Anulare act

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V-A CIVILĂ SENTINŢA CIVILĂ NR. 1638 Şedinţa publică din data de 22 decembrie 2015 Tribunalul constituit din :

Preşedinte: ***

Grefier: ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamantul *** în contradictoriu cu pârâţii *** şi *** , având ca obiect „ anulare act - contestaţie”.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în şedinţa publică din 11.12.2015 fiind consemnate în încheierea de la acea data, care face parte integranta din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la datele de 18.12.2015 şi 22.12.2015, când a hotărât următoarele:

TRIB UNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.07.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă sub nr. ***, reclamantul *** , în calitate de notificator, moştenitor al fostului proprietar *** pentru 2,6 ha neretrocedate în natura pe teritoriul comunei ***, judeţul Constanta, în contradictoriu cu *** (***.), a formulat contestatie împotriva deciziei de invalidare nr. *** /13.05.2015 emisa de *** şi transmisa reclamantului pe data de 17.07.2015 solicitând instanţei:

1.anularea Deciziei de invalidare nr. *** /13.05.2015 emisa de Guvernul României -Comisia Naţionala Pentru Compensarea Imobilelor,

2.emiterea de urgenţă a unei Decizii de despăgubire pentru 2,6 ha nerestituite în natura pe teritoriul comunei Comana, judeţ Constanta

3.daune morale în cuantum de 25.000 lei (valoarea estimata a despăgubirii solicitate) pentru stresul provocat de tergiversarea rezolvării dosarului 16.759/ FFCC/ /04.02.2009 mai mult de 6 ani, în condiţiile în care chiar şi Legea nr. 165/2013, care este foarte generoasa în acordarea termenelor stabileşte pentru rezolvarea unor astfel de dosare, un termen de 36 de luni, adică 3 ani, stresul provocat prin anularea abuziva şi ilegala de către *** a raportului de evaluare din iunie 2009 în valoare de 22.100 RON;

In fapt, tatăl reclamantului, *** (care figurează în unele acte şi sub numele de S.I. , decedat în anul 2000, a deţinut pe teritoriul comunei Amzacea, satul Pelinu (satul este în prezent pe teritoriul comunei vecine, Comana), judeţ Constanta, un teren agricol în suprafaţa de 8,5 ha, aşa cum reiese din certificatul nr. 1.894/12.01.1998 emis de Dir. Jud. a Arhivelor Naţionale Constanta.

Acest teren a fost trecut nejustificat şi abuziv în proprietatea statului prin reformele agrare începute ca urmare Decretului nr.83/02.03.1949 şi a acţiunii de colectivizare, fară plata de despăgubiri şi fară eliberarea unor dovezi privind preluarea.

După apariţia Legii nr. 18/1991 tatăl său a solicitat restituirea celor 8,5 ha.

Comisia jud. Pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor jud. Constanta a eliberat un titlu de proprietate înregistrat sub nr. 1.231/07.07.2004, pentru 5,9 ha, restituite în natura iar pentru restul de 2,6 ha, care nu s-au acordat în natura din lipsa de teren s-a emis de către Primaria Comana o adeverinţa cu nr. 2.961/23.12.2004 şi s-au făcut propuneri de despăgubire, propuneri care au fost validate de Comisia Judeteana Constanta iar în final au făcut obiectul dosarului *** cu nr. 16.759/FFCC/04.02.2009.

2

Dovada deţinerii terenului până în anul 1949 a fost facuta prin certificatul nr. 1.894/12.01.1998 emis de Dir. Jud. a Arhivelor Naţionale Constanta iar valabilitatea certificatului şi puterea sa probatorie a dreptului de proprietate nu au fost contestate niciodata de ***

După 6 ani de analizare a dosarului care poarta numărul 16.759/FFCC/ 04.02.2009, *** i-a transmis decizia de invalidare nr. *** /13.05.2015 eliberata de *** .

De menţionat ca decizia a primit-o pe data de 17.07.2015, după mai mult de 2 luni de la emitere.

Decizia de invalidare a fost emisa în baza unor aşa-zise motive, care sunt netemeinice, în totalitate neimputabile proprietarului deposedat şi aşa-zis justificate de ** chiar prin modul abuziv în care s-au făcut deposedările. Primul dintre motive este ca lipsesc actele care sa facă dovada preluării de către cooperativa agricola de producţie sau de către stat a suprafeţei validate în vederea acordării de despăgubiri.

Faptele istorice arata ca deposedarea micilor proprietari de terenuri, cum este şi cazul de fata, a fost facuta în fapt prin aplicarea abuziva a Decretului nr.83/02.03.1949; comuniştii au luat terenurile agricole fară plata de despăgubiri şi fară sa elibereze niciun fel de document privind preluarea.

Din partea tatălui său nu s-a făcut niciodată nicio cerere de intrare în CAP sau IAS sau în orice alta forma de asociere agrara comunista.

*** cere acte care nu au existat şi nu exista şi a căror lipsa demonstrează tocmai caracterul abuziv al deposedărilor. Adică *** ca reprezentant al statului invalidează cererea de despăgubire pe motiv ca statul a comis abuzuri.

*** încearcă sa motiveze decizia de invalidare şi prin faptul ca nu s-a putut stabili dreptul de proprietate asupra suprafeţei reconstituite după autor, întrucât lipsesc atât actele juridice translative de proprietate, cât şi filele de registru agricol din perioada de referinţa.

In conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005 art. 7 alin. (1 indice 2), „consemnările efectuate intre anii 1945 şi 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele coop. agricole de producţie, documentele existente în arhivele statului, neînsoţite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate

De aici rezulta ca, dacă exista „documente din arhivele statului” acestea sunt suficiente şi nu mai sunt necesare cereri de intrare în CAP sau IAS, sau consemnări în registre agricole. Aceste prevederi legislative se aplica şi la motivul 1 invocat în decizia de invalidare ***

A depus la dosar certificatul nr. ***/12.01.1998 emis de Dir. Jud. a Arhivelor Naţionale Constanta care face dovada ca tatăl său *** era în anul 1949 proprietarul terenului de 8,5 ha şi ca plătea impozit statului pentru acest teren.

Consideră ca *** a luat act de acest certificat şi l-a considerat valabil şi suficient pentru dovedirea dreptului de proprietate întrucât altfel nu ar fi avut niciun rost sa ceara confirmări suplimentare de la Arhivele Naţionale Constanta care consemnase deja în adeverinţa sursa informaţiei (adresa *** nr.***/SCFF /19.11.2014 şi răspunsul Dir. Jud. a Arhivelor Naţionale Constanta nr. SJANCT-2333-C).

*** susţine ca de fapt certificatul a fost valabil şi suficient conform legilor pentru eliberarea titlului de proprietate pentru 5,1 ha. dar nu mai este valabil pentru *** la acordarea de despăgubiri pentru 2,6 ha, care nu s-au putut restitui în natură.

Referitor la lipsa însemnărilor sau a registrelor agricole, arată ca aceste lipsuri nu îi sunt imputabile; dacă exista un certificat emis de Arhivele Naţionale nu mai sunt necesare registrele agricole sau cererile de intrare în cooperative agricole, cereri care de altfel nici nu au existat.

In ceea ce priveşte actul juridic translativ de proprietate, un astfel de act exista, dar nu a făcut uz de acesta, întrucât a fost redactat la data de 12.11.1924 şi a considerat ca forţa sa probatorie în anul 1947 (în 23 de ani puteau interveni schimbări), cât şi în prezent, este inferioara consemnărilor aflate în registrul fiscal din anul 1947.

Consemnările din certificat confirma inca o data posesia terenului din actul de vanzare şi valabilitatea acestuia până în anul 1949.

3

In dispoziţia de invalidare apare şi pretextul că nu s-a putut stabili dacă au fost respectate dispoziţiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, modificata şi art. 9 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care nu exista acte din care sa reiasă dacă s-a verificat competenta de soluţionare a cererii de reconstituire, atât timp cât autorul a deţinut teren şi pe raza altor localităţi.

Verificările competentei de soluţionare a cererii de reconstituire nu erau în sarcina sa, ci trebuiau efectuate tot de *** sau de entităţi şi instituţii ale statului subordonate *** în materie de restituiri.

In conformitate cu prevederile Legii 165/2013, art. 21, alin. 5: „pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare, entităţilor investite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. „

*** avea obligaţia sa solicite aceste documente, dacă erau necesare.

Decizia de invalidare nu poate fi motivata prin lipsa unor documente, lipsa provocata de incompetenta şi neglijenta entitatilor de stat, acelaşi stat care a procedat la confiscarea abuziva a terenurilor agricole şi a altor imobile.

Referitor la afirmaţia facuta în motivarea dispoziţiei de invalidare „atât timp cât autorul a deţinut teren şi pe raza altor localităţi „ arată ca autorul *** nu a mai deţinut în calitate de autor şi alte terenuri agricole.

*** nu a produs şi nu poate produce în acest sens nici o dovada temeinica şi nici măcar o suspiciune rezonabila, afirmaţia fiind pur şi simplu imaginara.

In afara de argumentele de nulitate a aşa-ziselor motive de invalidare prezentate mai sus, învederează şi următoarele fapte:

In intervalul de peste 6 ani în care *** a studiat dosarul, *** a ajuns prin anul 2009 la concluzia ca dosarul este complet, documentat corespunzător legii şi în consecinţa a comandat şi o evaluare unui evaluator autorizat şi agreat de *** (d-na. ***).

După emiterea raportului de evaluare în 2009, raport însuşit *** a emis o circulara interna, în urma căreia a raportul de evaluare nu mai era valabil şi trebuia refăcut după alte reguli ceea ce nu s-a mai făcut.

Consideră ca, nu este legal şi admisibil ca regulile sa se schimbe în timpul tratării dosarului şi după întocmirea unui raport de evaluare, pe baza unor reglementari interne.

Cu acest mod de lucru ilegal şi imoral, *** ar putea sa schimbe regulile interne de 3 ori pe zi şi sa declare nul orice act anterior.

Având în vedere cele menţionate mai sus, solicită admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulata.

în drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005, Legii nr. 165/2013, republicate, cu toate modificările şi completările ulterioare; art. 194, art. 411 alin. 2, art. 451 alin. 1 raportat la art. 453 alin. 1 Cod Proc. Civ.

In susţinerea acţiunii a depus la dosar: următoarele înscrisuri decizia de invalidare nr. *** /13.05.2015; certificatul nr. ***/12.01.1998 emis de Dir. Jud. a Arhivelor Naţionale Constanta; titlul de proprietate cu nr. ***/07.07.2004, pentru 5,9 ha; adeverinţa nr. ***/23.12.2004 emisa de Primaria Comana pentru 2,6 ha nerestituite în natura; Actul emis de Arhivele Naţionale Judeţene Constanta cu nr. SJANCT-***-C; actul de vanzare din data de 12.11.1924; raportul de evaluare din iunie 2009; Adresa *** cu nr. ***/DFF/10.02.2012 privind reevaluarea evaluarii din 2009 după reglementari apărute în 2011; declaraţia de notorietate autentificata sub nr. ***/l 1.05.2001.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta *** a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a *** privind cererea de chemare în judecată.

1.Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a instanţei învestite cu soluţionarea cererii de chemare în judecată:

*** este o instituţie publicăcupersonalitate juridicăconstituită la nivel central

( a se vedea art. 1 din HG nr.572/2013).

Menţionează că cererea de chemareîn judecată formulată decătre reclamant, având ca

obiectcontestarea Deciziei de invalidare,esteîndreptată împotrivaunei autorităţi aparţinând

administraţiei publice centrale şi anume ***.

Potrivit art. 10 alin.(l), teza a Il-a, din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (...) autorităţile publice centrale (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Totodată, potrivit art.96 pct.l din Noul Cod de Procedură Civilă, Curţile de apel judecă. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

Or, coroborând textele legale sus-menţionate, reiese cu evidenţă faptul că instanţa competentă să se pronunţe cu privire la temeinicia şi legalitatea deciziilor având ca obiect pretenţiile reclamanţilor îndreptate împotriva *** , este Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente şi având în vedere natura *** , cea de structură constituită la nivel central, solicită admiterea excepţiei invocate şi declinarea soluţionării prezentei cauze în favoarea instanţei competente, respectiv în favoarea Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

II.Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a *** privind cererea de chemare în judecată, învederează instanţei că Autoritatea a asigurat organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (având în vedere dispoziţiile Titlul VII din Legea nr.247/2005), iar în prezent asigură Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuţiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conţinând decizii/dispoziţii în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum şi în analizarea acestora din punctul de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, atribuţii îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 165/2013.

în acest context, potrivit Legii nr. 165/2013 s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

învederează instanţei faptul că, numai în situaţia în care dosarul este validat de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, aceasta emite o decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv (art. 21 alin. (9) din lege).

Pe de altă parte, conform art. 31 şi art. 41 din lege, *** emite titlurile de plată în condiţiile stabilite de Legea nr. 165/2013.

Astfel, nu *** emite decizii de compensare, ci Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

III.Pe fond, arată că cererea introductivă de instanţă formulată de către reclamant este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

în cazul de faţă nu există o sentinţă civilă prin care instanţele să se fi pronunţat asupra aspectelor constatate de către Secretariatul CNCI ca trebuind a fi verificate, respectiv actele care să dovedească dreptul de proprietate al autorului şi preluarea de către stat a suprafeţei de teren înscrisă în anexa de despăgubiri.

în ceea ce priveşte motivele ce au condus la emiterea de către *** a Deciziei de Invalidare nr.***/13.05.2015, subliniază următoarele:

Dosarul de despăgubire înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr.***/FFCC/04.02.2009 a fost constituit în baza cererii nr.***/21.01.1998 formulată de domnul *** în calitate de autor, care la propunerea Comisiei locale Comana, a fost înscris cu suprafaţa de 2,6 ha în anexa 23, poziţia nr.275, validată prin H.C.J. Constanţa nr.***/15.09.2006.

Menţionează faptul că autorul a decedat în anul 2000 avându-i ca moştenitori pe *** şi *** , potrivit Certificatului de moştenitor nr.***/12.03.2001, decedată la rândul său şi având ca moştenitor pe *** , potrivit Certificatului de legatar universal nr.***/25.11.2010.

Secretariatul Comisiei verifică dacă cererea este depusă în termenele prevăzute de Legea fondului funciar, iar prin solicitarea privind depunerea cererilor de reconstituire formulate pentru suprafaţa solicitată şi înscrisă în anexa de despăgubire tocmai acest fapt s-a urmărit.

Totodată, Secretariatul C.N.C.I verifică existenţa actelor de proprietate, existenţa actelor din care solicitantul să dovedească calitatea de persoană îndreptăţită existenţa anexei de despăgubiri prevăzută de hotărârea de guvern în vigoare la data validării întinderii dreptului de proprietate, precum şi hotărârea comisiei judeţene, existenţa referatului comisiei locale pe a cărei rază teritorială se află vechiul amplasament solicitat (din referat trebuie să istoricul cererilor formulate după autor, suprafaţa reconstituită, şi altele).

In cazul în care din actele depuse la dosar nu poate fi verificată existenţa dreptului la măsuri compensatorii, Secretariatul Comisiei Naţionale va face demersurile necesare în vederea completării acestora, sub incidenţa termenului de decădere prevăzut de art. 32 din Legea 165/2013 modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013.

In temeiul art.21 din Legea nr. 165/2013, în vederea completării dosarului de despăgubire nr. *** /FFCC. prin adresa nr.***/SCFF/25.08.2014 Secretariatul CNCI a solicitat Comisiei locale Comana şi domnului *** (în calitate de moştenitor al defunctului autor Stoea I. Ion, potrivit Certificatului de moştenitor nr.***/12.03.2001 şi de procurator al domnului ***,

potrivit procurii nr. ***/15.02.2011) completarea dosarului de despăgubire cu:

-acte privind identificarea vechiului amplasament şi situaţia juridică a acestuia,

-adeverinţă/referat cu istoricul cererilor formulate şi suprafeţelor reconstituite după autor,

-copie de pe Registru agricol după autor, cerere de intrare în CAP după autor, acte din care să rezulte dovada preluării de către stat,

-copie de pe Titlul de proprietate emis în baza procesului verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 5,90 ha,

-acte de proprietate ale petentului din care să rezulte întreaga suprafaţa deţinuă de acesta la momentul preluării.

Adresa amintită a fost primită de către domnul *** în data de 16.09.2014, iar termenul de decădere prevăzut de art.32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare s-a împlinit în data de 16.01.2015.

Prin adresa înregistrată sub nr.***/DFF/29.10.20014, Primăria comunei Comana a transmis că:

-nu se poate identifica amplasamentul deoarece Primăria nu deţine hărţi topo, schiţe cadastrale,

-nu se cunoaşte categoria de folosinţă şi destinaţia terenului,

-nu a fost efectuată o expertiză topografică a vechiului amplasament.

Totuşi, transmite o copie de pe Registrul agricol al numitului ***, persoană născută în anul 1907, fară a comunica şi alte acte/documente din care să rezulte legătura de rudenie dintre acesta din urmă şi autorul din dosar ***, persoană născută în 1921, din care rezultă că acest autor *** era înscris în Registrul agricol din perioada 1951-1955 cu suprafaţa de 0,20 ari.

Ulterior, s-a adresat Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale pentru a se comunica în copie documentaţia care a stat la baza emiterii Certificatului nr.***/12.01.1998, eliberat de către Arhivele Statului, Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Constanţa.

Prin adresele înregistrate sub nr.***/DFF/10.12.2014 şi ***/DFF/01.10.2014 a fost comunicată o copie de pe Matricola nr.l (Impozitul local), de pe raza comunei Amzacea, unde domnul *** figurează cu suprafaţa de 8,50 ha teren arabil, la nivelul anului 1943 - 1944, anterior perioadei de referinţă legală ( 1945 -1990).

Totodată, prin adresa înregistrată sub nr.***/DFF/03.12.2014, domnul *** - Ioan a comunicat copia de pe Titlul de proprietate nr.***/07.07.2004, emis pe numele *** pentru

suprafaţa de 5,90 ha, pe raza teritorială a comunei Amzacea, schiţă referitoare la identificarea amplasamentului, o copie de pe Certificatul nr.***/12.01.1998 din care rezultă că domnul *** figura la nivelul anului 1947, cu suprafaţa arabilă de 8, 50 ha în localitatea Amzacea

-Pelinu.

Atât în Matricola nr.l (Impozitul local) este precizat faptul că terenul pentru care se plăteau impozite se afla pe raza teritorială a localităţii Amzacea, cât şi în Certificatul nr. ***/12.01.1998 este înscris defunctul ***, cu suprafaţa arabilă de 8,50 ha în localitatea

Amzacea - Pelinu, iar înscriere în anexa 23, cu suprafaţa rămasă nerestituită se face la propunerea Comisiei locale Comana. Or, în această situaţie nu se cunoaşte dacă au fost respectate prevederile legale prevăzute de art. 33 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 şi de art. 9 alin. 3 din Legea nr, 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, subliniază faptul că în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr.***/21.01.1998, domnul *** , născut în 1921, declară pe propria răspundere că potrivit Legii nr. 18/1991 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha, fară a avea la dosarul de despăgubire vreun titlu de proprietate cu această suprafaţă. De, asemenea prin această cerere domnul *** solicită reconstituirea dreptului de proprietate pe raza teritorială a comunei Amzacea, dar cererea este înregistrată la Primăria comunei Comana.

Astfel, din analiza întregii documentaţii aflată în dosarul de despăgubire nr. *** /FFCC/2009, reiese faptul că nu a fost comunicată nici de către petent, nici de către Comisia locală Comana dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa înscrisă la despăgubiri şi nici nu s-au depus acte de preluare a suprafeţei înscrise la despăgubiri (Registrul agricol complet de la data intrării în CAP, cereri de înscriere în CAP/GAC/IAS, evidenţe în care figurează autoarea cu suprafeţele preluate de stat, etc.).

întrucât reclamantul nu a formulat în termen o cerere de prelungire, Secretariatul Comisiei Naţionale a procedat la verificarea dosarului de despăgubire nr. *** /FFCC.

Astfel, în urma reanalizării dosarului de despăgubiri, au reieşit următoarele:

-nu s-au depus acte de preluare a suprafeţei înscrise la despăgubiri (registrul agricol complet de la data intrării în CAP, cereri de înscriere în CAP/GAC/IAS, evidenţe în care figurează autoarea cu suprafeţele preluate de stat, etc.),

-nu s-a putut stabili dreptul de proprietate asupra suprafeţei reconstituite după autor, întrucât lipsesc atât actele juridice translative de proprietate, cât şi filele de registru agricol din perioada de referinţă legală, dovada dreptului de proprietate dorindu-se a se face cu o copie de pe Matricola nr.l (Impozitul local) de pe raza comunei Amzacea, unde domnul *** figurează cu suprafaţa de 8,50 ha teren arabil, la nivelul anului 1943 - 1944 şi cu o copie de pe Certificatul nr. **/12.01.1998 din care rezultă că domnul *** figura la nivelul anului 1947, cu suprafaţa arabilă de 8, 50 ha în localitatea Amzacea - Pelinu. Or, potrivit art.6 alin (1*2) din Legea 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare ..Consemnările efectuate intre anii 1945 şi 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producţie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neinsotite de titlurile de proprietate, au valoare declarativa cu privire la proprietate.”,

-nu se cunoaşte dacă au fost respectate prevederile legale prevăzute de art.33 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 şi de art.9 alin.3 din Legea nr.l8/1991, cu modificările şi completările ulterioare, lipsind un referat cu istoricul cererilor formulate şi suprafeţelor reconstituite după autor, în condiţiile în care nu există acte din care să reiasă dacă s-a verificat competenţa de soluţionare a cererii de reconstituire, atât timp cât autorul a deţinut teren şi pe raza altor localităţii, respectiv pe raza localităţii Amzacea, iar înscrierea în anexa 23, cu suprafaţa rămasă nerestituită s-a făcut la propunerea Comisiei locale Comana.

Având în vedere cele mai sus arătate, Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor a propus invalidarea H.C.J. Constanţa nr.***/l 5.09.2006, în ceea ce priveşte anexa nr.23, poziţia 275, prevăzută de Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005, cu modificările şi completările ulterioare, propunere aprobată de către CNCI şi consemnată în Decizia de invalidare nr.***/13.05.2015.

Cu privire la menţiunea reclamantului că a fost întocmit Raport de evaluare în dosarul nr. *** /FFCC, arată că, potrivit prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr.l65/2013, „evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

Aşadar, pârâta ***, este obligată să pună în aplicare dispoziţiile legale adoptate de legiuitor, respectiv prevederile art. 1, art. 17 şi art. 21 - 26, care prevăd expres: compensarea prin puncte a imobilelor, validarea/invalidarea de către Comisia Naţională şi evaluarea imobilelor potrivit grilei notariale.

Totodată, întocmirea raportului de evaluare în dosarul de despăgubire nr. *** /FFCC, nu are nici o relevanţă în speţă deoarece, potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

In dosarul de despăgubire nr. *** /FFCC, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în procedura prevăzută de Titlul VII, Legea nr.247/2005, a desemnat evaluatorul pentru efectuarea raportului de evaluare în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 2,6 ha, din localitatea Comana, judeţul Constanţa.

Ulterior, procedura de evaluare şi emitere a deciziilor reprezentând titlu de despăgubire a fost suspendată până la data de 15.05.2013, în temeiul OUG nr.4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.

Prin Legea 165/2013, s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art. 17 alin.l lit. a din actul normativ invocat mai sus, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

întrucât la data de 20.05.2013, a intrat în vigoare Legea nr.l65/2013, emiterea deciziei conform raportului de evaluare este inadmisibilă, având în vedere următoarele două principale motive:

-acest raport de evaluare nu a fost niciodată aprobat de CCSD, şi prin urmare nici dosarul de despăgubire al reclamanţilor;

-singurele situaţii în care CNCI poate emite titluri de despăgubire sunt cele în care fosta CCSD a aprobat raportul de evaluare şi emiterea titlului de despăgubire, dar acesta din urmă nu a fost emis.

Cum vechea comisie nu a aprobat emiterea titlului de despăgubire în dosarul reclamantei, *** este obligată, prin prisma noilor modificări legislative să parcurgă procedura reglementată de Legea nr. 165/2013, care prevede expres compensarea prin puncte, validarea/invalidarea de către CNCI şi evaluarea potrivit grilei notariale.

De asemenea, raportul de evaluare nu întruneşte caracterele unui act administrativ de autoritate. El nu este hotărâtor, nu are caracter executoriu şi, de asemenea, nu stabileşte o creanţă certă şi exigibilă în favoarea beneficiarului. Raportul doar pregătea luarea unei măsuri privind reclamanta, măsura care era stabilită în cuprinsul titlului de despăgubiri.

Raportul de evaluare, chiar întocmit la cererea Comisiei Centrale în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.247/2005, nu stabilea perse întinderea dreptului reclamantei, astfel încât, de principiu, nici sub imperiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, instanţele judecătoreşti, chiar dispunând obligarea C.C.S.D. la emiterea titlului de despăgubire, nu obligau Comisia la emiterea acestuia în cuantumul stabilit prin raportul invocat de către reclamant (atunci când acesta exista).

Prin urmare, subliniază faptul că reclamantul nu este beneficiarul unui drept stabilit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cel puţin nu în ceea ce priveşte întinderea

despăgubirilor care urmează a i se acorda, facta pendentia, astfel încât dosarul său de despăgubire va fi analizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la atestarea raportului de evaluare este inadmisibilă în condiţiile noii legi, intrată în vigoare la data de 20.05.2013, respectiv Legea nr. 165/2013.

Cu privire la solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 25.000 lei,arată că temeiul legal al obligării la plata daunelor morale îl reprezintă dispoziţiile art. 1349 din noul Cod civil, norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o faptă ilicită.

învederează instanţei faptul că, solicitarea de plată a daunelor morale este neîntemeiată, întrucât nu se poate reţine reaua credinţă sau culpa pârâtei Comisii.

Reclamantul solicită aceste despăgubiri fară a face dovezile cerute de lege (vinovăţie, fapta, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu).

In drept, au fost invocate Legea nr.165/2013, Legea nr. 18/1991, republicată, art: 205 şi urm. din Codul de Procedura Civilă.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei ANRP, solicitând respingerea excepţiilor invocate şi, pe fond înlăturarea apărărilor pârâtei, reluând considerentele expuse în cuprinsul cererii introductive.

Totodată, reclamantul a formulat cerere completatoare/modificatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul chemării în judecată, în calitate de pârâtă, a ***, emitentă a deciziei de invalidare contestată, modificând totodată şi obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că solicită instanţei să dispune: anularea deciziei de invalidare nr. ***/13.05.2015, emiterea de urgenţă a unei decizii de despăgubire pentru 2,6 ha teren în com. Comana, jud. Constanţa; obligarea *** la plata daunelor morale către reclamat în sumă de 25.000 lei, obligarea *** la anularea deciziei emise de *** de invalidare şi înaintarea la *** a unei decizii prin care să se propună acordarea de despăgubiri în cuantum de 22.500 lei

Prin întâmpinarea formulată, pârâta *** (***), faţă de cererea completatoare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul *** , consideră că cererea introductivă de instanţă formulată de către reclamant este neîntemeiată, reluând în esenţă apărările pârâtei ***, conform celor expuse mai sus.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. ***/1998 la Primăria Com. C., jud. C., numitul *** a solicitat, atât în calitate de proprietar cât şi ca moştenitor al autorului *** , reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil de 30 ha, situat în satul P., com. A., autor S. Gh. I. şi 8ha şi 50 de ari, ce au aparţinut petentului *** , acesta menţionând în cuprinsul cererii că i s-a reconstituit dreptul de proprietate în conformitate cu Legea 18/1991 pentru 10 ha teren arabil, conform deciziei nr. ***/29.11.1993 a Prefecturii jud. Constanţa.

Se constată că, prin respectiva Decizie (fila 9 voi.II dosar), solicitantului *** i s-a stabilit dreptul la acţiuni pentru suprafaţa de 10 ha echivalent arabil aflat în administrarea SC *** SA Amzacea, în calitate de moştenitor al defunctului *** .

Cererea înregistrată în anul 1998, a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate nr. ***/07.07.2004 emis pe numele titularului *** , prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului de 5,9 ha şi prin Hotărârea Comisiei Judeţene Constanţa pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Pământului nr. ***/15.09.2006 prin care s-a validat propunerea Comisiei Locale Comana privind includerea numitului *** în Anexa 23 (poziţia 275) în vederea acordării de despăgubiri pentru suprafaţa de 2,6 ha.

Dosarul de despăgubire a fost înaintat la ***, fiind înregistrat sub nr. *** /FFCC/04.02.2009. în iunie 2009 s-a întocmit raportul de evaluare care a stabilit valoarea de piaţă a terenului la suma de 22.100 lei, dosarul nefiind însă soluţionat până la data intrării în vigoare a Legii 165/2013.

Prin Decizia nr. ***/13.05.2015 a *** s- a invalidat măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea CJ Constanţa nr. ***/2006, reţinându-se în esenţă că nu s-a făcut dovada preluării de către cooperativa agricolă de producţie sau de către stat a suprafeţei validate în vederea acordării de despăgubiri; că nu s-a putut stabili dreptul de proprietate asupra suprafeţei reconstituite după autor întrucât lipsesc actele juridice translative de proprietate, cât şi filele de registru agricol din perioada de referinţă legală; nu s-a putut stabili respectarea dispoziţiilor art. 33 alin.l din legea 1/2000 cu referire la competenţa de soluţionare a cererii de reconstituire, întrucât autorul a deţinut teren şi pe raza altor localităţi.

Asupra acestor aspecte, ce au constitui motive de invalidare a măsurii acordării despăgubirilor în favoarea reclamantului, Tribunalul reţine următoarele:

Reclamantul *** este moştenitorul (fiul) solicitantului ***, decedat la data de 06.06.2000, conform certificatului de moştenitor nr. ***/12.03.2001 (fila 145 voi. I dosar), decizia de invalidare contestată vizând suprafaţa de 2,6 ha teren cerută de tatăl reclamantului în nume propriu, ca şi fost proprietar deposedat.

Defunctul *** , născut la data de 06.07.1921, fiul lui *** şi ***, este una şi aceeaşi persoană cu ***, *** şi ***, aşa cum rezultă din declaraţia de notorietate autentificată sub nr.***/l 1.05.2001.

Potrivit certificatului nr. ***/l 2.01.1998 eliberat de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Constanţa (fila 13) numitul *** (tatăl reclamantului) figurează la nr. matricol 576 pe anul 1947 cu o suprafaţă arabilă de 8,50 ha în localitatea Amzacea - Pelinu, jud. Constanţa, la dosarul cauzei fiind depusă totodată şi fişa matricolă aferentă anilor 1947-1948, aflată în păstrarea aceleiaşi arhive, în care numitul *** figurează cu 8 ha şi 50 de arii în Amzacea, Pelinu.

Aceste înscrisuri sunt apte să ateste că, la nivelul anului 1948, autorul *** deţinea în proprietate un teren în suprafaţă de 8,50 ha, pentru care i se calcula şi achita impozitul corespunzător, cu atât mai mult cu cât se coroborează cu menţiunile din cuprinsul actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.***/19.11.1924 (filele 18-19 voi. I), prin care numitul *** (tatăl petentului *** , respectiv bunicul reclamantului din prezenta cauză) cumpără o suprafaţă de 25 ha şi 8299 mp teren situat în moşia Carachioi, jud. Constanţa ”pentru fii săi minori ***, *** şj ***^ ţn parţi egale”, adică aproximativ 8,60 ha pentru fiecare fiu, ceea ce corespunde menţiunilor din foaia matricolă în care autorul *** (unul dintre cei trei fii cărora cumpărătorul *** le-a împărţit terenul astfel dobândit) figurează cu 8,50 ha.

Sub aspectul relevanţei probatorii a acestor înscrisuri, din perspectiva dispoziţiilor art. 11 alin. 1 şi 2 din legea 18/1991 rep. şi ale art. 6 din Legea 1/2000, Tribunalul reţine ca atestă cu suficientă claritate faptul că autorul *** a deţinut în anul 1948 o suprafaţă de 8,50 ha teren arabil, fiind verosimil, în contextul socio-politic al vremii, ţinând cont în mod special de particularităţile procesului de cooperativizare ce a avut loc în zona respectivă, astfel cum se va detalia în continuare, că respectiva suprafaţă i-a fost integral preluată de către stat şi inclusă în GAC, chiar şi în lipsa oricăror acte care să ateste respectiva preluare. Ca atare, în privinţa acestei suprafeţe, Tribunalul apreciază că menţiunea din documentul existent în arhivele statului, dublat de actul de vânzare cumpărare (act translativ încheiat în beneficiul fiilor, la acea epocă minori, ai cumpărătorului, printre care şi autorul reclamantului din cauza de faţă) datând din 19.11.1924, are valoare declarativă cu privire la proprietate, nefiind înlăturată printr-o probă de aceeaşi forţă produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi.

Referitor la argumentele invocate de *** privind lipsa filelor din registrul agricol, precum şi inexistenţa unor dovezi de preluare a terenului de către cooperativa agricolă de producţie sau de către stat a suprafeţei propuse la despăgubiri, Tribunalul reţine următoarele:

Evidenţa funciară pe baza registrelor agricole, la care face referire *** s-a realizat în baza Decretului Marii Adunări Naţionale nr. 281 din 15 iulie 1955 privind instituirea regimului de evidenta funciara. Lucrările de întocmire a evidentei funciare se executau prin lucrări de masurare a terenurilor cu identificarea posesorilor, si apoi se întocmeau operaţiunile de evidenta funciara. Intrau in categoria acestora registrul de evidenta funciara, registrul indicator alfabetic, fisele de posesie, fisa centralizatoare pe posesori si categorii de folosinţa. De aceea, primele registre agricole în care apăreau evidenţiate proprietăţile funciare individuale, pe gospodării şi categorii de folosinţă au apărut începând cu anul 1955, această modalitate de evidenţă fiind menţinută până în anul 1963, concomitent cu apariţia Hotărârii consiliului de miniştri nr. 889/1963 privind registrul agricol pe anii 1964-1970.

Cu toate acestea, aşa cum este îndeobşte cunoscut, procesul de colectivizare ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăţilor agricole private din ţară şi comasarea lor în ferme agricole administrate de stat a început în România în martie 1949, odată cu Decretul 83/2 martie

1949 pentru completarea unor dispozitiuni din Legea nr. 187 din 1945, conform căruia: ”Trec in proprietatea Statului, ca bunuri ale întregului popor exploatările agricole moşiereşti care au făcut obiectul exproprierii, potrivit legii Nr. 187 din 1945 si fermele model, constituite prin efectul aceleiaşi legi, cu intreg inventarul viu, mort si clădiri, apartinand sau afectate acestor exploatari, indiferent de locul unde se afla.” Decretul a intrat efectiv în vigoare, fiind aplicat pe loc. Satele alese pentru prima parte a colectivizării au fost cele din Dobrogea, în care procesul de colectivizare a început chiar din

1949,parcurgând trei etape: 1949-1952, 1953-1955, şi 1956-1957, pentru ca în noiembrie 1957, regiunea Constanţa să fie declarată prima regiune românească colectivizată în întregime, provincia fiind privită drept un experiment-pilot în modernizarea socialistă. Aceasta se explică, în contextul socio-politic al vremii prin aceea că, după 1949 s-au deschis în provincie obiective economice de interes naţional, în paralel cu procesul de colectivizare, precum extinderea şi modernizarea portului Constanţa, construirea canalului de navigaţie Dunăre-Marea Neagră (1949-1953), sistemul de irigaţii pentru agricultură şi ridicarea staţiunilor de pe litoral Mamaia, Eforia, Vasile Roaită, Techirghiol şi Costineşti. Ca atare, particularităţile colectivizării Dobrogei trebuie a fi înţelese cu luarea în considerare a caracteristicilor sale geografice şi demografice şi istoria sa socio-politică aparte, procesul de colectivizare din Dobrogea fiind influenţat şi de mutaţiile teritoriale, etnice şi demografice din timpul războiului, care au modificat echilibrul economic şi demografic al provinciei, astfel că, potrivit evidenţelor vremii, primele gospodării agricole colective din regiune au luat fiinţă în cursul anului 1949, fiind compuse din 141 de familii,: 63 de familii din comuna Geamurlia de Jos (raionul Istria) grupate în gospodăria „Răsăritul,” 41 de familii din Ion Corvin (raionul Adamclisi), grupate în „Secera şi ciocanul” şi 37 de familii din Făcăieni (raionul Feteşti), constituind gospodăria “Progresul.”

In întregul context socio-politic al regiunii, este verosimil aşadar, chiar şi în lipsa oricăror documente care să ateste preluarea, că terenul ce a aparţinut autorului reclamantului a fost preluat posibil încă de la debutul campaniei de colectivizare începută în zonă din anul 1949, fiind comasat în cadrul uneia dintre gospodăriile agricole colective ce au luat fiinţă din acel an, fapt ce explică inexistenţa unor evidenţe ulterioare ale proprietăţii autorului, precum filele de registru agricol întocmite, aşa cum s-a arătat, cu începere din anul 1955, moment în care procesul de colectivizare în zonă era aproape încheiat.

Toate aceste elemente relevă că terenul a fost preluat de gospodăria colectivă, putând face aşadar obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de legile fondului funciar.

Această prezumţie judiciară este întărită şi confirmată chiar prin prezumţia legală instituită de art. 6 alin. 1 ind. 2 din Legea 1/2000, potrivit căruia consemnările efectuate între anii 1945 şi 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producţie, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoţite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate, textul legal nefacând, după cum se observă, referire exclusivă la file de registru agricol sau cereri de intrare în CAP, ci vizând şi alte categorii de documente aflate în păstrarea arhivelor statului, ce atestă existenţa terenurilor în proprietatea solicitantului, în perioada de referinţă 1945-1990. Pe de altă parte, conform art. 6 alin.l ind. 4, orice probă dovedind dreptul de proprietate al foştilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeaşi forţă juridică produsă de către deţinătorul actual al terenului sau de către terţi, tăgăduind dreptul de proprietate, în cauză nefiind însă prezentată o astfel de dovadă care să răstoarne prezumţia evocată anterior şi să infirme existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul autorului reclamantului, certificată atât de matricola fiscală la nivelul anului 1948 cât şi de actul de vânzare cumpărare la care s-a făcut anterior referire.

Deşi nu se poate stabili cu certitudine momentul preluării acestui teren în proprietatea statului, având în vedere că nu s-au mai înfăţişat alte înscrisuri ulterioare anului 1948 care să-i ateste situaţia juridică, se naşte prezumţia rezonabilă că suprafaţa de teren în litigiu a trecut în proprietatea statului numai şi dacă se are în vedere, dincolo de particularităţile regiunii în contextul socio-politic al vremii expus în cele ce preced , simplul fapt că întreaga suprafaţă de 8,5 ha, identificată pe raza com. Comana, sat Pelinu, se regăsea, la momentul intrării în vigoare a Legii 18/1991 la dispoziţia Comisiei Locale de fond funciar, pentru a face posibilă reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite, o parte din acesta (5,9 ha) fiind reconstituită chiar autorului reclamantului cu TP nr. ***/07.07.2004. în atare situaţie, sarcina probei preluării terenului de către fosta CAP nu incumbă celui ce solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de care a fost deposedat, ci părţii care susţine contrariul, prin probe care să ateste, eventual, existenţa unui titlu valabil al statului asupra terenului preluat de la autor (e.g. expropriere pentru utilitate publică, cu justa şi prealabila despăgubire a proprietarului). Dincolo de particularităţile istorice ale zonei Dobrogea, evidenţiate anterior, se poate reţine ca argument suplimentar, evocat de altfel în mod constant în jurisprudenţă, faptul că, în perioada 1945-1989, terenurile persoanelor fizice, mai cu seamă a celor care erau consideraţi ”chiaburi”, au fost preluate în mod abuziv în proprietatea statului, fară nici un titlu, putându-se concluziona aşadar că preluarea abuzivă trebuie prezumată, mai cu seamă, aşa cum s-a arătat, cu cât terenul se afla la momentul intrării în vigoare a Legii 18/1991, la dispoziţia Comisiei Locale pentru constituire/reconstituire drept de proprietate, încadrându-se aşadar în ipoteza prevăzută de art. 8 alin. 1 şi 2 şi art. 11 din Legea 18/1991, rep., cu modificările ulterioare. Această ”practică” a autorităţilor vremii rezultă chiar din cuprinsul unor acte normative, adoptate încă din anii 1949-

1950,cum ar fi, spre exemplu, Decretul 151/1950 privind comasarea şi circulaţia bunurilor agricole, care în art. 1 statua, cu valoare de principiu, că ^Transformarea socialistă a agriculturii, impune o serie de noi măsuri pentru ridicarea producţiei şi productivităţii în agricultură” şi ”Cum existenţa proprietăţii parcelare fărâmiţate în zeci de milioane de loturi, constitue o frână în desvoltarea agriculturii noastre, Ministerul Agriculturii va organiza comasări de terenuri pe o scară cât mai largă şi va reglementa circulaţia imobilelor agricole, stăvilind astfel tendinţa elementelor duşmănoase de fărâmiţare a loturilor şi de sustragere dela obligaţiunile către Stat”. Astfel, sub pretextul unor schimburi de terenuri ce urmau să aibă loc între "ţăranii săraci şi mijlocaşi” ("obligatorii pentru părţile interesate chiar atunci când vor fi semnate numai de către una din acestea”, conform art. 7 alin. 2 din Decret), spre "întărirea situaţiei lor economice”, s-au creat practic bazele constituirii gospodăriilor agricole colective, deziderat limpede expus de altfel în cuprinsul art. 2 al Decretului: "în scopul asigurării condiţiunilor celor mai prielnice pentru întovărăşirile agricole, pentru constituirea gospodăriilor agricole colective, pentru întărirea economică a ţăranilor săraci şi mijlocaşi şi pentru întărirea gospodăriilor agricole de Stat, loturile fărâmiţate vor putea fi comasate prin schimburi de terenuri.”

Reţinând aşadar că au fost prezentate dovezi concludente în sensul că autorul reclamantului a deţinut în proprietate, în perioada de referinţă, terenul pentru care se solicită măsuri compensatorii (diferenţa dintre 8,50 ha şi 5,90 ha, cât a fost reconstituit prin TP *** /07.07.2004), nefiind posibilă reconstituirea dreptului de proprietate în natură, că terenul aparţine din punct de vedere administrativ teritorial de localitatea Comana, jud. Constanţa (conform adeverinţei nr.***/2008 eliberată de Primăria Comana - fila 125vol. I), atrăgând aşadar competenţa Comisiei Locale Comana de soluţionare a cererii de reconstituire, că s-a făcut dovada preluării acestuia de către stat iar reclamantul are, în calitate de moştenitor legal al fostului proprietar ***, calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în temeiul art.

35 din Legea 165/2013, Tribunalul va anula Decizia de invalidare nr. ***/l3.05.2015 emisă de *** şi va obliga pârâta *** să emită decizie de validare a Hotărârii nr. ***/2006, Anexa 23 revalidată, poziţia 275, a Comisiei Judeţene Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi compensare prin puncte cu privire la suprafaţa de 2,60 ha teren, situat în comuna Comana, judeţul Constanţa.

în ce priveşte cererea reclamantului de acordare de despăgubiri prin raportare la suma determinată de raportul de evaluare din iunie 2009 efectuat în dosarul nr. *** /FFCC, Tribunalul reţine următoarele:

O imposibilitate obiectivă de parcurgere şi finalizare a procedurii administrative reglementate de Legea 247/2005, a decurs din intrarea în vigoare, la scurt timp, a OUG 4/2012 şi ulterior a Legii 165/2013, act normativ menit să instituie un mecanism instituţional şi legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor precum şi în vederea identificării de către statul român a unor soluţii financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor.

Potrivit art. 4 din acest act normativ, dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu observaţia că Decizia nr. 88/2014 a Curţii Constituţionale stabileşte că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, ceea ce nu este cazul în speţă.

în consecinţă, acest act normativ reglementează noul cadru legislativ prin prisma căruia vor fi analizate cererile reclamantului şi legalitatea obligaţiei Comisiei Naţionale la stabilirea despăgubirilor în cuantumul solicitat de reclamant.

Procedura de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură este, şi în speţă, cea reglementată art. 21 din legea în vigoare nr. 165/2013, ca atare va fi respins petitul privind obligarea pârâtei *** să stabilească despăgubirile raportat la determinarea valorică din raportul de evaluare întocmit în dosarul fostei CCSD.

Referitor la cererea de obligare a *** la plata daunelor morale în sumă de 25.000 lei, aceasta este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabileşte dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluţiona o cerere au caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.

Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.

Culpa pârâtei *** în tergiversarea soluţionării dosarului administrativ, înregistrat în anul 2009 şi finalizat, urmare intrării în vigoare a Legii 165/2013, cu Decizia de invalidare contestată în cauză, nu este însă suficientă pentru obligarea sa la plata daunelor morale, în condiţiile în care nu există dovezi privind prejudiciul moral suferit de reclamant şi legătura de cauzalitate între acest prejudiciu şi fapta pârâtului, ce se cere să fi fost săvârşită cu vinovăţie.

în privinţa dovedirii vinovăţiei, dat fiind caracterul subiectiv, intern, al acestui element, care face ca dovada sa directă să fie greu de făcut, victimei i se cere să dovedească numai elementele exterioare de comportament, respectiv fapta autorului, caracterul ilicit obiectiv al acestei fapte, legătura de cauzalitate dintre această faptă şi prejudiciu, eventualele circumstanţe de loc şi de timp, revenindu-i judecătorului sarcina, în virtutea rolului său activ, să reconstituie desfăşurarea întregului proces psihic şi să deducă existenţa vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Pentru acordarea daunelor morale este nevoie, însă, de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, dovezi ce nu s-au prezentat însă în cauză.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, procedura administrativă reglementată de Legea 247/2005 nu s-a finalizat, urmare a intrării în vigoare a OUG 4/2012 şi ulterior a Legii 165/2013.

OUG nr. 4/2012 aprobată cu modificări prin legea nr. 117/2012 care a dispus suspendarea procedurii de evaluare şi emitere Titluri în perioada 15.03 2012 -15.05.2013 a fost adoptată în considerarea Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care au fost suspendate procesele declanşate împotriva României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

In această hotărâre, Curtea Europeană ia nota de sarcina foarte importanta pe care legislaţia in materie de bunuri imobile naţionalizate o impune bugetului de stat si referitor la care Guvernul recunoaşte ca este dificil de suportat. Statul pârât trebuie, aşadar, sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate intr-o situaţie similara celei a reclamantelor, ţinând cont de principiile enunţate in jurisprudenţa Curţii cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 162—177 de mai sus). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, si prin implementarea urgenta a unor proceduri simplificate si eficiente, întemeiate pe masuri legislative si pe o practica judiciara si administrativa coerenta, care sa poată menţine un just echilibru intre diferitele interese in cauza.

Punerea in balanţa a drepturilor in cauza si a câştigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exerciţiu de o dificultate deosebita, presupunând intervenţia diverselor autorităţi interne. Prin urmare, Curtea apreciază ca statului parat trebuie sa i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor in aplicare .

In acelaşi timp, Curtea apreciază ca alte exemple de bune practici si de masuri de modificare legislativa, ce respecta principiile impuse de Convenţie si de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenţiei, ar putea constitui o sursa de inspiraţie pentru guvernul parat (a se vedea in special cauzele Broniowski si Wolkenberg). Astfel, refacerea totala a legislaţiei, care sa conducă la reguli de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate in mai multe legi, ordonanţe si hotărâri. Plafonarea despăgubirilor si eşalonarea lor pe o perioada mai lunga ar putea sa reprezinte, de asemenea, masuri capabile sa păstreze un just echilibru intre interesele foştilor proprietari si interesul general.

Ca atare, pârâtei *** nu îi poate fi imputată, cel puţin în perioada următoare apariţiei OUG 4/2012, culpa nesoluţionării dosarului administrativ, astfel încât, şi din acest punct de vedere nu poate fi obligată la plata unor daune de natura celor solicitate de reclamant, drept echivalent al pretinsului prejudiciu moral.

In temeiul art. 453 c.pr.civ., faţă de soluţia admiterii primelor două capete de cerere, Tribunalul va obliga pârâta *** la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, constând în c/valoarea onorariului de avocat potrivit chitanţei nr.285/11.12.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎNNUMELELEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalul şi a lipsei calităţii procesuale pasive a *** , ca neîntemeiate.

Admite în parte, astfel cum a fost precizată şi completată, acţiunea formulată de reclamantul *** (CNP ***), cu domiciliul în Bucureşti, ***, în contradictoriu cu pârâţii *** cu sediul în Bucureşti, *** şi ***, cu sediul în Bucureşti, ***1.

Anulează Decizia de invalidare nr. ***/13.05.2015 emisă de ***.

Obligă pârâta ***. să emită decizie de validare a Hotărârii nr. ***/l5.09.2006 a Comisiei Judeţene Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Anexa 23 revalidată, poziţia ***, şi compensare prin puncte în ce priveşte terenul de 2,60 ha pe raza comunei Comana, judeţul Constanţa, de pe urma autorului ***.

Respinge capetele 3 şi 4 din cererea completatoare, ca neîntemeiate.

Obligă pârâta *** la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 2.000 lei, contravaloare onorariu avocat.

Supusă numai apelului în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.12.2015.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Judecător ******

Red. *** Dact. *** 5 Ex.

Domenii speta

Spete similare