Calificarea închirierii fondului de comerţ ca operaţiune cu caracter economic supusă taxei pe valoarea adăugată, sau dimpotrivă, ca operaţiune fără caracter economic, nefiind supusă taxei pe valoarea adăugată.

Calificarea închirierii fondului de comerţ ca operaţiune cu caracter economic supusă taxei pe valoarea adăugată, sau dimpotrivă, ca operaţiune fără caracter economic, nefiind supusă taxei pe valoarea adăugată.

În mod corect au fost reconsiderate operaţiunile de închiriere facturate de reclamantă, în sensul că acestea reprezintă operaţiuni de transfer pentru care primitorul serviciilor de folosinţă a activelor şi al fondului de comerţ este persoană impozabilă, iar că exercitarea de către reclamantă a dreptului de opţiune pentru taxarea operaţiunii de închiriere s-a efectuat în mod nejustificat.

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 731 din 06.07.2016 Tribunalul Braşov - secţia a II-a civilă,  contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B..

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi în rejudecare admiterea acţiunii.

În motivare au fost reluate argumentele din cuprinsul acţiunii introductive şi s-au mai precizat următoarele:

Prevederile art.128 alin .7 Cod fiscal nu sunt aplicabile contractului de închiriere cu nr. xxx9/2013, din următoarele motive:

Textul de lege mai sus citat, şi reţinut ca temei de drept de către organul fiscal se referă doar la transferul dreptului de proprietate prin vânzare, divizare, fuziune, aport în natură la capitalul social, neexistând nicio referire la transmiterea unui drept de folosinţa, articolul fiind inaplicabil prestării serviciilor de închiriere derulate între cele doua societăţi. Prin urmare, această normă de drept nu este aplicabilă contractului de închiriere cu nr. xxx9/2013 pe care subscrisa I-am încheiat cu C. S.A.

În conformitate cu art. 141, alin.2, lit. e), operaţiunile de închiriere a bunurilor imobile sunt scutite de TVA, însă, in conformitate cu alin.3 al aceluiaşi articol:

"Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şif), în condiţiile stabilite prin norme."

Nu există obligativitatea justificării exprimării opţiunii de taxare la momentul efectuării acesteia, opţiunea de taxare este doar o simplă opţiune care se exprimă prin depunerea unei notificări, ceea ce societatea noastră a făcut, în termenul legal, înainte de a-şi produce efectele contractul de închiriere;

Exprimarea opţiunii de taxare s-a efectuat înainte de curgerea termenelor de plată pentru datoriile la bugetul de stat, născute după intrarea în procedura de insolvenţă;

Pentru perioada de observaţie, ce curge de la data intrării în procedura de insolvenţă, societatea noastră are cumulat TVA de recuperat, iar pentru suma de TVA cu care ANAF s-a înscris la masa credală, nu se vor efectua plăti până la aprobarea planului de reorganizare.

Este necesară o reevaluare a întregului probatoriu depus de subscrisa, probatoriu care dovedeşte pe de o parte faptul că locatarul nostru şi-a achitat chiria de-a lungul timpului (chiar dacă mai are încă restanţe), că achitând astfel chiria a beneficiat în mod legal şi just de rambursare TVA pentru chiria achitată, şi că prin decizia contestată de subscrisa în mod nelegal va fi obligată la restituirea unei sume extrem de mari cu titlu de TVA faţă de stat, într-un termen scurt, lucru care ar putea cauza insolvenţă unui operator economic viabil la acest moment.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 498 Cod procedură civilă şi recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., Curtea constată că acesta este neîntemeiat.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă – înlăturarea de către instanţa de fond a susţinerilor sale referitoare la caracterul netaxabil al operaţiunii de închiriere – se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Astfel, Curtea reţine că prima instanţă a fost învestită cu acţiune având ca obiect anularea procesului – verbal nr. xx90/26.11.2015, a dispoziţiei de măsuri nr. xx45/26.11.2015 şi a Deciziei nr. xx40/20.01.2016 emise de pârâta intimată.

Chestiunea litigioasă vizează calificarea închirierii fondului de comerţ ca operaţiune cu caracter economic supusă taxei pe valoarea adăugată, sau dimpotrivă, ca operaţiune fără caracter economic, nefiind supusă taxei pe valoarea adăugată.

Curtea constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, reţinând că în mod corect au fost calificate operaţiunile facturate în baza contractului de închiriere a fondului de comerţ drept operaţiuni de transfer pentru care beneficiarul serviciilor de folosinţă este persoană impozabilă, fiindu-i aplicabile prevederile art. 128 alin. 7 din Codul fiscal.

Având în vedere dispoziţiile art. 128 alin. 7 din Legea nr. 571/2003, potrivit cărora transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă; primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege, curtea constată că enumerarea operaţiunilor juridice al căror obiect poate fi fondul de comerţ nu este una limitativă.

Având în vedere că prin închirierea fondului de comerţ se transmite locatarului folosinţa asupra fondului de comerţ, la fel ca şi în cazul operaţiunilor enumerate la art.128 alin.7 din Codul fiscal, tratamentul fiscal trebuie să fie acelaşi.

În acest sens sunt şi dispoziţiile H.G. nr. 44/2004, care la pct. 6 alin. 7 prevede că transferul de active prevăzut la art.128 alin.7 din Codul fiscal este un transfer universal de bunuri şi/sau servicii, acestea nemaifiind tratate individual, ci ca un tot unitar la persoana impozabilă cedentă, indiferent dacă este un transfer total sau parţial de active. Se consideră transfer parţial de active, în sensul art.128 alin.7 din Codul fiscal, transferul tuturor activelor sau al unei părţi din activele investite într-o anumită ramură a activităţii economice, dacă acestea constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi. De asemenea, se consideră că transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activităţii aflate în uzul cedentului. Simplul transfer al unor active nu garantează posibilitatea continuării unei activităţi economice în orice situaţie.

De asemenea, potrivit alin. 8 al pct. 6 din H.G. nr. 44/2004 persoana impozabilă care este beneficiarul transferului prevăzut la alin. 7 este considerată ca fiind succesorul cedentului, indiferent dacă este înregistrată în scopuri de taxă sau nu. Beneficiarul va prelua toate drepturile şi obligaţiile cedentului, inclusiv pe cele privind livrările către sine prevăzute la art.128 alin.4 din Codul fiscal, ajustările deducerii prevăzute la art. 148 şi 149 din Codul fiscal. Dacă beneficiarul transferului este o persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art.153 din Codul fiscal şi nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului, va trebui să plătească la bugetul de stat suma rezultată ca urmare a ajustărilor conform art. 128 alin. 4, art. 148, 149 sau 161 din Codul fiscal, după caz, şi să depună în acest sens declaraţia prevăzută la art.156^3 alin. 8 din Codul fiscal. Momentul de referinţă pentru determinarea datei de la care începe ajustarea taxei, în cazul bunurilor de capital, nu este data transferului, ci data obţinerii bunului de către cedent, conform art. 149 sau 161 din Codul fiscal, după caz. Cedentul va trebui să transmită cesionarului o copie de pe registrul bunurilor de capital, dacă acestea sunt obţinute după data aderării. Aplicarea regimului de taxare pentru transferul de active de către persoanele impozabile nu va fi sancţionată de organele de inspecţie fiscală, în sensul anulării dreptului de deducere a taxei la beneficiar, dacă operaţiunile în cauză sunt taxabile prin efectul legii sau prin opţiune, cu excepţia situaţiei în care se constată că tranzacţia a fost taxată în scopuri fiscale.

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate anterior, Curtea constată că în mod corect au fost reconsiderate operaţiunile de închiriere facturate de reclamantă către S.C. C. S.A., în sensul că acestea reprezintă operaţiuni de transfer pentru care primitorul serviciilor de folosinţă a activelor şi al fondului de comerţ este persoană impozabilă, iar că exercitarea de către reclamantă a dreptului de opţiune pentru taxarea operaţiunii de închiriere s-a efectuat în mod nejustificat, fiind inutilă analiza celorlalte argumente subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă împotriva sentinţei civile nr. 731/CA/06.07.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

Domenii speta

Spete similare