Anulare proces-verbal de contravenţie - în ipoteza anulării procesului-verbal de contravenție, amenda achitată în temeiul actului sancționator anulat se impune a fi restituită persoanei sancţionate. Cu toate acestea, amenda achitată se restituie, la cerer

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 21.08.2017, sub nr. x/299/2017, petenta E.P.I. S.R.L.  a formulat, în contradictoriu cu  intimata C.N.A.I.R., plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției seria R17 nr. X/11.07.2017, emis de intimată, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal și restituirea amenzii achitate în valoare de 125 lei, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei cu avertisment și restituirea sumei de 125 lei reprezentând cuantumul amenzii achitate de către aceasta. De asemenea, petenta a solicitat obligarea intimatei la achitarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

În motivarea cererii, petenta a arătat că, la data de 04.08.2017, i-a fost comunicat procesul-verbal contestat, în cuprinsul căruia a fost reţinut faptul că „la data de 11.07.2017, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare X, aparţinând E.P.I. S.R.L. (…) a circulat la data de 05.04.2017, ora 22:48, locul DN11 km156+000m, Sănduleni, jud. Bacău, fără a deţine rovinietă valabilă.” Astfel, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 250 lei, aceasta achitând, în termen de 48 ore, jumătate din cuantumul amenzii, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

Petenta a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, susţinând că sancţiunea contravenţională a fost aplicată cu încălcarea principiului caracterului personal al răspunderii contravenţionale, întrucât fapta pentru care a fost sancţionată nu îi este imputabilă. În acest sens, a susţinut că autovehiculul înmatriculat cu numărul de înmatriculare X, serie șasiu X, a fost vândut în data de 14.09.2016 către numitul S.A.I., conform facturii fiscale nr. 30/14.09.2016.

Cu privire la opozabilitatea vânzării autoturismului, petenta a învederat că, la data de 29.09.2016, a procedat la radierea autovehiculului din evidențele fiscale, în acest sens fiind eliberat Certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri datorate bugetului local. De asemenea, la aceeaşi dată, a fost înregistrată la organul fiscal competent vânzarea autovehiculului, fiind lesne de înţeles că autovehiculul  a fost înstrăinat.

În ceea ce privește cererea subsidiară de înlocuire a amenzii cu avertismentul, petenta a invocat prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, susținând că fapta pentru care a fost sancționată este de o gravitate minimă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1, art. 2, art. 31 din O.G. 2/2001.

În susţinerea cererii, petenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: proces verbal de constatare a contravenție seria R17 nr. X/11.07.2017 (fila 6), certificatul de atestare fiscală pentru persoanele juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri datorate bugetului local nr. X/29.09.2017 (fila 7), factura fiscală nr. 30/14.09.2016 (fila 8), carte de identitate autovehicul (filele 9-11), listă tranzacţii (fila 12), dovadă comunicare (filele 13-14).

La data de 26.09.2017, prin serviciul registratură, petenta a depus precizările solicitate, sens în care a ataşat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: extras ONRC (filele 24-27), decizie de impunere anuală pe anul 2017 (filele 28-29).

Cererea a fost legal timbrată, conform ordinului de plată depus la dosar (fila 23).

La data de 16.10.2017, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii procesului-verbal seria R17 nr. 0379465/11.07.2017, ca temeinic şi legal.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 05.04.2017, pe DN11 km 156+000m, pe raza localității Sănduleni, jud. Bacău, vehiculul cu nr. de înmatriculare nr. X, aparținând petentei, a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 11.07.2017, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R17 nr. X de către C.N.A.D.N.R., fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale, în cuantumul minim prevăzut de anexa 2 O.G. nr. 15/2002.

Intimata a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi structurat în funcţie de perioada de parcurs şi de staţionare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) şi de numărul de axe, după caz.

Intimata a solicitat să se constate că procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R17 nr. 0379465 îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum și faptul că a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, inclusiv a orientării impuse de către I.C.C.J prin Decizia nr. 6/2015, respectiv semnătura olografă a agentului constatator.

Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 4 şi alin. 5 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului şi a martorilor, constatarea contravenţiei fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare şi Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenienta fiind identificată pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Față de susținerea petentei cu privire la faptul că aceasta a înstrăinat autovehiculul, intimata a arătat că, din prevederile art. 7, art. 8 şi art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. 15/2002, rezultă că obligaţia de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului, care este menţionat în cartea de identitate a autoturismului ca deţinător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenţiei.

Intimata a menţionat că sistemul promovat de Codul Civil urmăreşte să nu fie opuse terţilor înscrisuri care pot fi antedatate, astfel încât, prin aplicarea la situaţia de faţă să nu fie trecută în documente o dată anterioară săvârşirii faptei, deşi transferul dreptului de proprietate să fi operat la o dată ulterioară săvârşirii faptei contravenţionale, acest tip de înscrisuri având forţă probantă doar între părţile contractante.

Din analiza prevederilor art. 7 şi art. 8 din O.G. nr. 15/2002, coroborate cu cele cuprinse în art. 1 alin. 1 pct. b din O.G. nr. 15/2002 reiese cu claritate că responsabilitatea achitării peajului revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deţinător sau utilizator al autoturismului. Problema transmiterii dreptului de proprietate este reglementată de O.U.G. nr. 195/2002 şi de Ordinul nr. 1501/13.11.2006, reglementări care presupun obligaţii şi în sarcina celui care transmite dreptul de proprietate asupra vehiculului.

Prin urmare, noţiunea de utilizator folosită de legiuitor are o semnificaţie mai largă, incluzând nu numai persoana care deserveşte un vehicul, ci şi pe proprietarul acestuia, căruia, în calitate de deţinător legal, sau fost deţinător al unui astfel de bun, îi incumbă o serie de obligaţii legale.

Atât timp cât petentul nu a îndeplinit formalităţile de înstrăinare conform Ordinului nr. 1501/2006 în sensul radierii vehiculului din baza de date a DRPCIV, vânzarea nu poate fi opozabilă. Astfel, înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiţie de opozabilitate, iar nerespectarea ei are ca efect inopozabilitatea actului juridic faţă de terţi, producând efecte juridice doar faţă de părţile contractante. În acest context, petentul nu poate fi exonerat de obligaţiile reglementate de O.G. nr. 15/2002, întrucât identificarea se face conform art. 9 alin. 4 din acest act normativ, pe baza datelor furnizate de MAI – DRPCIV.

Or, din moment ce petenta este înscrisă în continuare în evidenţele MAI ca proprietar sau utilizator al autoturismului, iar art. 9 alin. 4 din O.G. nr. 15/2002 prevede posibilitatea legală de a încheia procesul-verbal de constatare a contravenţiei numai pe baza datelor furnizate de MAI – DRPCIV, fără a fi permis accesul la o altă bază de date, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nu poate fi opus intimatei, iar responsabilitatea deţinerii rovinietei revine petentei. Mai mult, petenta are posibilitatea obligării cumpărătorului de a înmatricula autovehiculul pe numele acestuia, pe calea unei acțiuni în justiție, în cazul în care nu și-a îndeplinit obligațiile specificate în O.U.G. 195/2002.

În continuare, în susținerea celor evidențiate, intimata a solicitat ca instanța să aibă în vedere Decizia nr. 43/21.11.2016 a I.C.C.J, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 107/07.02.2017, decizia nr. 623/12.06.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503/23.07.2012, decizia 459/16.06.2015, publicată în Monitorul Oficil al României, Partea I, nr.613/13.08.2015 și decizia nr. 217/9.05.2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362/18.06.2013.

În ceea ce privește solicitarea de restituire a sumei reprezentând cuantumul amenzii aplicate, intimata a susținut că, în procedura plângerii contravenționale, instanța se poate pronunța numai cu privire la legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenţiei atacat, nefiind îndreptățită să dispună restituirea sumei achitate de petent cu titlu de amendă contravențională. În acest sens, intimata a arătat că restituirea sumei de bani achitate se face potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, prin cerere adresată organului fiscal.

Cu privire la individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției, intimata a menţionat că, pentru stabilirea sancțiunii contravenționale, trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. De asemenea, intimata a arătat că simpla nerespectare a regulilor de a circula având rovinietă constituie contravenție, iar sancțiunea prevăzută de lege este amenda. Faptele reținute de către agentul constatator se circumscriu exact textelor incriminatoare, astfel cum a fost evidențiat anterior, iar amenda a fost aplicată la minimul prevăzut de lege.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a susținut faptul că plângerea contravențională este o cerere de complexitate redusă, iar instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză. Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, Ordinul MTI nr. 611/2015 cu modificările şi completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.

În susţinerea cererii, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: planşă foto (fila 43), confirmare primire (fila 44), autorizație de  control (fila 45).

La data de 27.11.2017, prin serviciul registratură, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că înscrisul care dovedește realizarea transferului dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Mercedes, având nr. de înmatriculare X, este reprezentat de factura fiscală nr. 30/14.09.2016, iar nu de un contract, astfel cum a susținut intimata prin întâmpinare. În al doilea rând, petenta a susținut că, în baza acestei facturi fiscale, la data de 29.09.2016, a fost emis, în vederea radierii autoturismului, certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale și alte venituri datorate bugetului local. De asemenea, petenta a menţionat că, având în vedere că certificatul de atestare fiscală a fost valabil pentru o perioadă de 30 de zile, operațiunea de radiere a fost realizată mult anterior emiterii procesului-verbal de contravenție contestat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 alin. 2 C.pr.civ.

În dovedire, petenta a depus, în copie certificată cu originalul, procesul-verbal de scoatere din evidență a mijloacelor de transport (fila 51).

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect restituirea amenzii achitate, faţă de fondul cauzei, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 8 alin. 4 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Astfel, în ipoteza anulării procesului-verbal de contravenție, amenda achitată în temeiul actului sancționator anulat se impune a fi restituită persoanei sancţionate. Cu toate acestea, amenda achitată se restituie, la cerere, de la instituția care a încasat-o, în conformitate cu procedura administrativă reglementată de dispozițiile art. 168 C.pr.fisc., operând, în măsura în care este cazul, compensarea cu eventuale obligații restante ale plătitorului. În consecință, fiind instituită o procedură specială, administrativă, privind restituirea sumei de bani achitate cu titlu de amendă contravențională, instanța apreciază că, în măsura în care se anulează un proces-verbal de contravenţie, petentul are posibilitatea să se adreseze direct instituţiei care a încasat amenda în vederea restituirii efective a sumei de bani achitate cu acest titlu.

Pe cale de consecinţă, având în vedere aceste considerente, instanţa urmează să admită excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect restituirea amenzii achitate şi să respingă acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională seria R17 nr. X/11.07.2017 (fila 6), petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 32 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. 1 din acelaşi act normativ.

Astfel, a fost reţinut faptul că, la data de 05.04.2017, pe DN11 km 156+000m, pe raza localității Sănduleni, jud. Bacău, vehiculul cu nr. de înmatriculare nr. X, aparținând E.P.I. S.R.L. , a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

De asemenea, instanţa constată că proba care a stat la baza încheierii procesului-verbal o reprezintă înregistrarea efectuată cu sistemul SIEGMCR (fila 43).

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalităţii sale, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, instanţa reţine că petenta nu a invocat nici nerespectarea unor condiţii de formă sancţionate cu nulitatea relativă a  procesului-verbal.

Totodată, instanţa constată că faptei, astfel cum a fost reţinută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Examinând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, la data săvârşirii contravenţiei reţinute în sarcina petentei, respectiv 11.07.2017, acesta nu mai avea detenţia autoturismului, astfel cum reiese din factura fiscală nr. 30/14.09.2016 (fila 8) coroborată cu procesul-verbal de scoatere din evidenţă mijloace de transport (fila 51) și cu certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele și taxele locale nr. X/29.09.2016 (fila 7).

Potrivit art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, utilizatorii români au obligaţia legală de a achita tariful de utilizare în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, iar în conformitate cu art. 7 din acelaşi act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Nerespectarea acestei obligaţii legale, respectiv fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă, constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă în cuantumul stabilit de anexa nr. 2, aşa cum prevede art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Astfel, instanţa apreciază că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români (art. 7 din O.G. nr. 15/2002), iar termenul de utilizator este definit ca persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din aceeaşi ordonanţă.

În consecinţă, instanţa constată că obligaţia legală de a deţine rovinietă incumbă proprietarului autoturismului, şi nu persoanei care doar figurează înscrisă în certificatul de înmatriculare, iar prin procesul-verbal atacat a fost sancţionată o altă persoană decât persoana care avea obligaţia legală de a achita contravaloarea tarifului şi, prin urmare de a deţine rovinietă valabilă.

Instanţa reţine că, potrivit facturii fiscale nr. 30/14.09.2016 (fila 8), la data de 14.09.2016, petenta a transmis către o terţă persoană (S.A.I.) proprietatea asupra autoturismului marca Mercedes S Class, identificat cu seria de şasiu X, număr de înmatriculare X. Instanţa mai constată că, aşa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr. 873540/29.09.2016 (fila 7), petenta a solicitat radierea autoturismului anterior menţionat de pe rolul său fiscal, Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale Sector 1 efectuând radierea începând cu data înstrăinării, respectiv 14.09.2016 (fila 51).

Instanța va înlătura apărarea intimatei potrivit căreia contractul de vânzare-cumpărare nu este suficient pentru a înlătura răspunderea contravenţională, deoarece acesta este un înscris sub semnătură privată care poate fi opus terților doar dacă a fost înregistrat, în condiţiile în care înscrisul care dovedește realizarea transferului de proprietate asupra autoturismului este reprezentat de factura nr. 30/14.09.2016, iar nu de vreun contract de vânzare-cumpărare. Astfel, scoaterea din evidență a autoturismului a avut loc în baza facturii fiscale, şi nu în baza contractului de vânzare invocat de către intimată.

Cât privește factura fiscală nr. 30/14.09.2016, instanța reține că aceasta face dovada înstrăinării autoturismului și este opozabilă terților, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 6 alin.1 din Legea nr. 82/1991, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de documente justificativ.

Astfel, din analiza acestor dispoziții legale, instanța reține că orice document justificativ înfățișat de un profesionist se prezumă a fi un document înregistrat în contabilitatea sa, până la proba contrară. Prin urmare, instanța constată că înscrisul depus de către petentă, document justificativ în sensul art. 6 alin.1 din Legea nr. 82/1991, reprezintă o factură fiscală înregistrată în contabilitatea acesteia, care face dovada transferului dreptului de proprietate, având în vedere că, potrivit art. 2 din Legea nr. 82/1991, înregistrările în contabilitate se fac în ordine cronologică și în mod sistematic.

De asemenea, instanţa apreciază că inexistenţa informaţiilor necesare în baza de date a M.A.I.- D.R.P.C.I.V., întrucât proprietarul nu a îndeplinit formalităţile de desemnare a noului utilizator, nu este de natură să atragă răspunderea petentei, deoarece rămâne autorităţilor competente să ia măsurile necesare pentru acurateţea informaţiilor din bazele de date, acest fapt neputând fi imputat petentei. În consecință, instanța urmează a înlătura apărarea intimatei conform căreia petenta a fost legal sancționată, întrucât este în înscrisă în continuare în evidențele M.A.I. ca proprietar/utilizator al autoturismului.

În ceea ce privește susținerea intimatei conform căreia părțile contractante au obligația legală de a proceda la transcrierea autovehiculului pe numele cumpărătorului, instanța reține că această obligație aparține doar cumpărătorului, lipsa de pasivitate a acestuia neputând fi imputată vânzătorului. Astfel, potrivit art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, nerespectarea acestei obligaţii legale constituind o contravenţie distinctă prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002. Or, din moment ce noul proprietar nu și-a îndeplinit obligația de a solicita autorității competente transcrierea transmisiunii dreptului de proprietate, instanța apreciază că acest lucru nu poate fi imputat petentei, care nu mai este proprietara autoturismului.

În ceea ce privește susținerea intimatei conform căreia art. 9 alin. 4 din O.G. nr. 15/2001 prevede posibilitatea legală de încheia procesul verbal de constatare a contravenției pe baza datelor furnizate de M.A.I. - D.R.P.C.I.V., instanța reține că, deși textul de lege invocat prevede această posibilitate, evidențele în discuție ateste împrejurări care nu corespund realității. Or, pentru a antrena răspunderea contravențională a petentei, este necesar să existe un comportament ilicit al acesteia, petenta neputând fi ținută a răspunde pentru fapta ilicită a altei persoane ori pentru neconcordanţele existente în baza de date verificată de către intimată.

De asemenea instanţa apreciază că deşi, potrivit Ordinului nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, petentul avea obligaţia să procedeze la efectuarea formalităţilor privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său şi în baza de date a M.A.I. - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, neîndeplinirea acestei obligaţii nu lipseşte de opozabilitate factura fiscală, aceasta dobândind dată certă din momentul prezentării la Direcţia Generală Impozite şi Taxe Locale Sector 1.

Pe cale de consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte cererea şi să anuleze procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R17 nr. 0379465/11.07.2017.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Instanța constată că, prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea capătului de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, pe motiv că plângerea contravențională este de complexitate redusă, iar instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză. Or, în condiţiile în care petenta a solicitat doar contravaloarea taxei judiciare de timbru, instanţa urmează să înlăture susţinerile intimatei ca fiind vădit neîntemeiate.

Astfel, fiind în culpă procesuală, intimata urmează a fi obligată la plata către petentă a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru (ordin de plată – fila 23).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect restituirea amenzii achitate, invocată din oficiu.

Respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii achitate, ca inadmisibil.

Admite în parte cererea  formulată de petenta E.P.I. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, …. în contradictoriu cu intimata C.N.A.I.R.

Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria R17 nr. X/11.07.2017.

Obligă intimată la plata către petent a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2018.

Domenii speta

Spete similare