Stabilirea locuinţei copilului minor, criterii

DECIZIA CIVILĂ nr. 284

Data:  28.02.2018

Autor – Roxana Balaci

Domeniu asociat: Situaţii la divorţ

Titlu: stabilirea locuinţei copilului minor, criterii

 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei AAA la data de xxxx reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâta C.D.E. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună sistarea pensiei stabilite prin sentinţa civilă nr. zzz/2014 a Judecătoriei AAA şi obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de 25% din veniturile nete lunare pentru minora F.G., născută la yyyyy, de la data formulării acţiunii până la majoratul acesteia, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. zzz/2014 s-a stabilit obligaţia acestuia de a plăti în favoare minorei care în prezent locuieşte cu reclamantul cu titlu de pensie de întreţinere suma de 25% din veniturile nete.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cerere pe dispoziţiile art. 996 Cpc. şi următoarele, art. 499 C.civ. şi următoarele.

Pârâta a formulat întâmpinare la data de xxxx prin care a solicitat instanţei respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă şi neîntemeiată şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că prin sentinţa civilă nr. zzz/2014 s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul mamei, tatăl având dreptul de a păstra legături personale cu minora, iar autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

Pârâta a susţinut că cererea este inadmisibilă ca urmare a operării autorităţii de lucru judecat, existând o hotărâre definitivă şi irevocabilă pronunţată cu privire la aspectele ce fac obiectul acestui dosar.

În drept, pârâta şi-a întemeiat susţinerile pe dispoziţiile art. 299 C.civ şi ale art. 996 Cpc.

La data de yyyy reclamantul şi-a modificat cererea în sensul că a solicitat şi modificarea măsurilor dispuse cu privire la minora F.G., stabilirea locuinţei acestei la domiciliul tatălui şi substituirea acordului pârâtei în vederea eliberării paşaportului minorei şi pentru a permite minorei să călătorească însoţită de tată în străinătate, respectiv în ţările din Europa, SUA, Canada şi Australia, acord care să fie valabil trei ani de la data pronunţării hotărârii.

Reclamantul a arătat că pârâta a reţinut, abuzat şi izolat minora la domiciliul părinţilor săi şi a interzis orice contact al tatălui cu fetiţa.

Reclamantul a susţinut că în luna aprilie 201x pârâta i-a încredinţat copilul pentru a-l creşte, ca urmare a conflictelor dintre aceasta şi membrii familii sale. Acesta a precizat că minora are locuinţa stabilă la domiciliul tatălui şi reşedinţa la ţară, fiind integrată în familia paternă extinsă.

La termenul din data de yyy pârâta a formulat întâmpinare la cererea modificatoare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă şi neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a arătat că nu s-au modificat împrejurările de fapt care existau la data pronunţării hotărârii anterioare cu privire la minoră, conform prevederilor art. 403 C.civ.

Pârâta a precizat că modalitatea în care minora a ajuns în custodia reclamantului la data de 09.04.201x, precum şi faptul că reclamantul refuză să se conformeze sentinţei civile şi se opune executării acesteia, nu îi dă dreptul reclamantului să solicite obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei.

Pârâta a susţinut că toate împrejurările invocate de reclamant în susţinerea cererii sale au fost analizate cu ocazia pronunţării sentinţei civile anterioare cu privire la minoră.

Prin sentinţa civilă nr. zzz/201x, Judecătoria AAA a respins cererea de chemare în judecată modificată, formulată de reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâta C.D.E., ca neîntemeiată şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a reţinut că minora locuieşte în localitatea xxxx împreună cu tatăl şi familia extinsă, deşi tatăl a susţinut că acesta locuieşte împreună cu minora în locuinţa din bbbb, având în vedere şi faptul că minora este înscrisă la şcoală în localitatea xxxx. Instanţa fondului a constatat  că tatăl nu permite minorei să păstreze legături personale cu pârâta, mama acesteia, astfel cum rezultă şi din sentinţa penală nr. yyyy/201x pronunţată de XXX în dosarul nr. yyyyy prin care reclamantul din prezenta cauză a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului.

Prima instanţă a reţinut că minora are o impresie negativă despre mama sa ca urmare a celor spuse de tată, nepetrecând suficient timp cu mama pentru a-şi dezvolta propria opinie şi relaţie cu aceasta. Totodată, instanţa de fond a apreciat  că este în interesul superior al copilul ca acesta să păstreze legături personale şi să dezvolte o relaţie firească cu ambii părinţi, motiv pentru care apreciază că atitudinea şi comportamentul reclamantului de a nu permite minorei să petreacă timp împreună cu mama sa şi a o prezenta pe aceasta în faţa copilului într-o lumină negativă este de natură a afecta creşterea şi dezvoltarea minorei.

Pe de altă parte, prima instanţa a constatat că în perioada de timp din septembrie 201x până la data de 09.04.201x, în care minora a locuit împreună cu mama sa, tatăl a păstrat legături personale cu copilul, neexistând nicio acţiune a pârâtei care să împiedice relaţia dintre tată şi copil.

Instanţa fondului a apreciat că nu este în interesul superior al copilul stabilirea locuinţei acestuia la tată, motiv pentru care a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte pensia de întreţinere, având în vedere că minorei i-a fost stabilită locuinţa la mamă, iar autoritatea părintească este exercitată în comun de ambii părinţi, obligaţia de plata a pensiei de întreţinere va reveni tatălui – reclamant.

Pentru aceste motive, prima instanţă a respins cererea reclamantului de sistare a pensiei de întreţinere stabilire prin sentinţa civilă nr. zzz/2014 şi de obligarea a pârâtei la plata unei pensii de întreţinere ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind suplinirea acordului pârâtei pentru eliberare paşaportului minorei şi ieşirea acesteia din ţară, instanţa de fond a constatat că reclamantul a solicitat suplinirea acordului pentru o perioadă de trei ani fără a preciza motivul vizitei şi destinaţia exactă.

Având în vedere situaţia de fapt existentă în părţi cu privire la minoră, prima instanţa a apreciat că părăsirea ţării de către copil fără a se comunica o destinaţie concretă şi o perioadă de timp nu este în interesul superior al acestuia, astfel că instanţa a respins cererea de suplinirea a consimţământului pârâtei ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 Cpc. instanţa a obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat.

Reclamantul A.B.,  în temeiul disp. art. 466 şi urm. C.pr.civ. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. zzz/201x a Judecătoriei AAA, criticând-o ca netemeinica şi nelegala.

Totodată, apelantul-reclamanta a solicitat instanţei de control judiciar ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună admiterea cererii de  completare a probatoriilor în apel, iar prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acţiunii modificate şi precizate în cerere de drept comun; sistarea pensiei de întreținere stabilita prin sentinţa civilă nr. zzz/201x a Judecătoriei AAA; obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25 % din veniturile nete lunare în favoarea minorei F.G., născută la data de yyyy, începând cu data formulării acţiunii şi pana la majorat; modificarea masurilor dispuse asupra minorei F.G. în sensul de a stabili domiciliul acesteia la tatăl său; substituirea acordului pârâtei în vederea eliberării paşaportului individual minorei şi sa dispună substituirea acordului pârâtei în sensul de a permite minorei sa călătorească însoţită de tată în străinătate, respectiv în ţările din Europa (cu referire explicita la Franţa, Spania, Italia, Grecia şi Bulgaria conform cererii şi notelor scrise), SUA, Canada şi Australia, acord ce va fi valabil 3 (trei) ani de la rămânerea definitiva a hotărârii, precum şi înlăturarea obligării la plata cheltuielilor de judecata de la fond, dovada acestora fiind depusa după încheierea dezbaterilor, fiind aplicabile disp. art. 452 C.pr.civ. În baza disp. art. 453 C.pr.civ. solicită cheltuieli de judecata în fond şi apel.

În motivarea cererii, apelantul-reclamant a arătat că principala problema în acest caz este responsabilizarea pârâtei în conduita faţă de minora, lipsa de cooperare şi atitudinea duplicitara şi agresivă a acesteia faţă de fetița.

Instanţa de fond a refuzat să examineze cu atenţie motivaţia data de reclamant, dând o interpretare deformata probelor administrate şi favorizează în mod explicit pârâta fără a ţine cont de realitate şi de opinia exprimata la audiere de către minoră de a locui cu tatăl său, de a creşte şi învăţa în mediu civilizat şi de a calatori în scop turistic în străinătate.

Se precizează că agresarea minorei, fizica şi psihica, de către mama şi rude a fost reclamată prin plângerea penala nr. yyy/P/201x aflata în prezent pe rolul Parchetului XXX, sub învinuirea de rele tratamente aplicate minorului, motivaţia şi probațiunea ceruta fiind conforma realităţii faptice.

Prin raportare la starea de fapt de la data promovării acţiunii de divorţ pana în 2016, cu referire mare la ultimul an, şi trecând peste conflictele dintre părinţii minorei în formele civile sau penale reciproce, apelantul a arătat că a dovedit că minora are nevoi crescute de stabilitate, este fizic şi psihic bine dezvoltată, sociabila, stabilă locativ şi bine integrată în familia paterna extinsa, şcolarizată şi cu nivel foarte bun la învăţătură, care are dreptul sa locuiască cu acel părinte de la care primeşte în acest moment al vieţii stabilitate şi afectivitate necesare. Are sentimentul apartenenţei la o familie închegată, fapt dovedit cu referate psihologice, înscrisuri, martori şi din constatarea personala a judecătorului la audiere; opinia copilului că vrea să locuiască cu tatăl; istoricul copilului, expunerea la violenta fizica şi verbala, limbaj pornografic, consumul de alcool şi tutun, ameninţarea tatălui cu bătăuşi şi împuşcarea cu pistolul din dotare.

Exista risc crescut de agresare a minorei în continuare de către mama personal şi familia materna faţă de agresarea din trecut şi caracterul preponderent violent fizic şi psihic al acestora la adresa minorei. Cercetarea personala şi penala a mamei şi familiei materne indica riscul crescut de repetare a traumelor fizice şi psihice avute de minora în perioada reţinerii abuzive la pârâta.

A mai arătat că prin stabilirea locuinţei minorei la tatăl sau se menţin relaţiile de ataşament dezvoltate fata de familia paterna extinsa, cercul de prieteni şi colegi dezvoltat în cea 4,6 ani la tatăl sau.

Locativ, minora are locuinţa stabila la domiciliul tatălui său, camera proprie dotata şi utilată, casă în care a trăit 2,9 ani din viața pana la răpirea de către mama şi ulterior, precum şi reşedinţa legala dotata corespunzător la ţară, fapt care i-a asigurat un climat biologic corespunzător vindecării şi imunizării medicale, faţă de mediul toxic şi chimizat al oraşului. Este integrata deplin în familia paterna extinsa, a dezvoltat fata de membrii acesteia relaţii de stabilitate şi integrare, este supravegheata şi socializata, aspecte evidente în evoluţia pozitiva a acesteia.

Medicul de familie confirma evoluţia buna, în sensul reducerii sănătoase a excesului ponderal, mişcare şi imunizare reale, conform Referat medical nr. yyyy, adeverinţelor medicale nr. yyyy etc, minora fiind însoţita de fiecare data de către tatăl sau.

De asemenea, apelantul-reclamanta a precizat că din verificările legale făcute de către DGASPC în legătura cu situaţia minorei s-a confirmat îngrijirea corespunzătoare a fetiței, stabilitatea şi siguranţa minorei la tatăl său, iar faţă de reclamația privind starea de abuz în care se afla minora, verificările legale au confirmat inexistenta unei asemenea situaţii în momentele de conflict major din anii 201x.

Instituțional, minora a trecut de la stare de copil exclus din învățământ prin abuzul mamei în anul 4 de studii şcolare prin acţiunea pozitiva a tatălui sau.

Conform adeverinţei nr. yyyy emisa de XXXX, minora este înscrisa şi frecventează cursurile clase IA, iar Fişa de caracterizare psiho-pedagogica nr. yyyy emisa de instituţie arata la sfârşitul clasei pregătitoare minora are nivelul pregătirii școlare-foarte bun fiind un copil cooperativ, sociabil, deschis şi foarte plăcut, purtare corecta, cuviincioasa - buna.

Integrarea deplina în colectivul şcolar, relațiile stabile şi sănătoase căpătate cu colegii de scoală pe parcursul a cca. 4 ani solicita menţinerea continuităţii şcolarizării în mediul firesc.

Socializarea şcolara a fost dublata de mişcare în aer liber, la mare şi la munte, în reşedinţa de la tara, mers la concerte, teatru şi concursuri, relații cu rudele şi colegii de scoală, adică de o viața normala cu toate cele ce se întâlnesc. Din punct de vedere al relaţiei personale, realitatea este ca pârâta-mama acesteia a obturat relaţia normala şi fireasca cu minora, preferând conflictul .

 Ultimele relaţii ale mamei cu fiica sa sunt din datele de 11 şi 19 mai 201x, când si-a vizitat nestingherit fiica la instituţia de învățământ, însoțita fiind de persoane violente, fapt care a dus la şocarea minorei, așa cum rezulta din declaraţia data de martora M.N.

Conform actelor şi recunoaşterii la interogatoriu, încă din perioada 201x-2014 D.G.A.S.P.C a sfătuit mama sa fie de acord cu includerea fetiței în program de consiliere în trei, minoră-mamă-tată, chiar în biroul directorului instituţiei, dar mama a refuzat constant şi fără motiv.

Pârâta a venit la minora de cate ori a dorit,  intempestiv, fără sa se anunţe, a fost invitata sa vorbească cu fetița, însă lipseşte empatia necesara unei astfel de relaţii, fapt de notorietate încă de la naşterea minorei.

Psihologic, apelantul a subliniat că minora a fost verificata în perioada indicata constatându-se ca se afla în ataşament securizat alături de tatăl sau. Astfel, din adresele D.G.A.S.P.C. ataşate, raport psiholog U.M. şi Raport de evaluare psihologica T.C., psiholog clinician, relaţia tata-fiica este de tip „ataşament securizat „spre deosebire de atitudinea acesteia,de, agresivitate, alcoolism şi viața deviata la adresa propriului copil.

Argumentul esenţial care pledează în favoarea dreptului minorei de a locui la tatăl sau este de aplicarea disp. art. 483 C.pr.civ. aplicabil conform căruia ambii părinţii sunt obligaţi la creşterea şi educarea copiilor. Nu se poate delega aceasta obligaţie unor alte persoane, în speţa de fata agresive şi vulgare, fără consecinţe grave asupra minorei așa cum a rezultat.

Multiplele evaluări psihologice şi medicale ale minorei F.G. releva faptul ca aceasta beneficiază,in tot timpul în discuţie, de parametri medicali necesari asigurării dezvoltării normale fizice, morale şi intelectuale, fiind şcolarizată, ocazie în care a intrat în contact cu alți copii, a dezvoltat relaţii de prietenie, este extravertita, comunicativă, prietenoasa, participa cu interes la toate activităţile grupei, se integrează cu uşurinţa în jocurile copiilor, este activă şi îşi însușește cu uşurinţă sarcinile primite, la toate vizitele DGASPC va fiind găsită curat şi adecvat îmbrăcata pentru vârsta sa biologica.

În legătura cu dreptul minorei de a calatori în străinătate, acţiunea este întemeiata. Conform art. 2 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor romani în străinătate, cu modificările din OUG 41/2006, cetăţenii romani minori pot calatori în străinătate numai însoţit de părinţii sau acordul acestora, prin eliberarea unui paşaport individual legal. Potrivit art. 23 alin 2 din Legea 272/2004 copilul călătoreşte în străinătate în exercitarea dreptului sau legal însoţit de părinţii săi, cu respectarea legislaţiei specifice. Pârâta a fost notificata prin notificare nr. zzzz BEJ şi notificarea nr. zzzz SCPEJ să se prezinte la BNP în vederea exprimării în forma autentica a consimţământului privind eliberarea documentului de călătorie legal şi acordului de a calatori împreună cu tatăl său însă a refuzat nejustificat.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile  art. 404 şi urm C.Civ., Legea 272/2004 şi Legea 248/2005.

În dovedirea celor arătate, apelantul-reclamanta a solicitat instanţei să dispună încuviinţarea probei cu: interogatoriu suplimentar administrat intimatei-pârâte, înscrisuri, martori Radu Dimitrie Stefan şi alți martori ce se vor indica.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova – Secţia I Civilă, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar, la data de yyy.201x, pricina fiind soluţionată, în faza procesuală a apelului, în condiţii de legală citare a părţilor litigante.

La data de yyyy, prin intermediul Compartimentului Registratură din cadrul Tribunalului Prahova, intimata-pârâtă C.D.E., în contradictoriu cu apelantul-reclamant  A.B., în baza art. 205, Cod Proc.Civ., a formulat şi a depus întâmpinare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 C.Pr.Civ. respingerea apelului,  ca neîntemeiat şi nemotivat în drept şi în fapt, cu păstrarea Sentinţei Civile nr. zzz/201x atacată, ca temeinica şi legala; obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecata generate de acest proces, conform prevederilor art. 451-453 N.C.Pr.Civ.

De asemenea, intimata-pârâtă a mai solicitat instanţei să cenzureze toate alegaţiile şi jignirile pe care eu nu le poate reproduce, ce au fost exprimate intr-un limbaj lipsit de cele mai elementare norme de respect şi de pregătire din partea apelantului-reclamant la adresa intimatei.

Intimata a precizat că cel care era şi este obligat printr-o sentinţa definitiva şi irevocabila pe fondul cauzei, la plata unei pensii de întreţinere, atâta timp cat conform prevederilor art. 403 C.pr.civ. nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o şi nu s-au schimbat temeiurile în baza cărora a fost pronunţata sentinţa civila nr. zzz/2014 este reclamantul A.B., motiv pentru care, dacă instanţa de apel va admite apelul şi va proceda la cercetarea judecătoreasca, solicită instanţei să respingă acest capăt de cerere, ca neîntemeiat şi neargumentat în drept şi în fapt.

Având în vedere modalitatea prin care minora a ajuns în 09.04.201x, prin răpire în mod brutal de lângă mama sa, precum şi faptul ca reclamantul refuza să se conformeze  sentinţei civile şi se opune executării acesteia, ținând în mod forţat minora la diverse adrese, numai la domiciliul apelantului nu, motiv pentru care în dosarul penal aflat pe rolul AAAA i-a  fost respins apelul împotriva sentinţei penale de la instanţa de fond a XXXX unde a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de „Nerespectare a masurilor privind încredințarea minorului", fapta prevăzuta şi pedepsita de art. 379 Cod Penal, fapt ce nu îi dă dreptul reclamantului sa solicite obligarea intimatei la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25% din veniturile nete lunare de către intimată în favoarea minorei F.G., începând cu data promovării acţiunii civile şi pana la majoratul acesteia, motiv pentru care intimata a arătat că a solicitat instanţei să dispună  respingerea acţiunii şi cu privire la acest capăt de cerere.

Faţă de aspectele invocate de către reclamant privind un eventual risc ca minora să sufere un şoc psihic în cazul în care  ar locui la mamă, ataşamentul securizat al copilului faţă de tată  perioada 201x-201x, confirmarea acestora de către raportul de  expertiza psihologica nr. xxx, intimata a subliniat că toate acestea  nu au niciun temei legal, întrucât actele anterior menţionate au stat şi la baza pronunţării sentinţei civile nr. 16325/02.12.2014, făcând obiectul analizei şi cu ocazia rămânerii definitive a sentinţei în mai 2016, fiind imposibila invocarea împrejurărilor, situaţiilor de fapt descrise în cadrul acestora prin intermediul prezentei acţiuni, iar din înscrisuri depuse la dosar în susţinerea acţiunii nu există nicio dovada care sa ateste existenţa unui risc cu privire la starea de sănătate psihica a minorei în cazul în care aceasta ar locui la mama sa, aşa cum s-a dispus definitiv şi irevocabil. 

Intimata a mai precizat că la dosarul cauzei nu exista nicio dovada care sa ateste ca ulterior rămânerii definitive a Sentinţei Civile nr. zzz/2014, minora ar fi locuit la intimată şi ca ar fi avut un comportament neadecvat faţă de minora, ar fi pus în pericol viața, integritatea fizica sau psihica a minorei, mai ales ca reclamantul invocă atitudinea intimatei avuta de la data despărţirii în fapt şi pana în prezent în condiţiile în care nu i s-a permis sa mai aibă niciun fel de legătura personala cu minora, atitudine care a fost deja analizata la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, în urma căreia s-a constatat netemeinicia susţinerilor reclamantului în ceea ce priveşte comportamentul presupus necorespunzător al intimatei faţă de minora, simpla trecere a timpului nefiind de natura sa modifice masurile dispuse prin Sentinţa mai sus menţionata, mai ales ca o serie de împrejurări invocate constituie factori subiectivi imputabili reclamantului, astfel încât reclamantul nu se poate prevala de o situaţie de fapt, la crearea căreia a contribuit, şi în prezenta acţiune nu a făcut dovada modificării condiţiilor morale, materiale care au stat la baza masurilor dispuse prin sentinţa invocata, motiv pentru care a solicitat respingerea capătului de cerere privind stabilirea locuinţei minorei la domiciliul reclamantului şi obligarea intimatei la plata pensiei de întreţinere.

Nu poate fi girat de către instanţa faptul ca un copil de numai 4 ani şi opt luni la data unei evaluări psihologice anterioare, o percepea pe mama sa ca pe un element negativ şi de care trebuie sa se ferească, arătând ca știe toate aceste lucruri de la tata, reclamantul din prezenta cauza.

Cu privire la capătul de cerere privind substituirea acordului pârâtei în vederea  eliberării paşaportului individual minorei, şi de a permite minorei sa călătorească însoţita de tata în străinătate, acord ce va fi valabil 3 ani de la pronunţarea sentinţei, intimata-pârâtă a arătat că a solicitat instanţei să le respingă ca fiind inadmisibile, deoarece așa cum a arătat anterior, nu au intervenit schimbări în ceea ce priveşte masurile dispuse în baza Sentinţei Civile nr. zzz/2014, pentru a se lua masurile solicitate de către reclamant, de stabilire a locuinţei minorei la domiciliul reclamantului, minora având locuinţa stabilită la domiciliul intimatei, şi nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 2 alin.2 lit. c din Legea nr.248/2005 actualizata şi republicata. Se menţionează de către intimată că refuzul acesteia de a-şi exprima acordul pentru a permite minorei sa călătorească însoţita de tata în străinătate este motivat de faptul ca reclamantul nu a făcut dovada faptului ca se impune urgenţa pentru suplinirea acordului intimatei  pentru a permite minorei sa călătorească însoţită de tată în străinătate, ca urmare a necesitaţii urmării unui tratament indispensabil impus de starea de sănătate a minorei, şi nici daca, călătoria s-ar dovedi în interesul superior al minorului.

Atâta timp cat reclamantul nu i-a permis să aibă legături personale cu minora şi să o vadă cat timp a fost în ţara, nutreşte temerea că o data scoasă din ţară nu o să o mai vadă niciodată, așa cum de altfel a fost ameninţata de mai multe ori de reclamant, acesta fiind şi motivul pentru  care s-a opus şi se opune  acordării dreptului tatălui de a i se elibera paşaport pe numele fetiței cat şi acordul pentru a merge cu aceasta în ţari din Europa, SUA, Canada, aşa cum a cerut apelantului.

Totodată, intimata a subliniat că admiterea apelului şi a acţiunii reclamantului, așa cum a fost promovata şi motivată nu poate decât sa gireze un comportament şi mod de viața profund nelegal a acestuia, având în vedere modalitatea prin care minora a ajuns în custodia reclamantului la data de yyyy, prin răpire în mod brutal de lângă mama sa, astfel încât instanţa de judecată pusă să apere legea şi legalitatea, interesul superior al copilului nu poate să fie de acord cu nerespectarea în mod grosolan a legii de către reclamant, care refuză să pună în executare sentinţele instanţelor de judecată prin care s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul mamei şi să o ţină pe minoră în mod abuziv  în alt domiciliu decât cel stabilit de instanţă, interzicându-i să aibă legături  personale cu fiica sa minoră.

Apelantul-reclamant, în temeiul disp. 205 C.pr.civ. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând instanţei să constate netemeinicia apărărilor pârâtei care sunt o copiere identica a celor de la fond fără a răspunde punctual motivelor de apel, să dispună admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. zzz/201x a Judecătoriei AAA, ca fiind netemeinica şi nelegala. De asemenea, apelantul a solicit instanţei să dispună completarea probatoriilor în apel conform celor solicitate prin apel şi prezenta cerere , admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acţiunii modificate şi precizate în cerere de drept comun, să dispună: sistarea pensiei de întreţinere stabilita prin sentinţa civilă  nr. zzz/2014 a Judecătoriei AAA; obligarea pârâta la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 25 % din veniturile nete lunare în favoarea minorei F.G., începând cu data formulării acţiunii şi pana la majorat; modificarea masurilor dispuse asupra minorei F.G. în sensul de a stabili domiciliul acesteia la tatăl său; să substituie acordul pârâtei în vederea eliberării paşaportului individual minorei şi sa substituiţi acordul pârâtei în sensul de a permite minorei sa călătorească însoţită de tatăl în străinătate, respectiv în tarile din Europa cu referire explicita la Franţa, Spania, Italia, Grecia şi Bulgaria conform cererii şi notelor scrise, SUA, Canada şi Australia, acord ce va fi valabil 3 (trei) ani de la rămânerea definitiva a hotărârii, să înlăture obligarea la plata cheltuielilor de judecata de la fond, dovada acestora fiind depusa după încheierea dezbaterilor, fiind aplicabile disp. art. 452 C.pr.civ.

În baza disp. art. 453 C.pr.civ. a solicitat cheltuieli de judecata în fond şi apel.

În drept: art 404 şi urm C Civ., Legea 272/2004 şi Legea 248/2005.

 Probe în apel: interogatoriu suplimentar pârâta, înscrisuri certificate, martori, expertiza psihiatrica IML cu internarea pacientului.

Prin încheierea de şedinţă din data de yyy au fost încuviinţate proba cu înscrisuri şi testimonială.

Prin decizia civilă nr. yyyy/2018, Tribunalul Prahova a respins apelul ca nefondat, reţinând că din căsătoria părţilor a rezultat minora F.G, născută la data de yyyy, conform certificatului de naştere seria xxxxx.

Prin sentinţa civilă nr. zzz/2014 pronunţată de Judecătoria AAA în dosarul nr. xxx/281/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. yyy/27.05.201x a XXXX, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi din culpa comună a soţilor, reluarea numelui purtat anterior căsătoriei de către pârâta din prezenta cauză, exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră în comun de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei, tatăl având dreptul de a păstra legături personale cu aceasta şi obligarea reclamantului din prezenta cauza la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei în cuantum de 25% din veniturile sale nete începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Faţă de autoritatea de lucru judecat de care beneficiază o hotărâre judecătorească, instanţa învestită cu prezenta cerere de modificare a măsurilor privind copilul nu poate analiza decât elementele survenite după data rămânerii definitive a hotărârii de stabilire a locuinţei minorei, respectiv xxxx2016, împrejurările de fapt învederate de părţi, survenite anterior acestei date nemaiputând fi puse în discuţie.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 505 alin. 2 şi art. 403 Cod civil, rezultă că instanţa de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minori, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi.

Sintagma schimbarea împrejurărilor presupune că după data stabilirii măsurilor anterioare, au intervenit elemente noi, esenţiale, de natură să conducă la o altă soluţie. Evident, elementele respective se apreciază prin prisma criteriilor prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Conform art. 2 alin. 6 din actul normativ arătat, „în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele: a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie, b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor, d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.”. 

Potrivit art. 496 C.civ. „dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultând-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.”

Art. 21 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevede că în cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil, la evaluarea interesului copilului instanţa putând avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), şi aspecte precum disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; situaţia locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte; istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

A reţinut tribunalul următoarea situaţie faptică la momentul pronunţării hotărârii: deşi fiind stabilită locuinţa minorei în mod definitiv din data de 27.05.201x la domiciliul mamei, aceasta locuieşte cu tatăl; cu toate că a fost pusă în executare silită, hotărârea judecătorească nu a fost încă executată. De asemenea din procesul-verbal de ascultare a minorei, dar şi din depoziţiile martorilor, precum şi din susţinerile părţilor rezultă că minora este ataşată de tată, legătura afectivă faţă de mamă fiind inexistentă. În considerentele sentinţei civile nr. zzz/2014 şi ale deciziei nr. zzz/27.05.201x se reţine că ruperea acestei legături este în mare parte cauzată de conduita tatălui: „Fără putinţă de tăgadă ambii părinţi manifestă afecţiune faţă de copilului lor minor, prezintă condiţii materiale bune şi disponibilitate pentru a satisface nevoile minorei de creştere şi dezvoltare. S-a observat însă din partea apelantului – pârât o atitudine constată de împiedicare a mamei de a avea relaţii cu fiica sa, prin denigrarea mamei în faţa copilului şi alienarea copilului faţă de mamă, punându-se astfel în primejdie sănătatea psihică şi emoţională a minorei, încălcând drepturile copilului de a avea relaţii personale cu mama sa şi lipsind-o în mod abuziv, nelegal şi nemotivat de dragostea şi îngrijirea maternă.

Această atitudine s-a manifestat prin neexecutarea sentinţei civile de încredinţare a minorei pe cale de ordonanţă mamei, prin neprezentarea minorei la convocările autorităţii tutelare şi DGASPC, în faţa instanţei de fond, la solicitarea acesteia de audiere a minorei şi, în general, prin ascunderea minorei de mamă şi nepermiterea vizitării acesteia de către intimata-reclamantă.

În consecinţă, se impune cât mai urgent, restabilirea relaţiilor personale ale mamei cu fiica sa.”

Tribunalul a constatat că în acest interval de 2 ani situaţia nu s-a îmbunătăţit substanţial; astfel, prin sentinţa penală nr. yyy/F/18.12.201x pronunţată de XXX, apelantul a fost condamnat pentru nerespectarea sentinţei civile nr. zzz/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. zzz/A/2017 pronunţată de XXXX. In procesele-verbale aflate în copie la filele 128-133, rezultă că apelantul nu s-a prezentat la convocările executorului. Deşi din probatoriul administrat rezultă că au existat câteva contacte între mamă şi fiică, acestea sunt sporadice, tensionate şi în condiţii nepropice, petrecându-se la şcoală sau la locuinţa unor prieteni ai apelantului.

De asemenea, în Raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Prahova în data de yyy, se menţionează că apelantul „a continuat să adopte o poziţie de forţă faţă de celălalt părinte şi să decidă în mod unilateral şi arbitrar, care sunt măsurile potrivite pentru copil, [...] pe parcursul realizării interviului de evaluare, s-a putut observa că inculpatul ignoră şi manifestă o atitudine de minimalizare în ceea ce priveşte iminenţa producerii unor consecinţe deosebit de grave asupra dezvoltării ulterioare a minorei, motivându-şi comportamentul prin faptul că fiica sa refuză orice contact cu propria mamă.”

S-a mai reţinut şi refuzul minorei de a o vedea pe mamă, care este generat într-o mare măsură de povestirile tatălui, fapt rezultat din chiar conţinutul procesului-verbal de ascultare a minorei, aceasta declarând că tatăl i-a relatat diverse întâmplări despre mamă. Pe de altă parte, acest refuz este cauzat şi de conduita mamei, care a ales o abordare necorespunzătoare în ceea ce priveşte reluarea legăturilor cu fiica sa, în prezenţa unor persoane străine, chiar dacă acestea i-ar asigura integritatea corporală pe care, conform afirmaţiilor sale, apelantul i-ar pune-o în pericol.

Este adevărat că se creează un cerc vicios, în care acțiunile fiecăruia determină reacțiunea celuilalt și că ambii foști parteneri trebuie să coopereze în vederea detensionării relațiilor dintre ei și construcției încrederii reciproce, însă, în cauză, din poziția părintelui la care copilului locuiește și care reprezintă figura părintească dominantă, apelantul este cel care în primul rând ar fi trebuit să nu rupă legătura celor două, iar ulterior să vegheze la menținerea unei relații firești a copilului cu celălalt părinte, nicidecum intervenind în relația acestora, prin refuzul de a se supune hotărârii judecătoreşti, prin comunicarea către copil a unor informații care privesc exclusiv relațiile dintre părinți, prin neprezentarea acestuia la convocările executorului judecătoresc sau prin orice alte cuvinte, gesturi, fapte care au determinat alienarea parentală.

O relația armonioasă cu ambii părinți contribuie la o dezvoltare normală și echilibrată a copilului care, este imperios necesar, să mențină relațiile cu părinții naturali, care nu pot fi substituite.

Mai presus de obligațiile legale sunt însă obligațiile morale, în speță, obligația părinților de a respecta interesul superior al copilului lor care se manifestă în primul rând prin dreptul de a cunoaște direct și personal pe ambii părinții și a decide în cunoștință de cauză, pe baza propriilor percepții. Iar deciziile privitoare la minor trebuie luate împreună de ambii părinți, competenți și îndrituiți în egală măsură să decidă.

Tribunalul a constatat că deşi au trecut 5 ani de la introducerea acţiunii de divorţ, conflictele dintre părţi nu au încetat, dimpotrivă s-au acutizat şi au escaladat prin formularea de plângeri penale reciproce şi faţă de membrii familiei, sesizări şi acuzaţii adresate diferitelor instituţii cu atribuţii în protecţia copilului sau la locurile de muncă, fiind ei înşişi cei care au trecut în plan secund protejarea minorei. O astfel de atitudine, chiar justificată în forul interior al fiecăruia, nu poate avea consecinţe pozitive asupra dezvoltării mentale şi emoţionale a minorei, al cărei interes superior este să crească având relaţii normale cu ambii părinţi.

Niciuna dintre părţi nu este în măsură să stabilească că cealaltă este sau nu un părinte potrivit pentru copilul conceput împreună. Câtă vreme nu s-a pronunţat o hotărâre de decădere din drepturile părinteşti, există prezumţia că părţile îşi pot exercita drepturile şi îndeplini obligaţiile în mod corespunzător. Aşa cum s-a arătat mai sus, legiuitorul oferă mai multe criterii în raport de care să se stabilească măsurile privitoare la copil, printre care nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie, capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament. 

Erorile comise de o parte sau alta nu îndreptăţesc restricţionarea sau interzicerea contactelor părinte-copil. În acest moment legătura mamei cu fiica sa este profund deteriorată, fiind necesară o abordare delicată şi precaută pentru a se putea apropia şi a putea construi o relaţie firească, contribuţia şi sprijinul constant al tatălui, ca figură dominantă, fiind esenţial în această direcţie. Este logic că părintele lângă care copilul a stat 5 ani cunoaşte nevoile concrete ale sale şi răspunde ca atare, în raport de părintele care l-a văzut sporadic, deoarece anumite abilităţi nu se pot dezvolta în absenţă şi în condiţiile privării de informaţii.

