Contestație la executare. Executarea de bunăvoie și într-un termen rezonabil a unui titlu executoriu obținut împotriva statului. Invocarea de către contestatoare a prevederilor o.g.22/2002 privind termenul de grație de 6 luni

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la această instanţă sub nr. XXXX la data de 13.07.2017, contestatoarea AJFP XXXX, a solicitat în contradictoriu cu intimata SC XXXX SRL, suspendarea executării silite şi anularea actelor de executare respectiv somaţia mobiliară FN din XXXX.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatoarea a menţionat că este executată silit din vina exclusivă a intimatei care nu era îndreptăţită să se adreseze executorului judecătoresc întrucât titlul executoriu urma să fie pus în executare potrivit art. 622 C.pr.civ. , însă din cauza reorganizării structurii ANAF, această executare a fost întârziată. De asemenea, contestatoarea a susţinut că beneficiază de termenul de graţie de 6 luni prevăzut de OG 22/2002 care curge în termen de 15 zile de la primirea somaţiei. Contestatoarea a mai arătat că creanţa pusă în executare nu este în totalitate certă, lichidă şi exigibilă, suma de 3685 fiind achitată deja. Restul sumelor nu au putut fi achitate din cauza lipsei fondurilor. Cu privire la cheltuielile de executare silită, contestatoarea a arătat că acestea sunt nelegal stabilite întrucât cuprind şi sumele aferente creanţei care deja a fost achitată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 712 alin. 1 şi 2, 719 C.pr.civ. şi OG 22/2002.

În susţinerea cererii de chemare în judecată, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 28.09.2017, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de suspendare a executării, admiterea în parte a contestaţiei cu privire la suma de 3685 lei, respingerea contestaţiei la executare în rest cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării intimata a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii executării silite şi a susţinut că nu are nicio relevanţă faptul că debitul a fost achitat la data de 25.07.2017, întrucât contestatoarea a mai primit o somaţie în data de 28.06.2017, iar dispoziţiile OG 22/2002 nu au fost încălcate. Cu privire la cheltuielile de executare, intimata a arătat că prin încheierea din XXXX aceste cheltuieli au fost reduse cu suma de 438,5 lei reprezentând onorariu executorului aferent sumei de 3685 lei care a fost deja achitată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 C.pr.civ.

În probaţiune intimata a solicitat roba cu înscrisuri.

La data de 02.10.2017 BEJ XXXX a depus note scrise prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca tardiv formulată şi formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că somaţia din data de XXXX şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare au fost comunicate către contestatoare la data de 30.06.2017 aşa cum reiese din dovada de înmânare de la fila 108. Calculând un termen de 15 zile potrivit art. 715 C.pr.civ. de la data comunicării somaţiei prin raportare la data formulării contestaţiei la executare – 13.07.2017, instanţa reţine că excepţia tardivităţii este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ XXXX, instanţa reţine că această excepţie este vădit neîntemeiată având în vedere că, contestaţia la executare nu a fost formulată de contestatoare în contradictoriu cu BEJ XXXX şi acesta nu este parte în prezentul cadru procesual.

În legătură cu contestaţia la executare, instanţa reţine, în acord cu susţinerile ambelor părţi şi cu înscrisurile depuse la dosar, că executarea silită iniţiată prin somaţia din data de 28.06.2017 este în parte nelegală, mai exact pentru suma de 3685 lei, sumă care fusese deja achitată de către contestatoare încă din data de 23.06.2015 (f.23).

Analizând susţinerile contestatoare referitoare la cheltuielile de executare stabilite de executor, instanţa apreciază că într-adevăr, prin încheierea iniţială de stabilire a cheltuielilor, s-a stabilit un onorariu pentru executorul judecătoresc fără a se ţine seama că suma de 3685 lei fusese deja achitată, iar o asemenea împrejurare trebuie să se reflecte fără îndoială şi asupra onorariului executorului judecătoresc. Numai că, prin încheierea executorului judecătoresc din data de XXXX (f.142), acesta a redus onorariul său aferent sumei deja achitate de 3685 lei, suma iniţială reprezentând onorariu diminuându-se cu 438,5 lei. În aceste condiţii, onorariul total ale executorului judecătoresc a ajuns în prezent la suma de 4.145,5 lei, care se încadrează în pragul maximal prevăzut de Ordinul nr. 2550/C/2006 la care însăşi contestatoarea face referire (f.9).

