Contrabandă calificată – participaţie improprie. Introducerea în ţară a unei arme supuse autorizării prin intermediul unei firme de curierat care a acţionat fără vinovăţie. Analiza probelor. Înlăturarea declaraţiilor date de 4 martori în favoarea inculpat

Sentinţă penală 1389/24.05.05.2017 din 09.01.2018


«  Condamnă pe inculpatul B., cetăţean român, fără antecedente penale, după cum urmează:

-la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a şi art. 76 alin. 1 Cod penal;

-la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 52 alin. 1 Cod penal, art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal;

-la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 Cod penal, şi

-la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. 2 Cod penal,

infracţiuni săvârşite în concurs, potrivit art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal.

(…)

În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente, adăugând la pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, anume un an şi 8 luni închisoare, pedeapsa principală rezultantă pentru inculpatul B. fiind de 4 ani şi 8 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie.(…)»

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în esenţă, următoarele:

La data de 23.05.2014 inculpatul B., aflat în oraşul Bruxelles, Belgia, a achiziţionat de la furnizorul VV S.A. din aceeaşi localitate, pentru suma de 425 de euro, o carabină cu aer comprimat produsă în Spania de producătorul Gamo, model Bull Whisper, cu diaboluri, încadrată în categoria neletală, având seria 04 1C 515157, de calibrul 4,5 mm, supusă autorizării, cu lunetă detaşabilă, precum şi câteva cutii cu diaboluri. Arma funcţiona pe baza forţei de expansiune a aerului comprimat dintr-o butelie. Inculpatul nu era autorizat pentru deţinerea, portul sau folosirea de arme sau muniţii letale sau neletale, astfel încât ştia că nu se poate întoarce în ţară cu arma asupra sa, motiv pentru care a apelat la o firmă de curierat, SC RTF, împachetând-o într-un colet pe care l-a expediat din Bruxelles pe adresa fratelui său, BB,  o zi după cumpărarea armei, la 24.05.2014. Coletul, reprezentat de cutia în care se afla arma, învelită într-o folie care nu permitea observarea imaginii şi a textului imprimate, a fost predată martorului P, angajat al firmei de curierat, care a transportat-o în ţară, coletul fiind ridicat de fratele inculpatului la 27.05.2014, de la punctul de lucru din mun. Iaşi, str. Străpungerea Silvestru, nr. 7. Inculpatul nu a declarat conţinutul coletului, spunându-i curierului că acesta conţinea unelte de pescuit, nu i l-a adus la cunoştinţă nici fratelui său şi i-a solicitat să nu îl deschidă  înainte de întoarcerea sa. 

Pe data de 28 mai 2014 inculpatul a revenit în ţară cu avionul, după care s-a deplasat la domiciliul fratelui său din comuna V., a luat coletul şi l-a depozitat în podul unui imobil aparţinând tot fratelui său, aflat în construcţie.

În intervalul 28 mai – 2 iunie 2014 inculpatul a transportat şi a deţinut arma fără a avea acest drept şi fără a întreprinde nici un fel de demersuri pentru a intra în legalitate.

La data de 2 iunie, inculpatul se afla la imobilul aparţinând fratelui său, în timp ce mai mulţi muncitori executau lucrări de amenajare a acestuia: victima C., martorii X,Y,Z, inclusiv pe schele amplasate la înălţime, în exteriorul casei. Inculpatul a decis să încerce arma cumpărată şi a început să execute focuri prin fereastra de la podul imobilului, fără a ţine cont de faptul că pe acel perete, în exterior, se găsea o schelă folosită de muncitorii fratelui său pentru executarea lucrărilor. Conduita inculpatului a stârnit îngrijorarea martorului X., care i-a atras atenţia că putea răni pe cineva şi i-a cerut să se oprească, fără a fi însă luat în seamă de inculpat.

Unul dintre focurile executate de inculpat l-a nimerit în zona ochiului pe C., care se afla pe schela exterioară din dreptul ferestrei prin care inculpatul trăgea, acesta apucând doar să strige de durere, după care a căzut. C. a fost transportat de urgenţă de dispensarul din comuna V., apoi la Spitalul de Neurochirurgie Prof. Dr. N. Oblu din mun. Iaşi, unde a primit îngrijiri medicale. Cu toate acestea, urmare directă a leziunii cauzate de inculpat, victima a decedat la data de 4.06.2014.

Potrivit fişei de constatări preliminare a I.M.L. Iași nr. A1/5441 din 04.06.2014 moartea numitului C. a fost violentă și s-a produs ca urmare a insuficienţei cardio respiratorii acute consecinţa unui traumatism cranio cerebral şi facial cu distrucţia globului ocular drept şi contuzie, dilacerare cerebrală, edem cerebral masiv şi hematom subdural acut emisferic stâng, leziunile traumatologice s-au putut produce prin împuşcare. Raportul medico-legal de necropsie efectuat în cauză a stabilit că moartea numitului C. a fost violentă și s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecinţa unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu contuzie forte glob ocular drept cu distrucţia globului ocular, hematom subconjunctival ochi drept, fractură de bază de craniu, hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral, contuzie şi dilacerare cerebrală. Medicii legiști au concluzionat că leziunile prezentate de sus numitul s-au putut produce prin împuşcare cu o armă de tir cu aer comprimat cu alice și că între leziunile cranio-cerebrale şi deces există o legătură directă de cauzalitate.

Arma, împreună cu cutia în care fusese transportată, cu cutiile de muniţie a fost ridicată în cursul cercetărilor de la locul faptei şi depusă la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Iaşi.

Atitudinea inculpatului în cursul urmăririi penale a fost una cooperantă, recunoscând comiterea faptelor pentru care a fost apoi trimis în judecată, inclusiv a celei de participaţie improprie la contrabandă calificată. Astfel, în declaraţia dată în calitate de suspect, cu asistarea unui avocat, inculpatul a declarat: „Nu cunosc cu exactitate data la care am cumpărat-o dar există posibilitatea ca acea dată să fie menţionată pe hârtia primită de la acel magazin, cu dimensiunile 10x10 cm. Arma am cumpărat-o dintr-un magazin specializat din Belgia, fără a mi se solicita vreun document, plătind pentru aceasta suma de 425 de euro, reprezentând arma cu lunetă şi cele 4 cutii cu diaboluri. Menţionez faptul că înainte de a cumpăra aceasta armă am verificat pe internet dacă îmi trebuie vreun document pentru a o deţine legal, văzând comentarii în limba română în care era specificat faptul că arma este la liber, putând fi cumpărată de oricine, fiind o armă slabă. (…) La două zile de la cumpărare am plecat cu aceasta către România (…) Arma am trimis-o anterior prin colet cu firma autorizată de transport, cu câteva zile înainte, cu firma RTF, care are sediul în zona Gării, (…) ambalată în cutie, iar cutia a fost sigilată cu folie, neputând fi observat conţinutul acesteia. Nu i-am spus persoanei care mi-a luat pachetul ce conţine acesta şi nici nu am fost întrebat(…)”. În calitate de inculpat B. a arătat doar că îşi menţine declaraţia dată în calitate de suspect.

În cursul judecăţii inculpatul a prezentat o versiune total diferită cu privire la această faptă, susţinând că s-a întâlnit întâmplător în apropierea târgului de cherestea cu IG, cunoştinţa unui prieten, care avea în mână o cutie şi i-a oferit-o spre vânzare pentru 700 de lei, având un bon pentru 400 şi ceva de euro, în vinerea înaintea accidentului. Înainte de a reveni din Belgia i-a trimis fratelui său un colet, printr-o firmă de curierat, acesta conţinând 3 lansete telescopice, care strânse aveau dimensiunile de 50/60 cm, 3 mulinete separate, toate de culoare neagră, cumpărate fără acte de la o piaţă de români din Bruxelles, şi nişte dulciuri. Nu a putut explica de ce arma cu care a tras părea a fi aceeaşi cu cea cumpărate conform bonului din cutie, probabil fiind vorba despre o coincidenţă. Iniţial a declarat că achiziţionase arma din Belgia de frică, pentru a nu-i face rău celui de la care o cumpărase, nu s-a gândit că fratele său ar fi putut avea probleme. A mai declarat că nu a auzit pe nimeni să îi fi atras atenţia să nu mai tragă.

În aprecierea instanţei, inculpatul nu a furnizat o explicaţie plauzibilă pentru modificarea poziţiei procesuale, mai exact pentru adoptarea, în cursul urmăririi penale, a unei atitudini procesuale care putea atrage efectuarea de cercetări penale faţă de fratele său, pentru a proteja un străin. De asemenea, inculpatul a admis prezenţa bonului cu denumirea armei, a vânzătorului şi cu preţul în cutia cumpărată. Respectivul bon, de la fila 81 din dosarul Parchetului, atestă cumpărarea armei din Bruxelles, oraşul din care s-a întors inculpatul câteva zile mai târziu, la 23 mai, cu o zi înainte de expedierea de către inculpat a unui colet către fratele său, în aceste condiţii instanţa apreciind că aşa-zisa coincidenţă la care se referă inculpatul ar trebui într-adevăr să fie una remarcabilă.

