Contestatie la executare

Hotărâre 11 din 07.03.2018


Cod ECLI ECLI:RO:JDBTS:2017:001.

 Dosar nr. XXXXX/193/2016

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOSANI

SECŢIA CIVILĂ

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN xx.xx.xxxx

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

S E N T I N Ţ A C I V I L Ă  NR. XXXX

Pe rol judecata cauzei civile având ca obiect „contestaţie la executare” formulată de contestatorul T. C. în contradictoriu cu intimata BANCPOST S.A. Bucureşti.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de xx.xx.xxxx  şi au fost consemnate  în încheierea de şedinţă din acea dată şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea pentru astăzi când,

 

I N S T A N T A ,

Deliberând asupra cauzei civile de fata :

Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXX/193/2016, la data de xx.xx.xxxx, contestatorul T. C. a formulat, în temeiul art. 711 şi urm. Cod Proc Civ, în contradictoriu cu intimata BANCPOST S.A. Bucureşti, contestaţie la executare împotriva executării silite pornite asupra sa, la cererea creditoarei, prin emiterea înştiinţării privind măsura popririi în data de xx.xx.xxxx în dosarul execuţional nr. XXX/xxxx al Biroului Executorului Judecătoresc G. C. M. şi comunicate în xx.xx.xxxx, prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise în dosar execuţional XXXX/xxxx al BEJ G. C. M. ca fiind nelegale, deoarece dreptul creditoarei de a cere executarea silită a creanţei sale este prescris încă din anul 2012.

În motivare, contestatorul arată în esenţă că, neegalitatea executării silite pornite împotriva sa rezidă în aceea că dreptul creditoarei de a cere executarea creanţei sale este prescris, termenul de prescripţie al dreptului de a cere executarea silită fiind împlinit încă din anul 2012, fără a exista nici o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei. Arată în acest sens că executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. XXX/xxxx al BEJ G. C. M. este pornită în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin emis de S.C. X S.A. la data de xx.xx.xxxx pentru suma de 588.696,49 lei, bilet la ordin avalizat de el, contestatorul,  în nume propriu şi care era scadent la data de xx.xx.xxxx. Or, creanţa deţinută de creditoare împotriva sa în baza titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin era scadentă, potrivit chiar menţiunii datei scadenţei din cuprinsul său, la data de xx.xx.xxxx, astfel încât dreptul creditoarei de a cere executarea silită a creanţei sale s-a născut la data scadenţei acesteia, dată de la care în speţă au trecut însă 3 ani, astfel încât executarea silită din dosarul nr. XXX/xxxx al BEJ G. C. M. este pornită împotriva sa pentru o creanţă prescrisă.

În ceea ce priveşte efectul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită,  învederează dispoziţiile art. 706 alin. 2 Cod proc civ care dispun că " prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea silită şi orice titlu executoriu îsi pierde puterea executorie ".  Totodată, arată că, creditoarea a pornit în baza aceluiaşi titlu executoriu reprezentat de biletul la ordin emis de S.C. X S.A la xx.xx.xxxx şi avalizat de el in nume propriu, o executare silită în dosarul nr. XX/xxxx al Corpului Executorilor Bancari - Executor bancar E. B., dosar în care s-a emis somaţia imobiliară din xx.xx.xxxx, executare care însă nu a avut efect întreruptiv asupra cursului prescripţiei dreptului creditoarei de a cere executarea silită a creanţei sale întrucât această executare s-a perimat, prin lăsarea sa în nelucrare de către creditoare care de la emiterea acestei somaţii nu a mai făcut niciun act de executare. Ca atare, potrivit art. 405 alin. 3 din Codul vechi de procedura civilă, prescripţia nu este întreruptă daca cererea de executare este perimata, astfel încât creditoarea nu poate beneficia de vreo cauză de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului său de a cere executarea silită, care faţă de creanţa sa s-a împlinit pe xx.xx.xxxx.

 Pe de altă parte, învederează contestatorul că în cauză, încuviinţarea executării silite s-a făcut în mod nelegal în condiţiile în care s-a admis cererea de executare în anul 2013 pentru o creanţă scadentă în xx.xx.xxxx, potrivit chiar titlului executoriu - biletul la ordin, ataşat cererii creditoarei. Încuviinţarea executării silite se configurează ca o procedură obligatorie, prin intermediul căreia să fie realizat un control al condiţiilor declanşării executării silite. Realizarea acestui control constituie o garanţie a principiului legalităţii în faza de executare silită, dând posibilitatea instanţei de executare să analizeze îndeplinirea mai multor cerinţe, de natură intrinsecă sau extrinsecă, formală sau substanţială, referitoare nu doar la competenţa organului de executare, ci chiar la titlul executoriu, creanţă, sau alte cerinţe sau impedimente. Or în cauză. încuviinţarea executării silite s-a dat nelegal, cu nesocotirea faptului că titlul deţinut de creditoare îşi pierduse puterea executorie în anul 2013, câtă vreme era scadent încă din xx.xx.xxxx, nefiind dovedită nicio situaţie de întrerupere a cursului prescripţiei de către creditoare.

 Un alt motiv de nelegalitate al executării silite pornite împotriva sa în cadrul dosarului de executare nr. XXX/xxxx al BEJ C. C. M., consideră contestatorul că este acela al executării sale pentru o altă sumă decât cea înscrisă în titlul executoriu deţinut. Arată în acest sens că titlul executoriu deţinut de creditoare împotriva sa îl constituie exclusiv biletul la ordin emis în data de xx.xx.xxxx şi avalizat în nume propriu de el,  astfel încât executarea silită trebuia limitată doar la suma înscrisă în cuprinsul titlului executoriu, respectiv de 588.696,49 lei, or în speţă este executat pentru suma de 139.693,56 euro.

Cu alte cuvinte, având în vedere faptul că biletul la ordin, ca titlu comercial de valoare, creează obligaţii autonome şi distincte, independente celor rezultate din raportul juridic fundamental - contractele de credit pentru garantarea cărora au fost emise instrumentele de plată şi avalizate - iar, odată emis, acesta constituie un titlu de sine stătător şi toate operaţiunile ulterioare privind biletele la ordin fac abstracţie de raporturile fundamentale şi sunt impuse regulilor speciale din legea 58/1934, diferite de regulile care reglementează raportul fundamental, executarea silită a biletului la ordin trebuia limitată strict la obligaţia de plată a sumei totale de 588.696,49 lei.

În dovedire, contestatorul a depus la dosar înscrisuri.

Intimata BANCPOST S.A. Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepţie, tardivitatea formulării contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, a solicitat respingerea acesteia ca tardiv introdusă. Pe foind a solicitat respingerea contestaţiei ca  neîntemeiată.

În motivarea excepţiei invocate, intimata menţionează art. 62 alin. 1 din Legea 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, arătând că termenul de 5 zile de la comunicarea somaţiei este un termen imperativ, înlăuntrul căruia cel interesat poate exercita un drept procedural, respectiv dreptul e  discuta valabilitatea titlului executoriu. Raportat la data comunicării somaţiei cambiale în speţă, contestaţia la executare silită înregistrată la data de xx.xx.xxxx apare ca tardivă.

Raportat la excepţia prescripţiei dreptului de cerere executarea silită invocată de contestator,  intimata invocă dispoziţiile art. 405 alin. 1 lit.b) Cod Proc Civ şi arată că la data de xx.xx.xxxx, Bancpost a formulat cerere de înscriere a creanţei în tabelul creditorilor societăţii SC X S.A.. Intimata invocă în acest sens dispoziţiile art. 2537 Cod Civil, arătând că  la data deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei, SC X S.A. – xx.xx.xxxx, prin efectul art. 40 din Legea 85/2006, s-a suspendat termenul de prescripţie privind dreptul de a solicita executarea silită în baza contractului  de credit încheiat cu debitoarea SC X S.A., dar şi în baza biletului la ordin.

Pe fondul cauzei, consideră că în cadrul executării silite, executorul judecătoresc a respectat întru totul dispoziţiile legale referitoare la succesiunea actelor procesuale ce vizau realizarea dreptului subiectiv pretins încălcat. Invocă dispoziţiile art. 4 Garanţii pct. 4.2 din contractul de credit şi pct. 70 din Normele cadru BNR nr. 6/1994 şi arată că una dintre caracteristicile naturii juridice ale biletului la ordin  este aceea ca odată cu înmânarea titlului de către emitent, beneficiarului i se transmit şi drepturile de a completa cambia, conform înţelegerii dintre trăgător şi beneficiar. Mai mult, înţelegerea părţilor a fost să menţină garanţiile pe întreaga perioadă de derulare a creditului. Neîndeplinirea culpabilă a obligaţiei de restituire a creditului şi a accesoriilor, a făcut aplicabile clauzele contractuale  privind executarea silită a garanţiei. Pe de altă parte, prin semnarea biletului la ordin în calitate de avalist, potrivit art. 35 alin. 1 din legea 58/1934, contestatorul s-a obligat necondiţionat, în acelaşi mod ca şi persoana pentru care a garantat, să plătească la scadenţă suma înscrisă cu titlu de credit.

Mai arată că, în cauza dedusă judecăţii, contestatorul nu a răsturnat prezumţia de bună credinţă a posesorului actual, în toată motivarea nu s-a distins nici un argument care să demonstreze reaua credinţă a băncii, în dobândirea cambiei. Dimpotrivă, având în vedere clauzele contractuale, se poate observa că atât emitentul cât şi avalistul au acceptat şi s-au angajat să emită şi respectiv să avalizeze aceste bilete la ordin în scopul garantării creditului contractat.

În dovedire, intimata a depus înscrisuri.

 Prin concluziile scrise formulate, contestatorul a răspuns excepţiei tardivităţii invocată de intimată, solicitând respingerea acesteia  cu motivarea că nu a înţeles să învestească instanţa cu o contestaţie la executare întemeiată pe art. 62 din Legea 58/1934, respectiv nu a formulat opoziţie la executare, ci exclusiv cu o contestaţie la executare propriu zisă, întemeiată pe art. 712 şi urm. Cod proc Civ , întrucât nu a invocat nici un fel de aspecte de fapt sau de drept ce ţin de fondul raportului obligaţional generat de biletul la ordin ce constituie titlul executoriu pus în executare, respectiv valabilitatea acestuia, ci doar prescripţia dreptului material al creditoarei de  acere executarea silită a creanţei.

 Pe fondul cauzei, a reiterat susţinerile din cererea de chemare în judecată.

 Pentru o mai bună soluţionare a cauzei, instanţa a dispus ataşarea dosarului execuţional nr. XXXX/xxxx al BEJ G. C. M..

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Asupra excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei la executare instanţa apreciază că este neîntemeiată, întrucât aceasta a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art.715 Cod procedură civilă. La data de xx.xx.xxxx contestatorul a formulat contestaţia la executare prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. XXX/xxxx al Biroului Executorului Judecătoresc G. C. M., iar adresa de înfiinţare a popririi a fost emisă la data de xx.xx.xxxx, astfel instanţa apreciază că a fost formulată în termen contestaţia. Apărarea intimatei că termenul pentru contestaţie este de 5 zile potrivit art. 62 din Legea 58/1934 privind cambia şi biletul la ordine În termen de 5 zile de la primirea somaţiunii, debitorul poate face opoziţie la executare, instanţa o apreciază nefondată, întrucât în cauză nu s-au invocat aspecte ce ţin de fondul/valabilitatea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin, ci  s-au invocat aspecte ce ţin de actele de executare silită în dosarul de executare nr. XXX/xxxx al Biroului Executorului Judecătoresc G. C. M., mai exact prescripţia executării silite.

Pe fondul cauzei, prin încheierea din data xx.xx.xxxx pronunţată în dosarul XXXXX/193/2009, Judecătoria Botoşani  s-a admis cererea formulată de M. G., executor bancar în cadrul Corpului Executorilor Bancari al SC Bancpost SA,  şi s-a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de  biletele de ordin emise în datele de xx.xx.xxxx, xx.xx.xxxx şi respectiv xx.xx.xxxx, învestite cu formulă executorie prin Încheierea din data de xx.xx.xxxx a Judecătoriei  Botoşani, pronunţată în dosarul nr. XXXXX/193/2008, Încheierea din data de xx.xx.xxxx a Judecătoriei  Botoşani, pronunţată în dosarul nr. XXXXX/193/2008 şi respectiv Încheierea din data de xx.xx.xxxx a Judecătoriei  Botoşani, pronunţată în dosarul nr. XXXXX/193/2008, la cererea creditorului SC Bancpost SA împotriva debitoarei – garante SC X SA,  şi împotriva debitorilor garanţi avalişti T. C., S. V., şi C. A..

Prin Sentinţa nr. XXXX din data de  xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani s-a  admis contestaţia la executare formulată de contestatorii T. C. şi T. M., în contradictoriu cu intimatele BRD Groupe Societe Generale şi Bancpost SA – Bucureşti. S-a constat perimată executarea silită în dosarul de executare nr. XXX/AB/XXXX al executorului bancar C. C. R. - creditoare  BRD Groupe Societe Generale- Agenţia Dorohoi şi în dosarul de executare

 nr. XX/xxxx al executorului bancar E. B.- creditoare Bancpost SA. Totodată s-a desfiinţat actele de executare efectuate în cele două dosare de executare de mai sus.

La data de xx.xx.xxxx la solicitarea intimatei SC Bancpost SA, executorul judecătoresc C. C. M. s-a început din nou executarea silită în cadrul dosarului execuţional nr.XXX/xxxx împotriva contestatorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin stipulat fără protest, emis la data de xx.xx.xxxx de către SC X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de contestatorul T. C..( filele 61-62)

Instanţa constată că prin încheierea din data de xx.xx.xxxx, pronunţată în dosarul nr. XXXX/193/2013, Judecătoria Botoşani a încuviinţat, la solicitarea intimatei, prin executor judecătoresc, executarea silită împotriva debitorilor S. V., T. C. şi C. A., în favoarea creditoarei BANCPOST SA, în baza titlurilor executorii reprezentante de biletul la ordin stipulat „fără protest”, emis la data de xx.xx.xxxx de către S.C. X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de T. C.; biletul la ordin stipulat „fără protest”, emis la data de xx.xx.xxxx de către S.C. X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de C. A.;  bilet la ordin stipulat „fără protest”, emis la data de xx.xx.xxxx, de către S.C. X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de S. V., pentru garantarea contractului de credit nr. 121/xx.xx.xxxx cu actele adiţionale, investite cu formulă executorie. ( filele 59-60)

În continuare, instanţa reţine că executorul judecătoresc a emis somaţia din data de xx.xx.xxxx prin care s-a pus în vedere contestatorului să achite către suma de 139.693,56 euro ( la cursul BNR din ziua plăţii) şi suma de 14.765,00 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită (fila 56).

La data de xx.xx.xxxx B.E.J. C. C. M., a emis adresa către SC. Y SRL prin care s-a comunicat că s-a dispus executarea silită prin înfiinţarea popririi în cota de 1/3 din venitul lunar al contestatorului T. C.. ( fila 9)

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. 1 din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare; de asemenea, după începerea executării silite, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.

În prezenta cauză, contestatorul T. C. a invocat prescripţia dreptului de a cere executarea silită a sumei de 139.693,56 euro.

Astfel, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dispoziţii aplicabile având în vedere data scadenţei creanţei, respectiv xx.xx.xxxx, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 706 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

Pentru a determina dacă dreptul de a cere executarea silită s-a stins prin împlinirea termenului de 3 ani, instanţa trebuie să verifice în cauză următoarele aspecte: momentul la care termenul de prescripţie a început să curgă, incidenţa unor cauze de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripţiei şi, în cele din urmă, dacă termenul s-a împlinit sau nu.

Potrivit art. 706 alin. 2 din Codul de procedură civilă, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.

 În prezenta cauză, instanţa reţine că, s-a început executarea silită în cadrul dosarului execuţional nr.XXX/xxxx în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin stipulat fără protest, emis la data de xx.xx.xxxx de către SC X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de contestatorul T. C..( filele 61-62)

Având in vedere faptul că biletul la ordin stipulat fără protest, emis la data de xx.xx.xxxx de către SC X SA Dorohoi, avalizat de contestatorul T. C. era scadent la data de xx.xx.xxxx (fila 12) , instanţa apreciază că din acest moment începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani.

Instanţa reţine că iniţial prin încheierea din data xx.xx.xxxx pronunţată în dosarul XXXXX/193/2009 de  Judecătoria Botoşani  s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de  biletul de ordin emise în data de xx.xx.xxxx, ulterior prin Sentinţa nr. XXXX din data de  xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani  s-au desfiinţat actele de executare efectuate în dosarul de executarea silită respectiv. La data de xx.xx.xxxx la solicitarea intimatei SC Bancpost SA, s-a început din nou executarea silită împotriva contestatorului în temeiul aceluiaşi titlu executoriu.

Astfel  instanţa constată că termenul de prescripţie pentru executarea silită în temeiul  titlu executoriu biletul la ordin stipulat fără protest, emis la data de xx.xx.xxxx de către SC X SA Dorohoi, avalizat de contestatorul T. C. s-a prescris la data de xx.xx.xxxx.

Pe cale de consecinţă, instanţa reţine că termenul de prescripţie s-a împlinit cu mai mult de şapte luni înainte de depunerea cererii de executare silită la Biroul Executorului Judecătoresc C. C. M..

Prin întâmpinare intimata a invocat faptul că a operat suspendarea prescripţiei executării silite prin deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei SC.X.SA la data de xx.xx.xxxx. Astfel a motivat că prin efectul art.40 din Legea nr.85/2006 s-a suspendat termenul de prescripţie privind dreptul de a cere executarea silită în baza contractului de credit încheiat cu debitoarea SC X. SA , dar şi în baza biletului la ordin, întrucât acesta este o garanţie accesorie dreptului de creanţă deţinut de intimată împotriva debitoarei principale SC X SA, iar termenul de prescripţie este unic, inclusiv pentru biletul la ordin.

Instanţa reţine că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, se referă la suspendarea cursului prescripţiei, iar  art 40 din acelaşi act normativ  stipulează că deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36.

 Din examinarea dispoziţiilor legale evocate, instanţa apreciază că suspendarea operează numai cu privire la acţiunile pornite împotriva debitorului sau bunurilor sale, iar dispoziţiile Codului civil şi ale Decretului nr. 167/1958 referitoare la suspendarea cursului prescripţiei nu cuprind nici o referire la efectul pe care suspendarea prescripţiei debitului principal îl produce asupra garanţilor

În consecinţă, faţă de împrejurarea că faţă de intimata la data de xx.xx.xxxx s-a deschis procedura prevăzută de Legea 85/2006, însă instanţa apreciază că suspendarea cursului prescripţiei operează numai faţă de debitorul principal, nu şi faţă de garanţi.

 Faţă de motivele expuse instanţa  va reţine că la data demarării executării silite se împlinise termenul de prescripţie de 3 ani s-a în cadrul dosarului execuţional nr.XXX/xxxx împotriva contestatorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin stipulat fără protest, emis la data de xx.xx.xxxx de către SC X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de contestatorul T. C..

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va admite acţiunea civilă având ca obiect “contestaţie la executare”, formulată de contestatorul T. C., în contradictoriu cu intimata Bancpost.SA., va  constata intervenită prescripţia dreptului intimatei de a cere executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin stipulat fără protest, emis la data de xx.xx.xxxx de către SC X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de T. C..

Potrivit dispoziţiilor art. 707 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prescripţia stinge dreptul de a obţine executarea  silită îşi pierde puterea executorie

Faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, precum şi în raport de soluţia dată în ceea ce priveşte prescripţia dreptului intimatei de a obţine executarea silită, instanţa va anula executarea silită începută în dosarul execuţional nr. XXX/xxxx al Biroului Executorului Judecătoresc G. C. M., întocmite faţă de contestatorul T. C. De asemenea, instanţa nu va mai analiza celelalte apărări formulate de către contestator şi intimată.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, intimata urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3050 lei suportate de către contestator cu prilejul soluţionării contestaţiei la executare, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru şi contravaloarea cheltuielilor necesare comunicării dosarului de executare nr.XXX/xxxx.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul T. C., cu domiciliul în sat Mănăstirea Doamnei, com. Curteşti, jud. Botoşani în contradictoriu cu intimata Bancpost.SA., cu sediul în mun. Bucureşti, B-dul Dimitrie Pompeiu, nr. 6 A, Sector 2.

Constată intervenită prescripţia dreptului intimatei de a cere executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin stipulat fără protest, emis la data de xx.xx.xxxx de către SC X SA Dorohoi, scadent la data de xx.xx.xxxx, avalizat de T. C..

Anulează formele de executare începute în dosarul execuţional nr. XXX/xxxx al Biroului Executorului Judecătoresc G. C. M., întocmite faţă de contestatorul T. C..

Obligă pe intimata să plătească contestatorului suma de 3050 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru şi contravaloarea cheltuielilor necesare comunicării dosarului de executare nr.XXX/xxxx.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, xx.xx.xxxx.

PRESEDINTE,GREFIER,