2.Contencios administrativ. Nulitate contract pentru servicii privind inspecţia de şantier. Lipsa calității de diriginte de șantier, în condițiile contractării unor servicii specifice acestei calități

Lipsa relevanţei denumirii părţilor contractante utilizată în cuprinsul contractului, prin raportare la aspectele privind natura obligaţiilor contractuale asumate

-Legea nr. 10/1995, art. 13 alin. 3

-Ordinul MDRL nr. 839/2009, art. 75 lit. a, pct. 1 şi 2

-Ordinul MDRT nr. 1496/2011, art. 1 alin. 3, art. 38, art. 43

Prin contractul pentru servicii privind inspecţia de şantier, intimata-pârâtă şi-a asumat obligaţia de a verifica execuţia corectă a lucrărilor de construcţie pentru realizarea obiectivului de investiţii „Locuinţe de serviciu cu spaţii comerciale la parter”, precum şi a calităţii materialelor şi produselor puse în operă. Potrivit normelor speciale, verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de specialitate sau prin agenţi economici de consultantă specializaţi. Urmărirea execuţiei lucrărilor este obligatorie şi se asigură prin dirigintele de şantier autorizat, ca reprezentant al beneficiarului, respectiv, prin responsabilul tehnic cu execuţia atestat, ca reprezentant al executantului.

Procedura de autorizare a diriginţilor de şantier este justificată de motive imperative de interes general privind siguranţa şi sănătatea publică, protecţia beneficiarilor de servicii în construcţii, precum şi protecţia mediului urban, inclusiv amenajarea teritoriului, în condiţiile în care România prezintă unul dintre cele mai înalte nivele de vulnerabilitate la factori de risc natural, în principal la riscul seismic, dintre statele membre ale Uniunii Europene. În speță, nu s-a făcut dovada deținerii calității de dirigente de șantier ca urmare a promovării examenului de autorizare, cu toate că o astfel de calitate era necesară, de vreme ce activităţile asumate de intimata-pârâtă, în temeiul contractului pentru servicii privind inspecţia de şantier, sunt activităţi specifice dirigintelui de şantier, astfel cum au fost calificate de instanță.

Prin Sentinţa civilă nr. 673/13.04.2017 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 1787/326/2016 s-a respins acţiunea reclamantei Comuna Bilbor – prin primar formulată în contradictoriu cu pârâtul PFA M.I.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta Comuna Bilbor – prin primar solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, rejudecarea de către instanţa de recurs iar în ca urmare a rejudecării admiterea cererii de chemare în judecată, constatarea nulităţii absolute a Contractului nr. 3140/21.08.2012 încheiat între reclamantă unitate administrativ-teritorială şi pârâta-intimată, pe cale de consecinţă obligarea pârâtei-intimate la restituirea sumei de 6.829 lei achitată în temeiul contractului a cărei nulitate absolută a fost constatată, precum şi a sumei de 248 lei reprezentând prejudiciu, constând în foloase nerealizate, pentru perioada cuprinsă între momentul efectuării plăţilor şi 09.08.2013 (data de finalizării acţiunii de audit financiar efectuat de Camera de Conturi Harghita), cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în prima instanţă şi în calea de atac a recursului.

In motivarea recursului reclamanta a învederat faptul că la încheierea contractului nr. 3140/21.08.2012 au fost încălcate încălcarea prevederile art. 13 alin. (3). art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 art. 75 lit. a) pct. 1 şi 2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul MDRL nr. 839/2009, pct. 3 lit. d) din Normele metodologice privind criteriile de evaluare şi selecţie a obiectivelor publice de investiţii publice aprobate prin Ordinul MFP nr. 980/2005, art. 11 NCC, subliniind în esenţă că intimata –pârâtă nu avea autorizarea necesară desfăşurării activităţilor specifice dirigenţiei de şantier.

Faţă de normele juridice imperative enunţate mai sus, nesocotite la momentul încheierii contractului, reclamanta recurentă a considerat că nulitatea se datorează încălcării dispoziţiilor legale privind capacitatea de a face (de a încheia) actul juridic, în concret lipsa calificării/capacităţii prestatorului în a îndeplini exigenţele legale în vederea executării activităţii de dirigenţie de şantier.

Reclamanta recurentă a apreciat că prevederile legale la care a făcut referire a căror încălcare o reclamă, sunt norme juridice imperative, de ordine publică, al căror scop este protejarea unui interes general. Interesul general protejat este reprezentat de interesul public în asigurarea calităţii lucrărilor de construcţii finanţate din fonduri publice, asigurarea siguranţei în construcţii si respectarea condiţiilor legale pentru executarea lucrărilor de construcţii.

In opinia reclamantei recurente caracterul imperativ al normelor publice la care a făcut trimitere este confirmat de dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Ordinul MDRL nr. 1496/2011 care prevede:

„Procedura de autorizare a diriginţilor de şantier este nediscriminatorie în ceea ce priveşte prestatorii şi este justificată de motive imperative de interes general privind siguranţa şi sănătatea publică, protecţia beneficiarilor de servicii în construcţii, precum şi protecţia mediului urban, inclusiv amenajarea teritoriului, care impun obligativitatea asigurării condiţiilor necesare pentru realizarea şi exploatarea construcţiilor cu respectarea cerinţelor esenţiale de calitate a acestora, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător, în condiţiile în care România prezintă unul dintre cele mai înalte nivele de vulnerabilitate la factori de risc natural, în principal la riscul seismic, dintre statele membre ale Uniunii Europene".

Având în vedere natura normelor juridice nesocotite, reclamanta recurentă a apreciat că suntem în prezenţa sancţiunii nulităţii absolute, sancţiunea putând fi invocată de orice persoană, în cazul de faţă de către una din părţile contractante cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară prin restituirea preţului achitat de ea în temeiul unui act juridic care se prezumă că nu a existat niciodată.

Reclamanta recurentă a subliniat faptul că luând în considerare caracterul imperativ al normelor juridice la care a făcut trimitere, inclusiv incidenţa unor norme juridice prevăzute de dreptul comun, prima instanţă era obligată să aplice sancţiunea civilă atrasă de nerespectarea dispoziţiilor legale de ordine publică.

In opinia reclamantei recurente soluţia primei instanţe a fost dată cu nesocotirea prevederilor legale la care a făcut trimitere, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 CPC, încălcarea unor norme de drept material, respectiv încălcarea prevederilor art. 1225 alin. (2) teza a II-a, art. 1226 alin. (2) teza finală, art. 1246-1247. art. 1250 CC .

Reclamanta recurentă a susţinut faptul că din economia prevederilor antecitate rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că regimul juridic al nulităţii absolute (incidentă în cauză) permite inclusiv uneia/oricăreia dintre părţile contractante, în cazul de faţă reclamantei comune, să solicite constatarea nulităţii absolute a actului juridic.

In opinia reclamantei recurente soluţia pronunţată de prima instanţă - care reţine în esenţă faptul că suntem în prezenţa unei invocări implicite a propriei culpe - încalcă numitele prevederi legale imperative care deschid calea promovării unei astfel de acţiuni de către orice persoană interesată, a fortiore rationae de către oricare dintre părţi. In acelaşi sens doctrinal acceptă unanim şi fără rezerve faptul că nulitatea poate fi invocată de părţile contractante care au participat în mod direct la încheierea actului juridic lovit de nulitate, respectiv: „Sfera persoanelor interesate este formată din: părţile contractante, succesorii universali sau cu titlu universal, succesorii cu titlu particular, creditorii chirografari (...), terţii, autorităţi publice. Invocarea nulităţii absolute reprezintă un drept pentru persoanele interesate şi o obligaţie pentru instanţa de judecată (...)".

Reclamanta recurentă a subliniat faptul că din acest punct de vedere este vădit faptul că soluţia pronunţată încalcă respectivele norme juridice de drept material, sens în care sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 CPC.

In condiţiile în care dispoziţiile legale imperative impuneau încheierea unui contract de dirigenţie de şantier cu o persoană ce are calitatea/autorizarea de diriginte de şantier, obiectul contractului şi obiectul obligaţiei dunt ilicite întrucât tind la încălcarea normelor juridice imperative ce stabilesc încheierea unui anumit tip de contract, respectiv cel prin care să se asigure serviciile prevăzute de lege (dirigenţie de şantier), ce implică autorizările administrative şi calitatea specială a profesionistului (aceea de diriginte de şantier).

Reclamanta a susţinut faptul că nici art. 1225 alin. (3) CC şi nici art. 1226 alin. (2) teza a II-a CC nu precizează în mod direct, expres sau afirmativ, în ce constă caracterul licit al obiectului contractului/obligaţiei, ci în mod indirect, prin detalierea opusului acestora, respectiv a caracterului ilicit: când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.

In litigiul pendinte este prohibită încheierea unor contracte având ca obiect prestarea unor servicii specifice dirigenţiei de şantier de către alte persoane care nu au această autorizare cum în egală măsură se impune ca atât contractarea cât şi prestarea unor astfel de servicii ori de câte ori suntem în prezenţa realizării unor obiective de investiţii publice având ca finalitate edificarea unor construcţii de interes public.

 Reclamanta recurentă a susţinut încălcarea de către prima instanţă a puterii de lucru judecat, incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 CPC, casarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 CPC încălcarea autorităţii de lucru judecat constituie motiv de casare a hotărârii.

In cauză, prima instanţă a reţinut faptul că „ nu rezultă fără niciun dubiu că acesta (contractul - sn) a fost încheiat în scopul acordării serviciilor de diriginte de şantier astfel cum acestea sunt definiţie de lege”. Judecătorul a pus sub semnul îndoielii calificarea obiectului contractului şi a obiectului obligaţiilor asumate de pârâtă, considerând ca nu s-ar fi dovedit suficient faptul că respectivul contract a avut ca obiect contractarea unor servicii de dirigenţie de şantier.

Reclamanta recurentă a considerat că acest aspect nu putea fi pus sub semnul îndoielii de către prima instanţă în condiţiile în care sub respectivul aspect au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care au fost calificate obligaţiile asumate de PFA M. I.

In opinia reclamantei recurente, sub acest aspect exista putere de lucru judecat ce rezultă din considerentele Deciziei nr. 693/06.10.2015 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dos. nr. 3871/96/2013. In acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureş a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că serviciile prestate de către partea potrivnică sunt servicii specifice activităţii de dirigenţie de şantier, sens în care instanţa a reţinut:

"Aceste argumente îndreptăţesc Curtea să reţină faptul că măsura de recuperare a prejudiciului în cuantum de 7.077 lei rezultând din decontarea unor «servicii de dirigentare» facturate de o persoană fizică neautorizată ce desfăşoară astfel de activităţi, este una legală."

Reclamanta recurentă a susţinut faptul că, curtea a reţinut în multiple rânduri faptul că activităţile desfăşurate de către partea adversă sunt activităţi specifice dirigenţie de şantier în pofida faptului că M. I. nu are calitatea de diriginte de şantier, respectiv:

"(...) această plată s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 14 alin (3) şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prevederi conform cărora orice cheltuială din fonduri publice se poate efectua doar dacă există bază legală pentru respectiva cheltuială".

Reclamanta recurentă a conchis asupra faptului că în mod judiciar s-a stabilit că serviciile contractate prin contractul atacat sunt servicii specifice unui diriginte de şantier.

În drept, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. 1 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., art. 13 alin. (3). art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 art. 75 lit. a) pct. 1 şi 2 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul MDRL nr. 839/2009, pct. 3 lit. d) din Normele metodologice privind criteriile de evaluare şi selecţie a obiectivelor publice de investiţii publice aprobate prin Ordinul MFP nr. 980/2005, art. 11 NCC, art. 1225 alin. (2) teza a II-a, art. 1226 alin. (2) teza finală, art. 1246-1247. art. 1250 CC.

La data de 31 mai 2017, pârâta-intimată PFA M. I. a depus la dosar întâmpinare, solicitând  respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

In considerentele întâmpinării, pârâta-intimată a învederat faptul că din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că Decizia Camerei de Conturi Harghita în ceea ce priveşte contractul nr. 3140/2012 a avut la bază constatarea că „situaţiile de lucrări depuse de executantul SC C. SRL, la decontarea lucrărilor efectuate pentru obiectivul de investiţii „Locuinţe de serviciu cu spaţii comerciale la parter - comuna Bilbor", au fost confirmate, din punct de vedere al calităţii execuţiei construcţiilor, de PFA M. I. care nu avea dreptul legal de a efectua aceste servicii"

In opinia pârâtei-intimate se face confuzie între confirmarea calităţii lucrărilor executate şi confirmarea exactităţii şi conformităţii situaţiilor de lucrări supuse decontării cu realitatea din teren şi cu documentele din oferta tehnică care au stat la baza încheierii contractului de lucrări între UATC Bilbor şi SC C. SRL ca executant.

Pârâta-intimată a subliniat faptul că temeiul legal al încheierii contractului se regăseşte în prevederile art. 13 din Legea nr.10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare care precizează „Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de specialitate sau prin agenţi economici de consultanţă specializaţi". Acelaşi text de lege este menţionat şi în raportul de control, dar are subliniată doar sintagma „diriginţi de şantier". Şi acelaşi articol de lege este adus ca argument în întâmpinarea depusă de Cabinet avocat H.H., reprezentant al reclamantului, dar este folosit fără referire la posibilitatea ca investitorul să opteze pentru un agent economic de consultanţă.

Pârâtul intimat a menţionat că practica angajării unor consultanţi care la rândul lor să asigure şi dirigenţia de şantier, prin angajarea unor servicii ale altor persoane specializate este o modalitate care este utilizată frecvent, inclusiv la proiecte din fonduri guvernamentale sau europene.

In ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de reclamantă pârâta-intimată a considerat că acestea nu determină greşelile anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de 488C.proc.civ.

Astfel, la pct. III.1, din cererea de recurs recurentul citează articolele de lege pe care consideră că instanţa anterioară le-ar fi încălcat, dar reia aprecierile din motivările anterioare, ignorând textul de lege în integralitatea acestuia.

Pârâta-intimată a subliniat că temeiul legal al încheierii contractului se regăseşte în prevederile art. 13 din Legea nr.10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare care precizează „Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de specialitate sau prin agenţi economici de consultanţă specializaţi"

In opinia pârâtei-intimate art. 14 din Legea 10/1995, invocat de recurentă se referă la conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii, este text general fără incidenţă în fondul cauzei.

Pârâtul intimat a arătat că se invocă art. 75 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, aprobate prin Ordinul MDRL nr.839/2009 induce greşit ideea că doar dirigintele de şantier este cel care este în drept să urmărească execuţia lucrărilor. Acest articol, pe care se bazează argumentaţia auditorului, este doar o enumerare succintă a unor prevederi ale Legii nr. 10/1995 şi ale regulamentelor de aplicare a acesteia, ca obligaţii în sarcina investitorului, nu cuprinde decât principalele obligaţii în regimul de executare de lucrări şi nu exclude prestarea serviciilor de consultanţă tehnică.

Este evident că prevederile unei reglementări aprobate prin ordin de ministru nu pot contraveni prevederilor exprese ale legii aplicabile, cu atât mai puţin în acest caz în care referirea se face la Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, nu a Legii nr. 10/1995, invocată ca argument principal în constatarea lipsei autorizaţiei necesare.

Cu referire la argumentul că ar contraveni punctului 3 lit. d) din Ordinul MFP 980/2005; „3.Realizarea investiţiilor publice se face pe răspunderea ordonatorilor principali de credite şi presupune următoarele etape: lit. d) urmărirea execuţiei obiectivelor de investiţii, respectiv monitorizarea elaborării proiectului de execuţie, a realizării lucrărilor de construcţii-montaj, recepţia şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii", în text se face vorbire de monitorizarea tuturor etapelor ca o obligaţie generală a investitorului. Pentru această activitate de monitorizare legea nu prevede expres o autorizaţie specială.

Pârâta-intimată a susţinut faptul că potrivit Ordinului nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginţilor de şantier, procedura stabileşte cadrul normativ privind autorizarea diriginţilor de şantier de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., în conformitate cu prevederile art. 9 lit. d), art. 13 şi art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 10 lit. i) din Regulamentul privind controlul de stat al calităţii în construcţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 272/1994. La art. 43 din procedură se specifică că "Specialiştii autorizaţi au dreptul să desfăşoare activitatea de dirigenţie de şantier în domeniul/subdomeniul autorizat şi să presteze această activitate pentru persoane fizice/juridice sau societăţi de consultanţă specializate care pot avea calitatea fie de investitori, fie de beneficiari".

In ce priveşte îndeplinirea exigenţelor legale în vederea executării activităţii pârâtul intimat a constatat persistenţa recurentului în confuzia dintre autorizaţie, ca „documentul oficiat emis de Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C, care dă dreptul titularului de a desfăşura activitatea de dirigenţie de şantier în domeniul/ subdomeniul autorizat" şi autorizarea necesară exercitării unei activităţi de prestări de servicii.

In opinia pârâtei-intimate la pct. III.2, din cererea de recurs recurentul face trimiteri la Codul Civil privind obiectul contractului, apreciind că se impune "nulitatea absolută". Instanţa anterioară s-a pronunţat în cauză, criticile aduse nefiind cu referire la motivaţia instanţei. Pârâtul intimat a considerat că dacă recurentul ar fi dorit să rezilieze contractul în tot, ar fi avut posibilitatea să solicite rezilierea în tot a contractului, potrivit menţiunilor din contractul încheiat între părţi, lucru care nu a fost solicitat niciodată de la încheierea contractului (21.08.2012) şi până în prezent.

Referitor la III.3 - din cererea de recurs - incidenţa motivului de recurs prevăzut de 488 alin.(1), pct. 7 CPC, pârâta - intimată a reiterat faptul că instanţele anterioare nu au luat niciodată în discuţie legalitatea contractului încheiat ci au judecat doar prin prisma apărărilor care s-au făcut, respectiv dacă vina aparţine primarului T. I., UAT Bilbor sau altor persoane, sentinţa nr. 1820/2014 a Tribunalului Harghita constatând în primă instanţă lipsa prejudiciului în cazul serviciului efectuat de PFA M. I.

In opinia pârâtei-intimate nu poate fi invocată „puterea de lucru judecat" , PFA M. I. nefiind parte a acţiunilor anterior citate, neputând să susţină apărări, pârâtul intimat a solicitat să se constate că nu s-au încălcat norme legale la încheierea acestui contract şi nu i se poate imputa nici o faptă culpabilă.

În drept, pârâta intimată a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/1995, şi ale Ordinului MDRT nr. 1496/2011.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor normative incidente, Curtea a reţinut următoarele:

În privinţa criticilor privind calitatea autorităţii emitente de a sesiza instanţa pentru a se constata nulitatea actului administrativ, Curtea a evidenţiat că, în materia contenciosului administrativ, principiul potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă cunoaşte nuanţări, în sensul că, în temeiul art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, emitentul actului administrativ are posibilitatea de a solicita în justiţie anularea acestuia(inclusiv a actului administrativ asimilat cum este cazul în speţă), atunci când respectivul act administrativ a produs efecte juridice.

În acest sens, art. 1 alin. 5 din Constituţie consacră principiul legalităţii, constând în obligaţia generală de respectare a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Aceasta presupune ca actele administrative ale autorităţilor publice să fie emise cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în vigoare, iar actele care au fost emise cu nerespectarea anumitor prevederi legale să fie revocate sau anulate. Este o opţiune a legiuitorului ca pentru constatarea nulităţii sau anularea actului administrativ nelegal să prevadă calea şi procedura contenciosului administrativ şi să confere autorităţii emitente dreptul de a sesiza instanţa, chiar şi în ipoteza în care nelegalitatea ar putut fi înlăturată prin diligenţă autorităţii emitente.

Curtea a apreciat ca întemeiate criticile recurentei privind încălcarea, la momentul încălcării contractului nr. 3140/21.08.2012, a unor prevederi legale imperative ce protejează un interes general, fiind incidentă sancţiunea nulităţii contractului.

În această ordine de idei, se are în vedere că părţile litigante au perfectat Contractul pentru servicii privind inspecţia de şantier nr. 3140/21.08.2012(filele 21-26 dosar fond), intimata-pârâtă PFA M. I. asumându-şi obligaţia contractuală de a verifica execuţia corectă a lucrărilor de construcţie pentru realizarea obiectivului de investiţii Locuinţe de serviciu cu spaţii comerciale la parter –comuna Bilbor de către executantul SC C. SRL, precum şi a calităţii materialelor şi produselor puse în operă la respectivul obiectiv de investiţii.

Având în vedere obligaţiile asumate de părţile contractante, Curtea a reţinut incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 10/1995, potrivit cărora verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de specialitate sau prin agenţi economici de consultantă specializaţi.

Totodată, conform art. 75 lit. a), pct. 1 şi 2 din Ordinul MDRL nr. 839/2009,  urmărirea execuţiei lucrărilor este obligatorie şi se asigură prin: 1. diriginte de şantier autorizat, ca reprezentant al beneficiarului, care urmăreşte ca execuţia lucrărilor să se facă în deplină concordanţă cu autorizaţia emisă (inclusiv cu documentaţia tehnică - D. T. (DTAC/DTAD, după caz, care a stat la baza emiterii autorizaţiei), cu respectarea proiectului tehnic pentru execuţia lucrărilor pe baza căruia a fost emisă, precum şi în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare; 2. Responsabil tehnic cu execuţia atestat, ca reprezentant al executantului (persoană juridică cu profil de activitate în construcţii).

Art. 1 alin. 3 din  Procedura de autorizare a diriginţilor de şantier aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1496/2011 prevede că procedura de autorizare a diriginţilor de şantier este nediscriminatorie în ceea ce priveşte prestatorii şi este justificată de motive imperative de interes general privind siguranţa şi sănătatea publică, protecţia beneficiarilor de servicii în construcţii, precum şi protecţia mediului urban, inclusiv amenajarea teritoriului, care impun obligativitatea asigurării condiţiilor necesare pentru realizarea şi exploatarea construcţiilor cu respectarea cerinţelor esenţiale de calitate a acestora, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător, în condiţiile în care România prezintă unul dintre cele mai înalte nivele de vulnerabilitate la factori de risc natural, în principal la riscul seismic, dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Art. 11 din Codul civil enunţă că nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri;

În cauză, este necontestat aspectul că M. I. nu deţine calitatea de diriginte de şantier ca urmare a promovării examenului de autorizare, conform exigenţelor art. 38 din Ordinul MDRL nr. 1496/2011. Potrivit art. 43 din Ordinul MDRL nr. 1496/2011, specialiştii autorizaţi au dreptul să desfăşoare activitatea de diriginte de şantier în domeniul/subdomeniul autorizat şi să presteze această activitate pentru persoane fizice/juridice sau societăţi de consultanţă specializată care pot avea calitatea fie de investitori, fie de beneficiari.

Contrar susţinerilor intimatei-pârâte PFA M. I., instanţa de control judiciar a constatat că activităţile asumate de aceasta în temeiul Contractul pentru servicii privind inspecţia de şantier nr. 3140/21.08.2012 sunt  activităţi specifice dirigenţiei de şantier.

Sub acest aspect, prin considerentele Deciziei nr. 693/06.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş în dosarul nr. 3871/96/2013, conform art. 430 alin. 1-2 C. proc. civ., s-a statuat cu putere de lucru judecat în sensul calificării serviciilor contractate de intimata-pârâtă PFA M. I. în temeiul Contractului pentru servicii privind inspecţia de şantier nr. 3140/21.08.2012, ca fiind servicii specifice activităţii de dirigenţie de şantier.

Prin Încheierea nr. 3/21.05.2014 pronunţată în dosarul nr. 3871/96/2013, Tribunalul Harghita a respins ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată, cererea formulată de Primarul Comunei Bilbor de chemare în garanţie a PFA M. I., fără ca în respectivul cadru procesual fondul aspectelor litigioase dintre părţile ce au perfectat contractul nr. 3140/21.08.2012 să fi fost antamat.

Întrucât intimata-pârâtă PFA M. I. nu a avut calitatea de parte litigantă în dosarul nr. 3871/96/2013, prezumţia de lucru judecat are caracter relativ, iar nu absolut, intimata-pârâtă având posibilitatea, în temeiul art. 435 alin. 2 C. proc. civ., de a face dovada contrară celor reţinute în considerentele Deciziei nr. 693/06.10.2015

Raportat la materialul probator administrat în cauză, Curtea a observat că, dimpotrivă, intimata însăşi  a recunoscut  faptul că a prestat servicii de dirigenţie de şantier atât timp cât a în cuprinsul facturii seria HR MOH nr. 0000001/ 09.10.2012 pe care a emis-o, menţionează expres că valoarea în lei reprezintă contravaloarea serviciilor consultanţă - dirigenţie şantier (potrivit înscrisului depuse la fila 48 dosar fond).

Nu prezintă relevanţă denumirea părţilor contractante utilizată în cuprinsul  contractului nr. 3140/21.08.2012, ci aspectele privind natura obligaţiilor contractuale asumate.

Instanţa a avut în vedere aspectul că situaţiile de lucrări depuse la decontarea lucrărilor de construcţie au fost confirmate de PFA M. I., iar nu de personal autorizat cum susţine intimata-pârâtă. PFA M. I., potrivit listing-ului depus la filele7-9 dosar fond are ca domeniu principal de activitate activităţile de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea, însă aceasta nu îndreptăţeşte intimata-pârâtă să desfăşoare activităţi specifice dirigenţiei de şantier fără autorizaţia prevăzută de Ordinul MDRL nr. 1496/2011. Or, relevant din perspectiva analizei validităţii contractului nr. 3140/21.08.2012, este faptul că intimata-pârâtă PFA M. I. şi-a asumat obligaţia contractuală de a presta ea însăşi activităţi specifice dirigenţiei de şantier fără ca la momentul perfectării contractului să deţină autorizaţia legală necesară.

Curtea a reţinut că intimata nu a făcut dovadă că ar avea calitatea de agent economic de consultanţă specializat în sensul art. 13 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/1995, afirmaţiile intimatei sub acest aspect nefiind susţinute de materialul probator administrat în cauză. Nu prezintă relevanţă juridică, din perspectiva celor analizate, faptul că ing. M. I. deţine competenţe de manager de proiect(completarea unei cereri de finanţare, cunoaşterea rolului managerului de proiect, abilitatea de a planifica eficient activităţile proiectului, de a înţelege importanţa bugetului s. a - fila 73 dosar fond), confirmate prin Certificat de absolvire a cursurilor de management de proiect nr. 92229/2010.

Raportat la aspectele reţinute privind încheierea contractului nr. 3140/21.08.2012 privind prestarea unor servicii specifice dirigenţiei de şantier de către o persoană care nu este autorizată conform exigenţelor normative mai sus menţionate, întrucât dispoziţiile art. 1247 alin. (1) prevăd că este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, Curtea în temeiul art. 496 alin. 1 şi 2 C. proc. civ.,  a admis recursul formulat de reclamanta COMUNA BILBOR, prin primar, împotriva Sentinţei civile nr. 673/13.04.2017 pronunţate de Tribunalul Harghita, secţia civilă, în dosarul nr. 1787/326/2016.

A casat hotărârea atacată şi judecând cauză, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Comuna Bilbor, în contradictoriu cu pârâtul PFA M. I.

A constatat nulitatea absolută a Contractului pentru servicii privind inspecţia de şantier nr. 3140/21.08.2012.

În ceea ce priveşte petitul de restituire a sumelor achitate în temeiul contractului nul, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 1254 alin. 3 C. civ., potrivit cărora în cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură, sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647 C. civ., chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut caracter continuu. De  asemenea, potrivit art. 1639 C. civ., restituirea prestaţiilor se face în natură, prin înapoierea bunului primit.

În vederea repunerii părţilor în situaţia anterioară, instanţa a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 6829 lei, achitată cu titlu de preţ în temeiul contractului a cărui nulitate s-a constatat(tabel de calcul plăţi efectuate şi ordinele de plată aferente – filele 47 şi urm.).

În ceea ce priveşte suma de 248 lei solicitată de reclamanta-recurentă reprezentând foloase nerealizate pentru perioada cuprinsă între momentul efectuării plăţilor şi 09.08.2013, Curtea a avut în vedere prevederile art. 1534 alin. 2 C. civ., potrivit cărora debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă.

În cauză, reclamanta-recurentă a avut posibilitatea de a evita prejudiciul constând în beneficiu nerealizat sub forma majorărilor de întârziere dacă ar fi verificat existenţa autorizărilor legale pentru prestarea serviciilor specifice dirigenţiei de şantier la momentul perfectării contractului.

Raportat la cele expuse, a respins restul pretenţiilor.

Domenii speta

Spete similare