Sintagma "acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, republicată, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dre

Sintagma "acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, republicată, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie, în spiritul şi finalitatea acestei legi. Ceea ce este important, în accepţiunea legii speciale, este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanelor îndreptăţite.

Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ sau declarativ, şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

Domeniu – Drept civil. Sintagma acte doveditoare ale dreptului de proprietate în accepţiunea Legii nr. 10/2001.

Dosar nr.46477/3/2015

(1535/2016)

DECIZIA CIVILĂ NR.5 A

Şedinţa publică din 09.01.2017

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a Civilă,  la data de 18.12.2015, reclamanta S.M.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta X, contestaţie împotriva deciziei de invalidare nr. 5700/30.09.2015 emisă de pârâtă, solicitând desfiinţarea acestei decizii şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr.772/15.06.2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta S.M.A., în contradictoriu cu pârâta  X, a anulat Decizia nr.5700/30.09.2015 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită, în favoarea reclamantei, decizie de compensare prin puncte pentru imobilul situat în D.T.S., fosta stradă P., nr.59, judeţ M, compus din teren în suprafaţă de 936,96 mp şi construcţiile de pe acest teren, urmând a fi avute în vedere despăgubirile primite de reclamantă în temeiul Legii nr. 112/1995.

Analizând înscrisurile existente la dosar, tribunalul a reţinut că, prin decizia de invalidare nr. 5700/30.09.2015, pârâta a invalidat Dispoziţia nr. 1269/19.04.2006 emisă de Primarul municipiului D.T.S. motivat de faptul că nu există act translativ de proprietate asupra imobilului pentru care se dispune acordarea de măsuri reparatorii; nu există documente care să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri, a doamnei S.M.A. de pe urma fostului presupus proprietar; construcţiile împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 467 mp au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. 5 şi art. 45 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, acestea fiind nule absolut şi că nu a fost comunicat motivul imposibilităţii restituirii în natură a diferenţei de teren de 470 mp;

În ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2011 şi Legea nr. 165/2013, tribunalul a constatat că, prin testamentul transcris la Tribunalul M. sub nr. 4672/1936, numitul E.P. lăsa nepoatei sale după soţie, A.M.D.C., imobilul său din T.S. str. P nr. 59, cu tot ce se afla în el, rezervându-şi dreptul de uzufruct.

Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul din str. Progresul nr. 59 a fost naţionalizat de la reclamantă, în calitate de fostă proprietară.

În anul 1995, ca urmare a adoptării Legii nr. 112, reclamanta a depus cerere de acordare despăgubiri pentru imobilul mai sus menţionat, cerere ce i-a fost admisă prin Hotărârea nr. 76/1996, care a fost completată prin Hotărârea nr. 400/1997 de stabilire a despăgubirilor, achitându-i-se acesteia suma de 273.396.480 lei vechi.

Ulterior, după apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanta a depus notificare prin care a solicitat acordarea de despăgubiri constând în diferenţa dintre valoarea calculată în anul 1998 de 348.275.899 lei şi cea acordată de 273.396.480 lei vechi (achitată la 18.12.1998) reprezentând valoarea imobilului situat în D.T.S, str. M.A.  (P.) nr.59, precum şi pentru grajdul de vite aflat la aceeaşi adresă, care ulterior a fost transformat în apartament în care locuieşte fam. T.P.

Prin Dispoziţia nr. 1269/19.04.2006 emisă de Primarul municipiului D.T.S.a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată de reclamantă pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 937 mp situat în D.T.S., str. M.A. (P) nr.59, jud. M, imposibil de restituit în natură şi s-au propus măsuri reparatorii în echivalent pentru acelaşi imobil.

Faţă de cele reţinute mai sus, tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a imobilului din litigiu, tribunalul a constatat că acesta a fost vândut prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, în privinţa cărora nu s-a exercitat acţiunea în anulare înlăuntrul termenului de decădere instituit de Legea nr.10/2001, astfel că aceste contracte, nefiind anulate de o instanţă judecătorească, îşi produc efectele în mod valabil.

De altfel, prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat numai despăgubiri pentru imobilul teren şi construcţie ce i-a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, recunoscând implicit faptul că acesta nu poate fi restituit în natură.

În consecinţă, faţă de cele mai sus expuse, tribunalul a admis contestaţia şi a dispus anularea Deciziei nr. 5700/30.09.2015 emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâta să emită, în favoarea reclamantei, decizie de compensare prin puncte pentru imobilul situat în D.T.S., fosta stradă P.nr. 59, judeţ M., compus din teren în suprafaţă de 936,96 mp şi construcţiile de pe acest teren, urmând a fi avute în vedere despăgubirile primite de reclamantă în temeiul Legii nr. 112/1995.

Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel pârâta X.

Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

Prima critică formulată ce vizează lipsa calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri din perspectiva lipsei titlului de proprietate al autorului său, P.E. şi a lipsei certificatului de moştenitor de pe urma acestuia nu este fondată.

Curtea reţine că, în condiţiile în care art.23 din Legea nr.10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite, aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare ale legii, respectiv art. 23.1 din HG 250/2007.

Ca urmare, practica judiciară a statuat în mod constant că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, aşa încât sunt admisibile şi alte mijloace de dovadă, important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparţinut autorului reclamanţilor.

Sintagma "acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, republicată, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie, în spiritul şi finalitatea acestei legi. Ceea ce este important, în accepţiunea legii speciale, este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanelor îndreptăţite.

Dreptul de proprietate poate fi dovedit prin orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, translativ sau declarativ, şi care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.

  Legiuitorul, ţinând seama de contextul socio-istoric al perioadei incidente actului normativ arătat, a constituit o prezumţie relativă simplă în favoarea persoanelor îndreptăţite prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată, în sensul că în absenţa unor probe contrare se consideră că persoana individualizată în actul normativ a deţinut imobilul sub nume de proprietar, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate fiind cea înscrisă în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în execuţie măsura preluării abuzive.

Contrar susţinerilor apelantului, curtea constată că, potrivit art. 23.1 lit.c teza a I a din HG. 250/2007 „prin acte doveditoare se înţelege: orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [cazurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din lege]”,astfel încât, constatând că imobilul în litigiu a fost naţionalizat în baza decretului 92/1950( potrivit adeverinţei existente la fila 61) pe numele intimatei – reclamante coroborat cu decizia 34/5066/952  ( fila 63 ) şi testamentul transcris la T.M. sub nr. 4672/1936 ( fila 3 ), este evident că a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Nu în ultimul rând,  curtea reţine aplicabilitatea art. 24 din legea 10/2001,  neprimind susţinerea apelantei  în sens contrar determinată de lipsa negaţiilor de la Arhivele Naţionale,  motivat, pe de o parte, de faptul că textul legal în discuţie nu impune o astfel de condiţionare ( în cuprinsul normelor metodologice regăsindu-se o atare menţiune a posibilităţii depunerii negaţiilor, pentru facilitarea dovedirii dreptului, fără consecinţe juridice sub aspectul nedepunerii lor), iar pe de altă parte, de faptul că, în apel, intimata a depus dovada demersurilor efectuate la  Arhivele Naţionale - Serviciul Arhive Naţionale Istorice Centrale, Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean M., Primăria Municipiului D.T.S. şi Direcţia de taxe şi Impozite D.T.S., demersuri din care rezultă inexistenţa actelor de proprietate pentru imobilul din str. P.nr.59 şi  a actelor de dezbatere succesorală aferente anilor 1938-1945 ( filele 27-38 din apel).

De asemenea, vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 4 alin. 3 din legea 10/2001, din perspectiva dovedirii calităţii de moştenitor, aspect în raport de care  se constată că  „cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi”.

Pe de altă parte, curtea va reţine şi că prin hotărârea nr. 76/1996 completată prin hotărârea nr. 400/1997 emise de Comisia pentru aplicarea legii 112/1995 a judeţului M., intimata – reclamantă a primit despăgubiri pentru aceleaşi imobil.

Concluzionând, curtea reţine că intimata – reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi a calităţii de moştenitor a defunctului, P. E..

Cea de-a doua critică ce vizează greşita reţinere a imposibilităţii restituirii în natură, din perspectiva faptului că imobilul a fost înstrăinat în baza legii 112/1995 nu este fondată.

Astfel, corect a reţinut tribunalul că potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. c că  măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă „imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare” , aceasta fiind şi situaţia da faţă.

Toate susţinerile apelantei referitoare la înstrăinarea apartamentelor cu încălcarea dispoziţiilor legii 112/1995 nu vor fi avute în vedere în condiţiile în care, în prezentul cadru procesual, instanţa nu este învestită cu analiza legalităţii acestor contracte încheiate în temeiul legii 112/1995.

Nu în ultimul rând, nu este întemeiată nici critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 15 din legea 165/2013 în condiţiile în care astfel cum arată chiar apelanta devin aplicabile dispoziţiile art. 15 indice 1 lit. a, fiind vorba de teren intravilan, categoria curţi construcţii şi nu agricol. 

Domenii speta

Spete similare