Pretenţii

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău la data de 13.07.2015 sub nr. 2571/110/2015 reclamanţii M.E.L. şi M.L.H. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele M.A.N. şi U.M: Bacău acordarea de daune morale în cuantum de 120.000 euro, echivalent în lei la data plăţii efective – pentru reclamanta M.L.E. şi 160.000 euro, echivalent în lei la data plăţii efective – pentru reclamantul M.L.H. şi plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data introducerii cererii până la data plăţii efective.

În motivarea în fapt a cererii reclamanţii învederează instanţei următoarele:

“În fapt, la 07.03.2013 soţul, respectiv tatăl reclamanţilor, M.V., fiind militar de profesie, cu funcţia de comandant de grupa de căutare, salvare si evacuare medicală, însoţitor de bord şi sanitar, a decedat în timpul unei misiuni tip exerciţiu de luptă, deoarece aeronava în care se afla acesta s-a prăbuşit.

Aeronava se afla în misiune planificată să execute un zbor mixt de instrucţie, conform Planului misiunilor de zbor aprobat de comandantul Flotilei 95 Aeriene Bacău.

De pe urma defunctului au rămas ca moştenitori legali:

- reclamanta - M.L.- soţie supravieţuitoare şi

- descendent de gr. l - minorul M.L.H., (9 ani, dar cu vârsta de 6 ani la data accidentului).

Acest lucru este dovedit cu certificatul de moştenitor emis de către BNP R.U., pe care l-au anexat reclamanţii.

P.M. Iaşi a început urmărirea penală în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpa, neglijenţă în serviciu, nerespectarea măsurilor legale privind sănătatea şi securitatea în muncă etc. dar, în final, s-a dispus clasarea cauzei, apreciindu-se că accidentul sau catastrofa aeriană a fost rezultatul unui caz fortuit, piloţii care conduceau aeronava fiind dezorientaţi de lipsa reperelor spaţiale.

Reclamanţii au anexat Ordonanţa P.M. Iaşi nr. 118/P/2013 din 6.03.2015 cu menţiunea că, deşi îndoielnică din punctul de vedere al reclamanţilor absolvirea de culpă, aceasta a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică de Tribunalul Militar Iaşi, prin încheierea nr. 47/2015, pronunţată în dosar nr. 39/739/2015, conform extrasului de pe pagina electronică a instanţelor.

Lipsa de repere şi dezorientarea spaţială a piloţilor aeronavei, care au supravieţuit accidentului aviatic, nu este o culpă a soţului, respectiv tatălui reclamanţilor, ci a celor care aveau obligaţia să fie orientaţi, atenţi şi să aducă echipajul în condiţii de siguranţă la sol (culpa levis in abstracto), mai ales că, anterior accidentului, nu a existat nici cea mai mică defecţiune a aparatului de zbor.

Mai mult, a doua aeronavă care participa la exerciţiul militar în acelaşi moment şi loc (zbor mixt), a aterizat pentru a acorda primul ajutor (conform ordonanţei de clasare) după 21 de minute de la accident, în timp ce soţul, respectiv tatăl reclamanţilor ardea până la carbonizare în incendiul subsecvent.

În urma decesului soţului, respectiv a tatălui reclamanţilor, a rămas o familie distrusă, fără sprijinul esenţial al unui om deosebit care şi-a pus viaţa la dispoziţia armatei ţării sale, plătind preţul corespunzător atât el, cât şi familia acestuia.

Suferinţele psihice au fost pe măsură, cuvintele fiind mult prea sărace pentru a descrie ce însemna pentru un copil de 7 ani să nu i se mai întoarcă tatăl de la serviciu, "fiind plecat în misiune, departe de ţară, de unde îi trimite în fiecare zi dragostea lui", iar unei mame să-i explice aceste lucruri zilnic, trecând peste propria durere, până când doctorul psiholog reuşeşte să vindece traumele din sufletele lor.

Deşi soţul, respectiv tatăl reclamanţilor şi-a făcut datoria faţă de pârâte până la concurenţa propriei vieţi, acestea au omis să îşi îndeplinească cea mai elementară obligaţie faţă de acesta, respectiv să îl asigure pentru cazul deces, aşa cum prevede legea.

Astfel, prin Legea nr. 35/1990 a fost adoptat Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României, iar la art. 49 din acesta se prevede că:

"Personalul aeronautic se asigură de drept pentru cazurile de producere a unor accidente de aviaţie, urmate de deces sau invaliditate totală sau parţială. Condiţiile de asigurare de drept a personalului aeronautic sunt cele prevăzute de lege."

Soţul defunct al reclamantei, făcând parte din categoria personalului aeronavigant, avea dreptul să fie asigurat de drept de către pârâte, obligaţie pe care acestea nu şi-au respectat-o, ceea ce se circumscrie unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, suficienta "per se" pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

Asemenea, Lg 15/1998 in Anexa 1 lit. A si B prevăd posibilitatea M.A.N. de a încheia "asigurări de persoane pentru personalul din aviaţia militară pentru cazurile de invaliditate sau deces, produse prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni operative, informative, pirotehnice, antiteroriste, de telecomunicaţii speciale, de protecţie a demnitarilor sau a corespondentei, misiuni executate în ţară sau în străinătate.”

Încheierea poliţelor de asigurarea exista în sarcina pârâtelor, deoarece exista o obligaţie legală cf. art. 49 din Legea nr. 35/1990.

Fapta ilicita a pârâtelor este aceea ca au omis să încheie aceste contracte de asigurare, iar reclamanţii în calitate de moştenitori legali au fost privaţi şi de drepturile care li s-ar fi cuvenit din asigurare.

Vinovăţia pârâtelor este evidentă prin nerespectarea legilor sus-arătate si M.A.N., ca autoritate a Statului Roman sau U.M. nu pot încalcă legile fără să existe o răspundere, măcar civilă a acestora.

Există şi legătura de cauzalitate între fapta culpabila a pârâtelor de a nu încheia un contract de asigurare de persoane (viaţă) pentru tatăl reclamantului şi prejudiciul suferit ca urmare a lipsei despăgubirii materiale şi implicit, privarea lor de un suport material important.

Prejudiciul suferit de reclamanţi este major, dificil de cuantificat pecuniar, deoarece reclamanta M.L. E. a rămas văduvă la vârsta de 37 de ani cu un copil minor în îngrijire, iar reclamantul M.L.H. este orfan de la vârsta de 7 ani, fără sprijinul esenţial al tatălui său într-o perioadă în care avea cea mai mare nevoie de tată.

Reclamanţii apreciază că sumele solicitate sunt rezonabile, iar instanţa le poate admite ca fiind satisfăcătoare şi întrunind condiţiile unei despăgubiri echitabile.

De aceea, legiuitorul a avut în vedere pentru militarii care îndeplinesc misiuni de risc, aşa cum sunt misiunile de zbor, să existe "de drept" o asigurare de persoane, pentru ca familiile celor căzuţi în misiuni, lovite fiind deja de catastrofă, să nu ajungă şi într-o stare de nevoie, ca urmare a sacrificiului făcut de un membru de familie.

Reclamanţii apreciază ca sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale ale pârâtelor şi consideră că acestea răspund în solidar, de aceea solicită admiterea acţiunii şi cheltuieli de judecată.”

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 1349 s.u., 1357, 1365, 1381 s.u. 1391, C.civ. - referitoare la răspunderea civila delictuală, art. 49 din Lg 35/1990 - Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României şi Anexa 1 lit. B din Lg 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în M.A.N.

În susţinerea acţiunii s-au depus următoarele înscrisuri: certificat de deces – M.V., certificat de naştere reclamant M.L.H., certificat de moştenitor nr. 22 din 28.06.2013 pentru reclamanţii M.E.L. şi M.L.H., eliberat de BNP U.R., încheiere de îndreptare a certificatului de moştenitor nr. 6 din 12.07.2013, ordonanţa de clasare nr. 118/P/2013 din 06.03.2015 a P.M. de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, extras de pe pagina electronică a Portalului Instanţelor de Judecată din dosar nr. 39/739/2015, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 47 din 05.06.2015 a Tribunalului Militar Iaşi.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 lei conform art. 7 din OUG 80/2003.

Pârâţii au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, nu există fapta ilicită, nici prejudiciu şi vinovăţie, nici legătură de cauzalitate.

„Fapta ilicită constă, în opinia reclamanţilor, în nerespectarea de către pârâte a obligaţiei de încheiere a unei asigurări pentru plt. M.V. decedat în accidentul aviatic din data de 07.03.2013-obligaţie ce ar fi prevăzută de art. 49 din Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României, aprobat prin Legea nr. 35/1990, precum şi de anexa nr. 1 lit. A şi B din Legea nr. 15 1998- texte de lege pe care reclamanţii le interpretează eronat.

Nici Legea nr. 35/1990, nici Legea nr. 15/1998 şi nici vreun alt act normativ nu prevedeau în sarcina M.A.N. sau a structurilor din cadrul său, obligaţia de a încheia un contract/o poliţă de asigurare pentru plt. M.V.

Referitor la art. 49 din Statutul aprobat prin Legea nr. 35/1990 pârâtele învederează instanţei faptul că acesta nu prevede o obligaţie de a încheia un contract de asigurare/o poliţă de asigurare, ci doar stipulează că personalul aeronautic ,, se asigură de drept", adică automat, prin efectul legii. Pentru interpretarea corectă a acestei sintagme trebuie să se aibă în vedere, în primul rând, dreptul comun în materia asigurărilor în vigoare la data adoptării Legii nr. 35/1990, respectiv la dispoziţiile Decretului nr. 4711911 cu privire la asigurările de stat, care, la art. 4, prevedea două forme de asigurare: asigurările prin efectul legii şi asigurările facultative.

Este lesne de înţeles că sintagma „se asigură de drept" se referă la „asigurările prin efectul legii", pentru care art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 471/1971 prevedea că „drepturile si obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege ".- spre deosebire de „asigurările facultative", pentru care art. 6 alin. (2) din acelaşi decret prevedea că „ drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin-contractul de asigurare".

Aşadar, pentru asigurările de drept, care operează prin efectul legii, nu este necesară încheierea unui contract şi a unei poliţe de asigurare, drepturile şi obligaţiile părţilor fiind stabilite prin lege

În al doilea rând, stabilirea înţelesului exact al dispoziţiilor art. 49 Legea nr. 35/1990 trebuie să se facă şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ care, deşi nu se aplică şi cadrelor militare, stabileşte reperele şi principiile în materia asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesional.

Astfel, conform art. 1 din acest act normativ, „asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane (s.n), face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale", care, potrivit art. 2 din acelaşi act normativ garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate" (nu şi indemnizaţii plătite de o societate de asigurare ca urmarea producerii riscului de deces sau invaliditate asigurat), calitatea de asigurător revenind, potrivit art. 8, Casei Naţională de Pensii Publice (nu vreunei societăţi de asigurare cu care angajatorul, eventual, ar trebui să încheie vreun contract/poliţă de asigurare). Calitatea de asigurat se dobândeşte, conform art. 9, alin. (1) din acelaşi act normativ, de la data încheierii contractului individual de muncă sau de la data stabilirii raporturilor de serviciu, (nu de la data încheierii unui contract/poliţă de asigurare).

Excluderea personalului militar de la aplicarea prevederilor Legii nr. 346/2002 prin dispoziţiile art. 5 alin. (2) care prevăd că „Prevederile prezentei legi nu se aplică personalului militar şi civil angajat pe bază de contract şi personalului asigurat în sistemul propriu al Ministerului Apărări/ Naţionale..." are ca raţiune faptul că această categorie de persoane beneficiază de prevederi similare, mai favorabile, cuprinse în acte normative cu caracter special.

Cu referire la speţa dedusă judecăţii, actele normative care reglementează sistemul propriu de asigurări menţionat la art. 5 alin. 2 din Legea nr. 346/2002, sunt Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 0435 din 04.08.1992 privind reglementarea unor despăgubiri ce se acordă militarilor ca urmare a accidentelor, catastrofelor intervenite în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar şi  Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. 36/1992 pentru aprobarea „Instrucţiunilor privind acordarea despăgubirilor cuvenite militarilor sau urmaşilor acestora, ca urmare a accidentelor, catastrofelor intervenite în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar " (acte normative clasificate, supuse dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare) şi O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşului celui decedat, aceste norme constituind legea la care face trimitere teza a II-a a art. 49 din Statutul personalului aeronautic.

De remarcat este faptul că atât în condiţiile H.G. nr. 0435/1992, pentru militari, cât şi în sistemul instituit de Legea nr. 346/2002 pentru ceilalţi salariaţi, despăgubirile în caz de deces se acordă într-o sumă fixă, exprimată într-un număr de solde de bază lunare brute (H.G. nr. 0435/1992), respectiv salarii medii brute (art. 45 alin. (2) din Legea nr. 346/2002). Nici într-un caz, nici în celalalt, nu se face vorbire de plata vreunei indemnizaţii plătite conform unui contract/poliţă de asigurare, sau la obligarea încheierii unui astfel act.

În ceea ce priveşte Legea nr. 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în M.A.N., M.I., S.R.I., S.I.E., S.P.P., S.T.S., invocată de către reclamanţi, nici aceasta nu prevede vreo obligaţie în sarcina M.A.N. sau a structurilor acestuia de a încheia contracte şi pohte de asigurare facultative pentru întreg personalul aeronautic din aviaţia militară, deoarece această lege reglementează, după cum se precizează chiar în titlul, asigurările facultative, care, prin esenţa lor, nu pot fi obligatorii.

De altfel, nu poate exista o obligaţie, legală sau de altă natură, de a încheia o asigurare facultativă, aşa cum susţin reclamanţii, cei doi termeni aflându-se în antonimie: asigurările facultative nu sunt, prin esenţa lor, obligatorii. Astfel, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, facultativ înseamnă ceva care este lăsat la alegerea, la voia cuiva, care nu este obligatoriu.

În al doilea rând, normele acestei legi sunt permisive, şi nu imperative, iar rolul lor este de a crea cadrul legislativ care să permită M.A.N. (şi altor structuri din sistemul de apărare) să încheie poliţe de asigurare facultative pentru personalul propriu, şi nu de a obliga ministerul să încheie aceste poliţe. Că este aşa, rezultă clar din folosirea verbului „a putea" în cadrul expresiilor „pot contracta asigurări facultative de persoane" (art. l alin. (2) din lege), şi „categoriile de bunuri şi persoane care pot fi asigurate facultativ" (titlul anexei la lege). Astfel, în temeiul acestei legi, poate fi asigurat facultativ doar personalul (inclusiv cel aeronautic) care participă la misiuni operative şi informative, pentru riscurile suplimentare pe care le presupune o astfel de misiune, nu şi personalul care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul naţional şi execută zboruri de instrucţie, acesta fiind asigurat de drept, pentru personalul asigurat de drept nefiind necesară încheierea contractelor şi poliţelor de asigurare.

Mai mult decât atât, autorul reclamanţilor nici nu se încadrează în categoriile de personal prevăzute de Legea nr. 15/1998, deoarece legea prevede, la art. 1 alin. (2), că asigurările facultative se pot încheia doar în beneficiul personalului „cu atribuţii operative şi informative , însă plt. M.V. nu avea atribuţii operative şi informative, astfel că legea nu permitea (şi cu atât mai puţin nu obliga) să se încheie contract şi poliţă de asigurare facultativă de persoane.

Chiar mai mult decât atât, presupunând, prin absurd, că s-ar fi încheiat o poliţă de asigurare in baza Legii nr. 15/1998, evenimentul în care şi-a pierdut viaţa plt. M.V. nu se încadrează între cazurile de deces prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege pentru care se acordă despăgubiri, şi anume „evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni operative, informatice, pirotehnice, antiteroriste, de telecomunicaţii speciale, de protecţie a demnitarilor sau la corespondentei". astfel că reclamanţii nu ar fi beneficiat de asigurare. în acest sens arătăm că misiunea (zborul) în care şi-a pierdut viaţa autorul reclamanţilor a fost un zbor de instrucţie, aţa cum rezultă şi din Ordonanţa de clasare după începerea urmăririi penale din 6 martie 2015 a P.M. de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, dispusă în dosarul 118/P/2013 (depusă la dosar de către reclamanţi), fila 6.

Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, stabileşte cadrul general în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau deces, prevăzând, la art. 21, alin. (1) şi (2). că:

„Ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în activitate şi celor în rezervă, concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare.

Cuantumul despăgubirilor ce se acordă cadrelor devenite invalide, respectiv urmaşilor celor decedate, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. "

Hotărârea Guvernului nr. 0435/1992 privind reglementarea unor despăgubiri ce se acordă militarilor ca urmare a accidentelor, catastrofelor intervenite în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar şi Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. 36/1992 detaliază şi particularizează modul de acordare a acestor despăgubiri.

Ceea ce reclamanţii omit să precizeze este că M.A.N., prin UM Bacău, a plătit despăgubirile cuvenite în baza acestor acte normative, în valoare totală de 45.900 lei, reprezentând 50 de solde lunare brute, conform art. 2 din H.G. nr. 0345/1992, conform ordinului de plată cu nr. AS.746 din 01.07.2015 (înscris clasificat secret de serviciu).

În afară de acestei despăgubiri, ca urmare a decesului plt. M.V., M.A.N. a plătit reclamantei M.E.L., şi de următoarele drepturi:

- ajutorul de deces, prevăzut de art. 17, lit. a) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr. 6/2013, în valoare de 2.223 Iei, cu ordinul de plată nr. BF 425 din 20.03.2013, conform statului de plată anexat în copie;

- ajutorul de deces suplimentar, prevăzut de art. 23 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în valoare de 1.836 lei, cu ordinul de plată nr. BF 534 din 11.04.2013, conform statului de plată anexat în copie;

- ajutorul calculat potrivit art. 24 cu referire la art. 20 alin. (1) din anexa nr. 7 la Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în valoare de 6.168 lei, cu ordinul de plată nr. BF 535 din 11.04.2013, conform statului de plată anexat în copie;

- ajutorul calculat potrivit art. 24 cu referire 20 alin. (2) din anexa nr. 7 la Legea cadru tir. n 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în valoare de 35.466 lei, cu ordinul de plată nr. BF 536 din 11.04.2013, conform statului de plată anexat în copie.

Suma totală plătită de M.A.N. reclamantei M.E.L. este de 91.593 Iei.

Distinct de aceste sume. C.P.S. a M.A.N. plăteşte doamnei M.E.L., în calitate de tutore al minorului M.L.H. şi următoarele drepturi:

- indemnizaţie lunară în cuantum de 2415 lei, acordată în conformitate cu dispoziţiile art. 8^5, alin. (1), lit. b) din O. U. G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşului celui decedat;

- bursă de studii, acordată lunar în cuantum de 2657 Iei, în conformitate cu art. 8^5, alin. (1). lit. î) din O. U. G. nr. 82/2006;

-pensie de urmaş, în cuantum lunar de 359 lei, acordată în conformitate cu dispoziţiile art. 51, lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; contravaloarea echipamentului unui elev/student din instituţiile miliare de învăţământ, anual, astfel: 1429,62 lei în anul 2013; 1302,66 lei în anul 2014; 1362,75 lei în anul 2015, drepturi acordate conform art. 25, alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a O. U.G. nr. 82/2006, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 39/2009;

 - contravaloarea a 100 euro pentru materiale de studii, anual, astfel: 44232 lei în anul 2013; 441,75 Iei în anul 2014; 442,88 Iei în anul 2014, în temeiul aceluiaşi act normativ.

Suma totală plătită de C.P.S. a M.Ap.N. reclamantei M.E.L. pentru minorul M.L.H., până la această dată, este de 131.540 Iei.

Rezultă un total general al drepturilor băneşti acordate celor doi reclamanţi, ca urmare a decesului plt. M.V., de 223.133 lei.”

În susţinerea apărării pârâtele depun state de plată (filele 56-59).

S-au administrat proba cu înscrisuri şi cu martori.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 7 martie 2013 în jurul orelor 16,08, în timpul efectuării unui zbor de exerciţiu, elicopterul s-a prăbuşit pe raza localităţii B.B., jud. Bacău, la aproximativ 1500 metri de drumul comunal F.D., jud. Bacău, luat ca reper, pe axa NORD - SUD, pe suprafaţa unui teren agricol acoperit de un strat de zăpadă de cca. 25 de cm, în pantă de 4°, în urcare lină, diferenţa de nivel faţă de nivelul 0 al Mării Negre fiind de 234,357 metri în zona superioară a acesteia, pe axa Est - Vest fiind calea ferată şi lizieră de pădure.

În urma accidentului a rezultat distrugerea în totalitate a aeronavei, respectiv în proporţie de peste 95%, precum şi decesul a 2 membri ai echipajului, respectiv, m.m. clasa a III-a C.L., mecanic de bord şi a plt. M.V., însoţitor de bord, sanitar, precum şi rănirea gravă a celorlalţi 3 membri ai echipajului: It. cdor. P.P., pilot comandant, cpt. B.C., copilot şi cap. N.D., însoţitor de bord, paramedic.

În urma cercetărilor penale efectuate după începerea urmăririi penale, prin Ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi în dosarul nr. 118/P/2013 s-a dispus clasarea cauzei, în lipsa laturii obiective, arătându-se că:

„Sursa accidentului a fost generată de terenul acoperit de zăpadă şi lipsit de repere vizuale clare.

Prăbuşirea elicopterului  a avut la bază factorul uman, fiind excluse elemente de natură mecanică sau meteorologică care să fi influenţat evoluţia aeronavei.

Manevra de virare spre stânga cu pierdere constantă de altitudine a fost executată de către cpt. B.C. la altitudine joasă, deasupra unui teren acoperit cu zăpadă în mod uniform şi lipsit de repere vizuale clare. Acest compus de factori a generat o stare de dezorientare  vizuală care a indus accidentul.

În ce priveşte acţiunea de aterizare şi salvare a supravieţuitorilor prăbuşirii elicopterului , aterizarea elicopterului  s-a făcut conform înregistrărilor de voce, după obţinerea aprobării de aterizare de la comandament, după 21 de minute, ora 16,24, însă cum cei doi membri ai echipajului implicat în accident, respectiv plt. M.V. şi m.m. C.L. au decedat în urma imediat urmării impactului cu solul, rezultă că în cauză nu sunt întrunite trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de ucidere din culpă, lipseşte latura obiectivă, urmând a se dispune clasarea.”

Soluţia a fost menţinută de Tribunalul Militar Iaşi prin încheierea nr. 47/2015, fiind respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenţii M.L. şi M.L.H..

În drept se invocă de către reclamanţi nerespectarea de către pârâte a prevederilor art. 49 din Legea nr. 35/1990, fiind astfel întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru nerespectarea obligaţiei de a încheia o poliţă de asigurare pentru M.V..

Instanţa are, deci, a analiza dacă în speţă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale:

Răspunderea civilă delictuală presupune un raport juridic obligaţional care izvorăşte dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii,raport în care  autorul faptei ilicite  are obligaţia de a repara prejudiciul .

Art. 1349 alin. (1) C. civ. Prevede că „orice persoana are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”, iar potrivit alin (2) al aceluiaşi articol, „cel care având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral”.

1. În ce priveşte existenţa unei fapte ilicite:

Prin fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înţelege orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

Există anumite situaţii în care, deşi fapta săvârşită provoacă un prejudiciu altei persoane, răspunderea nu este angajată, întrucât caracterul ilicit al faptei este înlăturat.

În speţă, nu ne aflăm în niciuna din cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei.

 Astfel ,Legea nr.35/1990, reglementează cu titlul special şi derogatoriu, Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a  României

Conform art. 49 din Legea nr. 35/1990 „Personalul aeronautic se asigură de drept pentru cazurile de producere a unor accidente de aviaţie, urmate de deces sau invaliditate totală sau parţială. Condiţiile de asigurare de drept a personalului aeronautic sunt cele prevăzute de lege.”.

Prin Legea nr.15 din 08 ianuarie 1998, invocată de părţi , au fost reglementate asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere pentru categorii de personal din structurile: MAN, MI, SRL, SIE, SPP, STS şi MJ.

Legea 15/1998 reglementează cadrul general al asigurărilor facultative a tuturor categoriilor de personal cu atribuţii operative/informative pentru misiuni-operative, informative, pirotehnice, antiteroriste, de telecomunicaţii speciale, de protecţie a demnitarilor sau a corespondenţei - misiuni în ţară şi străinătate, iar riscul asigurat vizează cazurile de invaliditate sau deces produse prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente.

Având în vedere că M.V. nu şi-a pierdut viaţa într-o astfel de misiune operativă, această lege (Legea 15/1998) nu este aplicabilă speţei de faţă, fiind astfel înlăturate atât susţinerile reclamanţilor cât şi apărarea pârâţilor în legătură cu acest act normativ.

Însă,faţă de reglementarea specială a drepturilor personalului aeronautic din aviaţia militară a României cuprinsă în Legea 35/1990  ce vizează o categorie aparte de personal, respectiv, personalul aeronautic din aviaţia militară , riscul asigurat - deces sau invaliditate totală sau parţială  ce decurge din accidente de aviaţie, fără a distinge dacă acestea au loc în timpul unor operaţiuni în ţară sau in străinătate sau în timpul orelor de antrenament.. Instanţa apreciază că  această lege este incidentă în speţa de faţă.

 Astfel conform art. 9 din Legea nr. 139/2011 privind modificarea şi completarea Statutului personalului aeronautic din aviaţia militară a României, aprobat prin Legea nr. 35/1990 prin personalul navigant de aviaţie se înţelege ::

a) personalul care conduce în zbor aeronave: piloţii, piloţii de încercare şi cosmonauţii;

b) navigatorii de bord;

c) personalul tehnic-ingineresc de exploatare în zbor a aeronavelor, motoarelor, instalaţiilor, echipamentelor şi sistemelor de bord:

- ingineri, subingineri şi tehnicieni de bord;

- radiotelegrafişti de bord;

- operatori foto, video, de sisteme de comunicaţii şi achiziţii de voce şi date, de radiolocaţie şi hidrolocaţie, de sisteme de supraveghere aeriană, troliu, sarcini exterioare;

- specialişti cu încărcarea şi centrajul;

- trăgători aerieni;

d) personalul de însoţire: însoţitori de bord, supraveghetori de zbor, reprezentanţi de zbor, paramedici, medico-sanitar, operatori căutare, salvare-evacuare;

e) personalul tehnic-ingineresc pentru încercarea, recepţia şi controlul în zbor al aeronavelor;

- ingineri, subingineri, tehnicieni de încercare, recepţie şi control;

- operatori de bord pentru aparatura de încercare-testare ambarcată."

Rezultă deci că , pentru plt. M.V. ,însoţitor de bord, sanitar, potrivit art.49 din Legea nr.35/1990, pârâţii aveau obligaţia ca, în condiţiile legii, să procedeze la încheierea poliţelor de asigurare de persoane pentru categoria de personal vizată de actul normativ citat, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi..

În condiţiile existenţei unei obligaţii de diligenţă, neexecutate de către pârâţi, Tribunalul reţine că în cauză condiţia existenţei unui fapt ilicit cauzator de prejudicii este îndeplinit.

2. existenţa prejudiciului suferit de reclamanţi:

Potrivit actelor de stare civilă depuse plt. M.V. ,însoţitor de bord, sanitar era soţul, respectiv tatăl reclamanţilor, prejudiciul suferit de aceştia fiind major, aspect ce rezultă şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză .

3. legătura de cauzalitate:

Tribunalul apreciază că între fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a pârâţilor care au omis să încheie o poliţă de asigurare de persoane pentru plt. însoţitor de bord M.V. şi prejudiciul suferit de reclamant există o legătură de cauzalitate, ce constă în faptul că în eventualitatea în care pârâţii şi-ar fi îndeplinit obligaţia legală de a al asigura pe însoţitorul de bord, reclamanţii ar fi fost despăgubiţi de asigurător pentru pierderea suferită. În speţă însă din cauza neîndeplinirii obligaţiei de asigurare, reclamanţii nu au putut beneficia de astfel de despăgubiri.

4. vinovăţia:

Vinovăţia este acel element al răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă a faptei, adică atitudinea subiectivă a autorului faţă de fapta sa ori faţă de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârşit-o.

Cum în speţă pârâţii aveau cunoştinţă de obligaţia încheierii poliţelor de asigurare pentru personalul aeronautic, aveau posibilitatea şi instrumentele administrative pentru îndeplinirea acestei obligaţii, dar nu au întreprins nici un demers în această direcţie, Tribunalul apreciază că şi condiţia vinovăţiei este îndeplinită.

Cât priveşte plăţile anterior efectuate de pârâţi acestea  reprezintă drepturi prevăzute de lege şi nu despăgubiri acordate familiei În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate,  instanţa apreciază că nivelul poliţelor de asigurare facultativă încheiate pentru personalul din structurile enumerate de legea 15/1998, nu poate fi folosit ca un criteriu obiectiv de cuantificare a despăgubirilor solicitate în prezenta cauză.

Prejudiciul suferit de către reclamanţi este inestimabil şi nu poate fi evaluat sau reparat pecuniar, însă prin acordarea de despăgubiri băneşti, aceştia se pot distanţa de grijile financiare cotidiene, pot obţine satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a le alina suferinţele psihice..

Referitor la sumele pretinse respectiv de 120000 de euro şi 160000 de euro, echivalent în lei la data efectuării plăţii efective, în condiţiile în care este adevărat cuantificarea pierderii suferite este extrem de dificilă, Tribunalul apreciază că 80.000 de euro pentru M.L.E. şi 100.000 de euro pentru M.L.H. reprezintă o satisfacţie echitabilă, rezonabilă şi satisfăcătoare în măsură să acopere prejudiciul suferit de reclamanţi.

Faţă de cele expuse instanţa va admite cererea şi va obliga pârâţii în solidar conform dispozitivului.

Reparaţia integrală reclamă plata către reclamanţi a sumelor solicitate prin cererea introductivă de instanţă ,ca urmare, instanţa apreciază ca întemeiată cererea de acordare a dobânzii legale pentru suma dispusă anterior începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Fiind părţi căzute în pretenţii pârâţii vor fi obligaţi,conform art.453 cpc, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru.

Domenii speta

Spete similare