Criterii de calificare a actului administrativ. Procesul verbal încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală nu este un act administrativ fiscal.

Prin sentinţa nr. 1270/2017 din data de 25 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1050/101/2017, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii.

A fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea X, în contradictoriu cu intimatele pârâte Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Împotriva sentinţei nr. 1270/2017 din data de 25 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 1050/101/2017 a formulat recurs contestatoarea X, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat că potrivit art. l, pct. I din Legea nr. 207/2015, actul administrativ fiscal este definit astfel: „actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuțiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuțiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale și în scopul de a produce efecte juridice față de cel căruia îi este adresa”.

Recurenta reclamantă a criticat pe larg greşita calificare de către instanţa de fond a procesului verbal de control contestat, susţinând că actul contestat este un act administrativ fiscal.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţile art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Criticile recurentei reclamante vizează, în esenţă, greşita calificare de către instanţa de fond a procesului verbal de control contestat, critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 N.C.proc.civ., indicate de recurenta reclamantă în cererea de recurs, potrivit cărora: Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Curtea reţine că inspectorii antifraudă au efectuat în perioada 17.02.2016 - 03.06.2016 un control operativ la recurenta reclamantă X având ca obiectiv verificarea relaţiilor comerciale desfăşurate de societatea reclamantă cu trei societăţi.

Procesul verbal a fost încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu, în baza prevederilor O.U.G. nr. 74/2013 şi Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Împotriva procesului verbal, recurenta reclamantă a formulat contestație, iar prin adresa din 06.09.2016  emisă de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu i s-a comunicat faptul că procesul-verbal nu este un act administrativ fiscal, nu constituie un titlu de creanţă sau decizie de impunere, conform art. 98, art. 268 alin. 1,  art. 1 pct. 37, art. 152 alin. 2, art. 1 pct. 1, art. 350 alin. 3 din Legea nr. 207/2015 şi art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004.

Curtea, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, constată că procesul verbal, încheiat de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Tg. Jiu, nu este un act administrativ fiscal.

Potrivit art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;” iar potrivit pct. „37. titlu de creanţă fiscală - actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală;”

Potrivit art. 93 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 „(2) Creanţele fiscale se stabilesc astfel: a) prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2); b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.”

Codul de procedură fiscală reglementează actele juridice prin care se stabilesc obligațiile fiscale, precum şi procedura de contestare a actelor administrativ fiscale.

Referirile recurentei reclamante la prevederile art. 268 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt neîntemeiate, întrucât textul legal nu caracterizează actul contestat în speţă ca fiind un act administrativ fiscal, ci posibilitatea formulării contestaţiei împotriva actelor administrativ fiscale.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, din examinarea conținutului procesului verbal  contestat rezultă că prin acest act nu au fost stabilite obligaţii fiscale în sarcina recurentei reclamante. Prin acest act s-au realizat anumite constatări cu privire la împrejurările de fapt rezultate din înscrisurile reclamantei puse la dispoziția inspectorilor antifraudă.

Instanţa de fond a făcut trimitere la Ordinul nr. 3838/2015 din 29 decembrie 2015 tocmai pentru a caracteriza actul contestat, apreciind în mod corect că acesta nu poate constitui obiect al controlului instanței de contencios administrativ.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ trebuie să fie astfel îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de un act unilateral de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

Or, procesul verbal de control nu poate fi considerat un act administrativ ce poate fi contestat în procedura contenciosului administrativ, lipsindu-i dimensiunea de a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Aceasta rezultă din chiar conţinutul actului contestat, care nu cuprinde menţiunile obligatorii specifice unui act administrativ fiscal prevăzute de art. 46 din Legea nr. 207/2015, în sensul că nu s-a precizat data la care s-ar produce efectele sau posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care s-ar depune contestaţia, articol care prevede conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că procesul verbal nu stabileşte în sarcina recurentei reclamante obligaţii fiscale, ci constată o stare de fapt fiscală.

Nestabilind obligaţii fiscale în sarcina recurentei reclamante, nu poate fi considerat act administrativ fiscal şi prin urmare nu poate fi contestat potrivit Legii contenciosului administrativ.

O astfel de menţiune există în chiar cuprinsul actului contestat unde se specifică că „prezentul proces verbal cuprinde doar constatări ale unor situaţii faptice şi documentare şi nu dă naştere, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice. Procesul verbal nu constituie act administrativ fiscal conform art. 98 şi art. 350 alin. 3 din Legea 207/2015, nu este succeptibil de a fi contestat conform art. 268 şi 269 din acelaşi act normativ şi implicit nu pot fi invocate prevederile art. 1 din Legea 554/2004, având în vedere că acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice”.

Prin urmare, nu se pot reţine susţinerile recurentei reclamante potrivit cărora procesul verbal produce efecte juridice, pentru că acest act nu stabileşte nici un raport obligaţional între contribuabilul controlat şi bugetul de stat.

Susţinerea recurentei reclamante privind încălcarea liberului acces la justiţie este neîntemeiată întrucât există posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ în măsura în care împotriva sa se va emite titlu de creanţă.

Faptul că procesul verbal de control nu poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ nu reprezintă o încălcare a dreptului recurentei la apărare şi la un proces echitabil, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege. 

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, sentinţa recurată fiind legală, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare