Nelegala citare a părţilor

Decizie 209/R din 10.04.2013


Potrivit art. 85 C.proc.civ., cererea formulată va putea fi analizată doar dacă părţile au fost legal citate. Potrivit art. 107 C.proc.civ., sancţiunea soluţionării unei cereri în condiţiile în care părţile nu au fost citate este nulitatea.

Decizia civila nr.209/ R din 10.04.2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 3226/21.06.2007 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2604/182/2007 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi, în contradictoriu cu pârâtul G. G., şi, în consecinţă pârâtul a fost obligat la plata sumei de 967,86 RON, cu penalităţile contractuale de întârziere începând din 31 decembrie 2006 şi până la achitarea integrală.

În considerentele sentinţei recurate s-a reţinută că, la data de 13 iulie 1998 s-a încheiat Contractul de închiriere nr. 225/10 între Primăria Municipiului Baia Mare şi pârâtul G. G., având ca obiect terenul situat în Baia Mare, strada Gheorghe Bilaşcu nr. 22, cu o suprafaţă de 14 mp, teren aferent unei boxe de garaj.

Termenul închirierii a fost stabilit pe o perioadă de 5 ani, termen ce a curs de la data încheierii contractului, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin acordul părţilor. Chiria a fost stabilită a nivelul sumei de 105.590 lei vechi/an, plata urmând a se face până la data de 30 iunie pentru anul în curs.

Potrivit art. 4 din contrat, preţul anual a fost indexat în funcţie de rata inflaţiei, la data de 01 ianuarie a fiecărui an.

Pentru neplata chiriei la termen, contractul de închiriere, în art. 6, prevedea calcularea de penalităţi de 0,3%/zi de întârziere, urmând ca pentru întârzieri mai mari de 90 de zile să se procedeze la retragerea contractului.

Termenul închirierii a expirat în anul 2002, însă pârâtul a continuat să folosească terenul, în această situaţie operând tacita relocaţiune, în condiţiile art. 1437 Cod civil, acesta nefiind tulburat în posesie după data expirării contractului de închiriere. Mai mult, pârâtul nu a eliberat terenul la data expirării termenului închirierii, continuând să îl folosească drept amplasament pentru garajul, proprietatea sa.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs G. G. solicitând casarea sentinţei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Baia Mare.

În motivarea recursului recurentul a arătat că, în fapt prin sentinţa civila nr. 3226/21.06.2007, Judecătoria Baia Mare 1-a obligat pe recurentul pârât să plătească reclamantului SPAPLU Baia Mare, (serviciu care a fost preluat de Aparatul de Specialitate al Primarului municipiului Baia Mare prin H.C.L. nr. 208/2011, suma de 967,87 lei chirie restantă, cu penalităţi contractuale de întârziere începând cu data de 31.12.2006 şi până la achitarea integrală a sumei.

Hotărârea, deşi a fost pronunţată în anul 2007, nu a fost definitivă, pentru că nu a fost comunicată legal pârâtului până la data de 5.11.2012. De aceea recurentul se află în termenul legal de"atacare a sentinţei cu recurs”.

Recurentul pârât nu s-a putut apăra în prima instanţă pentru că nu a fost legal citat. Pe tot parcursul procesului (la doua termene de judecata cat a durat procesul), pârâtul a fost citat de la o adresă greşită, respectiv din Baia Mare str. Gheorghe Bilascu nr. 22/10, adresă la care nu a locuit la data desfăşurării procesului şi la care i-a fost comunicata sentinţa.

Recurentul a locuit în Baia Mare str. Gheorghe Bilaşcu nr. 22/11 (şi nu ap. 10 ) în perioada 23.04.1997 - 17.02.2000, potrivit Adeverinţei eliberata de Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor din municipiul Fălticeni, nr. 52306 din 14.10.2011, iar din 17.02.2000 şi-a stabilit domiciliu, împreună cu familia, în Municipiul Fălticeni pe str. Dumbrava Minunată nr. 9, jud. Suceava.

Întrucât judecata s-a făcut în lipsa pârâtului care nu a fost corect citat nici la administrarea probelor şi nici la judecarea fondului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin.(5) Cod procedură civilă.

În probaţiune, a fost depusă în copie Adeverinţa nr. 52306 din 14.10.2011 eliberata de Serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor din Municipiul Fălticeni.

Intimatul Municipiul Baia Mare succesorul în drepturi al Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi Baia Mare a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legala a Sentinţei civile nr. 3226/21.06.2007.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că, în fapt prin sentinţa atacată, recurentul a fost obligat la plata sumei de 967,86 RON reprezentând chiria restantă şi penalităţi de întârziere calculate în baza contractului de închiriere nr. 225/10/13.07.1998, având ca obiect terenul, proprietatea privată a Municipiului Baia Mare, situat pe str. Gh. Bilaşcu nr. 22, în suprafaţa de 14 mp., teren aferent unei boxe de garaj.

În speţă, în motivarea recursului s-a arătat ca hotărârea a fost pronunţata cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la procedura de citare a recurentului - pârât pentru ziua când s-a judecat pricina.

Când procedura de citare nu este legal îndeplinită, pentru că legea prevede că nu se poate lua nici o măsura cu privire la judecata pricinii decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, instanţa, sub sancţiunea nulităţii actelor ce ar urma sa fie întocmite cu neobservarea acestor condiţii, trebuia să amâne judecata şi să dispună o nouă citare.

Verificarea procedurii de citare reprezintă operaţiunea pe care instanţele judecătoreşti o fac la începutul şedinţei de judecata, pentru a constata modul cum a fost îndeplinită procedura de citare faţă de părţile aflate în litigiu şi pentru a lua, în consecinţă, măsurile corespunzătoare care se impun, respectiv să fi solicitat reclamantului să indice domiciliul actual al pârâtului sub sancţiunea suspendării cauzei în temeiul art. 155 ind. l Cod procedură civilă, sau instanţa să fi pus în vederea reclamantului realizarea procedurii citării prin publicitate, potrivit art. 95 Cod procedură civilă.

Astfel, cu privire la solicitarea recurentului de casare a hotărârii şi de trimitere a acesteia spre rejudecare, invocându-se prevederile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, respectiv că judecata la prima instanţa s-a făcut în lipsa recurentului - pârât, intimatul consideră că procedura de citare a fost îndeplinită pe tot parcursul procesului, aceasta realizându-se la adresa de domiciliu indicată de recurentul - pârât la momentul perfectării contractului de închiriere nr. 225/10/13.07.1998.

Dacă pe parcursul derulării contractului de închiriere mai sus indicat, au survenit modificări referitoare la anumite date ce privesc domiciliul titularului contractului, era în obligaţia exclusiva a acestuia de a le aduce la cunoştinţa locatorului, cu atât mai mult cu cât, fostul Serviciu Public Administrarea Patrimoniului Local si Utilităţi, nu avea acces la date privind evidenţa informatizată a persoanei.

De fapt, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 5196/27.08.1999 de Notar Public Vasile Dragos, recurentul - pârât a vândut împreuna cu apartamentul şi garajul, contract în care fostul Serviciu Public Administrarea Patrimoniului Local si Utilităţi Baia Mare nu a fost parte, deci nu aveam cum să afle intimatul despre existenţa lui decât dacă vânzătorul i-1 prezenta.

Întrucât contractul de închiriere nr. 225/10/13.07.1998 având ca obiect terenul aferent construcţiei-garaj, a fost încheiat între Primăria Municipiului Baia Mare şi recurent, acesta avea obligaţia de a aduce la cunoştinţa locatorului despre tranzacţia intervenita, punct de vedere la care a achiesat şi instanţa judecătoreasca în dosarul nr. 1341/227/2011 aflat pe rolul Judecătoriei Fălticeni având ca obiect contestaţie la executare, instanţa respingând ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul G.G. prin Sentinţa Civilă nr. 1598/21.07.2011. Tot astfel, s-a pronunţat şi Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 14665/182/2011 având ca obiect contestaţie în anulare - Sentinţa civila nr. 7032/13.07.2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor părţilor, instanţa reţine următoarele:

Obiectul prezentei proceduri îl constituie recursul declarat de G. G.domiciliat în Fălticeni, împotriva Sentinţei civile nr. 3226/21.06.2007. S-a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece în procedura în faţa primei instanţe nu a fost legal citat.

Se constată că în faţa Judecătoriei Baia Mare, în dosarul nr. 2604/182/2007, pârâtul a fost citat în Baia Mare, str. Gheorghe Bilaşcu nr. 22/10. Din adresa depusă la fila 9 din dosar, se constată că pârâtul a locuit în perioada 23.04.1997 – 17.02.2000 la adresa arătată. Din data de 17.02.200 până în prezent pârâtul are domiciliul în  Fălticeni, judeţul Suceava.

 Sentinţa civilă nr. 3226/21.06.2007 a fost afişată la adresa indicată de Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Local şi Utilităţi. Ulterior, la data de 7.11.2012 urmare a solicitării efectuate de recurent acestuia i se comunică la adresa corectă Sentinţa atacată. Instanţa consideră că potrivit art. 102 raportat la art. 103 Cod procedură civilă acesta este termenul la care a început să curgă termenul de recurs.

Din acest punct de vedere, constatându-se că nu s-a invocat şi nu rezultă din actele dosarului că Sentinţa atacată a fost comunicată la un alt termen instanţa va analiza fondul cererii de recurs.

Motivul principal al recursului este acela că recurentul nu a fost citat în faţa instanţei de fond, şi nu a putut să-şi formuleze apărări în cauză. Din acest punct de vedere se constată apărarea formulată ca fiind întemeiată.

Potrivit art. 85 C.proc.civ., cererea formulată va putea fi analizată doar dacă părţile au fost legal citate. Potrivit art. 107 C.proc.civ., sancţiunea soluţionării unei cereri în condiţiile în care părţile nu au fost citate este nulitatea.

Din cuprinsul art. 90 C.proc.civ., instanţa reţine că citarea părţii se face la domiciliul sau reşedinţa părţii. Din adresa nr. 35722/29.11.2012 se reţine că pârâtul-recurent la data sesizării instanţei nu mai locuia la adresa indicată de reclamanta-intimată. Din cursul anului 2000 pârâtul-recurent şi-a schimbat domiciliul din Baia Mare în Fălticeni.

Se constată că recurentul a fost citat la altă adresă decât adresa de domiciliu pe care o avea în cursul anului 2007, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă sentinţa va fi casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond.