Poprirea asiguaratorie și poprirea executorie

Poprirea asiguratorie şi poprirea executorie sunt instituţii reglementate distinct, prima în cadrul procedurilor speciale, în materia măsurilor asiguratorii şi provizorii, iar cea de a doua în materia executării silite a bunurilor, scopul şi finalitatea celor două instituţii fiind diferite. În cauză creditoarea apelantă a obţinut numai o poprire asiguratorie, care poate fi pusă în executare conform prevederilor art. 955 C.pr.civ., fără însă ca acesteia să îi fie aplicabile dispoziţiile referitoare la validarea popririi.

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000200

Dosar nr.X/315/2015 APEL

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIŢA SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILA NR.200

Şedinţa publică din data de 8.03.2017

Instanţa constituită din :

Preşedinte : CC

Judecător: CC

Grefier : CC

Pe rol fiind soluţionarea apelului civil declarat apelanta-decreditoare CC, cu sediul CC, împotriva sentinţei civile nr.3563/24.10.2016, pronuţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nrX/315/2016,  în contradictoriu cu intimata debitoare CC, cu sediul în CC, intimatele interveniente CC, cu sediul în CC, CC, cu sediul în CC şi cu intimatul terţ poprit CC, cu sediul în CC, având ca obiect validare poprire.

Apel legal timbrat cu suma de 40 lei, conform chitanţei aflată la fila 25 din dosar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat CC, reprezentând pe apelanta-decreditoare CC, avocat CC, reprezentând pe intimata debitoare CC şi avocat CC, reprezentând pe  intimatul terţ poprit CC.

Grefierul de şedinţă, referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, măsurile dispuse de instanţă, pentru după care,

După referatul cauzei, preşedintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând ca fiind legal îndeplinită.

Tribunalul, din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, verificând dispoziţiile legale aplicabile în materie, stabileşte că este competent general, material şi teritorial să judece prezenta pricină, constatând competenţa sa în temeiul art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.

Apărătorul apelantei creditoare, avocat CC depune la dosarul cauzei înscrisuri, repectiv sentinţa nr.1285/20.12.2016 şi o adresă reprezentând răspunsul expertului din care reiese că nu a calculat suma plătită din data de 5 mai 2015.Arată că nu mai are alte cereri de formulat sau incidente de soluţionat.

Apărătorul intimatei debitoare, avocat CC depune la dosarul cauzei împuternicirea avocaţială  seria DB nr.206953/2.03.2017 şi arată că  nu mai are alte cereri de formulat sau incidente de soluţionat.

Apărătorul intimatului terţ poprit, avocat CC, arată că nu are cunoştinţă de acea sentinţă şi  nu mai are alte cereri de formulat sau incidente de soluţionat.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluţionat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părţilor prezente în ordinea şi condiţiile prevăzute de art. 216 din Codul de procedură civilă, pentru a-şi susţine cererile şi apărările formulate în proces.

Apărătorul apelantei creditoare, avocat CC, având cuvântul, arată că sentinţa este nelegală, solicitând admiterea apelului, şi plecând de la stadiul în care se afla dosarul la fond, respectiv de la obiecţiunile lor la raportul de expertiză, filele 206-207, solicită ca expertul să evidenţieze şi plăţile făcute de CC după data de 5 mai 2015, tocmai pentru a soluţiona excepţia de tardivitate. Solicită admiterea apelului, anularea hotărârii şi pentru a soluţiona fondul să dispuneţi ca expertul să completeze raportul şi cu plăţile făcute după data de 5 mai 2015, urmând a se pronunţa şi pe excepţia de tardivitate.

Apărătorul intimatei debitoare, avocat CC, având cuvântul, cu privire la hotărârea judecătorească depusă la cest termen arată că nu este definitivă, astfel că instanţa rămâne investită cu validarea popririi. Arată că  instanţa nu a antamat fondul cauzei şi sunt de acord cu hotărârea instanţei de fond. În situaţia în care se apreciază că excepţia inadmisibilităţii cererii de apel este neîntemeiată, s-ar impune  admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond. Faţă de acestea, pune concluzii de respingere a cererii de apel ca neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimatului terţ poprit, avocat CC, având cuvântul arată că achiesează la concluziile apărătorului intimatei debitoare. Arată că excepţia inadmisibilităţii ridicată din oficiu de instanţa de fond a fost în mod corect şi legal soluţionată.Solicită respingerea apelului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.

Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art.394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile şi rămâne în deliberare.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Judecătoriei Târgovişte creditoarea CC a solicitat validarea popririi asigurătorii în contradictoriu cu debitoarea SRL CC şi terţii popriţi CC, CC şi CC.

În motivarea cererii, creditoarea a susţinut că prin încheierea din 18.03.2014 a Tribunalului Dâmboviţa şi prin decizia nr. 281 din 11.09.2014 a Curţii de Apel Ploieşti au fost înfiinţate popriri asigurătorii bancare pe conturile CC pentru sumele pe care aceasta la datorează sau le va datora în viitor debitoarei.

Creditoarea a arătat că înfiinţarea popririi asigurătorii pentru suma de 1.792.253,39 de lei pe conturile terţului poprit CC a fost făcută de către SCPEJ „CC” prin scrisoarea din 30.04.2014.

Creditoarea a indicat că terţul poprit CC a comunicat că se află în imposibilitate de a aplica măsura popririi asigurătorii întrucât asupra sumelor datorate debitoarei au fost constituite ipoteci mobiliare.

Creditoarea a mai precizat că în urma solicitărilor executorului judecătoresc terţul poprit a comunicat notificările primite din partea debitoarei şi CC din care rezultă că au fost încheiate contracte de factoring şi de cesiune de creanţă, garantate cu creanţele debitoarei împotriva CC.

Prin sentinţa civilă nr.3563/24.10.2016, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de instanţă din oficiu, a respins cererea având ca obiect validare poprire asigurătorie formulată de creditoarea CC SRL, în contradictoriu cu debitoarea SRL CC şi terţul poprit CC, precum şi cu intervenienţii forţaţi CC şi CC,, ca inadmisibilă şi s-a luat act că părţile au declarat că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

A reţinut instanţa de fond că la data de 18.09.2014 a fost pronunţată decizia nr. 281 de către Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. X/120/2013/a1 prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asigurătorii până la concurenţa sumei de 320.090 de lei datorată debitoarei de către terţul poprit (filele 8-13).

La data de 18.03.2014 a fost pronunţată o încheiere de către Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. X/120/2014/a1 prin care s-a dispus înfiinţarea popririi asigurătorii până la concurenţa sumei de 1.792.253,39 de lei datorată debitoarei de către terţul poprit (filele 14-17). Însă, prin decizia nr. 364/21.10.2014  pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti această încheiere a fost desfiinţată ca urmare a admiterii apelului declarat de către debitoare (filele 70-81).

Prin adresa din data de 20.10.2014 emisă de SCPEJ „CC” în dosarul de executare nr. 517/2014 s-a dispus executarea popririi asigurătorii înfiinţate prin decizia nr. 281 asupra sumelor de bani datorate de terţul poprit (filele 19-20 şi 22-23).

La data de 19.06.2014 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă între debitoare şi CC având ca obiect creanţa în cuantum de 43.515 de lei pe care debitoarea o are asupra CC (filele 49-53).

Prin actul adiţional nr. 2/28.05.2014 la contractul de factoring nr. 266/27.03.2014 a avut loc suplimentarea garanţiei către CC cu o creanţă pe care debitoarea o are împotriva CC (filele 46-48).

Poprirea asigurătorie constă în indisponibilizarea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile pe care debitorul le are de primit de la un terţ debitor al său, pentru ca ulterior, după obţinerea titlului executoriu, creditorul să îşi îndestuleze creanţa din aceste sume sau valori. Sediul materiei este reprezentat de art. 970-971 C. proc. civ.

Poprirea executorie, în temeiul unui titlu, tinde la obligarea terţului poprit să plătească direct creditorului popritor suma datorată debitorului poprit, ceea ce se va realiza prin executarea de bunăvoie de către terţul poprit sau, în caz contrar, prin procedura de validare a popririi. Sediul materiei este conţinut în art. 781-794 C. proc. civ.

În speţă, creditoarea solicită validarea unei popriri asigurătorii dispuse printr-o hotărâre judecătorească.

Art. 970 C. proc. civ. dispune că poprirea asigurătorie este guvernată de regulile sechestrului asigurător, putând fi înfiinţată în situaţiile prevăzute de art. 953. În aceeaşi ordine de idei, art. 971 stabileşte că poprirea asigurătorie este guvernată de regulile sechestrului asigurător, conţinute în art. 954-959.

În continuare, art. 953 C. proc. civ. enumeră situaţiile în care se poate dispune înfiinţarea unei popriri asigurătorii, respectiv a) atunci când creditorul nu are titlu executoriu, dar creanţa este constatată în scris şi este exigibilă, b) atunci când creditorul nu dispune de o creanţă constatată în scris, dar dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată şi c) atunci când creanţa nu este exigibilă, dar este constată în scris, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea. Prin urmare, din interpretarea acestui text legal, rezultă că situaţia premisă a înfiinţării unei popriri asigurătorii o constituie inexistenţa unui titlu executoriu împotriva debitorului. Mai exact spus, rolul popririi asigurătorii este acela de a indisponibiliza anumite valori în vederea executării silite ulterioare, după obţinerea titlului executoriu împotriva debitorului.

În plus, în virtutea art. 954 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea judecătorească pronunţată în procedura popririi asigurătorii beneficiază de putere executorie, putând fi adusă la îndeplinire prin executare silită.

Referitor la poprirea executorie, regulile incidente (art. 781 şi urm.) vizează situaţia în care a fost declanşată urmărirea silită împotriva debitorului şi se doreşte satisfacerea creanţei creditorului prin executarea sumelor datorate de un terţ debitorului. Art. 632 alin. (1) C. proc. civ dispune că temeiul executării silite îl poate constitui numai un titlu executoriu. Aşadar, în cazul popririi executorii, situaţia premisă este diametral opusă celei a popririi asigurătorii, şi anume existenţa unui titlu executoriu împotriva debitorului.

Din dispoziţiile legale precitate reiese că între poprirea asigurătorie şi poprirea executorie există diferenţe certe de regim juridic, care atrag aplicabilitatea unor reguli de drept diferite. Altfel spus, poprirea asigurătorie nu poate împrumuta efectele şi mecanismele de executare ale popririi executorii.

Printre aceste mecanisme se numără şi procedura validării de poprire, prevăzută de art. 790-792 C. proc. civ.

În temeiul art. 790 alin. (1) C. proc. civ. dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi. Efectele validării popririi sunt indicate de art. 792 alin. (1) C. proc. civ. care dispune că hotărârea de validare rămasă definitivă are efectul unei cesiuni de creanţă şi constituie titlu executoriu împotriva terţului poprit, până la concurenţa sumelor pentru care s-a făcut validarea.

Însă, din lecturarea acestor norme de drept rezultă existenţa unor incompatibilităţi între procedura anterior menţionată şi poprirea asigurătorie. În primul rând, prin validarea de poprire are loc o cesiune de creanţă, iar creditorul poate proceda la executarea directă a terţului poprit. Cu alte cuvinte, hotărârea de validare dă naştere unui raport juridic obligaţional direct între creditor şi terţul poprit, în conţinutul căruia intră creanţa pe care creditorul o avea împotriva debitorului. Or, în speţă, poprirea asigurătorie a fost înfiinţată prin decizia nr. 281/18.09.2014 în condiţiile inexistenţei unui titlu executoriu în contra debitorului. Totodată, s-a reţinut că între creditoare şi debitoare există litigii care poartă asupra existenţei şi cuantumului creanţei dintre cele două părţi. Într-o atare situaţie, prin validarea de poprire, s-ar ajunge la situaţia în care ar avea loc o cesiune a unei creanţe a cărei existenţă şi cuantum nu sunt în mod cert stabilite, lucru neconcordant cu raţiunea art. 792 C. proc. civ. Mai simplu spus, textul de lege nu permite o cesiune de creanţă în condiţiile necunoaşterii existenţei şi întinderii acesteia. În plus, deşi prin ipoteză creditoarea nu beneficiază de un titlu executoriu în ce priveşte creanţa faţă de debitoare, prin validarea de poprire ar dobândi un astfel de titlu direct împotriva terţului poprit. O asemenea soluţie nu poate fi primită întrucât s-ar ajunge la ipoteza în care un creditor nu ar putea declanşa urmărirea silită împotriva debitorului, dar ar putea executa silit direct un terţ poprit, lucru contrar textelor de lege care reglementează procedura executării silite.

Totodată, obiectul popririi asigurătorii îl constituie dispunerea unei măsuri provizorii de conservare a drepturilor creditorului, iar prin validarea de poprire s-ar ajunge la definitivarea unei asemenea măsuri, contrar normelor art. 970-971 C. proc. civ.

Argumentul creditoarei în sensul că se doreşte validarea popririi pentru consemnarea sumelor de către terţul poprit nu poate fi reţinut deoarece validarea de poprire beneficiază de efectele strict prevăzute de lege, acestea neputând fi modificate în funcţie de voinţa creditoarei.

Mai mult decât atât, art. 954 alin. (2) C. proc. civ. conferă caracter executoriu hotărârii de înfiinţare a popririi asigurătorii. În consecinţă, o atare hotărâre poate fi pusă în executare prin intermediul executorului judecătoresc. Prin validarea de poprire s-ar ajunge în punctul în care împotriva terţului poprit ar mai exista un titlu executoriu pentru aceeaşi sumă da bani, încălcându-se principiile autorităţii de lucru judecat, în componenta nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori pentru acelaşi obiect şi, în consecinţă, executat silit de două ori pentru aceeaşi creanţă. În plus, emiterea unui nou titlu executoriu împotriva terţului poprit nu se impune deoarece, după cum s-a arătat anterior, hotărârea de înfiinţare a popririi asigurătorii este ea însăşi executorie, nefiind nevoie de nicio altă formalitate pentru a fi pusă în executare.

În cazul nerespectării obligaţiilor stabilite prin poprirea asigurătorie, creditorul poate recurge la mijloacele prevăzute de lege pentru conservarea drepturilor sale. Spre exemplu, creditorul poate introduce o acţiune în declararea inopozabilităţii actelor frauduloase încheiate de terţul poprit sau poate intenta o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin nerespectarea hotărârii judecătoreşti. În aceeaşi ordine de idei, după obţinerea titlului executoriu împotriva debitorului, poprirea asigurătorie se poate transforma în poprire executorie, iar creditorul poate solicita reţinerea sumelor de bani datorate de terţul poprit, iar în caz de neconformare poate recurge la procedura validării de poprire.

Argumentul creditoarei potrivit căruia titlul executoriu împotriva debitoarei este reprezentat de facturile emise în executarea contractului nu poate fi însuşit întrucât nu există niciun text de lege care să confere unor facturi putere executorie. Concluzia este întărită de art. 641 C. proc. civ. care stabileşte că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege.

Aşadar, prin interpretarea dispoziţiilor art. 790-792 C. proc. civ. se ajunge la concluzia că validarea de poprire reprezintă un mecanism juridic recunoscut doar în cazul popririi executorii.

Din toate considerentele mai sus expuse, instanţa a apreciat existenţa unei incompatibilităţi între procedura validării de poprire şi înfiinţarea popririi asigurătorii.

Împotriva sentinţei a declarat apel creditoarea CC, arătând că sentinţa este nelegală, pronunţată în baza unui unui raţionament care deturnează dispoziţiile legale de la spiritul si litera lor, astfel:

Potrivt art.971 C.proc.civ." Soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea si ridicarea popririi asguratorii se vor efectua potrivit dispoziţiilor art.954-959, care se aplica in mod corespunzător".

Potrvit acestui text de lege, executarea Deciziei 281/2014 prin care s-a admis cererea de înfiinţarea popririi asigurătorii s-a făcut potrivit dispoz. art. 955 alin.(1) C.p.c, adică fara formalitatea prevăzuta la art. 632 (2),ari.665 NCPC, tocmai pentru ca este o măsura de executare provizorie,scopul si efectul executării acestei masuri fiind acela de a conferi creditorului, prin indisponibilizarea bunului ( in speţa suma de 320.090,42 lei) posbilitatea realizării efective a creanţei sale la momentul obţinerii titlului executoriu

Potrivit art.790 (1) CPC "Daca terţul poprit nu isi îndeplineşte obligaţiile ce ii revin pentru efecuarea popririi, inclusiv in situaţia in care in loc sa consemneze suma urmaribila a liberat-o debi torului poprit, creditorul poate sesiza instanţa de executare, in vederea validării popririi " text potrivt căruia legea nu face face distincţie intre cele doua forme de poprire si acolo unde legea nu distinge nici judecătorul nu poate distinge, principiu de drept nesocotit in speţa.

Mai mult,potrivit art,790 alin.5 CPC "Poprirea infantata asupra unei creante cu termen sau sub condiţie, va putea fi validata, dar hotărârea nu va putea fi executata decât dupa ajungerea creanţei la termen sau, dupa caz,la data îndeplinirii condiţiei"

Analizând si disp.art.792 (2)CPC ,teza a II-a , potrivit cărora "Dupa validarea popririiIn caz de nerespectare a acestor obligaţii, executarea silita se va face împotriva terţului poprit, pe baza hotărârii de validare, in limita sumei ce trebuia consemnata sau piatita"rezulta ca prima intanta a interpretat greşit legea, deoarece:

- hotărârea de validare a popririi devine executorie doar daca creditorul obţine titlul executoriu privind creanţa si totodată ,

-hotărârea de validare a popririi nu se poate executa contra terţului poprit decât in situaţia prevăzuta la art.792 (2) respectiv "in caz de nerespectare a obligaţiilor .."cuprinse in hotărârea de validare

Interpretarea primei instante -din al II-lea argument-, in sensul ca prin validarea popririi s-ar incalca principiul autorităţii de lucru judecat-dat fiind caracterul executoriu al Deciziei 281/2014-, este lipsita de fundament cu atat mai mult cu cat nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate

Având in vedere prevederile legale mai sus expuse si faptul ca terţul CC nu si-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege- in sensul de a indisponibilità suma de 320.090,40 lei, cererea de validare este admisibila si in cazul popririi asigurătorii dispusa prin Decizia 281/2014.

Pe de alta parte, validarea popririi este interzisa doar in cazurile strict prevăzute de lege.Spre exemplu ,in cazurile prevăzute la art/149 si urm.din Codul fiscal, art. 14 din Legea 540/2002 etc

Referirea primei instante la posibiltatea creditorului de formula împotriva terţului acţiune în răspundere civil delictuala sau de "denunţare a actelor frauduloase"pentru acoperirea prejudicului cauzat PRIN NERESPECTAREA unei hotărâri judecătoreşti , este total greşita atâta timp cat:nu exista la acest moment o hotărâre judecătoreasca pronunţata in contradictoriu cu terţul poprit; nu exsta posibiltatea pentru creditor de a cunoaşte /afla de existenta unor acte frauduloase inchelate de CC pentru a invoca inopozabilitatea lor, aspecte ce le vom dezvolta cu ocazia dezbaterilor orale.

Urmează a se avea in vedere si faptul ca la momentul invocării din oficiu a excepţiei, instanţa nu a adus nici un argument, punând excepţia in dezbatere fara motivare-aspect criticat de noi prin concluziile scrise depuse.

Pentru motivele expuse, solicita ca in temeiul art.480 (3) admiterea apelului, anularea sentinţei , judecarea procesului evocând fondul.

Prin întâmpinarea formulată intimata debitoare CC, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei civile atacate.

Se arată că în mod corect instanţa de fond a respins cererea apelantei ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu există incaompatibilitate între procedura validării de poprire şi înfiinţarea popririi asiguratorii.

Se invocă disp.art.953 Cod proc.civilă.

În mod corect instanţa de fond a arătat faptul că obiectul popririi asiguratorii îl constituie dispunerea unei măsuri provizorii de conservare a drepturilor creditorilor, iar prin validarea de poprire s-ar ajunge la definitivarea unei astfel de măsuri, contrar normelor art.970-971 Cod proc.civilă.

Este evident că, în situaţia în care se apreciază de către instanţa de apel că excepţia inadmisibilităţii cererii de apel formulată de apelantă este neîntemeiată, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, urmând să se continue administrarea de probe în fond.

Intimatul terţ poprit CC prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Se arată că poprirea asiguratorie şi poprirea executorie reprezintă două instituţii distincte reglementate expres.

În condiţiile existenţei unor reglementări exprese, invocate de către apelantă, a aplicării prevederilor art.790 alin.1 Cod procedură civilă, invocate a susţine şi întemeia cererea de validare poprire asiguratorie, este vădit neîntemeiată atâta timp cât reglementarea invocată de 790 alin.1 Cod procedură civilă, se raportează strict la poprirea executorie, executarea măsurii popriri asigurtorii se circumscrie exclusiv reglementărilor astfel conţinute de normele art.954-959, conform art.971 alin.1 Cod procedură civilă.

Pe fondul întocmirii dosarului de executare nr.515/2014, la cererea apelantei, încheierea nr.281/2014 a fost pusă în executare în conformitate cu norma art.955 alin.1 Cod procedură civilă, punerea în executare a acestei încheieri exclude pronunţarea unei hotărâri de validare poprire asiguratorie, în condiţiile în care o astfel de validare este reglementată, strict, în materia popririi executorii.

Examinând apelul în raport de motivele invocate, de actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă apelată instanţa a admis excepţia de a inadmisibilitate a cererii de validare poprire, apreciind că întrucât în cauză este vorba de o poprire asiguratorie, dispoziţiile referitoare la validarea popririi nu sunt aplicabile.

Analizând actele dosarului, tribunalul reţine că, la cererea creditoarei CC, prin decizia 281/18.09.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul X/120/2013a1, s-a dispus înfiinţarea popririi asiguratorii, până la concurenta sumei de 320.090 lei datorată debitoarei SRL CC de către terţul poprit (CC), iar în cadrul dosarului de executare 517/2014 s-a dispus executarea popririi asiguratorii înfiinţate prin decizia menţionată.

În critica pe care o aduce sentinţei civile, creditoarea apelantă arat că, de vreme ce terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţia de indisponibilizare a sumei pentru care se dispusese înfiinţarea popririi asiguratorii, instanţa avea obligaţia să dispună validarea popririi, aplicând dispoziţiile art. 790 C.pr.civ. care nu fac distincţie între poprirea asiguratorie şi poprirea executorie, distincţie pe care instanţa de fond a făcut-o printr-o greşită interpretare a legii.

Verificând actele dosarului, tribunalul apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză creditoarea apelantă a obţinut numai o poprire asiguratorie, care poate fi pusă în executare conform prevederilor art. 955 C.pr.civ., fără însă ca acesteia să îi fie aplicabile dispoziţiile referitoare la validarea popririi.

Cu privire la acest aspect este de reţinut că, dincolo de faptul că poprirea asiguratorie şi poprirea executorie sunt instituţii reglementate distinct, prima în cadrul procedurilor speciale, în materia măsurilor asiguratorii şi provizorii, iar cea de a doua în materia executării silite a bunurilor, scopul şi finalitatea celor două instituţii sunt diferite. Astfel, în cadrul popririi asiguratorii, după cum rezultă din prevederile 970, 971 C.pr.civ., raportate la prevederile art. 954-959 C.pr.civ., se ajunge la indisponibilizarea sumelor de bani datorate de un terţ debitorului în scopul valorificării acestora în momentul în care creditorul obţine un titlu executoriu. În schimb, poprirea executorie presupune deja existenţa titlului executoriu, în baza căruia terţul nu numai că indisponibilizează sumele datorate debitorului, dar acesta trebuie să ia măsuri pentru consemnarea lor (cu înştiinţarea executorului judecătoresc), respectiv să plătească direct creditorului sumele poprite, în cazurile prevăzute de lege.

Or, în cauza de faţă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse cauzei, respectiv sentinţa civilă 1285/20.12.2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul X/120/2013, la momentul pronunţării sentinţei apelate creditoarea nu avea încă un titlu executoriu împotriva debitoarei, titlu care nu îl are, de altfel, nici în prezent, hotărârea respectivă nefiind definitivă.

Măsura validării popririi presupune, pe lângă neîndeplinirea de către terţul poprit a obligaţiilor ce îi revin (refuzul de indisponibilizare a sumelor, de consemnare sau, după caz, de plată a acestora) şi existenţa unui titlu executoriu întrucât, astfel cum arată dispoziţiile art. 790 C.pr.civ., validarea popririi impune obligarea terţului poprit la plata către creditor, în limita creanţei, a sumei datorate debitorului.

Sub acest aspect dispoziţiile legale mai sus menţionare sunt clare, ele arătând că „instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului”. Însă, atâta timp cât creditorul-apelant nu are un titlu executoriu împotriva debitorului, nu există temei legal pentru obligarea terţului poprit la plata acestor sume direct către creditor.

Prin urmare şi susţinerea apelantei creditoare în sensul că hotărârea de validare a popririi devine executorie doar dacă se obţine de către creditor titlu executoriu, este infirmată de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu poate fi primită.

De asemenea, neîntemeiate sunt şi celelalte critici ale apelantei referitoare la argumentele instanţei privind posibilitatea creditorului de a obţine despăgubiri de la terţul poprit. Într-adevăr, astfel cum arată instanţa de fond,  în condiţiile în care se constată că terţul poprit nu respectă întocmai măsura popririi asiguratorii stabilită prin hotărâre judecătorească, iar prin această nerespectare se aduc prejudicii creditorului, acesta este îndreptăţit, în condiţiile legii, la acoperirea prejudiciului astfel cauzat.

Pentru considerentele mai sus menţionate, tribunalul apreciază ca fiind neîntemeiat apelul formulat, motiv pentru care, în baza art. 480 C.pr.civ. va dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta-decreditoare CC, cu sediul CC, împotriva sentinţei civile nr.3563/24.10.2016, pronuţată de Judecătoria Târgovişte, în dosarul nr.X/315/2016,  în contradictoriu cu intimata debitoare CC, cu sediul în CC, intimatele interveniente CC, cu sediul în CC, CC, cu sediul în CC şi cu intimatul terţ poprit CC, cu sediul în CC.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 8.03.2017.

Domenii speta

Spete similare