Recurs. litigiu privind funcţionarii publici. Acordarea sporului de doctorat

Recurs. litigiu privind funcţionarii publici. Acordarea sporului de doctorat

- art. art. 3 lit. c) şi d); art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009

- art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010

- art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010

- art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011

- art. 2 din Legea nr. 285/2010

- art. I pct. 1 referitor la alin. (5^1) al art. 1 din Legea nr. 71/2015

- art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă 

Recurentul ... este angajat al intimatului Penitenciarul ..., în funcţia de şef la Serviciul educaţie, deţinând titlul ştiinţific de doctor în domeniul “sociologie”, potrivit diplomei nr. 117/26.03.2015, eliberată de Universitatea ...” din ..., ca urmare a susţinerii tezei de doctorat în data de 12.06.2014 şi în baza Ordinului MEN nr. 694/10.12.2014 (fila 16 dosar fond).

Curtea a constatat că se impune analizarea recursului principal şi a celui incident împreună, având în vedere că problema de drept care trebuie rezolvată este aceeaşi.

Instanţa de control judiciar a constatat că Penitenciarul ... critică sentinţa sub două aspecte, în temeiul art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, respectiv soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi soluţia dată pe fondul pricinii, de admitere în parte a acţiunii.

Prima critică adusă de recurentul Penitenciarul ... sentinţei se referă la greşita soluţie pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Analizând critica formulată, instanţa de recurs a constatat că este nefondată, soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei fiind corectă.

Calitatea procesuală pasivă într-un litigiu presupune identitate între pârât şi cel obligat în raportul juridic obligaţional. Curtea de Apel a constatat că intimatul reclamant a promovat recursul pentru obţinerea unor drepturi salariale, în calitate de funcţionar public. Fiind angajat al Penitenciarului ..., raportul juridic există între angajator şi funcţionarul public care desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei angajatoare. Prin urmare, angajatorul este singurul care justifică legitimare procesuală pasivă în acest caz, nu şi instituţiile cărora este subordonat. Chiar dacă A.N.P. are calitatea de ordonator principal de credite, aceasta nu justifică pronunţarea sentinţei în contradictoriu cu aceasta, pentru motivele expuse.

Analizând critica formulată împotriva soluţiei de admitere parţială a acţiunii, instanţa de apel a constatat că nu este fondată.

Recurentul Penitenciarul ... susţine că anterior Legii nr. 7/2015 nu exista bază legală pentru acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, iar după apariţia acestei legi, sporul se poate acorda numai personalului nou încadrat, numit sau promovat după intrarea în vigoare a legii, iar domnul ... nu îndeplineşte această condiţie.

Pe de altă parte, recurentul ..., susţine că este îndreptăţit la acordarea sporului de doctorat nu de la momentul apariţiei Legii nr. 7/1015, ci anterior acestui moment.

Curtea de Apel a reţinut că problema de drept dedusă judecăţii a fost lămurită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 21/21.11.2016, pronunţată în recurs în interesul legii.

Prin decizia menţionată, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Înalta Curte a reţinut în cuprinsul paragrafelor 44-52, următoarele:

„Existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală.

Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferenţe de salarizare între persoane care exercită aceeaşi funcţie şi care au aceeaşi pregătire profesională.

Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a-i fi inclusă în salariu suma compensatorie de 15% din salariul de bază, comparativ cu personalul care, în anul anterior, era astfel salarizat.

Pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională.

Reglementarea propusă de Legea nr. 330/2009, dar şi cea prevăzută de Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 a urmărit un sistem unitar de salarizare, apariţia acestor acte normative fiind o consecinţă a abrogării unor legi speciale de salarizare, existente în diferitele domenii ale sistemului bugetar. Desigur că legiuitorul poate interveni cu modificări în politica salarială, din raţiuni economice, financiare, dar nu poate face acest lucru decât dacă reglementează criterii uniforme şi o metodologie de calcul exactă pentru ipoteze de fapt identice.

Or, ceea ce se solicită prin sesizarea formulată se reduce la aplicarea unui principiu fundamental din dreptul muncii: la muncă şi pregătire identică, salarizare identică.

Având în vedere prevederile: art. 2 din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora: "... pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat" şi art. I pct. 1 referitor la alin. (5^1) al art. 1 din Legea nr. 71/2015, conform căruia: "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Rezultă că nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi instituţii. Salariile se stabilesc pe categorii de funcţii şi pe niveluri de pregătire profesională, iar nu în considerarea unor persoane privite ut singuli şi care sunt, în mod întâmplător, contemporane edictării unui act normativ.

Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.

Aşadar, celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la apariţia Legii nr. 71/2015 nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabileşte un salariu de bază care include "sume compensatorii" calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 63/2011, doar aşa putându-se asigura respectarea principiului înscris în art. 3 lit. c) şi d) din Legea nr. 330/2009. Situaţiile tranzitorii nu însemnă încălcarea legii şi nu pot justifica diferenţe salariale importante perpetuate de la 1 ianuarie 2010 până la 9 aprilie 2015”.

Potrivit art. 517 al. 4 Cod de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

Decizia nr. 21/21.11.2016 fiind publicată în M.O. în data de 13.12.2016, este fără îndoială obligatorie pentru instanţă.

Întrucât reclamantul a solicitat prin acţiunea formulată acordarea sporului de doctorat începând cu data de 01.01.2015, în aplicarea Deciziei nr. 21/21.11.2016, a Î.C.C.J., instanţa de recurs a constatat că acţiunea este întemeiată.

Decizia nr. 1128/12.05.2017

Prin sentinţa nr. 1854/CA/17.10.2016, Tribunalul ... a admis în parte cererea formulată şi precizată de reclamantul ... în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul ....

A obligat pârâtul Penitenciarul ... la acordarea către reclamant a sporului pentru titlu ştiinţific de doctor, în cuantum de 15 % din salariul de bază, începând cu data de 09.04.2015 şi până în data de 31.07.2016, suma urmând a fi actualizată cu rata inflaţiei.

A respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins ca nefondate restul pretenţiilor.

A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul Penitenciarul ..., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii.

În motivare arată recurentul că hotărârea este nelegală, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă.

Astfel, învederează recurentul că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a respins acţiunea faţă de acesta instituţie, fără a avea în vedere următoarele prevederile art. 6 alin. (1) lit. m), 7 şi 10 din H.G. nr. 1849/2004

Arată recurentul, în esenţă, că raportat la dispoziţiile legale menţionate mai sus, Administraţia Naţională a Penitenciarelor are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În susţinerea temeiniciei aspectelor menţionate mai sus, recurentul solicită a se avea în vedere adresa Administraţiei Naţionale Penitenciarelor nr. ... din 06.11.2015, trimisă tuturor unităţilor penitenciare subordonate, prin care a dispus cu privire la modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 71/2015, indicând categoriile de funcţionari publici cu statut special care vor putea beneficia de sporul pentru studii superioare, adresă anexată întâmpinării nr. .../P.O.B.H./28.03.2016.

Precizează recurentul că pentru perioada 10.01.2015-09.04.2015, intimatul şi-a întemeiat acţiunea pe acte normative abrogate, dispoziţiile art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 fiind abrogate prin Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Arată recurentul că începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice conform art. 1 alin. (2) „drepturile salariate ale personalului sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute de acest act normativ".

De asemenea, menţionează recurentul că în legile anuale de salarizare din 2010 până în 2014 nu s-a prevăzut acordarea acestui spor de doctorat. Abia prin Legea nr. 71/2015 s-a completat O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi s-a definit similaritatea drepturilor salariale pentru angajaţii cu aceleaşi condiţii de studii.

În drept, arată recurentul că nu a existat bază legală până la apariţia Legii nr. 71/2015 pentru acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor funcţionarilor publici cu statut special care au obţinut, după anul 2009, titlul de doctor.

Învederează instanţei recurentul, în esenţă, că de la data intrării în vigoare a legii, 9 aprilie 2015, se putea acorda sporul pentru studii doctorale numai în condiţiile în care salariatul a fost numit sau promovat începând cu data intrării în vigoare a legii.

Consideră recurentul, în esenţă, că în susţinerea punctului de vedere privind acordarea acestui spor numai personalului nou încadrat/numit şi celui promovat după intrarea legii în vigoare, sunt şi adresele ordonatorului principal de credite - Ministerului Justiţiei nr. ... din 28.10.2015, respectiv ordonatorului secundar de credite - Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. ... din 16.11.2015.

În opinia recurentului, personalul care a dobândit titlul ştiinţific de doctor, începând cu 01.01.2010, care nu a beneficiat până în prezent de sumele de bani aferente sporului de doctorat şi care nu se află într-una din situaţiile enumerate mai sus, nu poate beneficia de aceste sume.

În drept, recurentul invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 134/2010 şi Legea nr. 71/2015.

Recurentul ... a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurentul Penitenciarul ... şi recurs incident, solicitând în baza prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 8 din Cod de procedură civilă raportat la prevederile art. 496 din Cod de procedură civilă, admiterea recursului incident şi implicit casarea în parte a Sentinţei nr. 1854/A/CA/2016, iar pe cale de consecinţă, admiterea în întregime a acţiunii, astfel cum a fost formulată şi modificată, respectiv, obligarea pârâtului Penitenciarul ... la plata despăgubirilor materiale constând în sumele echivalente sporului de 15% din salariul funcţiei de bază, ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor, calculate începând cu data de 01.01.2015 şi până la data de 31.07.2016, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie pentru toată această perioadă şi respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză de Penitenciarul ..., fără cheltuieli de judecată.

În motivare, arată recurentul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor i se cuvine doar de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 09.04.2015, neexistând temei legal pentru acordarea acestuia, pentru perioada solicitată, respectiv 01.01.2015 - 09.04.2015, deoarece dispoziţiile legale de salarizare emise ulterior anului 2010 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, nu au prevăzut acest spor.

Învederează instanţei faptul că a dobândit titlul ştiinţific de doctor în domeniul Sociologie, în luna decembrie 2014.

Recurentul invocă decizia în interesul legii nr. 21/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, apreciază recurentul că există temei legal pentru a-i fi acordat sporul salarial solicitat, de la data dobândirii titlului ştiinţific de doctor, respectiv de la 01.01.2015, având în vedere faptul că, prin RIL-ul mai sus arătat, s-a stabilit faptul că, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, cum este şi situaţia sa.

Susţine recurentul, în esenţă, că temeiul de drept în baza căruia a solicitat sporul de 15% aferent titlului de doctor, l-a specificat inclusiv prin cererea nr. 150764/24.11.2015, adresată Penitenciarului ..., prin care a solicitat acordarea acestui drept salarial, respectiv conform prevederilor art. 5 Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, dar i s-a răspuns în mod negativ.

În drept, recurentul invocă dispoziţiile art. 491 raportat la art. 472 din Codul de procedură civilă, art. 488 alin. 1 pct. 8 din Cod de procedură civilă raportat la prevederile art. 496 din Cod de procedură civilă.

Intimatul Penitenciarul ... a formulat întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea recursului.

În motivare, intimatul invocă excepţia tardivităţii formulării recursului, având în vedere faptul că data depunerii cererii de recurs este 14.02.2017.

Menţionează recurentul, în esenţă, că sentinţa atacată a fost comunicată intimatului-recurent la data de 29.11.2016, dată de la care a început să curgă termenul procedural de recurs de 15 zile de la comunicare, termen care, calculat pe zile libere în condiţiile art. 181 alin. 1 pct. 2 şi alin. 2 Cod de procedură civilă s-a împlinit la data de 15.12.2016.

Prin urmare, apreciază intimatul că cererea de recurs, depusă la data de 14.02.2017, a fost formulată tardiv, iar recurentul nu a solicitat repunerea în termen în condiţiile art. 186 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În drept, intimatul nu şi-a motivat întâmpinarea.

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului incident.

În motivare, intimatul arată că prin sentinţa atacată, instanţa de fond, în mod corect a respins acţiunea faţă de Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar potrivit art. 21 alin. 2 din Legea 500/2002, această instituţie, ca ordonator secundar de credite, repartizează creditele „pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, În raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".

Prin urmare, în opinia intimatului, acesta nu are nici o atribuţie legată de elaborarea proiectului de buget al unităţilor penitenciare din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, proiectul de buget al acestor unităţi realizându-se de Administraţia Naţională a Penitenciarelor pe baza solicitărilor formulate.

Totodată, apreciază intimatul, în esenţă, că un alt motiv pentru care neplata drepturilor băneşti nu poate genera obligaţii în sarcina Ministerului Justiţiei, constă în faptul, că între recurentul reclamant şi intimat nu există nici un fel de raport juridic.

Pe fond, solicită a se avea în vedere apărările formulate de Ministerul Justiţiei pe parcursul procesului şi totodată, arată intimatul că reclamantul, deşi invocă prevederile Legii nr. 71/2015, în vigoare din 9.04.2015, în mod neîntemeiat acesta solicită acordarea sumei compensatorii de la data de 1.01.2015, înainte de intrarea în vigoare a legii menţionată mai sus.

În drept, intimatul nu şi-a motivat întâmpinarea.

Intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului incident, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, arată intimata că nu are calitatea procesuală pasivă. În acest sens, face referire la decizia ICCJ nr. 13/2016 - prin care, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială - interpretarea şi aplicarea art. 21 din Legea nr. 500/2002, art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007, art. 4 din OG nr. 22/2002 şi art. 222 din Codul civil.

Precizează intimata că această decizie este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, decizia este incidentă şi în speţa de faţă dedusă judecăţii, deoarece reclamantul solicită acordarea unor drepturi pe care consideră că instituţia nu le-a acordat

În consecinţă, intimata solicită instanţei să constate că Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu are calitate procesuală pasivă în acest litigiu, sens în care solicită admiterea excepţiei invocate şi scoaterea ei din prezenta cauză.

Arată intimata că drepturile salariate solicitate de către reclamant nu ar fi putut fi acordate decât de Penitenciarul ..., instituţie al cărui salariat este reclamantul.

În ceea ce priveşte critica recurentului faţă de reţinerea instanţei de fond privind acordarea sporului pentru titlu ştiinţific de doctor de 15% din salariul de bază, începând cu data de 09.04.2015, iar nu cu 01.01.2015 aşa cum acesta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, intimata face trimitere la interpretarea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia ICCJ nr. 21 din 2016 pronunţată de Completul de soluţionare a recursurilor în interesul legii şi arată, în esenţă, că sumele compensatorii pot fi mai mici sau mari de 15% din salariul de bază, în funcţie de modificările aduse la acesta prin Legea nr.330/2009.

În opinia intimatei, prin aplicarea sporului de 15% solicitat prin cererea de chemare în judecată, la salariul actual de bază, s-ar crea o situaţie juridică în afara legii şi o nouă situaţie discriminatorie faţă de angajaţii care au dobândit titlul de doctor înainte de data de 12.12.2009 şi care au primit sume compensatorii mai mici decât 15% din salariul de bază, ca urmare a măririi salariului de bază prin Legea nr. 330 din 2009.

Arată intimata, în esenţă, că de la data intrării în vigoare a legii, 9 aprilie 2015, se putea acorda sporul pentru studii doctorale numai în condiţiile în care salariatul a fost numit sau promovat începând cu data intrării în vigoare a legii.

Mai arată intimata că Legea nr. 71/2015 prevede că acest spor se acordă numai personalului nou încadrat/numit sau celui promovat de la data intrării în vigoare a legii, deoarece personalului care este exceptat, acest spor i s-a inclus în salariul de bază, începând cu anul 2010 şi nu se mai poate vorbi de un spor distinct cu acest titlu.

În drept, intimata nu şi-a motivat întâmpinarea.

Intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în cauză pentru a-şi susţine poziţia sa procesuală.

Analizând recursurile, instanţa a reţinut următoarele:

Recurentul ... este angajat al intimatului Penitenciarul ..., în funcţia de şef la serviciul educaţie, deţinând titlul ştiinţific de doctor în domeniul “sociologie”, potrivit diplomei nr. 117/26.03.2015, eliberată de Universitatea ...” din ..., ca urmare a susţinerii tezei de doctorat în data de 12.06.2014 şi în baza Ordinului MEN nr. 694/10.12.2014 (fila 16 dosar fond).

Curtea a constatat că se impune analizarea recursului principal şi a celui incident împreună, având în vedere că problema de drept care trebuie rezolvată este aceeaşi.

Instanţa de control judiciar constată că Penitenciarul ... critică sentinţa sub două aspecte, în temeiul art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, respectiv soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi soluţia dată pe fondul pricinii, de admitere în parte a acţiunii.

Prima critică adusă de recurentul Penitenciarul ... sentinţei se referă la greşita soluţie pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Analizând critica formulată, instanţa de recurs a constatat că este nefondată, soluţia pronunţată de prima instanţă asupra excepţiei fiind corectă.

Calitatea procesuală pasivă într-un litigiu presupune identitate între pârât şi cel obligat în raportul juridic obligaţional. Curtea de Apel a constatat că intimatul reclamant a promovat recursul pentru obţinerea unor drepturi salariale, în calitate de funcţionar public. Fiind angajat al Penitenciarului ..., raportul juridic există între angajator şi funcţionarul public care desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei angajatoare. Prin urmare, angajatorul este singurul care justifică legitimare procesuală pasivă în acest caz, nu şi instituţiile cărora este subordonat. Chiar dacă A.N.P. are calitatea de ordonator principal de credite, aceasta nu justifică pronunţarea sentinţei în contradictoriu cu aceasta, pentru motivele expuse.

Analizând critica formulată împotriva soluţiei de admitere parţială a acţiunii, instanţa de apel a constatat că nu este fondată.

Recurentul Penitenciarul ... susţine că anterior Legii nr. 7/2015 nu exista bază legală pentru acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, iar după apariţia acestei legi, sporul se poate acorda numai personalului nou încadrat, numit sau promovat după intrarea în vigoare a legii, iar domnul ... nu îndeplineşte această condiţie.

Pe de altă parte, recurentul ..., susţine că este îndreptăţit la acordarea sporului de doctorat nu de la momentul apariţiei Legii nr. 7/1015, ci anterior acestui moment.

Curtea de Apel a reţinut că problema de drept dedusă judecăţii a fost lămurită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 21/21.11.2016, pronunţată în recurs în interesul legii.

Prin decizia menţionată, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Înalta Curte a reţinut în cuprinsul paragrafelor 44-52, următoarele:

„Existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp, în baza cărora s-a intenţionat salarizarea unică a bugetarilor nu poate constitui un temei legal pentru instituirea unui tratament diferenţiat şi pentru nesocotirea principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi care presupune plată egală pentru muncă de valoare egală.

Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferenţe de salarizare între persoane care exercită aceeaşi funcţie şi care au aceeaşi pregătire profesională.

Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care, începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a-i fi inclusă în salariu suma compensatorie de 15% din salariul de bază, comparativ cu personalul care, în anul anterior, era astfel salarizat.

Pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională.

Reglementarea propusă de Legea nr. 330/2009, dar şi cea prevăzută de Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 a urmărit un sistem unitar de salarizare, apariţia acestor acte normative fiind o consecinţă a abrogării unor legi speciale de salarizare, existente în diferitele domenii ale sistemului bugetar. Desigur că legiuitorul poate interveni cu modificări în politica salarială, din raţiuni economice, financiare, dar nu poate face acest lucru decât dacă reglementează criterii uniforme şi o metodologie de calcul exactă pentru ipoteze de fapt identice.

Or, ceea ce se solicită prin sesizarea formulată se reduce la aplicarea unui principiu fundamental din dreptul muncii: la muncă şi pregătire identică, salarizare identică.

Având în vedere prevederile: art. 2 din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora: "... pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat" şi art. I pct. 1 referitor la alin. (5^1) al art. 1 din Legea nr. 71/2015, conform căruia: "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Rezultă că nu există niciun argument legal care să justifice diferenţele salariale dintre persoane care desfăşoară aceeaşi activitate în cadrul aceleiaşi instituţii. Salariile se stabilesc pe categorii de funcţii şi pe niveluri de pregătire profesională, iar nu în considerarea unor persoane privite ut singuli şi care sunt, în mod întâmplător, contemporane edictării unui act normativ.

Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.

Aşadar, celor care au obţinut titlul de doctor după 12 decembrie 2009 şi până la apariţia Legii nr. 71/2015 nu li se acordă un spor de 15%, ci li se stabileşte un salariu de bază care include "sume compensatorii" calculate conform metodei indicate la art. 8 din anexa nr. V a Legii nr. 63/2011, doar aşa putându-se asigura respectarea principiului înscris în art. 3 lit. c) şi d) din Legea nr. 330/2009. Situaţiile tranzitorii nu însemnă încălcarea legii şi nu pot justifica diferenţe salariale importante perpetuate de la 1 ianuarie 2010 până la 9 aprilie 2015”.

Potrivit art. 517 al. 4 Cod de procedură civilă, dezlegarea problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanţe de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

Decizia nr. 21/21.11.2016 fiind publicată în M.O. în data de 13.12.2016, este fără îndoială obligatorie pentru prezenta instanţă.

Întrucât reclamantul a solicitat prin acţiunea formulată acordarea sporului de doctorat începând cu data de 01.01.2015, în aplicarea Deciziei nr. 21/21.11.2016, a Î.C.C.J., instanţa de recurs a constatat că acţiunea este întemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea de Apel a respins recursul formulat de recurentul-pârât Penitenciarul ..., a admis recursul declarat de recurentul-reclamant ... împotriva sentinţei nr. 1537/CA/12.09.2016 pronunţată de Tribunalul ..., pe care a casat-o în parte şi rejudecând fondul a obligat pârâtul Penitenciarul ... să-i plătească reclamantului ... despăgubiri materiale constând în sumele echivalente sporului de 15% din salariul funcţiei de bază ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor, calculate începând cu data de 01.01.2015 şi până la 08.04.2015, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Nu a acordat cheltuieli de judecată, nefiind formulată solicitare în acest sens de către recurentul reclamant.

Domenii speta

Spete similare