Contestaţie la executare. Garanţiile personale iau naştere în cadrul unui raport obligaţional prin care fideiusorul îşi asumă faţă de creditor responsabilitatea executării unei obligaţii a debitorului principal, fiind necesară, ad validitatem, încheierea

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de XX.XX.2017, sub nr. X/299/2017, contestatoarea A a chemat în judecată pe intimata B, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea executării silite începute împotriva sa de către pârâtă, în cadrul dosarului nr. C/2017, aflat pe rolul BEJ D şi anularea încheierii de încuviinţare a executării silite pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. E/2017 la data de 30.03.2017, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că, în luna august 2014, la rugămintea numitei F, a acceptat să participe la contractarea de către aceasta din urmă, în calitate de girant, a unui credit de nevoi personale. Contestatoarea a susţinut că s-a obligat, în calitatea menţionată, prin completarea a două formulare, respectiv Adeverinţă de venit şi Anexă – Giranţi, fără a participa la încheierea contractului de împrumut, astfel cum convenise cu debitorul principal, şi necunoscând suma ce făcea obiectul acestuia sau persoana creditorului. Totodată, s-a arătat, că la data de 18 august 2017, a primit de la BEJ D, înştiinţarea de înfiinţare a popririi, ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu, reprezentat de Contractul de împrumut nr. G/2014, în care contestatoarea figura ca girant.

În considerarea celor precizate, contestatoarea a susţinut, în continuare, nelegalitatea executării, motivând că este incidentă nulitatea absolută a contractului de fideiusiune, întrucât, fideiusiunea nu a fost asumată în mod expres, ci prezumată. În acest sens, titularul cererii de chemare în judecată a subliniat că nu a participat la încheierea efectivă a contractului de împrumut.

În ceea ce priveşte titlul executoriu, contestatoarea a învederat nulitatea executării silite, prin prisma faptului că, raportat la dispoziţiile legale, contractuale, precum şi la practica judiciară în materie, creanţa nu era exigibilă, nefiindu-i comunicat, în mod legal, faptul că aceasta a devenit scadentă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2280, art. 2282, art. 1254 alin. (1) C.civ., art. 625 alin. (1), 662 alin. (1), art. 94, art. 194, art. 711, art. 712, art. 719, art. 223 alin. (3) şi art. 451 C.pr.civ.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, conform dovezii  anexate dosarului cauzei – fila 31.

Intimata a formulat, la data de XX.XX.2017, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. În susținerea apărării, intimata a arătat, în esență, că motivele de nelegalitate ale executării silite invocate de reclamantă sunt nefondate. În acest sens, a indicat nedovedirea susținerilor privind încheierea contractului de împrumut în lipsa sa și fără a avea cunoștință de prevederile contractuale, caracterul unilateral al contractului de fideiusiune, precum și existența unei prezumţii de cunoaştere a drepturilor şi obligaţiilor specifice contractului de împrumut, raportat la calitatea de debitoare deţinută anterior de contestatoare într-un contract încheiat cu intimata.

De asemenea, prin întâmpinare, intimata a combătut argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată privind neîndeplinirea, în privinţa creanţei ce face obiectul executării silite, a condiţiei de a fi exigibilă, prin prisma notificărilor efectuate către contestatoare şi debitorul principal, conform somațiilor din 29.12.2016.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 2280 şi art. 2282 C.civ.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, contestatoarea a învederat, faţă de apărările susţinute de pârâtă, lipsa semnăturii sale din cuprinsul contractului de împrumut, precum şi a menţiunilor de valabilitate din Anexa I – Giranţi, respectiv a identităţii părţii, a valorii împrumutului garantat, a semnăturii creditorului, precum şi a datei certe, indicând că nu-i aparţine stipulaţia referitoare la numărul contractului şi ziua încheierii acestuia, considerente prin care înţelege să probeze faptul că nu a existat o prezenţă reală şi efectivă a fideiusorului la momentul încheierii contractului principal.

Totodată, s-a invocat, prin răspunsul la întâmpinare, lipsa consimţământului părţilor la încheierea contractului, prin prisma faptului că, atât din cuprinsul contractului principal, cât şi din cel al contractului accesoriu, nu rezultă identitatea părţilor, reieşind astfel neasumarea obligaţiilor prin semnătura părților contractante.

În ceea ce priveşte notificarea realizată prin somaţie, contestatoarea a indicat lipsa unei confirmări reale de primire care să fie atestată prin semnătura sa.

În continuare, contestatoarea a menţionat că executarea silită contestată se efectuează cu privire la o creanţă care nu este lichidă, aspect motivat prin faptul că somaţia a fost emisă pentru plata unei creanţei în cuantum de 23.000 lei, executarea se realizează pentru suma de 25.000 lei, iar din prevederile contractuale reiese o altă valoare a creanţei, de 22.741,70 lei.

În drept, au fost invocate disp art. 1179 alin. (1) pct. 2 şi art. 2282 C.civ., art. 296 alin. (1), art. 291, art. 268 alin. (1), art. 662 alin. (3) C.pr.civ., art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, precum şi jurisprudenţă CJUE.

În dovedirea cererii de chemare în judecată şi a apărărilor, contestatoarea şi intimata au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, aceasta fiind admisă, pentru ambele părţi, în temeiul art. 255 şi 258 C.pr.civ., ca pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. În acest sens, au fost anexate dosarului cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, Contract de împrumut nr. G/2014, Anexa 1 – Giranţi, somaţii de plată şi alte înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator, instanţa expune următoarele considerente:

Prin contractul de împrumut nr. G/2014 (fila 9), intimata B a acordat, cu titlu de împrumut, numitei F suma de 15.000 lei, constituindu-se un credit cu o valoare totală plătibilă, raportat la dobânda anuală, în cuantum de 20.087,46 lei. Conform contractului menţionat, precum şi Anexei 1 – Giranţi (fila 12), parte integrantă din Contractul nr. G/2014, împrumutul a fost însoţit de o garanţie personală, asumată de contestatoarea A, în mod solidar.

Prin somaţiile nr. 56 şi 57, din data de 29.12.2016, au fost înştiinţaţi debitorul principal şi fideiusorul din contractul având numărul precizat cu privire la existenţa unui debit scadent, în cuantum de 23.000 lei, ca urmare a încălcării clauzelor contractuale, prin neachitarea la termen a ratelor şi dobânzii aferente, fiind somaţi să procedeze la rambursarea sumei restante.

La 01.03.2017, în baza cererii de executare din aceeaşi dată, formulată de pârâtă, prin încheierea nr. 32, BEJ D a dispus înregistrarea cererii de executare silită în registrul general şi deschiderea dosarului de executare silită nr. C/2017 împotriva debitorului principal din contractul de împrumut menţionat, precum şi împotriva reclamantei.

Prin încheierea pronunţată la data de 30.03.2017 (fila 34) de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. E/2017, a fost încuviinţată punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. G/2014, împotriva reclamantei, pentru suma de 25.000 lei, actualizată la data plăţii, cu cheltuieli de executare, instanţa reţinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

La data de 18.08.2017, conform procesului verbal de înmânare (fila 41), contestatoarea a fost înştiinţată cu privire la înfiinţarea măsurii popririi asupra sumelor de bani/conturilor deţinute de aceasta, până la concurenţa valorii de 25.000 lei, reprezentând creanţa datorată în baza titlului executoriu, la care se adaugă suma de 3.365 lei, cu TVA, reprezentând cheltuieli de executare, conform încheierii de cheltuieli emisă la data de 21.07.2017.

Prin acţiunea formulată, contestatoarea solicită instanţei anularea executării silite, motivând nelegalitatea procedurii de executare desfăşurate împotriva sa prin prisma nulităţii contractului de fideiusiune şi a neîndeplinirii condiţiilor de legalitate care să permită încuviinţarea executării silite. Faţă de aceste motive, instanţa reţine incidenţa dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C.pr.civ., cererea de chemare în judecată încadrându-se în categoria contestaţiei împotriva executării silite înseşi. De asemenea, în considerarea argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată, raportat la art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, care conferă contractului ce face obiectul executării silite calitatea de titlul executoriu, devin aplicabile dispoziţiile art. 713 alin. (2) C.pr.civ., ce prevăd că „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare şi motive da fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlul executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui”.

În ceea ce priveşte valabilitatea contractului de fideiusiune, relevante sunt dispoziţiile art. 2280 C.civ., prin intermediul cărora fideiusiunea este definită ca fiind convenţia prin care „o parte, fideiusorul, se obligă faţă de cealaltă parte, care are într-un alt raport obligaţional calitatea de creditor, să execute, cu titlul gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută”. Totodată, conform art. 2282 C.civ., „fideiusiunea nu se prezumă, ea trebuie asumată în mod expres printr-un înscris, autentic sau sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute”. Din conţinutul acestor prevederi reiese că garanţiile personale iau naştere în cadrul unui raport obligaţional prin care fideiusorul îşi asumă faţă de creditor responsabilitatea executării unei obligaţii a debitorului principal, fiind necesară, ad validitatem, încheierea contractului în formă scrisă, prin act autentic sau înscris sub semnătură privată.

În considerarea dispoziţiilor menţionate, instanţa reţine valabilitatea contractului de fideiusiune încheiat. Argumentele invocate de contestatoare nu sunt justificate din perspectivă legală, având în vedere că Anexa 1 – Giranţi ataşată dosarului cauzei prezintă caracteristicile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unui contract, fiind îndeplinite condiţiile esenţiale, prevăzute de art. 1179 alin. (1) şi (2) C.civ., respectiv: capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit, o cauză licită şi morală, precum şi forma expres indicată de lege.

Referitor la critica formulată de reclamantă vizând neasumarea în mod expres a obligaţiei de garantare, instanţa apreciază, prin prisma anexei menţionate, că nu există îndoială că aceasta a acceptat să garanteze împrumutul debitoarei, fiind totodată respectată forma cerută pentru valabilitate, şi anume, forma scrisă. În motivarea acestui aspect, se reţine că Anexa 1 – Giranţi şi Contractul de împrumut nr. 5901 formează un întreg şi, prin urmare, menţiunile şi elementele de identificare prevăzute în conţinutul actului principal devin incidente şi sunt asumate şi cu privire la cel accesoriu.

Chiar şi în situaţia indicată de contestatoare privind întocmirea separată a contractului principal, fideiusiunea îndeplineşte cerinţele de valabilitate. Din această perspectivă, se remarcă că, în cuprinsul anexei, se regăseşte precizat creditorul faţă de care se naşte creanţa, respectiv B, fiind specificată expres menţiunea garantării unui credit de nevoi personale în favoarea debitorului principal, individualizat în persoana numitei F.

Cu privire la nestipularea cuantumului creanţei garantate, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor legale, contractul de fideiusiune vizează manifestarea acordului părţii de a executa, faţă de creditor, obligaţia principală, în cauză, obiectul contractului de fideiusiune fiind determinat generic, prin stipularea elementelor de identificare ale contractului principal. În acest sens, prin instituirea dispoziţiilor art. 2289 alin. (1), sub denumirea marginală „limitele fideiusiunii”, s-a urmărit, astfel cum s-a indicat în doctrina de specialitate, reglementarea cazului neprecizării în mod expres a cuantumului datoriei principale, situaţie în care fideiusorul nu va putea fi obligat la mai mult decât ceea ce prevede contractul principal. Totodată, dacă numai intenţia de a garanta este expres menţionată în cuprinsul contractului de fideiusiune, devin aplicabile prevederile art. 2290 C.civ., introdus cu scopul de a stabili întinderea obligaţiei girantului. Reiese astfel că legea nu sancţionează neindicarea în cuprinsul contractului de fideiusiune a creanţei principale, atât timp cât aceasta poate fi determinată.

Referitor la data stipulată în anexa la contractul de împrumut, instanţa reţine, pe de o parte, nedovedirea susţinerii inserării acesteia ulterior completării de către contestatoare, iar pe de altă parte, lipsa caracterului de condiţie esenţială a elementului menţionat, care să afecteze valabilitatea obligaţiei asumate.

În ceea ce priveşte lipsa consimţământului părţilor la încheierea contractului, instanţa apreciază ca fiind nefondată susţinerea contestatoarei, având în vedere faptul că în cuprinsul contractului de împrumut, care formează corp comun cu contractul de fideiusiune, se regăsesc semnăturile părţilor, iar potrivit art. 268 alin. (1) C.pr.civ. „semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia”. De asemenea, din perspectiva analizată, prin prisma caracterului unilateral al contractului de fideiusiune, relevantă este manifestarea consimţământului celui care se obligă a garanta creanţa principală, în situaţia de faţă nefiind contestată existenţa semnăturii fideiusorului, ci doar neconcordanţa, în timp, a exprimării acordului părţilor. Ori, potrivit dispoziţiilor legale, manifestarea unui consimţământ valabil nu presupune, în mod necesar, exprimarea acestuia concomitent de către părţile contractante.

Faţă de considerentele enunţate, instanţa va reţine valabilitatea contractului de fideiusiune încheiat de contestatoare.

Cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru a fi încuviinţată executarea silită, vizând caracterul exigibil şi lichid al creanţei, susţinute de contestatoare, instanţa apreciază, de asemenea, critica formulată ca nefiind întemeiată.

Astfel, potrivit art. 663 alin. (1) C.pr.civ. „executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă”. Conform alineatelor următoare, caracterul lichid al creanţei este definit prin raportare la obiectul creanţei, fiind îndeplinită condiţia în măsura în care acesta este determinat sau când sunt prevăzute în cuprinsul titlului executoriu elementele care permit stabilirea lui, iar caracterul exigibil presupune că obligaţia debitorului a ajuns la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În privinţa caracterului lichid al creanţei, se constată că obligaţia principală este clar determinată în cuprinsul contractului de împrumut nr. 5901, fiind stabilit atât cuantumul debitului principal, modalitatea de calcul a dobânzii şi penalităţilor aferente, cât şi perioada de timp prin raportare la care se va efectua calculul. Faţă de susţinerea reclamantei vizând necorespondenţa între suma prevăzută în cuprinsul contractului, cea pentru care s-a emis somaţia şi cea cu privire la care se realizează executarea, instanţa reţine că aceste aspecte nu se încadrează în obiectul contestaţiei la executare, în sensul stabilirii caracterului lichid al creanţei, existând mijloace prevăzute de lege care să permită contestarea sau lămurirea părţii din această perspectivă.

Referitor la caracterul exigibil al creanţei, se constată, potrivit clauzei contractuale nr. 8.2. că „B va proceda la recuperarea împrumutului şi dobânzilor aferente de la giranţi numai după ce va înştiinţa telefonic sau în scris, atât beneficiarul, cât şi giranţii”. Ori, conform dovezilor anexate dosarului (filele 40 – 42), intimata a emis către debitorul principal şi cel accesoriu somaţie de plată, indicând scadenţa debitului principal prin neplata ratelor aferente. Împrejurarea că somaţia nu a fost primită efectiv de către contestatoare nu este imputabilă creditorului, atât timp cât acesta şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Prin urmare, se reţine legalitatea încuviinţării executării silite, dispuse prin încheierea pronunţată la data de 30.03.2017 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. E/2017.

Faţă de aspectele învederate, instanţa va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei constând în obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de procedura judiciară, conform art. 453 alin. (1) C.pr.civ. „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Având în vedere soluţia adoptată cu privire la cererea de chemare în judecată, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor menţionate către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare împotriva executării efectuate de BEJ D, în cadrul dosarului de executare nr. C/2017 , formulată de contestatorul A cu domiciliul în …., În contradictoriu cu intimata  b cu  sediul în  …

Ia act de faptul că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.

În temeiul art 720 alin 4 C proc civ., prezenta hotărâre va fi comunicată executorului judecătoresc după rămânerea definitivă.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, XX.XX.2018.

Domenii speta

Spete similare