Indemnizație de neconcurentă. Neincluderea acesteia în baza de calcul în vederea stabilirii cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului.

Rezumat:

Indemnizaţia de neconcurenţă primită de reclamantă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 21 din Codul muncii, deoarece, în cazul reclamantei, contractul de muncă nu a încetat, ci a fost suspendat de drept până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, iar contraprestaţia angajatorului nu a fost percepută ca o indemnizaţie lunară pe toată perioada de neconcurenţă, ci ca o sumă globală plătită de angajator anterior suspendării contractului individual de muncă. În consecinţă, Curtea apreciază că această indemnizaţie nu a fost acordată de angajator potrivit legii, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin. 3 din OUG nr. 111/2010.

(Decizia nr. 1707 din 27 martie 2018, dosar nr. 4929/86/2017)

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 6 iunie 2017 sub nr. 4929/86/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1495... din 07.04.2017 din dosarul 3313..... privind acordarea indemnizaţiei de creştere copil în baza OUG nr. 111/2010, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recalcularea indemnizaţiei de creştere copil, prin valorificarea veniturilor nete obţinute din indemnizaţia privind clauza de neconcordanţă, începând cu 15.02.2017, plata sumelor rezultate din diferenţele dintre indemnizaţia în plată şi indemnizaţia cuvenită ca urmare a recalculării, actualizate cu dobânda legală şi rata inflaţiei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4530 din 2 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială prin Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială B.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., reiterând susţinerile din cererea înregistrată la Tribunalul Suceava.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă a apreciat că, întrucât în speţă există o concurenţă a normelor de drept intern, respectiv Codul Muncii republicat şi Codul Fiscal, acest conflict privind întâietatea unora dintre normele interne, a fost soluţionat corect de către instanţa de fond, pornind de la principiul „Lex posterior generalis non derogat legi priori specialis”. A arătat că, potrivit acestui principiu, legea generală mai recentă nu are prioritate faţă de legea specială anterioară, dacă aceasta din urmă conţine reglementarea specială, iar legea mai nouă nu conţine o prevedere referitoare Ia aplicarea legii în timp.

Astfel, a apreciat că instanţa de fond a aplicat în mod corect principiile de drept aferente acestei instituţii juridice.

Privind reglementarea clauzei de neconcurenţă, Codul Muncii republicat în art. 21-24 prevede norme speciale de reglementare a clauzei de neconcurenţă, în schimb Codul Fiscal, prin împrejurarea impozitării fiscale, nu prezintă relevanţă pentru reţinerea naturii salaríale a sumei primită cu titlu de indemnizaţie de neconcurenţă, constituindu-se într-un avantaj material de despăgubiri pentru restrângerea exerciţiului dreptului angajatului la libertatea alegerii locului de muncă.

A precizat că atât timp cât printr-o normă specială legiuitorul a exclus natura salarială a unui asemenea venit, nu se poate face abstracţie de voinţa astfel exprimată, rezultând că stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului s-a făcut în mod corect, decizia emisă fiind legală. De asemenea, indemnizaţia de neconcurenţă este postcontractuală, se plăteşte de angajator pe o perioadă de maxim 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă în cazurile prevăzute de lege.

Intimata a mai precizat că indemnizaţia de neconcurenţă nu poate fi plătită pe durata existenţei contractului individual de muncă, nici în timpul executării şi nici în timpul suspendării acestuia, ci se plăteşte de la încetarea contractului individual de muncă. Ori, în speţă, în mod tendenţios, prin încălcarea normelor speciale din Codul muncii care reglementează clauza de neconcurenţă, indemnizaţia de neconcurenţă a fost plătită de angajator în timpul suspendării contractului individual de muncă pentru concediu de maternitate al recurentei-reclamante, cu puţin timp înainte de acordarea concediului pentru creşterea copilului până la 2 ani, cu scopul obţinerii unei indemnizaţii pentru creşterea copilului consistentă.

Pentru aceste motive, a solicitat instanţei să respingă recursul şi să menţină sentinţa recurată ca legală şi temeinică, întemeindu-şi întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 şi urm. din Codul de procedură civilă.

Recurenta, formulând răspuns la întâmpinare, a făcut trimitere la instrucţiunile de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010, din Ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1471/2011, care la pct. A privind condiţiile de eligibilitate prevede clar că „Pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, ….singura modalitate de a beneficia de indemnizaţia de creştere a copilului este realizarea de venituri supuse impozitului pe venit, aşa cum sunt ele prevăzute la art. 3 din OUG nr. 111/2010”. A arătat că la pct. C privind veniturile care se iau în calcul la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, întrebarea nr. 1, cu referire la tichetele de masă, s-a precizat în mod clar faptul că în acord cu definiţia de la art. 55 Cod fiscal „sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură, obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv pentru incapacitate de muncă temporară”. A mai arătat că s-a prevăzut şi faptul că „sunt asimilate salariilor şi orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilată salariilor în vederea impunerii, în această categorie intrând şi tichetele de masă, tichetele de vacanţă, etc”, care, fiind asimilate salariilor şi valoarea acestora fiind impozabilă, vor fi luate în considerare, după cum se reţine în cuprinsul instrucţiunilor.

Concluzionând, a considerat că, prin raportare la instrucţiunile indicate în cuprinsul Ordinului 1471/2011 este evident faptul că veniturile pe care recurenta le-a realizat în baza clauzei de neconcurenţă, prevăzută în cuprinsul contractului de muncă, cu titlu de indemnizaţie de neconcurenţă, şi care au fost supuse impozitării, trebuie luate în considerare la stabilirea indemnizaţiei de creştere a copilului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, ce se subsumează cazului de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul formulat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Recurenta contestă atât actul administrativ emis de pârâtă, cât şi sentinţa primei instanţe, invocând motivul de nelegalitate constând în interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, interpretare potrivit căreia, în vederea stabilirii cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului ,nu s-ar include în baza de calcul reprezentată de veniturile nete realizate în ultimele 12 luni, şi suma primită cu titlu de indemnizaţie de neconcurenţă.

Curtea reţine incidenţa dispoziţiilor legale invocate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, şi anume art.2 alin.1 şi 2 din OUG nr.111/2010 şi ale art. 61 şi 76 din Codul Fiscal (Legea nr. 227/2015).

Potrivit art. 2 din OUG nr. 111/2010: „(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară. (2) Cuantumul indemnizaţiei lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului.”

Din acest text de lege rezultă că, la stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare se iau în calcul – în cazul reclamantei – veniturile din salarii sau asimilate salariilor realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului.

Conform art. 3 alin. 3 din acelaşi act normativ, „Pentru persoanele care realizează venituri din salarii, solde/salarii din funcţie, venitul brut reprezintă salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, prime, orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor acordate de angajator potrivit legii.”

Pornind de la sintagma „acordate de angajator potrivit legii”, Curtea urmează a analiza dacă indemnizaţia de neconcurenţă invocată de recurentă îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţia legală anterior enunţată.

Astfel, conform actului adiţional 1/31.10.2016 la contractul individual de muncă nr.40/29.08.2011, angajatorul C. s-a obligat să plătească reclamantei o indemnizaţie de neconcurenţă brută de 30.000 lei, respectiv 25200 lei net, cu achitarea impozitului reţinut la sursă de 16%, în schimbul angajamentului reclamantei de a nu se angaja la o altă persoană cu activitate similară biroului în judeţul B. după revenirea din concediu de maternitate şi de creştere copil până la 2 ani.

Prevederea legală aplicabilă instituţiei juridice a indemnizaţiei de neconcurenţă este reglementată în art.21 din Codul muncii. Însă, potrivit acestui text de lege, clauza de neconcurenţă, ce poate fi inserată în contractul individual de muncă fie la data încheierii lui, fie pe parcursul executării acestuia, îşi produce efectele după încetarea contractului, când se activează obligaţia angajatului de a nu presta o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la fostul său angajator, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare, pe care angajatorul se obligă să o plătească după data încetării contractului individual de muncă, pe toată perioada de neconcurenţă.

Curtea observă aşadar că indemnizaţia de neconcurenţă primită de reclamantă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.21 din Codul muncii, deoarece, în cazul reclamantei, contractul de muncă nu a încetat, ci a fost suspendat de drept până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, iar contraprestaţia angajatorului nu a fost percepută ca o indemnizaţie lunară pe toată perioada de neconcurenţă, ci ca o sumă globală plătită de angajator anterior suspendării contractului individual de muncă.

În consecinţă, Curtea apreciază că această „indemnizaţie” nu a fost „acordată de angajator potrivit legii”, în sensul dispoziţiilor art. 3 alin.3 din OUG nr.111/2010.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 76 alin. 1 şi alin. 2 lit. q) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, invocate de recurentă, acestea prevăd că: „1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor.

(2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor: q) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă”.

Interpretând acest text de lege, Curtea reţine că indemnizaţia de neconcurenţă reprezintă un venit asimilat salariului şi ar putea fi inclusă în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei de creştere copil, dar doar dacă îndeplineşte condiţia de a fi „plătită conform legii de angajator”. Însă, în cazul reclamantei, această condiţie nu este îndeplinită, conform considerentelor anterior expuse.

În consecinţă, criticile reclamantei nefiind întemeiate, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare