Contestaţie la executare

Hotărâre 1248 din 16.11.2017


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC AGSRL

şi pe pârât DGRFP C  AJFP O SERVICIUL FISCAL B, având ca obiect, contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică,  nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Având în vedere că s-au lămurit toate împrejurările de fapt si temeiurile de drept ale  cauzei, în baza art. 394 alin. 1 instanţa a declarat închise dezbaterile si a reţinut cauza spre soluţionare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea având ca obiect contestaţie la executare înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.08.2017, sub nr. XXXXXXX, contestatoarea SC AG SRL O, a chemat în judecată pe intimata Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O – Serviciul Fiscal Orăşenesc B, solicitând instanţei anularea formelor de executare, iar pana la soluţionarea definitiva a cauzei sa dispună suspendarea executării, cu obligarea la cheltuieli de judecata.

În motivare, contestatoarea a arătat că titlul executoriu din dosarul de executare XXXXXXXXXX, care cuprinde suma de 77235 lei, compusa din debit si penalităţi , este de fapt o adresa emisa de APIA O conform căreia suma ce face obiectul dosarului de executare are la baza Decizia XXXXXXXXXX a Curţii de Apel C, pronunţata in dosarul XXXXXXXXXX*, decizie prin care a fost admis recursul si a fost casata astfel soluţia de stabilire a penalităţilor.

De asemenea, contestatoarea a menţionat că, în urma acestei soluţii APIA O trebuia sa emită un nou titlu executoriu care sa nu facă referire la Decizia XXXXXXXXXX a Curţii de Apel C, deoarece prin respectiva decizie a fost admis recursul, si au fost casate sentinţa Judecătoriei B si Decizia Tribunalului O prin care se stabiliseră penalităţile si se confirmase debitul, iar potrivit legii, o hotărâre casata nu mai produce nici un fel de efecte juridice.

Contestatoarea a solicitat ataşarea dosarului de executare si a dosarului fiscal nr. 29/2013, din care face parte si dosarul nr. 4511,, deoarece prin S. C. nr. XXXXXXXXXX, a Judecătoriei B, pronunţata în dosarul XXXXXXXXXX, definitiva, s-a admis o altă contestaţie la executare si s-au anulat toate formele de executare din dosarul fiscal 29, inclusiv cele întreprinse în acest dosar component al dosarului fiscal.

De asemenea, contestatoarea a menţionat că s-a trecut la vânzarea unor imobile în valoare de 301630 lei pentru o creanţa nedatorata.

Contestatoarea a solicitat verificarea titlul executoriu sub aspectul firmei acestuia si al conţinutului, inclusiv sub aspectul realităţii sumelor inserate ca debita penalităţi, iar pe de alta parte a solicitam sa se verifice daca actul respectiv mai poate produce efecte juridice, atâta vreme cât instanţa, in mod definitiv, a constatat nelegalitatea actelor de executare din dosarul m 29/2013.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, contestatoarea a menţionat ca se impune suspendarea atâta vreme cat valoarea bunurilor ce urmează a fi executate a fost redusa la jumătate, bunurile fiind importante in desfăşurarea activităţii societăţii noastre, valoarea lor economica fiind de patru ori mai mare decât debitul calculat cu tot cu penalităţi.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 si urm., 7J5 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

În susţinere, contestatoarea a depus anunţ privind vânzarea bunurilor imobile, decizia nr. XXXXXXXXXX a Curţii de Apel C, sentinţa civilă nr. 1564/2013 a Judecătoriei B, somaţie din data de 26.02.2013.

La data de 17.08.2017, intimata a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

Intimata a arătat că la baza actelor de executare emise de Administraţia Finanţelor Publice B se afla titlurile de creanţa emise de Agenţia de Plaţi si Intervenţie Pentru Agricultura - Centrul Judeţean O, respectiv procesul verbal de recepţie si restituire nr.224/19.04.2008.

De asemenea, intimata a menţionat că în conformitate cu art.7/1 si art.10 din OG nr.79/2003, raportat la art.141. alin.2 cod procedura fiscala, nerespectarea termenului de plata conduce la transformarea titlului de creanţa in titlu executoriu, iar colectarea creanţei se face potrivit codului de procedura fiscala, petenta necontestând procesul-verbal de recepţie si restituire nr. 224/19.04.2008 emis de A.P.I.A. O, titlul de creanţa ce a devenit titlu executoriu, in cadrul acestei proceduri.

 Intimata a menţionat că în litigiile debitoarei cu Agenţia de Plaţi si Intervenţie Pentru Agricultura ( privind aceste obligaţii de plata ) instanţa, in mod irevocabil, nu a făcut decât sa constate si să sublinieze faptul ca procesul verbal de recepţie anterior amintit constituie titlu de creanţa potrivit art.3, alin.2 din OG nr.79/2003, bucurându-se de puterea executorie a actului administrativ si nefiind necesara o acţiune separata in instanţa de contencios (pag. 6 a deciziei nr. 8423/16.10.2012 pronunţata de Curtea de Apel C, la care contestatoarea însăşi face referire).

De asemenea, intimata a arătat că, bucurându-se de puterea executorie a actului administrativ, sumele de plata cuprinse in procesul verbal nr. 224/19.04.2008 rămân datorate, fiind datorate de asemenea si accesoriile acestora, calculate conform dispoziţiilor  art. 3 alin. 2 din OG nr.79/2003 citate anterior, în acest context, suma de 77.235 lei debit si accesorii pentru care s-a pornit executarea silita nu poate nicicum sa fie considerata nedatorata, ia contestatoarea in mod evident încearcă sa inducă in eroare prin susţinerile din cadrul cererii de chemare in judecata, atât timp cat Curtea de Apel C modificând (si nu casând) sentinţa nr. 556/13.03.2012 a Tribunalului O, a statuat doar ca procesul-verbal nr. 224/19.04.2008 are putere executorie prin el însuşi si nu a anulat debitul sau efectele legale (inclusiv accesoriile) al acestui act.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, intimata a solicitat respingerea cererii, instanţa fiind chemata să verifice îndeplinirea unor cerinţe de admisibilitate ce rezulta din însăşi natura executării silite, dar si a contestaţiei la executare si anume; urgenta - generata de posibilitatea creării unui prejudiciu in patrimoniul debitorului daca s-ar continua executarea silita, plata cauţiunii si vremelnicia.

Intimata a menţionat că în ceea ce priveşte reducerea valorii bunurilor ce urmează a fi executate, acest lucru este in deplina concordanta cu prevederile legale, fiind vorba despre a treia şedinţa de licitaţie organizata in vederea valorificării acestora.

De asemenea, intimata a menţionat că la dosar nu există nicio probă din care să rezulte că executarea silită contestată aduce o vătămare semnificativă a intereselor legitime ale contestatoarei şi a caracterului ireversibil al posibilei vătămări şi asta în condiţiile în care instanţa nu se poate pronunţa decât pe baza dovezilor existente la dosar.

În drept, intimata şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 Cod procedura civila.

În dovedire, intimata a depus următoarele înscrisuri: proces verbal de recepţie şi restituire, adresă Direcţia Generală a Finanţelor Publice, decizia nr. XXXXXXXXXX a Curţii de Apel C.

Contestatoarea nu a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

La solicitarea instanţei, a fost depus dosarul de executare nr. 29/2013 şi dosarul nr. XXXXXXXXXX de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Cererea a fost timbrată cu suma de 1000 lei, conform dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din O.U.G. 80/2013 (chitanţă la fila 19 dosar).

Analizând cauza de faţă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 19.04.2008 a fost emis procesul-verbal de recepţie şi restituire nr. 224/2008 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în agricultură – Centrul Judeţean O (fila 104 dosar), semnat de către contestatoare, acesta fiind titlul de creanţă care a stat la baza actelor de executare ulterioare, necontestat de debitoare, devenit titlu executoriu potrivit dispoziţiilor art. 7 ind. 1 şi art. 10 din O.G. nr. 79/2003, care prevăd că pentru creanţele bugetare rezultate din nereguli, actul prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. a), comunicat debitorului, constituie titlu executoriu în condiţiile Codului de procedură fiscală.

La data de 26.02.2013 a fost emis titlu executoriu nr. 4511 (fila 100) şi  somaţia nr. 28/40/1/2013/368 (fila 99), comunicate contestatoarei, astfel cum se reţine din confirmarea de primire aflată la fila 98 a dosarului.

La data de 19.02.2015 a fost emise procesele verbale de sechestru nr. 605494 şi 605495, în dosarul de executare nr. 4511.

 La data de 22.05.2017 au fost emise anunţurile privind vânzarea bunurilor imobile nr. 512065 şi 512093 (filele 86-89), iar la data de 08.06.2017 fiind încheiate procese verbale privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei (filele 79-84).

De asemenea, la data de 20.06.2017 au fost emise anunţurile privind vânzarea bunurilor imobile nr. 515685 şi 515686 (filele 74-77), iar la data de 06.07.2017 au fost încheiate procesele verbale nr. OT 516955 şi OT 516956 privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei (filele 67-72).

În considerentele deciziei civile nr. XXXXXXXXXX a Curţii de Apel C s-a reţinut că procesul-verbal de recepţie şi restituire nr. 224/19.04.2008 emis de A.P.I.A. O, reprezintă un act administrativ fiscal şi în consecinţă are forţă executorie, creditoarea putând trece la recuperarea sumei, fără o acţiune separată la instanţa de contencios, respingând astfel acţiunea formulată în dosarul nr. XXXXXXXXXXca inadmisibilă.

Prin încheierea din data de 03.08.2017 pronunţată în dosarul nr. 1677/184/2017 a Judecătoriei B, a fost dispusă suspendarea provizorie a executării silite în dosarul de executare nr. XXXXXXXXXX până la soluţionarea cererii de suspendare formulate în cadrul contestaţiei la executare ce formează obiectul prezentului dosar.

În drept, potrivit art.3, alin.2 din OG nr.79/2003, constituie titlu de creanţa documentul de constatare, stabilire si individualizare a obligaţiilor de plata privind creanţele bugetare, rezultate din nereguli, precum si accesoriile acestora si

costurile bancare; iar potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol titlul de creanţa specificat la alin.2 lit. a, constituie înştiinţare de plata si cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de codul de procedura fiscala, precum si elementele specifice, acolo unde este necesar, iar alin.6 prevede ca împotriva titlului de creanţa debitorul poate formula contestaţie la organul fiscal emitent in condiţiile si termenele stabilite de codul de procedura fiscala

De asemenea, potrivit art. 10 din OG nr.79/2003 pentru creanţele bugetare rezultate din nereguli, actul prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. a), comunicat debitorului, constituie titlu executoriu în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Astfel, în cauză, instanţa apreciază neîntemeiată contestaţia la executare formulată împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. XXXXXXXXXX, urmând a o respinge.

Susţinerea contestatoarei prin care menţionează că ar fi necesară emiterea unui nou titlu executoriu, ulterior pronunţării deciziei civile nr. XXXXXXXXXX a Curţii de Apel C, este neîntemeiată. Astfel, titlul executoriu nu este reprezentat de hotărârea judecătorească a instanţei de fond, care ulterior a fost respinsă în calea de atac, astfel cum susţine contestatoarea, actele de executare întocmite în cauză având la baza titlul de creanţe emis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în agricultură – Centrul Judeţean O (fila 104 dosar), respectiv

procesul verbal de recepţie şi restituire nr. 224/2008, devenit executoriu potrivit dispoziţiilor art. 7 ind. 1 şi art. 10 din O.G. nr. 79/2003.

Astfel, însăşi considerentele deciziei civile nr. XXXXXXXXXX a Curţii de Apel C sunt în sensul că procesul verbal de recepţie şi restituire încheiat în cauză reprezintă un act administrativ fiscal şi în consecinţă are forţă executorie, creditoarea putând trece la recuperarea sumei, fără o acţiune separată la instanţa de contencios.

De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei că prin sentinţa civilă nr. XXXXXXXXXX a Judecătoriei B pronunţată în dosarul nr. XXXXXXXXXX s-a admis contestaţia la executare şi s-a dispus anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul fiscal nr. 29, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată. Astfel, în considerentele sentinţei invocate anterior s-a reţinut  că la baza emiterii somaţiei nr. 608605/23.03.2015 şi titlului executoriu nr. 608604/23.03.2015 au stau procesele verbale nr. 13298 şi nr. 12897, acestea fiind alte titluri executorii faţă de cel pentru care s-a dispus executarea silită în dosarul XXXXXXXXXX. Prin urmare, anularea unor acte de executate efectuate într-un alt dosar de executare (dosarul nr. 29/2013) emise de APIA – Centrul Judeţean Dolj, nu are relevanţă asupra executării silite împotriva căreia a fost formulată prezenta contestaţie la executare. Astfel, este întemeiată susţinerea intimatei că între cele două dosare de executare menţionate anterior, nu există o legătură, fiecare dintre acestea având la bază titluri executorii diferite.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite instanţa o va respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere că în baza art. 719 din Codul de procedură civilă se poate dispune suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei de către instanţă iar nu până la soluţionarea definitivă, această menţiune nefiind prevăzută de art. 719 din Codul de procedură civilă, astfel că, faţă de soluţia cu privire la fondul contestaţiei la executare, cererea de suspendare a executării va rămâne fără obiect.

Pentru argumentele anterior menţionate, instanţa apreciază că este neîntemeiată contestaţia la executare formulată, actele de executare fiind întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. AG S.R.L. O, CF, cu sediul în O, judeţul O, reprezentată prin BI, împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr. XXXXXXXXXX al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O – Serviciul Fiscal Orăşenesc B, cu sediul în B, judeţul O, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămas fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.11.2017

Data publicarii pe site: 02.03.2018