1.Prescripție extinctivă. Termen. Data la care începe să curgă termenul.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului nu este fondată, fiind incidente în cauză dispozițiilor art. 7 din Decretul 167/1958.

Potrivit art. 1 din decretul privind prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, termenul de prescripţie stabilit de art. 3 fiind de trei ani. Art. 7 din Decretul 167/1958 stabileşte că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În speţă, dreptul la acţiune al reclamantei nu s-a născut la data când a rămas definitivă şi irevocabilă sentinţa de divorţ, momentul la care dreptul de la solicita partajarea bunurilor comune devine actual, ci la data când a avut interesul să solicite recunoaşterea dreptului său, respectiv atunci când dreptul său a fost negat de pârâţi, respectiv de la data la care reclamanta a părăsit imobilul din localitatea Văleni şi nu s-a mai aflat în posesia bunul în privinţa căruia afirmative a efectuat îmbunătăţiri şi deţine un drept de creanţă. Astfel, raportând acest moment la data la care a fost promovată acţiunea de partaj, instanţa constată că termenul de 3 ani nu s-a împlinit iar excepţia a fost nelegal admisă.”

.Prin sentinţa civilă, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosar aflat în rejudecare, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa cererii reclamantei de constatare drept de creanţă şi a cererii de intervenţie, respectiv a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta P A în contradictoriu cu pârâţii N I, N P, A I şi N P Jr. ca nefondată. A fost de asemenea respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul P G.

Judecătoria a reţinut că, prin cererea  înregistrată sub nr. 2089/307/2007  reclamanta  P A a solicitat  instanţei în contradictoriu cu pârâţii N I, N P,  A I şi N G jr. : - să se constate  masa succesorală după defuncta N D decedată al data de 23 aprilie 2006; -  să se constate că pârâţii din rândul 1-3  sunt moştenitori legali ai defunctei , iar pârâtul de rândul 4, moştenitor testamentar;-  să se constate că reclamanta  şi pârâtul de rândul 1 au  un drept de creanţă asupra casei şi  grajdului situate  în Văleni nr. 206/A, incota de câte 1/3parte , rezultat din contribuţia  la ridicarea  acestor construcţii;-  să se dispună partajarea  bunurilor dobândite de către  reclamantă şi pârâtul N I în timpul căsătoriei.

În cauză,  intervenientul P G (tatăl reclamantei) a formulat o cerere de intervenţie prin care  a solicitat  să se constate în favoarea sa  un drept de creanţă, reprezentând contravaloarea  a 4 grinzi folosite la construcţia casei, în sumă de 528 lei .

În cauză s-a dispus disjungerea capetelor de cerere  ce vizează stabilirea masei succesorale, de cererea de partaj a bunurilor comune, precum şi disjungerea  cererii de intervenţie.

Prin sentinţa civilă, instanţa  a admis în parte cererea formulată de către reclamantă  privind partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei cu pârâtul N I.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de pârâtul N I, prin decizia civilă nr. 455/15.04.2009 a  Tribunalului Maramureş. Cererile ce vizează succesiunea după defuncta N D  au fost soluţionate iniţial în dosarul nr. 22/307/2008 (după disjungerea acestora) , prin sentinţa civilă nr. 2560/21.10.2008, care a fost casată prin decizia civilă  nr. 292/R/11.03.2009 a Tribunalului Maramureş , cauza fiind trimisă spre rejudecare.

În rejudecare cauza a fost  înregistrată sub dosar nr. 2508/307/2009/R, fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr. 632/9 martie 2011. Prin  această sentinţă, s-a constatat  componenţa  masei succesorale, calitatea de moştenitori  a pârâţilor, s-a constatat în favoarea reclamantei un drept de creanţă, s-a admis cererea  de intervenţie a  intervenientului P G, fiind partajate bunurile.

Prin decizia  civilă nr. 67/R/25.01.2012 a fost admis recursul declarat de pârâţii N I şi N P junior, sentinţa fiind casată iar cauza trimisă spre rejudecare. În considerentele deciziei se reţin următoarele:

Instanţa nu a elucidat obiectul cererii de chemare în judecată, nepunând în discuţie  ce reprezintă dreptul de creanţă pretins,  raportat la  precizările  succesive şi contradictorii depuse la dosar. 

