Anulare proces verbal de contravenţie - petentul a sesizat o instanţă vădit necompetentă, cu rea-credinţă numai în scopul de a beneficia de efectul suspensiv al formulării plângerii contravenţionale, deşi acesta avea suficiente elemente pentru a determina

Hotărâre 327 din 23.01.2018


Deliberând asupra  cauzei civile de faţă,  constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/299/2017, petentul S.V.  a  solicitat, în contradictoriu cu intimatul  IGPR, anularea procesului-verbal de contravenţie seria PSBX nr. X/29.10.2017.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile art. 31, art. 16 din O.G. nr. 2/2001, dispoziţiile OUG nr. 195/2002 şi ale Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, Normele de metrologie legală, practica CEDO şi practica judecătorescă.

În dovedirea cererii petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, în temeiul art 19 din OUG nr. 80/2013.

Deşi legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare

La termenul din data de 23.01.2018, instanţa din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1.

Având în vedere că excepţia necompetenţei teritoriale invocate de către instanţă, conform art. 130 alin. (2) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., constituie o excepţie de procedură, absolută şi dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanţa ce ar urma să se dezinvestească, instanţa, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.

În acest sens, instanţa constată că prin cererea de chemare în judecată, petentul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001 potrivit căruia ,,plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia’’.

De asemenea, se reţine că în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PSBX nr. 118949/29.10.2017 se menţionează ca loc al săvârşirii contravenţiei autostrada A 1, km. 247.

Totodată, în procesul verbal contestat este indicată instanţa la care se va depune plângerea contravenţională, respectiv Judecătoria Sibiu.

Având în vedere dispoziţia legală ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., părţile neavând posibilitatea de a o înlătura, precum şi locul săvârşirii faptei contravenţionale constatate prin procesul-verbal a cărui anulare se solicită prin cerere, instanţa constată că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa Judecătoriei Sibiu fiind inclus în raza sa teritorială, conform HG nr. 337/1993.

În consecinţă, în temeiul art. 132 alin. (3) C.proc.civ., instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Având în vedere că petentul a formulat plângere contravenţională la Judecătoria Sectorului 1, deşi în procesul verbal contestat, care i-a fost înmânat petentului pe loc, sub semnătură, au fost indicate în mod expres atât locul săvârşirii faptei, cât şi instanţa competentă pentru soluţionarea plângerii , instanţa constată că petentul a introdus cu rea-credinţă prezenta plângere, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, contrar obligaţiei ce îi revenea conform art. 12 alin. (1) C.proc.civ.

Formularea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi de sancţionare a unei contravenţii, ca expresie a liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie şi de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, constituie un drept. Exerciţiul acestui drept, în virtutea principiului disponibilităţii, este liber, titularul dreptului având astfel posibilitatea de a porni sau nu procesul, drept care însă nu este absolut şi implică totodată o obligaţie corelativă. Astfel, în acelaşi timp, petentul trebuia să exercite acest drept, atât la declanşarea procesului, cât şi ulterior, pe parcursul judecăţii, cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege, buna – credinţă fiind necesară inclusiv  la alegerea instanţei copetente cu soluţionarea cauzei.

Pentru motivele evidenţiate anterior, instanţa constată că petentul a exercitat cu rea-credinţă dreptul de sesizare a instanţei, sesizând o instanţă vădit necompetentă.

Din acest motiv, văzând prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C.proc.civ. rap la art. 12 alin. (2) C.proc.civ., instanţa va dispune amendarea petentului pentru săvârşirea abaterii judiciare prevăzute de acest text de lege.

În temeiul celor de mai sus, reţine că petentul a sesizat o instanţă vădit necompetentă, cu rea-credinţă numai în scopul de a beneficia de efectul suspensiv al formulării plângerii contravenţionale, deşi acesta avea suficiente elemente pentru a determina instanţa competentă, respectiv Judecătoria Sibiu, indicată în mod expres în procesul verbal. Astfel, a fost încărcărcat în mod nejustificat rolul Judecătoriei Sectorului 1 cu dosare de competenţa altor instanţe, fiind evident abuzul de drept săvârşit de petent, instanţa apreciind că se impune stabilirea unei amenzi în cuantum maxim, de 1000 lei.

Împotriva acestei măsuri petentul va putea formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 191 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului1 Bucureşti.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul S.V.  şi pe intimata IGPR,  în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În temeiul art. 187 alin 1 pct. 1 lit. a C Proc Civ dispune amendarea petentului cu suma de 1000 lei, pentru formularea unei cereri la o instanţă vădit necompetentă.

Cu cerere de reexaminare în termen de 15 zile de comunicare în ceea ce priveşte dispoziţia de amendare.

Cererea de reexaminare se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Fără cale de atac în ceea ce priveşte dispoziţia de declinare a competenţei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2018.