Pe rol fiind solutionarea contestatiei formulate de căte creditoarea U cu privire la raportul de activitate intocmit de către lichidatorul judiciar C I SPRL în cadrul procedurii de insolvenţă derulate împotriva debitoarei SC A M T SRL.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 22.04.2015, petenta U a formulat contestaţie cu privire la raportul de activitate publicat în BPI 7071/20.04.2015, întocmit de către lichidatorul judiciar C I SPRL – Filiala I, în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC A M T SRL.
A solicitat petenta a se dispune desfiinţarea măsurii lichidatorului judiciar cu privire la includerea în masa bunurilor de valorificat a bunului mobil – centrală termică (2 cazane termostal 232 kw) cu numărul de inventar 894, precum şi a bunurilor : post transformare, priză pământ, usă metalică.
Susţine petenta că bunurile enumerate sunt proprietatea sa, aspect care susţine că reiese din sentinţa civilă 569/1997 a Judecătoriei I (dosar /1995), prin care s-a constat că a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcţiei „ Staţie îmbuteliere apă minerală”.
Că ulterior a demarat procedura evacuării debitoarei A M T SRL din acest imobil, dar că s-a încheiat o tranzacţie extrajudiciară autentificată la BNP P M sub nr. /12.10.2004 având ca obiect acordarea unui drept de folosinţă în favoarea debitoarei cu privire la clădire şi la bunurile existente în clădire, fiind încheiat ulterior procesul verbal de predare primire a imobilelor si mobilelor.
Susţine că printre mobilele enumerate în procesul verbal se află şi cele menţionate în petitul contestaţiei.
Cu privire la centrala termică, petenta arată că s-a adus în prealabil la cunoştinţa lichidatorului judiciar împrejurarea că aceasta reprezintă un mijloc fix ce nu este în proprietatea debitoarei, că, deşi iniţial acesta a înlăturat acest bun din rapoartele cuprinzând propunerile de valorificare, ulterior l-a reintrodus în lista bunurilor debitoarei ce urmează a fi valorificate, justificând această măsură prin aceea că organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii şi asupra acestui bun.
Arată petenta că o măsură de executare silită fiscală nu poate înlătura dreptul său de proprietate asupra bunului.
În drept a invocat art. 21 din Legea 85/2006.
Lichidatorul judiciar C I SPRL – Filiala I a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, arătând că a inclus mijlocul fix „ Staţie îmbuteliere ape minerale” în lista bunurilor debitoarei în considerarea faptului că, ulterior obţinerii hotărârii judecătoresti invocată de către petentă şi încheierii tranzacţiei extrajudiciare, aşa cum i-a învederat creditorul fiscal, debitoarea a înlocuit şi refăcut integral circuitul termic, aşa cum rezultă din facturile de investiţii înregistrate în contabilitatea debitoarei. Că în considerarea acestui argument, creditorul fiscal, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, procedând la executare silită fiscală a debitoarei, a instituit măsura sechestrului şi cu privire la aceste bunuri, sechestru care nu a fost desfiinţat.
Analizând cauza de faţă, judecătorul sindic reţine următoarele:
Potrivit art 21 alin 1 si 2 din Legea 85/2006,
„ (1) Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care si-a îndeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publica în Buletinul procedurilor de insolventa. La fiecare 120 de zile judecatorul-sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, în care administratorul judiciar va expune în sinteza masurile efectuate în acest interval cuprinse în rapoartele de activitate. (11) În raportul prevazut la alin. (1) se va mentiona si remuneratia administratorului judiciar sau a lichidatorului, cu mentionarea modalitatii de calcul a acesteia.
(2) Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie împotriva masurilor luate de administratorul judiciar.”
În exercitarea atribuţiilor sale legale, lichidatorul judiciar C I SPRL – Filiala I, în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC A M T SRL a depus la dosarul cauzei raportul de activitate nr. /17.04.2015, publicat în BPI 7071/20.04.2015.
Petenta a formulat contestaţie cu privire la măsura lichidatorului judiciar de a include în lista bunurilor debitoarei propuse spre valorificare a unor bunuri, despre care susţine că sunt proprietatea sa.
Referitor la aceste bunuri, lichidatorul judiciar nu contestă împrejurarea că sentinţa civilă 569/1997 a Judecătoriei I (dosar /1995), atestă dobândirea de către petentă a dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcţiei „ Staţie îmbuteliere apă minerală”, nici împrejurarea că, ulterior, debitoarea a dobândit doar dreptul de folosinţă potrivit tranzacţie extrajudiciară autentificată la BNP P M sub nr. /12.10.2004 având ca obiect acordarea unui drept de folosinţă în favoarea debitoarei cu privire la clădire şi la bunurile existente în clădire.
Susţine însă că existenţa un or lucrări de refacere şi înlocuire a acestor bunuri, precum şi instituirea unui sechestru asigurător în cadrul procedurii execuţionale fiscale demarată anterior deschiderii procedurii insolvenţei, ar fi de natură a justifica dreptul de proprietate al debitoarei cu privire la aceste bunuri.
Un atare raţionament nu poate fi primit.
Astfel, modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
Nu se contestă împrejurarea că petenta este cea care a dovedit că a devenit proprietara acestor bunuri printr-unul dintre aceste moduri, respectiv în temeiul unei hotărâri judecătoresti.
Debitoarea, prin lichidatorul judiciar invocă împrejurarea că staţia de îmbuteliere a fost integral refăcută de către debitoare, în calitate de deţinătoare a dreptului de folosinţă.
Un atare raţionament nu este corect, astfel, la fila 42 dosar se află adresa 122/15.01.2007 emisă de petentă pe seama debitoarei.
Astfel, părţile recunosc că în derularea contractului de tranzacţie extrajudiciară prin care debitoarea a dobândit dreptul de folosinţă, debitoarea a solicitat renovarea/ refacerea acestei staţii pentru a putea fi utilizată de debitoare în scopul imbutelierii apelor minerale.
Însă, potrivit menţiunilor din contractul de tranzacţie, precum şi punctului de vedere al petentei mai sus amintit, debitoarea a realizat lucrările de reaparaţii/ refacere pe cheltuiala ei si pe riscul ei.
Nu s-a dovedit în cauză că bunul deţinut de către debitoare a fost în totalitate refăcut, mai mult chiar o atare împrejurare nu ar fi de natură a duce la exproprierea petentei cu privire la proprietatea bunului său.
De asemenea, este lipsită de relevanţă împrejurarea că organul fiscal, în cadrul executării silite fiscale a instituit un sechestru cu privire la bunuri care nu erau în proprietatea debitoarei, instituirea unui atare sechestru neechivalând cu o expropriere.
Faţă de cele ce preced, judecătorul sindic constată că măsura de includere a bunurilor în lista bunurilor proprietatea debitoarei si propunerea de valorificare a acestora este nelegală şi urmează a fi desfiinţată.
Văzând că debitoarea este căzută în pretentii, în temeiul art 274 V C pr civ, urmează a fi obligată la plata sumei de 200lei cu titlu cheltuieli de judecată (taxă timbru)
HOTĂRĂŞTE
Admite contestaţia formulată de petenta U cu privire la raportul de activitate nr. /17.04.2015, publicat în BPI 7071/20.04.2015, întocmit de către lichidatorul judiciar C I SPRL – Filiala I, în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC A M T SRL.
Desfiinţează măsura lichidatorului judiciar de includere în lista bunurilor proprietatea debitoarei si propunerea de valorificare a următoarelor bunuri – centrală termică (2 cazane termostal 232 kw), post transformare, priză pământ, usă metalică.
Obligă debitoarea A M T SRL la plata către petentă a sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Iași
Derularea procedurii insolvenţei-închiderea procedurii
Tribunalul Constanța
Renunţarea la judecata acţiunii creditorului. Soarta contestaţiei debitorului.
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Curtea de Apel București
Insolvenţa. Contestaţie la tabel. Creanţă bugetară. Decădere.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Modalitatea de comunicare a hotărârii judecătorului sindic prin care s-a deschis procedura insolvenţei