Expresia bunei credințe la încheierea și executarea contractului, în contextul în care nu a fost dublată printr-o clauză identică, în favoarea intimatului, aplicabilă în situația încetării contractului din culpa furnizorului

Se examinează apelul civil formulat de  reclamanta XX., cu sediul ales în mun. XX, CUI XX, împotriva sentinţei civile nr.XX  din 15.11.2016 pronunţată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimatul-debitor XX, domiciliat în XX, CNP XX.

  La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de şedinţă învederând următoarele:

- cauza este la primul termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită cu părţile;

- taxa judiciară de timbru a fost achitată.

Instanţa, în temeiul art. 466 raportat la art.95 pct.2 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze apelul. Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse în apel, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile.

  Nemaifiind cereri, instanţa  constată apelul în stare de judecată şi îl reţine în pronunţare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

  Prin sentinţa civilă nr. XX/15.11.2016 pronunţată de Judecătoria XX în dosarul nr. XX, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta XX, în contradictoriu cu pârâtul XX.

  Prin urmare, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 771,32 lei, reprezentând despăgubiri civile contractuale, la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,5 % calculată de la data scadenţei facturii seria CSE XX din data de 16.01.2014 ( scadentă la data de 02.02.2014) până la stingerea debitului şi 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză.

A fost respinsă, ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 800 lei, reprezentând contravaloarea justei despăgubiri.

Pentru a pronunţa soluţia menţionată anterior, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. XX din 07.10.2016, reclamanta XX., cu sediul ales în mun. XX, CUI XX l-a chemat în judecată pe pârâtul XX, domiciliat în XX, CNP XX, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 771, 32 RON, reprezentând preţ al serviciilor de telefonie mobilă, a penalităţilor convenţionale de 0, 5% pentru fiecare zi de întârziere aferente preţului neachitat, pentru perioada cuprinsă de la scadenţa facturii şi până la îndeplinirea obligaţiei de plată, calculate la suma de 979, 76 lei, precum şi a sumei de 800 RON, reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen şi 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză.

Acţiunea a fost formulată conform procedurii cererilor de valoare redusă, în condiţiile art. 1025-1032 din codul de procedură civilă.

  În motivarea cererii, reclamanta arată că, serviciile de telefonie mobilă prestate pârâtului au avut la bază Contractul nr. XX pentru serviciile XX (fosta XX). În temeiul acestuia s-a emis factura fiscală anexată cererii, în valoare totală de 771, 32 RON, sumă ce a rămas neachitată până în prezent, deşi scadenţa stabilită convenţional de părţi prin contract şi reluată pe fiecare factură a fost depăşită (02.02.2014). Potrivit art. 6.1 din contract pentru sumele neplătite la termen clientul va plăti penalităţi de 0, 5% pentru fiecare zi de întârziere, menţiune care se regăseşte şi pe fiecare factură. Această clauză face parte din condiţiile generale ale contractelor pentru servicii XX, pe care debitorul le-a luat la cunoştinţă şi le-a acceptat. Creditoarea apreciază că înţelegerea părţilor de prestare a serviciilor de telefonie mobilă şi facturile emise în contul acestor servicii, coroborată cu achitarea serviciilor în perioada de la data încheierii contractului şi până la data scadenţei primei facturi neachitate, dovedeşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.

Referitor la cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de  800 RON, reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen, creditoarea motivează că potrivit pct. 8  din contract acesta s-a încheiat pentru o perioadă minimă prevăzută în contract, iar nerespectarea acestei durate se sancţionează cu plata unei taxe de reziliere în sumă fixă. Această sumă a fost menţionată în factura fiscală seria CSE nr. XX din 16.09.2013.

  În dovedire a depus la dosarul cauzei în copie, Contractul unic pentru furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice XX, cu anexele corespunzătoare şi înscrisuri (filele 9-42).

Având în vedere lipsa răspunsului pârâtului, instanţa a procedat la soluţionarea cererii în lipsa părţilor conform art.1030 alin.2 cod. proc. civ.

  Examinând lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut că între părţi s-au derulat relaţii comerciale în temeiul Contractului nr. XX pentru serviciile XX ( fosta XX , având ca obiect furnizarea de către creditoare a serviciilor de comunicaţii electronice (art. 1.1). Conform art. 4.1 din contract clientul s-a obligat să plătească preţul serviciilor XX furnizate, incluzând tariful lunar, taxa de abonament pentru luna în curs, precum şi orice alte taxe necesare accesului la serviciile solicitate sau la schimbarea opţiunii iniţiale. De asemenea, potrivit art. 10 plata pentru serviciile prestate se face pe baza facturii emise la termenul de plată stabilit în cuprinsul acesteia, respectiv o perioadă maximă de 14 zile de la data emiterii). S-a convenit ca pentru facturile neplătite la termen clientul să plătească penalităţi de întârziere în decontare de 0,5% pe zi cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume (art. 10.10). Contractul a fost încheiat pe o durată de 1 an (art. 9), începând cu data de 12.01.2015. În executarea contractului creditoarea a emis facturi fiscale reprezentând sumele stabilite prin contract, la tarifele convenite. În cuprinsul cererii introductive creditoarea face referire la debitul pretins ca rezultând din facturile fiscale anexate. Având în vedere că la dosar au fost depuse facturile fiscale, instanţa a reţinut că suma în litigiu este cea menţionată în facturile respective.

  În drept, instanţa a reţinut că procedura cererilor de valoare redusă constituie o cale specială prevăzută în favoarea creditorilor pentru realizarea creanţelor ce îndeplinesc toate condiţiile pentru a fi puse în executare silită, dar pentru care nu există un titlu executoriu. Scopul cererii de valoare redusă este, aşadar, reglementarea unei proceduri prin care creditorii să obţină în mod facil un titlu executoriu pentru creanţele necontestate, fără a se analiza fondul raporturilor juridice dintre părţi. De aceea, având în vedere caracterul simplificat şi derogatoriu al procedurii în raport cu dreptul comun, disp. art.1026 și urm. CPC instituie condiţii de admisibilitate restrictive ale acestei proceduri, respectiv creanţa să izvorască dintr-un contract, statut, regulament sau a alt înscris însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege, creanţa să fie certă lichidă şi exigibilă, şi, în fine, actul juridic izvor al creanţei să ateste drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

  Potrivit art. 663 alin. 2 Cod proc. civilă creanţa are caracter cert dacă existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, condiţie pe care instanţa o găseşte realizată în speţă. În acest sens, Contractul pentru serviciile XX ( fosta XX pentru persoane fizice este asumat de ambele părţi prin semnătură şi cuprinde pentru debitor obligaţia de plată a contravalorii serviciilor de comunicaţii de care a beneficiat. Contractul încheiat nu cuprinde, însă, întinderea serviciilor prestate şi nici suma ce trebuie achitată lunar, întrucât aceste elemente depind de anumite opţiuni ale clientului, precum şi de durata şi felul convorbirilor efectuate, însă facturarea s-a efectuat pe baza tarifelor la care fac trimitere prevederile art. 4.1. În aceste împrejurări, prin contract debitorul şi-a asumat doar o obligaţie generică de plată a contravalorii serviciilor de care urma să beneficieze. Împrejurarea că la data încheierii convenţiei nu se cunoşteau in concreto aspectele cantitative ale derulării raporturilor contractuale (serviciile de care abonatul va beneficia efectiv şi, respectiv, sumele ce urma a fi facturate) nu înlătură caracterul 

  Potrivit art. 663 alin. 3 Cod proc. civilă creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă sau şi a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă. Din acest punct de vedere, contractul nu poate sta el însuşi şi exclusiv la baza emiterii somaţiei de plată, întrucât nu constată suma datorată şi nici toate elementele pe baza căreia aceasta să poată fi determinată. Sumele sunt determinate în cuprinsul facturilor fiscale, iar acestea nu cuprind nici o menţiune referitoare la un eventual refuz la plată. În consecinţă, instanţa a apreciat ca fiind îndeplinită şi cerinţa caracterului lichid al creanţei.

  Referitor la chestiunea exigibilităţii creanţei, instanţa a constatat că acest aspect nu comportă discuţii, în condiţiile în care ambele facturi cuprinzând contravaloarea serviciilor de telefonie au menţionată ultima zi de plată, iar termenul stabilit pe cale convenţională este împlinit.

  În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, instanţa a constatat aplicabile prevederile art. 1066 şi urm. Cod civil. Creditoarea reclamantă este îndreptăţită să beneficieze de repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale. În acest context, instanţa a reţinut că părţile au inserat în cuprinsul contractului o clauză penală referitoarea la cuantumul procentual al daunelor interese moratorii, prevedere aplicabilă în condiţiile art. 1535Cod civil.

  De asemenea, în ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 800 RON, reprezentând contravaloarea taxei pentru rezilierea contractului înainte de termen, instanţa a constatat caracterul său neîntemeiat. Nu există echivoc asupra incidenţei pactului comisoriu de gradul IV şi nici asupra împrejurării că rezilierea contractului a intervenit de drept în momentul când creditoarea a constatat neplata la scadenţă a contravalorii serviciilor prestate. Taxa de reziliere a contractului înainte de termen se va achita numai în condiţiile în care clientul solicită încetarea contractului şi doar dacă a beneficiat de o promoţie. Este necesar, aşadar, să existe o manifestare de voinţă expresă din partea debitorului în sensul încetării contractului, şi nu simpla neexecutare a obligaţiei de plată a contravalorii serviciului (fără măcar a se stabili dacă neexecutarea este culpabilă sau fortuită). Drept urmare, suma pretinsă cu titlul de taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen se vădeşte a fi neîntemeiată, fiind respinsă.

În temeiul art. 453 cod. proc. civ., pârâtul ca parte căzută în pretenţii a fost de asemenea obligat şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

Împotriva sentinţei a formulat apel, înregistrat la data de 10.01.2017, reclamanta XX, solicitând schimbarea hotărârii primei instanţe şi obligarea intimatului la plata sumei de 800 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contratelor de furnizare servicii şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei, în prezentul ciclu procesual.

În motivare, reluând soluţia primei instanţe, precum şi raporturile juridice derulate între părţi, a susţinut că respingerea capătului de cerere vizând suma de 800 lei, de către prima instanţă reprezintă un demers neîntemeiat.

A mai susţinut că a fost ignorat principiul forţei obligatorii a contractelor, dar şi faptul că suma de 800 lei a fost în mod legal stabilită, potrivit convenţiilor, fiind îndeplinite, de altfel, condiţiile răspunderii civile contractuale, în contextul în care intimatul-pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a debitului principal, iar contractele au încetat înainte de termen.

Apelanta a precizat că, potrivit art. 17.1 raportat la art. 16.1 pct. (i) din contract, în cazul în care se dezactivează una sau mai multe cartele SIM înainte de expirarea perioadei iniţiale stabilite pentru fiecare cartelă SIM, din orice motiv menţionat la art. 16.1 (deci în cazul rezilierii fără preaviz, atunci când abonatul nu îşi mai respectă obligaţiile de plată), furnizorul poate percepe un cost de încetare de 800 lei/cartelă SIM dezactivată, dacă încetarea contractului a intervenit la mai mult de 12 luni faţă de sfârşitul perioadei iniţiale.

În drept, a indicat prevederile art. 1032, 1033 alin1, 1026, 466, 470, 476, 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, art. 1270, 1359, 1350, 1538, 1548, 268 Noul Cod civil.

  Apelanta a depus înscrisuri.

Apelul a fost timbrat în mod legal, cu suma de 100 lei (fila 47).

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Analizând cererea de apel, instanţa reţine următoarele:

Din considerentele sentinţei contestate rezultă că prima instanţă a respins capătul de cerere vizat de apelantă, pentru motivul potrivit căruia intimatul-pârât ar fi trebuit să solicite încetarea contractului, pentru activarea clauzei privitoare la posibilitatea adversarului de a solicita plata sumei de 800 lei.

Este real că a fost omisă analiza celei de-a doua teze din cuprinsul art. 17.1 din contract, care trimite la textul art. 16.1, în virtutea cărora în cazul în care se dezactivează una sau mai multe cartele SIM înainte de expirarea perioadei iniţiale stabilite pentru fiecare cartelă SIM, din orice motiv menţionat la art. 16.1 (deci în cazul rezilierii fără preaviz, atunci când abonatul nu îşi mai respectă obligaţiile de plată), furnizorul poate percepe un cost de încetare de 800 lei/cartelă SIM dezactivată, dacă încetarea contractului a intervenit la mai mult de 12 luni faţă de sfârşitul perioadei iniţiale.

Această clauză nu este, însă, susceptibilă de a produce efectele propuse de apelantă, astfel:

În contextul în care intimatul a aderat la condiţiile prestabilite, standard formulate de către furnizor, în mod rezonabil acesta se putea baza pe buna credinţă a cocontractantului la perfectarea convenţiei.

Aşa fiind, instanţa aminteşte că, potrivit art. 970 alin. 1 Cod civil din 1864 (aplicabil faţă de data încheierii contractului nr. XX, respectiv 12.04.2011, conform art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009): „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă”. Prin analogie, acest principiu este aplicabil şi la momentul încheierii unui contract.

Or, însuşi cedentul apelantei a eludat atare regulă, propunând spre însuşire un contract ale cărui clauze reflectă un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Atare concluzie are la bază realitatea potrivit căreia furnizorul a stabilit în favoarea sa dreptul la despăgubire atât pentru neexecutarea la termen a obligaţiei de plată a facturilor (respectiv penalităţile acordate de prima instanţă, într-un cuantum oricum, considerabil – 0, 5% pe zi de întârziere), cât şi pentru desfiinţarea anticipată a convenţiei (respectiv despăgubirea reclamată prin cererea de apel).

Această din urmă aşa-zisă despăgubire nu poate fi catalogată ca reprezentând expresia bunei credinţe la încheierea şi executarea contractului, în contextul în care nu a fost dublată printr-o clauză identică, în favoarea intimatului, aplicabilă în situaţia încetării contractului din culpa furnizorului.

Principiul bunei credinţe, evidenţiat în cele ce precedă, poate fi reprezentat, în concret, şi de o echivalenţă a prestaţiilor (cu atât mai mult cu cât cedentul apelantei a redactat clauzele convenţionale), ceea ce presupune că drepturile şi obligaţiile reciproce trebuie să aibă, dacă nu o valoare identică, măcar una apropiată, ceea ce, din perspectiva asumării dreptului reclamat în cauză, nu este cazul în speţă, după cum s-a arătat anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

  Respinge, ca neîntemeiat, apelul  civil formulat de  reclamanta XX., cu sediul ales în mun. XX, CUI XX, împotriva sentinţei civile nr. XX  din 15.11.2016  pronunţată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimatul-debitor XX, domiciliat în XX, CNP XX.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare