Acțiune în grănițuire. Respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la edificarea unui gard pe linia de hotar într-un termen de cel mult 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. Servitutea de vedere și servitutea de picătura streșini

Sentinţă civilă 2182 din 20.09.2017


Prin  cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 27.11.2015, sub nr. XXXX, reclamanţii XXXX şi XXXX l-au chemat în judecată pe pârâtul XXXX,  pentru ca prin  hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: stabilirea  liniei de hotar care desparte proprietăţile părților;  linia de hotar dintre proprietăţile acestora sa fie materializata prin gard despărţitor, într-un termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea pârâtului să lase in deplina proprietate si paşnica folosinţa

suprafața de circa 40 mp, suprafaţa pe care o poseda ca neproprietar si care le aparţine; obligarea acestuia  să închidă cele 2 ferestre de vedere, într-un termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, ferestre paralele cu linia de hotar, orientate

fondul ce ne aparţine si executate fără acordul nostru la o distanta mai mica de 2 m faţă  de hotar; obligarea pârâtului  la daune in cuantum de 100 lei/zi de întârziere începând

cu data expirării termenului de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești si pana la executarea efectiva a obligaţiilor; cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, au arătat că sunt proprietari ai terenului in suprafaţa de 1558,06 mp situat în comuna XXXX, județul XXXX, așa cum rezulta din contract de vânzare cumpărare XXXX, drept intabulat in cartea funciara nr. XXX cu încheierea XXXX.Pe laturile de nord si vest semnele de hotar sunt neschimbate din momentul în care au dobândit proprietatea şi până în prezent, însa, cât priveşte latura de est, pârâtul a intrat constant in ultima perioada în curtea proprietatea reclamanţilor, modificând vizibil semnele vechi de hotar. Deși în cartea funciara deschiderea la drumul public (sud) este de 4,70 m, în realitate,  nu mai deţin în prezent decât o lăţime de 14,10 m, distanta măsurata la strada, ceea ce înseamnă o lipsa de 60 cm. Aceasta distanta se măreşte însa la jumătatea curţii, unde lipsa de teren este mai accentuată, întrucât lăţimea curţii este cu 80-90 cm mai mică, ajungând ca in punctul maxim cu  o lipsa de 95 cm. Întrucât aceasta situaţie se regăseşte pe o lungime de circa 55 m, rezultă o suprafaţă ocupată nelegal de către pârât de circa 40 mp (0,6+0,95x55/2=42,62 mp).

Cât priveşte solicitarea de stabilire prin hotărâre ca linia de hotar dintre proprietățile părţilor, să  fie materializata prin gard despărţitor, într-un termen de 3 luni de rămânerea irevocabilă a hotărârii, având  în vedere ca paratul a construit 2 ferestre de vedere, paralele cu linia de hotar si orientate către fondul ce le aparţine, fără acordul lor,  la o distanta mai mica de 2 m, încălcând astfel dispoziţiile art. 615 CC, au solicitat obligarea pârâtului  sa le închidă, urmând a fi obligat  la daune in cuantum de 100 lei/zi de întârziere începând cu data expirării termenului de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti si pana la executarea efectiva a obligaţiilor.

În drept,  acţiunea a fost întemeiată pe  dispoziţiile art. 560, 561, 563, 615, 1536/CC.

În dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosarul cauzei înscrisuri în copii  certificate pentru conformitate cu originalul  ( filele 7-12).

La data de 13.01.2016, pârâtul XXXX, a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea  doar în parte, în ceea ce priveşte stabilirea liniei de hotar de desparte proprietăţile părţilor şi respingerea  restul capetelor de cerere ca nefondate.

În motivare, a arătat că este proprietarul terenului in suprafaţa de 1770 m.p. ce se învecinează pe latura de V cu proprietatea reclamanţilor. După cum rezulta din contractul de vânzare-cumpărare nr.XXXX reclamanţii au devenit proprietari ai terenului învecinat cu proprietatea sa la vest în anul 2003. A menţionat că a dobândit terenul al cărui proprietar este în prezent, în anul 1981, iar pe acest teren  a construit o casa în locuiește  împreuna cu familia sa, între anii 1981-1985. În momentul în care a construit casa a avut acordul vecinilor săi din acel moment si nu au existat probleme nici cu hotarul dintre proprietăţile noastre între care a existat un gard despărţitor pe toata lungimea curţii si nici cu ferestrele pe care le-a construit casei, cele despre care se face vorbire in acţiunea reclamanţilor, deoarece casa nu este construită pe hotar si este poziţionată, conform dispoziţiilor legale de la acea vreme, astfel cum i s-a comunicat de la Primăria XXXX.

Cu privire la ferestrele  la care fac referire reclamanţii, fac parte din doua camere si sunt ferestre de lumina si aerisire, deoarece casa este prevăzuta cu un hol în dreptul camerelor si în atare situaţie fără cele doua ferestre ar însemna să nu mai beneficieze de lumina naturală în cele doua camere si să le aerisească. Casa veche care exista în curtea vecinilor săi în anii 1981-1985 când a construit locuinţa,  era poziţionată spre strada şi ferestrele nu erau paralele cu casa lor, astfel încât nu îi deranja cu nimic. Reclamanţii au desfiinţat o parte din gardul ce despărţea proprietăţile, chiar in dreptul casei, astfel acum exista gard doar pentru câţiva metri până la casa si apoi se continua în spatele casei.

I s-a reproşat de către reclamanţi că întreg hotarul nu este stabilit corect, însa existau doi salcâmi ajunşi la maturitate care se aflau în curtea sa in anul 1981, mai exista un nuc pe care l-a plantat în urma cu aproximativ 15 ani în interiorul curţii sale. În cazul în care ar muta gardul astfel cum doresc reclamanţii ar însemna ca aceşti pomi să fie, ori pe linia de hotar, ori chiar in curtea reclamanţilor ( ceea ce nu corespunde cu situaţia anului 1981 si nici cu anul 2000).

A precizat  ca la momentul dobândirii terenului in litigiu, respectiv anul 1981 curtea era împrejmuita pe toate laturile si nu a avut niciodată probleme cu niciun vecin.

In ceea ce priveşte ultimul capăt de cerere, referitor la obligarea la daune de 100 lei/zi de întârziere, a apreciat ca nici acest capăt de cerere nu se justifica, art. 1536 Cod civil invocat de către reclamanţi neavându-si aplicabilitatea în speţa de fata, deoarece textul

de lege menţionează obligaţia plaţii daunelor-interese egale cu dobânda

legala calculata de la data la care debitorul este în întârziere asupra

echivalentului in bani al obligaţiei. Ori,  în cauza de fata trebuie să construiască

împreuna un gard pe cheltuiala comuna, iar cu privire la închiderea

ferestrelor, reclamanţii nu au solicitat un echivalent al obligaţiei sale la

care sa fie calculate daunele .

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 Cod proc. civ.

În dovedire a depus în xerocopie CI,  autorizaţia nr. XXXX, adeverința nr. XXXX eliberată de Primăria comunei XXXX, titlul de proprietate nr. XXXX.

La data de 01.02.2016, reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare prin  care au arătat că şi pârâtul solicită admiterea acţiunii si stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile, au solicitat  efectuarea unei expertize topo având obiective-pe grănițuire. Cât priveşte cererea de revendicare a unei suprafeţe de teren,  au arătat  că în realitate pârâtul  a profitat  de faptul ca au fost plecaţi din localitate o lunga perioada de timp şi în acest interval şi-a extins posesia în curtea lor , acaparând circa 60 cm din deschiderea curţii reclamanţilor  la strada care se transpune intr-o suprafaţa de circa 40 mp ocupata nelegal de către pârât.  Cu privire la  ferestre, acestea  au fost construite abuziv si nelegal atât prin raportare la disp. vechiului cod civil cât si la cele ale noului cod civil, ele fiind amplasate la o distanta mai mica de 19 decimetri/ 2 metri.

La aceeaşi dată reclamanţii au formulat cerere completatoare  prin care au solicitat obligarea paratului la montarea de jgheaburi, burlane, parazăpezi la acoperişul tuturor construcţiilor ce ii aparţin si care sunt situate in imediata apropiere a liniei de hotar, intr-un termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; obligarea acestuia  la daune cominatorii in cuantum de 100 lei/zi de întârziere începând cu data expirării termenului de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti si până la executarea efectiva a obligaţiilor privind montarea de jgheaburi, burlane, parazăpezi la acoperişurile construcţiilor sale, situate în imediata apropiere a liniei de hotar, sub distanta minima prevăzuta de legea civila, motivat de faptul că distanta dintre streaşină construcţiilor (casa si anexe) pârâtului şi limita de hotar este sub limita legala, iar apa din ploi si zăpezi se scurge de pe acoperişul casei sale in terenul reclamanţilor şi  pentru a da eficienta hotărârii pronunţate solicit obligarea paratului la daune cominatorii.

La data de 01.03.2016, pârâtul a formulat întâmpinare la cererea completatoare  prin care a solicitat respingerea acesteia ce nefondată, motivat de faptul că în apropierea hotarului reclamanţilor, aceştia  nu deţin nicio construcţie care ar putea fi afectată de apele pluviale sau de zăpada ce ar putea sa cada de pe construcţiile sale. Casa sa este construită de peste 30 de ani, între el şi foştii proprietari nu au existat litigii privind hotarul, ferestrele sau picătura streșinii, ceea ce înseamnă ca nu a inculcat din niciun punct de vedere proprietatea vecina. Așa cum a arătat şi în întâmpinarea iniţiala, se poate ajunge la situaţia în care hotărârea ar deveni definitiva într-o luna din toamna şi iarna pe timp de trei luni din cauza vremii să nu poată să facă astfel de lucrări şi în atare situaţie ar fi obligat la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere așa cum în mod nefondat solicită reclamanţii.

Cu ocazia cercetării judecătoreşti s-a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatorii, s-au efectuat expertize specialitatea topografie şi construcţii.

Analizând probatoriul din cauză, reține următoarele:

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. XXXX reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în intravilanul comunei XXXX, satul XXXX, județul XXXX, număr cadastral 38 (f. 8), compus din casă și teren.

Conform celor menționate în cuprinsul titlului de proprietate anterior indicat și planului de amplasament (f. 11 verso), imobilul reclamanților se învecina la est cu imobilul pârâtului XXXX.

Potrivit titlului de proprietate nr. XXXX (f. 32), pârâtul XXXX este proprietarul unei suprafețe intravilane de 598 m.p., compusă din casă și teren, învecinându-se cu reclamanții.

În ceea ce privește capătul de cerere privind grănițuirea celor două proprietăți învecinate, instanța reține că, potrivit art. 560 din Codul civil: ”Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.”.

Cu alte cuvinte, grănițuirea constituie o obligație comună pentru proprietarii terenurilor învecinate, aceștia fiind obligați să contribuie în mod egal la cheltuielile ocazionate de aceasta.

În cadrul unei astfel de acțiuni, instanta nu are a se pronunța asupra existentei dreptului de proprietate în întregul său, ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate în partea aflată în litigiu, al cărui contur este fixat prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile. Astfel, operatiunea judiciară a grănițuirii presupune identificarea hotarului real, trasarea hotarului și asezarea semnelor de hotar.

Mai mult decât atât, în principiu, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, cu scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul. Rezultă că grănițuirea, fiind menită să apere dreptul de proprietate, se poate cere atât în cazul inexistenței unei delimitari între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părți. Totodată, este necesar ca o grănițuire dispusă prin hotărâre judecătorească să rezolve contestațiile și pretențiile părților cu caracter revendicativ, dar și să nu țină seama de transformările produse în configurația terenurilor din cauze care nu le sunt imputabile.

Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul judiciar în specialitatea topografie XXXX (f. 98-101), linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtului este cuprinsă între punctele: (i) 106-209, porțiune materializată printr-un grad de plasă de sârmă de 5,54 m, punctul 209 fiind bulumac din beton; (ii) 209-314 porțiune care nu este materializată cu împrejmuire, în lungime de 42,73 m, punctul notat cu 314 fiind un bulumac din beton și corespunde cu începutul gardului; (iii) 314-603 limită propusă de expert în lungime de 36,35 m, punctul 603 fiind un bulumac de beton și (iv) 603-703 limită propusă de expert în lungime de 31,12 m, punctul 703 fiind un bulumac de beton.

Raportul de expertiză a fost avizat de OCPI XXXX prin procesele verbale de recepție nr. 575/2016 (f. 102-103) și 576/2016 (f. 104-105).

Pe cale de consecință, instanța va admite acest capăt de cerere și va stabili hotarul despărțitor dintre proprietatea reclamanților și proprietatea pârâtului pe aliniamentul delimitat prin punctele XXXX, conform raportului de expertiză, însoțit de procesul verbal de recepție XXXX al OCPI XXXX.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtului la edificarea unui gard pe linia de hotar într-un termen de cel mult 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, instanța reține, în completarea dispozițiilor art. 560 din Codul civil, că, potrivit art. 561 din același act normativ: ”Orice proprietar poate să îşi îngrădească proprietatea, suportând, în condiţiile legii, cheltuielile ocazionate.”

Analizând aceste dispoziții legale, instanța reține că proprietarul unui imobil nu este obligat să procedeze la construirea unui gard, legea nefiind imperativă sub acest aspect, ci, din contra, conferă proprietarului dreptul de a-și îngrădi proprietatea când și cum dorește, evident, cu respectarea drepturilor celorlalți proprietari și suportând costurile aferente îngrădirii.

Întrucât nu există niciun text legal care să instituie o obligație în sarcina pârâtului de a edifica un gard prin care să își împrejmuiască proprietatea, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere privind acțiunea în revendicare, instanța reține că reclamanții, în cadrul ședinței publice din data de XXXX (f. 143) au renunțat expres la acest capăt de cerere astfel încât în temeiul art. 406 C.proc.civ., instanța va lua act de renunțarea exprimată de reclamanți cu privire la acțiunea în revendicare.

Cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtului să închidă cele 2 ferestre de vedere paralele cu linia de hotar, instanța reține că în discuție este servitutea de vedere și respectarea acesteia de către pârât.

Anterior analizării condițiilor legale aferente servituții de vedere, instanța apreciază că se impune stabilirea legii civile aplicabile acesteia.

Referitor la aceasta se reține în primul rând că potrivit răspunsurilor la interogatoriu oferite de pârât – întrebarea 3 (f. 70), ferestrele existau la nivelul anului 2003, când reclamanții au dobândit dreptul de proprietatea asupra imobilului vecin cu cel al pârâtului.

Având în vedere aceste aspecte, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului Cod civil potrivit căruia servituțile constituite sub imperiul reglementării anterioare sunt guvernate de aceasta, în cauză, cu privire la servitutea de vedere, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.

Potrivit art. 612 C.civ. de la 1864: ”Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietatii ingradite sau neingradite a vecinului sau, de nu va fi o distanta de 19 decimetri intre zidul pe care se deschid aceste vederi si proprietatea vecina.”, iar conform art. 613 C.civ. de la 1864: ”Nimeni nu poate avea vederi piezis pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanta de sase decimetri.”

Totodată, conform art. 614 din C.civ. de la 1864: ”Distanta de care este vorba in cele doua articole precedente se socoteste de la fata zidului, pe care s-a deschis vederea, si, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafara, pina la linia de despartire a celor doua proprietati.”

Analizând aceste dispoziții legale instanța reține că servitutea de vedere reglementată prin dispozițiile Codului civil stabilește o limită imperativă de 1,9 m între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină în cazul vederii directe, distanța urmând a fi stabilită pornind de la fața zidului pe care s-a deschis vederea, iar în cazul balcoanelor sau alte asemenea de la linia lor cea mai avansată, până la linia de hotar dintre cele două proprietăți.

Conform raportului de expertiză tehnică realizat de expertul judiciar în specialitatea construcții XXXX (f. 80, 128, 129), instanța reține că pârâtul dispune în cadrul casei aflate în proprietate, de 2 ferestre la parter, o fereastră având dimensiunile de 1,45 m x 1,15 m și o fereastră având dimensiunile de 1,20 m x 1,10 m, iar la etajul 1 al casei sale are de asemenea 2 ferestre, o fereastră având dimensiunile de 1,80 m x 1,15 m și o fereastră având dimensiunile de 1,20 m x 1,10 m (f. 131-134).

Instanța reține că toate aceste 4 ferestre sunt de vedere și au fost construite cu nerespectarea dispozițiilor art. 612 C.civ. de la 1864 fiind la distanță de 1,17-1,18 m față de linia de hotar (f. 136 – 137).

Totodată, instanța reține că pârâtul mai beneficiază atât la parter cât și la etaj de căte o fereastră de dimensiuni mai mici de 0,70 m x 0,60 m care însă are natura unei ferestre de aerisire și care este concordantă cu dispozițiile legale mai sus amintite.

Mai mult decât atât, instanța reține că potrivit propriilor susțineri ale pârâtului (f. 72), ferestrele sunt paralele cu linia de hotar.

Nu în ultimul rând, instanța reține că deși pârâtul, atât prin întâmpinare cât și prin răspunsurile la interogatoriu – întrebarea 12, a afirmat că ferestrele au fost edificate cu acordul nescris foștilor proprietari ai imobilului actualmente deținut de reclamanți (f. 73), nu a făcut dovada în acest sens.

În plus, pârâtul nici nu a invocat și nici nu a dovedit existența unei astfel de convenții, simpla conduită indiferentă manifestată de autoarea reclamanților pe perioada construirii neputând fi considerată convenție între părți.

Potrivit art. 1075 C.civ. de la 1864: ” Creditorul poate cere a se distrui ceea ce s-a facut, calcindu-se obligatia de a nu face si poate cere a fi autorizat a distrui el insusi, cu cheltuiala debitorului, afara de dezdaunari.”

Pe cale de consecință, instanța va admite acest capăt de cerere și, reținând aplicabilitatea principiului disponibilității, va obliga pârâtul să închidă doar cele 2 ferestre de la parter ori să procedeze la efectuarea unor modificări ale ferestrelor amplasate în zidul casei sale dinspre proprietatea reclamanților, astfel încât să permită exclusiv trecerea luminii, astfel cum aceste ferestre sunt individualizate în raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții și în anexa 3 la acest raport, întocmite de expertul judiciar în specialitatea construcții Tănase Marian.

Instanța nu poate reține solicitarea reclamanților, privind închiderea ferestrelor doar prin utilizarea materialelor indicate de către expert, apreciind că modalitatea concretă de aducere la îndeplinire a obligației impuse, rămâne la latitudinea pârâtului.

Astfel, în raport de dezvoltarea actuală a tehnicii, există mai multe tipuri de soluții tehnice prin care geamul ferestrei poate fi obturat astfel încât să permită exclusiv trecerea luminii, fie prin montarea unui geam special construit în acest sens, fie prin lipirea de folii sau alte eventuale materiale care să împiedice vederea.

În aceste condiții, instanța consideră că trebuie recunoscut dreptul pârâtului de a decide în privința soluției tehnice pe care înțelege să o adopte pentru realizarea modificărilor.

În ceea ce privește cel de-al cincilea capăt de cererea introductivă modificată, referitor la obligarea pârâtului la montarea de jgheaburi, burlane, parazăpezi la acoperișul tuturor construcțiilor care îi aparțin și care sunt situate în imediata apropiere a liniei de hotar, instanța reține că în discuție este servitutea de picătura streșinii și respectarea acesteia de către pârât.

Anterior analizării condițiilor legale aferente servituții de picătura streșinii, instanța apreciază că se impune stabilirea legii civile aplicabile acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, prin raportare la dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului Cod civil potrivit căruia servituțile constituite sub imperiul reglementării anterioare sunt guvernate de aceasta, în cauză, cu privire la servitutea de vedere, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.

Potrivit art. 615 C.civ. de la 1864: ”Tot proprietarul este dator a-și face streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, sau pe ulite, iar nu pe locul vecinului său.”

Referitor la această servitute, se reține că, potrivit răspunsurilor la interogatoriu oferite de pârât – întrebarea 15 (f. 70), pârâtul arată că nu este adevărată afirmația reclamanților conform căreia apa din ploi și zăpezi se scurge.

Astfel instanta reține ca, exerciţiul dreptului de proprietate este subsumat, potrivit normelor constitutionale, conceptului de bună-credință, obligației de neatingere a drepturilor și libertăților altor persoane (art. 57), precum și de asigurare a bunei vecinătăți [art. 44 alin. (8)].

Văzute ca limite interne de exercitare a dreptului de proprietate, aceste obligații ființează numai ”în scopul pentru care ele au fost prevazute”  potrivit art. 18 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului ratificata prin Legea nr. 30/1994, text prevalent conform art. 11 alin. (3) din Constitutie), adică, potrivit art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, în deplină concordanță cu finalitatea economica și socială a dreptului de proprietate.

Ipoteza negativă a nesocotirii acestor limite, desemneaza abuzul de drept și atrage răspunderea juridică pentru prejudiciile cauzate terților.

În sensul acestor reguli de drept, se reține că servitutea privind picătura streșinilor prevăzută de art. 615 C.civ. de la 1864, reprezintă o obligație impusă celui care construiește o casă de a-și face streașina în așa fel încât apele rezultate din ploi sau din topirea zăpezilor să se scurga pe terenul său sau în strada și nu pe terenul vecinului.

Apa de ploaie sau cea rezultată din topirea zăpezii căzută pe fond, conform art. 615 C.civ. de la 1864, poate fi lasată să se scurgă pe fondul inferior în mod natural, deoarece vecinul este supus la servitutea de scurgere conform art. 578 C.civ. de la 1864.

Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul judiciar în specialitatea construcții XXXX (f. 117-121), pârâtul deține în proprietate o casă cu parter și etaj 1 care are o înălțime până la coamă de 9 m, iar lipit de aceasta mai are o extindere de locuință care se dezvoltă doar pe parter, cu o înălțime de 6 m., fără însă ca aceste construcții să fie prevăzute cu jgheaburi, burlane și parazăpezi pe acoperiș.

Astfel încât apa rezultând din topirea zăpezilor și din ploi se scurge pe proprietatea reclamanților.

De asemenea, instanța reține că potrivit răspunsurilor la interogatoriu date de pârât – raspunsul la întrebarea 13 (f. 73), acesta a arătat că niciuna dintre construcțiile proprietatea sa nu este prevăzută cu jgheaburi, burlane sau parazăpezi pentru captarea și direcționarea apei rezultând din ploi și topirea zăpezilor.

Din suplimentul nr.2 la raportul de expertiză (f. 130), reiese că pârâtul a montat jgheaburi și burlane la acoperişul construcţiilor din imediata vecinătate a liniei de hotar.

Pe cale de consecință, instanța va admite și acest capăt de cerere, în parte, și va obliga pârâtul să monteze parazăpezi la proprietatea sa, astfel cum aceasta este identificată în raportul de expertiză tehnică judiciar întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie XXXX.

Referitor la stabilirea unui termen de 3 luni, în interiorul căruia pârâtul să îşi îndeplinească obligaţiile, instanţa reţine că nu există niciun temei juridic care să justifice admiterea unei astfel de cerere, urmând, ca, în faza de executare silită, creditorul să acorde, dacă se impune, un termen rezonabil, odată cu punerea în întârziere a debitorului, în care pârâtul să îşi execute obligaţiile.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere până la momentul executării efective a hotărârilor judecătorești, instanța reține că reclamanții solicită aplicarea art. 906 C.proc.civ. („ alin.1 ) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare”.), or acest text legal își găsește aplicarea numai în măsura în care există un titlu executoriu cu privire la o obligație de a face intuitu personae, iar debitorul unei astfel de obligații nu se conformează obligației de a face cuprinse în titlul executoriu.

Întrucât în speța de față reclamanții nu au un titlu executoriu în sensul art. 906 C.proc.civ, iar obligaţiile reţinute în sarcina pârâtului nu sunt incluse în categoria celor intuitu personae, instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 453 C.proc.civ.: ”(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.”

Având în vedere că cererea introductivă a fost admisă în parte, instanța va compensa cheltuielile de judecată suportate de reclamanți (f. 18,19, 20, 65, 66, 149-151) cu cele suportate de pârât (f. 63, 141), și va obliga pe pârât, după compensare, la plata către reclamanți a sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Domenii speta