În cercetarea temeiniciei unei astfel de solicitări, judecătorul sindic este ținut a analiza caracterul creanței, motivul refuzului de plată a acesteia, precum și pretinsa stare de insolvență, cu verificarea nemijlocită a pragului valoric instituit de dis

Domeniu asociat: Faliment -Procedura insolvenţei.  Cererea de deschidere a procedurii insolvenței.

În cercetarea temeiniciei unei astfel de solicitări, judecătorul sindic este ținut a analiza caracterul creanței, motivul refuzului de plată a acesteia, precum și pretinsa stare de insolvență, cu verificarea nemijlocită a pragului valoric instituit de dispozițiile art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014.

-art.479 alin.1 din  Noul Cod de procedură civilă

-art.43 din Legea nr.85/2014

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 712/A din 11.04.2017)

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2016, sub nr. 28856/3/2016, reclamantul T.B. a solicitat instanței deschiderea procedurii insolvenței asupra debitoarei P.I. SRL, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Prin sentința civilă nr.7587 din 29.11.2016, pronunțată în dosarul nr.28856/3/2016, judecătorul sindic a admis contestația formulată de debitoare și în baza art.72 alin.4 din Legea nr.85/2014 a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că prin sentința civilă nr. 2432/11.05.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 28034/3/2014 – definitivă, instanța a admis în parte cererea principală și a dispus obligarea S.C. P.I. S.R.L să achite S.C. S.I. S.R.L. suma de 327.318,86 lei reprezentând diferența de preț și suma de 9878,18 cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a constatat că aceeași instanță a admis cererea conexă și a obligat pe numita S.C. SETTE IMPEX S.R.L. să achite pârâtei din prezenta cauză – S.C. P.I. S.R.L. suma de 915.200 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 12.757 lei reprezentând taxă de timbru. S-a evidențiat că sentința civilă nr. 2432/11.05.2015 a constatat existența a două creanțe certe, lichide și exigibile, respectiv: creanța deținută de S.C. SETTE IMPEX S.R.L. împotriva debitoarei pârâte S.C. P.I. S.R.L. în cuantum de 337.197,04 lei și creanța deținută de debitoarei pârâte S.C. P.I. S.R.L. împotriva S.C. S.I. S.R.L. în cuantum mai mare, anume 927.957 lei. S-a mai reținut că, întrucât S.C. S.I. S.R.L. nu a adus la îndeplinire de bunăvoie dispozițiile hotărârii judecătorești, debitoarea din prezenta cauză s-a adresat BEJ S.P.D. pentru executarea sumei de 589.260 lei reprezentând diferența între creanțele stabilite prin titlul executoriu, fiind astfel constituit dosarul de executare nr. 35/2016. Astfel cum reiese din cuprinsul încheierii emisă la data de 07.07.2016 de către executorul judecătoresc, societatea nu a putut fi executată din cauza lipsei de bunuri și disponibilități. La data de 27.06.2016 a fost încheiat contractul de cesiune între S.C. S.I. S.R.L. și reclamantul din prezenta cauză T.B., având ca obiect cesionarea creanței în cuantum de 337.197,04 lei deținută împotriva debitoarei în baza sentinței civile nr. 2432/2015. Judecătorul sindic a avut în vedere disp. art. 5 pct. 29 și pct.20 din Legea 85/2014, arătând că legea 85/2014 instituie o procedură concursuală având ca scop plata pasivului debitorului aflat în insolvență iar cel care solicită aplicarea acestei proceduri trebuie să dovedească caracterul cert, lichid, exigibil și datorat al sumei solicitate precum și lipsa lichidităților. Totodată instanța apreciază că procedura insolvenței nu este menită a fi utilizată ca un instrument de constrângere în caz de refuz de achitare a datoriei astfel că în cazul în care debitorul refuză să plătească creanța alegată de creditorul reclamant, instanța are obligația de a analiza dacă neachitarea sumei se datorează lipsei lichidităților ori refuzului debitoarei.

În același sens instanța a subliniat că procedura insolvenței nu reprezintă o alternativă mai puțin costisitoare la soluționarea diferendelor existente între părți, ci reprezintă o procedură având drept scop acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență și eventual salvarea acestuia din dificultatea financiară în care se regăsește. De asemenea se subliniază că debitorul care nu achita una sau mai multe datorii nu se află neapărat în stare de insolvență, neachitarea putând fi datorată refuzului debitoarei întemeiat pe caracterul nedatorat al sumei. În prezenta cauză instanța a reținut că existența creanței este discutabilă din punct de vedere juridic. Astfel, pe de o parte se reține existența unor creanțe reciproce între debitoare și cedent și invocarea în cauză de către debitoare a existenței compensației – de altfel materializată și în cadrul executării silite prin solicitarea diferenței de valoare între cele două creanțe reciproce, iar pe de altă parte se constată că în conformitate cu disp. art. 1617 din C.civ compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile și care au ca obiect o sumă de bani.

Instanța a apreciat că este cel puțin surprinzătoare încheierea unui contract de cesiune de creanță ulterior rămânerii definitive a unei sentințe civile care stabilește existența a două datorii reciproce, dar a arătat că nu statuează asupra acestor aspecte întrucât țin de fondul raporturilor juridice existente între părți ce urmează a fi eventual stabilite pe calea unui litigiu separat întemeiat pe dreptul comun. Faţă de aceste aspecte s-a reținut că în speță este necesară analiza fondului raporturilor juridice contractuale operaţiune care nu poate fi făcută pe calea procedurii insolvenței ci numai pe calea dreptului comun. Judecătorul sindic a subliniat că atât timp cât debitorul invocă o excepție aparent întemeiată, este necesar ca raporturile dintre părți să fie tranșate pe calea dreptului comun, în cadrul acestei proceduri neputând fi realizată o analiză aprofundată a respectării dispozițiilor contractuale și a obligațiilor reciproce. De altfel, debitoarea a introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 un litigu având ca obiect revocarea contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 27.06.2016..

În ceea ce privește starea de insolvență prezumată a debitoarei, instanța constată că aceasta a probat că nu a efectuat plata către reclamanta creditoare întrucât apreciază că suma solicitată nu este certă, lichidă și exigibilă. S-a concluzionat că neachitarea sumei solicitate nu se datorează dificultăților financiare ale debitoarei ci refuzului debitoarei, urmare a invocării excepției de neexecutare a contractului. Instanța apreciază că rațiunea procedurii insolvenței constă în încercarea de a salva societatea aflată în dificultate și de a acoperi pasivul acesteia, astfel încât inexistența – la data pronunțării sentinței, a unei sume în cont cel puțin egală cu cea solicitată de reclamantă, nu conduce automat la concluzia deschiderii procedurii insolvenței, cât timp reclamanta nu a dovedit caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. S-a subliniat că în speță este necesară o analiză aprofundată a raporturilor juridice existente între părți și s-a constatat că respingerea cererii nu aduce atingere dreptului reclamantului de valorificare a creanţei, aceasta având posibilitatea, în cazul în care va considera ca este în interesul său, de a se adresa instanţei pe cale dreptului comun pentru stabilirea certitudinii, lichidităţii şi exigibilităţii creanţei alegate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel T.B. prin care a solicitat modificarea sentinței și admiterea cererii în sensul deschiderii procedurii insolvenței.

În motivarea cererii s-a arătat că hotărârea este vădit netemeinică și nefondată. Apelantul a expus obiectul cererii sale și izvorul creanței invocate pentru deschiderea procedurii, evidențiind că debitul restant nu a fost achitat în nici un fel, nici prin achitare voluntară, dar nici prin compensare contabilă ori judiciară. S-a arătat că a încercat să recupereze creanța pe care o deține prin executare silită, dar conturile debitoarei sunt supuse executării silite prin poprire de alte cinci executări demarate de către ANAF Sector 3 șu alți creditori, fapt ce rezultă din adrese depuse la dosarul cauzei.

În opinia apelantului, instanța a greșit atunci când a considerat faptul că existența creanței este discutabilă din punct de vedere juridic. S-a argumentat că apelantul a preluat prin cesiune o creanță în cuantum de 337.197 lei, reținută în titlul executoriu, iar legea română nu stabilește ordinea modalităților prin care un creditor înțelege și alege modalitatea prin care caută să-și recupereze debitul. Cu motivarea că a notificat debitorul cu privire la cesiune, dar debitul nu a fost achitat, apelantul arată că a epuizat toate modalitățile prevăzute de lege pentru recuperarea creanței.

Cu privire la caracterul nedatorat al sumei, se arată că instanța a fost indusă în eroare cu privire la operațiunea compensării deoarece niciuna dintre părțile din litigiul soluționat prin sentința civilă nr.2432 nu a solicitat compensarea, iar instanța nu a dispus o astfel de măsură.

Se susține că, deși în procedura de executare silită începută în luna martie 2016 de către Pozitiv Inter împotriva cedentei S.I. cererea a fost formulată doar pentru suma rezultată în urma unei posibile compensări, în luna iulie 2016 Pozitiv a depus o cerere de deschidere a procedurii pentru suma integrală, fapt care demonstrează că S.I. nu a înțeles să formuleze o cerere de compensare niciodată, iar debitoarea Pozitiv nu a solicitat și a înțeles să nu formuleze o cerere de compensare cu o creanță deținută împotriva ei, ca atare nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de alin.3 din art.1617 Cod civil. Se arată că la această dată împotriva S.I. s-a deschis procedura insolvenței la cererea debitoarei P. , aceasta din urmă fiind înscrisă cu întreaga creanță în valoare de 927.957 lei, valoare cu care urmează să fie trecută în tabelul de creanțe, astfel încât condițiile stabilite de lege pentru intervenirea compensației legale nu au fost îndeplinite.

În cadrul celui de al treilea motiv de apel se evidențiază că instanța în mod neîntemeiat și nelegal a motivat că neachitarea sumei nu se datorează dificultăților financiare, atât timp cât o astfel de apărare nu a fost invocată. În plus, se arată că este greșită reținerea împrejurării potrivit cu care cele două părți ar trebui să își tranșeze raporturile pe calea dreptului comun.

Prin cel de al patrulea motiv de apel se invocă prevederile art.5 pct.29 din Legea nr.85/2014 și se arată că debitoarea are conturile poprite, astfel încât situația trezoreriei debitorului este evidentă, iar starea disponibilului financiar trebuia analizată la data depunerii cererii de deschidere a insolvenței și nu la data soluționării. Se detaliază caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, concluzionându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.5 pct.20 din Legea nr.85/2014.

În drept au fost invocate prevederile art.470, art.471 din Codul de procedură civilă, art.1617 Cod civil și art.70 și urm. din Legea nr.85/2014.

Au fost atașate cererii de apel înscrisuri.

La data de 16.02.2017 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de debitoarea intimată SC P.I. SRL, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea cererii s-a arătat că în mod corect și legal instanța de fond a apreciat incidența prevederilor art.1617 Cod civil, atât timp cât P.I. SRL a invocat și materializat existența compensației în cadrul procedurii de executare silită. Se subliniază că a fost introdus un litigiu având ca obiect revocarea contractului de cesiune de creanță și că a fost formulată plângere penală pentru bancrută frauduloasă împotriva cedentei S.I. SRL.

În opinia intimatei, faptul că a ales să se înscrie la masa credală cu suma necompensată nu reprezintă o manifestare de voință în sensul că nu a considerat intervenită compensarea legală, aceasta fiind o reacție la faptul că cedenta a înțeles să ignore compensația legală și să încheie un contract de cesiune; se arată că urmează să se solicite anularea contractului de cesiune inclusiv în cadrul dosarului de insolvență, ca fiind încheiat în dauna creditorilor, imediat înaintea intrării societății în insolvență.

În drept au fost invocate prevederile art.205 din Codul de procedură civilă.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art.479 alin.1 din Codul de procedură civilă, dar și din perspectiva art.43 din Legea nr.85/2014, curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reține Curtea cu caracter prealabil că apelantul creditor T.B. a înțeles să sesizeze instanța de judecată cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței în ceea ce privește pe debitoarea P.I. SRL, motivând că deține față de aceasta o creanță certă, lichidă și exigibilă în valoare de 337197 lei, dobândită în baza unei cesiuni de creanță de la cedenta S.I. SRL.

Prioritar, Curtea subliniază că, în cercetarea temeiniciei unei astfel de solicitări, judecătorul sindic este ținut a analiza caracterul creanței, motivul refuzului de plată a acesteia, precum și pretinsa stare de insolvență, cu verificarea nemijlocită a pragului valoric instituit de dispozițiile art.5 pct.72 din Legea nr.85/2014. Din această perspectivă, în opinia Curții judecătorul sindic a stabilit în mod corect că apărările debitoarei în legătură cu creanța sunt fundamentate.

Verificând premisele evocate în partea introductivă a cererii de apel, Curtea notează că în legătură cu cesiunea invocată a fost depusă la dosarul cauzei o copie simplă a contractului datat 27 iunie 2016 (fila 15 dosar fond), cu privire la care debitoarea a formulat o acțiune având ca obiect revocare contract (filele 60-62 dosar fond), înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București și declinată în favoarea Tribunalului București la data de 13.02.2017, precum și o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă (filele 30-32 dosar apel).

În cadrul argumentelor pentru care se susține netemeinicia hotărârii pronunțate de către judecătorul sindic, apelantul creditor T.B. subliniază că legea română nu stabilește ordinea modalităților prin care un creditor înțelege și alege modalitatea de recuperare a creanței. Referitor la această apărare, Curtea subliniază că doctrina a evidențiat, în mod constant, că procedura insolvenței nu se poate aplica atunci când debitorul, deși dispune de lichidități, nu plătește datoriile scadente, pentru că, într-o asemenea situație, creditorii au deschisă calea executării silite individuale, cu motivarea că procedura reglementată de legea insolvenței nu este un substitut al executării silite din dreptul comun; astfel cum s-a arătat și de către judecătorul sindic în prezentul litigiu, procedura insolvenței nu reprezintă un mijloc de valorificare a creanțelor pe cale silită împotriva debitorului care nu își execută obligațiile, ci o procedură specială ce se aplică debitorului aflat în incapacitate de plată.

În aceste condiții, chiar dacă legea română nu a stabilit o ordine în legătură cu demersurile aflate la îndemâna creditorilor, este fără îndoială că doctrina și practica au consacrat limitele de valorificare a legii insolvenței, contrar celor expuse de apelant, astfel încât susținerile acestuia sunt nefondate.

Tot astfel, în ceea ce privește inițierea procedurii executării silite cu referire la creanța invocată, Curtea arată că la dosarul cauzei există dovezi ale unei astfel de executări la cererea creditorului, fără însă a se putea stabili dacă aceasta a fost pornită anterior formulării cererii de deschidere a procedurii, respectiv 28.07.2017. Dimpotrivă, probele administrate chiar de către creditor susțin că popririle inițiate de executorul BEJ I.T.D. la cererea lui T.B. au fost aplicate la mai bine de două luni (23.09.2016, respectiv 29.09.2016) de la momentul formulării cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei analize, dată asupra căruia se insistă ca fiind relevantă chiar de către apelant, astfel încât este neverosimil a se concluziona că apelantul a inițiat procedura prevăzută de Legea nr.85/2014, cunoscând că debitoarea nu are disponibil în conturile sale. În plus, cercetând sumele cuprinse în adresele emise de către cele două instituții bancare la care debitoarea are conturi deschise (fila 72 dosar fond și fila 6 dosar apel), Curtea notează că, în lipsa creanței invocate de apelant și contestate de către debitoare, celelalte creanțe ale altor creditori ai intimatei debitoare P.I. SRL nu depășesc valoarea prag de 40.000 lei; contrar celor afirmate de către apelant în cadrul primului motiv de apel, niciuna dintre probele administrate în cauză nu susține afirmația potrivit cu care cea mai veche executare este din mai 2016, cu trei luni înainte de cererea de deschidere a procedurii. Prin urmare, Curtea nu poate concluziona că la momentul formulării cererii introductive reclamantul creditor epuizase toate modalitățile prevăzute pentru recuperarea creanței și nici că la același moment situația financiară a debitoarei era una caracterizată de o vădită incapacitate de plată. În același sens, Curtea constată că înseși probele administrate de creditor contrazic afirmația sa potrivit cu care executorul judecătoresc nu a găsit bunuri înregistrate pe numele debitoarei și care ar fi putut fi valorificate în contul datoriei; astfel, potrivit adresei comunicate de către Direcția de impozite și taxe locale BEJ I.T.D.  la data de 06.10.2016 P.I. deține bunuri reprezentând mijloace de transport (fila 89 dosar fond).

Cu referire la motivul prin care se contestă concluzia primei instanțe potrivit cu care existența creanței este discutabilă din punct de vedere juridic, Curtea arată, în acord cu jurisprudența, că în cadrul unei astfel de proceduri debitorul poate, în apărarea sa, să ridice o excepție de opunere la plată, situație ce se regăsește în prezenta cauză; în aceste condiții, judecătorul nu poate să se pronunțe cu autoritate de lucru judecat asupra temeiniciei sau netemeiniciei în fond a unei astfel de excepții, ci trebuie să examineze numai dacă aceasta este sau nu de bună credință, adică dacă poate justifica o opunere la plată din partea debitorului; temeinicia, în fond, a unei asemenea apărări pe cale de excepție urmează a fi soluționată în cadrul unui proces de drept comun.

Or, în prezentul litigiu, pe baza probelor administrate în cauză, debitorul se prevalează de stingerea datoriei sale pe calea compensării, manifestare de voință expresă în cadrul unei executări silite inițiate de P.I. și menținută aparent chiar și în cererea de deschidere a procedurii insolvenței în ceea ce privește pe S.I. SRL. Tot astfel, în ceea ce privește apărarea formulată cu ocazia dezbaterilor în apel potrivit cu care debitoarea figurează înscrisă la masa credală a S.I. SRL cu suma integrală, necompensată, Curtea reține din informațiile publice ale dosarului de insolvență a acestei societăți că înscrierea în tabelul preliminar face obiectul unei contestații aflate pe rolul judecătorului sindic. În opinia Curții, este excesiv a se impune tranșarea de către judecătorul sindic în cadrul acestei proceduri, cu autoritate de lucru judecat, a operării compensației. Nu doar că în cauză se cere verificarea nemijlocită a manifestărilor de voință exprimate de cele două societăți cu datorii reciproce, inclusiv din perspectiva unei pretinse renunțări tacite la compensație potrivit art.1617 alin.3 din Codul civil, dar se contestă însăși cesiunea de creanță în legătură cu care se invocă compensația, reclamându-se chiar săvârșirea unei fapte de natură penală. Or, cercetarea judecătorului sindic din perspectiva art.70 din Legea nr.85/2014 nu poate complini o astfel de analiză, împrejurare evidențiată în mod temeinic de către instanța tribunalului.

Referitor la cel de al treilea motiv de apel, Curtea notează că, în contra celor afirmate de apelant, contestația formulată de debitoare este motivată, în primul rând, din perspectiva împrejurării că această societate nu se află în stare de insolvență prezumată (fila 22 dosar fond), sens în care a înțeles să administreze ca probă înscrisuri constând în raportările sale contabile semestriale la data de 30.06.2016.

Reținând că atât în cadrul acestui motiv, dar și în ceea ce privește argumentele circumscrise celui de al patrulea motiv, creditorul reiterează chestiuni ce privesc natura și izvorul creanței sale, dar și creanțe ale altor creditori, Curtea subliniază că cercetarea caracterului cert în prezentul litigiu nu se poate limita la ceea ce rezultă din cuprinsul sentinței civile nr.2432/11.05.2015. Este evident că apărările debitoarei nu contestă titlu de creanță reprezentat de hotărârea judecătorească menționată, ci împrejurări ulterioare constând în compensări valorificate explicit și demersuri de invalidare a unei cesiuni de creanță pe care se fundamentează calitatea de creditor a apelantului. Or, aceste aspecte au stat la baza pronunțării hotărârii ce face obiectul apelului, temeinic motivate de către judecătorul sindic.

Pentru toate aceste considerente Curtea, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă și art.43 din Legea nr.85/2014, a respins apelul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare