Faliment - contestaţie la tabelul preliminar Creanţă fiscală. Titlu de creanţă. Art. 102 alin. 1, 104 alin. 2, 105 alin. 2 din l 85/2014, art. 93 C.pr.fisc.

Domeniu: Faliment

 - contestaţie la tabelul preliminar

Creanţă fiscală. Titlu de creanţă. Art. 102 alin. 1, 104 alin. 2, 105 alin. 2 din L 85/2014, art. 93 C.pr.fisc.

În condițiile în care Codul de procedură fiscală impune la art. 93 și următoarele o procedură specială și obligatorie de stabilire a creanțelor fiscale, iar art. 105 alin. 2 din legea 85/2014 face referire la titluri executorii emise în condițiile legii speciale, rezultă că cererea formulată de creditorul bugetar trebuie să fie însoțită de titluri de creanță, ca documente justificative. Verificarea pe care o face administratorul judiciar în privința acestor creanțe, cu ocazia întocmirii tabelului preliminar, se rezumă la constatarea existenței sau inexistenței titlurilor de creanță.

În lipsa acestor titluri de creanță, singura ipoteză care ar face admisibilă înscrierea creanței creditoarei este prevăzută la art. 102 alin. 1. Astfel, conform acestui text de lege, sunt creanțe anterioare deschiderii procedurii și creanțele bugetare constatate printr-un raport de inspecție fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dacă are ca obiect activitatea anterioară a debitorului, urmând ca organele de inspecție fiscală să efectueze inspecția fiscală și să întocmească raportul de inspecție fiscală în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii. Nu există nicio justificare pentru înscrierea creanței solicitate de intimată, sub condiție

(Secţia a VI-a Civilă, decizia civilă nr.570A din data de 20 martie 2017)

Prin sentinţa civilă nr. 6530 din 25.05.2016 pronunţată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul 39957/3/2015/a1 a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatoarea DGRFPB, în reprezentarea A S 2 F P, împotriva tabelului preliminar al debitoarei SC F I SRL, în sensul că a dispus înscrierea contestatoarei-creditoare la masa credală a debitoarei cu suma de 1.359.887 lei, creanță sub condiție.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut următoarele :

Prin încheierea din data de 17.11.2015, pronunțată de Tribunalul București in dosarul 39957/3/2015, s-a deschis procedura insolventei față de debitorul SC F I SRL, la cererea acestuia, fiind desemnat administrator judiciar A D I IPURL.

Potrivit declarației de creanță depusă la dosar, contestatoarea a  solicitat înscrierea la masa credală cu suma de cu suma de 1.359.887 lei reprezentând obligaţii restante la bugetul consolidat al statului,  la  ordinea de preferinţă prevăzută de dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 85/2014.

Creanța contestatoarei nu a fost primita la masa credală astfel cum rezulta din  tabelul preliminar de creanţe publicat  în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 8445/28.04.2016, fiind respinsa ca inadmisibilă.

Împotriva acestui tabel, creditoarea DGRFP, în reprezentarea AFP S 2, a formulat contestație.

Potrivit art. 111 din Legea 85/2014, debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestații față de tabelul de creanțe, cu privire la creanțele si drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar / lichidatorul judiciar în tabel.

Suma solicitată a fi înscrisă rezultă din decizia de instituire a masurilor asiguratorii emisa la 13.02.2015. În cuprinsul acestei decizii se menționează că suma de 1.359.887 reprezintă o sumă estimată prin referatul întocmit de organul fiscal in urma unui control efectuat de inspectorii antifraudă. Acest referat nu a fost depus la dosarul cauzei, deși s-a solicitat contestatoarei sa depună la dosar precizări in acest sens.

Actul juridic prin care se stabileşte şi se individualizează, fie de către organele fiscale, fie de către contribuabil, mărimea unei obligaţii fiscale (impozite, taxe, contribuţii, amenzi etc.), pe fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă de timp, o are de plătit este titlul de creanță fiscală.

Acest titlu dă naştere: 1) unui drept al statului, numit creanţă fiscală, de a încasa sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat sub formă de impozite, taxe, contribuţii etc.; 2) unei obligaţii a contribuabilului, numită obligaţie fiscală, de a le plăti, la termenul legal şi în cuantumul stabilit, impozitele, taxele, contribuţiile datorate.

„Titlul de creanţă” fiscală nu obligă, până la termenul de plată stabilit prin lege, la plata obligaţiilor fiscale menţionate în acesta, ci numai constată existenţa acestora. După expirarea termenului de plată stabilit prin lege, „titlul de creanţă” îşi schimbă regimul juridic în „titlul executoriu”, ceea ce înseamnă că impozitele, taxele, contribuţiile menţionate în acesta devin obligatoriu de plătit.

Potrivit art. 93 Cod procedură fiscală, creanțele fiscale se stabilesc prin declarație de impunere sau prin decizie de impunere emisa de organul fiscal.

De asemenea din disp. art. 213 Cod procedură fiscală rezultă că se pot dispune luarea unor măsuri asiguratorii când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale. Aceste masuri pot fi luate atât înainte, cât si după emiterea titlului de creanță.

In speță, din conținutul deciziei de instituire a masurilor asiguratorii din 13.02.2015 rezultă că aceste masuri au fost dispuse înainte de emiterea titlului de creanță.

Creditoarea-contestatoare nu a făcut dovada emiterii titlului de creanță fiscală, astfel că suma solicitată de aceasta este una estimativă, așa cum se menționează chiar in cuprinsul deciziei de instituire a masurilor asiguratorii din 13.02.2015. Cu atât mai mult, nu s-a făcut nici dovada emiterii unui titlu executoriu. Or, existenţa neîndoielnică a creanţei şi caracterul său exigibil decurg tocmai din titlul executoriu.

Pe de altă parte, se observa ca decizia de instituire a masurilor asiguratorii, în baza căreia DGRFP – AFP S 2 a solicitat înscrierea la masa credală, a fost emisa la 13.02.2015.

Prin alin. 7 al art. 213 C. pr. fisc. (nou), se instituie o limitare în timp a efectelor măsurilor asigurătorii în cazul în care acestea au fost instituite înainte de emiterea titlului de creanţă.

Astfel potrivit alin. 7 al art. 213 C.proc.fisc., în situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia.

În speță, contestatoarea nu a făcut dovada că măsurile dispuse prin decizia emisa la 15.02.2015 au fost prelungite, sens in care trebuia depusă la dosar o decizie de prelungire a termenului de valabilitate a măsurilor asigurătorii

În consecinţă, atât timp cât în cauză nu s-a făcut dovada emiterii titlului de creanţă fiscală, față de decizia de instituire a masurilor asiguratorii, creanța contestatoarei urmează a fi înscrisă sub condiție, urmând ca întinderea, cuantumul acesteia să fie stabilit prin emiterea în condițiile legii a unei decizii de impunere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel administratorul judiciar al debitoarei, A D I IPURL, care a solicitat schimbarea acesteia, în sensul radierii creanței solicitate de intimata-creditoare din tabelul de creanțe.

În motivarea apelului, apelanta a susținut următoarele :

În exercitarea atribuţiilor sale legale, administratorul judiciar a verificat cererile şi documentele depuse şi a efectuat, conform art. 106 din Legea nr. 85/2014, o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe.

Prin cererea de admitere a creanţei, creditoarea a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor suma de 1.359.887 lei la categoria creanţelor prevăzute la art. 159 alin. 1 pct. 3. Cererea de admitere a creanţei cu privire la suma de 1.359.887 lei nu a fost însoţită de documentele justificative, respectiv decizia de impunere.

În susţinerea cererii, administraţia fiscală a depus Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-AFR1499/13.02.2015 emisă de DRAFB.

Decizia nr. A-AFR1499 / 13.02.2015 reprezintă un act administrativ de indisponibilizare a bunurilor mobile ale debitorului în scopul valorificării lor la momentul la care se obţine un titlu executoriu, în speţă decizia de impunere.

Potrivit art. 129 alin 3 din OG 92/2003, măsurile asigurătorii pot fi luate atât înainte cât şi după emiterea titlului de creanţă şi devin executorii odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă. în speţă, creanţa nu a fost stabilită print-un titlu, deci nu poate fi vorba despre o creanţă scadentă.

În considerentele Sentinţei civile nr. 6530, instanţa de fond reţine faptul că în cauză creditoarea nu a făcut dovada emiterii unui titlului de creanţă fiscală şi că creanţa solicitată este una estimativă.

Totodată, instanţa de fond reţine şi faptul că, art. 213 alin 7 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală instituie o limitare în timp a efectelor măsurilor asigurătorii în cazul în care acestea au fost instituite înaintea emiterii unui titlu de creanţă. Termenele prevăzute de Legea 207/2015 pentru emiterea titlului de creanţă au fost depăşite, iar organul fiscal nu a emis un titlu de creanţă cu privire la suma solicitată.

Măsurile asigurătorii instituite prin Decizia nr. A-AFR1499/13.02.2016 au fost suspendate de la data deschiderii procedurii de insolventă si au încetat la data rămânerii definitive a încheierii de deschidere a procedurii, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin 1 din Legea nr.85/2014.

O.G. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, prevede expres şi limitativ actele administrativ fiscale care obligă contribuabilul la plata obligaţiilor fiscale

Potrivit dispoziţiilor art.85 alin.1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. 2 şi art. 86 alin. 4 şi prin decizie emisă de organul fiscal, iar dispoziţiile art. 88 din OG92/2003 stabilesc actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, respectiv deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat; deciziile referitoare la bazele de impunere; deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere.

Administratorul judiciar, conform atribuţiilor sale legale, a verificat sub aspect formal creanţa solicitată de creditor şi, raportat la prevederile Legii 85/2014 şi O.G. 92/2003, a înlăturat din tabelul preliminar de creanţe, suma de 1.359.887 Iei

Prin cererea de admitere a creanţei şi contestaţia formulată, creditorul DGFP-București nu a solicitat înscrierea în tabel sub condiţie, însă instanţa de fond s-a pronunţat din oficiu cu privire la caracterul creanţei.

Dreptul de a formula cerere de admitere a creanţei chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.

Exercitarea dreptului de a formula cerere conform art. 102 alin 3 din Legea nr.85/2014 chiar dacă creanţa nu este constatată print-un titlu nu naşte o obligaţie corelativă de înscriere în tabelul preliminar. Prin cererea formulată în temeiul art. 102 alin 3 din Legea nr.85/2014 creditorul dobândeşte conform art. 5 pct. 19 din Legea nr.85/2014, calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură, însă până la înlăturarea definitiva a acestuia din tabelul de creanţe.

Intimata-creditoare a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității apelului și a solicitat respingerea apelului, în principal, ca tardiv, iar în subsidiar, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a susținut următoarele :

Apelul este tardiv formulat, ceea ce presupune decăderea din dreptul de a mai formula calea de atac, aspect faţă de care, învederăm onoratei instanţe că Sentinţa apelată a fost publicată în BPI nr. 22476/09.12.2016 iar apelul a fost depus la grefa Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a Civilă în data de 19.12.2016, depăşindu-se astfel, termenul de 7 zile acordat de instanţă pentru ca sentinţa să poată fi apelată.

Judecătorul sindic, în mod corect a admis contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar de creanţe al SC F I SRL.

Ca urmare a notificării administratorului judiciar de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva societăţii debitoare, publicată în BPI nr. 22382/29.12.2015, creditoarea a formulat şi depus la grefa Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, în data de 30.12.2015, cerere de admitere a creanţei în sumă de 1.359.887 lei, reprezentând obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, obligaţii fiscale născute anterior deschiderii procedurii, cu precizarea că a anexat acesteia decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.

Conform tabelului preliminar de creanţe întocmit de administratorul judiciar, creanţa a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a se motiva la acea dată, respingerea acesteia.

Neînscrierea creanţei în tabelul obligaţiilor debitoarei este nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 102 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, dispoziţii potrivit cărora “cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu”.

Nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 105 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, dispoziţii în raport de care nu sunt supuse procedurii de verificare creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

Prin cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, societatea debitoare a recunoscut că ”are datorii în sumă de 1.805.318,87 lei, ce nu pot fi achitate întrucât la acest moment are instituit sechestru judiciar asupra bunurilor de către DRAFB”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: (1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent. (2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. (3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. (4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, în decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent. (6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în (1) conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. (13) Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ  nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile.

Referitor la excepția tardivității apelului, aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care apelul a fost formulat la data de 15.12.2016, iar sentința apelată a fost publicată în BPI la data de 09.12.2016, deci înăuntrul termenului de 7 zile de la comunicare, prevăzut la art. 43 alin. 2 din legea 85/2014.

Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel formulate și dispoziţiile legale incidente, Curtea reţine următoarele :

În cauză prezintă importanță dispozițiile art. 102 alin. 1, art. 104 alin. 2, art. 105 alin. 2 din legea 85/2014 și cele de la art. 93 și următoarele din Codul de procedură fiscală, în ce privește înscrierea creanțelor fiscale în tabelul preliminar de creanțe.

La cererea de admitere a creanței, intimata, creditor bugetar, nu a atașat raportul de inspecție fiscală și nici un titlu de creanță, în sensul art. 1 pct. 38 C.proc.fisc.

Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu constituie titlu de creanță, acest aspect rezultând clar din dispozițiile art. 213 C.proc.fisc.

În mod corect de judecătorul sindic a reținut că intimata a atașat la cererea de admitere a creanței doar decizia de instituire a măsurilor asiguratorii și că acest act nu reprezintă un titlu de creanță. Aceste aspecte nu sunt contestate de părți.

Cu toate acestea, judecătorul sindic a apreciat că se impune înscrierea creanței solicitate sub condiția emiterii deciziei de impunere, fără să indice temeiul legal pentru soluția reținută.

În realitate, dispozițiile Legii 85/2014 menționate anterior se opun soluției judecătorului sindic. În condițiile în care Codul de procedură fiscală impune la art. 93 și următoarele o procedură specială și obligatorie de stabilire a creanțelor fiscale, iar art. 105 alin. 2 din legea 85/2014 face referire la titluri executorii emise în condițiile legii speciale, rezultă că cererea formulată de creditorul bugetar trebuie să fie însoțită de titluri de creanță, ca documente justificative. Verificarea pe care o face administratorul judiciar în privința acestor creanțe, cu ocazia întocmirii tabelului preliminar, se rezumă la constatarea existenței sau inexistenței titlurilor de creanță.

În lipsa acestor titluri de creanță, singura ipoteză care ar face admisibilă înscrierea creanței creditoarei este prevăzută la art. 102 alin. 1. Astfel, conform acestui text de lege, sunt creanțe anterioare deschiderii procedurii și creanțele bugetare constatate printr-un raport de inspecție fiscală întocmit ulterior deschiderii procedurii, dacă are ca obiect activitatea anterioară a debitorului, urmând ca organele de inspecție fiscală să efectueze inspecția fiscală și să întocmească raportul de inspecție fiscală în termen de 60 de zile de la data publicării în BPI a notificării privind deschiderea procedurii.

În cauză, notificarea de deschidere a procedurii a fost publicată în BPI la data de 29.12.2015, iar până la data pronunțării prezentei decizi nu s-a făcut dovada întocmirii raportului de inspecție fiscală.

Mai mult, prin adresa de la fila 47 din dosarul de fond rezultă că până la data de 24.10.2016 nu s-a efectuat inspecția fiscală.

În aceste condiții, este evident că nu s-au respectat dispozițiile legale menționate.

Pe cale de consecință, în opinia instanței de apel, nu există nici o justificare pentru înscrierea creanței solicitate de intimată, sub condiție, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins contestația, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare