Imobil trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, păstrarea dreptului de dispoziţie asupra terenului de către moştenitorul fostului proprietar. Nulitatea absolută a Ordinului Prefectului, emis în temeiul Legii 18/1991, constatată cu putere de luc

Pe rol este pronunţarea asupra apelului civil declarat de apelanţii – reclamanţi T.E., T.E.şi S.C.M., în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice  -  Direcţia Generală  a Finanţelor Publice Braşov, Municipiul F., Primarul Municipiului F. şi S.T.  împotriva sentinţei civile nr. 879/09.06.2015, pronunţată de Judecătoria F. în dosarul civil nr. 1982/226/2010, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 21.04.2017, încheierea acestui tribunal făcând parte integrantă din prezenta decizie şi când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea la 28.04.2017, apoi la 08.05.2017 şi apoi pentru astăzi, când:

T R I B U N A L U L,

  Deliberând asupra apelului civil de faţă , instanţa reţine următoarele :

Prin Sentinţa civilă nr. 879/09.06.2015, pronunţată de Judecătoria F., au fost respinse acţiunea civilă formulată de reclamanţii T.E., T.E.şi S.C.M., în contradictoriu cu pârâţii S.T., Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul F. şi Primarul Municipiului F. având ca obiect anulare act şi cererea reconvenţională formulată de reclamantul pârâtul reconvenţional S.T. împotriva pârâţilor reclamanţi reconvenţionali T.E., T.E.şi S.C.M., Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul F. şi Primarul Municipiului F., având ca obiect despăgubiri.

Pentru a pronunţa această hotărâre  prima  instanţă a reţinut, în ceea ce priveşte acţiunea principală,  că prin decizia civilă nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului B. s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr.898/23.08.2005 cu privire la suprafaţa de teren de 1019 mp atribuită pârâţilor T.E.şi T.E. în temeiul L.18/1991; s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii înscrierii de sub B 7 şi 8 a dreptului pârâţilor menţionaţi şi revenirea la situaţia anterioară.

În considerentele deciziei s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 95/2003 a Judecătoriei F., irevocabilă, s-a statuat că imobilul situat în F., str. M. nr.X, înscris în CF XX F., nr. top Y nu a trecut niciodată cu titlu valabil în proprietatea Statului Român. Intimaţii Ţ., în calitate de cumpărători ai imobilului construcţie, au solicitat şi le-a fost atribuit, prin Ordinul Prefectului nr.898/23.08.2005, terenul în suprafaţă de 1019 mp. Ordinul prefectului a fost emis după ce hotărârea prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, prin hotărâre irevocabilă.

S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 36 al. 2 şi 3 din Legea 18/1991 fac trimitere în mod expres la terenurile proprietate de stat sau preluate de stat în baza art.30 din L.58/1974, iar terenul ce face obiectul prezentului litigiu nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele textului, astfel că ordinul prefectului a fost emis cu încălcarea prevederilor pe care s-a întemeiat.

Conform art. III din Legea 169/1997, sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor legii fondului funciar, la lit. c menţionându-se actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităţilor, pe terenurile revendicate de foştii proprietari, cu excepţia celor atribuite conform art. 24 din Legea 18/1991, articol care se referă la atribuirea de terenuri în vederea construirii de locuinţe. Terenul în litigiu nu a fost atribuit pârâţilor în vederea construirii de locuinţe, ci a fost atribuit împreună cu locuinţa existentă pe teren. Dispoziţiile legale menţionate sunt aplicabile, ordinul prefectului fiind un act de constituire a dreptului, iar terenul este revendicat de foştii proprietari şi se află în intravilanul localităţii. Faptul că intimaţii au cumpărat în baza unui titlul valabil constatat imobilul construcţie nu duce în mod automat la obţinerea dreptului de proprietate asupra terenului.

Art. 37 din HG 20/1996 prevede că în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiile art. 26 al. ultim. din lege, conform căruia suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22.12.1989 în posesia acestora şi care depăşeşte suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului. Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în condiţiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea intimaţilor pârâţi, se constatase de către instanţă că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziţie asupra terenului aparţinea reclamantului, în calitate de moştenitor al foştilor proprietari. Faţă de aceste prevederi legale se impune constatarea nulităţii absolute parţiale a Ordinului Prefectului, acesta fiind emis cu nerespectarea legilor fondului funciar şi ca urmare a anulării acestuia, în temeiul art. 34 din DL 115/1938 se impune rectificarea cărţii funciare în sensul revenirii la situaţia de CF anterioară înscrierii acesteia. Pe cale de consecinţă s-a constatat nulitatea absolută parţială a Ordinului Prefectului  nr.898/23.08.2005 cu privire la atribuirea terenului de 1019 mp pârâţilor şi dispunerea rectificării CF X F. în sensul radierii efectuate în baza acestui ordin.

Faţă de cele mai sus statuate instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 37 din HG  20/1996 nu sunt aplicabile în condiţiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea pârâţilor reconvenţionali T., se constatase de către instanţele de judecată că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziţie asupra terenului aparţinea reclamantului (S.T.), în calitate de moştenitor al foştilor proprietari, şi pe cale de consecinţă s-a constatat nulitatea absolută parţială a Ordinului Prefectului  nr.898/23.08.2005 cu privire la atribuirea terenului de 1019 mp pârâţilor Ţ. şi s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii efectuate în baza acestui ordin.

Faţă de cele mai sus statuate, Dispoziţia nr. 46 /15.01.2010 emisă de Primarul Mun. F., prin care s-a restituit în proprietatea pârâtului (S.T.), în natură imobilul teren în suprafaţă totală de 1019 mp înscris în CF X (provenită din conversia pe hârtie a CF X) F., nr. top.Y, este legal emisă.

Este adevărat faptul că reclamanţii Ţ. au devenit, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.49/2007, proprietarii construcţiilor din Mun. F., str. M, nr. X, jud. Braşov, însă cu aceea ocazie deşi aveau posibilitatea de a cumpăra şi terenul aferent construcţiilor conform art. 9, 21 şi 26 al. ultim din L.112/1997 raportat la art. 37 din normele metodologice de aplicare, norme ce prevăd că dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiilor, care nu se restituie în natură foştilor proprietari, se dobândeşte de către chiriaşi titulari ai contractelor de închiriere în urma vânzării, ca şi construcţia, aceştia au înţeles a cumpăra doar construcţiile, iar asupra terenului au urmat procedura gratuită a obţinerii terenului prin Ordinul Prefectului nr.898/2005, ordin ce însă a fost anulat prin decizia civilă nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului B..

Pe cale de consecinţă faţă de etapele parcurse de părţi, în prezent reclamanţii se află în situaţia de a-şi reglementa situaţia juridică a terenului cu actualul proprietar, respectiv moştenitorul fostului proprietar, dispoziţia primarului de restituire în natură a terenului fiind corect emisă, neexistând cauză ilicită pentru a se constata nulitatea sa astfel cum s-a invocat în drept de către reclamanţi – art. 948 pct. 4 cod civil.

Ca o consecinţă a respingerii petitului privind nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr. 46/15.01.2010 au fost respinse celelalte petite cu privire la revenirea la situaţia anterioară de carte funciară; obligarea pârâţilor Municipiul F. şi Primarul Municipiului F. să facă propunere de restituire prin echivalent inclusiv cu privire la terenul identificat la petitul nr.1, teren aferent imobilului casă cu dependinţe şi garaj, înscris sub nr. top. cad: C1 top.Y, precum şi solicitarea dezmembrării imobilului înscris la A1 din CF X F., nr.top.Y, teren construit şi curte în suprafaţă de 1019 mp, în două loturi, unul compus din terenul aferent construcţiilor înscrise în aceiaşi carte funciară la A1.1 şi altul compus din suprafaţa de teren excedentară, cu acordarea de numere topografice noi şi obligării pârâţilor Municipiul F. şi Primarul Municipiului F. să facă propunere de restituire prin echivalent inclusiv cu privire la terenul aferent construcţiilor înscrise în cartea funciară la A1.1, astfel cum a fost delimitat şi individualizat potrivit petitului anterior, precum şi să restituie în natură lotul cuprinzând suprafaţa de teren excedentară construcţiilor, astfel cum va fi delimitat şi individualizat.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată la fila 16 volum II, respectiv de a fi obligaţi reclamanţii să îi plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, în sumă de 10.000 lei de la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 919/R/2007 a Tribunalului B. şi până la soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut că deşi prin înscrisurile solicitate ca şi probe de pârâtul reclamant reconvenţional, încuviinţate şi depuse la dosar s-a dovedit că pârâtul reclamant reconvenţional S.T. este proprietarul terenului din litigiu, cuantumul  folosinţei acestuia de către reclamanţi nu a fost dovedit cu nici un alt mijloc de probă. Situaţia este similară şi cu petitul precizat din cererea reconvenţională, respectiv acela de a fi obligaţi reclamanţii de a-şi amenaja accesul în casa de locuit direct din stradă, fără servitute.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanţii T.E., T.E.şi S.C., solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a Sentinţei atacate ca fiind nelegală şi netemeinică, în sensul admiterii în tot a acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Se arată că soluţia instanţei de fond este vădit nelegală şi netemeinică, motivarea acesteia cuprinzând strict raţiuni legate de motive ce au stat la baza pronunţării sentinţei prin care s-a dispus anularea Odinului Prefectului nr. 898/23.08.2005, prezenta acţiune având un cu totul alt obiect, acela referitor la nelegalitatea dispoziţiei nr. 46/15.10.2010 a primarului mun. F. care este evidentă, terenul nefiind liber în sensul art. 9 din Legea nr. l0/2001, acesta fiind aferent imobilului proprietatea  apelanţilor, astfel cum este el definit conform art. 7 alin 5 din aceeaşi lege.

Astfel cum s-a statuat în practica judiciară, dreptul de superficie (dreptul de proprietate pe construcţie şi dreptul de folosinţă pe terenul aferent) nu poate fi redus doar la suprafaţa de teren aflată efectiv sub construcţie, deoarece în acest caz titularul construcţiei ar fi profund prejudiciat, el fiind în imposibilitatea de a-şi exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit şi fiind lipsit total de folosinţa terenului din jurul casei - teren absolut necesar pentru folosinţa normală a locuinţei - precum şi de folosinţa terenului care îi asigură accesul la calea publică.

La instanţa de fond a fost administrată şi proba cu expertiza tehnică judiciară, lucrare eronată din punct de vedere tehnic, atât apelanţii cât şi pârâţii reclamanţi reconvenţionali criticând-o, instanţa de fond respingând orice critică, pentru simplul considerent că aceasta a fost avizată de către O.C.P.I. B., avizare care presupune doar introducerea în baza de date electronică a biroului a lucrării, cu verificarea suprapunerii limitelor imobilului în litigiu cu parcele învecinate, asta dacă vecinii au fost la rândul lor în prealabil înregistraţi în această bază de date - ceea ce nu este cazul în situaţia apelanţilor.

Argumentele folosite de apelanţi sunt legate de chestiuni tehnice şi lipsa evidenţierii anexelor din teren, motivul pentru care în apel solicită admiterea probei cu expertiza tehnică topografică — refăcută de către un alt expert.

Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare la apelul formulat de apelanţii-reclamanţi T.E., T.E.şi S.C., susţinând că este nefondat, instanţa de fond reţinând în mod întemeiat, raportat la decizia civila nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului B. prin care s-a constatat nulitatea absoluta a Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005 cu privire la suprafaţa de teren de 1019 mp atribuită pârâţilor T.E.şi T.E. în temeiul Legii 18/1991 şi s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii înscrierii de sub B 7 si 8 a dreptului acestora şi revenirea la situaţia anterioară, că Dispoziţia nr. 46 /15.01.2010 emisa de Primăria Mun. F., prin care s-a restituit în proprietate pârâtului (S.T.), în natură imobilul teren în suprafaţă totală de 1019 mp înscris în CF XX (provenită din conversia pe hârtie a CF X) F., nr. top.Y este legal emisă.

Şi intimatul S.T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea apelului, pentru motivele reţinute de prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, susţinând că reclamanţii-apelanţi nu pot opune nici un titlu translativ de proprietate cu privire la aceasta suprafaţa de teren care le-a fost odată refuzat şi nu pot face dovada nici unei reguli generale de dobândire a proprietăţii asupra terenului în cauza, spre deosebire de pârâtul-intimat, care a făcut dovada fără echivoc a proprietăţii sale, atât înaintea preluării abuzive, cât şi prin restituirea reparatorie făcută prin procedura legală a legii speciale, dreptul său actual fiind  înscris în Cartea Funciară în baza unui titlu valabil şi legal, Dispoziţia nr. 46/2010.

Solicită respingerea refacerii unei noi expertize, deoarece la fond s-a admis si s-a întocmit expertiza judiciară (solicitată de apelanţi), ale cărei concluzii au fost aprobate de CF, în privinţa limitelor şi vecinătăţilor, iar în urma obiecţiunilor, s-a solicitat instanţei ca măsurătorile să fie reevaluate de experţi extrajudiciari, astfel că instanţa de fond a admis efectuarea acestora.

În privinţa cererii în subsidiarul acţiunii solicită, în ipoteza nemenţinerii sentinţei atacate, ca lotul dezmembrat în suprafaţă de 317 mp să fie atribuit reclamanţilor-apelanţi cu drept de superficie, din totalul dreptului proprietarului tabular. De asemenea, pentru accesul pe proprietate se impune instituirea unei servituţi de trecere pentru fondul reclamanţilor reprezentată în Planul de amplasament al expertizei (ultima filă din expertiză), în conformitate cu art. 135 alin. 6 din Ordinul 700/2014 al O.C.P.I.

Solicită obligarea reclamanţilor-apelanţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxe de timbru, onorariu avocat, expertiza extrajudiciara, în baza documentelor depuse.

De asemenea, intimaţii Municipiul F., prin Primar şi Primarul Municipiului F. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe, ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial.

Apreciază că apelanţii critică în mod nefondat sentinţa atacată, deşi au devenit proprietarii construcţiei în litigiu prin vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, având calitatea de chiriaşi ai acestei construcţii şi nu pot emite pretenţii şi asupra terenului restituit în natură prin dispoziţia primarului.

La termenul de judecată din data de 11.01.2016 Tribunalul B. a recalificat calea de atac ca fiind recurs, reţinând în motivare caracterul patrimonial al litigiului şi valoarea obiectului pricinii.

Prin decizia civilă nr. 187/R/2016, s-a respins recursul declarat de recurenţii - reclamanţi Ţ. E., Ţ. E. şi S.C.M., împotriva sentinţei civile nr. 879/09.06.2015 pronunţată de Judecătoria F. şi au fost obligaţi recurenţii la plata sumei de 1500 lei către intimatul Municipiul F. şi a sumei de 2000 lei către intimatul S.T., cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii de şedinţă de la termenul din 11.01.2016 şi a deciziei pronunţate de Tribunalul B. în complet de recurs au declarat recurs reclamanţii Ţ. E., Ţ. E. şi S.C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 187/31.05.2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B., în complet de apel .

Prin motivele de recurs recurenţii au invocat, în esenţă, că prezentul dosar a parcurs de la momentul înregistrării cauzei la 23 iunie 2010 la Judecătoria F. şi până la momentul pronunţării prezentei decizii atacate, trei cicluri procesuale, urmând calea de atac a apelului şi respectiv a recursului.Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut calitatea recurenţilor de terţi cu privire la actul a cărui nulitate s-a solicitat să fie constatată, precum şi criteriul valoric, stabilit în mod cert atât cu prilejul primei judecăţi a litigiului la instanţa de fond (a se vedea încheierea Jud. F. din data de 12 septembrie 2010, în cuprinsul căreia apare stabilită în sarcina recurenţilor reclamanţi, obligaţia de a plăti suma de 5.912 RON - cu titlu de taxă judiciară de timbru, evident valoarea fiind de peste 200.000 RON), cât şi încheierea din data de 2 mai 2011 - dos.Tribunal B., unde se precizează încă o dată valoarea de 50EUR/mp a imobilului din litigiu, rezultând o valoare ce depăşeşte 200.000 RON.

Astfel fiind, soluţia Tribunalului B. de a recalifica calea de atac  ca fiind recursul şi nu apelul, este nelegală, încălcându-se  dispoziţiile art.54 alin. 1 din Legea nr.303/2004, iar  prin încălcarea principiul legalităţii căii de atac, Tribunalul a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea formelor legale, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 105 alin.2 din vechiul cod de procedură civilă.

Intimatul S.T. a formulat în cauză întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului faţă de dispoziţiile art. 299 Cod procedură civilă fiind declarat împotriva unei hotărâri irevocabile pronunţate în recurs.

Prin decizia civilă nr. 486/R/24.11.2016, Curtea de Apel B. a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul pârât reclamant reconvenţional S.T., a admis recursul declarat de recurenţii reclamanţi pârâţi reconvenţionali T.E., T.E.şi  S.C.M. împotriva încheierii de şedinţă de la termenul din 11 ianuarie 2016 şi a deciziei civile nr. 187/R din 31 mai 2016 pronunţate de Tribunalul B. în dosarul nr. 1982/226/2010*, pe care le-a casat şi a dispus trimiterea  cauzei spre soluţionare aceleiaşi instanţe, în complet de apel.

În considerentele deciziei s-a reţinut în esenţă că Tribunalul a reţinut în mod greşit la termenul de judecată din 11.01.2016 că sunt incidente prevederile art. 282 ind. 1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv”, deoarece valoarea obiectului litigiului este mai mare de 100.000 lei şi calea de atac care putea fi promovată împotriva sentinţei civile nr.  879/09.06.2015, pronunţată de Judecătoria F. era apelul, având în vedere dispoziţiile art. 282 din Codul de procedură civilă din 1865.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 30.12.2016, sub nr. 1982/226/2010 **.

În faza apelului nu s-au administrat probe, refacerea probei cu expertiza tehnică topografică de către un alt expert, solicitată de apelanţi, fiind respinsă ca nefiind utilă soluţionării apelului.

Examinând sentinţa civilă în raport cu motivele de apel şi cu probele administrate, instanţa reţine următoarele:

Criticile apelanţilor vizează soluţia instanţei de fond din perspectiva motivării acesteia, susţinându-se că aceasta cuprinde strict raţiuni legate de motivele ce au stat la baza pronunţării sentinţei prin care s-a dispus anularea Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005, în condiţiile în care cererea adresată instanţei de fond are un alt obiect, respectiv nelegalitatea Dispoziţiei nr. 46/15.10.2010, terenul nefiind liber în sensul art. 9 din Legea nr. l0/2001, ci aferent imobilului proprietatea apelanţilor, astfel cum este el definit conform art. 7 alin 5 din aceeaşi lege.

Prima instanţă a fost investită cu soluţionarea unei cereri principale având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 46 din 15.01.2010, emisă de Primarul Municipiului F., şi anume a art. 1 din această dispoziţie, prin care s-a restituit în natură, în proprietatea pârâtului S.T., imobilul teren în suprafaţă totală de 1019 mp înscris în CF X( provenită din conversia pe hârtie a CF X) F., nr. top.Y , dispoziţie emisă în baza Legii 10/2001.

Legea nr.10/2001 conţine atât norme de drept procedural, stabilind căile şi persoanele care pot ataca în justiţie actele emise în temeiul său, cât şi norme de drept substanţial, care privesc condiţiile de validitate ale acestor acte.

Reclamanţii apelanţi au calitatea de terţi în raport cu emitentul, cât şi cu beneficiarul dispoziţiei de restituire în natură, având posibilitatea de a solicita pe calea acţiunii în anulare de drept comun constatarea nulităţii dispoziţiei emise în temeiul  Legii nr. 10/2001, în cadrul căreia instanţa verifică actul emis sub aspectul conformităţii sale cu condiţiile de emitere şi validitate.

În susţinerea acţiunii apelanţii reclamanţi au invocat încălcarea prevederilor art. 7  alin. 5 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate ( nr.46 din 15.01.2010) potrivit cărora „ nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare „.

Este nefondată critica apelanţilor referitoare la modalitatea în care instanţa de fond a analizat legalitatea dispoziţiei contestate, prin raportare la considerentele deciziei prin care s-a dispus anularea Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a valorificat efectele unei hotărâri irevocabile anterioare ( decizia civilă nr. 9xx/R/22.11.2007 a Tribunalului B.), prin care s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005, cu privire la suprafaţa de teren de 1019 mp atribuită pârâţilor T.E.şi T.E. în temeiul Legii 18/1991 şi s-a dispus rectificarea CF X F. în sensul radierii înscrierii de sub B 7 si 8 a dreptului acestora şi revenirea la situaţia anterioară.

Prin decizia menţionată s-a statuat cu putere de lucru judecat că faptul cumpărării în baza unui titlu valabil constatat a imobilului construcţie nu duce automat la obţinerea dreptului de proprietate asupra terenului, dispoziţiile legale din art. 37 din H.G. 20/1996 nefiind aplicabile „ în condiţiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea intimaţilor pârâţi, se constatase de către instanţele de judecată că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziţie asupra terenului aparţinea reclamantului, în calitate de moştenitor al foştilor proprietari” (reclamant fiind intimatul S.T., iar intimaţi-pârâţi  recurenţii).

Potrivit art. 37 din Hotărârea nr.20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului „ în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege „.

În conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin 3 din Legea nr. 112/1995, în forma în vigoare la data emiterii ale dispoziţiei, „ suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului „.

Cu referire la efectele acestei hotărâri, Tribunalul reține că ele se produc sub forma prezumției relative de adevăr (efectul pozitiv al lucrului judecat).

Astfel, efectul pozitiv (ca și cel negativ) al lucrului judecat se manifestă pe planul relativității efectelor hotărârii judecătorești, întrucât autoritatea de lucru judecat presupune (indiferent de forma în care se manifestă - ca excepție procesuală sau ca prezumție de adevăr) existența acelorași părți între care să fi purtat dezbaterea judiciară anterioară, de o manieră care să nu mai poată fi contrazisă ulterior.

Diferența constă în aceea că, în cazul excepției autorității lucrului judecat se regăsește tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză) prevăzută de art. 1201 C. civ., care împiedică o nouă judecată, în timp ce în situația prezumției lucrului judecat subzistă doar identitatea de părți și chestiunea litigioasă (ceea ce înseamnă că poate să nu existe suprapunere de obiect sau cauză, dar acestea să aibă strânsă legătură cu cele dezlegate jurisdicțional anterior).

În speță, obiectul judecății anterioare a purtat asupra întregului imobil teren în suprafaţă de 1019 mp, atribuită pârâţilor T.E.şi T.E. în temeiul Legii 18/1991, atât apelanţii reclamanţi cât şi intimatul S.T. fiind părţi, iar chestiunea litigioasă privind posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către apelanţi asupra terenului aferent construcţiei cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost tranşată irevocabil, statuându-se că dispoziţiile art. 37 din H.G. 20/1996 nu sunt aplicabile, în condiţiile în care, la data emiterii Ordinului Prefectului, act prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea intimaţilor pârâţi, se constatase de către instanţele de judecată că imobilul nu a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, astfel că dreptul de dispoziţie asupra terenului aparţinea reclamantului (intimatul-pârât), în calitate de moştenitor al foştilor proprietari.

Aşadar, nu se poate pretinde o altă analiză și stabilirea altei situații juridice asupra părţii din terenul în suprafaţă de 1019 mp aferent construcţiei, întrucât partea este considerată ca inclusă în întreg (pars est în toto), iar un alt demers judiciar asupra acestui aspect ar însemna negarea puterii lucrului judecat.

O atare măsură este în concordanţă cu jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat  că autorităţile nu pot repune în discuţie o problemă soluţionată printr-o hotărâre definitivă( cauza Zazanis şi alţii contra Greciei). De altfel, C.E.D.O. a stabilit că instanţele sunt obligate să ţină seama de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului (cauza Amurăriţei contra României).

Potrivit art. 21 alin 4 din Legea nr.10/2001 „ în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean „.

De asemenea, potrivit art. 21.2 din Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea nr. 250 din  7 martie 2007 „ restituirea în natură se face în toate cazurile prin decizie/dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Decizia/dispoziţia va cuprinde detaliat motivele care au stat la baza fundamentării deciziei (inclusiv încadrarea în prevederile art. 2 din lege) „.

În speţă, dispoziţia contestată cuprinde motivele care au fundamentat restituirea în natură a imobilului prevăzut la art. 1, respectiv împrejurarea că prin decizia civilă nr. 919/R/22.11.2007 a Tribunalului Braşov s-a constatat nulitatea absolută a Ordinului Prefectului nr. 898/23.08.2005.

Legea nr.10/2001 consacră, prin dispoziţiile art.1 alin 1, art.7 şi 9 din lege, principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, şi numai în cazul în care această măsură nu este posibilă, prevede acordarea celorlalte măsuri reparatorii., respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, cu consimţământul persoanei îndreptăţite, sau propunerea de acordare de despăgubiri .

În condiţiile în care emitentul dispoziţiei contestate s-a conformat dispoziţiilor deciziei  civile nr. 9xx/R/22.11.2007, Tribunalul reţine că acesta a făcut o corectă apreciere a situaţiei juridice a imobilului şi a dispus restituirea sa în natură, neexistând cauză ilicită pentru a se constata nulitatea dispoziţiei, astfel cum s-a invocat în drept de către reclamanţi – art. 948 pct. 4 cod civil, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.

Aspectele invocate prin cererea de apel referitoare la dreptul de superficie, nu pot fi primite, având  dispoziţiile art. 294 alin 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, conform cărora în apel nu se poate schimba cauza cererii.

De asemenea,  nici susţinerile privind neregularităţile lucrării de expertiză nu pot fi reţinute, atâta vreme cât s-a constatat întrunirea condiţiilor legale pentru restituirea acestuia în proprietatea pârâtului-intimat S.T. în baza dispoziţiilor legii speciale, Legea 10/2001.

Tribunalul mai reţine  că în mod corect s-a dispus respingerea celorlalte capete de cerere accesorii cererii de chemare în judecată, în baza principiului accesoriu sequitur principalae, ca o consecinţă a respingerii cererii privind nulitatea absolută parţială a Dispoziţiei nr.46/15.01.2010.

Pentru considerentele expuse, apelul va fi respins în baza art.  296 Cod procedură civilă.

Cât priveşte susţinerea intimatului S. T. prin întâmpinare, în sensul că pentru accesul pe proprietate se impune instituirea unei servituţi de trecere pentru fondul reclamanţilor, reprezentată în Planul de amplasament al expertizei (ultima filă din expertiză), în conformitate cu art. 135 alin. 6 din Ordinul 700/2014 al O.C.P.I., se reţine în motivarea instanţei de fond vizând respingerea cererii reconvenţionale a acestei părţi că petitul precizat din cererea reconvenţională este acela de a fi obligaţi reclamanţii să-şi amenajeze accesul în casa de locuit direct din stradă, fără servitute.

Această soluţie nu a fost atacată de către niciuna dintre părţile procesului astfel că, intrând în puterea lucrului judecat, nu mai poate fi obiectul analizei prezentei instanţe.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, apelanţii vor suporta cheltuielile de judecată ale intimatului Municipiul F. în cuantum de 1500 lei către intimatul Municipiul F. şi a intimatului S.T. în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu apărător (filele 45-46 şi 54), chitanţa depusă de intimat la fila 55 fiind datată anterior sesizării instanţei de recurs, respectiv la 30.08.2010 şi nu poate face obiectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge apelul declarat de apelanţii - reclamanţi Ţ. E., Ţ. E. şi S.C.M., împotriva Sentinţei civile nr. 879/09.06.2015 pronunţată de Judecătoria F..

Obligă apelanţii Ţ. E., Ţ. E şi S.C.M. la plata sumei de 1500 lei către intimatul Municipiul F. şi a sumei de 2000 lei către intimatul S.T., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 15.05.2017.

Preşedinte, Judecător,

I. V. P.M.

Grefier,

M. D.

Red. I.V./17.05.2017

Tehnored. M.D./18.05.2017

9 ex.

Judecător fond M.C. G.

Domenii speta

Spete similare