Acţiune în despăgubiri. Prejudiciu constatat de Camera de Conturi. Sume încasate necuvenit în baza convenţiei civile de prestări servicii. Necompetenţa tribunalului

Prin cererea înregistrată la data de XXXXX, sub nr. XXXXX, reclamanta XXXXX a  chemat în judecată pe pârâţii XXXXX, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa , fiecare pârât să fie obligat să restituie suma pe care a încasat-o nelegal de la reclamantă, aşa cum a reţinut Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi XXXXX prin Decizia nr. XXXXX, prin care  reclamanta a fost obligată să recupereze şi să restituie la bugetul local al Mun. XXXXX.

În motivarea acţiunii a arătat reclamanta că, prezentul litigiu este unul de muncă, reglementat de dispoziţiile art. 266 şi urm. din Codul Muncii , Tribunalul XXXXX-secția CMASCAF fiind competent să soluţioneze cauza.

 Susţine că, pârâţii au activat ca jucători de fotbal în cadrul XXXXX (denumit în continuare XXXXX şi/sau clubul), primind în această calitate, pentru activitatea desfăşurată, conform convenţiilor încheiate între jucători şi club, diferite sume de bani şi reprezintă venituri de natură salarială.

Prin Raportul de control nr. XXXXX din data de XXXXX încheiat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi XXXXX (Anexa 1) , s-a constatat că jucătorii de fotbal ai acestui club au primit în mod necuvenit sume de bani, reprezentând transport, indemnizaţii de instalare, indemnizaţii de efort si prime, convenţii civile si plaţi ocazionale.

Prin Decizia nr. XXXXX (Anexa 2), Camera de Conturi XXXXX a stabilit în sarcina conducerii clubului obligaţia de a calcula întinderea prejudiciului pentru fiecare jucător din fiecare categorie menţionată în decizie şi raport şi de a lua măsuri pentru recuperarea acestuia şi restituirea la bugetul local al Mun. XXXXX.

Drept urmare, la data de XXXXX (Anexa 4), pârâţii au fost notificaţi ca în termen de 30 de zile de la data primirii notificării să restituie clubului sumele precizate în acţiune.

Menţionează că,  atât împotriva Raportului de control cât şi împotriva Deciziei nr. XXXXX Camerei de Conturi XXXXX,  reclamanta a formulat acţiune în anulare, ce formează obiectul dosarului nr. XXXXX al Tribunalului XXXXX, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

În drept,  şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 256 alin. 1 Codul Muncii şi art. 1635 Cod civil, iar În dovedire reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâţii XXXXX,au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea acţiunii , ca fiind în parte prescrisă în baza art 2500,2523,2538,2539,2512 şi 2517 C.Civ ., deoarece termenul general de 3 ani de când dreptul material la acţiune s-a născut a fost îndeplinit neexistând un act de întrerupere al acestuia din partea reclamantei  şi în rest ca nefondată.

Motivând cererea , au arătat că au activat în clubul sportiv reclamant,  având încheiate cu acesta convenţii civile ,  formă de colaborare  impusa de către reclamantă, aşa fiind procedura  la acel moment  în  majoritatea cluburilor de fotbal de acest gen din tara , convenţii  acceptate de Federaţia Romana de Fotbal .

Susţin că, nu li s-a solicitat de către reclamantă să facă dovada că personal au înfiinţată o anume formă juridică pentru a încheia o convenţie de acest gen. 

Pârâţii susţin că sumele solicitate a fi restituite sunt de natură salarială, atâta vreme cât au prestat activitate în cadrul XXXXX, şi nu mai puteau activa la o altă echipă de fotbal.

 Precizează că au fost plătiţi lunar, taxele si impozitele aferente le-au fost achitate,  toate aceste aspecte fiind specifice unei activităţi dependente în cadrul căreia nu este nevoie ca  pârâţii  să aibă o forma de organizare profesionala ( ex. PFA, II) înregistrata la organele abilitate, să emită facturi si chitanţe, să deţină ştampile şi să achite impozite specifice unei persoane juridice, conform codului fiscal.

Mai arată că, sumele în discuţie sunt încasate în mod legal, reclamanta neputând solicita restituirea acestora ,  achitarea sumelor de bani s-a făcut in baza unui contract semnat de ambele părți,  salariul reprezentând contraprestaţia muncii .

 Nu pot fi reţinute dispoziţiile art. 256 cod muncii, deoarece nu au fost încheiate veritabile contracte de munca, iar pârâţii nu au beneficiat de toate drepturile ce decurg dintr-un contract de munca ( ex. Concediu de odihna, plata CASS, şomaj etc). Nu este culpa pârâţilor că aceste convenţii sunt considerate nelegale de către Curtea de Conturi XXXXX.

În fine , consideră pârâţii că se  impune a se arata de către reclamantă modul în care s-a calculat dobânda aferenta sumei iniţiale, în baza cărui act normativ a fost calculată şi din ce moment au fost puşi în întârziere, deoarece nu se pot desprinde astfel de date din cuprinsul acţiunii sau al actelor depuse.

În drept, şi-au întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile  art. 205 cod proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia necompetentei materiale a Secţiei Conflicte de Munca, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal a Tribunalului XXXXX, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă, invocată de către instanţă din oficiu,  se apreciază întemeiată excepţia şi urmează a fi admisă pentru cele ce vor succede:

Prin contractul încheiat între părţi denumit  CONVENŢIE CIVILĂ DE PRESTAŢII SPORTIVE , pârâţii în calitate de jucători profesionişti  s-au obligat să practice jocul  de fotbal astfel cum s-a menţionat în actul juridic, pentru clubul sportiv reclamant , în schimbul primirii unei indemnizaţii ( denumită în convenţie – preţul convenției) .

Din analiza clauzelor contractuale rezultă că acest contract nu prezintă caracteristicile speciale ale unui contract de muncă în sensul dispoziţiilor legislaţiei muncii (art. 17 C. muncii).

Mai mult decât atât, în capitolul intitulat „Drepturile şi obligaţiile părţilor " părţile nu au stabilit că jucătorul va beneficia pe perioada contractului de carte de muncă.

Legea 69/2000 - Legea sportului şi Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal (art 10 alin 1,2,3 ) prevede posibilitatea ca un club să încheie cu jucătorii şi antrenorii contracte individuale de muncă, dar şi contracte civile, în cauză fiind încheiate  contracte sportive care îmbină elemente din contractele de muncă în ceea ce priveşte protecţia jucătorilor şi din convenţiile civile în ceea ce priveşte protecţia cluburilor sportive.

Actul încheiat între părţi nu este înregistrat în REVISAL iar raportul juridic dintre părţi trebuie calificat ca fiind de natură civilă, iar competenţa de soluţionare a litigiului de faţă revine Judecătoriei XXXXX, având în vedere şi pretenţiile reclamantei.

Instanţa apreciază că voinţa internă, reală a părţilor la momentul semnării acestei convenţii a fost să încheie  o convenţie civilă şi nu un raport juridic de muncă.

Contractul încheiat între părţi are natura juridică a unei convenţii civile, simpla întrunire a elementelor privind executarea unei obligaţii (aceea de a participa la jocuri, antrenamente, cantonamente, etc.) şi de a primi o remuneraţie, neputându-l transforma în contract de muncă supus dispoziţiilor Legii nr. 53/2003.

Deşi se aduc în sprijinul calificării acestuia ca şi contract individual de muncă o serie argumente rezultate din interpretarea clauzelor contractuale, în cuprinsul acestuia se regăsesc şi clauze care îl fac incompatibil cu un contract individual de muncă.

Astfel, contractul individual de muncă nu poate fi afectat de o condiţie rezolutorie - cum este cea de la cap VI – MODIFICAREA /REZILIEREA CONVENŢIEI  . REZILIEREA , ca modalitate de desfiinţare a unui contract, este incompatibilă cu dispoziţiile din legislaţia muncii,

Atât timp cât părţile au libertatea de alegere, instanţa de judecată nu se poate substitui părţilor şi printr-o interpretare a actului încheiat să îl transforme în contract individual de muncă.

Este de esenţa contractului de muncă prestarea muncii de angajat pentru şi sub autoritatea angajatorului, care are obligaţia de a plăti salariu, iar orice altă convenţie care nu cuprinde obligaţii directe de prestare de muncă şi de plată a salariului nu are caracterul unui contract de muncă. Prin urmare, actul juridic încheiat de părţi, intitulat convenţie civilă de prestări servicii, temei al pretenţiilor reclamantului, nu se încadrează în noţiunea dată de Codul muncii contractului individual de muncă şi nu este supus jurisdicţiei muncii, reclamantul neavând calitatea de salariat, astfel că în această situaţie instanţa de drept civil este competentă să soluţioneze cauza. (Decizia nr. 2900 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competenţă).

Cum în prezenta cauză s-a făcut dovada că pârâţii au domiciliul pe raza municipiului XXXXX şi în zona limitrofă , instanţa, având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 132 pct. 3 C. proc. civ.,  va admite excepţia necompetentei materiale a  Tribunalului XXXXX – secţia CMASCAF şi va  declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei XXXXX.

Celelalte excepţii nu vor mai fi analizate de către instanţă având în vedere declinarea cauzei la instanţa apreciată a fi competentă să soluţioneze cauza.

Domenii speta

Spete similare