Anulare proces verbal de contravenţie

I. ANALIZA INSTANŢEI DE FOND

Prin sentinţa civilă nr. 609/26.03.2015 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosarul nr. 4926/260/2014 s-a respins plângerea contravenţională formulată de petentul S.C. P.R.F. S.R.L în contradictoriu cu intimatul C.R.P.C..

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele: „Prin procesul - verbal de mai sus, petentul a fost sancţionat contravenţional de către intimata - organ constatator cu amenda in cuantum de 3000 lei în temeiul art. 33 alin. 1 lit. d. din OG nr. 99/2000 şi  art. 9 din Legea nr. 148/2000.

Conform art. 33 alin. 1 lit. d. din OG nr. 99/2000, orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice, fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile "preţ nou", "preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 148/2000 comparaţiile care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc, data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri sau de servicii disponibil, iar dacă oferta specială nu a început încă, data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice.

Din punctul de vedere al legalităţii procesului verbal de contravenţie, instanţa constată că acesta îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de OUG. nr. 12/2006.

De asemenea, în cauză nu se poate reţine nici unul din motivele de nulitate absolută a procesului verbal potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001.

În ce priveşte motivele de nulitate invocate de petentă în plângere, instanţa apreciază că acestea pot atrage anularea procesului verbal de contravenţie numai în măsura în care au produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, vătămare care nu a fost dovedită în cauză.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal de contravenţie, acesta se bucură de o prezumţie relativă de legalitate si temeinicie, fiind întocmit ca urmare a percepţiilor proprii ale agentului constatator. 

Această prezumţie, deşi nu este prevăzută expres de lege, este cvasiunanim acceptată de practica si doctrina juridică, îndeplinind condiţiile impuse de jurisprudenţa CEDO.

Prezumţia de legalitate si temeinicie are caracter relativ, adică poate fi răsturnată prin dovada contrară.

Insă, prezumţia este întărită de înscrisurile depuse în dosar.

Astfel, instanţa constată că, publicitatea la care se referă petenta(promoţii media, pliante publicitate,) nu îndeplineşte condiţiile stricte prevăzute de art. 33 alin. 1 lit. d. din OG nr. 99/2000, care se referă la menţionarea clară şi fără echivoc a "preţui nou", şi a "preţ vechi", astfel încât cumpărătorul să poată fi corect informat în momentul cumpărării produsului respectiv.

De asemenea, petenta nu a propus probe relevante pentru a demonstra contrariul împrejurărilor reţinute, conform cărora nu a indicat intimatei preţurile de referinţă pentru produsele verificate prin sondaj şi nu a respectat termenul de publicitate pentru campania de publicitate respectivă.

Instanţa constată că actul constatator şi sancţionator cuprinde toate menţiunile obligatorii prevazute de art. 17 din OG nr. 2 / 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, iar sancţiunea a fost corect individualizată.

Totodată, fapta descrisă de agentul constatator reprezintă contravenţia prevăzută şi sancţionată de OG nr. 99/2000, iar sancţiunea a fost corect individualizată.

Motiv pentru care, in conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, plângerea va fi respinsă, ca atare menţinându-se procesul - verbal ca fiind legal şi temeinic.”

II. CEREREA DE APEL

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petentul solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a hotărârii, admiterea plângerii şi anularea procesului verbal de contravenţie, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate cu avertisment.

În motivarea cererii de apel petenta apelantă a reiterat criticile formulate prin plângerea contravenţională, arătând că în mod nelegal instanţa a apreciat că nu sunt pertinente. Apelanta a invocat în apărarea sa jurisprudenţa CEDO, respectiv cauza Ozturk vs. Germania şi cauza Anghel vs. România, precum şi decizia Curţii Constituţionale nr. 251/12.06.2003 cu privire la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din OG 2/2001. Apelanta a precizat că potrivit acestor decizii prezumţia de nevinovăţie primează, iar sarcina probei îi revine celui care acuză, astfel încât intimata este cea care trebuie să dovedească vinovăţia sa, iar nu invers.

Mai precizează apelanta faptul că nu s-a indicat nici de către intimată, nici de instanţa de fond prevederea legală ce consacră faptul că menţiunile preţului de referinţă al produsului, respectiv preţul vechi şi reducerea trebuie preluate pe eticheta de produs. Precizează în plus apelanta faptul că dacă ar menţiona explicit şi detaliat toate informaţiile pe care le impun prevederile legale, ar ajunge în situaţia în care pentru fiecare produs de la raft ar avea câte o mică „enciclopedie”., acest lucru fiind practic imposibil.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.

III. ANALIZA INSTANŢEI DE CONTROL JUDICIAR

Analizând cererea de apel, prin prisma motivelor invocate şi sub toate aspectele, instanţa de apel reţine că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În privinţa motivelor invocate de apelantă cu privire la temeinicia procesului-verbal, tribunalul reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat că procesul-verbal se bucură de o prezumţie de legalitate şi temeinicie. Cu toate că în cererea de apel petenta a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin două cauze, tribunalul va analiza susţinerile acestuia prin raportare la jurisprudenţa în materie contravenţională a Curţii. Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franţei, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunţată în cauza Ioan Pop c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumţiile de fapt şi de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenţia neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenţia impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenţie, este tocmai ca o anumită proporţie între acestea şi prezumţia de nevinovăţie instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ţine cont în analiza proporţionalităţii, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ şi, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se veeda, Salabiaku c. Franţei, 7 octombrie 1988, par. 28; Anghel c. României, par. 60).

Curtea Europeană a analizat modalitatea concretă în care instanţele naţionale au respectat garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumţia de nevinovăţie specifică materiei şi prezumţia de legalitate şi validitate a procesului-verbal de contravenţie, existentă în dreptul naţional, apreciind că invocarea de către instanţe a acestei din urmă prezumţii, cu consecinţa obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neaşteptat pentru acesta, având în vedere dispoziţiile naţionale incidente în materia contravenţională (Anghel, par. 58 şi 59).

Având în vedere aceste principii, tribunalul constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă şi conţine constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. A mai susţinut petenta că beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi că sarcina probei revine în primul rând agentului constatator. Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond apreciază că nu se poate susţine de către petentă că nu a fost respectat, în cazul concret, acest principiu, faţă de împrejurarea că i s-a acordat posibilitatea acesteia să-şi pregătească apărarea, să propună probele pe care le solicită în dovedirea susţinerilor sale. Aspectul că, în principiu, prezumţia de nevinovăţie poartă şi asupra sarcinii probei, în sensul că aceasta ar reveni intimatului, iar îndoiala profită persoanei acuzate, nu este de natură ca simpla invocare a acestuia să conducă, automat, la admiterea contestaţiei formulate şi la anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că regula inversării sarcinii probei nu are un caracter absolut, aceasta neopunându-se instituirii unor prezumţii de fapt şi de drept, atâta timp cât se ţine cont de gravitatea consecinţelor ce pot decurge pentru acuzat şi nu se aduce atingere drepturilor apărării (Hot. Salabiaku c. Franţei).

Tribunalul apreciază că instanţa de fond era ţinută să soluţioneze cauza în limitele învestirii, raportat la motivele de nulitate şi netemeinicie a procesului-verbal invocate de petentă prin plângerea contravenţională, neexistând nici un fundament legal pentru ca instanţa să procedeze la verificarea sub toate aspectele a procesului-verbal, în lipsa unei solicitări concrete a părţii. Instanţa avea obligaţia de a analiza eventualele motive de nulitate care puteau fi invocate din oficiu conform art. 17 din OG 2/2001, neputându-se substitui părţii în formularea criticilor împotriva procesului-verbal de contravenţie.

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza Neaţă c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Deşi obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (decizia de inadmisibilitate Jahnke şi Lenoble c. Franţei), în hotărârea pronunţată în cauza Albert c. României, Curtea Europeană a subliniat că noţiunea de proces echitabil impune ca jurisdicţiile interne să examineze în mod efectiv chestiunile esenţiale care au fost invocate.

Tribunalul constată că prin procesul-verbal contestat s-a reţinut că petenta a comercializat produse care erau semnalizate la raft cu anunţul super ofertă şi cu etichete de produs verde şi pe care ca informaţie exista doar preţul redus, fără a fi indicat preţul de referinţă şi reducerea.

Tribunalul constată că potrivit dispoziţiilor art. 33 din OG 99/2000: „(1) Vânzările cu preţ redus prevăzute la art. 16, astfel cum sunt definite de prezenta ordonanţă, atunci când consumatorii sunt anunţaţi despre o reducere de preţuri care comportă o comparaţie exprimată în cifre, sunt supuse următoarelor reguli de fixare şi publicitate a preţurilor:

a) Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse sau servicii identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

b) Orice anunţ de reducere de preţuri, indiferent de forma, modul de publicitate şi motivaţia reducerii, trebuie să se adreseze ansamblului consumatorilor şi să indice în cifre o reducere în raport cu preţurile de referinţă, excepţie făcând:

- publicităţile comparative de preţ;

- anunţurile publicitare exclusiv literare, care nu conţin cifre;

- anunţurile de preţ de lansare a unui nou produs pe piaţă;

- anunţurile publicitare orale efectuate exclusiv în interiorul magazinului pentru reduceri de preţuri la un anumit raion, pentru o foarte scurtă perioadă a unei zile de vânzare.

c) Publicitatea prin catalog şi ofertele de reducere de preţuri, lansate de comercianţii care practică vânzarea prin corespondenţă, pot fi valabile numai până la epuizarea stocurilor, cu condiţia ca această menţiune să figureze vizibil şi lizibil în catalog.

d) Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:

- fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat;

- fie prin menţiunile "preţ nou", "preţ vechi" lângă sumele corespunzătoare;

- fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.

e) Se interzice ca o reducere de preţ pentru un produs şi/sau serviciu să fie prezentată consumatorilor ca o ofertă gratuită a unei părţi din produs şi/sau serviciu.

f) Toate documentele justificative legale care atestă veridicitatea preţului de referinţă trebuie să fie păstrate pentru a putea fi prezentate ori de câte ori este nevoie organelor de control abilitate.

g) Orice anunţ de reducere de preţuri ce nu corespunde reducerii practicate efectiv în raport cu preţul de referinţă este considerat o formă de publicitate înşelătoare şi este sancţionat conform reglementărilor legale în vigoare.”

Din textul de lege anterior enunţat rezultă fără dubiu faptul că pentru vânzările cu preţ redus comerciantul trebuie să respecte o serie de reguli fără de care, respectivul anunţ este considerat de legiuitor o formă de publicitate înşelătoare ce trebuie sancţionată corespunzător.

Astfel anunţul de reducere de preţ trebuie să cuprindă fie noul preţ lângă preţul anterior barat, fie preţ nou, preţ vechi lângă sumele corespunzătoare, fie procentul de reducere şi a preţului noua care apare lângă preţul vechi barat.

Tribunalul nu poate acorda relevanţă apărării apelantei potrivit cărei nu sunt indicate prevederile legale ce îi incumbă o astfel de obligaţie întrucât acestea rezultă în mod explicit din procesul verbal de contravenţie încheiat.

Mai mult fiind operator economic acesta are obligaţia să cunoască legislaţia în materia protecţiei consumatorului, neputând invoca necunoaşterea legii. Astfel că potrivit dispoziţiilor art. 18 şi 19 din OG 21/1999 privind protecţia consumatorilor : „Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.” Mai mult decât atât „informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora, care se înscriu în mod vizibil, lizibil, uşor de înţeles, într-o formă care să nu permită ştergerea şi să nu fie inscripţionate în locuri obscure, să nu fie întrerupte prin desen sau imagini, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică, contract, instrucţiunile de folosire ori altele asemenea, ce însoţesc produsul sau serviciul, în funcţie de natura acestuia.”

Faţă de considerentele expuse, tribunalul apreciază că în mod justificat a reţinut instanţa de fond că fapta a fost săvârşită în circumstanţele menţionate în procesul-verbal, probatoriul administrat de petent neputând forma convingerea instanţei că fapta nu a fost săvârşită în maniera descrisă.

Tribunalul reţine de asemenea că aprecierea făcută de către instanţa de fond cu privire la individualizarea sancţiunii aplicate petentei a fost corectă prin raportare la circumstanţele săvârşirii faptei şi conduita adoptată de petentă. Afirmaţia petentei că dacă ar menţiona explicit şi detaliat toate informaţiile pe care le impun prevederile legale, ar ajunge în situaţia în care pentru fiecare produs de la raft ar avea câte o mică „enciclopedie”., acest lucru fiind practic imposibil, nu are nicio relevanţă probatorie, după cum nu poate reprezenta o justificare a solicitării de înlocuire a amenzii aplicate cu avertisment.

Prin urmare, se reţine faptul că, instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt prin prisma materialului probator administrat cu privire la fapta reţinută în sarcina petentului, motiv pentru care având în vedere dispoziţiile art. 480 alin. 1 NCPC, pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat.

Domenii speta

Spete similare