Ordonanţă de plată. Excepţia necompetenţei teritoriale invocată de debitor, criteriul aplicat fiind al sediului debitorului, partile nu au stabilit in cuprinsul vreunei clauze faptul ca obligatiile contractuale vor fi executate chiar si in parte, pe raza

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, la data de xx.xx.2017, sub numar unic X/299/2017, avand ca obiect „ordonanta de plata”, creditorul  S.C. R.F. S.R.L., în contradictoriu cu debitorul S.C. Z.F. S.R.L., a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea debitorului la plata sumei de 15.000 lei, reprezentand debit principal, calculat si datorat in temeiul Contractului nr. X/2014, modificat si completat prin actele aditionale subsecvente, la plata penalitatilor de intarziere de 913,50 lei, calculate conform dispozitiilor Art. 8.2/Contract, precum si la plata cheltuieilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

In motivarea cererii, creditorul a invederat ca a incheiat cu debitorul, in calitate de „beneficiar”, Contractul nr. X/2014, modificat si completat prin actele aditionale subsecvente, avand ca obiect asigurarea serviciilor specifice departamentului de productie in cursul preproductiei, productiei si posproductiei, pentru filmul „Selfie 2: cum sa te mariti in trei zile” detaliate in Anexa nr. 1. A mai aratat creditorul ca inconformitate cu dispozitiile Art. 8 /Contract – Remuneratia Prestatorului, este in cuantumul brut indicat si detaliat in actele aditionale nr. 1 si 2. Prin actul aditional nr. 1 incheiat la data de 01.08.2014, partile au stabilit remuneratia prestatorului la valoarea de 20.000 lei brut pentru toata perioada contractuala, plata serviciilor urmand sa se faca pana la data de 30.03.2015, pe baza rapoartelor de activitate sau a proceselor verbale de receptie a serviciilor. Ulterior, prin actul aditional nr. 2 incheiat la data de 23.03.2015, partile au stabilit ca perioada contractuala va fi prelungita pana la data de 30.06.2015, valoarea contractului pentru perioada 01.04.2015-30.06.2015 fiind de 25.000 lei. Cu privire la aceasta suma, partile au convenit ca achitarea ei sa se faca in doua transe, de 10.000 lei si respectiv 15.000 lei. Avand in vedere prevederile contractuale, creditorul a emis mai multe facturi fiscale, factura nr. A/2015, in valoare de 15.000 lei, ramanand neachitata de catre debitor, in conditiile in care acesta din urma ar fi semnat procesul verbal de receptie a serviciilor din data de 21.05.2015. Tot in baza acestui proces verbal, debitorul ar fi efectuat si plata partiala , in suma de 10.000 lei, creanta fiind astfel certa, lichida si exigibila, iar factura care atesta dreptul creditorului de a incasa suma de 15.000 lei fiind insusita la plata.

In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Art. 1013 si urm. NCPC, Art. 1614, 1170, 1270, 1272, 1516, 1530 NCC.

In dovedirea cererii, creditorul a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Cererea a fost legal timbrata, conform dispozitiilor Art. 6 alin. 2 din OUG 80/2013, dovada fiind atasata in original, la fila 10.

In termenul legal, prevazut de dispozitiile Art. 1019 alin. 3 NCPC, debitorul a formulat intampinare, in cuprinsul careia a inteles sa invoce si exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiei invocata de catre debitor, prin intampinare, instanta retine urmatoarele:

Instanţa reţine că, în materia competenţei teritoriale, regula de drept comun este înscrisă în art. 107 C.pr.civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Fiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Instanţa constată că reclamantul şi-a întemeiat pretenţiile pe clauzele contractului nr. 06/2014 (filele 11-22).

Instanţa constată că partile nu au stabilit in cuprinsul vreunei clauze faptul ca obligatiile contractuale vor fi executate chiar si in parte, pe raza administrativ teritoriala a Sectorului 1 , astfel încât în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 pct. 3 C.pr.civ.

Astfel, deşi există unele situaţii în care, pe lângă instanţa de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe, instanţa reţine că în prezenta cauză nu este aplicabil niciun caz de competenţă teritorială alternativă, motiv pentru care competenţa se stabileşte prin raportare la sediul pârâtului la momentul formulării cererii, ca regulă de drept comun.

Totodată, instanţa are în vedere şi faptul că, în toate cazurile de necompetenţă privată doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială, conform art. 130 alin. 3 C.pr.civ., excepţie ce a fost invocată de către acesta prin întâmpinarea depusă la dosar.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că pârâtul are sediul pe raza Sectorului 4 a Municipiului Bucuresti.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a admite excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă şi a declina competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei  Sectorului 4 Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de debitor prin întâmpinare, şi pe cale de consecinţă:

Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de creditorul S.C. R.F. S.R.L., cu sediul procesual ales la …., în contradictoriu cu debitorul S.C. Z.F. S.R.L., cu sediul procesual ales la …, în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţa publică din data de xx.xx.2017.

Domenii speta

Spete similare