Obligarea angajatorului la schimbarea procentului de încadrare în grupa i de muncă, de 75%, recunoscut voluntar anterior intentării acţiunii. Caracterul nefondat al cererii de recunoaştere a unui procent de 100% în lipsa unor documente primare de valoare

Decizie 1493/Ap din 28.09.2017


Obligarea angajatorului la schimbarea procentului de încadrare în grupa I de muncă, de 75%, recunoscut voluntar anterior intentării acţiunii. Caracterul nefondat al cererii de recunoaştere a unui procent de 100% în lipsa unor documente primare de valoare probatorie egală cu a celor ce atestă legala încadrare în grupa a I-a de muncă în procent de 75%.

<<Potrivit prevederilor pct.6 din Ordinul MM nr.50/1990 ,,Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).”

Astfel după cum corect a reţinut prima instanţă, societatea intimată şi-a îndeplinit atribuţiile care îi reveneau în aplicarea actului normativ anterior menţionat şi a procedat la nominalizarea persoanelor îndreptăţite la încadrarea în grupele superioare de muncă, demers în urma căruia a încadrat activitatea prestată de către apelantă în grupa I de muncă în procent de 75%.

Apelanta nu a atacat actul de nominalizare în grupa I de muncă, acceptând tacit situaţia juridică recunoscută prin acesta, temeinicia şi legalitatea sa.

Ca urmare a rămânerii definitive a actului în discuţie intimata a efectuat menţiuni corespunzătoare în carnetul de muncă al apelantei, la poziţia 50 înscriind încadrarea în grupa I de muncă a activităţii acesteia pentru perioada 02.04.1984 – 31.03.2001 în procent de 75%, în conformitate cu dispoziţiile art.1 din Decretul nr.92/1976.

Cu privire la această înscriere apelanta nu a formulat cerere de rectificare potrivit prevederilor art.7 şi 8 din actul normativ anterior menţionat.

Raportat la cele de mai sus Curtea constată că îndreptăţirea apelantei la încadrarea în grupa I de muncă doar pentru 75% din timp, iar nu pentru 100% din timpul lucrat este dovedită prin acte care se bucură de o prezumţie de temeinicie şi legalitate nerăsturnată pe căi legale. Constatarea unei stări de fapt şi de drept peste conţinutul acestor înscrisuri, împotriva cărora apelanta avea deschise căi distincte de atac, respectiv a unor împrejurări contrare celor statuate prin intermediul lor de către entităţile îndrituite de lege nu este permisă.

Pe de altă parte, se observă că nici nu este posibilă din punct de vedere obiectiv stabilirea în prezent, cu certitudinea şi rigurozitatea ce trebuie să caracterizeze o hotărâre judecătorească, a unei stări de fapt contrară acestor documente, respectiv a desfăşurării activităţii pe parcursul a peste 15 ani în alte condiţii decât cele atestate de către angajatorul apelantei, după alţi 15 ani de la sfârşitul intervalului de timp vizat de acţiune.

Împrejurarea că apelanta a beneficiat de spor de sectoare calde, spor de muncă grea şi spor de condiţii nocive nu este de natură a conduce la o altă concluzie în condiţiile în care cerinţele impuse de Ordinul MM nr.50/1990 pentru încadrarea în grupe superioare de muncă sunt altele, iar acordarea sporurilor în discuţie nu era suficientă pentru a se realiza o atare încadrare.

Pe cale de consecinţă Curtea constată că pretenţia apelantei de majorare a procentului de timp pentru care i s-a recunoscut de către intimată prestarea activităţii de termist în grupa I de muncă este nefondată.

În ceea ce priveşte unul dintre motivele pe care se sprijină această pretenţie şi anume împrejurarea că procentul în discuţie a fost incorect stabilit de către angajator exclusiv în considerarea faptului că apelanta este femeie, adică pe temeiul unui criteriu discriminatoriu în sensul art.16 alin.1 din Constituţia României, Curtea constată că existenţa unei eventuale situaţii de discriminare nu poate conduce în sine la recunoaşterea în favoarea apelantei a unui drept ce nu i se cuvine acesteia, respectiv a dreptului la încadrare în grupa I de muncă pentru activitatea prestată în perioada 02.04.1984 – 31.03.2001 în procent de 100%.

Deşi a făcut referire la existenţa unei situaţii personale discriminatorii creată de către intimată, apelanta nu a formulat împotriva acesteia o cerere de chemare în judecată în sensul indicat de art.27 din OG nr. 137/2000 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora ,,(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.”>>

Domenii speta