Inadmisibilitatea acţiunii în rectificare de carte funciară, pe calea dreptului comun, privitor la un imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr.92/1950, în lipsa anulării actelor de dobândire a dreptului de proprietate ale actualilor proprietar

Inadmisibilitatea acţiunii în rectificare de carte funciară, pe calea dreptului comun, privitor la un imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr.92/1950, în lipsa anulării actelor de dobândire a dreptului de proprietate ale actualilor proprietari

- art. 45 din Legea nr.10/2001

- art. 30 şi art. 34 din Legea nr. 7/1996

- art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Câtă vreme imobilul preluat de Statul Român, în baza Decretului nr.92/1950, a fost înstrăinat către foştii chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995, acţiunea prin care s-a solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare fiind înregistrată după expirarea termenului prevăzut de art.45 din Legea nr.10/2001, era prescrisă, astfel că, nu era posibilă o verificare a legalităţii acestora şi implicit nu subzistă motive, temeiuri pentru rectificarea înscrierilor efectuate în baza acestora Nu s-au iniţiat demersuri în baza Legii nr.10/2001 pentru redobândirea imobilului, apartamentele fiind înstrăinate foştilor chiriaşi, dreptul real înscris în cartea funciară se prezumă că există în folosul lor, au un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ce nu a fost desfiinţat.

Decizia civilă nr. 92/25.05.2017

Prin sentinţa civilă nr. 1587/2012 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../296/2009, instanţa a respins, acţiunea civilă formulată de reclamanta ... cu domiciliul  stabil în ..., cu domiciliul ales în …, în calitate de moştenitoare după def. ..., în contradictoriu cu pârâţii ..., cu domiciliul în …; cu domiciliul în … (prin avocat ...); ... cu domiciliul în ...; ... cu domiciliul în ...; ... şi ... cu domiciliul în ...; ... cu domiciliul în ... (prin avocat ...), ..., cu domiciliul procedural ales în ... (la fam. ..., prin avocat ...); SC ... SA cu sediul în …; SC ... SA, cu sediul în ... (prin consilier juridic ...), SC ... SA cu sediul în ... , ..., cu domiciliul în ... (prin avocat ...); STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE cu sediul în ...; MUNICIPIUL ... prin PRIMAR, cu sediul în loc .......; ... cu domiciliul în …; …, cu domiciliu necunoscut, având ca obiect rectificarea înscrierilor CF; a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei, cu privire la capătul de cerere privind sistarea indiviziunii asupra imobilului.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit colii CF 127 ..., imobilul de sub nr. top. ..., în natură casă şi curte, situat în ..., a format proprietatea tabulară a defunctului ..., soţul reclamantei conform înscrierilor de sub poziţia B10, din această coală, a copârâţilor de ordin 13, sub poziţiile B 7-9 şi B 11-18, precum şi a antecesorului de drept al pârâtului ..., respectiv ..., înscrisă sub poziţia B6, până la data de 21.05.1998, când în baza sentinţei civile nr.125/1998 din dosar nr.11801/1997, parcela având nr. top. ... se transcrie în CF ... ..., în favoarea Statului Român. Astfel, se transcrie imobilul mai sus menţionat, într-o nouă coală de carte funciară, Cf ... ..., în care se trece Statul Român ca titular al dreptului de proprietate, cu titlu juridic de naţionalizare, în baza Decretului nr.92/1950.

Conform dispozitivului şi cadrului procesual din dosar nr. .../1997, prin Sentinţa civilă nr.125/1998, instanţa se pronunţă, strict, doar cu privire la apartamentul nr. 32, fără să includă întregul imobil, situat în ......;

Conform dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 06.05.1945-22.12.1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

 Statul român a dispus de imobilul în speţă, iniţial prin închirierea în favoarea unor persoane, iar ulterior prin înstrăinarea către aceştia, în baza dispoziţiilor Legii nr.112/1995;

 Nelegalităţile săvârşite de vechiul regim, cu privire la naţionalizarea imobilului în speţă, nu a mobilizat nici proprietarii imobilului în speţă, şi nici moştenitorii acestora, ca atare, prin atitudinea lor de pasivitate, le-au considerat valabile, până la promovarea prezentei, ce intervine mult după apariţia Legii nr.112/1995 şi respectiv a Legii nr.10/2001, şi intervenind prescripţia, au pierdut şi ocazia notificărilor;

 Coala CF nr. .... ... (fila 8 din dosar), la data de 21.05.1998, relevă, că imobilul în speţă, respectiv apartamentul nr.32, se transcrie din CF 127 ..., iar dreptul de proprietate, cu titlu juridic naţionalizare, în baza Decretului nr.92/1950, se intabulează în favoarea Statului;

 În urma apariţiei Legii nr.112/1995 şi respectiv a Legii nr.10/2001, o parte dintre coproprietarii imobilului, au formulat cereri şi notificări pentru a obţine repararea prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă (unul dintre coproprietari - ... -, profitând de cele două legi, a obţinut chiar restituirea în natură asupra unei cote de 7/25 părţi din imobilul înscris în CF nr.127 ... sub B 20, şi în CF nr. ... ... de sub B 13), proceduri de care, reclamanta şi soţul ei, nu au înţeles să uzeze;

 Dat fiind faptul că, imobilul situat pe ..., respectiv, clădirea în care, defunctul soţ al reclamantei, a deţinut cota de 2/25 părţi, este compus din mai multe apartamente individuale, şi majoritatea coindivizarilor au fost deja despăgubiţi de Stat, reclamanta, prin cererea nr..../29.11.2005, a solicitat Primăriei Municipiului ..., restituirea în natură a imobilului, însă, solicitarea s-a depus tardiv, dat fiind că termenul limită de depunere a notificărilor s-a încheiat la data de 14.02.2002. De altfel, potrivit dispoziţiilor art.2 alin.1 lit. a), din Legea nr.10/2001, reclamanta deşi era îndreptăţită să-şi valorifice dreptul de proprietate în natură sau prin echivalent, a preferat calea neadecvată a acţiunii civile fondată pe dispoziţiile dreptului comun.

 Tocmai pentru repararea abuzurilor comise de vechiul regim, legiuitorul a dat posibilitatea celor îndreptăţiţi, să revendice bunurile naţionalizate, prin procedurile Legii 112/1996 şi a Legii 10/2001, proceduri neuzitate de reclamantă şi soţul acesteia, până a trăit.

 Din cuprinsul Înscrierilor din Cf ... ..., sub poziţiile B17-20, rezidă că, la poziţia B 17-18, se înscrie dreptul de proprietate asupra unui spaţiu comercial în suprafaţă de 209,24 m.p. în favoarea pârâtei SC ... SA, care, ulterior îşi schimbă denumirea în SC ... SA.

În temeiul HGR. nr. 521/1995, imobilul situat în ..., ..., a fost transmis, din administrarea Regiei Autonome de interes local ... ..., în administrarea Casei de Presă şi Editură "..." instituţie publică aflată în subordinea fostului Minister al Culturii şi Cultelor, antecesoarea pârâtei SC ... SA, care a încheiat cu SC...SA, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare nr. .../23.11.2000, prin care ultima a achiziţionat imobilul situat în ..., ...;

Din coala CF nr. ... ..., rezidă că imobilul în speţă, de sub top 36 poz.17 şi 18, a fost cumpărat în baza contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, a dispoziţiilor HGR nr.617/1998, prevederile Legii nr.133/1999 şi ale HGR nr.577/2002 (reglementări, şi actualmente în vigoare); Faţă de înscrierile din cartea funciară, SC ... SA a fost de bună credinţă, având convingerea fermă că vânzătorul, şi respectiv pârâta SC ... SA, fiind titularul unui drept de proprietate asupra imobilului spaţiu comercial, în suprafaţă de 209,24 mp., a putut înstrăina în condiţii legale dreptul de proprietate asupra spaţiului in speţă, fiind proprietarul imobilului, astfel că, în cauza pendinte, sunt incidente dispoziţiile 45 din Legea nr. 10/2001.

Deşi dreptul de proprietate al Statului, dobândit prin actul normativ mai sus indicat, nu a fost înscris de îndată în cartea funciară, doar ulterior anului 1989 (respectiv în anul 1998, în c.f. 127 ... sub B 19 şi B 1 în c.f. ... ...- fila 22 din dosar), şi-a produs totuşi efectele, aspect recunoscut chiar de coproprietarii acestuia, care în urma apariţiei Legii 112/1995 şi respectiv a Legii 10/2001 au formulat cereri şi notificări pentru a obţine repararea prejudiciilor cauzate prin această preluare abuzivă, unul dintre aceştia obţinând chiar restituirea în natură asupra unei cote de 7/25 părţi (..., intabulat sub B 20 în c.f. 127 ... şi sub B 13 în c.f. ... ...). Statul Român a dispus de acest imobil, iniţial prin închirierea în favoarea unor persoane fizice, printre care şi pârâta ... care ocupa apartamentul nr. 46 de mai bine de 34 de ani, iar ulterior, prin înstrăinarea către aceasta, în baza dispoziţiilor Legii 112/1995.

Ţinând seama că imobilul în cauză, situat în ..., ..., a fost trecut în proprietatea Statului Român, cu titlu juridic naţionalizare, prin efectul Decretului 92/1950, în speţă erau aplicabile dispoziţiile art. 2, alin. 1 lit. a) Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În cauză a intervenit excepţia prescripţiei dreptului de a introduce acţiunea, dat fiind regimul nulităţilor privind actele de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Legii 10/2001, este reglementat în art. 45 din legea republicată.

În baza principiului „specialia generalibus derogant”, în cauza pendinte, sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 din Legea 10/2001 şi nu prevederile Codului civil în materie de nulităţi. Dispoziţiile art. 45 din Legea 10/2001 în alin. V, statuează că „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi (14. 02. 2001), termen prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. 109/2001 şi O.U.G. 145/2001.

Ori, acţiunea care face obiectul prezentei cauze, a fost tardiv introdusă, termenul limită pentru formularea cererii pentru constatarea nulităţii absolute, stabilit în mod expres prin dispoziţiile art. 45, alin. V din Legea 10/2001, fiind depăşit cu mai bine de cinci ani. Consecinţă a celor de mai sus, legalitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 102/21. CML 1998 intervenit, în speţă, între pârâta ... şi SC ... SA în reprezentarea Statului Român, în baza Legii 112/1995 nu poate fi supus analizei, în cauză operând prescripţia dreptului la acţiune în sens material.

 Din examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire specială la cauzele în care România a fost condamnată pentru încălcarea art. 1, din Primul Protocol adiţional la Convenţie, reiese că este nelegală deposedarea cumpărătorului de bună credinţă de bun, ca efect al admiterii acţiunilor promovate în faţa instanţelor de judecată şi că persoanele care au dobândit cu bună credinţă bunul nu trebuie aduse în situaţia de a suporta greutatea responsabilităţii statului care cândva a confiscat aceste bunuri de la proprietarii lor: - Cauza Raicu împotriva României, în mod constant, instanţa europeană a statuat principiul securităţii raporturilor juridice şi stabilităţii …”;

 Pentru considerentele de mai sus, instanţa de fond, în baza dispoziţiilor art.261 Cod de procedură civilă, Legea nr.7/1996, Legea nr.550/2002, a respins acţiunea conform dispozitivului hotărârii.

Prin decizia civilă 55/Ap/2013, Tribunalul ... a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Recursul promovat împotriva acestei decizii a fost admis de către Curtea de Apel ... prin decizia civilă nr. 131/R/2015 cu consecinţa casării deciziei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare în apel. Soluţia Curţii de Apel ... s-a întemeiat pe faptul obiectiv al decesului reclamantei survenit la data de 01.02.2013 şi care a fost adus la cunoştinţa instanţei doar în etapa recursului de către mandatarul acesteia. Rejudecarea apelului s-a impus în vederea împrocesuării numitei ... ca moştenitoare a defunctei ....

Prin decizia civilă nr. 692/Ap din data de 17 Decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul ... s-a respins apelul promovat de reclamanta ... - decedată, prin moştenitoarea ..., domiciliată în ..., …, cu domiciliul procedural ales în ..., str. …, jud. ..., la Cabinet avocat ..., împotriva Sentinţei civile nr. 1587/2012 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. .../296/2009, în contradictoriu cu intimaţii STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, cu sediul în ..., sector 5, MUNICIPIUL ... PRIN PRIMAR, cu sediul în ..., ..., jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul procedural ales în ..., ..., reprezentată prin d-na avocat ... ..., ..., cu domiciliul în ..., ..., jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ......., ..., cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinetului de avocat ..., situat în ..., ..., jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., ... jud. ..., ..., cu domiciliul în ..., SC ... SA ..., cu sediul în ..., ..., jud. ..., SC ... SA, cu sediul în ..., SC ... SA, cu sediul în ..., ..., reprezentată prin d-nul avocat ..., ..., toţi cu domiciliul necunoscut, citaţi prin publicitate.

A fost obligată apelanta să achite 2500 lei cheltuieli de judecată intimatei ....

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a învederat instanţei că imobilul în litigiu situat în ... ... a fost cuprins în tabelul imobilelor naţionalizate, întocmit în baza Decretului nr. 92/1950 ca fiind proprietatea numitului ... .... Acest fapt este adeverit prin certificatul nr. 33/16.12.1996 emis de Direcţia Judeţeana a Arhivelor Naţionale ..., menţionat în considerentele sentinţei civile nr. 125/1998 a Judecătoriei ....

Reclamanta a arătat că naţionalizarea este nelegală întrucât la data de 17.12.1947 proprietatea a fost transmisă prin succesiune numitului ....

Naţionalizarea efectuată în baza Decretului 92/1950 a fost constatată prin sentinţa civilă nr. 125/1998 pronunţată de Judecătoria ..., în dosar nr. .../1997, în baza acesteia fiind înscris în CF dreptul de proprietate al Statului român.

Reclamanta a arătat că hotărârea s-a pronunţat fără citarea proprietarilor tabulari ceea ce determină şi nelegalitatea înscrierii în CF.

S-a constatat că toate argumentele aduse de reclamantă în susţinerea cererii de rectificare a CF converg spre dovedirea naţionalizării nelegale, abuzive a imobilului de către Statul Român, cererea vizând consecinţa desfiinţării contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare. Or, toate aceste argumente ar fi putut prezenta relevanţă în cadrul demersului juridic prevăzut de legea specială de reparaţie – Legea 10/2001. Reclamanta însă nu a promovat nicio cerere în baza legii speciale.

Or, conform principiului „specialia generalibus derogant” confirmat şi în această materie de către ÎCCJ prin Decizia 33/2008, „concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale chiar dacă acesta nu este prevăzut în mod expres în legea specială”.

Acţiunea în rectificare de CF – o acţiune aparţinând dreptului comun ca şi acţiunea în revendicare, nu poate avea prioritate faţă de legea specială – Legea 10/2001.

În ceea ce priveşte posibilitatea înlăturării legii speciale – cu consecinţa soluţionării acţiunii în rectificare în condiţiile dreptului comun, aşadar în pofida parcurgerii procedurii de restituire din Legea 10/2001 – în considerarea încălcării art. 1 Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa a constatat că în practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reţinut o asemenea încălcare în defavoarea fostului proprietar pentru absenţa unor prevederi de natură a asigura aplicarea efectivă, concretă a măsurilor reparatorii (cauza Katz contra României).

Doar că, în prezenta cauză, o asemenea încălcare este exclusă deoarece apelanta potrivit reglementării Legii 10/2001 nu este îndreptăţită la măsuri reparatorii din cauza pasivităţii sale, a neparcurgerii procedurii speciale, şi nicidecum pentru că în concret, reglementarea legală s-ar fi dovedit ineficientă.

Astfel, cum prevede art. 22 alin. 5 din Legea 10/2001, redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de către stat, este condiţionată de parcurgerea cu succes a procedurii de restituire din Legea 10/2001. Nefiind îndeplinită această condiţie de către apelantă, respectiv nebeneficiind de măsuri reparatorii în natură sau echivalent, acesteia îi lipseşte temeiul de fapt pentru a solicita constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor către terţe persoane.

Pe de altă parte, conform art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001 acţiunea în constatarea nulităţii acestor contracte de vânzare cumpărare este prescrisă extinctiv, ţinând seama de termenul de prescripţie extinctivă de 1 an şi de prelungirea succesivă a acestui termen de prescripţie prevăzut de O.U.G. 109/2001, O.U.G. 145/2001).

Ca o consecinţă, chiar şi acţiunea în rectificare – imprescriptibilă sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiunea în fond, conform art. 35 alin. 1 din Legea 7/1996 se supune acestui termen special de prescripţie care a fost depăşit.

În virtutea considerentelor expuse Tribunalul a apreciat ca legală şi temeinică sentinţa atacată, şi în baza art. 296 Cod de procedură civilă a respins apelul reclamantei.

În baza art. 274 Cod de procedură civilă a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial solicitate şi dovedite în recurs şi în apel de către intimata ..., prin delegaţia avocaţială nr. .../12.06.2015 în apel, …/7.03.2014 – în recurs şi prin chitanţele nr. …/19.05.2015 – 1.000 lei, nr. …/26.05.2014 – 500 lei, nr. …/8.07.2013 – 1.000 lei.

La acordarea acestor cheltuieli de judecată tribunalul a avut în vedere dispoziţia Curţii de Apel ... conform căreia cheltuielile de judecată în recurs vor fi avute în vedere la rejudecarea apelului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ..., solicitând admiterea acestuia, în principal, casarea în tot a deciziei recurate şi reţinerea cauzei pentru rejudecare în fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate şi în consecinţă, admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei pronunţate de instanţa de fond în sensul admiterii acţiunii.

Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:

- atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au soluţionat litigiul fără ca acesta să fi fost în realitate soluţionat pe fond, raportat la temeiul legal invocat şi la obiectul litigiului;

- soluţionarea acţiunii doar prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, fără analizarea prevederilor legale invocate în privinţa manierei în care statul Româna a devenit proprietar tabular al imobilului în litigiu, încalcă flagrant art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, echivalând cu necercetarea fondului litigiului, aceasta fiind raţiunea pentru care solicită, în principal, casarea hotărârii şi reţinerea cauzei pentru rejudecare în fond;

- al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârilor pronunţate în ciclurile procesuale anterioare, astfel, până la data de 21.05.1998, a fost menţinută situaţia de carte funciară asupra imobilului din CF nr. 127 ... ce a format proprietatea tabulară a defunctului ..., soţul antecesoarei recurentei, de sub B 10, a copârâţilor de ordin 13 de sub B 7 – 9 lit. b) 11 – 18, precum şi a antecesorului de drept al pârâtului ..., adică ..., înscrisă sub B 6;

- în anul 1998, cu mult după abolirea regimului comunist, Statul Român dobândeşte dreptul de proprietate asupra unui imobil cu titlu juridic „naţionalizare” în baza unui decret abrogat, printr-o hotărâre judecătorească prin care nu s-a ţinut cont de aceste aspecte deloc neglijabile, hotărâre judecătorească care a avut ca obiect doar un singur apartament şi nu întregul imobil înscris în CF 127 ...;

- astfel, nu numai antecesorul recurentei nu a fost parte în acea cauză dar nici restul coproprietarilor menţionaţi în CF, fiind încălcat grav dreptul la un proces echitabil garanta prin art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi dreptul la un recurs efectiv garantat prin art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nelegalităţi ce pot fi invocate doar prin prezenta acţiune în rectificare de CF;

- Sentinţa civilă nr. 125/1998 din dosar nr. .../1997 al Judecătoriei ... nu este opozabilă proprietarilor tabulari, adică apelantei şi pârâţilor de ordin 13, fiind înscrisă în CF cu încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 7/1996;

- acţiunea trebuie soluţionată astfel cum a fost promovată, întrucât nesoluţionarea acesteia echivalează şi aceasta cu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, de asemenea, nesoluţionarea acţiunii în rectificare de carte funciară în baza prevederilor legale invocate încalcă şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenta, respectiv antecesoarea acesteia fiind pusă în situaţia în care nu are niciun remediu procedural intern pentru a pune în discuţie legalitatea sentinţei nr. 125/1998 a Judecătoriei ..., cu toate că, până în anul 1998, ... era unul dintre proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu;

- nelegalitatea înscrierii este cu atât mai gravă cu cât sentinţa viza doar un singur apartament şi anume cel având nr. 32, hotărârea nefiind opozabilă proprietarilor tabulari;

- chiar dacă s-ar reţine legalitatea înscrierii sentinţei, aceasta ar trebui întabulată astfel cum a fost pronunţată, adică pentru acel apartament 32, nu pentru un imobil cu zeci de apartamente şi o serie de spaţii comerciale, despre care nu s-a făcut nicio vorbire în cauza amintită mai sus şi nu se regăsesc nici în dispozitivul acelei hotărâri;

- nu numai Sentinţa civilă nr. 125 din 9.01.1998 a Judecătoriei ... este nelegală şi inopozabilă proprietarilor tabulari dar nici actul de naţionalizare reţinut ca temei de dobândire a dreptului de proprietate de către Statul Român în baza Decretului nr. 9271950 nu este opozabil recurentei, respectiv antecesorilor acesteia şi nici celorlalţi coproprietari de CF;

- la data apariţiei Deciziei nr. 92/1950 şi a punerii în aplicare a acesteia, ... ... nu mai era proprietarul imobilului şi, nu numai atât, nici măcar nu mai era în viaţă;

- naţionalizarea imobilului s-a făcut cu nerespectarea însăşi a Deciziei nr. 92/1950, imobilul fiind preluat de Statul Român de la un neproprietar, o asemenea naţionalizare neputând produce un efect juridic faţă de cei înscrişi ca proprietari în cartea funciară, reţinându-se incidenţa prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938 sub imperiul căreia antecesorii apelantei şi ceilalţi proprietari tabulari şi-au păstrat calitatea de proprietari tabulari până în anul 1998;

- apărările Municipiului ... că de fapt imobilul a fost preluat în temeiul Legii nr. 6/1948 care completează art. 1 şi 2 din Legea nr. 877/1940 care prevede că trec în patrimoniul statului bunurile persoanelor care au trecut în mod clandestin sau fraudulos frontiera nu reflectă altceva decât tocmai nelegalitatea naţionalizării imobilului în baza Decretului nr. 92/1950, având în vedere şi faptul că aceste persoane, în realitate au fost deportate;

- Statul Român nu are un titlu legal constituit pentru acest imobil, nu a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia, calitatea sa de proprietar derivând dintr-o „eroare” gravă de întabulare a unei hotărâri judecătoreşti, inopozabilă adevăraţilor proprietari;

- în cauză este aplicabil şi principiul conform căruia dacă se desfiinţează titlul transmiţătorului sau se constată că acesta nu a avut niciodată un titlu asupra bunului obiect al transmiterii, acesta nu putea transmite un drept subdobânditorului pe care nu l-a avut, iar acesta din urmă nu putea dobândi mai mult;

- contractele încheiate ulterior de SC ... SA sunt lovite de nulitate întrucât Statul nu putea transmite un drept pe care nu l-a avut niciodată;

- înscrierea dreptului de proprietate în favoarea SC ... SA este nelegală, fiind încălcate dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 7/1996, astfel cum nici Statul Român nu are un titlu legal constituit asupra imobilului nici această pârâtă nu are un asemenea titlu, situaţie în care nu putea înstrăina dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial în suprafaţă de 209,24 mp;

- în situaţia în care se va considera că acţiunea recurentei pentru constatarea nulităţii absolute este prescrisă, fiind expirat termenul de un an prevăzut de Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin alte acte normative, recurenta justifică un interes pentru susţinerea acţiunii, deoarece imobilul este format din mai multe apartamente, unele nefiind vândute până în prezent chiriaşilor, astfel în situaţia admiterii acţiunii pentru rectificarea înscrierilor din CF este posibilă ulterior valorificării acestor drepturi pe căile legale adecvate;

- s-a omis în întregime a fi avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a exclus în totalitate dreptul persoanelor îndreptăţite de a promova acţiuni având ca obiect revendicare, fără a fi uzat de calea reglementată prin Legea nr. 10/2001, tocmai datorită faptului că asemenea persoane s-ar putea prevala de existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional şi trebuie să i se asigure accesul liber la justiţie;

- asemenea situaţii trebuie analizate în funcţie de circumstanţele cauzei, respectiv în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenţia şi dacă admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit ori securităţii juridice;

- raportat la speţa dedusă judecăţii, se poate reţine pe mai multe planuri o neconcordanţă între legislaţia internă şi Convenţie, dar aceasta din urmă are prioritate, o asemenea prioritate fiind dată în cadrul unei acţiuni de rectificare CF / revendicare de drept comun în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui drept de proprietate ori securităţii juridice;

- este important în litigiul de faţă analizarea distinctă prin prisma securităţii raporturilor juridice la care face trimitere şi Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admisibilităţii acţiunii rectificării de CF faţă de persoanele fizice intimate în cauză, susţineri formulate cu ocazia concluziilor în fond, respectiv prin concluziile scrise, însă instanţa nu le-a analizat în niciun fel;

- o asemenea acţiune ar fi o acţiune admisibilă, iar instanţele ar fi datoare să verifice în ce măsură admiterea acesteia ar aduce atingere vreunui drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice;

- pârâtul Statul Român şi în prezent deţine o cotă importantă din imobil, faţă de care nu se poate ridica problema vreunei atingeri în privinţa securităţii raporturilor juridice civile, faţă de acest pârât fiind pe deplin admisibilă discutarea caracterului legal sau nelegal al întabulării dreptului de proprietate pe calea acţiunii în rectificare de carte funciară, în cadrul căreia se poate discuta şi analiza valabilitatea acestui titlu, raportat la prevederile art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998.

În drept au fost invocate dispoziţiile Decretului-Lege nr. 115/1938, Legea nr. 7/1996, Legea nr. 550/2002, art. 312 alin. 3, 5, 6 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 alin. 1 – 3 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, şi toate prevederile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

Prin întâmpinare, intimata SC ... SA ... a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că excepţia de inadmisibilitate, astfel cum este susţinută de recurentă, ca şi element de sancţionare prin care a soluţiei, nu a făcut obiectul unei dezbateri şi nu a constituit niciodată fundamentul respingerii acţiunii. Toate excepţiile invocate în cauză au fost puse în discuţia părţilor şi, în contextul prevederilor art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, au fost unite cu fondul, instanţa soluţionând inclusiv fondul dedus judecăţii. Intimata susţine că abia în recurs se încearcă o oarecare justificare a cererii în rectificare CF, propunându-se înlăturarea efectelor unei hotărâri judecătoreşti pe motiv de neopozabilitate a acestei reclamante, intimata precizând că există puterea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al Statului conform Sentinţei civile nr. 125/1998, concluzionând că imobilul a fost naţionalizat cu titlu valabil, acţiunea în rectificare CF este inadmisibilă nu doar sub aspectul survenirii prescripţiei dreptului de a introduce acţiunea, ci mai ales faţă de lipsa interesului juridic născut şi actual. SC ... SA a dobândit proprietatea asupra spaţiului în suprafaţă construită de 244,5 mp din imobilul situat pe strada ... ... prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 157/28.02.2003 încheiat cu SC ... SA, fosta SC „...” SA înfiinţată prin H.G. nr. 617/1998 prin care a fost reorganizată Casa de Presă şi Editură „...” în administrarea căreia s-a aflat imobilul din litigiu începând cu anul 1995 când acesta a fost transferat din administrarea Regiei Autonome ... ... – fosta întreprindere de exploatare a spaţiului locativ până în anul 1989.

Tot prin întâmpinare, intimatul Municipiul ... prin Primar a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu motivarea că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut faptul că temeinicia acţiunii în rectificare se legală indiscutabil de reglementarea dată restituirii imobilelor preluate de stat abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prin Legea nr. 10/2001, astfel că cererea în rectificare din perspectiva regulilor de publicitate imobiliară este neîntemeiată, câtă vreme apelanta nu a uzat cu succes de procedura de restituire. Instanţele, de fond şi de apel, au examinat incidenţa dispoziţiilor legale evocate, dar au apreciat, faţă de obiectul cererii dedusă judecăţii, că acesta se circumscrie normei speciale şi anume Legea nr. 10/2001 din perspectiva căreia, cu prioritate, faţă de examinarea fondului pricinii, se impune verificarea dacă a fost urmată procedura instituită de acest act normativ. Intimatul arată că nu sunt reale criticile recurentei privitoare la faptul că Statul Român nu a făcut dovada calităţii sale de proprietar având în vedere faptul că o perioadă de aproximativ 70 de ani Statul Român a dispus de imobilul în speţă, iniţial prin închirierea construcţiei în favoarea unor persoane fizice şi juridice, iar ulterior prin închirierea construcţiei către aceştia.

Tot prin întâmpinare, SC ... SA – societate în reorganizare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că în cauză a intervenit prescripţia dreptului de a introduce acţiunea, dat fiind regimul nulităţilor privind actele de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001, aşa cum este reglementat de art. 45 din legea republicată, instanţa de apel aplicând în mod corect şi just legea. Pasivitatea reclamantei recurente a fost în mod justificat sancţionată de instanţa de fond prin respingerea acţiunii, reclamanta neuzând de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel încât recursul este neîntemeiat, atât considerentele instanţei de fond cât şi ale instanţei de apel în rejudecare nu echivalează cu o nesoluţionare a cauzei pe fondul dreptului, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 312 alin. 2 şi alin. 6 indice 1 din Codul de procedură civilă pentru a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare. Cât priveşte cel de al doilea motiv de recurs, intimata învederează că recurenta, în mod greşit, susţine că Statul Român nu are un titlu legal constituit pentru imobilul în litigiu, întrucât acesta a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, Statul a dobândit astfel calitatea de proprietar, calitate în care a dispus de bun de la data naţionalizării, făcând acte de administrare iar ulterior acte de dispoziţie. Intimata arată că SC ... a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii, respectiv H.G. nr. 617/1997, dreptul de administrare conferit de H.G. nr. 521/1995 fiind transformat astfel în drept de proprietate. Aşadar, dreptul de proprietate este incontestabil, iar contractul de vânzare cumpărare este legal încheiat, aşa cum corect au considerat ambele instanţe. Intimata susţine că înscrierile din CF sunt perfect legale, motiv pentru care nu se impune radierea înscrierilor de sub poziţia B 17-18, în mod legal constatând instanţa de fond că în cauză a intervenit excepţia prescripţiei dreptului de a introduce acţiunea, dat fiind regimul nulităţilor privind actele de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul Legii nr. 1072001.

Prin actul înregistrat la instanţă la data de 20.03.2017, ... IPURL Bucureşti în calitate de administrator judiciar al SC ... SA, a învederat că îşi însuşeşte întâmpinarea formulată de aceasta, solicitând menţinerea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata ... a solicitat respingerea recursului, apreciind că instanţa de apel a analizat capetele de cerere ale acţiunii introductive argumentând motivele pentru ca dispoziţiile legii speciale reparatorii au prioritate faţă de acţiunea de drept comun de rectificare de CF; intimata susţine totodată că nu pot fi primite susţinerile recurentei cu privire la admisibilitatea acţiunii în rectificare de CF, bazată pe dispoziţiile Legii nr. 7/1996, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii (decembrie 2006), o asemenea acţiune fiind inadmisibilă, putându-se observa, potrivit art. 34 din lege, caracterul accesoriu al cererii de rectificare a înscrierilor de CF care întotdeauna trebuie să fie precedată de o altă hotărâre judecătorească sau măcar un petit în cadrul aceleaşi acţiuni prin care se constată o nulitate, o nelegalitate, o nevalabilitate, în speţă o asemenea cerere nu a fost formulată.

Tot prin întâmpinare, intimaţii ... şi ... au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că reclamanta nu a promovat nicio cerere în baza legii speciale, iar potrivit art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 redobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de stat este condiţionată de parcurgerea procedurii de restituire, condiţie neîndeplinită de recurentă; totodată în mod corect s-a reţinut de instanţe că acţiunea în constatarea nulităţii contractelor este prescrisă extinctiv, ţinând seama de termenul de prescripţie de un an prevăzut prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.

Intimata ..., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că motivul de casare vizând necercetarea fondului cauzei este nefondat, instanţele analizând cererile formulate de recurenta reclamantă stabilind că, în condiţiile existenţei legii speciale, acţiunea în rectificare nu poate fi admisă fără parcurgerea procedurii speciale de restituire. Aplicarea legii speciale în concurs cu legea generală nu poate duce la concluzia că instanţa de apel nu a soluţionat fondul cauzei, aceasta analizând cu atenţie motivele invocate de către recurenta reclamantă şi răspunzând punctual criticilor din cererea de apel. Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă dar nu a indicat care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, astfel motivele de recurs invocate vizează preluarea imobilului de către Statul Român fără titlu valabil, cu consecinţa păstrării dreptului său de proprietate, deşi nu a parcurs procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, precum şi inopozabilitatea Sentinţei civile nr. 125/1998. Intimata susţine că acţiunii îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în temeiul principiului aplicării legii speciale, acţiunea pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 881/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 fiind prescrisă conform art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, fiind prescrisă chiar şi în ipoteza aplicării legii generale, în temeiul art. 36 din Legea nr. 7/1996.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Imobilul din litigiu, situat în ..., ..., a constituit proprietatea tabulară a persoanelor înscrise în cartea funciară nr. 127 ... sub B.6 – B.18, inclusiv a soţului reclamantei, ..., întabulat sub B.10 asupra cotei de 2/25 părţi. Acest imobil a fost cuprins potrivit certificatului nr. 351 din 16 decembrie 1996 eliberat de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale ... de pe raza oraşului ... în tabelul imobilelor naţionalizate întocmit în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ prin efectul căruia foştii proprietari au pierdut bunul menţionat.

Principalul punct de reper în dezlegarea problemei de drept dedusă soluţionării îl constituie absenţa oricărei cereri pe rolul autorităţilor administraţiei publice implicate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, de retrocedare a bunului către reclamanta din cauză în calitatea sa de moştenitoare a fostului coproprietar, deşi o atare procedură se impunea a fi parcursă dat fiind că prin efectul Decretului nr. 92/1950 imobilul a intrat în patrimoniul Statului ca preluat cu titlu, intrând aşadar în sfera de reglementare a legii speciale.

Astfel, cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţei supreme, transpusă principial în conţinutul Deciziei nr. 33 din 9.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, verificarea comparativă a titlurilor părţilor în acţiunea tipică în revendicare nu se poate mărgini la acordarea prevalenţei titlului celui deposedat nelegitim de către Stat fără a analiza şi situaţia terţului dobânditor al bunului, care la rândul său reclamă un „bun” în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a nuanţat în jurisprudenţa sa situaţia acţiunilor în revendicare, apreciind că modalitatea de atenuare a încălcărilor dreptului de proprietate de către regimul comunist nu trebuie să creeze „noi neajunsuri disproporţionate” (Cauza Raicu c/a României) şi să nesocotească unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului într-o societate democratică, anume principiul securităţii raporturilor juridice.

Or, în speţa de faţă problema desfiinţării contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu părţile intimate nu mai poate fi supusă vreunei analize pe fond sub aspectul chestiunii valabilităţii actelor juridice de transmitere a spaţiilor în proprietatea actualilor deţinători, deoarece are prevalenţă excepţia privind prescrierea dreptului la acţiune din perspectiva prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, termenul instituit de această normă legală fiind cu mult depăşit la data iniţierii prezentului demers judiciar prin înregistrarea la data de 19.12.2006 pe rolul Judecătoriei ... a cererii introductive de instanţă.

Referitor la acest aspect este de reţinut că prin acţiunea formulată, reclamanta ..., în calitate de moştenitoare a defunctului ..., solicita rectificarea înscrierilor din CF nr. 127 ... de sub nr. top. ..., în natură casă şi curte pe strada ..., în sensul radierii înscrierilor de sub poziţia B.19 şi totodată constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de SC ... SA cu pârâţii de rândul 2 – 8 cu restabilirea situaţiei anterioare din CF nr. ... ... şi rectificarea CF în sensul radierii înscrierilor de sub poziţiile B 17 – 18, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta ... SA cu pârâta SC ..., autentificat sub nr. .../31.03.2005 cu restabilirea situaţiei anterioare din CF nr. ... ....

Este de observat că cererea în constatarea nulităţii vizează contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 în baza cărora s-a efectuat înscrierea dreptului de proprietate în favoarea dobânditorilor acestui drept de sub B.3, B.4, B.5 – 6, B.7-8, B.10, B.15 şi totodată are ca obiect şi desfiinţarea actelor juridice în temeiul cărora SC ... SA şi mai apoi SC ... SA au dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial cu suprafaţa de 209,24 mp notat sub AI.

Fără îndoială că din perspectiva prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a principiului „specialia generalibus derogant”, aceste dispoziţii găsindu-şi aplicarea în cauză şi nu prevederile Codului civil în materie de nulităţi, textul art. 45 din lege specificând în acest sens că „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate”, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, 14.02.2001, ulterior prelungit succesiv cu câte trei luni prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.

Dreptul la acţiune al reclamantei este prescris raportat la dispoziţiile legale precitate, ce reglementează tocmai acţiunea în constatarea nulităţii actelor juridice de înstrăinare încheiate cu privire la imobilele ce au fost preluate abuziv de statul comunist, normă derogatorie de la dreptul comun, indiferent de motivul de nulitate absolută invocat, fiind evident aşadar că în speţă acţiunea promovată de reclamantă în anul 2006 se situează în afara termenului de prescripţie special, drept urmare, în mod corect, au reţinut instanţele de fond şi apel că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris raportat la norma de drept anterior enunţată. Urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei cât priveşte cererea de constatare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare încheiate în favoarea intimaţilor, nu se mai poate trece la analizarea fondului respectivei cereri sub aspectul legalităţii operaţiunilor juridice prin care deţinătorii actuali ai imobilului au dobândit dreptul de proprietate, iar în absenţa unei dispoziţii de constatare a nevalabilităţii respectivelor acte juridice nu subzistă temeiuri pentru rectificarea înscrierilor efectuate pe seama acestora în cartea funciară din perspectiva prevederilor art. 34 din Legea nr. 7/1996.

Drept urmare, atâta timp cât înscrierile efectuate în favoarea părţilor intimate s-au făcut în baza unor acte juridice a căror validitate nu mai poate face obiectul vreunei analize dată fiind survenienţa prescrierii dreptului la acţiune şi ca atare titlurile în baza cărora s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea lor nu au fost desfiinţate, concluzia ce se impune este aceea că nu se mai poate obţine radierea dreptului de proprietate prin acţiunea în rectificare dedusă judecăţii.

Este neîndoios că regimul juridic al imobilului din litigiu era supus incidenţei prevederilor Legii nr. 10/2001, de altfel, o cotă parte din acesta a şi făcut obiectul procedurii instituite de legea specială, fiind supusă restituirii în natură cota de 7/25 părţi în favoarea numitului ..., succesorul fostei proprietare de sub B.6 din CF nr. 127 ..., al cărui drept a fost întabulat la data de 30.09.2003 sub B.20, în CF nr. 127, respectiv B.13 în CF nr. ..., în baza Dispoziţiei nr. 528/2003 emisă de Primarul Municipiului ... în temeiul Legii nr. 10/2001. Or, din perspectiva regimului juridic al imobilului, respectiv de preluare abuzivă a acestuia de la foştii proprietari, nu se poate pretinde o situaţie juridică distinctă pentru o cotă parte din respectivul imobil, în condiţiile în care preluarea nu s-a făcut separat pe unităţi locative ori cote părţi, ci a vizat imobilul în întregul lui.

Pierderea bunului imobil s-a realizat în speţă prin efectul Decretului nr. 92/1952, deci nu în anul 1998 când a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 125 din 9 ianuarie 1998 a Judecătoriei ..., prin această hotărâre constatându-se, în aplicarea prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, că Statul Român este proprietarul imobilului.

Prin efectul decretului de naţionalizare, foştii proprietari, deci inclusiv cel înscris sub B.10, au pierdut dreptul de proprietate, ridicându-se problema prevalenţei dreptului subiectiv afirmat al succesoarei acestuia din urmă, dar şi a existenţei speranţei legitime a acesteia de redobândire a bunului, în condiţiile în care reclamanta nu a iniţiat niciun demers în cadrul instituit de Legea nr. 10/2001 şi în situaţia înstrăinării imobilului către intimaţii atraşi în prezentul proces, context în care este de subliniat că susţinerile recurentei în sensul că nu toate apartamentele ce compun imobilul ar fi fost înstrăinate au rămas la stadiul de simple afirmaţii, fără a fi adus de către recurentă în sprijinul acestora niciun suport probator.

În acord cu jurisprudenţa instanţei supreme, a considera că, indiferent de circumstanţele concrete, dobânditorii imobilului trebuie deposedaţi de bun pentru ca acesta să poată fi restituit în natură fostului proprietar, ar însemna să se accepte ca diminuarea vechilor atingeri ale proprietăţii să creeze noi prejudicii, disproporţionate, în sarcina dobânditorilor actuali, orientare jurisprudenţială ce se regăseşte, cu valoare de principiu, în Cauza Raicu c/a României, Curtea europeană afirmând că persoanele care şi-au dobândit bunurile cu bună credinţă nu trebuie să fie aduse în situaţia de a suporta ponderea responsabilităţii Statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.

Potrivit deciziei nr. 33/2008 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este obligatorie potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice. Drept urmare, atâta timp cât apartamentele ce compun imobilul din litigiu au fost înstrăinate actualilor deţinători ai acestora, intimaţii din cauză, iar potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 – în forma în vigoare la data pornirii litigiului - dreptul real înscris în favoarea unei persoane se prezuma că există în folosul acesteia, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credinţă, cât timp nu se dovedeşte contrariul, se poate conchide că negarea posibilităţii de revenire a bunurilor în proprietatea legitimă a celui care le-a deţinut sau a moştenitorilor săi nu se poate constitui într-o încălcare adusă dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 al Constituţiei României şi respectiv de art. 6 alin. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi principiul securităţii raporturilor juridice se impun a fi respectate atât în situaţia fostului proprietar, cât şi a actualului proprietar şi niciunul dintre aceştia nu poate fi lipsit de dreptul său de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Or, intimaţii au un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, existent în patrimoniul lor, întrucât au dobândit imobilul în litigiu prin acte juridice în baza cărora şi-au întabulat ulterior dreptul de proprietate în cartea funciară, în schimb, partea reclamantă nu beneficiază de un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, pentru că acţiunea dedusă judecăţii nu vizează „bunuri existente” în patrimoniul său în acest moment, imobilul în litigiu fiind preluat de stat în urmă cu peste 50 ani, neexistând nici speranţa legitimă de a-l redobândi pe calea acţiunii de drept comun aleasă de reclamantă, atâta timp cât n-a urmat procedura instituită de legea specială, sens în care trebuie evocate şi statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Pantia şi Pantia c/a României şi Cauza Ioana Petrescu s.a. c/a României.

În sistemul de publicitate prin cărţile funciare, nu este posibilă compararea titlurilor, iar acţiunea în revendicare, acţiune complexă care implică şi rectificarea cărţii funciare, conform art. 34 din Legea nr. 7/1996, atrage în mod necesar desfiinţarea titlului persoanei în favoarea căreia dreptul a fost înscris, or o atare desfiinţare nu este realizabilă în speţă, fiind paralizată de intervenirea prescrierii dreptului de a cere desfiinţarea titlului intimaţilor pârâţi, iar într-o atare situaţie, verificarea valabilităţii înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român de sub B 19 din CF nr. 127 ... devine inoperantă, înscrierile ulterioare fiind efectuate în temeiul unor acte juridice valide, după cum în considerarea aceloraşi argumente, astfel cum acestea au fost detaliate în alineatele de mai sus, nici analizarea legalităţii preluării imobilului de către Statul Român nu ar fi de natură a produce vreo consecinţă pe planul regimului juridic al imobilului litigios.

De altfel, chiar şi în ipoteza constatării nevalabilităţii titlului Statului, nu se putea dispune restituirea imobilului în natură, fără desfiinţarea titlului părţilor intimate.

În considerarea ansamblului argumentelor expuse, se poate concluziona că nu subzistă temeiuri pentru a se da curs cererii recurentei nici sub aspectul modificării hotărârii însă nici a casării acesteia, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, întrucât instanţa de apel a cercetat fondul pricinii, neputându-se reţine încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel, din întregul hotărârii rezultă că instanţa a răspuns argumentelor părţii apelante, făcându-se arătarea raţiunilor ce-au determinat instanţa să respingă cererea de apel, context în care, faţă de criticile învederate pe această chestiune de partea recurentă, este de reamintit aspectul mai sus reliefat că, dată fiind imposibilitatea desfiinţării titlului pârâţilor având în vedere argumentele evocate, era superfluă şi irelevantă analizarea manierei în care imobilul a fost preluat de Statul Român, deoarece în raport de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33/2008, partea reclamantă nu mai poate obţine restituirea în natură a imobilului, pe de o parte pentru că nu are un bun în sensul dispoziţiilor Convenţiei, iar pe de altă parte dacă s-ar dispune restituirea s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al intimaţilor pârâţi, precum şi principiului securităţii raporturilor juridice.

Pe cale de consecinţă, constatând că temeiurile de reformare a hotărârii, evocate prin motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta, căreia îi aparţine culpa procesuală, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate în actuala etapă procesuală de intimata ..., reprezentând valoarea onorariului avocaţial în cuantum de 1000 lei, achitat prin chitanţa nr. 13 din 20.03.2017, iar cât priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimata ..., acestea nu au fost acordate, în absenţa oricărui act justificativ depus în dovedirea lor.

Domenii speta

Spete similare