Societăţi comerciale-Litigii cu profesionişti. Despăgubiri civile pentru prejudicii materiale si morale decurgând din cauze penale. Penalităţi de întârziere. Respingere.

Domeniu asociat-Societăţi comerciale-Litigii cu profesionişti. Despăgubiri civile pentru prejudicii materiale si morale decurgând din cauze penale. Penalităţi de întârziere. Respingere.

În interpretarea și aplicarea prevederilor art.37 din Norme, Curtea arată că sancțiunea instituită de legiuitor are în vedere neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina asiguratorului ori îndeplinirea lor în mod defectuos.

Apelanta pârâtă a solicitat documente în legătură cu existența vreunei cauze penale și cuantificarea prejudiciului și făcut o ofertă de despăgubire în termenul legal, care nu poate fi caracterizată ca neserioasă, chiar dacă aceasta se situa cu mult sub valoarea despăgubirilor solicitate de parte și chiar sub nivelul despăgubirilor acordate de către instanță. În aceste condiții, nu este întrunită cerința premisă impusă de prevederile art.37 pentru a se aplica penalitatea în discuție.

-art.37 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr.14/2011

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1080/A din 13.06.2017)

Prin cererea înregistrată sub nr. 11030/3/2015 pe rolul  Tribunalului Bucureşti  Secţia a VI-a Comercială,  reclamanta Ţ.M. a chemat în judecată pe pârâta A.V.I.G. SA şi intervenientul forțat G.I., solicitând instanţei ca,  prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 311.213 lei, echivalent a 70.000 euro în lei la data de 28.09.2014, data producerii accidentului, sumă ce reprezintă indemnizaţia de asigurare datorată de către aceasta, în calitatea sa de asigurător de răspundere civilă auto, ca urmare a producerii evenimentului rutier în urma căruia a suferit vătămări corporale compusă din suma de 7.823 lei – cu titlu de daune materiale şi suma de 303.390 lei cu titlu de daune morale, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,2% din valoarea despăgubirii pentru fiecare zi de întârziere, calculată conform dispoziţiilor art.37 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, de la data de 21.11.2014 (data avizării dosarului de daună) şi până la achitarea efectivă a debitului, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor legale ce îi revenea , precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.2921/11.05.2016, pronunțată în dosarul nr.11030/3/2015, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7823 lei cu titlu de daune materiale, suma de 15.000 euro cu titlu de daune morale, penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra sumelor de 7823 lei și 15000 euro de la data de 21.02.2015 și până la data achitării integrale a debitelor, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4929,54 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de 28.09.2014 reclamanta a fost lovită de autovehiculul cu numărul de înmatriculare nr. GL-09-XFY (autovehicul condus de intervenientul forţat) în timp ce traversa regulamentar pe marcajul pietonal. S-a evidențiat că din raportul de constatare medico-legal rezultă că  accidentul a produs reclamantei grave leziuni traumatice ce au necesitat un număr  35-40 zile de îngrijiri medicale, iar astfel cum rezultă din Ordonanţa de clasare emisă de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în dosar nr. 8184/P/2014, intimatul forţat se face  vinovat de producerea accidentului, organele de cercetare penală dispunând clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, nefiind împlinite  cerinţele prevăzute de art. 196 Cod penal.

 S-a constatat că autovehiculul condus de intervenientul forţat era asigurat la societatea pârâtă conform poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr. 00471749211, astfel încât, în raport de dispoziţiile art.49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 şi de  prevederile Ordinului CSA nr.14/2011 pârâta are obligaţia de a achita reclamantei despăgubirile pentru pagubele suferite în urma accidentului rutier. Cu privire la  daunele materiale, tribunalul a reținut că pentru investigaţiile şi tratamentele medicale efectuate în vederea  recuperării, reclamanta a achitat suma  totală de 7823 lei.

Cu privire la daunele morale, tribunalul a reţinut că accidentul a produs  reclamantei  grave suferinţe fizice şi psihice și a apreciat că suma de  15000 euro reprezintă o justă şi echitabilă despăgubire  morală.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% începând cu data de 21.11.2014, tribunalul a reţinut că  potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. 6 din  Ordinul CSA  nr. 14/2011 în situaţia în care dosarul de daună conţine toate elementele necesare stabilirii raportului de despăgubire şi cuantificării  daunei, despăgubirea se plăteşte de către  asiguratul RCA în maximum 10 zile de la completarea dosarului, dar nu mai târziu de trei luni de la avizarea producerii  evenimentului  asigurat  de  către partea  prejudiciată. Se arată că, deoarece reclamanta a avizat pe pârâta la data de 21.11.2014, obligaţia de plată a despăgubirii  a devenit scadentă  la împlinirea  unui termen de 3 luni de la avizare, respectiv la data de 21.02.2015, motiv pentru care pârâta a fost obligată  să plătească reclamantei  penalităţi  de întârziere  de 0,2% pe zi de întârziere  calculate  asupra  sumelor  de 7823 lei  şi de 15000 Euro, de la data de 21.02.2015 şi până la data achitării  integrale a debitelor.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta AR-A.V.I.G. SA, prin care a contestat limita daunelor materiale ce au fost acordate în cuantum de 7823 lei și penalitățile de întârziere de 0,2% acordate cu raportare la întregul debit, începând cu data de 21.02.2015.

În motivarea cererii a fost expusă situația de fapt care a generat litigiul părților și s-a evidențiat că sentința pronunțată duce la îmbogățirea reclamantei și crearea unei situații economice mai bune pentru aceasta. S-a subliniat că a fost acordată suma de 7823,00 lei cu titlu de daune materiale, deși această sumă nu a fost dovedită cu înscrisuri și nu are un caracter cert sau exigibil. Apelanta pârâtă face referire la dispozițiile art.1191 Cod civil și art.309 din Codul de procedură civilă, arătând că proba cu martori nu poate fi admisă, astfel încât se cere instanței de apel să aibă în vedere numai acele sume pentru care au fost prezentate chitanțe sau bonuri fiscale. Se susține că la dosar a fost depusă o ofertă pentru un sejur la o bază de fizioterapie și recuperare medicală, în valoare de 7600 lei, dar nu s-a dovedit în nici un moment pe parcursul litigiului că a fost efectuat acest sejur.

Se invocă prevederile art.44 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr.14/2011 și se arată că, dacă nu sunt întrunite condițiile privind răspunderea conducătorului auto și a dovezii prejudiciului, asiguratorul beneficiază de o prezumție legală în sensul că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a stabili cuantumul despăgubirilor. În baza acestui raționament, s-a evidențiat că în faza cercetării judecătorești cuantificarea daunelor nu ar fi fost posibilă exclusiv în temeiul înscrisurilor depuse la dosarul de daună și a rezultat inclusiv din probele administrate în etapa cercetării judecătorești. Se atrage atenția asupra faptului că instanța de fond a reținut în mod greșit neîndeplinirea obligației prevăzute de art.36 atât timp cât chiar reclamanta a depus la dosar e-mailul pârâtei din data de 17.02.2015 prin care i s-a făcut o ofertă de despăgubire în cadrul termenului legal de 3 luni de la data avizării daunei, dar la care nu a răspuns. În aceste condiții, se concluzionează că societatea de asigurare și-a îndeplinit întocmai obligațiile pe care le avea.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate prevederile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.136/1995, ordinul CSA nr.14/2011, Codul civil și Codul de procedură civilă.

La data de 12.04.2017 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata reclamantă Ţ.M., prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea cererii s-a arătat că suma acordată cu titlu de daune materiale nu reprezintă o sursă de îmbogățire fără justă cauză și nici nu creează reclamantei o situație financiară mai bună. Intimata expune consecințele accidentului rutier, arătând că perioada de recuperare s-a prelungit, subliniindu-se că suma solicitată cu titlu de daune materiale este probată cu chitanțe, facturi și bonuri fiscale; în ceea ce privește sejurul la care face trimitere societatea de asigurare, s-a specificat că lipsa dovezilor de efectuare a programului de recuperare se datorează tocmai lipsurilor financiare ale intimatei.

Cu referire la condițiile prevăzute de art.44,45 și 46 din Ordinul CSA nr.14/2011, se arată că în cauză a fost făcută dovada vinovăției autoturismului asigurat, dar și a existenței prejudiciului rezultat în urma accidentului rutier. În ceea ce privește prezumția legală în sensul că asiguratorul s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a stabili cuantumul despăgubirilor, se arată că tocmai prin ofertele de despăgubire trimise intimatei reclamante societatea a reușit să cuantifice despăgubirea. Consideră intimata că ofertele făcute de asigurator nu au întrunit condițiile prevăzute de art.49 pct.1 lit.f din Ordinul CSA nr.14/2011.

Cu privire la penalitățile de întârziere, se arată că avizarea daunei a avut loc la 21.11.2014, iar la 17.02.2015 s-a făcut o ofertă de 223 lei daune materiale și 15.000 lei daune morale, refuzată. În data de 20.03.2015 s-a făcut o nouă ofertă cu majorarea daunelor morale la 20.000 lei, căreia nu i s-a mai răspuns, intimata reclamantă considerând că despăgubirea pe care o merită este mai mare. În opinia intimatei reclamante societatea pârâtă a dat dovadă de neprofesionalism și rea credință în plata despăgubirii, astfel încât datorează despăgubiri sub forma penalităților reglementate de art.37.

În drept au fost invocate prevederile art.471 alin.5 și art.205 Cod procedură civilă.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art.479 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Se reține de către instanța de apel că judecătorul fondului a stabilit în mod corect situația de fapt constând în aceea că la data de 28.09.2014 reclamanta Ţ.M. a fost lovită de autovehiculul cu numărul de înmatriculare nr. GL-09-XFY (autovehicul condus de intervenientul forţat G.I.) în timp ce traversa regulamentar pe marcajul pietonal. Potrivit raportului de constatare medico-legal, rezultă că accidentul a produs reclamantei grave leziuni traumatice ce au necesitat un număr  35-40 zile de îngrijiri medicale, iar astfel cum rezultă din Ordonanţa de clasare emisă de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi în dosar nr. 8184/P/2014, intimatul forţat s-a făcut vinovat de producerea accidentului, organele de cercetare penală dispunând clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, nefiind împlinite cerinţele prevăzute de art. 196 Cod penal; autovehiculul condus de intervenientul forţat era asigurat la societatea pârâtă conform poliţei de asigurare de răspundere civilă auto RCA nr. 00471749211.

În completare și în strânsă legătură cu motivele de apel ce îi sunt date spre dezlegare, Curtea găsește necesar a evidenția că la data de 21.11.2014 reclamanta Ţ.M. a formulat o cerere de despăgubire, înregistrată sub nr.3979 la S.B.A.G.  a asiguratorului, prin care a solicitat plata sumei de 70.000 euro reprezentând prejudiciul moral și material. În data de 20.01.2015 un reprezentant al asiguratorului a transmis reclamantei un e-mail, prin care a cerut transmiterea pretenției defalcate în daune morale și daune materiale, precum și comunicarea dacă în această cauză a fost întocmit dosar penal. În data de 29.01.2015 reclamanta a transmis asiguratorului cererea prin care a menționat că valoarea daunelor materiale este de 7823 lei, iar suma de 70000 euro o pretinde cu titlu de daune morale, atașând totodată și ordonanța nr.8184/P/2014 din data de 5.01.2015. În data de 17.02.2015 asigurătorul a făcut o ofertă de 15.000 lei cu titlu de daune morale și 223 lei cu titlu de daune materiale. Potrivit susținerilor intimatei reclamante cuprinse în întâmpinare, oferta a fost refuzată, iar ulterior a fost formulată o nouă ofertă care majora cuantumul daunelor morale la suma de 20.000 lei, în data de 20.03.2015, pe care victima accidentului a considerat-o necorespunzătoare.

Procedând la verificarea motivelor de apel, Curtea reține că o primă critică vizează cuantumul daunelor materiale acordate de către prima instanță, evidențiindu-se de către apelanta pârâtă asigurator că prejudiciul nu a fost probat prin înscrisuri constând în chitanțe și bonuri fiscale. În legătură cu această critică, instanța de apel reține că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri reprezentând chitanță seria SPTC ne.074841/4.11.2014, chitanță seria SPTC nr.072670/06.10.2014, bon fiscal nr.175/02.10.2014, chitanță seria SPCOP GL nr.3130/22.10.2014 și nr.10473/06.10.2014, care probează suportarea de către reclamanta intimată a unor cheltuieli în valoare de 223 lei reprezentând expertiză medicală, certificat medico-legal, inc. taxă copie FO eliberată de SCUC Sf.Ioan Galați, cârje antebraț, costuri nemijlocit legate de urmările accidentului produs la data de 28.09.2014, a cărui victimă a fost numita Ţ.M.. Cu privire la suma de 7600 lei, Curtea constată că aceasta reprezintă o ofertă din data de 21.01.2015 a unei agenții de turism, în legătură cu efectuarea unui sejur de 10 zile cu scopul de tratament balneo, fizioterapie și recuperare medicală, pentru 2 persoane (o persoană + însoțitor). Contrar celor reținute de către instanța de fond, această sumă nu a fost achitată de către reclamantă, motivându-se de către partea reclamantă că, deși are nevoie de acest tratament, nu și-a permis să suporte costurile pe care le implică.

Referitor la susținerile apelantei pârâte potrivit cu care asiguratorul nu este ținut a suporta un prejudiciu care nu este cert, situație ce privește și suma de 7600 lei, Curtea arată că nu pot fi primite. În opinia instanței de apel, art.49 pct.1 din Ordinul CSA nr.14/2011 nu limitează dreptul persoanei vătămate de a pretinde doar sumele efectiv achitate până la momentul formulării acțiunii; rațiunea legiuitorului a fost aceea de a se acoperi și prejudicii viitoare, în condițiile art.1385 alin.2 din Codul civil, în cazul de față fiind certă suma care tinde la repararea urmărilor nemijlocite ale accidentului. La stabilirea acestui prejudiciu Curtea are în vedere mențiunile raportului de expertiză medico-legală din data de 5.11.2014, biletul de trimitere din 16.10.2014 și scrisoarea medicală din 29.10.2014, care recomandă în cazul reclamantei tratament recuperator kinetoterapie, control balneo-fizio-terapic, motivat de detonifierea musculară și suplete. Costul estimativ al acestui tratament este și el probat prin oferta depusă la dosar, astfel încât instanța de apel concluzionează că în mod temeinic și legal tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 7823 lei cu titlu de daune materiale.

În cadrul celui de al doilea motiv de apel se contestă obligarea pârâtei la plata penalității de 0,2% pe zi de întârziere, în aplicarea prevederilor art.37 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr.14/2011. Această critică este, în opinia Curții, întemeiată. Astfel cum s-a arătat în considerente precedente, asiguratorul a făcut o ofertă de despăgubire în valoare de 15.000 lei daune morale și 223 lei daune materiale la data de 17.02.2015, în termenul de 3 luni de la data avizării daunei (21.11.2014). Oferta a fost majorată ulterior, dar reclamanta nu a răspuns acesteia și a introdus cererea de chemare în judecată în data de 24.03.2015.

În interpretarea și aplicarea prevederilor art.37 din Norme, Curtea arată că sancțiunea instituită de legiuitor are în vedere neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina asiguratorului ori îndeplinirea lor în mod defectuos. Or, în prezenta cauză, apelanta pârâtă a solicitat documente în legătură cu existența vreunei cauze penale și cuantificarea prejudiciului și făcut o ofertă de despăgubire în termenul legal, care nu poate fi caracterizată ca neserioasă, chiar dacă aceasta se situa cu mult sub valoarea despăgubirilor solicitate de parte și chiar sub nivelul despăgubirilor acordate de către instanță. În aceste condiții, nu este întrunită cerința premisă impusă de prevederile art.37 pentru a se aplica penalitatea în discuție. În consecință, hotărârea instanței de fond urmează a fi schimbată, în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, reținând greșita aplicare a prevederilor art.37 din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr.14/2011, Curtea a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Reținând culpa procesuală a intimatei reclamante Curtea, în temeiul art.451 alin.1 și art.453 alin.1 din Codul de procedură civilă, a obligat pe aceasta la plata către apelanta pârâtă a sumei de 1689,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, corespunzător sumei la a cărei plată a fost obligată de către instanța de fond în mod nelegal

Domenii speta

Spete similare