JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
DREPT CIVIL - Evacuare art. 1034 CPC ş.u.
SENTINŢA CIVILĂ Nr. 333/27 Iunie 2017
Prin cererea introdusă la această instanţă, reclamantul N I a chemat în judecată pe pârâtul N J solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să de dispună evacuarea imediata a pârâtului ocupant fără drept din imobilul proprietatea sa, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.
În motivarea cererii reclamantul arată că pârâtul N J este tatăl său, iar el a devenit proprietar al imobilului din care doreşte să fie evacuat pârâtul, în baza contractului de întreţinere autentificat sub nr. … de către ”B I N Ş A-V”; că bunicii săi, care sunt părinţii pârâtului au încheiat cu el acest contract pentru că el a fost cel care i-a întreţinut şi îngrijit de ani de zile şi continuu să facă acest lucru şi în prezent, în timp ce pârâtul, care s-a mutat în imobil după divorţul de mama sa, nu a avut şi nu are decât un comportament violent fizic şi verbal faţă de ei şi fata de el şi de soţia sa.
În drept, art. 1034 şi următoarele CPC.
În susţinerea acţiunii a propus proba cu înscrisuri.
Deşi legal citat pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi formula apărarea.
Prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. … de BNP Ş A V, numiţii N N şi N A, bunicii reclamantului au predat acestuia imobilul situat în …
Conform cărţii de identitate a pârâtului , pârâtul locuieşte în imobilul din care se solicită evacuarea sa.
La data de 29.05.2017 , pârâtul a fost notificat prin BEJ M I să părăsească imobilul mai sus-menţionat, pe care îl ocupă fără drept.
Potrivit art. 1034 și urm. C. proc., instanța constată că, din probele administrate nu există dovezi clare că pârâtul este violent şi agresiv, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâtul are domiciliul în imobilul din care se solicită evacuarea, conform actului său de identitate, astfel că va respinge cererea ca neîntemeiată.
Tribunalul Teleorman
Camera preliminară. Înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu
Curtea de Apel Craiova
Cheltuieli de judecata solicitate de partea care a câștigat pot fi cerute oricând in cursul procesului, inclusiv în faza dezbaterilor sau acestea trebuie solicitate prin cererea de chemare în judecata sau în condițiile art. 204 Cpc.
Curtea de Apel București
Măsura preventiva a arestului la domiciliu. Dreptul la munca
Curtea de Apel Brașov
Revizuire. Împiedicare de depunere a înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Neîndeplinirea acestei condiţii în cazul când partea avea posibilitatea de a intra în posesia înscrisului prin minime diligenţe, dar a ales să rămână...
Judecătoria Călărași
Sentinţa civilă - DREPT CIVIL - Acţiunea în răspundere contractuală