Obligatía de a face. Pretentii

Dosar nr. 3239/333/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1232/A/2019

Şedinţa publică de la 18 Septembrie 2019

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE I..........-M......... P.........

Judecător C......... A..........

Grefier V. M...... M.............

Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei civile privind pe apelanta BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA, apelantul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi pe intimatul C........ A. L........, având ca obiect obligaţie de a face şi pretenţii.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în şedinţa publică din 04.09.2019, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunţarea pentru data de 11.09.2019, şi când având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de 18.09.2019, când după deliberare, potrivit art. 395 Cod procedură civilă, s-a dat prezenta decizie:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin încheierea din 26 ianuarie 2018, Judecătoria Vaslui a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

A respins excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul al treilea de cerere, invocată de pârâta BRD- Groupe Societe Generale SA, ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta BRD- Groupe Societe Generale SA, ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că din motivarea acţiunii formulate de reclamant reiese că acesta nu urmăreşte obţinerea unui nou titlu executoriu în baza aceluiaşi drept recunoscut deja prin sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8329/333/2010, ci, în baza sentinţei amintite, solicită obligarea pârâtei BRD- Groupe Societe Generale SA la calcularea sumelor datorate de stat cu titlu de despăgubiri şi obligarea, subsecventă, a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor cuvenite conform sentinţei sus-menţionate.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat privind capătul 3 de cerere,  invocată de pârâta BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA, instanţa a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că prin acest capăt de cerere reclamantul a solicitat obligarea acestei pârâte la plata sumei de 1.000 lei depusă la BRD- Groupe Societe Generale SA în anul 1993, în vederea achiziţionării unui autoturism, precum şi la plata dobânzii legale aferente de la data depunerii şi până la data eliberării sau actualizată conform indicelui inflaţiei, iar cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 29.01.2016 sub nr. dosar 454/333/2016 soluţionată prin sentinţa civilă nr. 110/2017 din 25.01.2017 a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea sumei de 20.000 lei, depusă la BRD-CSG SA în anul 1993 în vederea achiziţionării unui autoturism, cu dobânda bancară aferentă, de la data depunerii şi până la data eliberării sau actualizată conform indicelui de inflaţie. Având în vedere prevederile art. 431 alin. 1 C. proc. civ. potrivit cărora „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect”, a rezultat că excepţia autorităţii de lucru judecat presupune o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Instanţa a apreciat că între prezenta cauză şi cauză ce a format obiectul dosarului nr. 454/333/2016 nu există identitate de obiect.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, invocată de pârâta BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA, instanţa a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 36 C. proc. civ. Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Instanţa constată că există identitate în persoana reclamantului din prezenta cauză şi persoana îndreptăţită în temeiul sentinţei civile nr. 3773/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8329/333/2010. Eroarea cu privire la nume a fost corectată la cererea reclamantului adresată instanţei la data de 08.05.2017 (fila 25). De altfel, toate înscrisurile depuse de reclamant în susţinerea cererii în vizau pe C........ Lascăr şi nu pe C.......... Lazar, cum greşit a fost indicat numele în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de pârâtul STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor publice, instanţa a respins-o ca neîntemeiată având în vedere că potrivit 4 din OG nr. 156/2007 „(1) Ministerului Economiei şi Finanţelor îi revine responsabilitatea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, referitoare la emisiunea şi răscumpărarea titlurilor de stat. (2) Întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum şi pentru ducerea la îndeplinire a acţiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, revine Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.”.

A rezultat, aşadar, că obligaţia de despăgubire revine Statului Român, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice.

De asemenea, instanţa a constatat că prin sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8329/333/2010 a fost obligat la plata despăgubirilor pârâtul Statul Român, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 1600 din 06.07.2019, Judecătoria Vaslui a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.......L......., cu domiciliul în mun. .............., în contradictoriu cu pârâtele BRD Groupe Societe Generale SA, cu sediul în mun. Bucureşti, .........., şi Statul Român, prin Ministerul Finaţelor Publice, cu sediul în mun. ..............

A obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamant a sumei de 4.617,53 lei cu titlu de diferenţă datorată conform sentinţei civile nr. 3773/2011 şi a sumei de 149 lei cu titlu de dobândă aferentă.

A obligat pârâta BRD Groupe Societe Generale SA la plata către reclamant a sumei de 3.187,32 lei reprezentând contravaloarea sumei de 20.000 lei depusă la pârâtă la data de 03.05.2013 actualizată în raport de indicele de inflaţie, astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză efectuat de expertul A..... P........, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.187,32 lei, începând de la data pronunţării hotărârii, respectiv data de 06.07.2018, şi până la achitarea integrală.

A respins cererea de obligare a pârâtei BRD Groupe Societe Generale SA la calculul sumelor datorate cu titlu de diferenţă cuvenită reclamantului conform sentinţei civile nr. 3773/2011.

A obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamant a sumei de 1.037,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A obligat pârâta BRD Groupe Societe Generale SA la plata către reclamant a sumei de 1.037,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, la data de 23.11.1988 reclamantul a depus la Casa de Economii şi Consemnaţiuni suma de 52.820 lei cu chitanţa nr. 0228501 în vederea achiziţionării unui autoturism (fila 21). Ulterior, la data de 03.06.1991 suma de 52.820 lei a fost transferată către Banca Română de Dezvoltare SA, conform dovezii aflate la fila 21 dosar.

Potrivit art. 1 OUG nr. 156/2007 s-a recunoscut dreptul de a obţine despăgubiri băneşti doar persoanelor fizice, care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, şi ale căror depozite astfel constituite, existente în conturile active, îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial (respectiv, să constituie avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziţionării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă şi din care nu s-au efectuat retrageri).

Modalitatea de stabilire a despăgubirii a fost prevăzută de art. 2 din OUG nr. 156/2007, în sensul că valoarea acestora trebuia să fie calculată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente în depozit, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. pe perioada în care a fost acordată.

Modul de acordare a despăgubirilor era prevăzut în art. 3 din OUG nr. 156/2007, respectiv prin acordarea de titluri de stat de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu date diferite de emisiune, în funcţie de poziţia din tabelul anexă.

În art. 4 al OUG nr. 156/2007 s-a prevăzut expres că întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum şi pentru ducerea la îndeplinire a acţiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, revine Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.

OUG nr. 156/2007 a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 232/2008, prin care s-a prevăzut că de despăgubiri beneficiază şi persoanele fizice care după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A. cu acelaşi scop, dacă îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial.

Prin sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8329/333/2010 a fost admisă cererea formulată, printre alţii, de reclamantul C......L......... în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să acorde reclamantului despăgubiri prin emiterea de titluri de stat pentru depozitul constituit la CEC în vederea achiziţionării unui autoturism şi transferat la Banca Română pentru Dezvoltare – GSG SA, despăgubiri calculate în condiţiile art. 2, 3 din O.U.G. nr. 156/2007 astfel cum a fost modificată şi completată.

Prin decizia nr. 861/R/22.08.2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 2875/89/2012 Tribunalul Vaslui a admis recursul formulat de către Ministerul Finanţelor Publice, prin DGFP Vaslui, cu consecinţa admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 3773/2011 a Judecătoriei Vaslui şi a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să acorde despăgubiri calculate în condiţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 156/2007, respectiv în privinţa reclamantului s-a dispus obligarea Statului Român la plata sumei de 52.820 lei, sumă ce urma să fie actualizată cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC S.A. pe perioada în care a fost acordată.

Prin decizia nr. 861/22.08.2012 a Tribunalului Vaslui s-a stabilit în mod expres, cu putere de lucru judecat, care este data efectuări depunerilor (înainte sau după 1 ianuarie 1990), precum şi sumele de bani depozitate la CEC. S-a mai stabilit prin decizia civilă nr. 861/22.08.2012 a Tribunalului Vaslui şi modul de calcul al despăgubirilor, prevăzându-se că sumele de bani indicate în hotărâre trebuiau indexate cu indicele preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică şi că din sumele rezultate în urma indexării trebuia scăzută dobânda legală bonificată de  Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., pe perioada în care a fost acordată.

Ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 9/2014 (07.03.2014) prin care a fost completată OUG nr. 157/2007, în sensul că a fost stabilită pentru o modalitate distinctă de calcul a despăgubirilor, în funcţie de data  depunerii sumelor la CEC. Astfel, art. 1 ind. 2, nou introdus la data de 07.03.2014, a prevăzut modul de indexare astfel:

a) pentru persoanele care au depus sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 1990 până la data de 31 decembrie 2013;

b) pentru persoanele care au depus sume de bani la C.E.C. - S.A. după data de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsă între data efectuării depunerii până la data de 31 decembrie 2013.

Din dispoziţiile legale mai sus citate, aplicate la situaţia de fapt expusă, a reieşit că plata despăgubirilor pentru sumele depuse de persoane fizice care, până la data de 15 februarie 1992, au efectuat depuneri de sume la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, cade în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar obligaţia de calcul al despăgubirilor revine BRD- GSG SA, aceasta fiind răspunzătoare pentru modul de calcul al acestora.

Din susţinerile părţilor a reieşit că la data de 04.09.2014 reclamantul a încasat de la BRD - GSG SA suma de 20.471,62 lei, debitor fiind Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin capătul 1 şi 2 al cererii de chemare în judecată reclamantul contestă corectitudinea modului de calcul al sumei de 20.471,62 lei, în acord cu dispozitivul sentinţei civile nr. 3773/28.10.2011 şi al deciziei civile nr. 861R/22.08.2012.

Pentru dovedirea pretenţiilor sale reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza contabilă, având drept obiective 1. Expertul să stabilească dacă despăgubirile achitate reclamantului în cuantum de 20.471,62 de lei de către BRD GSG S.A., au fost calculate potrivit art.2 şi 3 din OUG nr.156/2007 şi dacă s-a aplicat indicele preţului de consum comunicat de I.N.S. din care a fost dedusă dobânda legală bonificată de CEC-S.A. pe perioada în care a fost acordată; 2. Pentru situaţia în care expertul va stabili o diferenţă de despăgubire, să arate şi cuantumul dobânzii legale aferente acestei diferenţe, dobânda ce urmează să fie calculată de la data de 4 septembrie 2014 şi până la data plăţii efective.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert A..... P......, a reieşit că valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului în temeiul sentinţei civile nr. 3773/28.10.2011 astfel cum a fost lămurită prin decizia civilă nr. 861R/22.08.2012 este de 25.089,15 lei faţă de suma de 20.471,62 lei încasată de reclamant, rezultând o diferenţă de 4.617,53 lei, datorată reclamantului. La această sumă se datorează şi dobândă legală în cuantum de 149 lei.

Faţă de considerentele expuse mai sus, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.... L......., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finaţelor Publice, şi în consecinţă va obliga pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata către reclamant a sumei de 4.617,53 lei cu titlu de diferenţă datorată conform sentinţei civile nr. 3773/2011 şi a sumei de 149 lei cu titlu de dobândă aferentă.

Totodată, având în vedere că cuantumul despăgubirilor datorate în plus reclamantului în temeiul sentinţei civile nr. 3773/2011 a fost determinat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert A......P......, instanţa a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei BRD Groupe Societe Generale SA la calculul sumelor datorate cu titlu de diferenţă cuvenită reclamantului conform sentinţei civile nr. 3773/2011.

În ceea ce priveşte capătul 3 de cerere, instanţa a reţinut că reclamantul solicită obligarea pârâtei la eliberarea sumei de aprox. 1.000 lei (sumă ce va fi stabilită cu prilejul administrării probei cu expertiza contabilă) depusă la BRD - Groupe Societe Generale S.A, în anul 1993, în vederea achiziţionării unui autoturism, precum şi la plata dobânzii aferente de la data depunerii şi până la data eliberării, sau actualizată conform indicelui de inflaţie.

Cu privire la această solicitare instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 156/2007, acest act normativ având în vedere doar depunerile efectuate la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. şi nu pe cele efectuate direct la Banca Română de Dezvoltare, ci sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun relative la contractul de depozit, astfel cum acesta a fost reglementat de Codul civil de la 1864, incident în cauză prin raportare la momentul efectuării acestor depuneri.

Din chitanţa nr. 577685/03.05.1993 a reieşit că reclamantul a depus la Banca Română pentru Dezvoltare SA suma de 20.000 lei (fila 19).

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a reieşit că valoarea actualizată a sumei de 20.000 lei depusă la data de 03.05.1993 la Banca Română de Dezvoltare este de 3.187,32 lei.

Având în vedere obligaţia depozitarului de restituire a sumelor de bani depuse, actualizate în raport de rata inflaţiei, având în vedere concluziile raportului de expertiză cu privire la valoarea actualizată a sumei depuse de reclamant, instanţa a admis acest capăt de cerere şi, în consecinţă, a obligat pârâta BRD Groupe Societe Generale SA la plata către reclamant a sumei de 3.187,32 lei reprezentând contravaloarea sumei de 20.000 lei depusă la pârâtă la data de 03.05.2013 actualizată în raport de indicele de inflaţie, astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză efectuat de expertul A... P..., precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.187,32 lei, începând de la data pronunţării hotărârii, respectiv data de 06.07.2018, şi până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere soluţia instanţei de admitere în parte a acţiunii, având în vedere şi prevederile art. 453 Cod procedură civilă, având în vedere că solicitările reclamantului în contradictoriu cu cei doi pârâţi au temeiuri diferite, instanţa nu a putut reţine solidaritatea între pârâţi cu privire la suportarea cheltuielilor de judecată. În aceste condiţii, instanţa a obligat pârâţii, pe fiecare în parte, la plata către reclamant a sumei de 1.037,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile a formulat apel pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, pe care le critică pentru următoarele motive:

Arată că prin acţiunea formulată de reclamantul C... L... în cadrul dosarului nr. 3239/333/2017, se solicită:

- obligarea pârâtei BRD-Groupe Societe Generale SA, la calcul sumelor datorate de către stat cu titlu de despăgubiri, cu respectarea întocmai a dispozitivului Sentinţei civile nr. 3773/2011 pronunţată de către Judecătoriei Vaslui, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861 R/22.08.2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui;

- obligarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor datorate conform Sentinţei civile nr.3773/2011 a Judecătoriei Vaslui, precum şi la plata dobânzii legale;

- obligare pârâtei la eliberarea sumei de aprox. 1000 lei (sumă ce va fi stabilită cu prilejul administrării probei cu expertiza contabilă) depusă la BRD-Groupe Societe Generale SA, în anul 1993, în vederea achiziţionării unui autoturism, precum şi la plata dobânzii aferente de la data depunerii şi până la data eliberării sau actualizării conform indicelui de inflaţie.

Arată că hotărârea judecătorească în baza căreia se solicită de către reclamant plata despăgubirilor este reprezentată de Sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861 R/22.08.2012.

Menţionează că în ceea ce priveşte Sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861 R/22.08.2012, atât reclamantul C... L..., cât şi alte 25 de persoane reprezentate de A... I... au solicitat în cadrul acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. 2645/333/2014, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de amenzi civile până la executarea obligaţiei prevăzută în Sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011.

Prin încheierea din 02.02.2015 a Judecătoriei Vaslui, pronunţată în dosar nr. 2645/333/2014, instanţa a constatat că debitorul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a executat faţă de toţi reclamanţii obligaţia prevăzută în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011 şi a respins cererea reclamanţilor, de fixare a unei sume cu titlu de amendă civilă.

Ca urmare a pronunţării acestei încheieri, rezultă că instanţa a constatat că nu există în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice culpa invocată de reclamanţi, de neexecutare a Sentinţei civile nr. 3773/28.10.2011, întrucât această hotărâre, fiind lămurită prin Decizia civilă nr. 861R/22.08.2012, punerea sa în executare s-a făcut de către pârât conform celor stabilite prin dispozitivul deciziei de lămurire, sens în care instanţa a procedat la dezinvestire şi, ca atare, la închiderea dosarului având ca obiect aplicarea de amenzi civile Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, contrar celor susţinute de reclamantul C... L..., Sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2014 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosar nr. 8329/333/2010, prin care a fost soluţionată acţiunea civilă formulată de un număr de 26 de reclamanţi printre care se regăseşte şi reclamantul din prezenta cauză, a prevăzut prin dispozitivul său obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde reclamanţilor despăgubiri prin emiterea de titluri de stat pentru depozitul constituit la CEC în vederea achiziţionării unui autoturism şi transmis la Banca Română pentru Dezvoltare-BRD, despăgubiri calculate în condiţiile art. 2, 3 din O.U.G. nr. 156/2007, astfel cum a fost modificată şi completată.

Constatând că dispozitivul acestei hotărâri nu este suficient de clar pentru punerea sa în executare, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat o cerere de lămurire dispozitiv, soluţionată în recurs, prin Decizia civilă nr. 861 R/22.08.2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosar nr. 2875/89/2012.

Prin Decizia civilă nr. 861 R/22.08.2012, a fost admisă cererea formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 3773/2011 a Judecătoriei Vaslui, în sensul că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice rămâne obligat să acorde despăgubiri, însă calculate în condiţiile art. 2, 3 din O.U.G. nr. 156/2007, prin emiterea de titluri de stat, instanţa de recurs dispunând actualizarea cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. -S.A. pe perioada în care a fost acordată.

Prin urmare, prin Decizia civilă nr. 861 R/22.08.2012, instanţa a prevăzut ca în cadrul procedurii de emitere a titlurilor de stat, pe de o parte obligaţia ca pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde despăgubiri, însă calculate în condiţiile art. 2, 3 din O.U.G. nr. 156/2007, prin emiterea de titluri de stat, iar pe de altă parte, să se efectueze actualizarea cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, respectiv să fie dedusă dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. -S.A. pe perioada în care a fost acordată, contrar celor menţionate în acţiune de către reclamantul C... L.....

Totodată, aduce la cunoştinţa instanţei şi faptul că la data soluţionării pe fond a dosarului nr. 2645/333/2014 era în vigoare cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor pentru deponenţii care şi-au transferat depozitele de la CEC SA la BRD SA (în acest sens a fost iniţiată de DGFP Vaslui cu adresa nr. ........../28.05.2015 de către Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din cadrul ministerului).

Astfel, în data de 04.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.156/2014, Legea nr.9/2014 pentru completarea O.U.G. nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme.

Aşa cum se stipulează la art. III din lege, Ministerul Finanţelor Publice a avut obligaţia ca în termen de 60 de zile, prin hotărâre a guvernului să stabilească toate elementele tehnice necesare despăgubirii.

Consideră netemeinică şi nelegală hotărârea instanţei de fond având în vedere următoarele:

În apel Ministerul Finanţelor Publice înţelege să invoce o serie de excepţii, iar în ipoteza în care instanţa de apel ar trece peste acestea, admiterea apelului împotriva sentinţei civile nr. 1600/06.07.2018 în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Invocă excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Potrivit art. 1 alin.1 OUG nr. 156/2007 „ persoanele care până la data de 15.02.1992 au efectuat depuneri de sume la CEC, precum şi cele care au transferat aceste sume după 22.12.1989 în conturile BRD SA în vederea achiziţionării de autoturisme au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite existente în conturile active ale CEC, respectiv ale BRD SA îndeplinesc condiţiile neafectării”.

Ulterior prin Legea nr. 9/2014, a fost completată OUG nr. 156/2007 prin despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC, în sensul introducerii art. 1 ind. 1care reglementează modalitatea de stabilire a despăgubirilor sub aspectul perioadei pentru care acestea se calculează (pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC înainte de 1.01.1990 calculul se va face raportându-se la perioada 01.01.1990-31.12.2013, iar pentru cei care au depus după data de 01.01.1990 calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsă între data efectuării depunerii până la data de 31.12.2013.

Pe cale de consecinţă dreptul la despăgubiri pretins de reclamant este prevăzut de art. 2, 3 din OUG nr. 156/2007 aşa cum a statuat deja şi Tribunalul Vaslui dosarul nr. 2875/89/2012.

Or, arată că dreptul reclamantului a fost recunoscut de Judecătoria Vaslui prin Sentinţa civila nr. 3773/28.10.2011, pronunţată în dosarul nr. 8329/333/2010, astfel că prin prezenta acţiune se tinde la constituirea unui nou titlu in baza aceluiaşi drept, ceea ce are vădit caracter inadmisibil.

Prin Decizia civila nr. 861/22.08.2012, dosar nr. 2875/89/2012, Tribunalul Vaslui, obligă Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor acordate în temeiul art. 2, 3 din OUG nr. 156/2007, privind pe reclamantul C.... L..., la plata sumei de 52.820 lei, conform chitanţei cu nr. ......./23.11.1998.

Reclamantul nu a fost mulţumit de modalitatea de stabilire a întinderii dreptului său recunoscut prin decizia civilă nr. 861/22.08.2012, nu poate fi de natură să conducă la o altă concluzie, neputând constitui temei al pretenţiilor în prezenta cauză, respectiv de constituire a unui alt titlu, ci vizează punerea în executare a respectivei hotărâri a instanţei.

Mai mult decât atât, în conformitate cu art. III din Legea nr. 9/2014, modul de calcul al despăgubirilor prevăzute la art. 1ind.2 din OUG 156/2007 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008 cu completările ulterioare, şi celelalte elemente necesare aplicării prezentei legi, se stabilesc prin hotărâre de Guvern în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

În acest context a fost aprobată HG nr. 392/2014 privind elemente tehnice şi modalitatea de punere în executare a sentinţelor judecătoreşti.

HG nr. 392/2014 prevede în art. 2 alin. 6: „În calculul valorii totale a despăgubirilor, conform alin. 3 nu sunt incluse despăgubirile încasate de deponenţi ca urmare a executării silite asupra conturilor statului sau prin plata voluntară”.

Alin. 6, art. 2 din HG nr. 392/2014 reglementează tocmai principiul invocat anterior, respectiv dacă reclamantul a înţeles să uziteze de dreptul său, respectiv executarea silită, acesta nu poate beneficia de dispoziţiile HG nr. 392/2014, respectiv de procedura de calcul a despăgubirilor şi de emiterea titlurilor de stat prevăzute de respectivul act normativ. Reglementarea legiuitorului este în concordanţă cu dispoziţiile incidente, întrucât în cadrul executării silite, prin art. 628 din Legea nr. 134/2010 executorul judecătoresc are competenţa calculării sumei ce face obiectul titlului executoriu. Obligaţia de a face - stabilirea cuantumului despăgubirilor prin aplicarea dispoziţiilor legale şi emiterea titlurilor de stat nu echivalează cu executarea silită a conturilor statului, iar pe cale de consecinţă cele două proceduri nu pot fi simultane, succesive fiind incompatibile.

Faţă de aspectele prezentate, solicită să se admită excepţia inadmisibilităţii şi pe cale de consecinţă respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte fondul, arată că în ipoteza în care s-ar trece peste excepţiile invocate, solicită respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată pentru următoarele motive:

În cuprinsul sentinţei civila nr. 1600/06.07.2018, nu sunt menţionate precizările formulate oral de reclamant cu privire la cererea de chemare în judecată, pentru a putea observa dacă obiectul acţiunii reţinut de către instanţă este cel menţionat de reclamant.

Este evidentă netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei civile nr. 1600/06.07.2018, pornind chiar de la greşita situaţie de fapt reţinută de către instanţă, ceea ce denotă faptul că aceasta nu a fost înţeleasă de către instanţă, ceea ce a generat caracterul nelegal şi netemeinic al soluţionării cauzei.

Astfel, menţionează că instanţa precizează că reclamantul a încasat suma de 20.471,62 lei la data de 04.09.2014, de la BRD-GSG SA debitor fiind Statul Roman, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Constatările instanţei cu privire la fondul cauzei sunt contradictorii, reţinând pe de o parte pasivitatea pârâtului cu privire la explicarea cuantumului despăgubirilor, iar pe de altă parte ca au fost totuşi furnizate informaţii in acest sens.In orice caz nu s-a reţinut vreo obligaţie legală de comunicare a datelor solicitate pentru a se reţine încălcarea principiului de drept conform căruia nimeni nu este mai presus de lege.

Cu toate acestea instanţa de fond, cu încălcarea limitelor investirii sale de către reclamant - obligaţia de a face - respectiv explicitarea cuantumului, face diverse aprecieri cu privire la legalitatea alegerii de către reclamant, fie a executării silite, fie a Legii nr. 9/2014 în vederea recunoaşterii drepturilor sale sau referitor la caracterul abuziv al Statului Român prin instituţiile sale ori la culpa MFP, cu nesocotirea limitelor investirii.

Având în vedere că prin Sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861/R/22.08.2012, instanţa a dispus obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde despăgubiri prin emisiuni de titluri de stat calculate în baza art. 2 şi 3 din O.U.G. nr.156/2007, cu modificările şi completările ulterioare, la solicitarea direcţiei pentru a le fi comunicate informaţii cu privire la realizarea creanţei de către cei 26 reclamanţi din cuprinsul Sentinţei civile nr. 3773/28.10.2014, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861 R/22.08.2012, Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din cadrul ministerului i-a comunicat prin adresa nr. ......./18.09.2014 dovada plăţii şi încasării de către fiecare reclamant, inclusiv de către reclamantul din prezenta cauză, a despăgubirilor calculate în condiţiile art. 2, 3 din O.U.G. nr. 156/2007, în baza procedurii aprobate prin H.G. nr. 392/2014, în baza Legii nr. 9/2014, primite de la BRD-Groupe Société Generale, cu adresa nr. ......../16.09.2014.

La momentul modificării OUG nr. 156/2007 prin Legea 9/2014 publicată în MO al României nr. 156/04.03.2014 dreptul la despăgubiri din patrimoniul acestuia a fost înlocuit de suma achitată, astfel dreptul pretins pe calea prezentului demers judiciar nu există, fapt de natură a conferi caracter neîntemeiat cererii reclamantului ceea ce justifică soluţia de respingere a acesteia în consecinţă.

În ce priveşte al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul obligă Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata despăgubirilor conform Sentinţei civile nr. 3773/2011, îl consideră nefondat, motiv pentru care se impune a fi respins ca inadmisibil.

Precizează faptul că reclamantul a fost despăgubit cu suma de 20.471,62 lei, aşa cum precizează în acţiune, bani cu titlu de despăgubiri calculate (în numerar) conform HGR nr. 392/2014, de către BRD- -GSG SA.

În raport de toate aceste considerente, apreciază că acţiunea formulată de reclamantul Creangă Lascăr, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice se impune a fi respinsă, în principal, ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor datorate conform Sentinţei civile nr.3773/2011 a Judecătoriei Vaslui, precum şi la plata dobânzii legale, în condiţiile în care Sentinţa civilă nr. 3773/ 28.10.2014, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861R/22.08.2012, a fost pusă în executare şi creanţa a fost stinsă faţă de reclamantul C..... L........., conform chitanţei nr. ............/04.09.2014 şi potrivit încheierii din 02.02.2015 a Judecătoriei Vaslui, pronunţată în dosar nr. 2645/333/2014, definitivă şi opozabilă, în egală măsură, şi reclamantului.

În subsidiar, consideră că petitul al doilea al acţiunii se impune a fi respins ca neîntemeiat, faţă de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, nefiind justificată această cerere, în condiţiile în care reclamantul a primit sub semnătură despăgubirile acordate în baza Sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861/R/22.08.2012, despăgubiri, însă, calculate în condiţiile art. 2, 3 din O.U.G. nr. 156/2007, prin emiterea de titluri de stat

În condiţiile în care cadrul legal pentru despăgubirea persoanelor fizice care şi-au transferat depozitele pentru achiziţionarea de autoturisme de la CEC SA la BRD SA este asigurat de H.G. nr. 392/2014, aşa cum a arătat în precedent, apreciază cererea reclamantului, în mod evident, ca neîntemeiată, nefiind în măsură să demonstreze sub ce aspect despăgubirile calculate şi încasate de la BRD- Groupe Societe Generale nu respectă dispoziţiile legale la care a făcut trimitere în precedent.

Pe de altă parte, consideră că în privinţa obligaţiilor ce-i reveneau pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în baza Sentinţa civilă nr.3773/28.10.2011, astfel cum a fost lămurită prin Decizia civilă nr. 861/R/22.08.2012, acestea au fost aduse la îndeplinire prin emisiunea de stat în baza căreia s-au asigurat sumele în numerar cu titlu de despăgubiri, ceea ce reprezintă un motiv în plus pentru constatarea lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în prezenta cauză.

Mai mult, precizează faptul că prin Sentinţa civilă nr. 3260/11.10.2013 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosar nr. 5296/333/2013, menţinută prin Decizia nr. 73/29.01.2014, în care a avut calitate de parte şi reclamantul din prezenta cauză, a fost admisă contestaţia la executare formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi au fost anulate actele de executare silită emise în dosarul de executare nr. ..../22.06.2012 de Biroul Executorului Judecătoresc ,,,S....... A.........”, emise în vederea executării silite a Sentinţei civile nr. 3773/2011 a Judecătoriei Vaslui.

În ceea ce priveşte celelalte două petite - capătul 1 şi 3 al cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 3239/333/2017, învederează instanţei că acestea nu privesc vreo obligaţie ce i-ar reveni pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ci privesc pretenţii formulate faţă de BRD- Groupe Societe Generale, sens în care apreciem că este pe deplin justificată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în ceea ce priveşte restul pretenţiilor invocate de reclamant prin acţiune.

Consideră sentinţa civila recurată ca fiind nelegală şi netemeinică şi sub aspectul că, instanţa de fond, greşit a apreciat, că referitor la modul de calcul al sumei de 20.471,62 lei, în acord cu dispozitivul sentinţei civile nr. 3773/28.10.2011 şi a deciziei civile nr. 861 R/22.08.2012, urmare a încuviinţării probei cu expertiză contabilă, prin care s-au stabilit că reclamantului îi revine suma de 25.089,15 lei, faţă de 20.471,62 lei încasată de reclamant, rezultând o diferenţă de 4.617,53 lei datorată reclamantului.

Faţă de raportul de expertiză întocmit de către expert A..... P......., privind stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, precizează că nu şi-l însuşeşte.

Consideră că instanţa în mod greşit a apreciat şi a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, că datorează către reclamant suma de 4.617,53 lei , cu titlul de diferenţă datorată conform Sentinţei civile nr. 3773/2011 şi a sumei de 149 lei cu titlu de dobândă aferentă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, arată că art. 452 NCPC prevede: „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Art. 453 NCPC: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Ori prezenta cauză nu este soluţionată irevocabil.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) Noul Cod de Procedura civilă: ,,Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţelor cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său”.

În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 401/14. 07. 2005, a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii deduse, este cu atât mai necesară, cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii.

În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care investită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate, numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real efectuate în limita unui cuantum rezonabil.

Pentru cele menţionate anterior, solicită să se respingă capătul de cerere privind obligarea la cheltuieli de judecată.

Solicită să se admită apelul în sensul admiterii excepţiilor invocate, iar pe fondul cauzei solicită respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului, fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept, invocă dispoziţiile HG nr. 34/2009.OUG nr. 156/2007, Legea nr. 9/2014, Legea nr. 134/2010, HG nr. 392/2014, art. 466 şi următoarele Noul Cod procedură civilă.

Împotriva încheierii din 26.01.2018 şi a sentinţei civile a formulat apel pârâta BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA, pe care le critică pentru următoarele motive:

Apreciază că Judecătoria Vaslui a respins neîntemeiat excepţia autorităţii de lucru judecat.

Arată că prin întâmpinarea formulată în primă instanţă a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a arătat că există identitate de părţi, obiect şi cauză între cererile care au fost înregistrate succesiv pe rolul Judecătoriei Vaslui sub nr. 454/333/2016 şi nr. 3239/333/2017.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui sub nr. 454/333/2016 reclamantul C...... L....... a arătat că a depus suma de 20.000 lei la Bancă în 1993 în vederea achiziţionării unui autoturism şi a solicitat eliberarea acelei sume cu dobândă sau actualizată cu indicele de inflaţie. Dovada depunerii a fost făcută cu chitanţa nr. 577685/1993. În mod expres în cuprinsul respectivei cereri de chemare în judecată reclamantul a susţinut că "am solicitat în repetate rânduri suma de 20.000 de lei, fie cu dobânda aferentă practicată de bancă, fie actualizată conform indicilor de inflaţie".

Prin Sentinţa civilă nr. 110/2017 a Judecătoriei Vaslui pronunţată în dos. nr. 454/333/2016 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BRD GSG SA şi s-a respins cererea formulată împotriva hotărârii primei instanţe nu s-a declarat apel, devenind astfel definitivă.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 3239/333/2017 reclamantul a solicitat prin capătul al treilea de cerere obligarea pârâtei la plata sumei de aproximativ 1000 de lei depusă în 1993 la BRD în vederea achiziţionării unui autoturism. Lecturând motivele de fapt ale acestei cereri de chemare în judecată se observă că reclamantul se referă la aceeaşi depunere de 20.000 lei din anul 1993 pe care o dovedeşte tot cu chitanţa 577685 eliberată de aceasta în 1993.

Suma de 1000 de lei aproximată de către reclamant este în fapt o actualizare cu indicele de inflaţie a sumei de 20.000 lei depusă în 1993 la BRD şi dovedită, în ambele cazuri, cu chitanţa nr. 577685 eliberată de aceasta.

Apreciază că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat. În esenţă, judecătorul a apreciat că nu este identitate de obiect, întrucât în prima acţiune s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei, iar în cererea de faţă s-a solicitat obligarea BRD la plata unei sume de 1000 de lei.

Soluţia pronunţată cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat este vădit greşită, întrucât în cauză este identitate de obiect, pentru următoarele motive:

În doctrină s-a arătat că "în sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material (pretenţia concretă), ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material (de exemplu dreptul de proprietate, dreptul de creanţă)."

Or, dreptul subiectiv al reclamantului era un drept de creanţă care decurgea din depunerea la Bancă în 1993 a unei sume de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autoturism. Atât în cererea care a făcut obiectul dosarului 454/333/2016, cât şi în prezenta cerere dreptul subiectiv invocat este acelaşi.

Faptul că într-o cerere reclamantul a solicitat 20.000 lei la nivelul anului 1993, sumă ce urma să fie actualizată, iar într-o altă cerere a solicitat suma aproximată de 1000 lei reprezentând valoarea la zi a depozitului de 20.000 lei din 1993 nu este de natură să creeze nici măcar aparenţa că este vorba de două sume diferite. în realitate, este vorba de aceeaşi sumă de bani prezentată doar într-un mod diferit pentru a induce în eroare şi a eluda dispoziţiile imperative ale normei de procedură.

Pentru soluţionarea cauzei, instanţa a încuviinţat proba cu expertiză contabilă. Cel de-al treilea obiectiv stabilit a fost acela de a se indica valoarea dobânzii practicate de BRD din 1993 până în prezent, urmând să indice dobânda aferentă sumei de 20.000 de lei. Dacă un asemenea calcul nu este posibil, instanţa a stabilit ca expertul să actualizeze suma cu indicele de inflaţie.

Expertul contabil a răspuns la acest obiectiv actualizând suma de 20.000 de lei cu indicele de inflaţie. Rezultatul a fost suma ce 3.187,32 lei. Deci, suma de 20.000 lei depusă la BRD în 1993, ca urmare a actualizări, a devenit 3.187,32 lei, apreciind că urmează ca instanţa să aibă în vedere că suma de 1000 de lei cerută era una aproximată de reclamant, dovedindu-se ca urmare a calculelor că se datorează 3.187,32 lei.

Prin urmare, există identitate de obiect între cele două cereri de chemare în judecată, pentru că ceea ce s-a urmărit a fost să fie obligată Banca, în temeiul unui drept de creanţă unic, să fie achitată suma de 20.000 lei actualizată cu indicele de inflaţie până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 430 alin. (1) din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Având în vedere împrejurarea că Judecătoria Vaslui s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 110/2017 în sensul că BRD GSG SA nu are calitate procesuală pasivă în acţiunea prin care s-a cerut să fie obligată Banca să elibereze suma de 20.000 lei depusă în anul 1993 cu dobânda aferentă sau actualizată cu indicele de inflaţie, există fără îndoială autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei absolute de fond a lipsei calităţii procesuale pasive.

Sub acest aspect, apreciază că se impune a se admite apelul împotriva încheierii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.

Consideră că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, motivat de faptul că instanţa a obligat BRD GSG SA să achite suma de 3.187,32 lei reprezentând suma de 20.000 lei depusă în anul 1993 şi actualizată cu indicele de inflaţie, conform calculelor realizate de expertul contabil desemnat în cauză.

În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că "având în vedere obligaţia depozitarului de restituire a sumelor de bani depuse, actualizate în raport de rata inflaţiei, având în vedere concluziile raportului de expertiză cu privire la valoarea actualizată a sumei depuse de reclamant, instanţa urmează să admită acest capăt de cerere.....".

Nu există nicio dispoziţie legală care să oblige depozitarul să restituie sumele de bani depuse, actualizate cu rata inflaţiei. Dimpotrivă, dacă s-ar admite că sunt în prezenţa unui contract de depozit, având în vedere momentul constituirii acestuia, ar fi aplicabile dispoziţiile Codului civil 1864 (tempus regit actum).

Potrivit dispoziţiilor art. 1604 din Codul civil 1864, depozitarul trebuie să înapoieze tot acel lucru ce a primit. Un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, făcuse întrebuinţare de dansul, trebuie sa se restituie în acele monede în care s-a făcut, atât în cazul de sporire, cât şi în acela de scădere a valorii lor.

Aşa cum s-a reţinut de instanţe în litigii similare vizând depozitele la CEC "potrivit jurisprudenţei în materie, contractul de depunere de sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni constituie o varietate a contractului de depozit neregulat încheiat între C.E.C., în calitate de depozitar, şi o persoană fizică sau juridica, în calitate de deponent, prin care depozitarul se obligă să păstreze sumele de bani depuse şi să le restituie, la cerere, cu dobânzile aferente, dintr-o dată sau fracţionat, titularului depunerii sau reprezentantului său" (Judecătoria Bârlad, Sentinţa civilă nr. 904/2015).

Potrivit judecătorului care a pronunţat hotărârea apelată, devalorizarea monedei naţionale trebuie suportată de depozitar. Această sentinţă este vădit nelegală, deoarece contravine dispoziţiilor art. 1604 din Codul civil 1864. În practica judiciară s-a arătat că "faptul că reclamanta a stat în pasivitate până acum şi nu s-a preocupat de recuperarea banilor şi desfiinţarea depozitului constituit, nu poate fi imputabil pârâţilor, cum nu poate fi imputat acestora nici faptul devalorizării depozitului" (Judecătoria Cluj Napoca, Sentinţa 960/2016).

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Codul civil 2009, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit. Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Decretul 167/1958 privind prescripţia extinctivă, instanţa judecătorească şi organul arbitrar sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris.

Este unanim recunoscut că prescripţia dreptului material la acţiune care a început să curgă anterior intrării în vigoare a Codului civil este de ordine publică, putând fi invocată pentru prima dată în apel.

Înţelege să invoce în apel excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru suma de bani solicitată prin al treilea capăt de cerere, instanţa de control judiciar urmând să aibă în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Decretul 167/1958 în conformitate cu care în obligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de la data naşterii raportului de drept.

Faţă de momentul la care a fost depusă la BRD suma de 20.000 de lei, având în vedere şi durata termenului de prescripţie de trei ani, apreciază că instanţa de control judiciar urmează să admită apelul şi să admită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Faţă de toate criticile expuse prin prezenta cerere de apel solicită modificarea în parte a hotărârii primei instanţe şi a încheierii atacate, în sensul admiterii excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune. Solicită respingerea acţiunii împotriva sa.

În drept, invocă dispoziţiile art. 466 şi urm. NCPC, şi pe toate dispoziţiile legale pe care le-a redat sau la care a făcut referire.

Intimatul C.......... A. L........., a formulat întâmpinare în care a arătat următoarele:

Cu privire la executarea Sentinţei civile nr.3773/28.10.2011, pronunţată de Judecătoria Vaslui, menţionează că a arătat, prin cererea formulată, că prin introducerea art. 3 indice 1 în OUG 156/2007 legiuitorul a arătat foarte clar care este modul de calcul al despăgubirilor, stabilind că: „Valoarea totală a despăgubirilor este calculată de BRD-GSG S.A prin indexarea sumelor transferate de la CEC SA la BRD - GSG S.A după cum urmează: din suma transferată la BRD- GSG S.A se va deduce dobânda legală bonificată de CEC S.A pe perioada în care a fost acordată, valoarea rezultată se indexează cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, ulterior deducându-se dobânda legală bonificată de BRD - GSG S.A pe perioada în care a fost acordată” - al. 5.

De asemenea, consideră că instanţa de fond în mod corect a reţinut că modul concret de aplicare a dispoziţiilor OUG nr. 156/2007 a fost explicitat de dispoziţiile art. 2 al. 3 şi al. 4 din HGR nr 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor, de care apelantul nu a ţinut cont, iar Banca avea de urmat o anumită procedură de calcul, procedură care, în cazul său, nu a fost respectată, atât timp cât Banca a dedus aşa-zisele dobânzi legale bonificate, deşi acestea nu au fost acordate, şi a folosit alţi indici de consum decât cei comunicaţi de INS, iar modul greşit de calcul al despăgubirilor a condus la calculul greşit al despăgubirilor, prejudiciindu-l cu o sumă destul de considerabilă.

Prin urmare, consideră că apelantul nu a procedat la calculul sumelor în mod corect, motiv pentru care a fost nevoit să se adreseze din nou instanţei de judecată cu solicitarea ca despăgubirile să fie acordate în mod corect.

În ceea ce priveşte cel de al treilea capăt de cerere, a arătat instanţei că s-a adresat apelantului şi cu privire la despăgubirea pentru suma de 20.000 de lei (ROL) depusă la data de 03.05.1993 la BRD - GSG S.A, conform chitanţei nr. ........., cu acelaşi scop, respectiv al achiziţionării unui autoturism.

Cu privire la restituirea sumei de 20.000 ROL, fie cu dobânda aferentă practicată de bancă, fie actualizată conform indicilor de inflaţie începând cu anul 1993 (data depunerii), Banca a fost de acord să-i restituie suma fără dobânda bancară, motivat de faptul că nu a fost constituită sub forma unui depozit bancar, iar refuzul Băncii de a-i restitui o sumă actualizată este unul abuziv, atât timp cât, în toată această perioadă, banca s-a folosit de aceşti bani, mărindu-şi capitalul şi beneficiind de un profit de pe urma acestui capital.

Consideră că în mod corect instanţa de fond a respins excepţiile invocate de către apelant, prin încheierea de şedinţă din data de 26.01.2018, ca fiind neîntemeiate, şi anume excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul al treilea de cerere, invocată de pârâta BRD- Groupe Societe Generale SA, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta BRD- Groupe Societe Generale SA, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta.

De asemenea, consideră că în mod corect instanţa de fond a reţinut obligaţia depozitarului de restituire a sumelor de bani depuse, actualizate în raport de rata inflaţiei, având în vedere concluziile raportului de expertiză cu privire la valoarea actualizată a sumei depuse, şi obligarea pârâtei BRD Groupe Societe Generale SA la plata către sumei de 3.187,32 lei reprezentând contravaloarea sumei de 20.000 lei depusă la B.R.D. - Sucursala Vaslui la data de 03.05.2013 actualizată în raport de indicele de inflaţie, astfel cum a fost determinată prin raportul de expertiză efectuat în cauză, precum şi la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.187,32 lei, începând de la data pronunţării hotărârii, respectiv data de 06.07.2018, şi până la achitarea integrală a debitului.

Pentru toate aceste motive, consideră că instanţa de fond în mod corect a dispus admiterea acţiunii în contradictoriu cu pârâtele BRD Groupe Societe Generale SA şi Statul Român -prin Ministerul Finaţelor Publice, precum şi obligarea acestora la plata sumelor de bani reţinute în dispozitivul hotărârii, motiv pentru care solicită instanţei de apel respingerea apelului declarat şi menţinerea hotărârii pronunţate de Judecătoria Vaslui.

Cu privire la apelul declarat de către apelanta BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA, având în vedere că la această dată nu a primit motivele apelului, pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de motivele invocate, solicită respingerea apelului şi menţinerea hotărârii pronunţate de Judecătoria Vaslui.

Solicită de asemenea respingerea apelului declarat de către apelanta BRD GROUPE SOCIETE GENERALE SA, ca tardiv introdus.

În apel a fost administrată proba cu acte.

Cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea recursului în interesul legii înregistrat sub nr 1574/1/2019 al Înaltei Curţi de Casație şi Justiție va fi respinsă motivat de faptul că sesizarea care a fost ataşată la dosar vizează interpretarea unor dispoziţii din Codul penal,  art. 66 alin. 1  lit. a, b şi d-o Codul penal, iar problema de drept sesizată vizează: dacă este posibilă aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d-o Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, în cazul deţinerii unei soluţii de condamnare la pedeapsa amenzii.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării judecării cauzei, potrivit art. 517 alin. 1 ind. 1 CPC motivat de faptul că prezenta cauză civilă având ca obiect diferenţă despăgubiri solicitate potrivit OUG 156/2007 şi restituire sumă depozit nu depinde de modalitatea de soluţionare a dispoziţiilor din Codul penal.

Excepţia tardivităţii apelului declarat de BRD Groupe Societe Generale SA, excepţie invocată de intimat, va fi respinsă motivat de faptul că sentinţa civilă nr 1600/6 iulie 2018 a fost comunicată acestei părţi la 26.11.2018, iar apelul a fost trimis prin poştă la 27.12.2019.

În cauză termenul de apel de 30 zile se împlinea la data de 27.12.2018, conf. art. 181 alin. 1 pct. 2 CPC, astfel că cererea de apel este depusă în termen.

Prin apel, BRD a solicitat şi verificarea încheierii din 26 ianuarie 2018, pentru care este admisibil apelul faţă de prevederile art. 466 alin. 4 CPC care prevede că şi încheierile premergătoare se pot ataca odată cu fondul, afară de cazul în care se prevede altfel.

Termenul pentru declararea apelului curge de la aceeaşi dată şi pentru încheiere premergătoare.

În cauză apelul nu este tardiv, astfel că se va respinge excepţia tardivităţii invocată de intimat.

Analizând încheierea şi sentinţa apelată în raport de motivele de apel şi dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de control judiciar constată că apelurile sunt  întemeiate, pentru următoarele considerente:

Apelul declarat de Statul Româna prin Ministerul Finanțelor este întemeiat pentru următoarele motive:

Obiectul prezentului litigiu constă în obligarea pârâtei BRD - Groupe Societe Generale SA la calcularea sumelor datorate de stat cu titlu de despăgubiri conf. sentinţei 3773/2011, obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor cuvenite conform sentinţei sus-menţionate şi obligarea pârâtei BRD Groupe Societe Generale SA la eliberarea sumei de aproximativ 1000 lei depusă de reclamant în 1993, temeiul în drept invocat fiind art. 3 ind. 1 din OUG 156/2007, art. 2 alin. 3 şi 4 din HG 392/2014 şi 1345 Cod civil care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză.

În mod greşit a reţinut prima instanţă că Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice trebuie să mai achite o diferenţă de 4617,53 lei şi dobânda legală aferentă acestei sume, despăgubire, acordată potrivit OUG 156/2007.

Prin sentinţa civilă nr. 3773/28.10.2011 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 8329/333/2010 a fost admisă cererea formulată, printre alţii, de reclamantul C..... L....... în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să acorde reclamantului despăgubiri prin emiterea de titluri de stat pentru depozitul constituit la CEC în vederea achiziţionării unui autoturism şi transferat la Banca Română pentru Dezvoltare – GSG SA, despăgubiri calculate în condiţiile art. 2, 3 din O.U.G. nr. 156/2007 astfel cum a fost modificată şi completată.

Din motivarea sentinţei rezultă că reclamantul C..... L..... a depus cu chitanţa ........ din 23.11.1988 suma de 52.820 lei, în depozit la CEC în vederea achiziţionării  unui autoturism. Ulterior, la data de 3.06.1991 a fost transferat la BRD depozitul în valoare de 52.820 lei.

Prin decizia nr. 861/R/22.08.2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. 2875/89/2012, Tribunalul Vaslui a admis recursul formulat de către Ministerul Finanţelor Publice, prin DGFP Vaslui, cu consecinţa admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 3773/2011 a Judecătoriei Vaslui şi a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să acorde despăgubiri calculate în condiţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 156/2007, respectiv în privinţa reclamantului s-a dispus obligarea Statului Român la plata sumei de 52.820 lei, sumă ce urma să fie actualizată cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC S.A. pe perioada în care a fost acordată.

La data de 4.09.2014 reclamantului i s-a achitat suma de 20.741,62 lei, calculată de BRD potrivit algoritmului din art. 2 alin. 4 din HG 392/2014.

Motivul de apel al Statului Român, constând în inadmisibilitatea acţiunii, motivat de faptul că reclamantul doreşte obţinerea unui nou titlul executoriu pentru despăgubirile acordate prin sentinţa nr. 3773/2011 şi pentru că partea are posibilitatea de a contestat executarea, va fi respins.

 Din motivarea celui de-al doilea capăt de cerere (obligarea Statului Român la plata despăgubirilor stabilite potrivit sentinţei) rezultă că reclamantul contestă modul de calcul al despăgubirilor achitate la data de 4 septembrie 2014, în baza titlului executoriu: sentinţa lămurită, întrucât nu a fost respectată metodologia din HG 392/2014 întrucât banca a dedus dobânda legală bonificată, deşi dobânda nu a fost acordată de către CEC SA şi a folosit alţi indici de consum decât cei ai preţurilor de consum pentru mărfuri nealimentare, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Astfel prin al doilea capăt de cerere reclamantul urmăreşte obţinerea unei noi hotărâri pentru o diferenţă de despăgubire.

În cauză, plata sumei achitată la data de 4.09.2014, în baza sentinţei nr. 3773/2011, astfel cum a fost lămurită, s-a realizat benevol, astfel că nu este admisibilă o contestaţie la executare, în baza art. 712 CPC, care se poate exercita împotriva unei executări silite.

În cauză nu a existat o executare silită, astfel că intimatul nu avea calea unei contestaţii la executare.

Al doilea capătul de cerere, constând în plata de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a unei diferenţe de despăgubiri, care nu a fost plătită la 4.09.2014 reprezintă o acţiune în pretenţii, care este admisibilă. Astfel reclamantul are acces la instanţă cu privire la diferenţa de despăgubiri.

Este  întemeiat motivul privind obligarea Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice să mai achite o diferenţă de 4617,53 şi dobândă legală aferentă acestei sume, despăgubire, acordată potrivit OUG 156/2007.

Această diferenţă de 4617,53 lei rezultă din raportul de expertiză contabilă întocmit în prima instanţă de către expertul A..... P....... Această suma a fost calculată de expert la suma depusă de 50.762 lei, conform indicilor de creştere a preţurilor publicat de INS.

ART. 3^3 din OUG 156/2007, astfel cum a fost modificat prin Legea 19/2016, ulterior pronunţării sentinţei nr. 3773/2011, lămurită prin decizia nr. 861/2012 a Tribunalului Vaslui, prevede: 

 „(1) Pentru deponenţii cărora prin hotărâri judecătoreşti executorii li s-a dispus plata despăgubirilor în baza art. 2 şi 3 şi calculul acestora până la data plăţii, valorile totale ale despăgubirilor se calculează de către B.R.D. Groupe Société Générale - S.A. conform art. 3^1 alin. (5).”

Art. 3 ind. 1 alin. 5 din acelaşi cat normativ prevede:

„(5) Valoarea totală a despăgubirii este calculată de către B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A. prin indexarea sumelor transferate de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. - S.A., după cum urmează: din suma transferată la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. S.A. se va deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. pe perioada în care a fost acordată, valoarea rezultată se indexează cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, ulterior deducându-se dobânda legală bonificată de B.R.D. Groupe Societe Generale - S.A. pe perioada în care a fost acordată.”

Din aceste două dispoziţii rezultă că inclusiv pentru deponenţii pentru care există hotărâri judecătoreşti, se aplică acelaşi algoritm de calul al despăgubirii: din suma transferată la Banca Română pentru Dezvoltare - B.R.D. S.A. se va deduce dobânda legală bonificată de  CEC pe perioada în care a fost acordată, valoarea rezultată se indexează cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, ulterior deducându-se dobânda legală bonificată de B.R.D. pe perioada în care a fost acordată. Acest algoritm este preluat şi în art. 2 alin. 4 din HG 392/2014.

În cauză a fost aplicat acest algoritm, astfel cum rezultă din explicaţiile date în apel  de către apelanta BRD.

Din adresa din 14.08.2019 a apelantei BRD rezultă că deponentul a constituit depozit de 52.820 lei vechi la data de 23.11.1988 la CEC şi ulterior, la data de 3.06.1991, a fost transferat depozitul la BRD. Din această sumă de 52.820 lei a fost dedusă dobânda bonificată de CEC (în valoare de 2057 lei vechi), iar valoarea rezultată de 50.762 lei a fost indexată cu indicele preţurilor de consum pentru perioada respectivă (ianuarie 1990-decembrie 2013), rezultând suma de 20.471,62 lei. Această suma de 20.471,62 lei a fost achitată reclamantului.

Astfel că apelanta BRD a calculat despăgubirea cu respectarea algoritmului indicat de prevederile din art. 3 ind. 3 şi art. 3 ind. 1 alin. 5 din OUG 156/2007, iar Statul român a virat suma corectă pentru a fi plătită reclamantului.

Nu se poate reţine că prin modul de calcul indicat de textele legale este încălcat dispozitivul deciziei nr. 861/2012. Prin această decizie s-au acordat despăgubiri calculate în condiţiile art. 2 şi 3 din OUG nr. 156/2007, respectiv în privinţa reclamantului s-a dispus obligarea Statului Român la plata sumei de 52.820 lei, sumă ce urma să fie actualizată cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care se deduce dobânda legală bonificată de Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC S.A. pe perioada în care a fost acordată. Prin legea ulterioară deciziei de lămurire s-a indicat ordinea operaţiunilor: de deducere dobândă şi indexare. Acest algoritm legal se aplică şi pentru hotărârile pronunţate anterior, astfel cum prevede art. 3 ind. 3 din OUG 156/2007.

În cauză nu se încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 861/2012 care prevede aceleaşi operaţiuni, dar în altă ordine.

Concluzia expertului cu privire la diferenţa de 4.617,53 lei, din obiectivul 1 al raportului de expertiză, va fi înlăturată motivat de faptul că expertul a aplicat dobânda legală bonificată care nu este dedusă din suma depusă, ci este adăugată, contrar art. 3 ind. 1 alin. 5 din OUG 156/2007, iar indicii preţurilor de consum au fost aplicaţi la o bază greşită.

Întrucât apelanta BRD a calculat despăgubirea cu respectarea algoritmului indicat de prevederile din art. 3 ind. 3 şi art. 3 ind. 1 alin. 5 din OUG 156/2007, iar Statul român a virat suma corectă pentru a fi plătită reclamantului, rezultă că primele două capete de cerere sunt neîntemeiate.

În consecinţă apelul declarat de Statul român este întemeiat.

Apelul declarat de  BRD-Groupe Societe Generale SA  împotriva încheierii din 26 ianuarie 2018 şi împotriva sentinţei civile  este întemeiat.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2018 a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 110/2017 a Judecătoriei Vaslui cu privire la capătul al treilea de cerere, obligarea pârâtei BRD Groupe Societe Generale SA la eliberarea sumei de aproximativ 1000 lei depusă de reclamant în 1993. În motivare se reţine că nu există identitate de obiect.

Prin sentinţa apelată a fost obligată pârâta BRD Groupe Societe Generale SA să achite suma de 3.187,32 lei, reprezentând suma de 20.000 lei depusă în 1993 şi actualizată cu indicele de inflaţiei, conform calculelor realizate de expert.

Prin sentinţa 110/25.01.2017 a Judecătoriei Vaslui a fost respinsă cererea formulată de reclamantul C.... L.... în contradictoriu cu pârâta BRD Groupe Societe Generale SA de obligare la eliberarea sumei de 20.000 lei depusă în 1993, pentru lipsă calitate procesuală pasivă.

În motivare se reţine că BRD nu are calitate procesuală pasivă de eliberare a acestei sume, faţă de temeiul în drept invocat de reclamant OUG 156/2007 şi de prevederile art. 2 alin. 2 şi 3 din HG 392/2014. În motivare se reţine că Ministerului Finanţelor Publice îi revine obligaţia de emisiuni de titluri, conf. art. 2 alin. 2 şi 3 din HG 392/2014.

Cu privire la capătul al treilea de cerere există autoritate de lucru judecat motivat de faptul că există identitate de părţi, de obiect (în dosarul nr 454/333/2016: eliberarea sumei de 20.000 lei depusă în 3.05.1993 la BRD, iar în prezenta cauză eliberarea sumei de aproximativ 1000 lei depusă la BRD în 3.05.1993) şi de cauză: în ambele dosare se invocă prevederile din OUG 156/2007. Există identitate de obiect pentru că ambele cereri vizează restituirea sumei depuse în 3.05.1993 (în cuantumul iniţial de 20 000 lei vechi) sau în cuantumul din prezent de aproximativ 1000 lei.

 Din motivele de fapt ale acestei cereri de chemare în judecată se observă că reclamantul se referă la aceeaşi depunere de 20.000 lei din anul 1993 pe care o dovedeşte tot cu chitanţa 577685 eliberată de aceasta în 1993. Suma de 1000 de lei aproximată de către reclamant este în fapt o actualizare cu indicele de inflaţie a sumei de 20.000 lei depusă în 1993 la BRD şi dovedită, în ambele cazuri, cu chitanţa nr. 577685 eliberată de aceasta.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 CPC pentru a exista autoritate de lucru judecat: identitate de obiect, părţi şi cauză.

Motivele de apel privind prescripţia dreptului la acţiune cu privire la capătul al treilea  şi cu privire la temeiul legal al acestui capăt de cerere nu vor fi analizate motivat de faptul că se reţine o excepţie de fond care are prioritate: autoritatea de lucru judecat.

În temeiul art. 480 CPC se vor admite ambele apeluri.

Respinge excepţia tardivităţii apelului declarat de BRD Groupe Societe Generale SA. 

Se va respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul C... L...., cu domiciliul în mun. ............, în contradictoriu cu pârâta BRD Groupe Societe Generale SA, cu sediul în mun. ............ având ca obiect obligarea pârâtei la calculul sumelor  datorate cu titlu de despăgubiri, ca neîntemeiată.

Se va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C...... L...... în contradictoriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în mun. ............... având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor şi a dobânzii legale.

Se va admite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de BRD Groupe Societe Generale SA a sentinţei civile nr. 110 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Vaslui pronunţată în dosarul nr. 454/333/2016 cu privire la capătul al treilea de cerere, care va fi respins.

Întrucât cererea introductivă se va respinge, în temeiul art.451 CPC se va respinge şi cererea reclamantului de acordare cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea formulată de apelanta BRD Groupe Societe Generale SA de suspendare a cauzei  până la soluţionarea dosarului nr. 1574/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Admite apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1600 din 6 iulie 2018 a Judecătoriei Vaslui pe care o schimbă în tot.

Respinge excepţia tardivităţii apelului declarat de BRD Groupe Societe Generale SA. 

Admite apelul declarat de  BRD-Groupe Societe Generale SA  împotriva încheierii din 26 ianuarie 2018 pe care o schimbă în parte şi împotriva sentinţei civile nr. 1600 din 6 iulie 2018 a Judecătoriei Vaslui pe care o schimbă în tot astfel:

Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul C...... L......., cu domiciliul în mun. ..........., în contradictoriu cu pârâta BRD Groupe Societe Generale SA, cu sediul în mun. ............. având ca obiect obligarea pârâtei la calculul sumelor  datorate cu titlu de despăgubiri, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C... L... în contradictoriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în mun. .............. având ca obiect obligarea pârâtului la plata despăgubirilor şi a dobânzii legale.

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de BRD Groupe Societe Generale SA a sentinţei civile nr. 110 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Vaslui pronunţată în dosarul nr. 454/333/2016 cu privire la capătul al treilea de cerere.

Respinge cererea reclamantului C....L.... în contradictoriu cu pârâta BRD Societe Generale SA de obligare a pârâtei la eliberarea sumei depusă la 3.05.1993 întrucât există autoritate de lucru judecat a sentinţei civile nr. civile nr. 110 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Vaslui.

Respinge cererea reclamantului de acordare cheltuieli de judecată.

Păstrează celelalte dispoziţii ale încheierii din 26 ianuarie 2018 care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la prezenta instanţă.

Pronunţată azi, 18.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

.....................................................................................

Domenii speta

Spete similare