 Aşadar, având în vedere că în prezent, prin încheierea din data de XXXX (f.142), executorul judecătoresc a revenit asupra onorariului iniţial reducându-l cu suma aferentă debitului de 3685 lei deja achitat, aşa cum solicita contestatoarea, instanţa apreciază că cererea de anulare parţială a încheierii iniţiale a executorului judecătoresc referitoare la onorariul iniţial a rămas fără obiect şi nu mai există niciun interes pentru un asemenea demers.

Instanţa consideră că susţinerile contestatoarei referitoare la presupusa încălcare a dispoziţiilor OG 22/2002 şi posibilitatea executării voluntare a obligaţiei sunt neîntemeiate.

Astfel, instanţa reţine că titlul executoriu care a stat la baza executării silite este reprezentat de Sentinţa Civilă nr. XXXX din XXXX pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. XXXX rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. XXXX din XXXX a Tribunalului Teleorman. 

În jurisprudența sa constantă, CEDO a stabilit că dreptul de acces la o instanţă, garantat de art. 6 din Convenţie, ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână ineficientă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri, pronunţată de orice instanţă, trebuie aşadar considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 din Convenţie.

Tribunalul constată că Sentinţa Civilă nr. XXXX din XXXX pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. XXXX rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. XXXX din XXXX a Tribunalului Teleorman fost pronunțată în contradictoriu şi cu DGFP Teleorman (autoarea contestatoarei), instituție asimilată statului, administrației acestuia, astfel încât se poate concluziona că intimata a obținut o hotărâre judecătorească, un titlu executoriu, împotriva statului.

În cauza CEDO Fundaţia Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate şi Stanomirescu împotriva României, hotărârea din 07.04.2014, paragr. 58, Curtea a stabilit că o persoană în favoarea căreia s-a pronunţat o hotărâre împotriva statului nu are obligaţia de a iniţia o procedură distinctă pentru a obţine executarea silită: autorităţile statului sunt cele cărora le revine în primul rând sarcina de a garanta executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva statului, începând cu data la care hotărârea devine obligatorie şi executorie. O astfel de hotărâre trebuie notificată în bună şi cuvenită formă autorităţii în cauză a statului pârât, care este aşadar în măsură să facă toate demersurile necesare pentru a se conforma hotărârii sau pentru a o comunica altei autorităţi publice competente pentru chestiunile legate de executarea hotărârilor judecătoreşti.

În cazul în care administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre, ori o execută tardiv, garanţiile prevăzute la art. 6, de care a beneficiat justiţiabilul pe parcursul etapei judiciare a procedurii, îşi pierd orice raţiune de a fi (Hornsby, citată anterior, pct. 41, Okyay şi alţii, citată anterior, pct. 72, Niţescu împotriva României, nr. 26004/03, pct. 32, 24 martie 2009, Iera Moni Profitou Iliou Thiras împotriva Greciei, nr. 32259/02, pct. 34, 22 decembrie 2005, şi Costin, citată anterior, pct. 27).

Un termen de executare nerezonabil de lung al unei hotărâri obligatorii poate, de asemenea, să implice încălcarea Convenţiei [Bourdov (nr. 2), pct. 66]. Caracterul rezonabil al unui astfel de termen trebuie să fie apreciat ţinând seama în special de complexitatea procedurii de executare, de comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi de cuantumul şi tipul sumei acordate de instanţă (Raïlian împotriva Rusiei, nr. 22000/03, pct. 31, 15 februarie 2007).

Rezumând aceste principii, instanţa apreciază că un titlu executoriu obţinut împotriva statului trebuie să fie executat de bunăvoie şi într-un termen rezonabil, ţinând seama de anumite particularităţi ale speţei.

În aplicarea acestor reguli fundamentale, instanţa consideră că executarea unui titlu executoriu împotriva statului sau a unei instituţii a acestuia implică anumite particularităţi determinate de natura, structura şi modul de organizare a debitorului, specificităţi ce se pot manifesta sub forma imposibilităţii de executare imediată şi de bunăvoie chiar în prezenţa unei bune-credinţe evidente din partea debitorului, împrejurări care au justificat adoptarea OG 22/2002.

Cu toate acestea, potrivit principiilor jurisprudenţiale amintite, atunci când statul a fost obligat şi a avut cunoştinţă de obligaţia stabilită în sarcina sa, acesta trebuie să demareze imediat toate demersurile de executare de bună-voie a obligaţiei fără să aştepte o executare silită declanşată împotriva sa.

Aşadar, dispoziţiile OG 22/2002 nu pot fi interpretate ca oferind o imunitate la executarea silită, ci reprezintă instituirea unui simplu mecanism de reglementare a unor situaţii justificate obiectiv de necesităţile administrativ-organizatorice ale debitorului, mai ales în legătură cu nevoia de previzionare a bugetului necesar în vedere executării obligaţiilor executorii, astfel încât să nu fie pusă în primejdie funcţionarea instituţiei prin efectuarea unor plăţi intempestive şi neprevăzute.

Având în vedere acest aspecte, tribunalul reține că, fiind obligată prin Sentinţa Civilă nr. XXXX din XXXX pronunţată de Judecătoria Alexandria în dosarul nr. XXXX rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. XXXX din XXXX a Tribunalului Teleorman, începând cu data de 06.06.2014 (data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinței), contestatoarea avea  obligația de a proceda la efectuarea imediată a demersurilor ce se impuneau în scopul executării de bunăvoie a obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.

Ţinând seama de complexitatea procedurii de executare, de obiectul hotărârii de executat, de atitudinea părților și comportamentul creditorilor şi al autorităţilor competente precum și de alte împrejurări particulare ale cauzei (în acest sens a se vedea Dumitru şi alţii c. României, decizia din 4 septembrie 2012, nr. 57265/08), instanţa reţine că debitoarea contestatoare nu a dovedit în nici un fel că, imediat după rămânerea definitive şi irevocabile a sentinței – 06.06.2014, a efectuat anumite demersuri şi şi-a mobilizat întregul aparat administrativ pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei, aşa cum susţine că a intenţionat.  În afara plăţii parţiale de 3685 lei care a fost achitată oricum după un an de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinței, contestatoarea nu a dovedit alte demersuri în vederea executării voluntare a obligaţiei. Presupusele restructurări ale organizării debitoarei nu pot reprezenta, în opinia instanţei, un motiv suficient pentru neexecutarea timp de aproximativ 3 ani a unei obligaţii stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. 

Contestatoarea avea cunoştinţă de faptul că trebuie să execute obligaţiile stabilite prin hotărârea definitivă încă din luna iunie 2014 şi cu toate acestea, a efectuat o plată parţială abia în iunie 2015, iar restul debitului a fost achitat după mai mult de 3 ani şi nu prin executare voluntară ci numai ca urmare a declanşării executării silite. În aceste condiţii, ţinând seama de principiile stabilite de CEDO în Cauza Dumitru Popescu contra României, instanţa apreciază că recunoaşterea în favoarea contestatoarei a unui termen de graţie de 6 luni de la data primirii somaţiei, după ce aceasta a avut deja la dispoziţie aproximativ 3 ani pentru executarea voluntară a obligaţiei şi nu a efectuat demersurile necesare, ar reprezenta o măsură care ar înfrânge principiile jurisprudenţiale CEDO referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la executarea obligaţiilor de către stat într-un termen rezonabil.

Având în vedere soluţia dată contestaţiei la executare, precum şi considerentele deja arătate, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite, nefiind îndeplinite condiţiile art. 719 C.pr.civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 717 alin. 2 C.pr.civ., ţinând seama de măsura admiterii contestaţiei la executare, instanţa va obliga contestatoarea la plata către BEJ XXXX a sumei de 60 de lei reprezentând parţial contravaloarea serviciilor de copiere a dosarului de executare. De asemenea, pentru aceleaşi considerente, instanţa va intimata la plata către BEJ XXXX a sumei de 22,1 lei reprezentând parţial contravaloarea serviciilor de copiere a dosarului de executare.

Domenii speta

Spete similare