Hotărâre 374/Ap din 12.06.2018

- art. 297 Cod penal

Fapta inculpatului, psiholog cu drept de liberă practică, de a emite un aviz psihologic necesar înscrierii la şcoala de şoferi fără să consulte psihologic persoana solicitantă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu. Psihologul cu drept de liberă practică are calitatea de funcţionar public stric cu privire la această activitate, de evaluare psihologică a persoanelor ce solicită un aviz necesar înscrierii la şcoala de şoferi, iar norma primară de drept încălcată este art. 23 alineat 31 din O.U.G. nr. 195/2002.

I. Constată că prin sentinţa penală nr. 41 din 05.10.2017 pronunţată în dosarul penal nr. xx/119/2016 de Tribunalul Covasna s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală s-a respins cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, respectiv din:

- „fals intelectual”, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal (2 infracțiuni), cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în

- „fals material în înscrisuri oficiale”, prevăzută de art. 320 alin. 1, 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p.

În temeiul art. 386 alin. 1 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, respectiv din „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (19 infracțiuni), cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în „abuz în serviciu”, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (19 acte materiale).

În baza art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale), cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal și art. 67 Cod penal i s-a interzis condamnatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În baza art. 38 alin. 1 lit. a, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 1, 3 lit. a Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 96 alin. 4, 5 Cod penal a fost revocată suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin decizia nr. 98/Ap/12.02.2015 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 44 alin. 1, 2 Cod penal a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa a cărei executare a fost revocată, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 24.09.2015 până la 16.03.2016.

În baza art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă (2 infracțiuni).

În baza art. 38 alin. 1 lit. a, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 1, 3 lit. a Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 292 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

În baza art. 91 alin. 1 Cod penal a dispus dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 92 alin. 1 și 2 Cod penal a stabilit 3 ani durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a – e Cod penal, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune E., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. 2 lit. d Cod penal, pe durata termenului de supraveghere a obligat condamnatul să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere a fost obligat condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei F..

În temeiul art. 91 alin. 4 rap. la art. 96 Cod penal i s-a atras atenţia condamnatului asupra conduitei sale viitoare, precum şi cu privire la posibilitatea revocării suspendării dacă va mai comite alte infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a , b și k Cod penal și art. 67 Cod penal, i s-a interzis condamnatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 2 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal, respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b , k Cod penal.

În baza art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul G. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (2 acte materiale).

S-a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 78/11.07.2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 363/A/16.10.2015 a Î.C.C.J.

În baza art. 40 alin. 1 Cod penal a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 4 ani în pedepsele componente de 2 ani şi 6 luni, 2 ani şi 6 luni, 1 an şi 6 luni, 1 an şi 6 luni.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 25.09.2015 până la 07.06.2016, precum şi perioada executată până la zi.

În baza art. 45 alin. 3 Cod penal s-a aplicat alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. 2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul H. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă (2 infracțiuni).

În baza art. 38 alin. 1 lit. a, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 1, 3 lit. a Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul I. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (3 acte materiale).

A constatat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta dedusă este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 78/11.07.2014 a Curţii de Apel Braşov definitivă prin decizia penală nr. 363/A/16.10.2015 a Î.C.C.J.

În baza art. 40 alin. 1 Cod penal s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare în pedepsele componente de 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni, 2 ani şi 6 luni, 1 an şi 6 luni închisoare 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pe o durată de 4 ani.

În baza art. 72 Cod penal s-a dedus perioada executată până la zi.

În baza art. 45 alin. 3 Cod penal s-a aplicat alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii pedeapsa complementară cea mai grea, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În temeiul art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (19 acte materiale).

În temeiul art. 321 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (2 infracţiuni).

În baza art. 38 alin. 1 lit. a, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, art. 45 alin. 1, 3 lit. a Cod penal au fost contopite pedepsele de mai sus, fiind aplicată pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal i s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală și art. 108 alin. 1 lit. d Cod penal rap. la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 291 alin. 2 Cod penal, s-a confiscat de la inculpatul B. suma de 1470 lei, iar de la inculpatul C. suma de 200 lei.

În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală și art. 108 alin. 1 lit. d Cod penal rap. la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 292 alin. 4 Cod penal, s-a confiscat de la inculpatul D. suma de 210 lei.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală a fost menţinut sechestrul instituit prin ordonanţele procurorului din data de 23.12.2015 asupra sumelor de bani sus menţionate.

În conformitate cu art. 398 Cod procedură penală rap. la art. 274 alin. 1, 2 Cod procedură penală, au fost obligaţi inculpaţii la plata către stat a sumei de câte 1.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 4.295 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

II. Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. xxx/P/2015 din 07.01.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, înregistrat la această instanţă sub nr. xx/119/2016, au fost trimiși în judecată inculpații:

1. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- « trafic de influenţă în formă continuată », prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale), cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal.

- « trafic de influenţă», prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal,

cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

2. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- « complicitate la infracţiunile de trafic de influenţă », prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (2 infracțiuni).

3. D., pentru săvârșirea infracțiunii de:

- « cumpărare de influenţă », prevăzută de art. 292 alin. 1 Cod penal.

4. G., pentru săvârșirea infracțiunii de:

- « trafic de influenţă în formă continuată », prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. (2 acte materiale)

5. H., pentru săvârșirea infracțiunii de:

- « complicitate la infracţiunile de trafic de influenţă », prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. (2 infracțiuni)

6. I., pentru săvârșirea infracţiunii de:

- « trafic de influenţă în formă continuată », prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. (3 acte materiale)

7. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- « abuz în serviciu» prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000. (19 infracțiuni)

- «fals intelectual», prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal (2 infracțiuni), cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În luna martie 2015, numiții J., K. și L. (fiicele, respectiv nepotul denunțătorului M.), au remis suma de 5.200 lei numiților B. și I. pentru ca aceștia să intervină pe lângă funcționari din cadrul SPCRPCÎV N. și să rezolve pe căi frauduloase promovarea de către cei trei a examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Astfel, L. le-a remis celor doi inculpați 1.200 lei, J. 1.000 lei și K. 3.000 lei, din care martorul denunţător a recuperat doar 2.000 lei, întrucât primii doi au picat proba de traseu, iar cea din urmă proba de teorie.

Inculpatul B. recunoaște toate faptele astfel cum îi sunt imputate, dar celălalt inculpat se apără invocând că a avut numai rolul de traducător. Instanţa de fond a reţinut că din înregistrarea efectuată de martorul denunţător rezultă implicarea activă a inculpatului I. în săvârşirea infracţiuni de trafic de influenţă.

Negocierile privind returnarea banilor s-au întins pe o perioadă mai lungă de timp, cei doi inculpați încercând ca în contul diferenței de 3.200 lei nereturnată martorilor să obțină un credit pentru produse electrocasnice, în numele inculpatului H., operațiune care a eșuat însă din cauza insolvabilității celui dintâi, creditul nefiind acordat.

A mai reţinut instanţa de fond că la data de 31.07.2015 investigatorul sub acoperire O. s-a deplasat la restaurantul P. însoțit de martorul M., care l-a prezentat inculpatului B. ca fiind ”băiatul interesat de obținerea permisului de conducere”, despre care conversaseră anterior telefonic. Inculpatul B. l-a asigurat că nu va întâmpina dificultăți cu viza de reședință pentru județul N., pe care o va rezolva el. La masa celor trei s-a alăturat și inculpatul G., care, la întrebarea investigatorului cât ar costa obținerea permisului de conducere pentru categoriile C și E, a schițat grafic pe fața de masă numărul 1500 și litera ”E”; ambii inculpați au specificat apoi că sumei de 1.500 EUR i se adaugă taxa de școlarizare, cu privire la care au indicat un cuantum final de 2.200 lei, după ce inițial solicitaseră 1.800 lei. În continuare B. l-a asigurat că va rezolva problema examinărilor medicale, G. învederând că obținerea vizei de flotant va fi facilitată de un anume ”Q.”, și tot acest ultim inculpat, ca răspuns la întrebarea investigatorului, i-a indicat data de 03.08.2015 ca fiind ziua plății atât a sumei de 1.500 EUR, cât și a taxei de 2.200 lei.

Cei doi inculpați i-au comunicat apoi investigatorului numerele lor de telefon, B. solicitându-i ca în data de 03.08.2015 să aducă pentru început doar 1.000 EUR, respectiv contravaloarea”intervenției” la proba teoretică, urmând ca diferența de sumă să fie achitată ulterior, pentru promovarea probei de traseu, după ce investigatorul se va fi convins că ”ei se mișcă”.

Inculpatul G. se implică apoi activ în explicarea tuturor etapelor, învederând că la oftalmologie e obligatorie prezența investigatorului, chiar dacă ”restul vor fi toate rezolvate de ei”, confirmând că suma de 1.500 va fi plătibilă în EUR și stabilind el personal data plății ca fiind ziua de”luni”. Deopotrivă inculpatul G. protestează și față de gestul benevolent al inculpatului B. de a-i permite investigatorului doar o plată parțială, atrăgându-i atenția ”să nu pățească ca și cu ăla” şi arogându-și astfel o participare de-a dreptul decizională la activitatea infracțională, prin contestarea deciziei luate de către celălalt inculpat.

Au avut mai multe întâlniri în cadrul cărora au discuta a aspecte legate de modalitatea frauduloasă de obţinere a permisului de conducere de către investigatorul sub acoperire.

Inculpatul D. i-a relatat investigatorului sub acoperire că și el i-a plătit inculpatului B. 500 de EUR pentru obținerea permisului de conducere cat. C, din aceeași sumă solicitată, de 1.500 EUR, plată efectuată în toaleta aceluiași local.

Ulterior, în aplicarea planului imaginat de inculpatul B., investigatorul a plecat însoțit de inculpații C. și H. să obțină viza de reședință și adeverința medicală, cel dintâi solicitându-i în prealabil sumele de 100 lei pentru preluarea în spațiu de către H., 200 lei pentru ”serviciul de companie” al inculpatului C. și 100 lei pentru directorul serviciului de evidența populației, pe care inculpatul B. l-a contactat în prealabil.

După un scurt periplu generat de absența medicului care, potrivit spuselor inculpatului H. ”colabora” de obicei, investigatorul însoțit de inculpații C. și D. au ajuns la sediul serviciului de evidența populației, unde inculpatul C. a completat un formular în numele lui D., care nu știa să scrie, iar H. s-a așezat la coadă, funcționara de la ghișeu înștiințându-l că actele nu pot fi preluate, din cauza neprezentării în original a actului doveditor al spațiului. În acel moment inculpatul C. i-a telefonat lui B., pentru ca acesta să ia legătura cu directorul, în scopul surmontării problemei cauzate de această neregularitate, fapt care s-a și întâmplat.

În scurt timp inculpatul C. a fost contactat de B., care i-a transmis că se pot ridica cărțile de identitate, fiind gata deja, întrucât a vorbit el cu directorul. În intervalul de așteptare, petrecut într-un bar, C. i-a avertizat pe cei doi ”candidați” să nu se lase trași pe sfoară de B., întrucât doar în ultima săptămână se confruntase cu 5 astfel de persoane, aspect care dovedește implicarea deplină și a acestui inculpat în schema infracțională imaginată de B..

În următoarea etapă investigatorul s-a deplasat cu inculpatul H. la medicul de familie al acestuia, R., căruia cel dintâi i-a înmânat 50 de lei (costul fiindu-i comunicat de cel de-al doilea anterior) contra unei adeverințe. La ieșirea din cabinet, l-au întâlnit pe B., care i-a solicitat manifest investigatorului 100 de lei pentru contribuția lui H. de a-l fi preluat în spațiu, și pe care investigatorul i-a plătit, suma fiind încasată pe loc de acest ultim inculpat. Consultația acordată investigatorului este consemnată la poziția 5029 în registrul ridicat de la medicul R. în data de 25.09.15.

Ulterior, s-a realizat deplasarea investigatorului și a inculpaților C., B. și D. la cabinetul inculpatului A., unde B. a completat o fișă în numele lui D. și a obținut avize psihologice pentru ambii ”candidați”, contra sumei de 100 lei plătită de fiecare, fără ca vreunul dintre ei să fi fost testat în vreun fel. La plecare, inculpatul B. a subliniat necesitatea ca investigatorul să se declare mulțumit, întrucât n-ar exista, în opinia sa, prea multe persoane care să intre în posesia unui astfel de aviz fără să fie testate în vreun fel.

Investigatorul și D. au fost apoi conduși de către inculpații C. și B. la centrul medical S., pentru obținerea restului evaluărilor medicale, unde un medic, văzând reședința investigatorului, a afirmat potrivit celor consemnate în procesul verbal, că ”ăsta e unul din aranjamentele lui B.”, aspect de natură a dovedi notorietatea schemei infracționale implementate de B..

În ultima etapă a demersurilor, cei patru s-au deplasat mai întâi într-un bar, unde li s-a alăturat Q., instructorul la care face referire inculpatul G. la prima întâlnire, iar apoi la școala de șoferi Ş. din T., unde fiecare ”candidat” a achitat suma de 200 lei cu titlu de taxă de școlarizare (factura emisă pe numele investigatorului cu acest titlu fiind atașată la fila 199 vol. I UP). La un moment dat, inculpatul B. l-a îndepărtat pe D., spunându-i că se vor revedea luni, iar pe investigator l-a chemat într-un loc mai retras, cerându-i să-i remită sumele convenite, astfel încât acesta i-a înmânat 100 de lei (solicitați pentru ”remunerația” directorului de la evidența populației) și 500 EUR, pentru demararea pașilor necesari fraudării examenului de obținere a permisului auto.

La momentul despărțirii celor doi, a fost realizat flagrantul de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, asupra inculpatului B. fiind identificați banii remiși de către investigator și puși la dispoziția acestuia potrivit procesului verbal atașat la fila 194 vol. I UP.

Cu privire la acuzațiile aduse inculpatului A., instanţa de fond a reţinut că inculpatul a emis avize psihologice pentru înscrierea la şcoala de şoferi mai multor persoane, indicate expres, fără a le consulta psihologic pe acestea, la solicitarea inculpatului B..

În al doilea rând, s-a mai reţinut că inculpatul a efectuat, ulterior emiterii avizului psihologic, modificări scrise în caietul de examinare al investigatorului și inculpatului D..

Instanţa de fond a considerat că o evaluare psihologică, astfel cum este aceea impusă de exigențele art. 23 alin. 31 din O.U.G. nr. 195/2002, având ca scop clar detectarea abilităților necesare unui conducător auto, nu se poate realiza prin simplul contact inter-uman, în cadrul căruia o persoană completează o fișă cu datele sale personale și răspunde, eventual, la întrebarea dacă este școlarizată, dacă suferă de vreo boală sau dacă deține vreo altă categorie de permis de conducere.

În drept, instanţa de fond a considerat următoarele:

Fapta inculpatului B. care, în cursul lunii martie 2015, împreună cu inculpatul I., le-a promis numiţilor J., K. și L. că îşi va trafica influenţa pe care o are asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule N., pentru a-i determina pe aceştia să nu-şi îndeplinească îndatoririlor lor de serviciu şi să faciliteze promovarea frauduloasă a examenului pentru obţinerea permisului de conducere de către J., K. și L., contra sumei de 5.200 de lei (1000 de lei pentru J., 3000 de lei pentru K. și 1.200 de lei pentru L.), solicitată de către inculpații I. și B., din care ultimul a primit 1000 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de «trafic de influenţă în formă continuată», prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale).

Fapta inculpatului B. care, la datele de 31.07.2015, 19.08.2015 şi 24.09.2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a pretins 1.500 de Euro investigatorului desemnat în cauză, O., promițându-i acestuia că îşi va trafica influenţa pe care o are asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule N. şi Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului T., jud. N., determinându-i pe aceştia să nu-şi îndeplinească, respectiv să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu în vederea obţinerii de către O. a unor categorii suplimentare la permisul de conducere auto, primind totodată din suma pretinsă 500 de Euro şi 100 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de «trafic de influenţă», prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal.

Fapta inculpatului B. care, la data de 24.09.2015, în baza unei înţelegeri anterioare, i-a promis inculpatului D. că îşi va trafica influenţa pe care o are asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule N. şi Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului T., jud. N., determinându-i pe aceştia să nu-şi îndeplinească respectiv să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu în vederea obţinerii de către cumpărătorul de influenţă a permisului de conducere auto, contra sumei de 1.500 de Euro, solicitată de către B., din care a primit suma de 2200 de lei (echivalentul a 500 de Euro)., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de «trafic de influenţă», prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 Cod penal, conduita inculpatului, precum şi faptul că acesta are antecedente penale, constând în condamnarea sus menționată, ce a dus la excluderea sa din rândul cadrelor active ale Poliției Române, inculpatul având anterior gradul de agent de poliție.

Faptele inculpatului C. care, cu intenţie, contra sumei de 200 lei remisă de inculpatul B., a înlesnit activitatea infracţională a acestuia, privind infracţiunile de «trafic de influenţă», ce-l vizau pe investigatorul desemnat în cauză, O. (prima faptă) şi pe inculpatul D. (a doua faptă), însoţindu-i pe cei doi la Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului T., jud. N., în vederea obţinerii în condiții nelegale a vizei de flotant, precum şi la medicii cu atribuţii în eliberarea documentelor necesare obţinerii permiselor de conducere auto, respectiv la școala de Şoferi „Ş”, în vederea întocmirii complete a dosarului pentru frecventarea cursurilor şcolii de şoferi, activitatea fiind coordonată de B., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de «complicitate la trafic de influenţă» , prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (2 fapte).

La individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art.74 Cod penal, conduita inculpatului, precum şi faptul că acesta nu are antecedente penale.

Fapta inculpatului D. care, la data de 24.09.2015, în baza unei înţelegeri anterioare, i-a promis inculpatului B. suma pretinsă de acesta, 1.500 de Euro, din care i-a remis 2.200 de lei (contravaloarea a 500 de Euro) pentru ca acesta să îşi traficheze influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule Covasna şi Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului T., jud. N. în vederea obţinerii de către cumpărătorul de influenţă a permisului de conducere auto, în mod ilicit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de «cumpărare de influenţă», prevăzută de de art. 292 alin. 1 Cod penal.

Faptele inculpatului G., care, la data de 31.07.2015 şi 03.08.2015, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a pretins 1.500 Euro investigatorului desemnat în cauză, O., promițându-i acestuia că atât el, cât și B. îşi vor trafica influenţa pe care o au asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule N. şi Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului T., jud. N., determinându-i pe aceştia să nu-şi îndeplinească, respectiv să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu în vederea obţinerii de către O. a unor categorii suplimentare la permisul de conducere auto, din suma solicitată inculpatul B. primind 500 de Euro şi 100 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de «trafic de influenţă», prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal. (2 acte materiale).

Faptele inculpatului H., care cu intenţie, la data de 24.09.2015, a înlesnit activitatea infracţională a inculpatului B., privind infracţiunile de «trafic de influenţă», ce-l vizau pe investigatorul desemnat în cauză, O. (prima faptă) şi pe inculpatul D. (a doua faptă), însoţindu-i pe cei doi la Serviciului Public Local de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Municipiului T., jud. N., în vederea obţinerii nelegale a vizei de flotant prin primirea fictivă în spaţiul său de locuit a celor doi, precum şi la medicul de familie R., în vederea înscrierii în evidenţele medicale a numitului O., primind de B. suma de 150 de lei, din cei 200 de lei promişi, activitatea infracţională fiind coordonată de B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de «complicitate la trafic de influenţă» , prevăzută de art. 48 alin. 1 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. (2 fapte)

Faptele inculpatului I. care, în cursul lunii martie 2015, împreună cu inculpatul B., le-a promis martorilor J., K. și L. că îşi va trafica influenţa pe care o are asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculări Vehicule N., pentru a-i determina pe aceştia să nu-şi îndeplinească îndatoririle lor de serviciu şi să faciliteze promovarea frauduloasă a examenului pentru obținerea permisului de conducere de către J., K. și L., contra sumei de 5.200 de lei (1000 de lei pentru J., 3000 de lei pentru K. și 1.200 de lei pentru L.), solicitată de către inculpații I. și B., din care ultimul a primit doar 1000 de lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de «trafic de influenţă în formă continuată», prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale).

Faptele inculpatului A., psiholog în cadrul «A. şi ASOCIAŢII » - SOCIETATE CIVILĂ PROFESIONALĂ DE PSIHOLOGIE, care a emis un număr de 19 avize psihologice necesare înscrierii solicitanților la cursurile şcolii de şoferi, cu menţiunea „APT”, fără a-i examina propriu-zis pe aceștia, încălcându-şi atribuţiile legale şi profesionale, prevăzute în art. 23 al. 31 din O.U.G. nr. 195/2002 și respectiv art. (5), (7), (17) din Legea nr. 213 din 27 mai 2004, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „abuz în serviciu” prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Fapta inculpatului A., psiholog în cadrul « A. ŞI ASOCIAŢII SOCIETATE CIVILĂ PROFESIONALĂ DE PSIHOLOGIE», care, ulterior emiterii avizului psihologic cu privire la numitul O., la data de 24.09.2015, a efectuat menţiuni nereale pe înscrisul «caiet de examinare psihologică» nr. 1811 din 24.09.2015, constând în completarea unor câmpuri libere ale testului psihologic, cu scopul de a-şi ascunde fapta vizând neexaminarea acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „fals intelectual”, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.

Fapta inculpatul A., psiholog în cadrul « A. ŞI ASOCIAŢII SOCIETATE CIVILĂ PROFESIONALĂ DE PSIHOLOGIE», care, ulterior emiterii avizului psihologic cu privire la inculpatul D., la data de 24.09.2015, a efectuat menţiuni nereale pe înscrisul «caiet de examinare psihologică» nr. 1812 din 24.09.2015, constând în completarea unor câmpuri libere ale testului psihologic, cu scopul de a-şi ascunde fapta vizând neexaminarea acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „fals intelectual”, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 Cod penal, conduita inculpatului, precum şi faptul că acesta nu are antecedente penale.

III. Analizând apelurile formulate în cauză, pe baza mijloacelor de probă administrate în cele trei faze ale procesului penal, Curtea reţine următoarele:

A. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, ce a criticat sentinţa sub mai multe aspecte, de nelegalitate şi netemeinicie.

Reprezentantul Ministerului Public, în susţinerea orală a căii de atac, a arătat că invocă 3 aspecte de nelegalitate, cel de-al treilea va fi un aspect pe care îl invocă suplimentar.

A arătat că primul aspect de nelegalitate se referă la modalitatea de deducere a reţinerii şi arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B..

Instanţa de fond a dispus deducerea arestului preventiv până la data de 16 martie 2016 fără a defalca în mod concret perioada executată ca şi arest preventiv şi ca şi arest la domiciliu, având în vedere că începând cu data de 23.12.2015 inculpatul B. a fost plasat în arest la domiciliu.

De asemenea, instanţa de fond nu a făcut referire la celelalte măsuri preventive dispuse faţă de inculpat, respectiv măsura controlului judiciar.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G., a arătat că instanţa de fond în mod corect a constatat că acest inculpat a suferit o condamnare anterioară, a dispus contopirea pedepsei rezultante cu pedeapsa anterioară, însă nu a dispus anularea mandatului de executare şi emiterea unui alt mandat.

A mai arătat că acelaşi aspect se regăseşte şi în situaţia inculpatului I..

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor C., H. şi A., s-a arătat că instanţa de fond atunci când a stabilit pedepse s-a referit în dispozitiv la o singură pedeapsă. Cu titlu de exemplu, în cazul inculpatului C., deşi acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, în dispozitivul hotărârii instanţa de fond face referire la o singură pedeapsă şi la o singură infracţiune de trafic de influenţă şi pune în paranteză două infracţiuni. Apreciază că instanţa de fond trebuia să aplice pentru fiecare infracţiune în parte câte o pedeapsă şi ulterior să aplice regulile concursului de infracţiuni, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul celorlalţi inculpaţi – H. şi A..

S-a arătat apoi că aspectele de netemeinicie vizează încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. şi modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., respectiv cele 2 infracţiuni de fals intelectual, a arătat că prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual cu referire la acele avize şi modificări făcute pe caietul de examinare psihologică la numerele 1811 si 1812, cu privire la cele două persoane examinate – O. şi inculpatul D.

Instanţa de fond şi-a însuşit încadrarea juridică dată de procurorul de caz prin rechizitoriu, însă pe parcursul cercetării judecătoreşti s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual în infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale justificat de faptul că, practic, modificările aduse acelor acte au fost ulterioare, astfel în opinia procurorului de şedinţă de la instanţa de fond şi în opinia sa s-ar impune ca şi starea de fapt reţinută în hotărârea judecătorească şi în rechizitoriu să fie încadrabilă în dispoziţiile privind falsul material în înscrisuri oficiale şi nu în infracţiunea de fals intelectual.

De asemenea, în ceea ce priveşte schimbarea de încadrare juridică dispusă din oficiu de către instanţa de fond cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului din 19 infracţiuni într-o singură infracţiune în formă continuată cu 19 acte materiale, apreciază că inculpatul atunci când a săvârşit aceste infracţiuni, examinând cele 19 persoane, a avut rezoluţii infracţionale diferite, astfel că faptele reţinute în sarcina sa întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu privire la fiecare persoană examinată în parte şi nu o infracţiune în formă continuată cu 19 acte materiale.

În atare situaţie, s-a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei este cea dată prin rechizitoriu şi anume săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în concurs, fiind vorba de 19 infracţiuni.

S-a mai apreciat că pedepsele sunt mult prea blânde raportat la activitatea infracţională a inculpaţilor A., C., G., B., I. şi D., cu atât mai mult cu cât inculpaţii G., I. şi B. nu sunt la prima abatere de acest gen. S-a solicitat deci majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, ţinând seama de întreaga activitate infracţională desfăşurată de către aceştia.

Cu privire la criticile aduse de Ministerul Public sentinţei apelate, Curtea reţine că inculpatul B. a fost arestat preventiv, după care, începând cu data de 23.12.2015, a fost plasat în arest la domiciliu. Pentru acurateţe juridică se impunea a se preciza în mod clar că inculpatul s-a aflat atât sub puterea măsurii arestării preventive cât şi în arest la domiciliu, astfel că va fi considerată întemeiată această critică şi, în rejudecare, în baza art. 72 Cod penal se va deduce reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu pentru inculpatul B. de la 24.09.2015 până la 16.03.2016.

Nu se impunea menţionarea în dispozitivul sentinţei apelate a perioadei cât inculpatul s-a aflat sub control judiciar, întrucât nu există text de lege care să impună o asemenea obligaţie. Articolul 404 alineat 4 litera b Cod de procedură penală se referă la situaţia în care instanţa de fond ar fi hotărât ceva prin dispozitiv cu privire la măsura controlului judiciar, măsură în vigoare la data pronunţării.

Cu privire la inculpatul G., având în vedere că la data de 08.06.2016 a început executarea pedepsei, iar instanţa de fond nu a indicat în concret această dată, se va considera întemeiată şi această critică adusă de Ministerul Public sentinţei apelate şi, în rejudecare, în baza art. 72 Cod penal va deduce reţinerea şi arestarea preventivă pentru inculpatul G. de la 25.09.2015 până la 07.06.2016 şi perioada executată de la 08.06.2016 până la data de 16.01.2018, inclusiv.

Având în vedere că instanţa de fond a dispus contopirea pedepselor aplicate prin prezenta sentinţă pentru inculpaţii G. şi I., stabilind o pedeapsă rezultantă pentru întreaga activitate infracţională, se impune a se dispune şi anularea vechilor mandate de executare pedeapsă pentru cei doi inculpaţi şi emiterea unor noi mandate de executare. Prin urmare şi această critică va fi considerată fondată astfel că, în rejudecare, va fi anulat mandatul de executare pedeapsă nr. 91/16.10.2015 emis în baza sentinţei penale nr. 78/2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 363/A/16.10.2015 şi se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru inculpatul G. şi se va anula mandatul de executare pedeapsă nr. 89/16.10.2015 emis în baza sentinţei penale nr. 78/2014 a Curţii de Apel Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 363/A/16.10.2015 şi se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru inculpatul I..

Nici în cazul inculpatului I. instanţa de fond nu a indicat data exactă de la care se deduce perioada executată astfel că trebuie admisă şi această critică adusă sentinţei apelate şi, în rejudecare, în baza art. 72 Cod penal se va deduce din pedeapsă pentru inculpatul I. perioada executată de la 17.10.2015 la zi.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei de fals reţinută în sarcina inculpatul A., criticată de Ministerul Public, Curtea reţine că infracţiunea de fals intelectual se poate săvârşi numai cu ocazia încheierii unui act oficial. Articolul 321 Cod penal stabileşte că falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia reprezintă infracţiunea de fals intelectual.

Prin urmare, orice falsificări ale unui înscris oficial, ce se realizează prin acte materiale ulterioare întocmirii înscrisului, reprezintă acte ce realizează conţinutul infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În speţă, după ce inculpatul a emis acele două avize psihologice pentru O. şi pentru D., întocmind deci cele două acte oficiale, a intervenit asupra celor două acte câteva zile mai târziu, prin consemnarea de menţiuni nereale pe înscrisul «caiet de examinare psihologică», încercând să-şi ascundă deci fapta de emitere a avizelor fără nici un consult psihologic.

Este o situaţie atipică întrucât aceste caiete de evaluare psihologică ar fi trebuit să fie completate la data emiterii avizelor, dar nu au existat, inculpatul completându-le în fals, ulterior, şi ele trebuiau să constituie fundamentul unui aviz psihologic şi să se constituie într-un tot unitar cu acel aviz psihologic, să formeze împreună acel act oficial ce urma să fie folosit la înscrierea la şcoala de şoferi. Chiar dacă numai avizul era folosit pentru înscrierea la şcoala de şoferi, caietul de examinare psihologică, prin rolul său, apare ca fiind indisolubil legat de acest aviz, care trebuia acordat, în acest caz unde au existat, numai că în fals, constatări făcute de psiholog în caiet, numai pe baza acestor constatări, astfel că şi aceste consemnări efectuate de inculpat în fals reprezintă tot un înscris oficial.

Curtea consideră deci că situaţia premisă a infracţiunii de fals intelectual presupune denaturarea adevărului pe care un act oficial ar trebui să-l cuprindă, făcută de un funcţionar public cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu, astfel că, nefiind îndeplinită în speţă această cerinţă esenţială a elementului material, se va considera întemeiată această critică adusă de Ministerul Public şi, în rejudecare, în baza art. 386 Cod de procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din 2 infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alineat 1 Cod penal, într-o singură infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alineat 1 şi 2 Cod penal, art. 35 alineat 1 Cod penal (2 acte materiale).

Referitor la critica privind încadrarea juridică a faptei de abuz în serviciu, Curtea consideră că raţionamentul instanţei de fond este unul corect, iar unitatea rezoluţiei infracţionale rezultă din modalitatea concretă de săvârşire a faptei, respectiv netestarea cursanţilor la solicitarea coinculpatului B., din intervalul de timp în care s-a săvârşit infracţiunea, pentru inculpatul A. formându-se un obicei din a nu testa persoanele aduse de inculpatul B., în schimbul unei sume modice primite de la acesta, rezoluţia sa infracţională fiind deci unitară, ori de câte ori venea în cabinetul său o persoană adusă de acest din urmă inculpat.

Prin urmare, în mod corect a considerat instanţa de fond că se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu săvârşite de inculpat într-o singură faptă de abuz în serviciu, în formă continuată, astfel că va fi respinsă această critică adusă de Ministerul Public sentinţei apelate.

Cu privire la exprimarea instanţei de fond care a dispus condamnarea inculpaţilor C., H. şi A. pentru câte două infracţiuni, iar în dispozitivul hotărârii face referire la o singură pedeapsă şi la o singură infracţiune de trafic de influenţă, punând însă în paranteză două infracţiuni, Curtea consideră că modalitatea aleasă de instanţa de fond reprezintă numai o exprimare defectuoasă, iar nu o omisiune de pronunţare cu privire la faptele deduse judecăţii de care au fost acuzaţi inculpaţii, din moment ce în paranteză se consemnează că inculpaţii sunt condamnaţi pentru 2 fapte, iar concursul de infracţiuni efectuat de instanţa de fond vizează pedepsele aplicate pentru toate faptele deduse judecăţii.

Cu privire la critica adusă de Ministerul Public ce vizează modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, Curtea observă că instanţa de fond a individualizat pedepsele prin raportare la circumstanţele reale şi personale, la atitudinea procesuală a inculpaţilor şi la urmările faptelor, astfel că nu se impune majorarea pedepselor.

Faptului că inculpaţii G., I. şi B. nu sunt la prima abatere li s-a dat relevanţă juridică prin aplicarea sporului de pedeapsă obligatoriu în urma efectuării contopirii pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente, astfel că nu se impune, pentru aceste motiv, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză.

Însă, Curtea va observa că în mod greşit instanţa de fond a aplicat pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie direct pe lângă pedeapsa rezultantă, întrucât, potrivit art. 67 Cod penal, pedeapsa complementară se aplică pe lângă pedeapsa principală, după care, în situaţia în care sunt mai multe pedepse complementare, se realizează concursul potrivit art. 45 Cod penal. Raţionamentul este identic şi în cazul pedepsei accesorii, aceasta aplicându-se pe lângă fiecare pedeapsă principală, dacă a fost aplicată pedeapsa complementară.

Prin urmare, se va constata omisiunea aplicării pedepsei accesorii şi complementare pe lângă fiecare pedeapsa principală şi greşita stabilire a pedepsei complementare şi accesorii rezultante pentru inculpaţii C. şi H. astfel că, în rejudecare, se va aplica pe lângă fiecare dintre cele două pedepse principale aplicate celor doi inculpaţi, atât pedeapsa complementară cât şi pedeapsa accesorie, după care se va stabili pedeapsa complementară şi accesorie rezultantă conform art. 45 Cod penal.

Împotriva sentinţei a formulat apel inculpatul B., care, prin apărător din oficiu, în susţinerea orală a apelului a solicitat admiterea apelului şi micşorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere că în faţa instanţei de fond a recunoscut săvârşirea faptei şi s-a prevalat de dispoziţiile art. 396 Cod procedură penală. Inculpatul a fost reţinut şi pe perioada reţinerii acesta a înţeles gravitatea faptelor sale. Inculpatul regretă fapta comisă. A fost arestat timp de 6 luni şi sub imperiul măsurii controlului judiciar acesta şi-a găsit un loc de muncă pe o perioadă nedeterminată. A depus astăzi la dosar o adeverinţă din care rezultă acest lucru.

Inculpatul are doi copii în întreţinere, cel mai mic este în clasa a 5-a, iar soţia sa este bolnavă. Chiar dacă inculpatul a avut o condamnarea anterioară la o pedeapsă de 1 an închisoare, solicită să se aibă în vedere că acesta a recunoscut fapta şi a solicitat procedura simplificată.

Analizând apelul formulat de inculpat, Curtea reţine că prima instanţă a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minim, valorificându-se atitudinea de recunoaştere a faptelor prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Instanţa de fond a aplicat pedepse orientate spre minimul legal obţinut în urma reducerii limitelor, luând în considerare şi caracterul continuat al uneia dintre infracţiuni dar şi aspectul că au existat mai multe discuţii şi întâlniri cu investigatorul sub acoperire, fiind implicate mai multe persoane în derularea activităţii infracţionale coordonate de acest inculpat. Oricine putea obţine permis de conducere în N. cu ajutorul inculpatului care avea relaţii pentru obţinerea vizei de flotant, la medicul de familie sau pentru obţinerea avizului psihologic fără efectuarea testelor necesare. Activitatea infracţională realizată de acest inculpat, deşi nu a avut urmări grave în prezentul dosar, este totuşi complexă, astfel că nu se impune o reducere a pedepselor, chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor.

Prin urmare, apelul formulat de inculpatul B. va fi respins ca nefondat. Încadrarea juridică a faptelor şi starea de fapt, astfel cum au fost analizate de instanţa de fond şi acceptate de inculpat, nu vor mai fi analizate, urmând a fi însuşite de instanţa de control judiciar.

Împotriva sentinţei a formulat apel inculpatul C., care, prin apărător din oficiu, în susţinerea orală a apelului a solicitat reducerea cuantumului celor două pedepse aplicate inculpatului, urmând a se aplica o pedeapsă rezultantă într-un cuantum mai redus. S-a arătat că inculpatul a declarat atât în faţa instanţei cât şi la urmărirea penală exact starea de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei. Chiar dacă în concret nu se pot reţine dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, apreciază ca această stare de drept să fie avută în vedere la reanalizarea pedepsei.

Analizând apelul formulat de inculpat, Curtea reţine în primul rând că starea de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă, iar analiza mijloacelor de probă ce dovedesc vinovăţia inculpatului urmează a fi însuşită de instanţa de control judiciar.

Astfel, din procesele verbale încheiate de investigator, din interceptările convorbirilor purtate de inculpaţi, din înregistrările video de la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, din declaraţiile inculpaţilor B. şi D. precum şi din declaraţiile investigatorului, astfel cum au fost analizate de instanţa de fond, analiză ce nu va mai fi reluată, rezultă foarte clar ajutorul dat de inculpatul C. coinculpatului B. pentru a facilita obţinerea documentelor necesare investigatorului O. şi inculpatului D. pentru înscrierea la şcoala de şoferi, acesta fiind primul pas obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere prin traficarea presupusei influenţe a inculpatului B. pe lângă funcţionarii Serviciului de Permise Auto.

Din analiza acestor mijloace de probă rezultă că inculpații C. și H. i-au însoţit pe investigatorul O. şi pe inculpatul D., ambii cumpărători ai influenţei inculpatului B. pentru obţinerea permisului de conducere, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, unde inculpatul C. a efectuat demersuri pentru obţinerea frauduloasă a vizei de reședință, inculpatul fiind şi plătit pentru acest serviciu, astfel cum a precizat inculpatul B. (200 lei pentru ”serviciul de companie” al inculpatului C.).

Inculpatul C. a completat un formular în numele lui D., care nu știa să scrie, iar H. s-a așezat la coadă, funcționara de la ghișeu înștiințându-l că actele nu pot fi preluate, din cauza neprezentării în original a actului doveditor al spațiului. În acel moment inculpatul C. i-a telefonat lui B., pentru ca acesta să ia legătura cu directorul, în scopul surmontării problemei cauzate de această neregularitate, fapt care s-a și întâmplat (astfel cum rezultă din SMS-urile trimise de inculpat martorului Ţ., f. 234, 239 vol. IV UP).

În scurt timp inculpatul C. a fost contactat de B., care i-a transmis că se pot ridica cărțile de identitate, fiind gata deja, întrucât a vorbit el cu directorul.

Astfel cum rezultă din declaraţiile investigatorului, în intervalul de așteptare, petrecut într-un bar, C. i-a avertizat pe cei doi să nu se lase trași pe sfoară de B., întrucât doar în ultima săptămână se confruntase cu 5 astfel de persoane, aspect care dovedește, astfel cum a reliefat şi instanţa de fond, o implicarea a acestui inculpat în schema infracțională gândită de B..

Ulterior, inculpatul C. împreună cu investigatorul şi cu inculpaţii B. și D. s-au deplasat la cabinetul inculpatului A. şi, de aici, la centrul medical S., pentru obținerea restului evaluărilor medicale.

Toată activitatea inculpatului C. a fost realizată în deplină cunoştinţă de cauză, în baza unei înţelegeri prealabile avute cu inculpatul B. şi pe baza unui plan dinainte stabilit. Discuţiile purtate cu investigatorul, modalitatea concretă în care a acţionat, coordonat şi cu rezultate concrete şi imediate precum şi plata inculpatului C. de către cei doi doritori de permis auto, dovedesc înţelegerea existentă între inculpatul C. şi ceilalţi inculpaţi, precum şi rolul primului dintre ei în structura infracţională. Astfel cum rezultă din interceptarea telefonică a convorbirii purtate de inculpatul B., menţionată de instanţa de fond, pentru a nu fi observat acest inculpat pe camerele de luat vederi de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, sarcina inculpatului C. era de a conduce cumpărătorii de influenţă la acest serviciu, precum şi la toate instituţiile de unde trebuiau obţinute avize sau alte acte necesare înscrierii la şcoala de şoferi din judeţul N..

Prin urmare, starea de fapt reţinută de prima instanţă pentru acest inculpat este corectă şi bazată pe probele analizate detaliat în motivarea sentinţei apelate şi succint în prezenta decizie.

Încadrarea juridică a faptelor a fost corect realizată, considerându-se că sunt întrunite elementele constitutive a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, câte una pentru fiecare cumpărător de influenţă, ajutorul dat de inculpatul C. coinculpatului B. fiind unul direct şi material.

Cu privire la motivele de apel formulate de inculpat prin apărător din oficiu, Curtea reţine că prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa în cuantum minim pentru fiecare faptă, valorificându-se astfel atitudinea de recunoaştere parţială a faptelor.

Activitatea infracţională realizată de acest inculpat, deşi nu a avut urmări grave în prezentul dosar, este totuşi una fără de care nu se putea duce la capăt planul infracţional complex al inculpatului B., ajutorul dat de C. fiind o piesă importantă, astfel că nu se impune o reducere a pedepselor, sub limita legală.

O astfel de reducere nu s-ar putea realiza decât printr-o reţinere a circumstanţelor atenuante care însă nu pot fi incidente în prezenta cauză.

Prin urmare, motivul de apel prin care s-a solicitat reducerea pedepselor va fi considerat neîntemeiat.

Însă, dat fiind faptul că urmarea imediată a celor două fapte nu a constat într-o perturbare a activităţii instituţiilor statului ci numai a creat o stare de pericol, observând vârsta matură a inculpatului şi faptul că nu are antecedente penale, precum şi atitudinea de recunoaştere a săvârşirii infracţiunilor, respectiv ajutorul dat inculpatului B., Curtea consideră că inculpatul prezintă suficiente posibilităţi de îndreptare cu ajutorul Serviciului de Probaţiune, astfel că nu este necesară executarea imediată a pedepsei rezultante.

Astfel, în temeiul art. 91 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului C. pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul N., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alineat 2 litera a Cod penal va impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria Municipiului T. şi Primăria oraşului N..

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 65 alineat 3 Cod penal se va suspenda pedeapsa accesorie rezultantă aplicată inculpatului C. pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Împotriva sentinţei penale a formulat apel şi inculpatul H., care, prin apărător din oficiu, a solicitat, în susţinerea orală a apelului, admiterea apelului declarat de acesta şi în rejudecare, a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. b teza a II-a Cod procedură penală. Consideră că din toate probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul avea cunoştinţă de activitatea celorlalţi coinculpaţi. Acesta doar o singură dată a încercat să îşi ajute o veche cunoştinţă. A solicitat să se aibă în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, toată viaţa şi-a câştigat existenţa în mod legal, a muncit cu contract de muncă tot timpul iar de câţiva ani suferă de boala parkinson, boală care-i afectează foarte mult viaţa de zi cu zi.

În subsidiar, în situaţia în care instanţa va aprecia că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, a solicitat ca şi modalitate de executare a pedepsei să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 83 Cod penal, în sensul de a se dispune amânarea aplicării pedepsei. Consideră că inculpatul îndeplineşte toate condiţiile pentru a putea beneficia de prevederile art. 83 din Codul penal şi scopul pedepsei prevăzut de legiuitor în mod sigur va fi atins.

Analizând apelul formulat de inculpat, Curtea reţine că starea de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă, iar analiza mijloacelor de probă ce dovedesc vinovăţia inculpatului urmează a fi însuşită de instanţa de control judiciar.

Astfel, din procesele-verbale încheiate de investigator, din interceptările convorbirilor purtate de inculpaţi, din înregistrările video de la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, din declaraţiile inculpaţilor B. şi D. precum şi din declaraţiile investigatorului, astfel cum au fost analizate de instanţa de fond, analiză ce nu va mai fi reluată, rezultă foarte clar ajutorul dat de inculpatul H. coinculpatului B. pentru a facilita obţinerea documentelor necesare investigatorului O. şi inculpatului D. pentru înscrierea la şcoala de şoferi, acesta fiind primul pas obligatoriu pentru obţinerea permisului de conducere prin traficarea presupusei influenţe a inculpatului B. pe lângă funcţionarii Serviciului de Permise Auto.

Din analiza acestor mijloace de probă rezultă că inculpații C. și H. i-au însoţit pe investigatorul O. şi pe inculpatul D., ambii cumpărători ai influenţei inculpatului B. pentru obţinerea permisului de conducere, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, unde inculpatul H. s-a aşezat la ghişeu şi a discutat cu angajata instituţiei, completând formularul ce a permis luarea în spaţiu a celor doi doritori de permis de conducere, efectuând demersuri pentru obţinerea frauduloasă a vizei de reședință, inculpatul H. fiind şi plătit pentru acest serviciu, astfel cum a precizat inculpatul B. ( cu suma de 150 lei din cei 200 de lei promişi).

Încadrarea juridică a faptelor a fost corect realizată, considerându-se că sunt întrunite elementele constitutive a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, câte una pentru fiecare cumpărător de influenţă, ajutorul dat de inculpatul H. coinculpatului B. fiind unul direct şi material.

Cu privire la motivele de apel formulate de inculpat prin apărător din oficiu, Curtea reţine că nu se poate dispune achitarea acestuia din moment ce toată activitatea inculpatului H. a fost realizată în deplină cunoştinţă de cauză, în baza unei înţelegeri prealabile avute cu inculpatul B. şi pe baza unui plan dinainte stabilit. Discuţiile purtate cu investigatorul, modalitatea concretă în care a acţionat, coordonat şi cu rezultate concrete şi imediate precum şi plata inculpatului H., dovedesc înţelegerea existentă între acest inculpat şi ceilalţi inculpaţi, precum şi rolul primului dintre ei în structura infracţională. Sarcina inculpatului H. era de a-i lua în spaţiu pe cumpărătorii de influenţă ce nu domiciliau în N. şi de a le obţine adeverinţele necesare de la medicul său de familie, deşi aceşti cumpărători de influenţă nu erau înscrişi pe listele acestui medic.

Curtea mai reţine că prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa în cuantum minim pentru fiecare faptă, valorificându-se astfel lipsa antecedentelor penale şi integrarea socială a inculpatului.

Activitatea infracţională realizată de acest inculpat, deşi nu a avut urmări grave în prezentul dosar, este totuşi una fără de care nu se putea duce la capăt planul infracţional complex al inculpatului B., ajutorul dat de H. prin luarea în spaţiu a cumpărătorilor de influenţă fiind primul pas în derularea planului infracţional condus de B..

Nu se poate dispune nici renunţarea la aplicarea pedepsei, din moment ce nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 83 alineat 2 Cod penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă fiind de 7 ani închisoare.

Însă, dat fiind faptul că urmarea imediată a celor două fapte nu a constat într-o perturbare a activităţii instituţiilor statului ci numai a creat o stare de pericol, observând vârsta matură a inculpatului şi faptul că nu are antecedente penale, Curtea consideră că inculpatul prezintă suficiente posibilităţi de îndreptare cu ajutorul Serviciului de Probaţiune astfel că nu este necesară executarea imediată a pedepsei rezultante.

Astfel, în temeiul art. 91 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului H. pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul N., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H. trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria Municipiului T. şi Primăria oraşului N..

În baza art. 404 alin 2 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 65 alineat 3 Cod penal va suspenda pedeapsa accesorie aplicată inculpatului H. pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Împotriva sentinţei penale a formulat apel şi inculpatul G.. În susţinerea orală a apelului, prin avocat din oficiu, a solicitat admiterea apelului formulat de acesta şi, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. a din Codul de procedură penală şi, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului. A arătat că, pe parcursul întregului proces penal, inculpatul nu a recunoscut fapta deoarece nu a săvârşit-o, iar din întreg materialul probator nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi cerut efectiv suma de bani. Apreciază că sunt serioase dubii în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina inculpatului şi acestea profită inculpatului. În subsidiar, a considerat că şi reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului poate avea un efect educativ asupra acestuia.

Analizând motivele de apel formulate de acest inculpat, Curtea reţine că activitatea sa infracţională realizată la data de 31.07.2015 este dovedită prin procesul verbal întocmit de către investigator la aceeaşi dată unde se arată că s-a deplasat la restaurantul P. însoțit de martorul M., unde, la masă alături de cei doi şi de B. s-a alăturat și inculpatul G., care, la întrebarea investigatorului cât ar costa obținerea permisului de conducere pentru categoriile C și E, a schițat grafic pe fața de masă numărul 1500 și litera ”E”; apoi ambii inculpați au specificat apoi că sumei de 1.500 EUR i se adaugă taxa de școlarizare, cu privire la care au indicat un cuantum final de 2.200 lei, după ce inițial solicitaseră 1.800 lei. În continuare B. l-a asigurat că va rezolva problema examinărilor medicale, G. învederând că obținerea vizei de flotant va fi facilitată de un anume ”Q.”, și tot acest ultim inculpat, ca răspuns la întrebarea investigatorului, i-a indicat data de 03.08.2015 ca fiind ziua plății atât a sumei de 1.500 EUR, cât și a taxei de 2.200 lei.

Cei doi inculpați i-au comunicat apoi investigatorului numerele lor de telefon, B. solicitându-i ca în data de 03.08.2015 să aducă pentru început doar 1.000 EUR, respectiv contravaloarea ”intervenției” la proba teoretică, urmând ca diferența de sumă să fie achitată ulterior, pentru promovarea probei de traseu, după ce investigatorul se va fi convins că ”ei se mișcă”.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, procesul-verbal întocmit de către investigatorul sub acoperire se coroborează cu redarea înregistrării din mediul ambiental a respectivei conversații, atașată la filele 61-73 vol. I UP.

Inculpatul G., auzind că investigatorul dorește să obțină permisul de conducere pentru categoriile C și E, i-a învederat că ”o să cam îl coste” (f. 66 vol. I UP), desenând cu un bețișor pe fața de masă numărul 1.500 și răspunzându-i investigatorului, care i-a solicitat să îi confirme valuta sumei ca fiind EUR, că ”el (investigatorul) a vorbit, el (inculpatul) doar a desenat”.

În continuare, la sugestia investigatorului că va avansa toată suma la final, respectiv la momentul obținerii permisului, G. protestează, dând de înțeles că plata trebuie făcută înainte de întreprinderea oricărui demers: ”nu final, aicea final nu e, aici e începutul” (f. 66 vol. I UP). Inculpatul G. se implică apoi activ în explicarea tuturor etapelor, învederând că la oftalmologie e obligatorie prezența investigatorului, chiar dacă ”restul vor fi toate rezolvate de ei” (f. 67 vol. I UP), confirmând că suma de 1.500 va fi plătibilă în EUR și stabilind el personal data plății ca fiind ziua de ”luni”. Deopotrivă inculpatul G. protestează și față de gestul benevolent al inculpatului B. de a-i permite investigatorului doar o plată parțială, atrăgându-i atenția ”să nu pățească ca și cu ăla” (f. 69 vol. I UP).

Implicarea inculpatului G. în traficarea influenţei pe care pretindea că o are rezultă deci din cele două mijloace de probă indicate mai sus, coroborate cu declaraţia inculpatului B. (acesta a precizat în declaraţia aflată al fila 225 din volumul I de urmărire penală că „în data de 31.07.2015 G. i-a promis lui O. că-l va ajuta să obţină permisul de conducere contra unei sume de bani, respectiv 1500 de euro, din care 500 euro şcoala şi 1000 de euro revenindu-i lui G.”., iar în declaraţia aflată la fila 230 a menţinut afirmaţia în sensul că G. a spus că-l va ajuta pe O. la examenul teoretic şi practic pentru suma totală de 1500 de euro.

Cu privire la actul material din data de 03.08.2015, Curtea reţine convorbirea telefonică aflată la fila nr. 154 din volumul I de urmărire penală, în care inculpatul G. îi solicită investigatorului, la 3 zile după întâlnirea din data de 31.07.2015, un minim avans pentru demararea procedurilor, precizând că, în caz contrar, va trebui să aştepte şi aşa trece o lună şi jumătate. Această convorbire se coroborează cu declaraţia investigatorului în dovedirea acestui act material.

Conlucrarea inculpatului G. cu inculpatul B. este clar îndreptată în scopul declarat expres de cei doi, astfel cum rezultă din convorbirile interceptate, respectiv traficarea presupusei influenţe a celor doi pentru obţinerea permisului de conducere de către investigator prin intervenţia la lucrătorii serviciului de permise N..

Starea de fapt reţinută de instanţa de fond este deci una corectă şi bazată pe mijloacele de probă arătate mai sus, astfel că nu se poate dispune achitarea inculpatului.

Fapta inculpatului G. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, cu 2 acte materiale, fiecare intervenţie a inculpatului realizând elementul constitutiv al acestei infracţiuni, infracţiunea consumându-se prin pretinderea de bani investigatorului.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului în mod corect au fost avute în vedere antecedentele penale ale inculpatului şi urmarea imediată a faptei, ce a constituit într-o stare de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor de serviciu, nefiind deci de o gravitate deosebită, care să impună stabilirea unei pedepse orientate spre maxim. Aplicarea unei pedepse orientate spre minimul legal poate asigura o sancţionare adecvată a infracţiunii săvârşite, având în vedere şi implicarea activă a inculpatului în săvârşirea infracţiunii directe de trafic de influenţă, acesta fiind coautor al faptei, împreună cu B..

Astfel, apelul formulat de inculpatul G. va fi respins ca nefondat.

Împotriva sentinţei penale a formulat apel şi inculpatul I.. În susţinerea orală a apelului, prin avocat, a solicitat admiterea apelului declarat de acesta şi achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.

A arătat că, atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, s-au identificat două stări de fapt sensibil contradictorii, cea prezentată de către inculpatul B., care a parcurs procedura simplificată a recunoaşterii şi a recunoscut pentru inculpatul I. faptul că ar fi avut o participare la comiterea faptei de trafic de influenţă, versiune susţinută şi de către declaraţiile celor 4 martori din faza de urmărire penală a căror audiere a solicitat-o şi o a doua versiune – cea prezentată de inculpatul I. şi confirmată de exact aceeaşi patru martori în faza cercetării judecătoreşti şi anume aceea că rolul acestuia a fost limitat la a efectua traducere pentru inculpatul B. faţă de persoane care nu vorbesc limba română.

Instanţa de fond a apreciat că „declaraţiile date în faţa instanţei de către cei 4 martori au încercat să minimalizeze contribuţia infracţională a inculpatului la rolul de simplu traducător”, contrazicând declaraţia inculpatului B. cât şi propriile declaraţii din cursul urmăririi penale”.

Este adevărat că dispoziţiile art. 103 Cod procedură penală permit judecătorului libera apreciere a probelor, dar există şi o reglementare supranaţională reprezentată de jurisprudenţa CEDO, unde există nenumărate soluţii şi prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil motivarea - pe care orice judecător trebuie să o dea atunci când înlătură o declaraţie pe care a perceput-o direct şi nemijlocit în favoarea unei declaraţii date la urmărirea penală, deci fără a avea acea nemijlocire, fără a fi în condiţii de contradictorialitate şi fără aceste garanţii - trebuie să convingă din punct de vedere obiectiv că soluţia este cea justă.

Din motivarea instanţei de fond reiese că judecătorul a apreciat că aceste declaraţii ar fi nesincere pentru că nu se coroborează cu declaraţia inculpatului, care înţelege să nu recunoască acuzaţiile.

Apreciază că, deşi nu este încă prevăzut expres la art. 103 alin. 3, declaraţia unui inculpat, care parcurge procedura recunoaşterii, nu ar trebui să fie avută în vedere la întemeierea unei soluţii de condamnare pentru un alt inculpat din aceeaşi cauză.

Totuşi, se poate face o apreciere şi este evident că dintre aceste persoane inculpatul B. este una dintre persoanele, care nu are nicio obligaţie de a spune adevărul şi care are interesul de a beneficia de o cauză legală de reducere a pedepsei, astfel încât apreciază că declaraţiile date de acesta, care privesc un alt inculpat, trebuie privite cu o foarte mare rezervă.

Din acest punct de vedere, apreciază că probele administrate în defavoarea inculpatului I. nu sunt suficiente pentru a justifica o soluţie de condamnare, motiv pentru care, în principal, solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 litera c Cod procedură penală.

În subsidiar, dacă se va aprecia că probele sunt suficiente, solicită să i se acorde inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 75 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că a colaborat cu organele de urmărire penală în sensul că întotdeauna a dat declaraţii, a prezentat starea de fapt în care crede, anume aceea că a fost un simplu traducător şi mai mult decât atât există şi declaraţii de martori date în faţa instanţei care confirmă această variantă.

Din acest punct de vedere, apreciază în contradicţie cu cele susţinute de reprezentantul parchetului, că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mare faţă de rolul concret pe care inculpatul l-ar fi avut la comiterea faptei.

Analizând apelul formulat de inculpat, Curtea reţine că mijloacele de probă ce dovedesc săvârşirea faptei constau în declaraţiile inculpatului B., coroborate cu declaraţiile martorilor M., L., J. şi K., cu înregistrarea ambientală efectuată de martorul L. şi cu interceptările convorbirilor telefonice legate de restituirea banilor primiţi de inculpatul I. fie numerar, fie prin achiziţionarea unor produse electrocasnice prin acordarea unui credit.

Astfel, cum corect a analizat şi instanţa de fond, condamnarea inculpatului I. nu se bazează în mare măsură pe declaraţiile coinculpatului B., constante pe parcursul procesului penal, ci pe declaraţiile martorilor indicaţi mai sus ce se coroborează cu declaraţiile inculpatului B., cu înregistrarea ambientală şi cu interceptările convorbirilor telefonice. Din toate aceste declaraţii rezultă că rolul inculpatului I. nu a fost de simplu traducător, ci s-a implicat activ în traficarea influenţei, a primit sumele de bani solicitate pentru traficarea influenţei şi a purtat mai multe discuţii cu martorul M. după ce cumpărătorii de influenţă nu au reuşit să obţină permisul de conducere, pentru restituirea sumelor primite.

Dacă declaraţiile date în faza de urmărire penală de martorii M., L., J. şi K. sunt clare în sensul că inculpatul I. nu a fost simplu traducător, ci şi-a traficat presupusa influenţă, solicitând şi primind sume de bani în scopul ajutării celor 3 cumpărători de influenţă să-şi obţină permisele de conducere ( martorul L. precizează că I. era foarte convingător, mă asigura că totul va fi bine la examenul de traseu, că vor rezolva ei totul), declaraţiile date în faţa judecătorului nu mai sunt atât de clare în această privinţă, martorii încercând să inducă ideea că inculpatul ar fi fost un simplu traducător.

Deşi în declaraţia din faţa instanţei de fond martora K. a încercat să îl exonereze pe inculpatul I. de implicația penală, a declarat totuşi că își menține depoziția din timpul urmăririi penale, precizând că ”a uitat, dar, dacă așa a declarat în timpul urmăririi penale, înseamnă că acela este adevărul” dar şi că inculpatul I. a afirmat ”adu banii și se rezolvă”, atât telefonic cât și față în față, precum și faptul că ambii inculpați au proferat promisiuni legate de promovarea examenului.

În declaraţia dată în faţa instanţei de fond, martorul M. a negat inițial că inculpatul I. ar fi fost vreodată prezent la numeroasele întâlniri cu B., respectiv în jur de 20, dar a învederat că i-a contactat pe amândoi pentru recuperarea banilor, aceștia dând vina unul pe celălalt. Deopotrivă, martorul a reafirmat că la întâlnirea fiicei sale K. cu cei doi inculpați aceștia i-au promis că va obține permisul de conducere în cel mai scurt timp, iar fiica sa i-a remis lui I. 3.000 lei.

Martorul L. a încercat de asemenea în declaraţia dată în faţa instanţei de fond să-l exonereze de răspundere pe inculpatul I., dar a precizat că îşi menține declarațiile din timpul urmăririi penale.

Curtea observă, în primul rând, că cei trei martori au precizat iniţial că inculpatul I. ar fi fost un simplu traducător, dar, pe parcursul audierilor în primă instanţă, au revenit asupra declaraţiilor şi şi-au menţinut declaraţiile date la urmărire penală, neexistând deci contradicţii între declaraţiile date de martori în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe.

În al doilea rând, se observă că o asemenea ipoteză prezentată în apărare de inculpat, nu este susţinută de declaraţia coinculpatului B., constantă pe parcursul procesului şi nici de discuţiile ulterioare dintre M. şi I. pentru recuperarea sumelor de bani primite sau de înregistrarea efectuată de martorul L..

Astfel cum corect a reliefat instanţa de fond, după ce martorii nu au promovat examenul de obţinere a permisului auto, inculpatul I. s-a implicat activ în discuţiile privind restituirea sumelor de bani primite, ceea ce ilustrează că nu a avut rolul unui simplu traducător, din moment ce implicarea sa, ce vizează rezolvarea problemelor de fond divergente între inculpat şi M. depăşeşte cu mult implicarea specifică unui simplu traducător.

Din înregistrarea pusă la dispoziția organelor de urmărire penală de către martorul L. se desprinde o negociere între martor și cei doi inculpați, I. dovedind un rol extrem de activ în încercarea de a-l convinge pe martor că fie dosarul lui va fi programat mai rapid, caz în care nu-și va primi banii înapoi, fie invers, intervenția lui B. remarcându-se doar de două ori, prin sublinierea ipotezei de mai sus. Cel mai activ în discuţie este inculpatul I..

Astfel cum rezultă din convorbirile atașate la filele 13-14, 23-24, 52-54, 90-91, 95-96, 106-107, 110-111, 114-115 vol. IV UP negocierile privind returnarea banilor s-au întins pe o perioadă mai lungă de timp, cei doi inculpați încercând ca în contul diferenței de 3.200 lei nereturnată martorilor să obțină un credit pentru produse electrocasnice, în numele inculpatului H., pe care să i le furnizeze lui M. în substituirea lichidităților, operațiune care a eșuat însă din cauza insolvabilității celui dintâi, creditul nefiind acordat.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, implicarea inculpatului I. este evidentă, întrucât o altă persoană care trebuia cel mai probabil să se ocupe de procurarea unei adeverințe atestând vechimea solicitantului H. la locul de muncă, necesară accesării creditului, îl contactează pe acesta, care îi indică ce vechime și adresă să completeze iar, într-o conversație din data de 29.03.2015 I. îl asigură pe B. să stea liniștit, că a rezolvat ”hârtia”.

Concluzionând, Curtea consideră că fapta inculpatului I. este dovedită prin probele analizate mai sus, astfel că nu se poate dispune achitarea acestuia.

Încadrarea juridică a faptei, în infracţiunea de trafic de influenţă, este corectă, din moment ce inculpatul şi-a traficat presupusa influenţă pe lângă funcţionarii Serviciului de Permise N., promiţându-le celor 3 cumpărători de influenţă că-i vor ajuta să-şi obţină permisele de conducere. Pluralitatea de cumpărători de influenţă determină o pluralitate de acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni continuate, întrucât cu aceeaşi ocazie şi în aceeaşi împrejurare s-au purtat discuţii cu cei trei cumpărători de influenţă.

Prin urmare, apelul formulat de inculpat urmează a fi respins ca neîntemeiat.

Împotriva sentinţei penale a formulat apel şi inculpatul A.. În susţinerea orală a apelului, prin avocat ales a solicitat admiterea apelului declarat de acesta şi achitarea inculpatului pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa.

S-a arătat că inculpatul a fost condamnat de către instanţa de fond, fără să i se aducă la cunoştinţă în limbaj nejuridic ce a făcut/ce nu a făcut, că a ajutat nişte persoane pe care nu le cunoaşte şi că nu a beneficiat în niciun fel despre eventuala neregulă pe care a săvârşit-o. arată că acesta este primul aspect.

Al doilea aspect, pe care nu-l înţelege, este cum s-a născut acest dosar şi cum o armată de jurişti analizează activitatea strict de specialitate a unui psiholog fără a avea o concluzie a corpului profesional care să constate o culpă profesională atât de gravă care să-l califice pentru o aşa pedeapsă aspră? Apreciază că este mai grav decât la medici. Aşa cum nu se poate contesta diagnosticul pus de medic fără să existe concluzia pertinentă a unor specialişti în medicină, respectiv colegiul medicilor, nici aici nu se poate analiza activitatea specialistului psiholog.

Înscrisurile aflate la dosarul cauzei îl califică şi îi caracterizează întreaga activitate. Inculpatul este un profesionist foarte bine pregătit, calificat în toate domeniile psihologice şi i se reproşează că nu a completat ciornele acelea care reprezintă falsul sau că nu a examinat propriu zis.

Precizează că nu ştie exact ce nu a făcut şi pentru această inacţiune de ce riscă această pedeapsă? Dacă i se reproşează că a eliberat aviz fără să examineze, consideră că este vorba despre altceva. Precizează că nu pune în discuţie nicio schimbare de încadrare juridică, dar despre asta este vorba, în cel mai rău caz.

Consideră că nu poate fi vorba nici despre acest fals - că a declarat o împrejurare nereală, respectiv că l-a testat pe unul din cei 19 beneficiari şi de fapt nu l-a testat.

Se poate vorbi aşa fără să fie nicio chestiune tehnică, care să reglementeze procedura de evaluare psihologică?

Este convins că au fost o serie de confuzii neintenţionate.

Consideră că nu se poate să se analizeze activitatea profesională şi să se aprecieze de către instanţă că inculpatul a greşit sau nu atunci când i-a evaluat psihologic pe cei 19 beneficiari, cu atât mai puţin în lipsa oricărei reglementări procedurale, formale.

Ce să i se reproşeze inculpatului, pentru că s-a întâlnit cu fiecare din cei 19 martori, toţi au intrat în cabinet, toţi au completat solicitarea aceea de eliberare a avizului, pe toţi i-a examinat? Ce a făcut, cum i-a ajutat, ce a dobândit? Inculpatul nu a dobândit nimic, i-a examinat aşa cum s-a priceput mai bine şi nu ştie dacă în continuare va proceda altfel.

A arătat în motivele scrise că decizia 405 cel puţin cu privire la inacţiuni a adus o serie de argumente pertinente şi a tranşat o chestiune care lăsa loc interpretărilor, anume atunci când unei persoane i se reproşează o inacţiune, cum este cazul inculpatului, această acţiune (atitudinea pe care trebuia să o facă şi a ales să nu o facă) trebuie să fie expres prevăzută de lege.

Inculpatul nu are fişa postului, este psiholog independent, nu este silit să se supună decât deontologiei profesionale şi legii. Ce a făcut în concret, ce trebuia să facă în concret şi nu a făcut, nu ştie.

Arată că a încercat să analizeze fiecare text de lege ce este pomenit atât în rechizitoriu cât şi în hotărârea primei instanţe, dar nu a regăsit nici măcar o obligaţie vagă, o trimitere la o anumită conduită pe care a nerespectat-o inculpatul.

Cele 3 texte din Legea 213, aşa cum a arătat inculpatul, se referă la drepturi ale psihologului şi la cum dobândeşti calitatea de practician psiholog. Cum poate fi reproşat că nu ar fi profitat de un drept prevăzut în cele 4 articole citate alandala?

Arată că temeiul pentru care solicită achitarea inculpatului este art. 16 litera a Cod procedură penală. Susţine că fapta nu există. Inculpatul nu a săvârşit nicio faptă penală, nu a făcut nimic care să-l califice pentru a fi inculpat şi condamnat la ani grei de închisoare.

Cu privire la calitatea de funcţionar public a inculpatului, apreciază că s-a făcut o altă confuzie pentru faptul că Ministerul Transporturilor supraveghează evaluarea psihologică pentru o anumită categorie de şoferi cu responsabilităţi sporite în siguranţa persoanelor pentru că transportă zeci şi sute de persoane şi sunt obligate de procedură să fie examinate riguros şi periodic. Ca să i se poată reţine inculpatului calitatea de funcţionar s-a făcut trimitere la faptul că psihologii ar acţiona sub umbrela Ministerului Transporturilor, total exagerat. Nu este real. Psihologii nu îşi desfăşoară activ nici sub umbrela Ministerului Justiţiei, nici a Ministerului Transporturilor şi nici a Ministerului de Interne ca să i se poată reţine inculpatului cea de-a doua condiţie stabilită de art. 175 alin. 1 Cod penal.

În ce priveşte inacţiunea, arată că nu insistă pentru că nu ştie cum să spună că nu a făcut nimic pentru că nu ştie ce i se reproşează că ar fi omis în atitudinea aceasta pe care a ales să o urmeze.

Cu privire la reglementarea activităţii psihologilor, a arătat inculpatul cum este reglementată, cum este condusă, ce lege le reglementează activitatea lor. Consideră că numai acest aspect trebuie avut în vedere când se analizează atribuţiile de serviciu, dacă se trece peste prima apărare. Arată că acuzarea nu s-a preocupat în a arăta în concret vreo obligaţie impusă de un text de lege în mod expres şi să nu lase la îndemâna nimănui să facă interpretări şi să deducă anumite obligaţii.

Precizează că infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat. Articolul 297 din Codul penal a preluat art. 246 şi art. 248 din vechiul Cod penal. Au rămas doar două genuri de urmări – vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane şi paguba.

Una din cele două urmări trebuie să se regăsească în cauză. Care este urmarea, paguba pe care a încercat-o cineva (o instituţie sau bugetul consolidat al statului) sau care este vătămarea?

Consideră că nu ar putea fi vorba de vechiul art. 246. Arată că nu a găsit niciun rând cu privire la pagubă.

Precizează că a găsit o referire contradictorie cu rechizitoriul la agravanta prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, respectiv faptul că inculpatul a dobândit un folos pentru sine constând în onorariul perceput cât şi un folos pentru altul - dreptul candidatului la şcoala de şoferi de a se şcolariza şi a ajunge şofer.

Consideră că nici în ce priveşte această ultimă apărare - producerea rezultatului specific unei astfel de infracţiuni, respectiv o pagubă, nu se poate vorbi despre întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, sub nici un aspect.

Apreciază că dosarul nu avea ce căuta în instanţă fără o constatare a unei grave culpe profesionale. Consideră că nu este îndeplinită nicio condiţie din cele trei, ca să se poată vorbi de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals, consideră că, indiferent de calificarea juridică care s-a dat iniţial, nu se poate vorbi nici de fals intelectual nici de fals material în înscrisuri oficiale pentru că acel înscris este ciorna psihologului şi nu poate să producă consecinţe juridice ca să se poată vorbi despre fals.

Consideră că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care solicită desfiinţarea acesteia şi achitarea inculpatului A..

Cu privire la apelul formulat de inculpat, Curtea reţine că starea de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, care a motivat detaliat îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu indicarea textelor de lege relevante şi aplicabile în speţă. Curtea îşi va însuşi analiza primei instanţe fără a o mai relua, urmând a se răspunde, mai jos, criticilor aduse de inculpat sentinţei atacate.

Astfel, cu privire la critica privind neprecizarea acţiunii ilicite a inculpatului sau inacţiunii, astfel că inculpatul nu ştie ce a greşit şi nici cum să emită astfel de avize pe viitor, Curtea observă că din întreg dosarul penal, orice persoană cu bună credinţă, inclusiv inculpatul B. şi cele 19 persoane cărora li s-a emis aviz de către inculpatul A., poate observa ce s-a întâmplat, şi anume că inculpatul a emis un aviz psihologic necesar înscrierii la şcoala de şoferi fără să consulte psihologic nicio persoană.

A atestat deci prin emiterea acestui aviz că toate aceste persoane sunt apte să devină conducători auto din punct de vedere psihologic, dacă bineînţeles, stăpânesc cunoştinţe teoretice şi practice de condus un autoturism. Dacă inculpatul chiar nu ştie cum să emită astfel de avize pe viitor, Curtea îi precizează că trebuie emise numai după o testare psihologică reală şi efectivă a solicitantului în urma căreia să se observe dacă este apt psihologic să conducă pe drumurile publice un autoturism.

Modalitatea sa de emitere a vizelor rezultă şi din convorbirea purtată de inculpat cu B. în biroul său în data de 24.09.2015 când inculpatul A. precizează cu referire la testarea psihologică a fiicei lui B. şi a prietenei sale că „luni, luni şi dacă eventual luni nu pot ele, atunci veniţi măcar cu buletinul lor”, ceea ce ilustrează că se emiteau avize şi fără prezenţa persoanelor ce trebuiau testate.

Ceea ce trebuia să facă inculpatul în cazul tuturor acestor solicitanţi de aviz a arătat chiar el atunci când a completat în fals caietele de evaluare psihologică pentru investigatorul O. şi pentru inculpatul D.. Astfel de caiete trebuiau completate pentru toţi, nu pentru că ar fi existat vreo normă legală expresă în acest sens, sau pentru că legea prevedea obligaţia ţinerii unor astfel de caiete, ci pentru că numai în urma unor astfel de teste scrise un psiholog de bună credinţă îşi dă seama dacă o persoană este aptă să conducă un autoturism pe drumurile publice.

Inculpatul a mai arătat că avizul său era pentru înscrierea la şcoala de şoferi nu pentru obţinerea permisului de conducere şi că oricum candidatul urma să fie testat psihiatric, dar Curtea observă convorbirea inculpatului din cabinetul său din data de 24.09.2015, aflată la fila 104 din volumul I de urmărire penală, cu privire la fiica inculpatului B. şi o prietenă a acesteia, în care arată că „cei de la psihiatrie nu se mai complică să examineze dacă văd că are avizul psihologic, pac îi pune ştampila să nu se mai complice”. Deci avizul dat de inculpat este cât se poate de important în ansamblul controalelor medicale efectuate de un candidat, cu atât mai mult cu cât psihiatria şi psihologia sunt două domenii diferite, iar testările vizează cu totul alte scopuri.

Martorii audiaţi, ale căror declaraţii au fost analizate de instanţa de fond, astfel că nu va mai fi reluată analiza, au arătat că nu au fost testaţi în niciun fel, ci au completat fişa cu datele de identificare, au avut câteva discuţii sumare, după care li s-a emis avizul cu menţiunea apt.

Inculpatul s-a apărat în sensul că nu se prevede în nici un act normativ vreo procedură concretă de testare psihologică, procurorul inducând în eroare instanţa prin precizarea modalităţii de testare a şoferilor profesionişti, ce nu se aplică în speţă, unde discutăm despre persoane ce doreau un permis de conducere, arătând inculpatul că fiecare psiholog este liber să-şi aleagă modalitatea de testare a solicitanţilor. Este adevărată susţinerea inculpatului, dar Curtea observă că acuzaţia sa concretă nu constă în alegerea uneia dintre variantele de testare psihologică în detrimentul alteia (această acuzaţie nu putea fi adusă tocmai pentru că lipsesc norme clare stabilite prin lege cu privire la testarea solicitanţilor ce doresc să se înscrie la o şcoală de şoferi), ci, astfel cum s-a precizat mai sus, acuzaţia constă în neefectuarea în nici un mod a testării psihologice şi în eliberarea unui aviz cu menţiunea apt în lipsa oricărei testări.

Pornind de la definiţia psihologiei, aceasta fiind știința minții şi comportamentului uman, psihologia constând în studiul funcțiilor şi proceselor mentale, a experiențelor interioare și subiective - precum gândurile, emoțiile, conștiința, motivarea, percepția altora și personalitatea, se poate lesne observa care este scopul unei testări psihologice pentru obţinerea avizului necesar înscrierii la şcoala de şoferi.

Psihologul, având libertatea deplină de a-şi alege metodele de testare, trebuie să analizeze dacă persoana ce-i solicită avizul este aptă să conducă autoturisme, prezentând competenţe de concentrare, observaţie, atenţie distributivă şi alte astfel de ţinte pe care trebuie să le urmărească un psiholog. Este evident că nici un psiholog nu poate ajunge la concluzii certe cu privire la aceste aspecte relativ la persoane pe care nu le cunoaşte, decât în urma unei testări efective, fie pe foaie, fie pe calculator. Afirmaţia inculpatului în sensul că din simple discuţii îşi dă seama dacă o persoană este aptă psihologic este deci lipsită de orice fundament ştiinţific.

Oricum, practica psihologilor în domeniu, astfel cum rezultă şi din notele trimise de expert U. coroborate cu declaraţia martorei J. (fila 106 volumul II up) ce a precizat că a susţinut testarea psihologică la cabinetele S., unde a dat teste atât pe hârtie cât şi pe calculator, era clară în testarea efectivă a solicitanţilor pe calculator şi pe foaie, aproximativ 30 de minute durând o asemenea testare. Astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de investigator, aflat la fila 95 din volumul I de urmărire penală, Inculpatul B. l-a întrebat pe investigator, la ieşirea din cabinetul inculpatului A., dacă este mulţumit, pentru că nu sunt multe persoane care obţin avizul psihologic fără să fie testate în niciun fel, ceea ce atestă încă odată lipsa oricărei verificări a capacităţilor a de a conduce autovehicule şi eliberarea avizului cu încălcarea acestei obligaţii legale a inculpatului A..

Chiar inculpatul A., în declaraţia dată în prezenţa apărătorului ales în data de 14.12.2015, a precizat că îi verifica atenţia persoanei examinate prin testarea creion hârtie pe testele specifice din caietul de examinare, folosind şi calculatorul pentru aceleaşi teste de atenţie. Observă apoi coordonarea psihomotorie prin aplicarea de teste pe calculator sau prin observaţie, testarea durând între 15 şi 30 de minute. Se observă deci, pe de-o parte, că inculpatul cunoaşte foarte bine cum trebuie efectuată o testare psihologică şi, pe de altă parte, că nu a aplicat aceste metode pe care le ştie la cele 19 persoane din prezenta cauză.

Referitor la apărarea în sensul că nu se poate dispune o hotărâre de condamnare a inculpatului fără ca forul competent în domeniu, respectiv Colegiul Psihologilor, să constate că inculpatul şi-a încălcat obligaţiile profesionale, Curtea observă că nu există o astfel de condiţionare a atragerii răspunderii penale a unui psiholog în legea penală română şi în mod corect nu există, pentru că numai un judecător poate stabili dacă sunt îndeplinite sau nu cerinţele răspunderii penale ale unei persoane, fie că este medic, avocat, poliţist sau de o altă profesie ce are un organism naţional sub tutela căruia îşi desfăşoară activitatea.

Nu sunt deci obligatorii concluziile unei asemenea asociaţii profesionale iar, dacă există, ele nu obligă judecătorul să adopte soluţia conformă cu aceste concluzii.

Cu privire la starea de fapt, însuşindu-şi concluziile instanţei de fond şi având în vedere şi cele menţionate în prezenta decizie, Curtea consideră că inculpatul a eliberat avizele psihologice fără a-i testa în nici un mod pe solicitanţi, deci fără a avea loc o testare psihologică efectivă.

În continuare, Curtea va analiza în ce măsură această conduită a inculpatului constituie infracţiunea de abuz în serviciu.

Referitor la calitatea de funcţionar public a inculpatului, Curtea reţine analiza detaliată efectuată de procuror, însuşită de instanţa de fond, considerând-o corectă.

Este adevărată susţinerea inculpatului că în activitatea sa de psiholog este independent şi deci liber să efectueze testarea psihologică după propriile proceduri, fiind supus coordonării Colegiului Psihologilor, dar Curtea reţine că afirmaţia este adevărată cu privire la toate activităţile ce intră în competenţa unui psiholog, mai puţin însă o mică parte din activitatea inculpatului, respectiv aceea de evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor.

Dacă în ceea ce priveşte celelalte activităţi realizate de inculpat în cadrul biroului profesional, Curtea este de acord cu concluziile avocatului său, în sensul că nu poate fi tras la răspundere penală pentru acestea întrucât nu are calitatea de funcţionar public, în schimb, cu privire strict la activitatea de evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice situaţia inculpatului este cu totul alta şi trebuie separate cele două tipuri de activităţi.

Potrivit art. 175 alineat 2 Cod penal, funcţionarul public exercită un serviciu de interes public şi este supus controlului sau supravegherii unei autorităţi publice cu privire la îndeplinirea serviciului public.

Curtea consideră că activitatea strictă de evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, obligaţie prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002, este un serviciu de interes public tocmai prin prisma faptului că toată această evaluare stă la baza obţinerii unui permis de conducere ce îi permite oricărei persoane să conducă autovehicule pe drumurile publice. Interesul public este tocmai acesta ca nicio persoană ce nu a fost evaluată cu privire la capacităţile psihologice să nu poată să se înscrie la şcoala de şoferi şi să obţină dreptul de a conduce pe drumurile publice.

În continuare, cu privire la autoritatea publică care supraveghează sau controlează activitatea de evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, realizată de inculpat, Curtea reţine dispoziţiile art. 23 alineat 3 indice potrivit cărora evaluarea psihologică se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în condiţiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

De asemenea, conform art. 122 alineat 1 litera q din O.U.G. nr. 195/2002, Ministerul Transporturilor elaborează, în condiţiile legii, norme privind evaluarea capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor.

Cele două acte normative stabilesc că autoritatea publică sub supravegherea căreia trebuie să se desfăşoare activitatea psihologilor de evaluare a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor este Ministerul Transporturilor, textele referindu-se la ipoteza persoanelor ce doresc să se înscrie la şcoala de şoferi pentru obţinerea unui permis de conducere, iar nu la situaţia şoferilor profesionişti, cum susţine inculpatul.

Astfel, cu privire strict la această activitate pe care o realiza inculpatul A., există o autoritate publică care trebuia să supravegheze activitatea de interes public. Aspectul că nu existau la acel moment norme clare întocmite de Ministerul Transportului, care să prevadă o procedură concretă de evaluare a a capacităţilor psihologice necesare conducătorilor auto amatori nu are relevanţă cu privire la existenţa unei autorităţi publice, în sensul art. 175 alineat 2 Cod penal şi se datorează, probabil, tocmai libertăţii ce li se acordă psihologilor în alegerea celor mai bune metode de testare psihologică, în funcţie de nivelul de pregătire intelectuală şi şcolară a solicitantului de aviz.

Inculpatul nu a uzat de această libertate de alegere a modalităţi concrete de evaluare a capacităţii psihologice de a conduce autovehicule, oferită de Ministerul Transporturilor, ci nu a efectuat nicio evaluare.

În al doilea rând, din moment ce evaluarea capacităţilor psihologice de a conduce se înscrie într-un ansamblu de verificări ce are ca rezultat, în final, obţinerea permisului de conducere, chiar şi Direcţia de Permise N. avea obligaţia de a verifica dosarul candidatului, inclusiv existenţa unei evaluări a capacităţii psihologice. Din acest punct de vedere, Curtea consideră că şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere N. reprezintă o autoritate publică care avea atribuţii de control a dosarului candidatului, dosar ce cuprinde şi acel aviz psihologic.

Prin urmare, Curtea consideră, asemenea instanţei de fond, că inculpatul are calitatea de subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, fiind, strict cu privire la activitatea de evaluare a a capacităţilor psihologice necesare conducătorilor auto, funcţionar public (în acest sens şi decizia HP nr. 20/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Referitor la textul din legislaţia primară încălcat de inculpat, se reţin dispoziţiile art. 23 alineat 31 din O.U.G. nr. 195/2002 conform căruia pregătirea teoretică şi practică a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere este precedată de o evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori tramvaielor.

Potrivit art. 3^3 evaluarea psihologică se efectuează în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, în condiţiile legii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Legea se referă deci la o evaluare obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, iar nu la existenţa unui aviz psihologic. Prin urmare, ceea ce este obligatoriu este evaluarea capacităţilor psihologice ale celor ce se înscriu la o şcoală auto, ceea ce inculpatul nu a realizat, după cum s-a arătat mai sus. Obligaţia legală este prevăzută în legislaţia primară, astfel că întreaga conduită a inculpatului care nu a realizat o evaluare a capacităţilor psihologice ale solicitanţilor printr-o testare efectivă reprezintă o încălcare a acestei reguli de conduită.

Mai departe, cu privire la urmarea imediată a acestei infracţiuni, Curtea reţine că toată această obligaţie, de evaluare a capacităţilor psihologice a celor ce doresc să devină şoferi, are ca scop tocmai eliminarea oricărei posibilităţi pentru cei ce nu au o asemenea capacitate de a conduce autovehicule de a obţine un permis de conducere şi de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Activitatea inculpatului, deşi reprezintă numai un element în lanţul ce determină obţinerea unui permis de conducere, este importantă şi are un impact direct asupra siguranţei rutiere, asupra tuturor participanţilor la trafic. Tocmai aceasta este raţiunea testării psihologice şi este prevăzută de legiuitor pentru atingerea scopului menţinerii unei siguranţe în circulaţia autovehiculelor, astfel încât toţi participanţii la trafic să poată circula cu încrederea că nicio persoană ce nu are capacităţi psihologice pentru a conduce nu se află alături de ei în trafic.

Urmarea imediată o reprezintă deci o stare de pericol pentru buna desfăşurare a relaţiilor sociale ce vizează desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier, o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale oricărei persoane de a circula în siguranţă pe stradă sau pe trotuar, fără să le fie pusă integritatea sau viaţa în pericol de conducători auto fără capacitate psihologică de a conduce, pentru că nicio persoană ce nu are capacităţi psihologice să conducă autovehicule nu ar trebui să aibă dreptul să se înscrie la şcoala de şoferi şi să conducă autovehicule pe drumurile publice.

Referitor la urmarea imediată specifică, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, Curtea reţine că inculpatul A. elibera aceste avize în schimbul unei mici sume de bani primită de la inculpatul B. pentru fiecare solicitant, în plus faţă de costul normal al lucrării, astfel cum rezultă din declaraţia acestuia din urmă, coroborată cu declaraţiile investigatorului şi ale inculpatului D.. Chiar şi în lipsa unei astfel de sume, primite separat dincolo de costul eliberării avizului, inculpatul A. a beneficiat de mulţi clienţi, ce i-au crescut veniturile, clienţi pe care, dacă nu ar fi acceptat modalitatea de lucru dorită de inculpatul B., cel mai probabil nu-i mai avea pe toţi. De asemenea, inculpatul a beneficiat de mai mult timp liber pentru el, din moment ce nu-şi mai consuma între 15-30 de minute cu fiecare testare psihologică, eliberarea avizului decurgând într-un timp mult mai scurt. Folosul necuvenit, pentru acest inculpat, întruneşte cerinţele art. 132 din Legea nr. 78/2000, astfel că în mod corect a fost reţinută această încadrare juridică.

Fapta s-a consumat în momentul în care au fost eliberate avizele psihologice folosite de solicitanţi la înscrierea la şcoala de şoferi, indiferent dacă aceştia din urmă au reuşit sau nu să obţină permisul de conducere. Starea de pericol s-a produs deci în momentul emiterii avizelor fără nicio testare psihologică. Ulterior, fapta de abuz în serviciu a cunoscut un moment al epuizării, odată cu ultimele acte materiale, ce-i vizau pe investigator şi pe inculpatul D..

Curtea consideră deci că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, respectiv calitatea subiectului activ al infracţiunii, elementul material constând într-o încălcare a unei obligaţii stabilite în legislaţia primară, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate ce rezultă din materialitatea faptelor.

Intenţia cu care a acţionat inculpatul rezultă din modalitatea de săvârşire a faptei şi din aspectul că, astfel cum a declarat la urmărire penală, cunoştea foarte bine cum trebuie realizată o testare psihologică în vederea evaluării capacităţilor de a conduce autovehicule, avea o foarte bună pregătire profesională şi experienţă, astfel încât nu se poate susţine că de bună credinţă a evaluat vizual toate acele persoane, considerând o asemenea analiză suficientă pentru emiterea unui aviz psihologic.

Considerând starea de fapt reţinută de instanţa de fond corectă şi fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului, urmând a fi respinsă solicitarea formulată în apel de achitare.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, într-o singură infracţiune continuată, pentru motivele arătate la analiza apelului formulat de Ministerul Public, Curtea consideră corectă soluţia la care a ajuns instanţa de fond.

Referitor la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, încadrare juridică ce, pentru motivele arătate la analiza apelului formulat de Ministerul Public, va fi reţinută în rejudecare de instanţa de apel, Curtea observă că inculpatul, deşi nu i-a testat psihologic în nici un mod pe O. şi pe D., astfel cum rezultă din declaraţiile celor doi, ale inculpatului B. şi din înregistrările ambientale din cabinetul inculpatului A., a completat cele două caiete de examinare psihologică cu menţiuni false, tocmai pentru a-şi justifica emiterea celor două avize psihologice. Caracterul oficial al înscrisului rezultă din calitatea de funcţionar public a inculpatului, strict cu privire la evaluarea obligatorie a capacităţilor psihologice solicitate în activitatea de conducere a autovehiculelor, astfel cum s-a arătat mai sus.

Completarea acestor caiete trebuia făcută după testarea psihologică a subiecţilor, pe baza răspunsurilor acestora. Cum cele două persoane nu au fost testate şi nu au răspuns la întrebările inculpatului, este clar că şi consemnările făcute de inculpat pe aceste caiete reprezintă un fals. Nu poate fi acceptată apărarea inculpatului în sensul că din discuţiile avute cu cei doi în ziua de vineri a putut completa acele caiete cu răspunsuri exacte la câteva zile după discuţii. Singura modalitate de completare corectă a celor două caiete era testarea efectivă a subiecţilor, în cadrul căreia cei doi ar fi trebuit să efectueze acele teste concrete ale căror rezultate au fost consemnate de inculpat în fals.

Fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv elementul material de consemnare în fals, urmarea imediată constând într-o stare de pericol şi intenţia inculpatului ce a urmărit ascunderea acţiunii ilicite de emitere a celor două avize fără nicio testare psihologică, se va dispune, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru această infracţiune săvârşită în formă continuată, cu 2 acte materiale, la o pedeapsă orientată spre minimul legal. Criticile aduse de inculpat sentinţei apelate cu privire la această infracţiune vor fi considerate nefondate.

Referitor la individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare a pedepsei rezultante, Curtea va lua în considerare conduita foarte bună a inculpatului înainte de implicarea în săvârşirea acestor infracţiuni, atât profesională cât şi socială precum şi nivelul de pregătire intelectuală ce-i permite să înţeleagă, dacă doreşte, consecinţele negative ale faptelor sale, astfel încât să nu le mai repete pe viitor.

Nu se impune executarea în detenţie a pedepsei rezultante întrucât o asemenea modalitate nu ar fi eficientă pentru atenţionarea inculpatului cu privire la conduita sa pe viitor. Mult mai eficientă este o condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, condamnare ce, alături de derularea acestui proces penal, vor constitui factori ce-l vor conştientiza pe inculpat şi vor asigura o sancţionare corectă, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite. Implicarea inculpatului, cu o foarte bună reputaţie profesională şi socială, în asemenea fapte, apare pentru instanţă ca fiind surprinzătoare şi, tocmai din acest motiv, va considera că activitatea infracţională reprezintă un accident în viaţa inculpatului, o deviere la bunele practici de până acum, explicată, probabil, printr-o dorinţă de a câştiga mai mulţi bani, fără muncă.

Astfel, în rejudecare, în baza art. 386 Cod de procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din 2 infracţiuni de fals intelectual, prevăzute de art. 321 alineat 1 Cod penal, într-o singură infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alineat 1 şi 2 Cod penal, art. 35 alineat 1 Cod penal (2 acte materiale).

În baza art. 320 alin. 1 şi 2 Cod penal, art. 35 alineat 1 Cod penal (2 acte materiale) va fi condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, la stabilirea pedepsei urmând a se avea în vedere şi forma continuată a infracţiunii.

În baza art. 67 Cod penal îi va aplica inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani, considerând că natura faptei îl face incompatibil cu exercitarea acestor drepturi.

În baza art. 65 Cod penal îi va aplica inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal.

Se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 35 alineat 1 Cod penal de la 3 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare, considerând că persoana inculpatului impune o pedeapsă mai mică, suficientă pentru a asigura reeducarea acestuia.

Va fi menţinută pedeapsa complementară aplicată inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

În baza art. 65 Cod penal îi va aplica inculpatului A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal.

În baza art. 38 alin. 1 litera a Cod penal, art. 39 alin. 1 litera b Cod penal, art. 45 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal va contopi pedepsele principale, complementare şi accesorii aplicate inculpatului A., va aplica pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal, va spori pedeapsa principală cu 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa pe care o va executa inculpatul, de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal pe o perioadă de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 literele a şi b Cod penal.

În temeiul art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul N., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria Municipiului T. şi Primăria oraşului N..

În baza art. 404 al 2 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 65 alineat 3 Cod penal va suspenda pedeapsa accesorie rezultantă aplicată inculpatului A. pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Domenii speta

Altele

Abuz în serviciu. Subiect activ calificat psihologul cu drept de liberă practică ce elaborează avizul psihologic necesar înscrierii la şcoala de şoferi.

Domenii speta

Spete similare

Hotărâre - 27.09.2019

Hotărâre - 22.04.2016

Sentinţă civilă - 24.11.2017

Decizie - 01.04.2019

Decizie - 25.09.2014