Contestatie la executare. Lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu în sensul anulării unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive

Pe calea contestaţiei la executare, debitorul a solicitat lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu în sensul anulării unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive. Pe calea contestaţiei la titlu, aşa cum o susţine contestatorul, însă, debitorul nu poate solicita desfiinţarea titlului executoriu, pentru că nu poate pune în discuţie chestiuni cu privire la fondul dreptului. Fiind în prezenţa unei contestaţii la executare propriu-zisă şi nu a unei contestaţii la titlu, devin incidente dispoziţiile art.401 alin.1 lit. c cod procedură civilă de la 1865.

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:010.000023

Dosar nr. X/284/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 23

Şedinţa publică de la 23.02.2017

Completul compus din:

PRESEDINTE: CC

JUDECĂTOR: CC

JUDECĂTOR: CC

GREFIER: CC

Pe rol judecarea  recursurilor  civile  declarat de  recurentul-contestator CC, recurenta-intervenientă CC, ambii cu domiciliu ales la Biroul de avocatură  CC şi Asociaţii din CC, recurenta-intimata CC, cu sediul  ales la  Cabinet Avocatură  „CC” din CC şi recurenta-intimată CC cu sediul în CC împotriva sentinţei civile nr. 1345/ 16.11.2016 de Judecătoria Târgovişte, având ca obiect  contestaţie la executare.

Mersul dezbaterilor, prezenţa şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierile de şedinţă din 09.02.2017 şi 16.02.2017, care fac parte integrantă din prezenta decizie, şi când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru azi.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1345/16.11.2016 Judecătoria Târgovişte a respins cererea privind suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare formulata de contestator ca fiind inadmisibila, a respins exceptiile invocate de intimata CC astfel: exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze si declararea nulitatii acestora; exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere prin care se solicita anularea contractului de cesiune de creanta in cadrul contestatiei la executare; prescriptia dreptului de a cere anularea unor clauze din contractul de credit, a calificat  drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii capatului 1 de cerere in privinta tezei finale referitoare la modificarea dobanzii variabile dupa o formula propusa de contestator, a respins exceptiile invocate de intimata CC astfel: exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptia lipsei litisconsotiului procesual activ, a calificat drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii cererii privind restituirea unor sume la care sa se adauge dobanda legala, a admis în parte contestatia la executare  formulata de către contestatorul CC, împotriva intimatelor CC şi SC CC SA si in contradictoriu cu intervenienta CC, a constatat caracterul abuziv si declara nulitatea absoluta a clauzei inserate la pct. 9 lit. a  din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de acordare credit de 0,30 % flat calculat la valoarea creditului prevazuta in contract conform art. 3 pct. 3.1 din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006, a dispus obligarea intimatei CCla restituirea catre contestator a sumei incasate cu titlu de comision de acordare credit de 0,30 % flat, a constatat caracterul abuziv si declara nulitatea absoluta a clauzei inserate la pct. 9 lit. b  din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract, a dispus obligarea intimatei CCla restituirea catre contestator a sumei incasate cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract de la data primei rate de credit, 01.03.2006 pana la data cesiunii, a obligat intimata CC la restituirea catre contestator a sumei incasate cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract de la data cesiunii la zi a obligat  intimatele CCsi CC la plata catre contestator a dobanzii legale aferente sumelor incasate cu titlu de titlu de comision de acordare credit si de comision de administrare de 18,50 eur lunar , dobanda calculata conform OG nr. 9/2000 incepand cu data efectuarii platilor nedatorate si pana la data de 01.09.2011 si potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 incepand cu data de 01.09.2011 si pana la data achitarii efective a debitului, a respins  în privinta constatarii caracterului abuziv si declararii nulitatii absolute a clauzelor inserate la pct. 5 teza a doua, pct. 4, pct. 8 din contract si a cererii privind restituirea sumelor achitate in plus in baza acestor clause, a respins în privinta cererii privind anularea contractului de cesiune si a cererii privind cenzurarea dobanzilor adaugate de cesionarul CC, a dispus anularea actelor de executare efectuate in cadrul dosarului de executare nr. 231/2012 al BEJ CC, in sensul diminuarii valorii creantei cu sumele corespunzatoare pretinse debitorilor cu titlu de comision de acordare credit si de comision de administrare de 18,50 eur lunar, a compensat cheltuielile de judecata în baza art. 276 CPC .

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut următoarele:

Deliberand asupra cererii de suspendare a executarii silite:

Conform disp. art. 403 CPC, pentru a se dispune suspendarea , cel care o solicita trebuie sa dea in prealabil o cautiune.

Textul are in vedere, ca si conditie prealabila obligatorie, plata cautiunii in cuantumul stabilit si comunicat de instanta.

In speta de fata, prin încheierea din data de 26.04.2016, pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. X/284/2016, a fost admisă cererea contestatorului şi s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite. In respectivul dosar s-a facut dovada platii unei cautiuni in suma de 3240 lei conform chitantei nr. 78609458/1 din 16.032016 ( fila 17).

Potrivit art. 403 alin. 4 teza finala CPC : „Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul”.

Prin cererea precizatoare inregistrata la data de 30.09.2016 contestatorul a indicat modul de calcul al valorii cautiunii, diferenta de plata calculata fiind suma de 5709 lei.

Pentru aceasta suma de plata cu titlu de cautiune, contestatorul a formulat cerere de ajutor public judiciar. Prin încheierea nr. 1259 din data de 19.10.2016, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de contestator, cererea de reexaminare formulată de acesta fiind respinsă prin încheierea nr. 1361 din data de 03.11.201.

Pana la închiderea cercetarii judecatoresti contestatorul nu a depus suma stabilita de instanta cu acest titlu, respectiv 5709 lei, context in care cererea  formulata apare ca inadmisibila urmând a fi respinsa.

În temeiul art. 137 Cod Procedură Civilă, instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor invocate de intimate prin întampinare, exceptii ce au fost unite cu fondul prin incheierea din 21.06.2016.

Exceptiile invocate de intimata CC astfel:

Exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze si declararea nulitatii acestora.

Potrivit art. 399 alin. 3 CPC : “(3)În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.

Invoca intimata  faptul ca nu s-a uzat de mijloacele procedurale puse la dispozitie de legea speciala nr. 193/2000, insa practica judiciara majoritara este in sensul ca, textul de lege invocat are in vedere inexistenta unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, in cadrul carora apararile de fond sa poata fi invocate. In speta, Legea nr. 193/2000 pune la dispozitia consumatorilor o actiune de drept comun privind constatarea nulitatii absolute a clauzelor apreciate ca fiind nelegale, nefiind o cale procesuala specifica.

Fata de cele expuse, exceptia urmeaza a fi respinsa.

Exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere prin care se solicita anularea contractului de cesiune de creanta in cadrul contestatiei la executare, pe aceleasi considerente expuse anterior urmeaza a fi respinsa.

Exceptia prescriptiei dreptului de a cere anularea unor clauze din contractul de credit.

Legea nr. 193/2000  retine ca prevederile art. 12 si art. 13 vorbesc despre eliminarea clauzelor abuzive din contract, in timp ce art. 14 trimite la dreptul comun. De asemenea, art. 6 vorbeste despre eliminarea clauzelor abuzive si despre faptul ca ele nu vor produce efecte asupra consumatorului. Opineaza instanta ca eliminarea reprezinta o consecinta a nulitatii, nulitatea fiind una absoluta, astfel cum a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie ( sectia a II-a civila, decizia nr. 686/2013) facand trimitere si la jurisprudenta CJUE. In plus, natura normelor prevazute de Legea nr. 193/2000 este una de ordine publica si nu privata, aceasta natura fiind data de jurisprudenta CJUE ( cauza Pohotovost’s.r.o. impotriva Korckovska orodnanta din 16 noiembrie 2010).

Prima instanţă a calificat  drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii capatului 1 de cerere in privinta tezei finale referitoare la modificarea dobanzii variabile dupa o formula propusa de contestator.

Exceptiile invocate de intimata CC astfel:

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a fost respinsa intrucat in judecata trebuie sa stea, ca parati, atat cedentul cat si cesionarul. Cum efectele nulitatii se intind pe toata durata contractului, rezulta ca o eventuala sanctiune de acest gen va produce efecte atat pentru perioada de pana la cesiune, cat si pentru perioada ulterioara. In plus, prin cerere s-a solicitat si restituirea prestatiilor déjà efectuate, astfel ca se impune a se obliga separat cedentul  si cesionarul in functie de data intervenirii cesiunii de creanta.

Exceptia lipsei litisconsotiului procesual activ urmea a fi respinsa ca fiind ramasa fara obiect intrucat prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 06.09.2016 ( fila 12 vol.III) a fost introdusa in cauza si numita CC.

Prima instanţă a calificat drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii cererii privind restituirea unor sume la care sa se adauge dobanda legala.

Pe fondul cauzei prima instanţă a reţinut că prin cererea inregistrata la data de 01.08.2012 la BEJ CC sub nr. de dosar 231/2012, intimata CC a solicitat punerea in executare silita a titlului executoriu contract de credit nr. 128/07.02.2006 garantat prin contract de ipoteca autentificat sub nr. 232/07.02.2006 de BNP CC incheiat intre intimate CCsi contestatorul CCsi CC, pentru suma de 31.942,23 eur.

In privinta clauzelor considerate a fi abuzive, au invocat intimatele finele de neprimire reglementat de disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Textul in discutie prevede ca „ evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal la contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”. Corespondentul sau din Directiva 93/13 este art. 4 alin. 2.

Analiza trebuie impartita in etape, respectiv trebuie verificat daca, clauza in discutie priveste obiectul principal al creditului, prin acesta intelegandu-se prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare, il caracterizeaza, in caz de raspuns pozitiv trebuie analizat daca, clauza este redata intru-un limbaj clar si inteligibil, analiza nelimitandu-se la aspectul gramatical, ci, in special la posibilitatea consumatorului de a intelege consecintele economice ale clauzei.

Clauza inserata la pct. 9 lit. a  din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de acordare credit de 0,30 % flat calculat la valoarea creditului prevazuta in contract se completeaza cu art. 3 pct. 3.1 din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006, iar clauza inserata la pct. 9 lit. b  din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract se completeaza cu art. 3 pct. 3.9 din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006.

Denumirea sugestiva a acestor comisioane nu este suficienta pentru a inlatura caracterul abuziv al clauzelor in contextul in care cerinta transparentei clauzelor contractuale nu poate fi redusa numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical si ca prezinta o importanta esentiala pentru respectarea acestei cerinte daca in contract se indica in mod transparent motivul si particularitatile clauzei in discutie astfel incat consumatorul sa poata sa aprecieze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, serviciul ce-i este asigurat si care jusitifica contraprestatia tradusa in comisioanele ce-i sunt impuse. In aceste imprejurari, instanta constata ca terminologia folosita nu este descrisa in cuprinsul conditiilor generale ale contractului incheiat de intimata CCpentru ca imprumutatii sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision. Contextul retinut determina imposibilitatea efectuarii unor aprecieri cu privire la legalitatea acestor clauze din moment ce motivatia perceperii acestor comisioane nu este detaliata nici in cuprinsul conditiilor generale, nici in cel al contractului analizat. Enumerarea unor activitati in cuprinsul intampinarii nu poate complini lipsa de claritate a prevederii contractuale.

Astfel, se inlatura finele de neprimire, instanta de fond  analizând aceste clauze in baza art. 4 din Legea nr. 193/2000 si prin raportare la aceste prevederi si avand in vedere si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene in domeniul Directivei nr. 93/13/CEE, retine instanta ca acestea nu a fost negociate.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 dispune: „o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãşi sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pãrţilor.

(2) O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul cã anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociatã direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globalã a contractului evidenţiazã cã acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens ”.

Prin negociere se intelege ocazia oferita destinatarului ofertei de a influenta natura si/sau continutul clauzelor, iar intimata nu a facut dovada modificarii vreunei clauze la initiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului ca acesta din urma a avut si alte optiuni decat cea de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza in parte sau in integralitate. Nu reprezinta negociere nici posibilitatea de a alege intre ofertele mai multor banci, nici posibilitatea de a alege intre mai multe variante de contracte oferite de aceeasi banca. Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totala imprumutata reprezinta doar adaptarea specifica a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client si nu negociere.

Referitor la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului, s-a retinut ca in cauza acesta este unul atat economic, cat si juridic.

Cu privire la definirea acestei noţiuni, CJUE a arătat că existenţa unui „dezechilibru semnificativ” nu implică în mod necesar ca şi costurile puse în sarcina consumatorului printr-o clauză contractuală să aibă în privinţa acestuia o incidenţă economică semnificativă în raport cu valoarea operaţiunii în cauză, ci poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat acest consumator, în calitate de parte la contract, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul contractului, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzute de normele naționale (CJUE, hotărârea pronunţată în cauza C-226/12, Constructora Principado SA, par. 30).

În cauză, prin instituirea comisionului de acordare si a celui de administrare, s-a produs un dezechilibru economic semnificativ, acesta rezultând din valoarea totală a sumei ce ar urma să fie plătită cu acest titlu în raport cu valoarea creditului, conform graficului de rambursare.

Pe de altă parte, s-a produs şi un dezechilibru juridic, nereieşind cu claritate din contract care este contraprestaţia specifică acestor comisioane. Astfel, din analiza convenţiei, deci a tuturor clauzelor în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, rezultă că în sarcina contestatorului au fost instituite mai multe obligaţii şi contraprestaţii, constând în restituirea sumei împrumutate, a dobânzii şi a mai multor comisioane, în timp ce singura obligaţie stabilită în sarcina băncii consta în punerea la dispoziţia împrumutatului a creditului în cuantumul şi în condiţiile stipulate în contract. Este evident faptul că ponderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor este în detrimentul consumatorului – contestator in prezenta cauză. La aceasta se adaugă împrejurarea că pentru cele doua comisioane nu este menţionată nicio altă sarcină a intimatei, în afara celei de a încasa sumele datorate.

Clauza inserata la pct. 5 teza a doua din contract : „ Dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile CC, la care se adauga 1,90 p.p.”

Fiind invocate disp. art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000 de intimata prin intampinare, s-a retinut de  către instanta de fond ca excluderea de la analiza pe fond a caracterului abuziv nu se aplica in ipoteza unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului  ( CJUE, hotararea din 26 aprilie 2012, pronuntata in cauza Invitel). De altfel, o astfel de clauza se regaseste in art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000 ceea ce semnifica faptul ca astfel de clauze nu sunt excluse de la analiza pe fond a caracterului abuziv.

Potrivit clauzei contractuale, dobanda  se stabileste in raport de dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile CC. Aceasta dobanda  apare ca fiind o reflectare a costului resurselor de creditare pe care banca este nevoita sa-l plateasca in scopul obtinerii lichiditatilor necesare in vederea acordatii de credite catre populatie, costuri ce se stabilesc avand la baza reglementari ale BNR. Aceasta dobanda este diferita de indicele de referinta al valutei, invocat de contestator in functie de care se solicita modificarea clauzei contractuale.

Prin art. 37 din OUG nr. 50/2010 s-au impus anumite reguli in contractele cu dobanda variabila cu referire clara la indici de referinta, insa textul nu este aplicabil in mod direct contractelor incheiate inainte de intrarea in vigoare a OUG nr. 50/2010, astfel cum reiese din prevederile art. 95 din acelasi act normativ. De asemenea si art. 9 indice 3 din OG nr. 21/1992 republicata prevede la pct. 1,2 si 3 ca in contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica anumite reguli facand trimitere la indici de referinta verificabili, mentionati in contract, insa textul a  fost introdus abia prin art. II pct. 9 din OUG nr. 174/2008, ulterior incheierii contractului de credit ce face obiectul cauzei.

