Pretenţii, daune morale. Lipsă capacitate procesuale de folosinţă a pârâtului Biroul Electoral Central ca organism electoral ce funcţionează în mod temporar şi se formează exclusiv pentru organizarea alegerilor electorale şi lipsă de calitate procesuală p

Hotărâre 9053 din 28.11.2017


INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti- Secţia a III a Civilă, la data de xx.xx.2017, sub nr.X/36/2017, formulată de către reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Biroul Electoral Central și Guvernul României, obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei, ca urmare a îngrădirii dreptului la vot.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de XX.XX.2016, Guvernul României a organizat alegeri parlamentare, sens în care acesta, dar şi Biroul Electoral Central, au emis o serie de legi şi decizii pentru organizarea alegerilor.

A mai arătat reclamantul că Decizia Biroului Electoral Central nr.72/D/21.10.2016 privind organizarea votului în sistemul penitenciar şi Legea privind privind organizarea votului din diaspora, respectiv posibilitatea de a vota prin corespondenţă, îi încalcă acestuia drepturile prevăzute de art.16, 30 şi 36 din Constituţia României.

Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. A/2017 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu, şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de XX.XX.2017, sub nr.X/299/2017.

La termenul de judecată de la data de XX.XX.2017 instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate prin întâmpinare şi a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Biroul Electoral Central.

Analizând  actele şi lucrările dosarului, deliberând cu prioritate, conform art 248 alin 1 NCPC, asupra excepţiilor invocate, instanţa reţine următoarele:

Conform art.32 alin.1 lit.a C.proc.civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii.

Potrivit art.40 alin.1 C.proc.civ., cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. De asemenea, în cazul lipsei calităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

Capacitatea procesuală constituie transpunerea în plan procesual a capacităţii civile.

Potrivit art.7 alin.1 din Legea 208/2015, pentru organizarea procesului electoral funcţionează în mod permanent Autoritatea Electorală Permanentă, care emite hotărâri, decizii şi instrucţiuni. În perioada organizării alegerilor se formează Biroul Electoral Central, birouri electorale de circumscripţie la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti, oficii electorale de sector, în cazul municipiului Bucureşti, şi un birou electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, precum şi birouri electorale ale secţiilor de votare. 

Din ansamblul dispoziţiilor Legii 208/2015, instanţa reţine că Biroul Electoral Central este un organism electoral ce funcţionează în mod temporar şi se formează exclusiv pentru organizarea alegerilor electorale, astfel că până la data organizării unor noi alegeri parlamentare această entitate electorală nu există.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi va respinge cererea împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă invocată de pârâtul Guvernul României, instanţa o va respinge, reţinând că apărarea conform căreia raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative, care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, făcută în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege se circumscrie excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât; în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, instanţa o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor constituţionale şi celor ale Legii 90/2001, Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, iar pentru realizarea atribuţiilor sale adoptă acte administrative de autoritate pe baza şi în vederea executării legii, în condiţiile art. 102 şi 108 din Constituţie. În aceste condiţii, Guvernul României poate sta în justiţie, în calitate de pârât, numai în litigii de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, or în speţă nu a fost formulat vreun capăt de cerere privind contestarea legalităţii vreunui act emis de guvern.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă, va respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Biroul Electoral Central.

Respinge cererea formulată de reclamantul C.G. în prezent în stare de arest la Penitenciarul …., în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ELECTORAL CENTRAL, cu sediul în Bucureşti, .., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă,

Respinge cererea formulată de  în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în Bucureşti, …., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi XX.XX.2017.