Susţinerile inculpatului din faza judecăţii au fost susţinute parţial de declaraţiile date de martorii BB, fratele său, IG şi P.

În ceea ce îl priveşte pe fratele inculpatului, cu privire la care acesta, în cursul judecăţii, a susţinut că nu şi-a dat seama, în cursul urmăririi penale, că ar putea avea probleme, instanţa a constatat că acesta a refuzat, în două rânduri, să dea declaraţie în cursul primei faze a procesului, ceea ce poate fi explicat prin legătura de rudenie, dar şi prin posibila intenţie de a evita autoincriminarea în calitate de complice. În cursul judecăţii acesta a susţinut versiunea fratelui său, instanţa apreciind greu de înţeles de ce nu a preferat să divulge conţinutul real al coletului încă din cursul urmăririi penale. Inculpatul nu a reuşit să explice de ce i-a cerut fratelui său să nu deschidă cutia, dacă în ea se aflau lansete şi dulciuri.

Declaraţia martorului IG a venit în sprijinul versiunii inculpatului, martorul susţinând că împrumutase pe cineva cu 1000 de lei şi îi fusese lăsată cutia în care se găsea arma cu titlu de gaj, pe care a fost de acord să i-o vândă inculpatului pentru 700 de lei, deşi nu ştia dacă e armă de tir sau jucărie, rămânând până la urmă în pagubă şi nemaicăutând materialele pentru care venise la târgul de cherestea, nu şi-a mai reparat gardul. Susţinerile acestui martor, propus de inculpat, sunt considerate de instanţă neplauzibile, ilogice, nesincere, la momentul audierii acest martor părând că venise cu o poveste pregătită, fără a rezista tentaţiei de a o înflori atunci când i se cereau precizări sau explicaţii. Martorul a declarat la final că era judecat de Curtea de Apel Iaşi pentru mai multe infracţiuni, printre care cea de înşelăciune.

Versiunea inculpatului a fost susţinută, cel puţin parţial, şi de declaraţiile date de martorul C., prieten cu inculpatul, şi P., şoferul firmei de curierat, cel care ridicase coletul din Bruxelles. Acesta din urmă a reţinut că dimensiunile cutiei în care fusese introdus coletul erau mai mici decât ale cutiei armei din prezenta cauză, care ar fi trebuit să aibă peste un metru lungime. Fără a considera părtinitoare declaraţia acestui martor, instanţa a considerat că nu era exclusă posibilitatea ca acest martor, care prin natura ocupaţiei sale ridică mereu colete de diverse dimensiuni de la un mare număr de persoane, să nu îşi mai amintească exact dimensiunile cutiei pe care i-a înmânase inculpatul.

Din concluziile, de altfel destul de sumare, ale raportului de expertiză întocmit în cauză, cu privire la care nu s-au formulat însă obiecţiuni, instanţa a tras concluzia că dacă arma ar fi fost transportată cu ţeava ruptă sau cu piesele demontate ar fi încăput într-o cutie cu dimensiuni care să se apropie de cele indicate de martori şi de inculpat, dar această versiune este contrazisă de împrejurarea că arma a fost găsită la locul faptei odată cu cutia sa, în care a fost, prin urmare, transportată.

În analiza probelor instanţa a cântărit între declaraţiile date de un prieten al inculpatului, de fratele acestuia, care a refuzat să declare în acelaşi sens în cursul urmăririi penale, de curierul care, chiar de bună-credinţă fiind, în aprecierea instanţei, putea cu uşurinţă să confunde cutia înmânată de inculpat cu o altă cutie, şi mai ales de un martor pe care l-a apreciat ca fiind vădit nesincer, toate venind să confirme apărările inculpatului, pe de altă parte caracterul foarte improbabil al coincidenţei ca pe bonul din cutia cumpărată în maniera descrisă de inculpat şi de IG să fie înscrisă ca dată a cumpărării 23 mai, ziua anterioară trimiterii coletului de către inculpat, iar acea armă, cu care inculpatul ar fi venit în contact absolut întâmplător, să fi fost cumpărată la 23 mai chiar din oraşul din care s-a întors inculpatul. În plus, instanţa a ţinut cont de împrejurarea că inculpatul nu a justificat de o manieră logică şi plauzibilă revenirea totală, în raport de această faptă, asupra poziţiei din cursul urmăririi penale, când a susţinut că trimisese coletul foliat, astfel încât nu se putea vedea ce era imprimat pe cutia armei.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa a considerat cp, fără dubiu, în ciuda declaraţiilor date de cei 4 martori care au susţinut versiunea inculpatului, prezumţia de nevinovăţia a fost răsturnată iar situaţia de fapt este cea reţinută mai sus.