Noţiunea de provocare în lumina jurisprudenţei cedo.

Sentinţă penală 952/Ap din 14.12.2017


1. Noţiunea de provocare nu este definită în legea internă, izvorul ei fiind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în acord cu criteriile la care s-a făcut referire în practica Curţii, spre exemplu în cauza Bannikova c. Rusiei, pentru a distinge provocarea de o conduită admisă, trebuie avute în vedere mai mult criterii, urmând a se stabili dacă infracțiunea ar fi fost comisă fără intervenția autorităților, respectiv dacă investigaţia a fost una pasivă, organele statului au acţionat cu bună sau rea credinţă, dacă au urmat procedurile obişnuite pentru astfel de situaţii, dacă au avut un mobil ascuns pentru a-l trage la răspundere penală pe cel care invocă provocarea, dacă agenții statului pur și simplu s-au "alăturat" actelor criminale ori le-au instigat; dacă inculpatul a fost supus la presiuni/constrângeri pentru a comite infracțiunea.

2. Spre deosebire de prevederile Codului de procedură penală din 1968, în reglementarea actuală, atât pedeapsa complementară cât şi cea accesorie se aplică distinct, pe lângă pedeapsa principală stabilită de instanţă pentru o infracţiune (în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea unor astfel de pedepse). Ulterior, în cazul existenței unei pluralității de infracțiuni, fie că este vorba de concurs de infracțiuni, fie de recidivă, pedepsele complementare şi accesorii vor putea fi aplicate, în condițiile art. 45 Cod penal, pe lângă pedeapsa rezultantă doar în măsura în care au fost stabilite pe lângă una dintre pedepsele care intră în respectiva pluralitate de infracțiuni. Prin urmare, nu pot fi aplicate pedepse complementare sau accesorii direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă, aceste pedepse trebuind să însoţească una dintre pedepsele principale care intră în conţinutul pluralităţii de infracţiuni.

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin sentinţa penală  nr. 35/21.06.2017 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosarul penal nr.  xxxx/119/2016, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 290 alin. 1 Cod penal condamnă pe inculpatul A. – […], cu antecedente penale,[…], la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În baza art. 88 alin. 3 Cod penal revocă amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 152/18.11.2014 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă prin neapelare la 03.12.2014 şi dispune aplicarea şi executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal  raportat la art. 88 alin. 3 Cod penal teza a - II - a Cod penal aplică pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 80 de zile închisoare.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal și art. 67 Cod penal  interzice condamnatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, respectiv după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal  interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b  Cod penal.

În temeiul art. 146 alin. 3 Cod procedură penală dispune conservarea suporturilor optice reprezentând mijloace materiale de probă, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală  obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. xxx/P/2016 din 19.09.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna sub dosar nr. xxxx/119/2016 la data de 29.09.2016, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reținut următoarea situaţie de fapt:

În data de 12.09.2016 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a fost înregistrată sesizarea DGA – SJA C. cu privire la denunţul efectuat de către martorul D., care, atât în declaraţia din faza de urmărire penală (f. 27 UP), cât şi în faţa instanţei (f. 19), a învederat în esenţă următoarele:

În data de 10.09.2016, efectuând serviciul de patrulare la volanul autoturismului de poliţie, care staţiona vis-a vis de restaurantul X., a observat o maşină Dacia cu nr. de înmatriculare […], care a intrat în sensul giratoriu, iar apoi s-a întors către postul de poliţie, oprindu-se la circa 150 de metri distanţă de local. De pe locul pasagerului, martorul l-a observat coborând pe numitul E., care a intrat în restaurant, ieşind la scurt timp cu o plasă încărcată şi urcând din nou în autoturismul Dacia. Martorul a pornit în urmărirea acestui vehicul, care s-a desfăşurat pe o distanţă de circa 200 de metri, timp în care, văzând că şoferul autoturismului nu intenţionează să oprească, a pornit semnalele luminoase şi acustice, recurgând în final la gestul de a-i tăia calea, evitând la limită coliziunea cu autovehiculul condus de inculpat.

Martorul a identificat şoferul în persoana lui A. şi simţind o halenă alcoolică, a contactat postul de poliţie din B., pentru a verifica posibilitatea testării cu etilotestul, postul de poliţie A.M. neavând în dotare acest aparat. Drept urmare, inculpatul a fost condus cu autoturismul de poliţie până la B., deplasare care a durat 15 minute, şi în timpul căreia inculpatul a încercat nonstop să îi promită agentului de poliţie că va renova postul de poliţie, că va tăia lemne în beneficul acestuia, că îi va aduce martorului personal lemne, cu unica finalitate de a determina eludarea testării sale cu etilostestul, recunoscând pe drum că se află în termenul de încercare a unei condamnări anterioare. Martorul denunţător arată că a refuzat categoric toate aceste oferte. Ajungând la postul de poliţie din B., inculpatul a început să profereze la adresa sa diverse jigniri, dar martorul arată că l-a ignorat şi s-a retras în camera ofiţerului de serviciu, observând în timpul testării că inculpatul a suflat de circa 5-6 ori până la validarea rezultatului, care s-a dovedit a fi 0,59 mg/l alcool în aerul expirat.  În acel moment, martorul i-a explicat inculpatului că trebuie să-l conducă la Spitalul B. în vederea recoltării de probe biologice, unde, odată ajunşi, inculpatul a iniţiat o convorbire telefonică, subsecvent căreia şi-a învederat refuzul recoltării de probe biologice, consemnat ca atare de către asistenta medicală în registru.

 Martorul denunţător arată că l-a condus pe inculpat înapoi la postul de poliţie A.M., pentru a redacta actele de procedură aferente dosarului penal ce urma să fie întocmit, respectiv procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 17 UP), precum şi un alt proces-verbal de refuz al recoltării de probe biologice (f. 22 UP), în acelaşi timp eliberându-i inculpatului dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de a conduce şi explicându-i semnificaţia acestui act. 

Martorul mai învederează că pe drumul de întoarcere de la B., inculpatul a continuat să iniţieze oferte de diverse servicii destinate atât lui personal cât şi postului de poliţie, pe care cel dintâi le-a refuzat, notificându-l pe inculpat cu privire la necesitatea de a se prezenta luni în vederea audierii.

De menţionat că toate aceste evenimente s-au derulat în prezenţa martorului F., care de la început s-a aflat pe locul din dreapta faţă al autoturismului de poliţie, aspect confirmat de martorul E. (la rândul său ocupant al scaunului dreapta faţă din autoturismul condus de inculpat), participând apoi ca martor asistent la actele procedurale întocmite. Acest martor confirmă în integralitate relatările agentului de poliţie, atât în declaraţia din faza de urmărire penală (f. 30 UP), cât şi în faţa instanţei (f. 20), inclusiv cu privire la ofertele de servicii diverse adresate de către inculpat poliţistului.

Cu privire la întâlnirile ulterioare dintre inculpat şi martorul denunţător, acesta din urmă învederează că a doua zi era duminică, iar el având locuinţa de serviciu în incinta postului de poliţie, a constatat că inculpatul a venit însoţit de martorul G., de circa 3-4 ori, încercând să îl caute, motiv pentru care a încuiat uşa, refuzând orice dialog. În jurul orelor 16, fiind necesar să se deplaseze la un meci de fotbal pentru asigurarea ordinii, a părăsit postul, moment în care s-a întâlnit cu inculpatul (însoţit de acelaşi G.), care l-a abordat schiţând gestul de a introduce mâna în buzunar pentru a scoate ceea ce părea a fi un portofel. Atunci agentul de poliţie arată că martorul care îl însoţea, G., l-a avertizat să renunţe la acest demers, afirmând că "şeful de poliţie nu ia nimic de la nimeni".

Acest aspect este confirmat de către martorul G., atât în declaraţia din faza de urmărire penală (f. 34 UP), cât şi în faţa instanţei (f. 26), acesta declarând că a fost solicitat de un prieten comun cu al inculpatului să îl ajute pe acesta din urmă, prin prisma fostei sale camaraderii de armată cu agentul D..

G. arată că s-a deplasat cu inculpatul la postul de poliţie de două ori, întâlnindu-l într-un final pe poliţist, căruia inculpatul i-a promis că nu se vor mai întâmpla în viitor astfel de incidente dacă îl ajută, oferindu-se în acelaşi timp să-i dea nişte bani, să taie lemne şi să zugrăvească, oferte pe care martorul denunţător le-a respins, învederând că dosarul este deja înregistrat şi nu poate face nimic.

Întrucât în data de luni, 12.09.2016, inculpatul a revenit la postul de poliţie pentru a fi audiat în dosarul penal creat ca urmare a refuzului său de a i se recolta probe biologice, reiterând acelaşi tip de oferte, s-a realizat flagrantul, redarea discuţiei dintre cei doi în mediul ambiental regăsindu-se în procesul-verbal ataşat la fila 8 UP. Instanţa a reținut, din analiza acestuia, că oferta inculpatului de a presta diverse servicii în beneficiul agentului de poliţie este extrem de evidentă, cu scopul clar declarat de a-l determina pe acesta să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, respectiv să nu îi întocmească dosar penal. 

Deopotrivă, instanţa a reținut că martori ai acestei discuţii purtate între cei doi au fost H. şi F., care se aflau deja în sediul postului de poliţie la momentul intrării inculpatului, fiind rugaţi de D. să se deplaseze în altă cameră, de unde a fost receptată întreaga conversaţie, prin prisma păstrării deschise a uşilor.

Astfel, martorul H., pădurarul comunei, arată (f. 42-43 UP, f. 25) că a auzit personal cum inculpatul A. i-a spus lui D. că plăteşte orice ca acesta să scoată din dosar procesul-verbal de consemnare a refuzului de recoltare a probelor biologice şi că de asemenea, s-a oferit să taie lemne pentru postul de poliţie şi să zugrăvească camerele, în acelaşi scop, solicitându-i poliţistului de  2-3 ori să-l ajute cumva, pentru că are o suspendare care expiră în decembrie 2016. Martorul declară că agentul D. a refuzat categoric şi în cele din urmă l-a dat afară pe inculpatul A..

Ambii martori sus menţionaţi au susţinut că inculpatul, în încercarea de intensificare a demersurilor sale persuasive, a invocat chiar şi faptul că îl cunoaşte personal pe un doctor de la Spitalul B., care ar putea ajuta la „scoaterea” din dosarul penal a procesului-verbal de refuz al recoltării de probe biologice.

În ceea ce priveşte poziţia inculpatului, instanţa a arătat că aceasta s-a modificat pe parcursul procesului, din aceea de recunoaştere în timpul urmăririi penale, într-una diametral opusă în faza de judecată. Audiat de către instanţă, acesta a susținut că nu a oferit bani, ci doar servicii, în sensul reţinut anterior, având reprezentarea că doar în prima ipoteză ar comite o infracţiune, sens în care recunoaşte că a fost avertizat de către martorul G. să nu încerce iniţierea acestui demers, întrucât poliţistul este cunoscut ca fiind un om cinstit.

Instanţa a înlăturat această apărare, dat fiind că din ansamblul probelor administrate în cauză, astfel cum au fost analizate supra reiese extrem de clar determinarea inculpatului în a-şi recupera permisul de conducere pe orice căi, inclusiv prin recurgerea ilegală la sprijinul unui cadru medical în scopul înlăturării din dosarul penal al procesului-verbal ce consemna refuzul său de recoltare a probelor biologice. De asemenea a fost înlăturat, ca neputându-se reţine, argumentul provocării, invocat în sensul că aducerea la cunoştinţa inculpatului a obligaţiei de a se prezenta la sediul postului de poliţie pentru a da declaraţii în dosarul nou format ar fi reprezentat un astfel de gest din partea agentului de poliţie, care astfel ar fi încercat „să negocieze” restituirea permisului, niciun mijloc de probă din cele analizate nesusţinând o atare ipoteză. 

Pentru considerentele mai sus expuse, instanţa a concluzionat că inculpatul se face vinovat de infracţiunea reţinută în sarcina sa.

În drept, fapta inculpatului A., care a promis în repetate rânduri, în perioada 10-13.09.2016, diferite bunuri şi servicii agentului şef principal de poliţie D., din cadrul Postului de Poliţie A.M., judeţul C., cu scopul de a-l determina pe acesta să nu-şi exercite atribuţiile legale vizând cercetarea sa penală în dosarul înregistrat sub nr. xxxxxx al Poliţiei B. şi suspendarea permisului său de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „dare de mită”,  prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 74 Cod penal, respectiv dispoziţiile din partea generală a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, modul şi împrejurările concrete ale comiterii acesteia şi persoana inculpatului.

Astfel, acesta este în vârstă de 32 de ani, are funcţia de administrator într-o societate comercială, studii 10 clase, este necăsătorit şi are antecedente penale, anterior dispunându-se amânarea aplicării pedepsei tot pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, comportament pasibil de a se transforma într-o matrice infracţională, cum se reţine de altfel şi în referatul de evaluare întocmit în cauză (f. 34). Pentru aceste motive, instanţa a stabilit o pedeapsă cu închisoarea în cuantum de  2 ani.

În baza art. 88 alin. 3 Cod penal instanţa a revocat amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 152/18.11.2014 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, definitivă prin neapelare la 03.12.2014 şi a dispus aplicarea şi executarea acestei pedepse.

În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 88 alin. 3 Cod penal teza a - II - a Cod penal a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 2 ani şi 80 de zile închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal și art. 67 Cod penal a interzis condamnatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, socotită conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, respectiv după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal  a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b  Cod penal.

În temeiul art. 146 alin. 3 Cod procedură penală a dispus conservarea suporturilor optice reprezentând mijloace materiale de probă, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Apelul nu a fost motivat în scris iar inculpatul nu s-a prezentat la nici unul dintre termene pentru a preciza motivele apelului.

În susţinerea orală a căii de atac, avocatul desemnat din oficiu inculpatului a solicitat achitarea acestuia, apreciind că nu există nici o probă din care să rezulte că inculpatul ar fi oferit bani agentului de poliţie iar serviciile care a făcut referire vizau lucrări la postul de poliţie. În raport de acestea, s-a apreciat că nu este realizat conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni.

De asemenea, prin note scrise ataşate cererii de repunere pe rol a cauzei, inculpatul a solicitat achitarea sa, arătând că a fost provocat la săvârşirea faptei de martorul denunţător.

Inculpatul nu s-a prezentat la termenele fixate în apel, astfel că nu a fost posibilă audierea acestuia și, de asemenea, nu au fost administrate alte mijloace de probă.

După rămânerea în pronunţare a cauzei, la data de 14.12.2017, s-a depus, prin serviciul registratură, cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de inculpat, prin avocat ales I.. S-a invocat faptul că apărătorul nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din data de 13.12.2017 din motive obiective, având termen fixat la Judecătoria Galaţi. De asemenea, a fost ataşată declaraţie olografă a inculpatului care a susţinut că i s-a încălcat dreptul la apărare, având în vedere că a solicitat o singură dată apărător ales.

Cu privire la această cerere, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. 1 Cod procedură penală (aplicabil în mod corespunzător şi în apel), dacă în cursul deliberării instanţa apreciază că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau a dezbaterilor, repune cauza pe rol. Prin urmare, repunerea pe rol se dispune dacă instanţa apreciază că este necesar a se lămuri o anumită împrejurare, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Pe de altă parte, cu privire la împrejurările invocate de inculpat în cererea de repunere pe rol, Curtea le consideră neîntemeiate, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul încheierii din data de 13.12.2017, inculpatul beneficiind de un termen suficient de lung pentru a lua măsurile necesare asigurării prezenţei unui avocat ales la soluţionarea cauzei, dacă ar fi dorit acest lucru. Se remarcă faptul că inculpatul este cel care a declarat apel în data de 29.06.2017, până la soluţionarea cauzei existând aproape 6 luni în care putea să rezolve chestiunea alegerii unui avocat. În plus, verificările efectuate în apel au demonstrat caracterul fictiv al motivelor invocate de inculpat pentru a nu se prezenta la soluţionarea cauzei, în fapt acesta folosindu-se în mod abuziv de drepturile acordate conform legii.

În raport de toate acestea, Curtea apreciază că nu se justifică repunerea pe rol a cauzei, astfel că va respinge cererea formulată de inculpat.

Verificând sentinţa atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor de apel și sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea reţine că apelul  formulat în cauză este fondat pentru următoarele considerente:

Situația de fapt a fost stabilită în mod corect de instanța de judecată, mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei și administrate în faza de urmărire penală și cea de judecată ducând la certitudinea existenței faptei. Curtea constată și că instanța de fond a analizat în mod corespunzător toate mijloacele de probă administrate în cauză, explicând în mod logic modalitatea în care acestea se coroborează, conducând la stabilirea situației de fapt reținută în final, precizând și motivele pentru care au fost înlăturate susțineri și apărări ale inculpatului. Această analiză este una completă și mai presus de orice critică, instanța de control însușindu-și-o în totalitate.

Astfel, cu privire la evenimentele din data de 12.09.2016, când inculpatul s-a prezentat la sediul poliției, în mod corect a fost avut în vedere procesul-verbal de redare a discuției înregistrate în mediul ambiental, din conținutul acestei discuții rezultând cu evidență propunerile adresate de inculpat - când trebuie să vă tai lemnele…ca să nu trebuiască să angajaţi pe cineva la tăiat, dacă trebuie lemne, orice, dacă trebuie zugrăvit, eu fac orice dar şi scopul urmărit prin conduita sa – nu se poate rezolva nimic?, dosarul nu este încă făcut, puteţi preda ca să fie bine?

De asemenea, cu referire la discuțiile din zilele anterioare, declarațiile martorului denunțător, agentul D., se coroborează cu cele ale martorului F. care era prezent alături de D. la momentul depistării inculpatului A. în trafic şi apoi la refuzul acestuia de a se supune recoltării de probe biologice. Conform martorului, încă din acest moment inculpatul a început să vorbească cu poliţistul pentru a încerca să rezolve situaţia, respectiv pentru a nu i se face dosar penal. Inculpatul s-a oferit să taie lemnele care erau în curtea sediului poliţiei şi să le ducă în magazie, împreună cu angajaţi ai săi, iar apoi chiar a scos din buzunar un portofel, intenţia sa aparentă de a da bani fiind întreruptă de refuzul categoric la poliţistului. În plus, martorul a mai arătat că în cursul aceleiaşi nopţi inculpatul a susţinut că ar da 2000 lei cuiva care să-l ajute cu problema sa.

Acţiunile inculpatului în continuarea evenimentelor descrise mai sus sunt atestate de martorul G. care a relatat că în data de 11.09.2016 a fost contactat de inculpatul A. care i-a spus că are o problemă pe care vrea să o rezolve cu D.. Pe cale de consecinţă, amândoi s-au deplasat la locuinţa acestuia, de 2-3 ori, fără a-l găsi la domiciliu, în jurul orei 16.00 întâlnindu-se întâmplător pe o stradă din localitate. În acest context, martorul G. a asistat la propunerile inculpatului A. adresate martorului D. cu privire la livrarea de material lemnos, mână de lucru, renovarea sediului poliţiei şi a locuinţei personale pentru a scăpa de dosarul penal. Şi martorul G.  a arătat că inculpatul ar fi urmărit să-i dea şi bani agentului, scoţând din buzunar un portofel, moment în care chiar martorul a intervenit, spunând că D. este un om corect şi nu o să-i accepte ofertele.

Nu în ultimul rând, din declaraţiile martorului D., rezultă că inculpatul şi-a continuat acţiunile chiar şi după realizarea flagrantului din data de 12.09.2016, în data de 13.09.2016 revenind la sediul poliţiei şi propunându-i din nou diverse bunuri şi foloase pentru a schimba procesul-verbal de constatare.

Declaraţiile martorului se coroborează cu cele ale martorilor F. şi H. care se aflau în sediul poliţiei, ascunzându-se la momentul sosirii inculpatului însă auzind discuţia dintre cei doi. Astfel, martorii au relatat că inculpatul a cerut să se schimbe procesul-verbal prin care se constatase refuzul recoltării de probe, D. spunând că nu este posibil acest lucru. După acest moment inculpatul a spus că pentru el banii nu contează, făcând referire la sumele de 2000 şi 3000 lei, fiind refuzat de poliţist. Inculpatul a insistat, arătând şi că are acordul unui medic pentru a-l ajuta cu privire la refuzul recoltării de probe de sânge.

În ceea ce-l privește pe inculpat, acesta nu a negat comiterea faptelor, invocând în apărare, pe de o parte, existența unei provocări din partea agentului de poliție și, pe de altă parte, faptul că nu a realizat că are caracter infracțional oferirea de servicii (și nu de bani).

Analizând și în apel aceste apărări, cu privire la existenţa unei provocări pentru a-l determina pe inculpat să ofere serviciile în discuţie, Curtea va avea în vedere că noţiunea de provocare nu este definită în legea internă, izvorul ei fiind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În raport cu aceasta, Curtea va avea în vedere că, astfel cum s-a arătat în cauza Bannikova c. Rusiei, pentru a distinge provocarea de o conduită admisă, trebuie avute în vedere mai mult criterii, urmând a se stabili dacă infracțiunea ar fi fost comisă fără intervenția autorităților, respectiv dacă investigaţia a fost una pasivă, organele statului au acţionat cu bună  sau rea credinţă, dacă au urmat procedurile obişnuite pentru astfel de situaţii, dacă au avut un mobil ascuns pentru a-l trage la răspundere penală pe cel care invocă provocarea, dacă agenții statului pur și simplu s-au "alăturat" actelor criminale ori le-au instigat; dacă inculpatul a fost supus la presiuni/constrângeri pentru a comite infracțiunea.

Aplicând aceste criterii în speţa de faţă, Curtea va avea în vedere că inculpatul a realizat, încă de la momentul încheierii de către agentul de poliţie a primelor acte referitoare la săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării de probe biologice, acţiuni prin care urmărea să-l determine pe martorul D. să-şi încalce atribuţiilor sale de serviciu, cu finalitatea de a împiedica tragerea sa la răspundere penală pentru infracţiunea săvârşită. Astfel cum s-a analizat mai sus, imediat după încheierea procesului-verbal, inculpatul a oferit agentului de poliţie diferite servicii. Ulterior, în ciuda refuzului iniţial, inculpatul l-a căutat acasă pe agent în mai multe rânduri, împrejurare de asemenea stabilită fără nici un fel de dubiu, iar oferirea din nou de diferite servicii s-a realizat în urma unei întâlniri întâmplătoare pe stradă. De fiecare dată D. a avut o atitudine de respingere a propunerilor formulate de inculpat, inclusiv aducându-i la cunoştinţă că nu există posibilitatea modificării actelor. Nu în ultimul rând, se constată că inclusiv după realizarea flagrantului inculpatul şi-a continuat demersurile, aducându-i la cunoştinţă poliţistului faptul că a identificat un doctor care ar fi dispus să-l sprijine.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine că acţiunile inculpatului au fost determinate, nici într-o mică măsură, de acţiunile agenţilor statului. Dimpotrivă, iniţiativa infracţională a aparţinut acestuia, iar acţiunile ulterioare ale inculpatului au fost rezultatul rezoluţiei sale, în care a perseverat în ciudat refuzurilor repetate ale agentului de poliţie, infracţiunea fiind săvârşită deci fără intervenţia reprezentaţilor statului. În ceea ce priveşte investigarea infracţiunii, aceasta a fost evident una pasivă din partea agenţilor statului, limitându-se la înregistrarea unei discuţii în cadrul căreia inculpatul a reiterat propunerile sale către agentul de poliţie. De asemenea, nu a existat nici un tip de constrângere pentru ca inculpatul să săvârşească infracţiunea dedusă judecăţii.

Faţă de toate cele expuse, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea provocării, probele în cauză fiind obţinute deci în mod legal, astfel că în mod corect au fost folosite la soluţionarea cauzei.

În ceea ce privește necunoașterea caracterului infracțional, în mod evident o astfel de apărare nu poate fi primită, nu numai pentru că nici o persoană nu poate invoca necunoașterea legii dar și pentru că o astfel de susținere este ilogică. Din moment ce inculpatul, conform propriilor declarații, avea cunoștință că oferirea de bani este ilegală, era evident că și oferirea de orice alte foloase are caracter ilegal, în caz contrar putând fi eludată cu ușurință interdicția legală prin transformarea banilor într-o altă formă de profit. Mai mult, inculpatul solicită martorului să realizeze o acțiune contrară atribuțiilor sale de serviciu, care implica împiedicarea urmăririi penale a unei infracțiuni, împrejurare care, de asemenea, era de natură a demonstra caracterul ilegal al acțiunilor sale.

Pe cale de consecință, nu există nici un dubiu cu privire la faptul că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa iar aceasta îi este imputabilă.

De asemenea, încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind realizat conținutul infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective, inculpatul oferind servicii în schimbul neîndeplinirii de către un funcționar public a atribuțiilor sale de serviciu, cât și sub aspectul laturii subiective, inculpatul acționând cu intenție directă.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei, se constată că instanța de fond a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege, prin urmare, în apel, nu s-ar putea reduce pedeapsa decât în măsura reținerii în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante. Or, Curtea constată că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile pentru reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 75 Cod penal, neexistând una dintre circumstanțele atenuante legale și nici cele judiciare. Raportându-se la prevederile art. 75 alin. 2 lit. a, b Cod penal constată că nu există eforturi ale inculpatului pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii și, de asemenea, nu există împrejurări legate de faptă care să diminueze gravitatea acesteia sau a făptuitorului. Dimpotrivă, se constată că inculpatul a persistat în acțiunea sa, insistând în mai multe rânduri, în ciuda refuzului clar al agentului de poliție, iar scopul urmărit era sustragerea de la răspundere penală pentru o altă infracțiune comisă.

Pe cale de consecință, se constată că nu există nici un temei pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea săvârșită.

De asemenea, având în vedere că aceasta a fost comisă după ce față de inculpat s-a dispus amânarea aplicării pedepsei prin sentinţa penală  nr. 152/18.11.2014 a Jud. Sf. Gheorghe, def. la data de 03.12.2014, și înainte de împlinirea termenului de supraveghere de 2 ani, în mod corect a făcut instanța aplicarea dispozițiilor art. 88 alin. 3 Cod penal, dispunând revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare care a fost contopită cu pedeapsa de 2 ani închisoare, în final inculpatul executând 2 ani și 80 zile închisoare. Această pedeapsă se execută efectiv în regim de detenție, astfel cum rezultă din textul de lege precum și din dispozițiile art. 91 alin. 3 lit. b Cod penal care exclude aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în situația în care pedeapsa a fost întâi amânată iar apoi s-a dispus revocarea amânării.

În schimb, Curtea constată că instanța a făcut o aplicare eronată a dispozițiilor privind pedepsele complementare și accesorii, instanţa aplicând aceste pedepse doar pe lângă pedeapsa rezultantă, stabilită în urma revocării amânării aplicării pedepsei. Însă, în reglementarea actuală, atât pedeapsa complementară cât şi cea accesorie se aplică distinct, pe lângă pedeapsa principală aplicată de instanţă pentru o infracţiune (în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aplicarea unor astfel de pedepse). Ulterior, în cazul existenței unei pluralității de infracțiuni, fie că este vorba de concurs de infracțiuni, fie de recidivă, pedepsele complementare şi accesorii vor putea fi aplicate, în condițiile art. 45 Cod penal, pe lângă pedeapsa rezultantă doar în măsura în care au fost stabilite pe lângă una dintre pedepsele care intră în respectiva pluralitate de infracțiuni. Prin urmare, nu pot fi aplicate pedepse complementare sau accesorii direct pe lângă pedeapsa principală rezultantă (astfel cum a procedat instanța în prezenta cauză), aceste pedepse trebuind să însoţească una dintre pedepsele principale care intră în conţinutul pluralităţii de infracţiuni.

Curtea arată şi faptul că modificarea sentinţei în sensul arătat mai sus nu reprezintă o agravare a situaţiei inculpatului în propriul apel în condiţiile în care instanţa a aplicat pedepse complementare şi accesorii pe lângă pedeapsa rezultantă, stabilind în sarcina inculpatului obligaţia de executare a acestora. Prin prezenta, urmează doar a se aplica aceste pedepse în mod legal, respectiv iniţial pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită iar apoi pe lângă pedeapsa rezultantă.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va admite apelul formulat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 35/21.06.2017 pronunţate de Tribunalul Covasna doar cu privire la omisiunea aplicării pedepselor complementare şi accesorii pe lângă pedeapsa principală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită şi în ceea ce priveşte temeiul juridic al aplicării acestor pedepse pe lângă pedeapsa rezultantă.

Astfel, în baza art. 67 alin. 1 Cod penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal va interzice condamnatului ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă care se execută conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal, respectiv după executarea pedepsei închisorii sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b  Cod penal, pedeapsă care se execută pe durata executării pedepsei principale.

Va menţine dispoziţiile sentinţei penale apelate cu privire la aplicarea acestor pedepse şi pe lângă pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 80 zile închisoare, reţinând ca temei juridic şi prevederile art. 45 alin. 1 Cod penal (cu privire la pedeapsa complementară) şi, respectiv, art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 1 Cod penal (cu referire la pedeapsa accesorie).

Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. 6 rap. la art. 273 Cod procedură penală onorariul interpretului de limba maghiară în cuantum de 66,30 lei (aferent prezenţei la termenele de judecată din datele de 31.10 şi 28.11.2017) precum şi cel corespunzător prezenţei la termenul din data de 13.12.2017, conform decontului care urmează a fi prezentat, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta  din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 260 lei va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.