In speta, dobanda de referinta interna a bancii reprezinta o dobanda standardizata, unica pentru toata plaja de produse  financiare destinata persoanelor fizice  si este afisata la sediile bancii alaturi de ceilalti indici de referinta, intrunind conditia unui indice de referinta verificabil.

In plus, mecanismul de calcul al dobanzii contractuale este clar si neechivoc aratat in  pct. 5 din contract si, in acelasi timp art. 2 pct. 2.10.a din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006 vine sa expliciteze mecanismul de determinare a acestui tip de dobanda perceputa de intimata CC, dand suficiente informatii clientului pentru ca acesta sa aiba reprezentarea modului in care va functiona mecanismul de stabilire a dobanzii variabile.

Nivelul dobanzii de referinta a bancii nu putea fi individualizat in momentul incheierii contractului, acest nivel fiind stabilit periodic in functie de anumite criterii. In situatia in care contestatorul avea indoieli asupra acestui aspect, putea solicita bancii sa-i comunice modul in care se calculeaza dobanda de referinta.

Prin cererea formulata se urmareste practic modificarea clauzei contractuale privind modul de calcul pentru dobanda variabila neexistand niciun temei juridic in sustinerea unei solutii de admitere. Reglementarile legale ce au impus incheierea unor acte aditionale la contract, mentionate mai sus nu sunt aplicabile contractului de credit nr. 128/07.02.2006, iar instanta  nu va putea interveni in sensul stabilirii unui alt mod de calcul pentru dobanda fara sa incalce libertatea contractuala alaturi de forta obligatorie a contractului si de efectul relativ al conventiei, toate reunite in principiul autonomiei de vointa consacrat prin art. 969 Cod civil.

Clauza inserata la pct. 4 din contract:„ Creditul va fi rambursat in 180 rate lunare, conform graficului de rambursare anexat”este invocata de contestator in scopul dispunerii conversiei creditului din moneda euro in moneda nationala cu consecinta stabilizarii cursului valutar de la momentul semnarii contractului de credit si invoca in esenta, teoria impreviziunii.

Sub regimul Codului civil de la 1864 teoria impreviziunii nu a cunoscut o reglementare  expresa, insa a fost constant aplicata in practica, iar in prezent a fost invocata chiar de Curtea Constitutionala prin decizia nr. 623 din 25.10.2016 nepublicata, prin care a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 11 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 si art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constitutionale numai in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii.

Aceasta teorie este incidenta in cazul intervenirii unor circumstante exterioare contractului si independente de vointa partilor, in special de ordin economic, cu efecte asupra echilibrului contractual. In speta, imprumutandu-se pentru o perioada considerabila de timp intr-o moneda straina, diferita de cea in care obtineau venituri din salariu, contestatorul si-a asumat implicit si riscul fluctuatiilor monedei, ceea ce echivaleaza cu asumarea riscului schimbarii imprejurarilor existente la data incheierii contractului. Chiar daca in speta contractul este preformulat, cu consecinta prezumtiei caracterului nenegociat, clauzele prin care s-a instituit obligatia rambursarii ratelor de credit in moneda euro nu creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, nefiind stipulate exclusiv in favoarea institutiei de credit.

Astfel, art. 4 pct. 4.8 din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006 stabilesc : “ Majorarea/diminuarea creditului aprobat initial pentru acelasi obiect de creditare, modificarea datelor de acordare a creditului in cazul in care acesta se acorda in transe, amanarea la plata sau modificarea oricarei alte clauze din contractul de credit va conduce la incheierea unui act aditional si, dupa caz, la intocmirea unui nou grafic de rambursare.”

In completare, art. 7 pct. 7.2 lit. d din conditiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006 stabilesc : “ Imprumutatul are dreptul sa solicite bancii, in scris, transformarea soldului creditului dintr-o valuta in alta, numai dupa achitarea comisioanelor, restantelor si dobanzilor datorate pana in ziua transformarii”.

In acest context, nu poate fi retinuta ca fiind indeplinita nici cerinta relei-credinte a institutiei bancare, contestatorul avand la indemana parghii contractuale ce ii consfintesc drepturi chiar in domeniul reclamat si de care nu a inteles sa uzeze.

Clauza inserata la pct. 8 din contract : „ Dobanda majorata in functie de serviciul datoriei in cazul creditelor restante…”.

Prin art. 230 lit. b din Legea nr. 71/2011 s-a dispus abrogarea Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din orice contracte si pentru adaosul unui alineat la art. 1089 din Codul civil. In prezent din interpretarea per a contrario a art. 5 alin. 1 din OG nr. 13/2011 rezulta ca in raporturile juridice care decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, in sensul art. 3 Cod civil, este posibila stipularea unei dobanzi penalizatoare care sa depaseasca maximul legal. Si anterior era admisibila stipularea unei clauze penale in contractele de imprumut comerciale fiind aplicabile dispozitiile de exceptie ale art. 1088 din Codul civil de la 1864. In speta, contestatorul argumenteaza cererea pe art. 5 si art. 968 Cod civil, vorbind despre obligatii civile, in timp ce  obligatiile rezultate din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 au natura comerciala, urmand a fi respins capatul de cerere in temeiul art. 1088 alin. 1 Cod civil.

In privinta cererii privind anularea contractului de cesiune, raportat la motivul invocat, lipsa notificarii, s-a retinut ca sanctiunea aplicabila nu este anularea. Pe de alta parte, atat pentru contractul de credit dedus judecatii in cauza de fata cat si pentru contractul de cesiune nr. 49/05.08.2009, instanta retine ca sunt aplicabile dispozitiile vechiului Cod civil, astfel cum dispune expres art. 107 din Legea nr. 71/2011.

Tot cu titlu preliminar instanta de fond a analizat îndeplinirea obligatiei de notificare numai prin raportare la contestatorul CC, fiind singurul care a formulat cerere in fata instantei, nu si cu privire la CC care a fost introdusa in cauza pentru a se asigura opozabilitatea hotararii.

Art. 1393 Cod civil dispune : „Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decat dupa ce a notificat debitorului cesiunea.Acelasi efect va avea acceptarea cesiunii facuta de debitor intr-un act autentic”.

Prin notificarea facuta debitorului cedat, lui i se face cunoscut faptul schimbarii creditorului, iar aCCeptarea din partea debitorului cedat are semnificatia faptului ca el a luat cunostinta despre cesiune, adica de schimbarea creditorului sau initial. Acceptarea trebuie facuta in forma autentica spre a fi opozabila tuturor categoriilor de terti. Ea poate fi facuta si prin inscris sub semnatura privata dar, in acest caz, cesiunea este opozabila numai debitorului cedat, nu si celorlalte categorii de terti.

Fata de terti cesiunea produce efecte numai din momentul norificarii sau acceptarii de catre debitorul cedat prin inscris autentic. Fata de debitorul cedat cesiunea produce efecte si prin acceptarea pe care o face prin inscris sub semnatura privata.

In speta, contestatorul a acceptat cesiunea prin inscris sub semnatura privata angajament de plata  din 10.05.2013 ( filele 81-84 vol. I dosar, depus si in cadrul dosarului de executare inregistrat sub nr. 231/2012 din 10.05.2013 – fila 186 dosar de executare) fiindu-i astfel opozabila, urmand a fi respinsa cererea.

In privinta cererii privind cenzurarea dobanzilor adaugate de cesionarul CC s-a retinut ca intre parti, efectul cesiunii de creanta se produce din momentul realizarii acordului de vointa astfel incat creanta se transfera catre cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului. Creanta ramane neschimbata in sensul ca isi pastreaza natura, garantiile care o insoteau si, daca este o creanta ce consta intr-o suma de bani, cum este in speta de fata, va continua sa produca aceeasi dobanda, fiind un accesoriu al creantei, conform art. 1396 Cod civil.

In privinta capatului de cerere avand ca obiect pretentii, acesta este intemeiat mergand pe fundamentul platii nedatorate ca urmare a disparitiei temeiului executarii prestatiilor contestatorului prin declararea nulitatii clauzei contractuale in baza careia si-a executat obligatia, respectiv plata comisionului de acordare si de administrare a creditului pana la data promovarii prezentei cereri, instanta de fond raportand situatia de fapt la disp. art. 992 si urm. Cod civil vechi si art. 1341-1344 Cod civil nou ce reglementeaza institutia platii nedatorate.  instanta intrunirea cumulativa a conditiilor acestei institutii din moment ce prestatia efectuata de contestator – solvens cu privire la comisioanele mentionate a avut semnificatia operatiei juridice a platii, ca datoria vizata, desi a existat initial, a disparut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiintarii clauzelor contractuale prin aplicarea nulitatii absolute si ca in ipoteza restituirii platii efectuate in temeiul unei obligatii lovite de nulitate absoluta legea nu impune conditia erorii solvensului, acesta avand dreptul sa pretinda restituirea prestatiei, in caz contrar eludandu-se efectele nulitatii. Restituirea va fi facuta de intimata CC pentru suma perceputa cu titlu de comision de acordare credit de 0,30 % flat, fiind incasata la momentul acordarii si pentru sumele incasate cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract de la data primei rate de credit, 01.03.2006 pana la data cesiunii. Pentru sumele incasate dupa aceasta data cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar restituirea va fi facuta de intimata CC.

In privinta dobanzii legale aferente sumelor reprezentand comision de acordare si de administrare a creditului, in baza art. 1341 si art. 1645 Cod civil, se impune a fi acordata pentru a se garanta respectarea principiului potrivit caruia prejudiciul se acopera integral, nu doar prin restituirea comisionului perceput abuziv ce reprezinta damnum emergens, ci si prin repararea prejudiciului constand in lucrum cessans, respectiv beneficiul de care a fost privat cel pagubit. Cuantumul fructelor datorate de intimate trebuie stabilit prin raportare atat la prevederile OG nr. 9/2000 cat si la cele ale OG nr. 13/2011 fata de faptul ca, sumele cu titlu de comision au fost achitate incepad cu plata primei rate de credit  pana la zi.

In acest context, nulitatea unor clauze contractuale impune recalcularea cuantumului creantei intrucat initial obiectul a fost determinat prin luarea in calcul a tuturor obligatiilor contestatorului, astfel cum acestea erau prevazute in contract,  or daca se constata caracterul abuziv al vreunei clauze valoarea creantei va scadea cu sumele corespunzatoare prestatiei la care debitorul a fost obligat in temeiul acelei clauze, astfel ca in baza art. 404 si art. 720 399 alin. 2 CPC urmeaza sa fie anulate actele de executare efectuate in cadrul dosarului de executare nr. 231/2012 al BEJ CC in aceasta masura, in sensul diminuarii valorii creantei cu sumele corespunzatoare pretinse debitorilor cu titlu de comision de acordare credit si de comision de administrare de 18,50 eur lunar.

Se da o solutie astfel si capatului de cerere privind anularea încheierii de încuviintare a executarii silite care a fost intemeiata pe o solutie de admitere  a celorlalte solicitari.

In baza art. 276 CPC s-au compensat cheltuielile de judecata.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata CC criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie considerând că instanţa de fond în mod greşit  a respins excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare, neţinând cont de faptul că, deşi intimatul contestator a afirmat că a înţeles să promoveze o contestaţie la titlu (privind lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu), în realitate acesta tindea la modificarea titlului executoriu, ceea ce presupunea analizarea unor aspecte care vizează fondul dreptului conţinut în titlul executoriu, temeiul de drept aplicabil fiind aşadar art. 399 alin. (3) şi nu 399 alin. (1) teza finală din Codul de Procedură Civilă de la 1865.

 Lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu, dincolo de faptul că este posibilă doar atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, nu poate nicicând să implice anularea unor clauze din cuprinsul acestuia sau orice altă intervenţie din partea instanţei de judecată pentru adaptarea unor astfel de clauze.

Prin urmare, în raport de temeiul de drept aplicabil - art. 399 alin. (3) din Codul de Procedură anterior - termenul de contestaţie la executare aplicabil este cel prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. c) din Codul de Procedură Civilă de la 1865 aplicabil cauzei: "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când [...debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie".

Executarea silită în cauză de faţă a fost demarată în anul 2012, tot atunci fiind comunicate contestatorului şi primele acte de executare, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din data de 05.12.2012.

 Se mai arată că  aşa cum rezultă din actele din dosarul execuţional şi anexate şi contestaţiei, la licitaţia din data de 11.02.2013 contestatorul CC a fost prezent, a recunoscut creanţa şi a arătat că este de acord cu încheierea unui angajament de plată în vederea achitării eşalonate a debitului, iar în data de 10.05.2013, între contestator şi CC este semnat angajamentul de plată, de asemenea anexat contestaţiei, în cuprinsul căruia se face referire expresă la procedura execuţională şi la numărul dosarului de executare.

Faţă de toate aceste împrejurări, rezultă că data la care contestatorul a luat la cunoştinţă de executarea silită demarată împotriva sa a fost cu mult înainte de sesizarea instanţei cu prezenta contestaţie la executare.

Prin urmare, orice critici împotriva titlului executoriu, manifestate pe calea unei contestaţii împotriva executării împotriva executării însăşi puteau fi formulate doar în interiorul termenului de 15 zile începând cu data de 05.12.2012, dată la care i-au fost comunicate primele acte de executare, termen ce a expirat la data de 21.12.2012, aspecte însă pe care instanţa de fond a omis să le analizele.

 O altă critică  este aceea că instanţa  de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii arătând că  exercitarea dreptului de a invoca pe calea contestaţiei la executare şi apărări de fond împotriva titlului executoriu este dublu condiţionată: de condiţia negativă ca titlul executoriu să nu fie reprezentat de o hotărâre judecătorească ; de condiţia pozitivă ca legea să nu prevadă o altă acţiune, specifică, prin care apărările de fond ale reclamantului să se bucure de eficienţă juridică, că intimatul contestator avea posibilitatea efectivă de a solicita pe cale separată constatarea nulităţii clauzelor contractului de credit oricând pe perioada derulării acestuia, în condiţiile prevăzute de art. 12 şi urm. din Legea nr. 193/2000, începând cu anul 2007.

Acţiunea pusă la îndemâna consumatorului prin intermediul Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, reprezintă aceasta cale procesuală alternativă, care asigură efectivitatea protecţiei conferite de dreptul Uniunii debitorului consumator, aşa cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie.

Intimatul - contestator nu a uzat de mijloacele procedurale puse la dispoziţie de legea specială, ci a înţeles să conteste clauzele unui contract de credit încheiat în anul 2007 pe calea contestaţiei la executare, contract care nu mai este în curs de derulare, ci în faza de executare silită, astfel dat fiind faptul că intimatul - contestator avea la îndemână o acţiune alternativă, având în vedere şi faptul că apărările de fond ale contestatorului nu puteau fi primite întrucât contestaţia la executare se caracterizează prin celeritate, impunându-se a fi soluţionată de urgenţă, în timp ce analiza caracterului abuziv al clauzelor ar presupune un proces de lungă durată, cu administrarea unui probatoriu complex, observăm că cererea contestatorului sub aceste aspecte era inadmisibilă.

Un al treilea  motiv de recurs este acela că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia prescripţiei de a solicita anularea clauzelor contractuale ca fiind abuzive, prima instanţă reţinând că jurisprudenţa internă este majoritară în sensul că sancţiunea ce intervine în cazul constatării ca fiind abuzive a clauzelor este nulitatea absolută, însă nu a făcut o analiză specifică speţei, nearătând care sunt motivele care au stat la baza soluţiei acesteia în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dar şi posibilitatea instanţei de control de a verifica temeiurile care au stat la baza acestei soluţii. Simpla invocare a unor hotărâri cu privire la speţe asemănătoare, nu exonerează instanţa de judecată de la motivarea hotărârii.

Recurenta-intimată CC consideră că în mod greşit, prima instanţa a respins excepţia prescripţiei invocată prin întâmpinare în faţa instanţei de fond, fără a ţine cont de ceea ce protejează Legea nr. 193/2000, respectiv interesul particular al consumatorului în relaţia acestuia cu profesionistul şi nu o ordine publica/un interes obştesc ce gravitează deasupra relaţiilor contractuale concrete, ca dovada, lipsa negocierii ori a explicării costului creditului luat, nu pot fi apreciate decât de la caz la caz, în funcţie de situaţia particulara a fiecărui client si nu la nivel general.

Perioada in care o astfel de acţiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsa de claritate a exprimării consimţământului din momentul încheierii contractului, poate fi iniţiata, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (precizam faptul ca, potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod Civil, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi).

O altă  critică adusă sentinţei recurate este aceea că în mod greşit a apreciat instanţa că clauzele prevăzute la art. 9 lit. a şi b referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare sunt abuzive, reţinând în mod greşit că denumirea sugestivă a acestor comisioane nu este suficientă pentru a înlătura caracterul abuziv, în contextul în care transparenţa clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil a acestora pe plan formal şi gramatical, că clauza referitoare la comisionul de acordare este inteligibilă, exprimată în termeni clari, astfel încât, aşa cum rezultă din practică CJUE, nu poate forma analiza instanţei din perspectiva legislaţiei privind consumatorii. Astfel, din acest prim aspect rezultă că hotărârea instanţei este contradictorie, pe de o parte reţinând că clauzele referitoare la comisionul de acordare şi administrare sunt inteligibile, dar cu toate că acestea fac parte din preţul contractului, instanţa a trecut la analizarea acestora verificând şi celelalte condiţii prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000.

Din interpretarea textului de lege citat rezultă că în aprecierea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ţina cont de următoarele condiţii cumulative care în cazul de faţă nu au fost îndeplinite:

clauza să nu se refere la preţul contractului (în măsura în care clauza este exprimată într-un limbaj uşor inteligibil)

clauza să nu fi fost negociată direct

clauza să fie contrară bunei credinţe

clauza să fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor

Se apreciază de către recurentă că o intervenţie din partea instanţei de judecată asupra componentelor de preţ ale contractului de credit ar reprezenta o imixtiune oprită de atât de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 cât şi de art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE a făcut obiectul studiului CJUE in Cauza C484/2008 si C26/2013.Art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, stabileşte că: „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil". Pe de o parte controlul preţului este o chestiune ce ţine de dreptul concurenţei şi de aceea nu ea este exclusă din reglementarea privind protecţia consumatorului, iar, pe de altă parte, preţul este elementul cel mai bine înţeles de către consumator.Atât Directiva 93/13/CEE, cât şi Legea 193/2000 au exclus din spaţiul lor de incidenţă clauzele care privesc adecvarea între preţ şi remuneraţie, pe de o parte şi serviciile sau bunurile de furnizat în contraprestaţie, pe de altă parte, adică au exclus leziunea. în viziunea acestora, absenţa echivalenţei prestaţiilor nu este sinonimă cu absenţa echilibrului contractual.

Rata dobânzii, alături de comisioane reprezintă preţul Contractului, respectiv elementul cheie despre care Banca îşi informează Clienţii de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenţei între bănci.

Judecătorul nu poate interveni şi aduce ingerinţe nepermise unui element esenţial al convenţiilor, respectiv preţul Contractelor de credit, pentru că s-ar produce un dezechilibru contractual în defavoarea subscrisei, consecinţa fiind diminuarea semnificativă a DAE, cu care împrumutatul a fost de acord la momentul semnării Contractului de credit.

 Din analiza graficelor de rambursare, care reprezintă o parte integrantă a Contractelor de credit, rezultă fără echivoc faptul că acel comision de administrare este prevăzut ca o parte importantă a preţului creditului ce intră în valoarea totală plătibilă cunoscută şi asumată de contestator, prestaţie cuvenită subscrisei în schimbul acordării serviciilor de administrare a creditului şi care a fost avută în vedere de ambele părţi la momentul încheierii contractului.

Referitor la  caracterul negociat al clauzelor recurenta-intimată CC arată că potrivit doctrinei, specific domeniului bancar este că, de principiu, Contractele încheiate de instituţiile de credit să fie formate din mai multe documente contractuale, printre care Contractul de credit propriu-zis (care se negociază şi se discută cu fiecare client în parte) şi Condiţiile generale bancare, standardizate, că existenţa condiţiilor generale de creditare ca parte integrantă din Contractul de credit nu conduce la concluzia că acesta ar fi un contract de adeziune, preformularea clauzelor din aceste condiţii generale având scopul de a uşura procesul de încheiere a contractului şi nu de a suprima posibilitatea părţilor de a agrea termeni şi condiţii reciproc avantajoase.

 Se mai rată că banca a asigurat cadrul necesar negocierii în întregime a condiţiilor contractuale, iar contestatorul a avut posibilitatea reală de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acestea, în considerarea calităţii sale de profesionist, Banca are sarcina de a informa clientul, în scopul de a face serviciul respectiv util clientului, însă obligaţia unei informări corecte incumbă şi clientului faţă de bancă. în funcţie de acest dublu proces de informare, oferta privind un anumit serviciu bancar poate fi cât mai bine personalizată şi cât mai adecvată nevoilor fiecărui client în parte. Aceste informaţii au ca obiect: condiţiile prestării serviciului, costul acestuia, adecvarea întregului serviciu la nevoile reale ale clientului astfel încât executarea contractului să beneficieze de un grad cât mai ridicat de predictibilitate, iar riscul insolvabilităţii clientului să fie cât mai redus posibil.

Aşa cum rezultă din aceea că reclamantul a făcut demersuri pentru obţinerea şi înaintarea documentelor necesare analizei financiare a acestuia, obligaţia Băncii de a pune la dispoziţia clientului condiţiile generale de contractare a fost îndeplinită, contestatorul deţinând la momentul semnării contractului toate informaţiile relevante pentru formarea voinţei sale juridice.

De altfel, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, Banca trebuie să se asigure că oferă posibilitatea clientului de a lua la cunoştinţă de condiţiile de creditare propuse şi de a le influenţa, iar nu că acesta şi-o exercită efectiv, acest din urmă aspect rămânând la latitudinea exclusivă a clientului: „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. "

Dobânda, comisiónele şi scadenţa obligaţiilor de plată sunt elementele esenţiale ale contractului de credit în general, constituind pentru împrumutaţi preţul contractului şi termenul de plată. împrumutatul este direct interesat de astfel de elemente astfel încât ele ar trebui să fie primele care sunt luate în considerare la încheierea contractului şi acceptarea condiţiilor de creditare.

Astfel, contestatorul a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale în întregime şi trebuia să cunoască acest lucru de la încheierea contractului, necunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin/incumbă neputând fi imputabila Băncii.

Referitor la această condiţie, instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că prin negociere se înţelege ocazia oferită destinatarului ofertei de a influenţa natura clauzelor, iar subscrisa nu ar fi făcut dovada modificării unei clauze la iniţiativa consumatorului, însă acest argument nu este de natură a duce la concluzia că clauza nu a fost negociată. Este evident că în lipsa unei contraoferte făcute de către deţinătorul ofertei, banca nu putea modifica conţinutul clauzelor contractuale. Or, în speţă, cel care a afirmat că nu a negociat clauzele din cuprinsul contractului ar fi trebuit să facă dovada că s-a adresat băncii cu contraoferta şi atunci banca ar li fost pusă în situaţia de a dovedi că s-a negociat conţinutul clauzelor contractuale.

Cu privire la cerinţa relei credinţe a comerciantului recurenta-intimată arată următoarele : că la momentul încheierii contractului de credit, buna credinţa a comerciantului se putea raporta la dispoziţiile art. 970 alin. 2 din Codul civil, respectiv convenţiile obliga la „toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea da obligaţiei după natura sa".

Contractul de credit încheiat cuprinde clauze obişnuite referitoare la dobânda, comisioane, termenul de rambursare si garanţiile ce trebuie constituite. Cuantumul si modul de stabilire al costurilor contractului, precum si sancţiunile ce intervin in cazul neplăţii acestora, garanţiile care însoţesc obligaţiile de plata nu diferă cu nimic fata de alte contracte de credit utilizate de alte instituţii de creditare, dând astfel posibilitatea împrumutatului sa facă o evaluare corecta si completa a obligaţiilor care ii revin.

Fata de aceste dispoziţii legale, rezulta ca se poate retine reaua credinţa a profesionistului la încheierea contractului in acele situaţii in care fata de condiţia consumatorului (vârsta, pregătire profesionala, experienţa, stare mentala) profesionistul ar trebui sa prevadă cu suficienta uşurinţa ca respectivul consumator nu ia o decizie in perfecta cunoştinţa de cauza, respectiv ca nu îşi înţelege drepturile si obligaţiile pe care si le asuma, consimţământul sau fiind in acest caz unul viciat.

Având în vedere că buna credinţă se prezumă, rezultă că pentru a interveni sancţiunea cea mai energică - a nulităţii - trebuie să se demonstreze incidenţa unor factori extrinseci contractului care au condus la vicierea consimţământului dat de către consumator. O astfel de demonstraţie nu se poate face, aşa cum se încearcă în prezenta cauză, doar cu elemente intrinseci ale contractului sau cu speculaţii fără fundament.

Clauzele au fost exprimate in termeni simpli, obişnuiţi, astfel încât o persoana cu un minim de pregătire si interes putea avea o reprezentare mentala a efectelor contractelor pe care si le asuma sub semnătura si despre care declara ca i-au fost explicate si au fost înţelese, mai ales in contextul in care ar fi avut si opţiunea stabilirii unei dobânzi fixe pe intreaga perioada de creditare sau a unei dobânzi variabile stabilite exclusiv in funcţie de un alt indice de referinţa decât dobânda de referinţa a băncii.

De altfel, nu poate fi negat faptul că reclamantul a avut reprezentarea mentală a tuturor obligaţiilor ce îi incumbă pe toată perioada de 9 ani scursă până în momentul promovării prezentei contestaţii la executare.

In contract nu s-a utilizat un limbaj greu de înţeles de natura sa altereze consimţământul consumatorului, contestatorul neputând susţine in mod serios ca formularea clauzelor ar fi lipsita de claritate.

Noţiunea de dobânda de referinţa variabila proprie băncii este utilizata inclusiv in cuprinsul actelor normative privind protecţia consumatorilor, respectiv OG nr. 21/1992, sens in care sub nicio forma nu se poate retine existenta unor formulări neclare, neinteligibile in cuprinsul contractului.

Se mai menţionează că la analiza bunei credinţe trebuie avut în vedere faptul că atât contractul utilizat cât şi ofertele Băncii au fost prezentate contestatorului înainte de aCCeptarea acestora prin semnătura, astfel cum rezulta din documentele înaintate de contestator în vederea obţinerii creditului, în etapa de analiză financiară şi a bonităţii clientului, anterior încheierii contractului, respectiv în data de 13.01.2013 (anexate). Prin urmare, anterior semnării contractului contestatorul luase deja decizia de a contracta creditul acordat,fiind în deplina cunoştinţă a condiţiilor acestuia, neputându-se reţine că Banca nu a asigurat informarea precontractuala.

De altfel, contestatorul putea opta pentru mai multe tipuri de dobânzi, astfel cum rezulta din cuprinsul art. 2.10 şi urm. din condiţiile generale de creditare care reglementează atât dobânzi fixe cat si dobânzi variabile, stabilite in funcţie de diferite elemente, respectiv dobânda variabila de referinţa a băncii, indicii de tipul Euribor/Robor, dobânda de referinţa revizuibila semestrial.

In cazul in care nu era de acord cu stabilirea dobânzii in conformitate cu prevederile contractului de credit contestatorul puteau cu uşurinţa sa solicite un credit cu dobânda fixa sau un credit cu dobânda variabila stabilita in exclusivitate in funcţie de un indice de referinţa de tip Euribor/Robor, insă a optat pentru produsul bancar cel mai atractiv acestuia la momentul încheierii contractului.

Se mai adaugă de către intimată că, având în vedere că buna credinţă se prezumă, intra în sarcina contestatorului să facă dovada contrariului, modificarea dobânzii anuale percepute de Bancă s-a practicat în toate contractele de credit, indiferent de persoana care le aCCesa, fiind o expresie a politicii bancare de la momentul acordării creditului şi o componentă esenţială a costului creditului.

În privinţa condiţiei de a se fi creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor,  recurenta-intimată CC solicită ca instanţa de recurs sa observe ca echilibrul contractual nu echivalează cu egalitatea perfecta între drepturile si obligaţiile pârtilor, o astfel de presupunere si interpretare a raporturilor juridice echivalând cu totala lipsire de efecte juridice a alin. 6 a art. 4 din Legea nr. 193/2000 care, stabileşte foarte clar ca natura abuziva a unei clauze nu are legătura cu raportul calitate preţ, ca din punctul acestora de vedere drepturile si obligaţiile pârtilor astfel cum au fost stabilite prin contractul de credit si condiţiile generale de creditare sunt aproximativ egale si justificate.

Astfel, prin contractul de credit si condiţiile generale de creditare, părţile s-au obligat după cum urmează:

- pentru creditul pus la dispoziţie de catre CC contestatorul s-a obligat sa îl restituie in rate lunare împreuna cu dobânzile (mai mari sau mai mici in funcţie de modul in care îşi executa obligaţiile), sa achite comisioanele de acordare a creditului, administrare si eventual de transformare si rambursare anticipata, sa garanteze executarea contractului, in cadrul acestei obligaţii intrând: constituirea ipotecii, asigurarea imobilului ipotecat si notificarea creditorului cu privire la modificarea situaţiei financiare; Corelativ obligaţiilor asumate contestatorul avea dreptul da a primi creditul tras şi de a-1 rambursa eşalonat; CC s-a obligat sa analizeze bonitatea si eligibilitatea clientului, sa acorde creditul pus la dispoziţia contestatorului, sa aştepte recuperarea acestuia in mod eşalonat, si să presteze alte servicii la cererea clientului (rambursare anticipată, conversia în altă monedă etc);

Pentru îndeplinirea obligaţiilor de mai sus CC avea dreptul sa primească dobânda agreata, comisionul de acordare al creditului (a cărui obligaţie corelativa era aceea de a analiza actele depuse de client in vederea obţinerii ereditarii), comisionul de administrare (a cărui obligaţie corelativa este aceea de a urmări si notifica executarea contractului si de a proceda la recalcularea debitului in funcţie de plaţi), comisionul de transformare (a cărui obligaţie corelativa este aceea de a realiza conversia creditului din euro intr-o alta moneda), comisionul de rambursare anticipata (corelativ câştigului nerealizat prin incasarea unei dobânzi mai mici), de a primi o garanţie adecvata pentru recuperarea sumei împrumutate si a costurilor contractului (dobânda, comisioane), de a declara exigibilitatea anticipata in cazul in care executarea in continuare a contractului pe viitor ar fi primejduita (a cărui obligaţie corelativa este aceea de a acorda creditul, precum si de a urmări desfăşurarea contractului).

Cu privire la clauza cuprinsă în art. 9 lit. b) referitoare la comisionul de acordare credit

în ceea ce priveşte comisionul de acordare, se arată de către intimata CC acesta este în mod inteligibil exprimate în cuprinsul contractului, nefiind necesare cunoştinţe de specialitate pentru înţelegerea acestuia. El este reprezentat de sume o sumă fixă, contestatorul putând avea în acest mod reprezentarea exactă a obligaţiilor la care s-au angajat. Prin urmare, nu se poate reţine că prevederea contractuală atacată ar fi fost abuzivă, nefiind îndeplinite niciuna din condiţiile cerute pentru aprecierea caracterului abuziv, comisionul fiind cunoscut şi asumat, dar şi achitat integral o dată cu prima tragere a creditului.

Cu privire la clauza cuprinsă în art. 9 lit. b) referitoare la comisionul de administrare se

menţionăm că acesta reprezintă o sumă invariabilă pe durata derulării contractului, in valoare de 18,5 Euro, care se percepe luna de luna pana la rambursarea integrala a creditului, astfel încat în cazul unei rambursări anticipate, chiar si parţiale, costul împrumutului scade proporţional cu valoarea comisionului de administrare neîncasat.

Scopul acestui comision a fost acela de a acoperi cheltuielile efectuate de banca in legătura cu monitorizarea contractului. Aceste cheltuieli presupun, costuri cu personalul însărcinat sa urmărească desfăşurarea creditului, să încaseze si sa urmărească obligaţiile de plata ale împrumutatului, sa recalculeze debitul in funcţie de plăţile efectuate si de dobânzile si comisioanele acumulate, sa notifice atunci când este cazul evenimentele care apar in derulararea contractului, precum si costurile cu transmiterea efectiva către împrumutat a informaţiilor in legătura cu derularea contractului

Se mai învederează faptul că nici CC si cu atat mai mult societatea recurentă (care nu a perceput niciun fel de comisioane) nu au operat niciun fel de modificări asupra valorii comisioanelor agreate iniţial prin contractul de credit, ca inclusiv prin OUG nr. 50/2010 comisionul de administrare este un cost permis care este menit sa acopere cheltuielile făcute de finanţator cu monitorizarea executării contractului de către împrumutat si celelalte persoane obligate alături de acesta. Mai mult, potrivit OUG nr. 50/2010 raportarea acestui tip de comision la soldul creditului este obligatorie atunci când acesta nu a fost exprimat si in suma in fixa, iar contractul de credit atacat în prezenta cauză comisionul de administrare a fost exprimat atât ca procent din creditul iniţial cat si ca suma fixa lunara.

Se mai critică modul greşit în care instanţa de fond  a dispus obligarea societăţii intimate la restituirea comisionului de administrare perceput după data încheierii contractului de cesiune de creanţă, temeiul de drept avut în vedere de către intimatul contestator a fost plata nedatorată şi, în acest context, apreciind că acesta nu este îndreptăţit la restituirea comisionului de administrare şi acordare, dreptul acestuia fiind prescris, întrucât a solicitat societăţii intimate, după trecerea unui termen mai mare de 3 ani de la data la care acesta a fost perceput.

Plata nedatorată este reglementată de dispoziţiile codului civil aplicabil la data încheierii contractului şi este supusă prescripţiei prevăzute de Decretul 167/1958 privind prescripţia extinctivă, respectiv termenul general de 3 ani reglementat de dispoziţiile art. 3 din decretul menţionat mai sus.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii în tot a contestaţiei la executare.

În drept,  recursul a fost  întemeiat pe dispoziţiile 402 alin. (2) raportat la art. 302', 304 şi urm. din Codul de Procedură Civilă de la 1865.

Împotriva aceleeaşi sentinţe au declarat recurs contestatorul CC şi intervenienta CC considerândui-o nelegală şi netemeinică.

Referitor la caracterul abuziv al clauzei nr. 5 din contractul de credit nr. 128 din data de 07.02.2006, care prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă, în cuantum de 1,9 p.p., plus dobânda de referinţă afişată la sediile CC.  Menţionează ca instanţa de fond menţionează ca o respectiva clauza privind dobânda afişată la sediile CC este inteligibila, ca recurenta putea „evalua efectele contractului in baza unei astfel de dobânzi" ori, o astfel de dobânda lăsata la discreţia celor de la CC, sau care se afişează la sediile CC, nu poate avea caracter inteligibil, deoarece la sediul CC se poate afişa o dobânda variabila de orice valoare, fiind astfel in conformitate cu dispoziţiile clauzei 5 din contractul de credit. Prin posibilitatea unilaterala a Băncii de a acţiona astfel, si de a putea mari dobânda in mod artificial, fara ca nimeni sa o poată trage la răspundere nu poate fi considerata ca are caracter inteligibil, si poate aduce prejudicii grave in patrimoniul împrumutatului.

Se mai menţionează ca nici apărările Băncii, ca nu a fost modificata dobânda in mod abuziv,  aspecte reţinute si de instanţa de fond, in paragraful 5, pagina 8 Contract de credit, nu poate fi primita deoarece împrumutatul a optat pentru o dobânda variabila, care trebuia sa fluctueze raportat la un anume indice de referinţa, nelasat la aprecierea Băncii iar Banca nu a luat in considerare un astfel de indice. Având in vedere aceste aspecte  solicită să se constate clauza privind dobânda revizuibila prin prisma art. 4 pct.6 Legea 193/2000 ca abuziva si prin urmare  să se anuleze sumele percepute cu acest titlu.

Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv a clauzei mai sus arătate,  se solicită să  se constate nulitatea absolută a acestora şi să se repună părţile în situaţia anterioară.

Se mai solicită anularea întregii proceduri de executare silita, care a fost iniţiata in mod nelegal/ abuziv având in vedere faptul ca nu au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 663 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, respectiv creanţa nu este certa, lichida si exigibila.

Referitor la anularea din actele de executare a dobânzilor percepute de CC se menţionează că pe perioada cat instituţia bancara a perceput dobânzi, inclusiv penalizatoare, s-a datorat faptului ca aceasta era o instituţie bancara, autorizata pentru astfel de activităţi de BNR, iar în momentul în care aceasta creanţa a fost cesionata către un SRL, aceasta firma nu avea si dreptul de a percepe dobânzi deoarece ea nu este o instituţia bancara si prin urmare toate aceste dobânzi percepute de-a lungul timpului de CC, solicitând sa fie scoase in afara actelor de executare,  inclusiv contractul de credit cu nr. 128 încheiat cu CC SA, prin cesiune isi pierde caracterul de titlu executoriu, iar astfel dispare si dreptul cesionarei de a percepe dobânzi.

Prin urmare solicitam anularea sumelor ce reprezintă dobânzi penalizatoare percepute de intimata CC in dosarul de executare cu nr. 231/2012 al BEJ CC.

In drept recursul a  fost  întemeiat pe dispoziţiile art. 470, 718 Noul Cod de Procedura i Civila, OUG nr. 50/2008, Legea nr. 193/2000, Cod Civil, precum si pe celelalte dispoziţii legale menţionate în cuprinsul contestaţiei.

La data de 02 februarie 2017 recurenta-intimată CCS.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recursul declarata de CC şi CC prin care solicită respingerea acestuia.

La data de 09.01.2017 intimata CC,  a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1345/16.11.2016 pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că, a declarat creditul scadent anticipat, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către împrumutară şi a cesionat creanţa izvorând din Contractul de credit către CC., debitorii fiind notificaţi în acest sens la momentul cesiunii,  în acest sens, potrivit art. 645 C.proc.civ., sunt părţi în procedura de executare silită creditorul şi debitorul şi eventual orice persoană vătămată prin actele de executare. Subscrisa nu mai avea, şi nici la acest moment nu are, calitatea de creditor.

Având în vedere caracterul contestaţiei la executare de cale de atac specifică fazei executării silite, aceasta poate fi exercitată de către debitorul urmărit doar împotriva creditorului urmăritor, iar nu a subscrisei ce a avut calitatea de creditoare la un moment dat însă,  a cedat această calitate, motiv pentru care, solicitând să constate că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi să anuleze încheierea primei instanţe, respingând în parte contestaţia la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

 O altă critică este aceea a admiterii a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisioanele este netemeinică, întrucât prin sentinţa apelată, în mod eronat prima instanţă a constat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisioane, considerând că ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000. în pronunţarea acestei soluţii, în mod vădit netemeinice, prima instanţă a omis să ia în considerare argumentele susţinute de subscrisa.

Referitor la clauzele referitoare la dobândă, prima instanţă a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 193/2000, dar pe de altă parte, în ceea ce priveşte clauzele referitoare la comisioane, soluţia primei instanţe se schimbă radical, în sensul constatării caracterului abuziv al acestora. în aceste împrejurări, nu putem să nu ne întrebăm cum este posibil ca pe de-o parte, împrumutaţii ar fi avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale referitoare la dobândă, iar pe de altă parte să nu fi avut această posibilitate, în ceea ce priveşte clauzele referitoare la comisioane,  prima instanţă ar fi trebuit să pornească de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea 193/2000, articol potrivit căruia "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei".

În ceea ce priveşte inexistenţa dezechilibrului în detrimentul consumatorilor prin raportare la prevederile referitoare la comisioane, prima instanţă a reţinut, în mod vădit netemeinic, că dezechilibrul ar rezulta din faptul că cele două comisioane nu ar prezenta nicio jusitifcare, înţelegând să arate că în faţa primei instanţe, faptul că nu există nicio prevedere legală care să oblige subscrisa la detalierea motivelor perceperii unor costuri. De altfel, în niciun contract, indiferent că este vorba despre un contract încheiat între profesionişti sau între profesionişti şi consumatori nu se prevede cauza mediată, respectiv destinaţia pe care părţile o vor da sumelor de bani obţinute de la cocontractant (cauza mediată este prezumată).

Mai mult, împrumutaţii nu au manifestat în niciun moment pe parcursul derulării raporturilor contractuale vreo nelămurire cu privire la destinaţia sumelor percepute de Bancă cu titlu de comisioane.

 Comisionul de acordare credit se percepe pentru activităţi de punere la dispoziţia clientului a creditului, în concret, acest comision cuprinde costurile Băncii cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziţia clientului în contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispoziţia clientului a graficului de rambursare, făcând precizarea că acest comision este perceput o singură dată, la momentul  acordării creditului pentru servicii necesare punerii sumei de bani la dispoziţia clientului.

 Referitor la comisionul de administrare se arată că acesta este perceput indiferent de tipul de credit acordat consumatorului şi este prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, fiind un cost justificat, pe care subscrisa l-a învederat împrumutaţilor de la momentul solicitării creditului, deci înainte de semnarea Contractului de credit. indicat expres în Contractul de credit.

Cât priveşte soluţia de obligare a subscrisei la plata dobânzii legale apreciază că este nelegală,legea recunoscând dreptul creditorului la daune moratorii de la scadenţă până la momentul plăţii. însă, în cazul de faţă, scadenţa nu este data achitării de către împrumutaţi a fiecărui comision în parte, ci data rămânerii definitive a hotărârii.

De asemenea se mai arată că, cererea împrumutatului de obligare a subscrisei la plata dobânzii legale de la data perceperii acelor sume de către Bancă nu reprezintă altceva decât o încercare de obţinere în mod nejustificat a unei sume de bani, un abuz de drept, că dobânda legală reprezintă echivalentul lipsei de folosinţă, or în cazul de faţă nu se pune problema unei lipse de folosinţă în condiţiile în care contestatorul a formulat prezenta acţiune la 10 ani de la data semnării Contractului de credit, ori dacă acesta s-ar fi considerat prejudiciat prin lipsa de folosinţă a acestor sume de bani, cu siguranţă nu ar fi aşteptat 10 ani până la formularea cererii de chemare în judecată şi, mai mult, ar fi achitat contravaloarea împrumutului contractat, lucru care, evident, nu s-a întâmplat.

Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit disp. art.3041 cod procedură civilă de la 1865, reţine că prin cererea formulată la data de 16.02.2016, numitul CC a contestat executarea silită pornită în dosarul de executare nr.231/2012 în baza titlului executoriu contract de credit bancar nr.128/07.02.2006.

Pe calea contestaţiei la executare, debitorul a solicitat lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu în sensul anulării unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive.

Potrivit disp. art.399 alin.3 cod procedură civilă de la 1865, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Contestaţia la executare propriu-zisă este mijlocul procedural specific pus la îndemâna debitorului din raportul juridic execuţional, prin care acesta contestă însăşi validitatea în fond a titlului executoriu şi subsecvent a executării silite pornite în baza acestuia.

Pe calea contestaţiei la titlu, aşa cum o susţine contestatorul, însă, debitorul nu poate solicita desfiinţarea titlului executoriu, pentru că nu poate pune în discuţie chestiuni cu privire la fondul dreptului. Finalitatea instituirii mijlocului procedural este aceea de a asigura clarificarea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în vederea executării întocmai a acestuia. Mai exact, titlul executoriu este apreciat ca valabil, însă acesta cuprinde măsuri care sunt neclare sau susceptibile de mai multe înţelesuri şi reclamă explicitare în vederea unei corecte puneri în executare.

Ca atare, constatând că suntem în prezenţa unei contestaţii la executare propriu-zisă şi nu a unei contestaţii la titlu, devin incidente dispoziţiile art.401 alin.1 lit. c cod procedură civilă de la 1865, potrivit cărora "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie".

În cauză, debitorii CC şi CC au primit somaţia la data de 05.12.2012, aspect ce reiese din dovada de primire şi procesul-verbal de predare aflat la fila 123 din dosarul de executare ataşat la prezentul dosar, astfel că, cel puţin la această dată contestatorii cunoşteau că împotriva lor fusese pornită executarea silită,şi în consecinţă, formularea contestaţiei la data de 16.02.2016 apare în mod evident ca tardivă,excepţie ce a fost invocată atât la judecat în fond de către cele două intimate, cât şi în recurs, de către creditoarea CC, şi care, în temeiul art.137 cod procedură civilă de la 1865 se impunea a fi soluţionată cu prioritate.

În consecinţă, în baza art. 312 cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va admite recursul declarat de creditoarea CC, va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că va admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi va respinge contestaţia  la executare ca tardiv formulată.

În baza art.274 cod procedură civilă de la 1865,faţă de soluţia de respingere a contestaţiei, obligă contestatorii CC  şi CC la plata sumei de  1608,41 lei către CC(fila 194 vol 2), şi a sumei de 3000 lei către B.C.R., reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea în fond a cauzei, respectiv onorarii avocaţi.

Deşi onorariul avocatului ce a asigurat asistenţa juridică a intimatei CC a fost de 7246,42 lei, tribunalul a apreciat, în temeiul disp. art.274 alin. 3 cod procedură civilă de la 1865, că acesta este nepotrivit de mare faţă de obiectul cauzei şi munca îndeplinită de avocat, care a formulat o întâmpinare şi a depus înscrisurile comunicate de către CC.

Faţă de soluţia de respingere a contestaţiei la executare ca tardiv formulată, tribunalul constată că motivele de recurs formulate de recurenta-intimata CC, şi prin care nu s-a mai invocat şi tardivitatea contestaţiei, au rămas fără obiect, astfel că recursul va fi respins.

Referitor la recursul declarat de  recurentul-contestator CC şi recurenta-intervenientă CC, deşi acestora li s-a adus la cunoştinţă, prin citaţiile comunicate la data de 20.01.2017 obligativitatea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, până la închiderea dezbaterilor asupra recursului aceştia nu şi-au îndeplinit această obligaţie, astfel că, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va anula recursul ca netimbrat.

 În baza art.274 cod procedură civilă de la 1865, obligă contestatorii CC  şi CC la plata sumei de  1573,62 lei către CC, reprezentând cheltuieli de judecată din recurs , respectiv 500 lei taxa judiciară de timbru şi 1073,62 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-intimată CC. împotriva sentinţei civile nr. 1345/ 16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, având ca obiect  contestaţie la executare.

Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare.

Respinge contestaţia  la executare ca tardiv formulată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile nr.1345/16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

Respinge recursul declarat de recurenta-intimata CC, împotriva sentinţei civile nr. 1345/ 16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, având ca obiect  contestaţie la executare.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-contestator CC şi recurenta-intervenientă CC împotriva sentinţei civile nr. 1345/ 16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, având ca obiect  contestaţie la executare.

Obligă contestatorii CC  şi CC la plata sumei de  1608,41 lei către CC, a sumei de 3000 lei către CC, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea în fond a cauzei, şi a sumei de  1573,62 lei către CC reprezentând cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.02.2017.

Domenii speta

Spete similare