Lovirea sau alte violenţe (art.193 ncp)

Hotărâre 3403 din 20.10.2017


Prin rechizitoriul nr.  xxxx/P/xxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost trimis în judecată inculpatul B.M.I., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin.1, 2 NCP.

 În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în noaptea de xx/xx.xx.xxxx , pe drumul public din com. B., sat B., jud.Dolj, cu intenţie, inculpatul B.M.I. a lovit-o pe persoana vătămată P.F.M., cu pumnul în zona feţei şi cu o ţeavă metalică în zona capului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, faptă ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de lovire sau alte violenţe faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.1, 2 NCP.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt de mai sus, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângere şi declaraţii persoană vătămată P.F.M. (f. 8-13 vol.I); certificat medico-legal nr.XXX/A2/XX.XX.XXXX emis de IML Craiova (f. 1 vol.II); declaraţii martori XXX, T.M.F., S.I., S.M., S.N. , B.A.I., S.I.C.  şi D.F.N. (f. 42-65, 68-73 vol.I); declaraţii suspecţi şi inculpaţi B.M.I., M.I.R. şi S.M.M. (f. 21-26, 29-34, 37-40 vol.I ); înscrisuri (f. 14-20 84 vol.I); certificate de cazier judiciar (f. 74-76 vol.I).

În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul  B.M.I. care  nu a recunoscut săvârşirea faptei, astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare a instanţei.

 De asemenea, instanţa a audiat martorii propuşi prin rechizitoriu, declaraţiile  acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

A fost ataşată fişa de cazier judiciar a inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.

Persoana vătămată P.F.M.  nu s-a constituit parte civilă în cauză.

 Analizând ansamblul probelor administrate in cursul procesului penal, instanţa retine următoarele:

La data de 20.05.2015, persoana vătămată P.F.M. a formulat plângere penală pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, distrugere şi furt,  motivat de faptul că, la data de xx.xx.xxxx B.M.I., însoţit de alte trei persoane, a  exercitat acte de violenţă asupra sa, producându-i leziuni traumatice vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale, S.M.M. a avariat autoturismul marca Dacia Logan cu nr.de înmatriculare xx-60-xxx, iar una dintre cele patru persoane i-a sustras telefonul mobil marca Iphone 4S. 

Inculpaţii B.M.I., M.I.R. şi S.M.M. locuiesc în com.B., jud.Dolj şi sunt prieteni, iar persoana vătămată P.F.M. locuieşte în com.B., jud.Dolj.

În seara zilei de xx.xx.xxxx, în jurul orelor 22:30, persoana vătămată s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia Logan cu nr.de înmatriculare xxx-60-xxx, împreună cu prietenul său, martorul T.M.F. în com.B., sat B., jud.Dolj, la domiciliul martorei XXX, persoana vătămată fiind prieten cu martora.

Persoana vătămată a parcat autoturismul în apropierea locuinţei martorei XXX, după care ambii s-au aşezat în autoturism pe bancheta din spate pentru a discuta, T.M.F. rămânând pe scaunul din faţă al autovehiculului.

Întrucât XXX trebuia să se întâlnească cu G.L.- prietena sa, a contactat-o telefonic pe numita P.M. pentru a o întreba dacă ştie ceva despre aceasta, P.M. răspunzându-i negativ. Ulterior, P.M. s-a întâlnit cu vărul său, martorul B.A.I., căruia i-a spus despre prezenţa persoanei vătămate la locuinţa lui XXX. Întrucât B.A.I. a aflat că şi P.M. merge la locuinţa lui XXX, i-a contactat pe inculpaţii B.M.I. şi M.I.R., cerându-le să meargă la locuinţa lui XXX, fapt cu care aceştia din urmă au fost de acord. M.I.R. a luat asupra sa o coadă de furcă din lemn, iar B.A.I. o ţeavă metalică.

Pe drum, inculpatul B.M.I. s-a întâlnit cu martorul S.I.C. căruia i-a cerut să îl însoţească. B.M.I. a luat asupra sa o ţeavă metalică.

Inculpatul B.M.I. şi  martorul S.I.C. s-au apropiat de autoturismul în care se aflau persoana vătămată, T.M.F. şi XXX, dintr-o parte, iar din sens opus s-au apropiat de acelaşi autoturism B.A.I. şi M.I.R..

Sesizând intenţia de agresare din partea celor patru, persoana vătămată a trecut la volanul autoturismului cu intenţia de a pleca de la faţa locului, însă nu a reuşit să pornească autoturismul, iar XXX a ieşit din autovehicul şi l-a întrebat pe B.A.I. ce vor să facă, B.A.I. replicându-i că persoana vătămată şi T.M.F. veniseră  în com.B. "fără bilet de voie" .

B.M.I. a deschis portiera şoferului şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei persoanei vătămate P.F.M., după care l-a tras afară din autoturism. În afara autovehiculului, inculpatul B.M.I. a lovit-o pe persoana vătămată P.F.M. de două-trei ori cu ţeava metalică pe care o avea asupra sa, în zona capului. În urma loviturilor primite persoana vătămată a căzut în genunchi, începând să sângereze în zona capului.

În continuare, cei patru au mers la portiera dreapta faţă a autovehiculului şi au încercat să-l tragă afară din autoturism pe martorul T.M.F., fără însă a reuşi, după care unul dintre cei patru i-a aplicat martorului lovituri cu o bucată din  lemn în zona mâinilor.

După agresarea persoanei vătămate P.F.M. şi a numitului T.M.F., la faţa locului a venit şi inculpatul S.M.M., care fusese în prealabil anunţat de B.A.I.. Inculpatul S.M.M. a venit însoţit de martorul D.F.N., acesta din urmă încercând să-i determine pe cei patru să plece de la faţa locului pentru a evita amplificarea conflictului.

Alertaţi de ţipetele numitei XXX, mama sa, S.N., şi soţul acesteia, S.M. au ieşit la poarta locuinţei, S.M. luând la întâmplare din curte un ciomag din lemn.

Cei doi au observat-o pe persoana vătămată P.F.M. având urme de sânge în zona capului . Întrucât inculpatul S.M.M. se apropiase de persoana vătămată, S.M. (care este unchiul inculpatului S.M.M.) a crezut că şi nepotul său fusese implicat în conflict şi intenţiona să o agreseze în continuare pe persoana vătămată. Pentru a evita acest lucru, S.M. s-a îndreptat către nepotul său cu ciomagul pe care îl avea asupra sa cu intenţia de a-l speria. În acel moment inculpatul S.M.M. a luat-o la fugă, după care a lovit de două-trei ori cu pumnul în caroseria autoturismului Dacia Logan cu nr.de înmatriculare xx-xx-xxxx,  respectiv în aripa dreaptă spate şi în capotă, producând înfundarea uşoară a caroseriei.

După ce conflictul a încetat iar cei trei inculpaţi, B.A.I. şi S.I.C. au plecat,  persoana vătămată P.F.M. a constatat că nu îşi mai găseşte telefonul mobil marca Iphone 4S, pe care îl avea în autoturism, fără însă a putea preciza detalii referitoare la împrejurările în care telefonul mobil a dispărut. Cei rămaşi la faţa locului au căutat în autoturism şi în împrejurimi telefonul mobil fără însă a-l găsi. De asemenea, D.F.N. i-a contactat telefonic pe cei care plecaseră de la faţa locului pentru a-i întreba dacă ştiu unde se află telefonul mobil, ocazie cu care aceştia au precizat că nu cunosc nimic în acest sens şi că nu au observat vreun telefon mobil în interiorul autoturismului cu care venise  persoana vătămată.

Întrucât persoana vătămată P.F.M. sângera în zona capului, s-a solicitat la faţa locului intervenţia unui echipaj de la ambulanţă, care i-a acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate, persoana vătămată refuzând să fie transportată cu ambulanţa la spital.  De asemenea, au fost sesizate organele de poliţie.

La data de xx.xx.xxxx persoana vătămată s-a deplasat la S. C.J. de U. nr.1 C.–Unitatea P. U.unde a fost diagnosticată cu: politraumatism prin agresiune fizică, traumatism cranio-cerebral acut minor, plăgi contuze parietal stânga occipital, contuzie toracică, fiindu-i acordate îngrijiri medicale, fără însă a rămâne internată.

Conform certificatului medico-legal nr.XXX/A2/xx.xx.xxxx emis de IML Craiova, persoana vătămată P.F.M. a prezentat leziuni traumatice ( plagă superficială mastoidian stânga, plagă suturată pansată de cca 3 cm fronto-parietal paramedian stânga, plagă suturată pansată de cca 1 cm parietal dreapta posterosuperior, echimoză la nivelul mâinii stângi şi excoriaţii la nivelul picioarelor şi a mâinii stângi), leziuni care s-au putut produce la data de xx.xxx.xxx, prin lovire cu şi de corpuri dure şi au necesitat spre vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Fiind audiaţi, în faza de urmărire penală,  inculpaţii B.M.I. şi M.I.R. au declarat că B.M.I. a lovit-o cu pumnul în zona feţei pe persoana vătămată P.F.M., după care M.I.R. a lovit-o pe aceeaşi persoană vătămată cu o bucată de lemn în zona capului.

Susţinerile celor doi inculpaţi sunt însă contrazise atât de declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală,  XXX, T.M.F. şi S.I. (care a observat conflictul de la poarta locuinţei sale), cât şi de declaraţiile persoanei vătămate P.F.M.. Astfel, aceşti martori, cât şi persoana vătămată  declarând că inculpatul M.I.R. nu a lovit-o pe persoana vătămată,  inculpatul B.M.I. fiind cel care a lovit-o de două-trei ori cu o ţeavă în zona capului pe persoana vătămată, după ce în prealabil îi aplicase o lovitură cu pumnul în zona feţei.

Mai mult, martora XXX a ridicat de la faţa locului ţeava metalică cu care B.M.I. a lovit-o pe persoana vătămată şi a depozitat-o în curtea locuinţei sale, ulterior martora predând-o organelor de poliţie.

Având în vedere aceste declaraţii, în sarcina inculpatului M.I.R. nu s-a reţinut  comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe asupra persoanei vătămate P.F.M..

Având în vedere că şi martorul B.A.I. (prieten cu cei doi inculpaţi), cu prilejul audierii sale, a declarat că M.I.R. a lovit-o pe persoana vătămată cu o bucată de lemn în zona capului, faţă de acesta cauza  s-a disjuns  pentru a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Deşi P.F.M. a formulat plângere prealabilă pentru infracţiunea de distrugere, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că autoturismul marca Dacia Logan cu nr.de înmatriculare xxx-xx-xxx nu este proprietatea sa, ci aparţine societăţii SC xxxx &xxxx SRL Craiova, al cărei administrator este numitul C.O.

Fiind audiat, P.F.M. a declarat că a adus la cunoştinţă administratorului societăţii despre avarierea autoturismului, a doua sau a trei zi după incident, ocazie cu care acesta  din urmă i-a spus să se ocupe el de reparaţia autovehiculului.

În cazul infracţiunii de distrugere calitatea de subiect pasiv al infracţiunii o are proprietarul bunului. În prezenta cauză administratorul societăţii proprietare, deşi a luat la cunoştinţă despre săvârşirea faptei încă din luna XXX 2015, nu a formulat plângere prealabilă. Plângerea formulată în cauză de P.F.M. este formulată de o persoană fără calitate, având în vedere că acesta nu are calitatea de proprietar al bunului şi nu avea, la data depunerii plângerii, procură specială din partea societăţii proprietare, situaţie în care plângerea formulată a fost considerată ca inexistentă.

Cu privire la infracţiunea de furt calificat având ca obiect telefonul mobil marca Iphone 4S, aparţinând persoanei vătămate P.F.M., s-a constatat că din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acesta ar fi fost sustras, în noaptea de XX/XX.XX.XXX, de către vreuna dintre persoanele participante la incident.

Din probele administrate în cauză a rezultat că numitul T.M.F. a fost lovit cu un obiect din lemn în zona mâinilor, însă acesta a declarat că nu înţelege să formuleze plângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe împotriva autorului faptei şi nu s-a prezentat la IML Craiova în vederea eliberării unui certificat medico-legal pentru leziunile suferite.

În consecinţă, cu privire la inculpatul M.I.R. s-a  dispus  clasarea pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe-persoană vătămată P.F.M., fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prev.de art.16 lit.c C.pr.pen., respectiv nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea.

 Cu privire la inculpatul S.M.M. s-a dispus  clasarea pentru infracţiunea de distrugere-persoană vătămată SC xxx &xxxx SRL Craiova, fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prev.de art.16 lit.e C.pr.pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă.

Cu privire la infracţiunea de furt calificat- persoană vătămată P.F.M., s-a  dispus clasarea, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev.de art.16 lit.c C.pr.pen., respectiv nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea.

Cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe- persoană vătămată T.M.F., s-a  dispus clasarea, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev.de art.16 lit.e C.pr.pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă.

Aspectele menţionate mai sus  au fost relatate în faza de urmărire penală  de persoana vătămată P.F.M. şi martorii XXX, T.M.F. , S.I., S.I.C.,S.N., S.M..

Cu ocazia audierii în calitate de suspect şi inculpat-în faza de urmărire penală, inculpatul  B.M.I.  nu a recunoscut faptul că a lovit  persoana vătămată cu o ţeavă  în zona capului , precizând că  persoana vătămată a încercat să-l lovească şi în aceste circumstanţe a lovit-o cu pumnul în zona feţei.

Aceleaşi aspecte au fost declarate de către inculpatul  B.M.I.  si cu ocazia audierii în faza de cercetare judecătorească, în sensul că, a lovit o singură dată persoana vătămată cu pumnul, iar cel care a lovit-o cu o ţeavă pe persoana vătămată este inculpatul M.I.R.. De asemenea, acesta a invocat faptul că,  din cauza temerii că va fi lovit de către persoana vătămată, a lovit-o pe aceasta cu pumnul.

Faptul că persoana vătămată a fost lovită cu pumnul în zona feţei şi cu o ţeavă metalică în zona capului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, reiese din declaraţiile persoanei vătămate , a martorilor XXX, T.M.F. , S.I., S.I.C.,S.N., S.M.  care se coroborează cu  concluziile certificatului medico-legal nr.XXX/A2/xx.xx.xxxx emis de IML Craiova.

Instanţa  reţine din concluziile certificatului medico-legal nr.XXX/A2/xxx.05.xxxx emis de IML Craiova că persoana vătămată P.F.M. a prezentat leziuni traumatice ( plagă superficială mastoidian stânga, plagă suturată pansată de cca 3 cm fronto-parietal paramedian stânga, plagă suturată pansată de cca 1 cm parietal dreapta posterosuperior, echimoză la nivelul mâinii stângi şi excoriaţii la nivelul picioarelor şi a mâinii stângi), leziuni care s-au putut produce la data de 17.05.2015, prin lovire cu şi de corpuri dure şi au necesitat spre vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Relevantă pentru a reţine starea de fapt este declaraţia martorilor oculari XXX şi  T.M.F., în sensul că  inculpatul B.M.I. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei persoanei vătămate P.F.M., după care l-a tras afară din autoturism şi  a lovit-o pe persoana vătămată P.F.M. de două-trei ori cu ţeava metalică pe care o avea asupra sa, în zona capului. În urma loviturilor primite persoana vătămată a căzut în genunchi, începând să sângereze în zona capului.

Instanţa va reţine şi declaraţiile  martorilor S.N., şi soţului acesteia, S.M., care  au ieşit la poarta locuinţei, fiind alertaţi de ţipetele numitei XXX, fiica acestora. După agresarea persoanei vătămate P.F.M. şi a numitului T.M.F., la faţa locului a venit şi inculpatul S.M.M., care fusese în prealabil anunţat de B.A.I.. Inculpatul S.M.M. a venit însoţit de martorul D.F.N., acesta din urmă încercând să-i determine pe cei patru să plece de la faţa locului pentru a evita amplificarea conflictului.

Martorii au observat-o pe persoana vătămată P.F.M. având urme de sânge în zona capului. Întrucât persoana vătămată P.F.M. sângera în zona capului, s-a solicitat la faţa locului intervenţia unui echipaj de la ambulanţă, care i-a acordat îngrijiri medicale persoanei vătămate, persoana vătămată refuzând să fie transportată cu ambulanţa la spital.  De asemenea, au fost sesizate organele de poliţie.

Din analiza întregului probatoriu administrat,  declaraţiile persoanei vătămate, martorilor XXX, T.M.F. , S.I., S.I.C.,S.N., S.M., care se coroborează cu  concluziile certificatului medico-legal nr.XXX/A2/xx.xx.xxxx emis de IML Craiova, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: în noaptea de xx/xx.xx.xxx,  pe drumul public din com.B., sat B., jud.Dolj, inculpatul B.M.I. , cu intenţie, a lovit-o pe persoana vătămată P.F.M., cu pumnul în zona feţei şi cu o ţeavă metalică în zona capului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În drept, fapta inculpatului  B.M.I., care, în noaptea de xx/xx.xx.xxxx ,  pe drumul public din com.B., sat B., jud.Dolj, cu intenţie, a lovit-o pe persoana vătămată P.F.M., cu pumnul în zona feţei şi cu o ţeavă metalică în zona capului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de lovire sau alte violenţe faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.1, 2 NCP.

Astfel, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii, elementul material constă în acţiunea inculpatului B.M.I., care, în noaptea de xx/xx.xxx.xxx ,  pe drumul public din com.B., sat B., jud.Dolj, cu intenţie, a lovit-o pe persoana vătămată P.F.M., cu pumnul în zona feţei şi cu o ţeavă metalică în zona capului, producându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale,

Urmarea imediata,  constă în vătămarea corporală a persoanei vătămate P.F.M. căruia i-au  fost cauzate leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Între acţiunea inculpatului B.M.I., care  în noaptea de xxx/xx.xxx.xxxx ,  pe drumul public din com.B., sat B., jud.Dolj, cu intenţie, a lovit-o pe persoana vătămată P.F.M., cu pumnul în zona feţei şi cu o ţeavă metalică în zona capului, pe persoana vătămată P.F.M. şi urmarea imediată, constând în producerea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale , există legătură de cauzalitate dovedită de certificatului medico-legal nr.XXX/A2/xx.xx.xxx emis de IML Craiova.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, întrucât  acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa reţine că, potrivit art. 74 alin. 1 şi 2 din actualul Cod penal, stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei dar şi alegerea pedepsei, atunci când legea prevede pedepse alternative, se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penale; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În ceea ce îl  priveşte pe inculpatul B.M.I., având în vedere vârsta  tânără a acestuia,  instanţa consideră că aplicarea unei pedepse orientate spre minim, de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii  de  lovire sau alte violenţe prev. de art.  193 alin.2 C.p.  şi  amânarea aplicării pedepsei, constituie un mijloc de reeducare suficient pentru inculpat.

Instanţa constată îndeplinite condiţiile privind amânarea aplicării pedepsei prev. de art. 83 C. pen, astfel:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

 (2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Instanţa constată că pedeapsa stabilită este de  6 luni închisoare, inculpatul a fost anterior condamnat în perioada minorităţii la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 1 an şi 6 luni- intervenind reabilitarea de drept, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar pedeapsa prevăzută de lege este de la 6 luni  la 5 ani închisoare sau amendă.

De asemenea, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, care este un regim mult prea sever raportat la persoana inculpatului şi a urmărilor produse.

 Latura civilă :

 Potrivit prevederilor art. 1357 din noul Cod civil, „(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”, iar potrivit prevederilor art. 1349, „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Din conţinutul prevederilor legale, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat victimei, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie cert, să nu fi fost reparat încă, să fie direct, să fie personal şi să rezulte din încălcarea sau atingerea unui interes legitim.

Persoana vătămată P.F.M.,  nu s-a constituit parte civilă.

Având în vedere aspectele reţinute, instanţa n baza art. 396 alin. 1, 4 C.p.p.,.  raportat la art. 83 C. pen. va stabili  pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului B.M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 193 alin.2 C.p.

 În baza art. 83 alin. 1 C.p., va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

- b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- d) să comunice schimbarea locului de muncă;

- e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Dolj.

În baza art. 404 alin. 3 C.p.p., va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 C.p.

Ia act că persoana vătămată  P.F.M., cu domiciliul în comuna B., nr. xxx, jud. Dolj, CNP xxxx,  nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 404 alin.4 lit.d C.p.p. rap. la art. 112 alin.1 lit.b C.p. va dispune confiscarea unei ţevi metalice ruginite în lungime de cca 122 cm şi grosime de 2 cm, îndoită la unul din capete ridicată de la XXX şi depusă la camera de corpuri delicte a Poliţei mun. Craiova conform dovezii  seria H nr.0165276 din data de 27.05.2016.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 396 alin. 1, 4 C.p.p.,.  raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului B.M.I., zis "xx", fiul lui xx şi xx, născut la data de xx.xx.xxxx, în xxx, jud. Dolj, necăsătorit, domiciliat în com.B., sat B., str.xxx nr. xxx, jud. Dolj, de cetăţenie română, fără ocupaţie, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut,  cu antecedente penale, posesor al CI seria xx nr. xxxx, având CNP xxxxx, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 193 alin.2 C.p.

 În baza art. 83 alin. 1 C.p., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

- b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- d) să comunice schimbarea locului de muncă;

- e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Dolj.

În baza art. 404 alin. 3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 88 C.p.

Ia act că persoana vătămată  P.F.M., cu domiciliul în comuna xxx, nr. xxx, jud. Dolj, CNP xxxx,  nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 404 alin.4 lit.d C.p.p. rap. la art. 112 alin.1 lit.b C.p. dispune confiscarea unei ţevi metalice ruginite în lungime de cca 122 cm şi grosime de 2 cm, îndoită la unul din capete ridicată de la XXX şi depusă la camera de corpuri delicte a Poliţei mun. C. conform dovezii  seria H nr.xxxx din data de xx.xx.xxxx.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,  20.10.2017.

PREŞEDINTE, GREFIER,