De asemenea, instanţa  a reţinut în favoarea reclamantei un drept de creanţă în cuantum de 22.500 lei, fără a motiva  această dispoziţie. Instanţa nu s-a conformat  îndrumarului deciziei de casare  , prin care s-a statuat  în sensul necesităţii efectuării  unei noi expertize  tehnice judiciare. Instanţa, fără să existe o cerere în acest sens, dispune ieşirea din indiviziune şi atribuire de loturi fără a fi  investită cu asemenea petite şi fără  a fi  puse în discuţie

Prin notele depuse la dosar  la data de 12.11.2011 , reclamanta  arată că solicită a  se constata în favoarea  sa un drept de creanţă în cotă de 1/3 din imobil situat  în sat Văleni, nr. 206/A compus din casă , grajd şi bucătărie, precizând că , în perioada în care a fost căsătorită cu pârâtul N I (tatăl defunctei N D)  a contribuit alături de cei doi la  edificarea  acestor construcţii, astfel că doreşte  valorificarea acestui drept

De asemenea, reclamanta precizează că  doreşte valorificarea acestui drept în contradictoriu cu  moştenitorii defunctei  şi solicită respingerea  excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi.

Analizând obiectul cererii  de chemare în judecată din prezenta cauză, instanţa constată că , reclamanta a formulat următoarele cereri:

- constatarea că din masa succesorală  rămasă după defuncta  N D  face parte  imobilul în natură casă, grajd şi teren în suprafaţă de  2661 mp înscris în CF nr. 2298, nr. top.3473;

-  constatarea calităţii de moştenitor  a pârâţilor;

-  constatare în favoarea reclamantei  a unui drept de creanţă  în cotă d e1/3 parte  din valoarea construcţiilor  ca urmare  a contribuţiei  acesteia  la ridicarea  lor.

De asemenea  constituie obiect al cauzei  şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul  P G.

Analizând actele  şi  lucrările dosarului, prima instanţă reţine următoarele:

Reclamanta  a fost  căsătorită  cu pârâtul  N I , însă căsătoria acestora a fost desfăcută prin sentinţa civilă nr. 986/5 martie 2003.

Defuncta N  D  a decedat la data de 23 aprilie 2006.

Pârâţii N I, N P şi A I sunt moştenitorii acesteia  în calitate de fii, iar pârâtul N P jr.  este moştenitor  este moştenitor testamentar în baza  testamentului  autentic nr. 91/08.01.2004(fila 201  dosar nr. 71/307/2005.

Nu s-a contestat de către pârâţi faptul că din masa succesorală  a defunctei  face parte  imobilul în natură construcţii şi teren în suprafaţă de 2661 mp, situat în sat Văleni nr. 206/A.

Imobilul  a constituit proprietatea  tabulară  a defunctei N D , fiind înscris în CF 2298 Văleni, nr. top. 3473.

Reclamanta a formulat doar  cererea de constatare a  masei succesorale pentru  valorificarea dreptului de creanţă afirmat , neavând  interes  în a solicita  partajarea masei  succesorale.

Cu privire  la  dreptul său de creanţă  afirmat , reclamanta  prin notele depuse la data de 12.11.2013, a arătat că , construcţiile  în litigiu au fost edificate de reclamantă şi fostul său soţ, împreună cu soacra sa, cu care cei doi au locuit după încheierea căsătoriei.

În privinţa  acestei cereri de constatare a  unui drept de creanţă  pârâtul N I a invocat excepţia  prescripţiei dreptului la  acţiune, invocând aceeaşi excepţie şi cu privire la  cererea de intervenţie formulată de către intervenientul P G .

Analizând această excepţie, instanţa reţine  că potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Legea nr. 167/19588 (în vigoare la momentul  formulării cererii), dreptul la acţiune având  un  obiect patrimonial  se stinge prin  prescripţie dacă nu a fost  exercitat în termenul de 3 ani. 

Conform art. 7 din  DL 167/1958 , prescripţia începe să curgă  de la data  când se  naşte  dreptul de acţiune.

În speţă, instanţa apreciază că  dreptul al acţiune  al reclamantei  s-a născut la data rămânerii definitive a hotărârii de divorţ.

Această sentinţă  a fost pronunţată la data de 5 martie 2003, fiind  redactată la  data  de 8.04.2003 şi a rămas  definitivă la 30 zile  de la comunicare , respectiv  în luna mai  2003.

Reclamanta a formulat cererea  privind constatarea  dreptului de creanţă la data de 27.09.2007, respectiv la peste trei ani  de la data rămânerii definitive  a sentinţei de divorţ.

În consecinţă, instanţa apreciază  că operează prescripţia dreptului  material la acţiune în privinţa  acestei cereri ,iar ca urmare a admiterii excepţiei,cererea urmează a fi respinsă.

Aceeaşi este situaţia şi în privinţa  cererii de intervenţie  formulată de  intervenientul  P G, care la data de 27.09.2007 depune această cerere. Intervenientul fiind tatăl reclamantei  şi în privinţa sa termenul de prescripţie  a dreptului  la acţiune curge de la aceeaşi dată.

În consecinţă, instanţa a respins cererea de intervenţie a intervenientului ca prescrisă.

Va fi înlăturată excepţia de autorităţii de lucru judecat invocată  din oficiu de instanţă în privinţa acestei cereri de intervenţie la termenul de judecată din data de 9 mai 2016, constatându-se că această cerere nu a fost soluţionată definitiv până în prezent (instanţa fiind în eroare cu privire la acest aspect).

Chiar dacă cererile reclamantei şi intervenientului au fost respinse ca prescrise, instanţa reţine  că acestea sunt şi inadmisibile în raport de dispoziţiile  art. 111, teza finală cod procedură civilă , deoarece cei doi  nu au formulat  o cerere în  realizarea  dreptului,  respectiv suportarea (plata) dreptului  de creanţă de către  pârâţii moştenitori.

Având în vedere  că cererea privind  constatarea unui drept de creanţă formulată de reclamantă a fost respinsă, reclamanta nu poate  justifica un interes legitim în formularea cererilor de  constatare a masei succesorale după defuncta N D şi a constatării calităţii de moştenitor a pârâţilor.

Instanţa, nu a avut  posibilitatea  de a pune  în discuţia  părţilor  această excepţie  fără riscul de a  se antepronunţa, însă  constatând  că reclamanta  nu justifică un interes legitim, instanţa a respins celelalte  cereri formulate de aceasta.

Faţă de cele de mai sus, instanţa a respins acţiunea reclamantei şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul P G.

2.Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P A, solicitând casarea în totalitate a sentinţei, menţinerea cauzei spre rejudecare, în subsidiar trimiterea ei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost în mod nelegal admisă întrucât s-a ignorat împrejurarea că acţiunea de faţă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 14.12.2004, că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, nu a avut rol activ şi nu s-a pronunţat asupra tuturor solicitărilor şi probelor administrate.

Recurenta a mai precizat că a efectuat lucrări de îmbunătăţire la casa din Văleni în timpul căsătoriei ce o îndreptăţesc să solicite a se constata un drept de creanţă, a făcut istoricul cauzei şi a arătat că ulterior decesului pârâtei N D au fost introduşi în cauză moştenitorii acesteia, iar instanţa a rămas învestită cu cererea sa de constatare a faptului că aceasta şi pârâtul N I au contribuit în cotă de câte 1/3 parte împreună cu proprietara tabulară la edificarea casei, a anexelor, impunându-se constatarea existenţei unui drept de creanţă în favoarea reclamantei.

Recurenta a enumerat lucrările pe care le-a efectuat la imobilul defunctei şi a apreciat că a lămurit obiectul acţiunii conform îndrumarului de casare, acesta fiind constituit de cererea de constatare că din masa succesorală a defunctei face parte casa şi anexele din Văleni nr. 206A, să se constate că pârâţii sunt moştenitorii legali ai defunctei, iar pârâtul N P Jr. este moştenitorul testamentar al acesteia, să se constate că reclamanta şi pârâtul N I au efectuat lucrări de construire şi sunt titularii unui drept de creanţă în cotă de 1/3 din valoarea casei şi a anexelor, suma urmând a fi achitată de către pârâţi.

În probaţiune, recurenta s-a prevalat de probaţiunea administrată anterior şi a solicitat administrarea probei cui înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul N I a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a învederat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost soluţionată în mod corect, că recurenta nu a stabilit corect cadrul procesual şi obiectul cauzei nici după ce Tribunalul Maramureş a apreciat că aceasta se impune, că martorii audiaţi nu au relevat că la edificarea construcţiilor ar fi contribuit şi alte persoane, că imobilele au fost edificate de către socrii recurentei şi că în esenţă cererea reclamantei-recurente este nefondată, aceasta nedovedindu-şi pretenţiile.

3.Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a probaţiunii administrate în cauză, Tribunalul  a reținut:

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 14.12.2004 pe rolul Judecătoria Sighetu Marmaţiei sub nr. 86/2005, reclamanta P A, beneficiară de asistenţă juridică de specialitate, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii N I şi N D să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se constate dobândirea dreptului de proprietate în timpul căsătoriei cu pârâtul N I asupra imobilului casă de locuit situată în loc. Văleni nr. 206A, anexe, apartament în Sighetu Marmaţiei, bunuri mobile şi să se dispună partajarea bunurilor în cote de câte ½ parte.

Probaţiunea administrată a relevat că cei doi soţi au fost căsătoriţi în intervalul 12.11.1978-2003, căsătoria fiind desfăcută prin sentinţa civilă nr. 986/5.03.2003, definitivă şi irevocabilă prin neapelare, respectiv că imobilul casă, grajd din Văleni nr. 206/A a fost dobândit şi figurează în cartea funciară în favoarea pârâtei N D, mama pârâtului N I, respectiv fosta soacră a reclamantei, cu titlu de uzucapiune, înscrierea dreptului de proprietate fiind efectuată în cartea funciară în anul 2004.

Reclamanta şi-a completat acţiunea iniţială la data de 9.03.2005 cu cererea de includere în masa bunurilor comune a grajdului de lângă casă şi a altor bunuri mobile, solicitând atribuirea imobilului apartament şi înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.

Pârâta N D, prezentă în şedinţa publică din data de 14.03.2005 s-a opus admiterii acţiunii vizând imobilul casă învederând faptul că reclamanta a locuit în casă împreună cu fiicele sale rezultate din căsătoria cu N I şi că reclamanta a părăsit imobilul în urmă cu o lună şi jumătate, plecând la muncă în Italia, respectiv a arătat că imobilul a fost construit de N G şi N D.

Martorii N M, P A, M P, N Ş, A E, P I, au relatat faptul că P A şi N I, după încheierea căsătoriei au locuit cu părinţii lui N I, numiţii N D şi N G, că aceştia din urmă au deţinut anterior o altă casă pe care au înstrăinat-o şi au edificat-o pe cea în litigiu având drept anexe grajdul, garajul, bucătăria de vară, că la edificarea casei au ajutat din părinţii reclamantei, că după divorţul intervenit între reclamantă şi pârâtul N I, aceasta a rămas să locuiască în imobil aprox. 1 an, că rudeniile reclamantei au participat la edificarea casei în clacă, conform obiceiului local, părinţii său aducând câteva grinzi pe care ulterior le-au solicitat a le fi restituite întrucât tinerii căsătoriţi se certaseră.

Prin cererea completatoare din data de 30.05.2005, reclamanta a arătat că solicită să se constate că are o contribuţie de ¼ parte din imobilele aflate în localitatea Văleni ridicate pe terenul numitei N D.

Conform autorizaţiei de construire nr. 18/10.05.1984, N G, tatăl pârâtului a solicitat şi obţinut autorizarea edificării casei de locuit ce face obiectul litigiului de faţă.

Prin concluziile scrise înregistrate la data de 4.07.2005, reclamanta a solicitat a se constata că are un drept de creanţă în cotă de ¼ parte din imobilul în litigiu.

N D a decedat la data de 23.04.2006, conform certificatului seria DP nr. 399330 de la fila 181 dosar, iar pârâtul N I a indicat care sunt moştenitorii acesteia, respectiv numiţii N P, N I şi A I ce au fost citaţi ulterior în cauză.

La data de 9.08.2006 reclamanta a menţionat în notele de şedinţă înregistrate la dosar că în masa bunurilor comune de partajat intră cota de ½ parte din imobilele situate în localitatea Văleni.

În cauză a intervenit şi numitul N P Jr. care s-a prevalat de calitatea sa de moştenitor testamentar al defunctei N D, depunând testamentul autentificat sub nr. 91/8.01.2004 prin care defuncta a arătat că lasă cota sa de proprietate din imobilele situate în loc. Văleni acestuia cu sarcina înmormântării sale.

Cauza a fost soluţionată în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 2176/25.09.2006 pronunţată în dosar nr. 86/2005, devenit 71/307/2006 în sistem Ecris, instanţa constatând în favoarea reclamantei un drept de creanţă de ¼ parte din valoarea imobilului din Văleni.

Prin decizia civilă nr. 138/A/10.05.2007, Tribunalul Maramureş a admis apelul declarant împotriva acestei hotărâri pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare.

În îndrumarul de casare redactat cu acest prilej instanţa de apel a constatat faptul că fondul cauzei nu a fost cercetat, că dreptul de proprietate vizând imobilele construcţii din Văleni au fost confundate cu dreptul de creanţă şi că a fost partajat dreptul de proprietate asupra construcţiilor în contextual în care dreptul de creanţă nu poate fi opus de către reclamantă pârâtului N I ci titularului dreptului de proprietate al imobilului şi nu poate face obiectul partajului între soţi.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2089/307/2007.

P G, tatăl reclamantei a formulat la data de 27.09.2007 cerere de intervenţie invocând la rândul său un drept de creanţă în valoare de 528 lei-contravaloarea grinzilor cu care a contribuit la edificarea casei.

Reclamanta şi-a precizat din nou acţiunea la data de 27.09.2007 solicitând a se constata că imobilele fac parte din masa partajabilă a defunctei N D, că pârâţii sunt moştenitori legali, respectiv testamentar şi că reclamanta împreună cu pârâtul deţin un drept de creanţă asupra imobilelor construcţii  în cotă de câte 1/3 parte.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.12.2007 instanţa a disjuns capetele de cerere vizând stabilirea masei succesorale privind defuncta N D şi a dispus formarea unui nou dosar, continuând judecata în privinţa partajării restului bunurilor comune, sentinţa nr. 2561/2008 prin care s-a soluţionat acest litigiu devenind irevocabilă în 15.04.2009 prin decizia Tribunalului Maramureş nr. 454/R/2009 prin care a fost respins recursul declarant de N I.

În urma disjungerii, a fost format dosarul nr. 22/307/2008 în care au fost audiaţi martorii D I, M I şi GI care au declarat că la construirea imobilului din Văleni a avut o contribuţie majoră fratele lui N I, numitul N P în calitate de constructor-manoperă, respectiv că în perioada edificării construcţiei cei doi soţi s-au separat pentru aprox 2-3 săptămâni în urma unor certuri.

Cu ocazia dezbaterii fondului cauzei, reclamanta P A a solicitat a se constat că deţine un drept de creanţă de 1/3 parte la edificarea construcţiilor, iar fostul soţ o cotă identică.

Prin sentinţa civilă nr. 2560/21.10.2008, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis în parte acţiunea şi a constatat în favoarea reclamantei existenţa unui drept de creanţă în valoare de 22.500 lei.

Soluţionând recursul declarat de către N I, Tribunalul Maramureş a dispus prin decizia civilă nr. 292/R/11.03.2009 casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în îndrumarul de casare întocmit cu acest prilej reţinându-se necesitatea lămuririi obiectului acţiunii.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare sub nr. 1767/307/2009, iar urma admiterii cererilor de abţinere dosarul a primit nr. 2508/307/2009.

Prin notele de şedinţă din 22.09.2010 reclamanta a reiterat solicitare de constatare a existenţei unui drept de creanţă de 1/3, ulterior prin concluziile scrise solicitând obligarea pârâţilor să achite în solidar suma echivalentă, iar din declaraţiile martorilor P I, D I a reieşit că preţul manoperei la edificarea imobilelor construcţii a fost achitate de către tatăl pârâtul N I, defunctul N G, nerezultând că cei doi soţi (P A şi N I) ar fi avut vreo contribuţie la achiziţionarea materialelor de construcţie la plata manoperei.

Prin sentinţa civilă nr. 632/2011, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis în parte cererea, a constatat existenţa unui drept de creanţă evaluat la nivelul sumei de 22.500 lei, a atribuit imobilele pârâtului N I şi la obligat pe acesta să achite reclamantei suma de 25.000 lei.

Prin decizia civilă nr. 67/R/25.01.2012, Tribunalul Maramureş  a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare constatând faptul că prima instanţă nu a elucidat obiectul cauzei, nu a pus în discuţie în ce constă dreptul de creanţă pretins raportat la precizările succesive şi contradictorii şi nu a lămurit care este dreptul material incident în cauza dedusă judecăţii. S-a mai reţinut lipsa de motivare a sentinţei recurate şi încălcarea îndrumarului de casare anterior vizând necesitatea întocmirii unui nou raport de expertiză tehnică judiciară şi a statuat că prima instanţă a dispus ieşirea din indiviziune, atribuirea de loturi fără a fi învestită cu o cerere în acest sens şi fără a le pune în discuţia părţilor.

În această din urmă rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei la data de 16.03.2012 sub nr. 2508/307/2009*.

La solicitarea instanţei de precizare a obiectului cererii şi a dispoziţiilor legale incidente, reclamanta a formulat note de şedinţă la data de 5.11.2012 prin care a arătat că are un drept de despăgubire îndreptat împotriva fostului soţ şi a coproprietarilor imobilelor ca urmare a îmbunătăţirilor efectuate în timpul căsătoriei, reclamantei urmând a i se stabili sultă conform art. 742 Cod civil de la 1864. Reclamanta nu a reformulat petitele acţiunii şi nu a solicitat ieşirea din indiviziune şi atribuirea imobilelor.

La termenul de judecată din 27.05.2013 reclamanta a evaluat dreptul de creanţă la nivelul sumei de 22.500 lei, conform raportului de expertiză întocmit anterior de ing. CM.

Pârâtul N I a invocat lipsa clarificării obiectului acţiunii conform îndrumarului de casare (f. 72-78), a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a arătat că cererea este nefondată, reclamanta neprobându-şi pretenţiile.

Reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile art. 30, 35, 36 Codul familiei, art. 742 şi urm. Cod civil de la 1864, 673' Cod procedură civilă de la 1865 precizând în esenţă că doreşte „valorificarea” dreptului de creanţă şi a arătat că solicită drept de creanţă de 1/3 parte din suma ce va rezultat din administrarea probei cu expertiză reprezentând îmbunătăţiri.

Dl. expert PB a întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcţii prin care a arătat că la adresa din Văleni nr. 206A există următoarele construcţii: casă de locuit, anexă (grajd, şură, lemnărie), afumătorie cu coteţ de păsări, garaj, că nu s-a putut identifica anul edificării imobilelor, autorizaţia de construire fiind emisă în anul 1984, că imobilul casă are o valoare de 83.802 lei, anexele 9265, afumătoria 887 lei. Expertul a reţinut că nu a putut identifica în concret îmbunătăţirile astfel că nu poate stabili dacă acestea reprezintă sau nu 1/3 din valoarea construcţiei, că nu poate evalua individual îmbunătăţirile enumerate de reclamantă şi nici anul edificării anexelor.

Reclamanta nu a formulat obiecţiuni la expertiză, nu a propus administrarea de probaţiune suplimentară raportat la concluziile expertului, deşi era beneficiară de asistenţă juridică de specialitate, iar în şedinţa publică din data de 9.11.2016 a arătat că obiectul cererii sale este reprezentat de dreptul de creanţă de 1/3 din îmbunătăţiri şi a susţinut cererea conform notelor de şedinţă de la filele 97-99 dosar (notele depuse pentru termenul de judecată din 12.11.2013).

Prin sentinţa civilă nr. 2643/7.12.2016, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa cererii reclamantei de constatare drept de creanţă şi a cererii de intervenţie, respectiv a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta P A în contradictoriu cu pârâţii N I, N P, A I şi N P Jr. ca nefondată. A fost de asemenea respinsă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul P G.

În esenţă, prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie curge de la data rămânerii definitive a acţiunii de divorţ, respectiv luna mai 2003, respectiv că cererea reclamantei este totodată inadmisibilă în condiţiile art. 111 Cod procedură civilă de la 1865, teza finală întrucât reclamanta nu a formulat şi o cerere de realizare a dreptului, în concret de obligare a pârâţilor la plata dreptului de creanţă, iar în acest context, cererea de dezbatere a succesiunii defunctei este lipsită de interes practic.

Recursul de faţă, formulat de reclamanta P A vizează exclusiv dezlegarea dată cererii sale, astfel că soluţia pronunţată în privinţa cererii de intervenţie principală a devenit irevocabilă prin nerecurare, urmând a fi menţinută prin prezenta decizie.

Recursul este întemeiat în parte în privinţa soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei P A.

Tribunalul reţine că soluţia pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei din această perspectivă este rezultatul greşitei interpretări a dispoziţiilor legale în materia prescripţie, respectiv Decretul 167/1958.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului nu este fondată, fiind incidente în cauză dispoz. art. 7 din Decretul 167/1958.

Potrivit art. 1 din decretul privind prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, termenul de prescripţie stabilit de art. 3 fiind de trei ani. Art. 7 din Decretul 167/1958 stabileşte că prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În speţă, dreptul la acţiune al reclamantei nu s-a născut la data când a rămas definitivă şi irevocabilă sentinţa de divorţ, momentul la care dreptul de la solicita partajarea bunurilor comune devine actual, ci la data când a avut interesul să solicite recunoaşterea dreptului său, respectiv atunci când dreptul său a fost negat de pârâţi, respectiv de la data la care reclamanta a părăsit imobilul din localitatea Văleni şi nu s-a mai aflat în posesia bunul în privinţa căruia afirmative a efectuat îmbunătăţiri şi deţine un drept de creanţă. Astfel, raportând acest moment la data la care a fost promovată acţiunea de partaj, instanţa constată că termenul de 3 ani nu s-a împlinit iar excepţia a fost nelegal admisă.

În atare situaţie, având în vedere dispoz. art. 312 Cod procedură civilă, constatând împrejurarea că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, ţinând cont de data înregistrării cauzei instanţa va admite în parte recursul, va anula sentinţa recurată din această perspectivă şi va respinge excepţia prescripţiei.

Raportat la solicitarea recurentei de reţinere a cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs şi jurisprudenţa CEDO în materia dreptului la un proces echitabil sub forma duratei rezonabile a unui litigiu, Tribunalul va reţine spre rejudecare cauza de faţă.

Constatând împrejurarea că recurenta, beneficiară de asistenţă juridică de specialitate, nu a indicat necesitatea administrării de probe suplimentare, la rejudecarea cauzei Tribunalul va avea în vedere probaţiunea deja administrată pe parcursul ciclurilor procesuale parcurse de dosar, precum şi obiectul acţiunii astfel cum a fost acesta formulat şi precizat ulterior.

Tribunalul constată în acest context că cererea reclamantei P A nu este întemeiată.

În cauză, se constată faptul că în privinţa imobilului teren situat în Văleni nr. 206/A, jud. Maramureş, proprietară este defuncta N D cu titlu de uzucapiune conform sentinţei civile nr. 1110/2004. În cursul anului 2004 în CF 2298 Văleni a fost notată casa de locuit şi grajdul conform adresei nr. 1505/2004. Construcţia a fost edificată în baza autorizaţiei de construire nr. 18/10.05.1984, în timpul căsătoriei defunctei N D cu defunctul N G.

Pe terenul anterior menţionat mai există alte anexe ce nu au fost înscrise în cartea funciară, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de dl. ing. Perhaiţă.

Defuncta N D a întocmit un testament autentic în privinţa cotei sale din imobilele sus-menţionate în favoarea numitului N P Jr., nepot de fiu.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, anterior menţionate, instanţa reţine că nu a reieşit cu certitudine faptul că N I şi P A au contribuit efectiv/au suportat costurile edificării imobilelor anterior menţionate în privinţa cărora s-a pretins existenţa unui drept de creanţă. Dimpotrivă, probaţiunea administrate a relevant faptul că N D şi N G au înstrăinat anterior o altă construcţie-casă de locuit şi au suportat costurile necesare edificării imobilelor, fiind ajutaţi în clacă, conform obiceiurilor locale la edificarea construcţiilor de către rude sau vecini. Participarea în clacă la edificarea imobilelor nu poate da însă naştere unui drept de creanţă, munca fiind voluntară, benevolă, având scopul ajutării fam. N, fiind prestată cuc tilu gratuit. În plus, în perioada edificării construcţiilor, a reieşit că cei doi soţi s-au despărţit în fapt, ulterior aceştia reluându-şi convieţuirea, iar părinţii lui N I au angajat meseriaşi/constructori pentru edificarea construcţiilor.

Deşi a susţinut că a efectuat mai multe lucrări de îmbunătăţiri în timpul căsătoriei cu pârâtul N I la imobilul proprietatea mamei defuncte a acestuia, N D, reclamanta nu a probat efectuarea lor, astfel că dreptul său de creanţă pretins prin acţiunea dedusă judecăţii nu a putut fi cuantificat, explicitat şi valorificat faţă de pârâţi.

Anterior întocmirii raportului de expertiză de către dl. ing. P, reclamanta a arătat prin precizările succesive că a contribuit împreună cu soţul său la edificarea construcţiilor fără a indica în concret în ce au constat acestea. În ultimul ciclu procesual, reclamanta a enumerat lucrările de îmbunătăţire cu prilejul formulării obiectivelor la expertiză, însă nu le-a indicat expres ca reprezentând obiect al acţiunii, iar în urma concluziilor d-lui expert potrivit cărora nu a putut identifica în concret îmbunătăţirile, astfel că nu a putut stabili dacă acestea reprezintă sau nu 1/3 din valoarea construcţiei, respectiv că nu a putut evalua individual îmbunătăţirile enumerate de reclamantă şi nici anul edificării anexelor, aceasta din urmă nu a formulat noi cereri în probaţiune sau o solicitare prin care să expliciteze conţinutul dreptului de creanţă.

Totodată, reclamanta nu a indicat cui opune dreptul de creanţă, confuzia vizând partajul bunurilor comune şi invocarea dreptului de creanţă faţă de imobilele din masa succesorală păstrându-se şi în ultimul ciclu procesual parcurs de cauză.

Procedând astfel, reclamanta beneficiară de apărare calificată, a formulat, precizat şi susţinut de-a lungul ciclurilor de judecată anterior menţionate, o acţiune fără un obiect clar determinat, neîntemeiată în drept şi având un cadru procesual subiectiv pasiv nedefinit, respectiv aceasta nu ţi-a probat pretenţiile, acţiunea sa neputând fi admisă ca atare.

Formularea abia prin cererea de recurs a petitelor vizând achitarea de către moştenitorii legali a sumei reprezentând cota de 1/3 parte din îmbunătăţiri, fără a indica în concret cota în care aceştia urmează a suporta plata, calitatea în care vor putea fi obligaţi astfel (aceea de moştenitori legali sau testamentari), sau fără a solicita ieşirea din indiviziune şi atribuirea imobilelor, reprezintă în aprecierea Tribunalului motive suplimentare pentru respingerea acţiunii deduse judecăţii, în contextul în care reclamanta nu a explicitat obiectul cererii sale în faţa instanţei de fond, conform normelor de procedură în materie.

În plus, prin probaţiunea administrată (martorii audiaţi de-alungul procedurii judiciare de faţă) reclamanta nu a probat ce lucrări de îmbunătăţiri a efectuat la construcţiile proprietatea defunctei N D, declaraţiile martorilor vizând aspecte cu caracter general ce nu au putut contura conţinutul dreptului de creanţă invocat ca reprezentând 1/3 parte din valoarea totală a imobilului.

În acest context probatoriu, nici poziţia procesuală exprimată de către pârâţi nu a putut determina cu certitudine conţinutul dreptului pretins şi valoarea acestuia, respectiv nu poate determina admiterea acţiunii de faţă.

Se reţine de asemenea că în masa succesorală a defunctei N D nu putea intra dreptul de proprietate asupra imobilelor construcţii integral, în contextul în care o parte din acestea au fost edificate în timpul căsătoriei acesteia cu defunctul N G, iar o alta ulterior decesului acestuia, la un moment incert cu consecinţe juridice în privinţa includerii lor sau nu în masa succesorală de dezbătut.

Raportat la toate aceste împrejurări, instanţa de recurs apreciază că în cauză nu sunt incidente situaţiile premisă care să poată determina aplicarea prevederilor art. 673' şi urm. Cod procedură civilă de la 1865, respectiv că prevederile art. 30, 35-36 din Codul familiei invocate de către reclamantă nu pot fi reţinute raportat la împrejurarea că dreptul de creanţă invocat trebuia opus proprietarului construcţiei/moştenitorilor săi.

Faţă de considerentele anterior expuse, Tribunalul constată faptul că cererea principală a reclamantei, ce constituie scopul acţiunii de faţă, de constatare a împrejurării că deţine un drept de creanţă nu este întemeiată şi va fi respinsă. Restul solicitărilor acesteia vor urma soarta petitului anterior menţionat, iar în acord cu cele reţinute prin sentinţa recurată de către prima instanţă, Tribunalul apreciază că petitele vizând constatarea componenţei masei succesorale, a calităţii de moştenitori, sunt lipsite de interes practic, respectiv nu au finalitate juridică, urmând a fi de asemenea respinse, conform dispozitivului prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare