Contestaţie în anulare. Nelegală citare. Depunerea cererii de recurs printr-un serviciu specializat (prin unitatea specializată a Serviciului Român de Informaţii). Data înregistrării. Modul de calcul al termenului de recurs.

Rezumat:

In cazul altor servicii de comunicare decât cele poştale, dovada depunerii înscrisurilor transmise instanţei este reprezentată de menţiunea sau atestarea făcută pe actul comunicat (în cauza de faţă, cererea de recurs) a datei la care a fost predat. Practic data înmânării actului către serviciului specializat trebuie menţionată („înregistrată ori atestată”) pe înscrisul ce urmează a fi transmis instanţei, tocmai pentru a fi posibilă verificarea îndeplinirii condiţiilor legate de respectarea termenelor procedurale de către instanţa de judecată şi partea adversă.

Lipsa unei atari menţiuni, care nu putea fi invocată decât la primul termen de judecată de către instanţă, prin invocarea excepţiei tardivităţii în raport de data înregistrării efective la instanţă, nu trebuie să impună părţii obligaţii suplimentare, sub forma depunerii altor înscrisuri, respectiv a borderourilor de transmitere a corespondenţei.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 8.04.2016, reclamantul Sindicatul A., pentru membrii de sindicat B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul E., a solicitat obligarea acestuia din urmă la plata contravalorii cheltuielilor de transport efectuate în scopul deplasării la și de la locul de muncă, în perioada 11.04.2014 la 31.05.2014.

Prin sentinţa nr. 539 din 5 octombrie 2016, Tribunalul Botoșani – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., pentru membrii de sindicat B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâtul E.; a obligat pârâtul să achite reclamanților contravaloarea transportului efectuat în perioada 11.04.2014 – 31.05.2014, la și de la locul de muncă; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată – 400 lei onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, însă motivele de recurs nu pot fi supuse analizei instanței de control judiciar întrucât la termenul de astăzi, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității promovării căii de atac.

Prin decizia nr. 1178 din 7 iunie 2017 Curtea de Apel Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul E. împotriva sentinței nr. 539 din 5 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal – în dosarul nr. 888/40/2016, intimaţi fiind reclamanții B., C. şi D., prin A.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut cu prioritate excepţia de tardivitate a recursului, potrivit art. 248 Cod de procedură civilă, aplicabil şi în recurs. Astfel, potrivit art. 485 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 20 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârea primei instanţe poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Termenul de recurs, fiind termen pe zile, se calculează pe zile libere, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, neintrând în calcul nici ziua când a început să curgă, nici ziua când s-a sfârşit termenul. Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că sentinţa atacată a fost comunicată pârâtului-recurent la data de 10 martie 2017 (fila 60 dosar fond), recursul acestuia fiind înregistrat la Tribunalul Botoşani la data de 28 martie 2017 (fila 4 dosar recurs), depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii care s-a împlinit la data de 27 martie 2017. Conform art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel. Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor legale de sancţionare mai sus invocate şi a respins recursul ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii, contestatorul E., a formulat contestaţie în anulare.

În motivarea contestației sale în anulare, contestatorul a arătat, în esență, că prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea cererii de către A. în numele a 3 membri de sindicat respectiv B., C. şi D., sentinţa Tribunalului Botoşani fiind pronunţată în raport cu părţile A. şi E. Ulterior, la instanţa de recurs, au fost citate ca părţi E. în calitate de recurent respectiv intimaţii B., C., şi D., fără a mai fi citat şi sindicatul în calitate de intimat. A mai arătat că instanţa de recurs a respins ca tardiv formulat recursul promovat de E. împotriva Deciziei Tribunalului Botoşani nr. 539/05.10.2016, ca urmare a invocării din oficiu la termenul din data de 07.06.2017 a excepţiei tardivităţii introducerii cererii de recurs. A apreciat că excepţia invocată de către instanţa de recurs din oficiu nu poate fi reţinută în cauză, întrucât memoriul de recurs a fost transmis de către instituţia recurentă în termenul legal de 15 zile, prin intermediul poştei speciale a SRI, în cauză fiind vorba despre o eroare materială cu privire la transmiterea în termenul legal a recursului. Totodată a menţionat că E. şi structurile din subordine transmit corespondenţa conform prevederilor H.G. 1349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate prin unitatea specializată a Serviciului Român de Informaţii, reprezentată de UM 0xxx, act normativ care la art. 20 alin. 4 prevede că: „Corespondenţa neclasificată elaborată de Parlament, Administraţia Prezidenţială, Guvern, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ministere, prefecturi şi unităţi din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi care circulă între acestea se colectează, se transportă, se distribuie şi i se asigură protecţia, fără plată, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri." În baza Borderoului nr. S56 E. a transmis în data de 27.03.2017 (termenul legal) prin UM 0xxx către Tribunalul Botoşani borderoul cu nr. 28/27.03.2017 ce conţinea, printre altele, memoriul de recurs cu nr. 1030261/21.03.2017. Conform art. 183 din Codul de procedură civilă „(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată." A susţinut că recursul a fost formulat în termenul legal, E. a primit comunicarea hotărârii instanţei de fond în data de 10.03.2017 şi a transmis recursul nr. 1030261 din 21.03.2017 către Tribunalul Botoşani în data de 27.03.2017 conform borderoului S 56/27.03.2017, însă instanţa a apreciat greşit data la care a fost depus recursul, considerând că acesta a fost depus la data de 28.03.2017, dată la care UM 0xxx a predat corespondenţa la Tribunalul Botoşani. Solicită a se avea în vedere că termenul de 15 zile s-a împlinit la data de 25.03.2017 într-o zi nelucrătoare - sâmbătă, astfel încât următoarea zi lucrătoare a fost 27.03.2017, dată la care cererea de recurs a fost predată la serviciul de poştă specială. Mai arată că numai dintr-o eroare instanţa de recurs a luat în considerare data de 28.03.2017 ca dată a depunerii recursului, în fapt data la care acesta a fost înregistrat la Tribunalul Botoşani, fără a lua în considerare că cererea astfel formulată putea fi transmisă şi prin poştă. Faptul că instanţa de recurs a invocat din oficiu excepţia de tardivitate, fără a fi pusă în vedere prin intermediul citaţiei obligaţia de a dovedi depunerea recursului în termen sau fără a da posibilitatea prin amânarea judecăţii sau a pronunţării de a depune înscrisuri doveditoare în acest sens, a condus la pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice, contrară principiului general privind aflarea adevărului. Regimul juridic special al înscrisurilor doveditoare privind transmiterea corespondenţei, înscrisuri care se regăsesc la structura de secretariat a unităţii, nu a permis deţinerea acestora de către consilierul juridic împuternicit în dosar pentru a putea fi în măsură a le prezenta instanţei la termen, cu atât mai mult cu cât excepţia a fost invocată din oficiu la termenul de judecată. în fapt, memoriul de recurs fiind predat la structura de secretariat pentru transmitere la destinatar, nu subzista obligaţia de a extrage respectivele file din carnetul de borderouri pentru ca acestea să se regăsească la dosarul de instanţă de la nivelul unităţii.

Solicită admiterea contestaţiei în anulare aşa cum a fost formulată cu consecinţa soluţionării pe fond a cererii de recurs.

Examinând contestația în anulare formulată, instanța constată că prevederile legale invocate respectiv art. 503 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, nu sunt îndeplinite în cauză.

Sub un prim aspect, instanţa constată că pârâtul recurent a formulat prezenta contestaţie în anulare invocând dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), fiind menţionate din eroare ca temei juridic al cererii „art. 509 alin. 1 pct. 5 („Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 5) după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;”).

În ceea ce priveşte motivele prezentei contestaţii, instanţa reţine că s-a invocat săvârşirea unei erori materiale cu privire la calcularea termenului în care a fost depus recursul, respectiv s-a omis a se avea în vedere comunicarea cererii de recurs prin poşta specială, în conformitate cu dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010).

Potrivit acestor din urmă dispoziţii „Actele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere (1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată”(sublinierea instanţei).

Practic, recurentul contestator invocă omisiunea instanţei de recurs de a da eficienţă dispoziţiilor art. 183 alin. 1, în condiţiile în care transmiterea cererii de recurs a fost realizată printr-un serviciu specializat de comunicare.

Spre deosebire de contestator, instanţa reţine că în cazul altor servicii de comunicare decât cele poştale, dovada depunerii înscrisurilor transmise instanţei este reprezentată de menţiunea sau atestarea făcută pe actul comunicat (în cauza de faţă, cererea de recurs) a datei la care a fost predat. Practic data înmânării actului către serviciului specializat trebuie menţionată („înregistrată ori atestată”) pe înscrisul ce urmează a fi transmis instanţei, tocmai pentru a fi posibilă verificarea îndeplinirii condiţiilor legate de respectarea termenelor procedurale de către instanţa de judecată şi partea adversă.

Lipsa unei atari menţiuni, care nu putea fi invocată decât la primul termen de judecată de către instanţă, prin invocarea excepţiei tardivităţii în raport de data înregistrării efective la instanţă, nu trebuie să impună părţii obligaţii suplimentare, sub forma depunerii altor înscrisuri, respectiv a borderourilor de transmitere a corespondenţei. Dispoziţiile exprese din codul de procedură civilă, care impun efectuarea acestor menţiuni, sunt de natură a înlătura dificultăţile întâmpinate de către contestatoare în dovedirea datei trimiterii în termen a cererii de recurs.

Faptul că recurentul contestator a preferat transmiterea corespondenţei conform prevederilor H.G. 1349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate prin unitatea specializată a Serviciului Român de Informaţii, reprezentată de UM 0xxx, act normativ care la art. 20 alin. 4 prevede că: „Corespondenţa neclasificată elaborată de Parlament, Administraţia Prezidenţială, Guvern, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, ministere, prefecturi şi unităţi din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi care circulă între acestea se colectează, se transportă, se distribuie şi i se asigură protecţia, fără plată, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri." nu înlătură sancţiunea aplicată de instanţa de recurs.

Sub un prim aspect, instanţa reţine că actul normativ invocat de către contestator este unul cu putere inferioară legii organice reprezentate în speţă de codul de procedură civilă, astfel că, în caz de dispoziţii neconcordante, instanţa va trebui să acorde aplicabilitate actului normativ cu forţă superioară.

Sub un al doilea aspect, actul normativ invocat este anterior codului de procedură civilă, situaţie în care nu s-ar putea aplica în mod prioritar, adoptarea noului cod de procedură civilă impunând modificarea corespunzătoare a actelor normative cu forţă inferioară, chiar dacă acestea au aplicabilitate specială în domeniul în care au fost edictate.

Faţă de argumentele de fapt şi de drept expuse, cum motivele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 2 raportat la art. 183 alin. 3 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), contestaţia în anulare de faţă urmează a fi respinsă ca atare.

Domenii speta

Spete similare