Anulare proces-verbal de contravenţie - persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţei la data de 24.08.2017, sub nr. x/299/2017, petentul R.M. a formulat, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.,  plângere împotriva procesului verbal de contravenţie seria PBY nr. X/29.05.2017, solicitând instanţei ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii contravenționale de 200 lei, iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii amenzii cu cea a avertismentului. De asemenea, petentul a solicitat cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin procesul-verbal contestat a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 200 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991. Petentul a susținut că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa şi că nu s-a creat niciun pericol social, respectiv că  fapta este greșit încadrată, iar procesul verbal nu a fost semnat  de un  martor obiectiv.

Petentul a învederat că este preşedinte ales al S.C.M.A., prin votul majoritar absolut al membrilor săi cooperatori, act ce reprezintă materializarea efectivă a drepturilor lor consacrate de principiile statutare prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 1/2005.

Petentul a susţinut că starea de fapt reţinută în procesul-verbal nu se circumscrie faptei prevăzute la art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 pentru că din descrierea faptei nu reiese că a participat la scandat sau că a provocat scandal în locuri sau localuri publice. În acest sens, arată că, la data respectivă, nu se afla într-un loc sau local public, ci se afla într-un spaţiu privat, inaccesibil publicului, respectiv în interiorul biroului președintelui din sediul social S.C.M.A., situat la parterul blocului ……, sector 1. Petentul a arătat că prezenţa sa era justificată de calitatea de nou președinte ales al societății cooperatiste.

În continuare, petentul a precizat că, la data de 29.05.2915, în scopul intimidării membrilor cooperatori votanți, care, prezenți la sediul societății, îi cereau să predea societatea, ca urmare a revocării sale democratice din funcție, fosta directoare a societății cooperatiste, M.C.D., fără niciun fel de argumente legale,  a apelat serviciul de Poliție și a solicita prezența unui echipaj de poliţie. Astfel, agentul de poliție, ajuns la fața locului, fără a încerca să stabilească situația de fapt și, în urma indicării de către fosta președintă a vinovatului în persoana petentului, l-a amendat conform procesului verbal seria PBY nr. X, fără a-i da dreptul de a formula obiecţiuni.

În continuare, petentul a arătat că, în urma sancțiunii primite, a solicitat celorlalți membrii cooperatori să iasă din birou și din sediu pentru a evita să fie și ei sancționați abuziv cu amendă contravențională.

Totodată, petentul a susținut faptul că procesul verbal nu cuprinde identitatea martorului asistent care să ateste refuzul său de a lua la cunoștință despre conținutul procesului-verbal sau motivul pentru care agentul constatator a indicat că nu a fost de față niciun martor asistent. De asemenea, întocmirea procesului-verbal a avut loc la ora 11:40, la doar 3 minute după ce agentul a constatat vinovăția acestuia. Petentul a arătat că la sediu se aflau prezente aproximativ 70 de persoane, iar în biroul președintelui S.C.M.A. erau prezenți mai mulți membri cooperatori.

În ceea ce priveşte înlocuirea sancţiunii cu avertisment, petentul a arătat că fapta nu a cauzat o pagubă, nefiind produs nici un prejudiciu, astfel cum se poate constata din lipsa oricăror menţiuni cu privire la această împrejurare.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.

În susţinerea cererii, petentul a depus la dosar înscrisuri.

La data de 25.09.2017, prin serviciul registratură, petentul a depus, în copie lizibilă certificată pentru conformitate cu originalul, proces-verbal de constatare a contravenției seria PBY nr. x/29.05.2017 (fila 20).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (fila 17).

La data de 01.11.2017, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii procesului-verbal seria PBY nr. x/29.05.2017 ca temeinic şi legal.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, prin procesul-verbal anterior menţionat, a fost reţinut în sarcina petentului săvârşirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, „la data de 29.05.2017, ora 04:05, aflându-se la adresa din Bucureşti, str. ….., a provocat pe administratorul S.C.M.A., numita M.C.D., la scandal.”

Potrivit art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenţie „provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.”

În ceea ce privește susținerile petentului potrivit cărora fapta nu a fost săvârșită într-un loc public, intimata a arătat că acestea sunt nefondate, deoarece, potrivit art. 184 C.pen., fapta se consideră a fi săvârșită într-un loc public.

În continuare, intimata a arătat că, procesul-verbal întruneşte condiţiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor, respectiv dispoziţiile art. 17 ale actului normativ, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute. Astfel, actul constatator cuprinde numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator, fiind îndeplinite condiţiile de formă cerute de lege.

Conform Deciziei nr. XXII din 19.03.2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „...situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă... acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să întrunească un asemenea act nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act”.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, intimata a menţionat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 C.pr.civ, actul constatator al contravenţiei are valoare de înscris autentic, iar conform dispoziţiilor art. 270 din acelaşi act normativ „înscrisul autentic face deplină dovadă, faţă de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii”. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 249 C.pr.civ., „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească.”

Mai mult decât atât, fapta contravenţională descrisă în procesul - verbal contestat a fost probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ - actul fiind emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, coroborat cu prezumţia de autenticitate - actul emanând de la instituţia emitentă cât şi cu prezumţia de veridicitate.

De asemenea, intimata a solicitat să se aibă în vedere şi hotărârea pronunţată la data de 03.04.2012 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Nicoleta Gheorghe (cererea nr. 23470/05) prin care s-a statuat că este „cert că instanţele naţionale aşteaptă ca petenţii să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de agenţii constatatori şi nu este mai puţin adevărat că această abordare este justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravenţională, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei revine celui care pretinde ceva în faţa instanţei.” Totodată, intimata a arătat că prezumţia de nevinovăţie a petentului nu are caracter absolut şi, faţă de aceasta, primează prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal: „autorităţile naţionale, dând prioritate prezumţiei de legalitate si validitate a procesului-verbal în defavoarea prezumţiei de nevinovăţie, au respectat garanţiile art.6 din Convenţie, având în vedere că nu există posibilitatea înlocuirii sancţiunii aplicate cu o sentinţă privativă de libertate în caz de neplată” (decizia de inadmisibilitate pronunţată de C.E.D.O. la data de 28.06.2011 în cauza Ioan Pop contra României - cererea 40301/04).

Prin urmare, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reprezintă un act autentic ce se bucură de prezumţia de veridicitate şi temeinicie cu privire la cele constatate şi consemnate până la proba contrară ce revine celui care contestă actul respectiv.

Astfel, constatarea personală a agentului de poliţie semnifică aprecierea nemijlocită de către acesta a acţiunilor şi inacţiunilor ilicite, a gradului de pericol social, a circumstanţelor contravenţiei, a celorlalte împrejurări care ţin de fapta sau persoana contravenientului pentru a putea stabili fapta săvârşită şi a-i aplica regimul juridic corespunzător.

În ceea ce privește susținerile petentului referitoare la menționarea în procesul-verbal a unui martor asistent, intimata a arătat că fapta contravențională a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, martorul asistent având doar rolul de a confirma una din cele trei împrejurări constând în faptul că persoana sancționată „nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze”, și nu săvârșirea faptei în sine. Totodată, intimata a invocat faptul că nulitatea procesului-verbal poate interveni doar dacă s-a produs o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, iar, în prezenta cauză, nu există o vătămare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 270, art. 269 şi art. 249 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, intimata a depus înscrisuri.

Instanţa a încuviinţat, pentru petent, proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea martorilor M.I. (fila 70), D.L. (fila 71), M.A. (fila 72), iar, pentru intimată, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria PBY nr. X/29.09.2017 (fila 20), petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 200 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991.

În sarcina contestatorului, s-a reţinut că, în data de 29.05.2017, ora 11:37, aflându-se la adresa din București, ….., a provocat pe administratorul S.C.M.A., numita M.C.D., la scandal.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalităţii, conform dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, instanţa reţine că nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuie să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuie să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal.

În privinţa motivului de nulitate referitor la posibilitatea contravenientului de a formula obiecţiuni, instanţa reţine că acesta este neîntemeiat, având în vedere că prin decizia nr. 22/19.03.2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a hotărât că nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2002 este sancţionată cu nulitatea relativă, condiţionată de dovedirea unei vătămări a petentului.

Pe cale de consecinţă, prin procedura plângerii contravenţionale, petentul are posibilitatea de a invoca toate apărările pe care le consideră necesare şi de a formula obiecţiunile corespunzătoare, eventual şi pe cele care nu a avut posibilitatea de a le menţiona în procesul verbal, astfel încât nu se poate reţine existenţa unei vătămări din acest punct de vedere.

Petentul a mai criticat procesul-verbal pe motiv că nu a fost semnat de niciun martor asistent. Cu privire la această susținere, instanța constată că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în situația în care contravenientul refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. Astfel, fiind vorba despre o nulitate relativă, potrivit art. 175 alin. 2 C.pr.civ., pentru a putea opera, este necesar ca petentul să dovedească faptul că a suferit o vătămare în urma încălcării acestei dispoziții și ca această vătămare nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului-verbal.

Analizând procesul-verbal contestat, instanța constată că petentul a refuzat să semneze procesul-verbal de constatare a contravenției, fapt necontestat, de altfel, de către acesta. Cu toate că actul sancţionator nu a fost semnat de nici un martor asistent, pentru ca aceste lipsuri să atragă nulitatea procesului verbal este necesar ca petentul să dovedească o vătămare care poate fi înlăturată doar prin anularea acestuia. Or, instanța constată că petentul nu a făcut o astfel de dovadă, deşi avea sarcina probei potrivit art. 249 C.pr.civ., acesta limitându-se doar la a indica lipsa semnăturii agentului constatator. Mai mult decât atât, instanța apreciază că o astfel de vătămare nici nu a existat, prin plângerea formulată petentul având posibilitatea de a înainta instanţei spre analiză procesul verbal, pentru a se verifica legalitatea aplicării sancţiunii raportat la fapta reţinută în sarcina sa.

În ceea ce privește susținerea petentului conform căreia fapta este greșit încadrată, instanța constată că, prin procesul verbal contestat, acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 200 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, care incriminează provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

În consecință, instanța constată că una dintre condițiile prevăzute de lege pentru existența contravenției reținute în sarcina petentului este ca aceasta să fi fost săvârșită în locuri sau localuri publice.

Deși legea nr. 61/ 1991 nu definește noțiunea de „loc public”, art. 9 din acest act normativ prevede că dispozițiile legii se întregesc cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu excepția dispozițiilor privind plata a jumătate din minimul amenzii. De asemenea, art. 47 din O.G. 2/2001 prevede că dispozițiile ordonanţei se completează cu dispozițiile Codului Penal. Pe cale de consecință, instanța reține că noțiunea de „loc public”  prevăzută de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 este definită de art. 184 lit. d C.pen., potrivit căruia fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante.

Aplicând dispozițiile legale menționate la situația de față, instanța reține că, la momentul la care a fost săvârşită presupusa fapta contravenţională, petentul se afla la sediul S.C.M.A., unde se aflau şi alte câteva zeci pe persoane, așa cum rezultă din susținerile făcute de către petent prin plângerea contravențională, dar și din declaraţiile martorelor audiate în cauză (filele 70-72). În consecință, instanța apreciază că, la momentul săvârșirii faptei reținute în sarcina sa, petentul se afla în cadrul unei reuniuni a membrilor societății S.C.M.A., care, având în vedere natura relațiilor dintre persoanele participante, nu poate fi considerată reuniune cu caracter de familie.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că fapta, astfel cum a fost reținută în sarcina petentului, este corect încadrată, fiind săvârșită într-un loc public, în sensul legii penale. În consecință, instanța va respinge această susținere a petentului, ca fiind vădit neîntemeiată.

Examinând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991 incriminează ca și contravenție provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, iar art. 3 lit. b din aceeași lege sancționează această faptă  cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.

Instanţa reţine că persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere raţiunea care stă la baza recunoaşterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorităţii de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumţie de temeinicie, a cărei existenţă nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură persoana sancţionată contravenţional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenţionale.

Prin urmare, instanța reține că  procesul-verbal de contravenţie nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conţinutul său, prezumţia de temeinicie având caracter relativ, iar persoana sancţionată are posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt.

Raportând toate aspectele legale menționate la situația de fapt, instanţa apreciază că petentul, prin probele administrate, a făcut dovada unei situaţii de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenţiei, răsturnând astfel prezumţia relativă de temeinicie de care se bucură actul atacat în virtutea faptului că, în cuprinsul său erau înscrise fapte percepute personal, în mod direct, de către agentul constatator.

Astfel, din declarația martorei D.L. (fila 71), care a perceput personal, în mod direct cele relatate, instanţa reţine că petentul nu a participat la niciun scandal. Astfel, martora a declarat că discuțiile dintre petent şi numita M.C.D. au decurs pe un ton normal, respectiv că nu a avut loc nicio altercație și niciun scandal. În același sens este și declarația martorei M.I. (fila 70), care a relatat că discuțiile s-au purtat într-un mod civilizat, dar că fosta directoare a S.C.M.A. a fost cea care a chemat poliţia. De asemenea, martora M.A. (fila 72) a arătat că petentul nu a țipat și nu a participat la scandal, menţionând și faptul că membrii societății s-au adunat la sediu pentru susținerea petentului în calitate de președinte, fără, însă, a fi chemați de către acesta. Totodată, martora a declarat că fosta președintă a mai procedat în această manieră, respectiv a mai chemat poliția pentru a da afară membrii societății.

În consecinţă, pe baza declaraţiei martorelor D.L., M.I. și M.A., care se coroborează cu susţinerile petentului, instanţa reţine că petentul nu a provocat și nu a participat efectiv la un scandal.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate şi de considerentele expuse, instanţa apreciază că fapta, astfel cum a fost descrisă de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, nu corespunde realităţii, petentul neîncălcând normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, deoarece acesta nu a provocat și nu a participat efectiv la un scandal.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. Instanţa apreciază că fapta contestatorului nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi calificată drept contravenţie, întrucât, aşa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, contestatorul nu a manifestat o comportare activă, conştientă şi voluntară în sensul de a încălca regulile de conviețuire socială, a ordinii și a liniștii publice.

În consecinţă, întrucât s-a făcut dovada unei situaţii de fapt contrarii actului de sancţionare, instanţa va admite plângerea şi va anula procesul-verbal de contravenţie seria PBY nr. 042566/29.09.2017.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Astfel, fiind în culpă procesuală, intimata urmează a fi obligată la plata către petent a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru (chitanţă – fila 17).

De asemenea, instanţa va lua act că petentul a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de petentul R.M. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.

Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria PBY nr. X/29.05.2017.

Obligă intimată la plata către petent a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Ia act că petentul a solicitat cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2018.

Domenii speta

Spete similare