Pe de altă parte menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament nu înseamnă perpetuarea stării actuale de fapt, ci păstrarea legăturilor cu acestea – nu neapărat în forma în care au existat – şi nu exclude iniţierea relaţiilor cu persoanele faţă de care nu a dezvoltat astfel de relaţii.

Prin urmare este imperios necesar ca părţile să depăşească animozităţile care încă guvernează relaţia dintre ele pentru realizarea interesului superior al copilului. Un mediu securizant îl pot oferi ambii părinţi, intimata având doar posibilitatea teoretică, nu şi practică de o face, iar securizarea oferită de apelant minorei nu are un fundament solid, în lipsa contribuţiei proprii a mamei.

Apelantul invocă în susţinerea cererii sale situaţia de fapt care există de câţiva ani pentru a justifica solicitarea de schimbare a stării de drept. Însă instanţa nu poate ignora modul în care s-a ajuns la această situaţie de fapt, prin opunerea apelantului la executarea unei hotărâri judecătoreşti, deoarece ar însemna legitimarea unei conduite neconforme cu legea, cu principiul respectării hotărârilor judecătoreşti, fundamental într-un stat de drept.

Interesul superior al minorei nu este, contrar a ceea ce părţile consideră, să crească departe de un părinte sau altul sau de familia extinsă, ci armonizarea şi conlucrarea tuturor acestor persoane, fiecare având rolul şi locul său în viaţa copilului.

În faţa instanţei, se constată o schimbare a atitudinii apelantului, însă aceasta este insuficientă faţă de ruptura gravă dintre mamă şi minoră. Nu este suficient să respecte voinţa copilului, în sensul că dacă aceasta doreşte să locuiască cu mama, o va lăsa (astfel cum a declarat inclusiv în faţa instanţei), ci se impune o atitudine proactivă, care reclamă înlesnirea contactului mamă-fiică, dar şi depăşirea conflictelor cu rudele apropiate ale fostei soţii.

Potrivit art. 17 alin. 1–3 din Legea nr. 272/2004, „(1) Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

(2) Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

(3) Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.”

În ceea ce priveşte cauza N.Ts împotriva Georgiei, invocată de apelant, tribunalul a reţinut că situaţia premisă în cazul respectiv a fost alta – după moartea mamei lor, în noiembrie 2009, băieții au locuit cu reclamanta (mătușa) și bunicii lor (părinții mamei),  la acea vreme, tatăl lor, GB, urma un tratament pentru dependenţa de droguri, el fiind condamnat anterior pentru consum de droguri – iar nerespectarea art. 8 a fost constată ca urmare a faptului că refuzul minorilor de a se întoarce la tatăl lor era dublat şi de mai multe rapoarte ale psihologilor care avertizau cu privire la potențialele riscuri pentru sănătatea psihologică a băieților, dacă acestea ar fi înapoiați cu forța la tatăl lor. Pe de altă parte a fost constatat un rol formal al serviciilor sociale în monitorizarea situaţiei minorilor.

În prezenta cauză nu există astfel de rapoarte, iar direcţia de protecţia a copilului s-a implicat, solicitând inclusiv decăderea apelantului din drepturile părinteşti, acţiune respinsă.

Conchizând, în raport de probele administrate, nu se justifică măsura schimbării locuinţei minorei, stabilită prin sentinţa civilă nr. zzz/2014 la domiciliul mamei, chiar dacă condiţiile locative oferite de tată sunt corespunzătoare, iar minora este integrată familial şi social, fiind puternic ataşată emoţional de tată, ci se impune menţinerea situaţiei juridice actuale.

Însă, în egală măsură, restabilirea relaţiilor fireşti mamă-fiică, bunici-nepoată urmează a se face cu prudenţă şi cooperare a tuturor părţilor implicate, ţinând cont că o altă ruptură bruscă, de data aceasta de tată, ar perturba grav dezvoltarea mentală a minorei. În condiţiile actuale, integrarea minorei în familia mamei este necesar a se face treptat, fără seisme şi tulburări care ar destabiliza copilul.

Cu privire la acordarea pensiei de întreţinere, aceasta are un caracter accesoriu în raport de stabilirea locuinţei, deoarece debitor al obligaţiei este în general părintele la care nu locuieşte copilul, care trebuie să contribuie la cheltuielile de întreţinere, creştere şi educare. Or, câtă vreme instanţa a constatat că nu se impune schimbarea locuinţei, este evident că raţiunile pentru care apelantul a fost obligat la plata pensiei, subzistă.

În privinţa suplinirii acordului intimatei la deplasarea în străinătate, tribunalul a reţinut că prin cererea de apel a enumerat o serie de ţări în care intenţionează să meargă împreună cu minora în următorii 3 ani. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu sunt menţionate perioadele şi destinaţiile şi că nu s-au depus dovezi (bilete de avion, rezervări etc) care să justifice necesitatea obţinerii acordului intimatei; de asemenea nu s-a făcut dovada refuzului acesteia. Or planificarea unei călătorii în străinătate presupune un termen rezonabil în care apelantul poate solicita intimatei acordul, iar în ipoteza refuzului, poate apela la instanţă, pe calea procedurilor speciale, care să-i acorde permisiunea punctual, în baza unor dovezi.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., a obligat apelantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare