Tentativa la infractiunea de omor

Sentinţă penală 4 din 22.02.2018


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA DOSAR NR……/119/2017

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. 4

Şedinţa publică din data de 22 februarie 2018

Completul de judecată C11

PREŞEDINTE: ……………

GREFIER: ………………

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror ……………… din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii penale pornită împotriva inculpatului G. C. D., trimis în judecată – în stare de arest preventiv - pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32  alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art.369 alin.1 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate pe suport audio-video computerizat.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 14.02.2018, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa în vederea deliberării, a amânat pronunţarea pentru astăzi, 22.02.2018.

Instanţa, în urma deliberării, a pronunţat sentinţa de mai jos.

T R I B U N A L U L,

1. Asupra procesului penal de faţă, constată că prin rechizitoriul nr. …../P/2017 din 17.10.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 19.10.2017 sub dosar nr. …./119/2017, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul G. C. D., fiul lui G. și V., născut la data de ……… în municipiul ……….., domiciliat în localitatea ….., nr. …., județul Covasna, CNP ……, cetățean român, căsătorit, studii … clase, fără ocupație, fără loc de muncă, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

2. Prin actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut, în esenţă că la data de 26.09.2017 în jurul orelor 15:30, în timp ce se aflau în loc …. din județul Covasna, pe str. …., pe fondul unui scandal între G. A. și G. Gy. pe de-o parte, și pe de altă parte G. C. D., G. G., inculpatul G. C. D. l-a înjunghiat în zona supraclaviculară pe numitul G. Gy., punându-i în pericol viața acestuia.

În fapt, se arată că la data de 26.09.2017 în jurul orelor 1530, persoana vătămată G. Gy. se deplasa împreună cu fiul acesteia G. A. pe str. …. din loc ….., judeţul Covasna. În momentul în care au ajuns în fața curții martorului G. E., între persoana vătămată și fiul acesteia G. A. pe de-o parte și G. E., G. G. și inculpatul G. C. D. pe de altă parte, a izbucnit un conflict, moment în care cei implicați și-au adresat injurii și amenințări.

La scurt timp martorii G. E., G. G. și inculpatul G. C. D., acesta din urmă având un cuțit în mână, au ieșit din curte, moment în care a izbucnit o altercație fizică între cele două părți.

În continuare, persoana vătămată G. Gy. a scos un briceag din buzunar și le-a cerut celor implicați în scandal să se liniștească. La scurt timp după aceasta, lângă persoana vătămată și-a făcut apariția inculpatul G. C. D. care cu briceagul pe care îl avea în mână, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură de sus în jos, în zona supraclaviculară stângă a corpului, punându-i persoanei vătămate viața în pericol.

Ulterior, inculpatul a fugit de la locul faptei și a fost prins la scurt timp de către organele de poliție și condus la secție.

La fața locului a sosit ambulanța, medicii acordându-i persoanei vătămate primul ajutor medical, după care au transportat-o la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc.

Potrivit raportului de primă expertiză medico - legală nr. 2175/A1 - 142 din data de 26.09.2017, persoana vătămată a suferit leziuni ce pot data din 26.09.2017 care s-au putut produce prin acțiunea unui obiect tăietor înțepător (posibil cuțit sau similar) - plagă tăiată supraclaviculară stângă cu leziune de venă subclavia stângă, penetranta în cavitatea pleurală stângă.

De asemenea din concluziile aceluiași raport reiese că plaga tăiat înțepată necesită cca 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și persoanei vătămate i-a fost pusă viața în primejdie şi că anterior agresiunii, poziția victimă - agresor a putut fi cel mai probabil față în față.

3. Cu privire la datele personale şi atitudinea procesuală manifestată în cursul urmăririi penale, se arată că inculpatul G. C. D., fiul lui G. și V., născut la data de …. în municipiul …., domiciliat în  localitatea …, nr. …, județul Covasna, CNP ……….., cetățean român, căsătorit, studii … clase, fără ocupație, fără loc de muncă.

Inculpatul G. C. D. a dat declarații în cauză și a arătat că recunoaște comiterea faptei cu precizarea că a apreciat că se afla în stare de legitimă apărare.

Inculpatul G. C. D. se află în stare de recidivă atrasă de condamnarea prin decizia penală nr. 442/R din data de 08.05.2013 a Curții de Apel Brașov la pedeapsa închisorii de 2 ani și 9 luni pe un termen de încercare de 5 ani și 9 luni, acesta comițând prezenta infracțiune în termenul de încercare.

4. Cu privire la încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, prin actul de sesizare al instanţei se arată că aceasta întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 32  alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

La stabilirea încadrării juridice a faptei inculpatului s-au avut în vedere mai multe criterii. Astfel, obiectul vulnerant folosit (briceag cu lama de aproximativ 10 cm) și zona vitală vizată (supra claviculară - în imediata apropiere a gâtului), persoana vătămată o plagă înjunghiată care a avut drept consecință lezarea venei subclavia.  De asemenea, plaga au avut o lungime de 3, 5 cm, aşa cum rezultă din fişa de constatări preliminare întocmită se SML Covasna, din același act medical rezultând că rana a necesitat cca 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că i-a pus în pericol viața persoanei vătămate. 

Cu privire la susținerea inculpatului cum că ar fi fost la momentul comiterii faptei în stare de legitimă apărare, se apreciază că această apărare nu poate fi primită întrucât din mijloacele de probă administrate în cauză (printre care și declarația inculpatului) reiese că acesta văzând că persoana vătămată se afla pe stradă, acesta a ieșit pe stradă cu un cuțit în mână și și-a asumat o posibilă întorsură dramatică a evenimentelor. De asemenea faptul că persoana vătămată ar fi fost prima care ar fi aplicat lovitura cu cuțitul nu îl exonerează de răspundere pe inculpat atâta timp cât acesta a făcut un pas înapoi (potrivit declarațiilor inculpatului) și putea să fugă sau să plece oricând de la locul faptei, însă acesta a preferat să îi aplice persoanei vătămate o lovitură cu cuțitul. Astfel în practica judiciară s-a stabilit în mod corect faptul că nu există legitimă apărare atunci când făptuitorul s-a retras în fața ripostei victimei și imediat după aceasta a aplicat lovitura.

De asemenea, cu ocazia dezbaterilor pe fond, procurorul de şedinţă a solicitat în temeiul art. 96 alin. 4 şi 5 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 7 din 30.01.2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc definitivă prin decizia penală nr. 442 din 08.05.2013 a Curţii de Apel Braşov, termenul de încercare stabilit fiind de 5 ani şi 9 luni şi să se dispună executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, cu aplicarea pedepselor accesorii şi complementare aferente.

5. Cu privire la măsurile preventive dispuse în cauză, se constată că inculpatul G. C. D. a fost reţinut pentru 24 de ore prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna în data de 26.09.2017 ora 23:10.

Prin încheierea nr. 21/UP din data de 27.09.2017 a Tribunalului Covasna, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G. C. D., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27.09.2017 până la data de 26.10.2017 inclusiv, fiind emis la mandatul de arestare preventivă nr.8/UP din 27.09.2017.

Procedându-se la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive, prin încheierile nr. 22/CP din 23.10.2017 a Tribunalului Covasna definitivă prin încheierea nr. 97/CP din 27.10.2017 a Curții de Apel Brașov,  nr. 25/CP din 15.11.2017 a Tribunalului Covasna definitivă prin încheierea nr. 103/CP din 20.11.2017 a Curții de Apel Brașov, nr. 26/CP din 11.12.2017 a Tribunalului Covasna definitivă prin încheierea nr.114/CP din 27.10.2017 a Curții de Apel Brașov și încheierea nr. 1/FDJ din 03.01.2018 a Tribunalului Covasna definitivă prin decizia nr.1/C din 08.01.2018 a Curții de Apel Brașov, a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

 6. Prin încheierea de cameră preliminară nr. 29/CP din 24 noiembrie 2017 a Tribunalului Covasna, în baza art.346 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. …./P/2016 din 17.10.2017 Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, potrivit art.328 alin. 1 Cod procedură penală, privind pe inculpatul G. C. D., trimis în judecată pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei.

7. Cu privire la latura civilă a cauzei, se arată că în cursul urmăririi penale, persoana vătămată G. Gy. a precizat că nu are nici un fel de pretenții față de inculpat (fila 35 verso dosar urmărire penală). De asemenea, prezent personal în faţa instanţei la termenul din 03.01.2018, persoana vătămată G. Gy. a arătat că nu are niciun fel de pretenţie civilă faţă de inculpatul G. C. D..

Spitalul Municipal Târgu Secuiesc s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3188 lei (fila 64 dosar urmărire penală), pretenţii menţinute şi în faţa instanţei de judecată (fila 16 dosar instanţă).

Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Brașov s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 16331 lei (fila 70 dosar urmărire penală), pretenţii civile menţinute şi în faţa instanţei (filele 17-18, 57-59, 73-75 dosar instanţă).

8. Se solicită, de asemenea, prin actul de sesizare al instanţei, în baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, să se dispună confiscarea specială de la inculpat a briceagului corp delict, în temeiul art. 72 Cod penal, a fi scăzută din pedeapsa ce se va aplica, perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate a reţinerii de 24 de ore, respectiv a arestării preventive de 30 de zile, iar conform prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură penală - obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1000 de lei.

Prin același rechizitoriu, în temeiul art. 46 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 63 alin. 1 Cod procedură penală,  s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în vederea efectuării de cercetări cu privire la comiterea următoarelor infracțiuni:

- loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată G. Gy.);

- loviri sau alte violențe, prevăzută  de art. 193 alin. 1 Cod penal;

- amenințare, prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal.

9. La termenul din 13.11.2017, i s-au adus la cunoştinţă inculpatului dispoziţiile art.374 alin. 4 şi art.396 alin. 10 Cod de procedură penală, dar acesta nu a solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, poziţia sa procesuală fiind consemnată în cuprinsul procesului-verbal de la filele 37-38 dosar instanţă.

10. Pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă:

-procesul - verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă (filele 13 – 27 dosar urmărire penală);

-declarațiile martorului B. G. (fila 30 dosar urmărire penală, fila 96 dosar instanţă);

-declarațiile martorului G. A. (fila 31 dosar urmărire penală);

-declaraţiile martorului G. At. (fila 32 dosar urmărire penală, fila 97 dosar instanţă);

-declarațiile martorului G. D. (fila 33 dosar urmărire penală, fila 98 dosar instanţă);

-declaraţiile martorului G. E. (fila 34 dosar urmărire penală, fila 99 dosar instanţă);

-declarațiile persoanei vătămate G. Gy. (fila 35 dosar urmărire penală, filele 41-42 dosar instanţă);

-declarațiile martorului G. R. M. (fila 36 dosar urmărire penală, fila 80 dosar instanţă);

-declarațiile martorului G. M. (fila 38 dosar urmărire penală, fila 79 dosar instanţă);

-declarațiile martorului G. Z. (filele 40-42 dosar urmărire penală, fila 81 dosar instanţă);

-declarațiile martorului G. E. (filele 43-45 dosar urmărire penală, fila 100 dosar instanţă);

-declarațiile martorului G. C. D. (filele 46-48 dosar urmărire penală);

-declarații suspect/inculpat G. C. D. (filele 49-53 dosar urmărire penală);

-fișa de constatări preliminare nr. A1 G. C. D. (filele 56-62 dosar urmărire penală);

-raportul de primă expertiză medico - legală nr. 2175/A1 - 142 din data de 26.09.2017 G. C. D. (filele 54-55 dosar urmărire penală);

-înscrisuri medicale (filele 64-72 dosar urmărire penală);

-procesul - verbal de ridicare a unui briceag cu plăsele din corn de cerb cu lungimea totală de 19 cm cu lungimea lamei de 9 cm ridicat de la inculpatul G. C. D. (fila 60 dosar urmărire penală);

-procesul - verbal de ridicare a unui briceag cu plăsele din corn de cerb cu lungimea totală în poziția deschis de 19,5 cm cu lungimea lamei de 9 cm ridicat de la persoana vătămată G. Gy. (fila 107 dosar urmărire penală);

-raport de evaluare nr.375/SPCV/18.01.2018 întocmit de Serviciul de Probaţiune Covasna (filele 77-78 dosar instanţă).

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul s-a prevalat de dreptul său la tăcere (filele 39-40 dosar instanţă).

10. Din coroborarea întregului material probator instanţa reţine, în fapt, că familiile persoanei vătămate G. Gy. și a inculpatului G. C. D. sunt vecine și locuiesc pe aceeași stradă din localitatea ….., judeţul Covasna, iar martorii audiați au relevat că între cele două familii există animozități mai vechi.

Astfel, în data de 26.09.2017, întorși de la cules ciuperci, cei din familia persoanei vătămate G. Gy. au constatat că fusese distrusă poarta de acces în locuința martorului G. A. (fiul persoanei vătămate), unde rămăsese doar copilul acestuia din urmă.

Copilul le-a spus că poarta fusese stricată de G. E., G. G., G. C. D., G. R. M. şi D. T.

Prin urmare, în jurul orelor 15,30, în aceeași zi, persoana vătămată G. Gy. împreună cu fiul său, G. A.  aflându-se pe strada pe care locuiesc, i-au cerut socoteală pentru poarta distrusă martorului  G. E. care se afla în curtea casei sale împreună cu martorul  G. G. și cu inculpatul G. C. D. și consumau băuturi alcoolice - bere.

În replică, cei aflați în curtea lui G. E. au început să îi înjure și să strige la persoana vătămată și fiul său, moment în care G. A. i-a întrebat de ce vorbesc urât și ce au de împărțit.

Imediat cei trei, martorii G. E. G. G. și inculpatul G. C. D., acesta din urmă având în mână un cuțit,  au ieșit din curtea primului și în fața porții și au început să îl agreseze pe G. A., iar la câţiva metri aflându-se două femei, G. R. M. şi D. T., care aruncau cu pietre, care au produs pagube materiale unui autoturism parcat în zonă, aspect confirmat și de cele menționate în procesul – verbal de cercetare la fața locului și surprinse de planșele fotografice anexate acestuia.

În acel moment persoana a încercat să aplaneze scandalul și a scos și acesta din buzunar un briceag pentru a-l apăra pe fiul său, însă lângă persoana vătămată și-a făcut apariția inculpatul G. C. D. care cu briceagul pe care îl avea în mână, i-a aplicat acesteia o lovitură de sus în jos, în zona dintre gât și umăr, iar aceasta a căzut.

Ulterior, inculpatul a fugit de la locul faptei și a fost prins la scurt timp de către organele de poliție și condus la postul de poliţie.

La fața locului a sosit ambulanța, medicii acordându-i persoanei vătămate primul ajutor medical, după care au transportat-o la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc și apoi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

Potrivit raportului de primă expertiză medico - legală nr. 2175/A1 - 142 din data de 26.09.2017, persoana vătămată a suferit leziuni ce pot data din 26.09.2017 care s-au putut produce prin acțiunea unui obiect tăietor înțepător (posibil cuțit sau similar) - plagă tăiată supraclaviculară stângă cu leziune de venă subclavia stângă, penetranta în cavitatea pleurală stângă ce necesită cca 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și persoanei vătămate i-a fost pusă viața în primejdie şi că anterior agresiunii, poziția victimă - agresor a putut fi cel mai probabil față în față.

În mod evident la incident au intervenit ulterior și au participat și alți membrii ai celor două familii.

Martorii G. A., G. D., G. E., G. R. M. și G. M. au încercat să acrediteze ideea că cei care au inițiat conflictul au fost cei din familia persoanei vătămate, năpustindu-se asupra familiei adverse înarmați fiind cu coase, cuțit și bâtă, însă acest lucru nu este susținut din punct de vedere probator, martorul B. G.– care nu este rudă cu niciuna din cei implicați în eveniment – nu a relevat o astfel de stare de fapt.

Același mod de derulare al evenimentelor se desprinde și din declarațiile inculpatului, însă acesta apreciază că s-a aflat în stare de legitimă apărare, motiv pentru care a solicitat achitarea potrivit art.16 lit.d Cod procedură penală.

Potrivit declarațiilor inculpatului, în momentul în care martorul G. A. a ajuns în fața casei lui G. E., inculpatul a ieșit și în fața porții cu un cuțit în mână, iar la puțin timp la fața locului și-a făcut apariția și persoana vătămată G. Gy. care avea în mână un briceag și cu care, de la distanță cam de un metru a încercat să îl lovească pe inculpat, lovitura trecând pe lângă el cam la 50 de cm

Apoi inculpatul s-a dat doi pași în spate și imediat l-a înțepat pe persoana vătămată în zona dintre gât și umăr cu cuțitul pe care îl avea în mâna dreaptă, de sus în jos, observând cum cuțitul l-a străpuns pe acesta și a fugit acasă cu cuțitul în mână.

Inculpatul a precizat că a ieșit cu cuțitul în mână pentru că l-a văzut din curte pe martorul G. A. pe stradă având în mână un briceag și  nu poate să își explice de ce nu a fugit de la fața locului după ce persoana vătămată ar fi dat cu cuțitul în direcția sa, și că ce doi fii ai persoanei vătămate era înarmați cu furci și îl loveau pe fratele său, G. Gy..

Nu pot fi primite apărările inculpatului, nefiind susținute de probele administrate.

Conform art. 19 Cod penal este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârșită în legitimă apărare. Este în legitimă apărare persoana care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material direct, material și injust care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporțională cu gravitatea atacului.

Astfel, din declarația martorului B. G. nu reiese că inculpatul, înainte de a lovi persoana vătămată, ar fi fost atacat de acesta din urmă cu cuțitul.

Deși în faza de urmărire penală, martorul G. A. a afirmat că persoana vătămată G. Gy. ar fi fugit cu cuțitul în mână spre inculpat, în fața instanței a precizat că nu a observat ca vreunul din cei doi să fi avut asupra lor cuțite.

Martorele G. R. M. și G. M., rude ale inculpatului, au declarat doar că au văzut persoana vătămată având asupra sa un cuțit și au auzit strigăte în stradă că G. C. D. l-a tăiat cu briceagul pe G. Gy. – persoana vătămată, iar martorii G. E., G. D. și G. A. – rude ale inculpatului au  precizat că au fost de față la altercație însă nu au văzut exact momentul în care persoana vătămată a fost înțepată.

În același sens sunt și mențiunile procesului – verbal de cercetare la fața locului.

Prin urmare, probele administrate nu au evidențiat existența unui atac material direct, material și injust exercitat de persoana vătămată G. Gy. care să fi pus în pericol persoana inculpatului G. C. D. sau a altuia.

 În altă ordine de idei, probatoriul administrat a relevat că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate lovitura care i-a cauzat leziunile ce i-au pus în primejdie viaţa, după ce s-a retras în fața afirmativului atac venit din partea lui G. Gy., astfel că atacul nu mai era imediat.

În aceste condiţii, instanţa reţine că inculpatul nu a acţionat în legitimă apărare.

Concluzionând, în cauză există suficiente probe directe şi indirecte, suficient de precise, necontestate şi concordante, care toate coroborate converg, dincolo de orice îndoială rezonabilă, spre convingerea că inculpatul G. C. D. se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

11. Aşadar, în drept, fapta inculpatului G. C. D. care la data de 26.09.2017 în jurul orelor 1530, în timp ce se aflau în localitatea ….. din judeţul Covasna, a înjunghiat în zona supraclaviculară persoana vătămată G. Gy., punându-i în pericol viața acestuia, pe fondul unui scandal între G. A. și G. Gy. pe de-o parte și pe de altă parte G. C. D., G. G., întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat. la art. 188 al. 1 Cod penal, pentru care se va dispune condamnarea acestuia.

 Întrucât  inculpatul G. C. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 9 luni prin sentinţa penală nr. 7 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin decizia penală nr. 442/R din data de 08.05.2013 a Curții de Apel Brașov, acesta comițând prezenta infracțiune în cursul termenului de încercare, vor fi reţinute şi dispoziţiile art. 41 alin.1 Cod penal.

12. La individualizarea judiciară a pedepsei ce îi va fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere că scopul acesteia care este acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni, precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal examinate în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea -  împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, modalitatea în care a fost comisă fapta, că în cauză a fost comisă o faptă gravă prin natura sa, reflectată şi în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cu puternică stăpânire de sine, inculpatul acționând cu sânge rece, prin lovirea cu obiect înţepător-tăietor, în zona spatelui persoanei vătămate, într-un loc public de faţă cu mai multe persoane, fără nicio reţinere din partea sa, urmată de fuga de la locul faptei, atitudinea inculpatului la adresa persoanei vătămate ce pare marcată de o stare conflictuală, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu are un loc de muncă stabil şi are antecedente penale, fiind anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 7 din 30.01.2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc definitivă prin decizia penală nr. 442/R din 08.05.2013 a Curţii de Apel Braşov, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi 9 luni, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar, astfel că prezenta faptă a fost comisă pe fondul stării de recidivă ceea ce evidenţiază perseverenţă infracţională, comportament infracţional cu caracter repetitiv, dar şi conduita procesuală corectă, responsabilă şi de asumare parţială manifestată de inculpat, care a încercat să dea o justificare faptelor sale, precum și prevederile art.32 Cod penal.

În altă ordine de idei, Tribunalul mai reţine, sub aspectul circumstanţelor personale, că potrivit raportului de evaluare nr nr.375/SPCV/18.01.2018 întocmit de Serviciul de Probaţiune Covasna, inculpatul este în vârstă de ….. ani, provine dintr-o relație de căsătorie, având mai mulţi fraţi.

În 2009 inculpatul şi-a întemeiat propria familie căsătorindu-se cu G. M., în urma căsătoriei nerezultând copii. Locuieşte şi se gospodăreşte cu soţia şi mama sa, în condiţii sărăcăcioase, într-o casă compusă din două camere, proprietate personală a mamei sale, în comuna ……..

Familia inculpatului întâmpină dificultăţi materiale şi financiare, aceştia întreţinându-se din munci ocazionale, sezoniere, prestate cu precădere în domeniul agricol, la diferite persoane, atât din localitate, cât şi din Ungaria.

Inculpatul nu manifestat interes faţă de actul educaţional, abandonând şcoala după absolvirea a cinci clase datorită lipsei de resurse financiare a părinţilor săi, fiind nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă, ca zilier, pentru a-şi sprijini familia din punct de vedere financiar.

Pe de altă parte,  se are în vedere și că inculpatul dispune de resurse individuale, familiale și comunitare limitate, fiind mai degrabă furnizor de suport pentru familie decât beneficiar al sprijinului altora, apreciindu-se ca oportună o intervenție instituționalizată de specialitate.

Astfel în contextul prezentei cauze, în stabilirea pedepsei, instanţa având în vedere cele arătate, se va orienta spre limita minimă a pedepsei prevăzute de lege, cu respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi persoana inculpatului, apreciind că astfel stabilită, oferă garanţii în ceea ce priveşte realizarea scopului preventiv – educativ al pedepsei.

15. Prin urmare,

15.1. În temeiul  art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea  art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal,  va condamna  inculpatul G. C. D., fiul lui Gy. şi V., născut la data de …….., în municipiul ……., judeţul Covasna, studii - ….. clase, fără loc de muncă, starea civilă - căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în localitatea ….., nr. ……, judeţul Covasna, CNP …….., aflat în Penitenciarul Codlea,  în baza mandatului de arestare preventivă nr. 8/UP din 27.09.2017 emis de Tribunalul Covasna, la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b  şi  h Cod penal, pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi h Cod penal, ca pedeapsă accesorie de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

15.2. Inculpatul G. C. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 9 luni prin sentinţa penală nr. 7 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin decizia penală nr. 442/R din data de 08.05.2013 a Curții de Apel Brașov, acesta comițând prezenta infracțiune în cursul termenului de încercare.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1 şi alin.2 Cod penal din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 litera a, teza a II-a şi lit.b Cod penal din 1969, pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, iar în baza dispoziţiilor art. 71 alin.5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii (filele 18 – 26 dosar instanță nr.1746/119/2017/a1).

Astfel, în temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 alin.1 Cod penal din 1969, va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului G. C. D. pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 9 luni prin sentinţa penală nr. 7 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin decizia penală nr. 442/R din data de 08.05.2013 a Curții de Apel Brașov şi va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b  şi  h Cod penal, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art.83 alin.1 Cod penal din 1969, va revoca şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969, aplicată prin inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 9 luni prin sentinţa penală nr. 7 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin decizia penală nr. 442/R din data de 08.05.2013 a Curții de Apel Brașov şi va interzice exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin.1 – 3 Cod penal, din pedepsele accesorii de mai sus, va aplica inculpatului G. C. D. pe cea mai grea şi va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi h Cod penal, ca pedeapsă accesorie de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

15.5. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal, va scădea din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data de la data de 26.09.2017 la zi.

În baza art.399 alin.1, 4 Cod procedură penală, apreciind că temeiurile ce au determinat luarea şi menţinerea măsurii preventive subzistă, va menţine măsura arestării preventive a inculpatului G. C. D., dispusă prin încheierea nr. 21/UP din data de 27.09.2017 a Tribunalului Covasna, în temeiul căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. nr.8/UP din 27.09.2017, necesară bunei desfăşurări în continuare a procesului penal faţă de natura şi gravitatea infracţiunii pentru care i se reţine vinovăţia.

15.6. Conform art.7 alin. din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul G. C. D. în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a SNDGJ, la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nici o altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată.

În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, va aduce la cunoştinţa inculpatului G. A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

16. Constatând prin prisma considerentelor ce preced, ca fiind întrunite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, reținând și principiul disponibilității ce guvernează acțiunea civilă (în speță, părţile civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi Spitalul Municipal Târgu Secuiesc nu au solicitat obligarea inculpatului și la plata dobânzilor legale), conform  art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 şi art. 1357 Cod civil, cu aplicarea art. 320 din Legea nr. 95/2006, va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, str. Calea Bucureşti, nr. 25 – 27, județul Braşov şi îl va obliga pe inculpatul G. C. D. să plătească acesteia suma de 16331,54 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate G. Gy., CNP ……………...

În baza  art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 şi art. 1357 Cod civil, cu aplicarea art. 320 din Legea nr. 95/2006, va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, str. Fabricii nr.2/A, judeţul Covasna şi îl va obliga pe inculpatul G. C. D. să plătească acesteia suma de 3188 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate G. Gy., CNP …………….

Va lua act că persoana vătămată  G. Gy., CNP ……….. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

17. În temeiul art.162 alin.1 Cod procedură penală, art.163 alin.1 Cod procedură penală și art.162 alin. 5 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, va dispune restituirea către inculpatul G. C. D., CNP ………., domiciliat în localitatea ……, nr. …….., judeţul Covasna, a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta (hanorac cu glugă de culoare albastră, tricou cu mânecă scurtă de culoare de culoare roșie, pantaloni tip trening de culoare neagră și ghete de culoare neagră) – coletul nr. 2 - aflate la Camera de corpuri delicte şi mijloace materiale de probă a Tribunalului Covasna, înregistrate în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 46/2017.

În temeiul art.162 alin.1 Cod procedură penală, art.163 alin.1 Cod procedură penală și art.162 alin. 5 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, va dispune restituirea către persoana vătămată G. Gy., CNP ……………, domiciliat în comuna ……. nr. …….., judeţul Covasna, a puloverului din material textil de culoare negru cu gri aflat la Camera de corpuri delicte şi mijloace materiale de probă a Tribunalului Covasna (coletul nr. 3), înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 46/2017.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, va dispune confiscarea specială a briceagului cu plăsele din corn de cerb cu lungimea totală de 19 cm cu lungimea lamei de 9 cm, aflat în coletul nr. 1, în Camera de corpuri delicte şi mijloace materiale de probă a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul de corpuri delicte la poziţia 46/2017.

18. Conform art.398 Cod procedură penală raportat la art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătoarei desemnată din oficiu pentru inculpat, av. R. Zs.,  în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Covasna şi se include în cheltuielile judiciare care rămân în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art.273 alin. 4 Cod procedură penală, art.16 din Ordinul nr.1054/C/2005 şi art. 1 alin.1  lit. a din Ordinul nr. 772/C-414 din 2009, contravaloarea serviciilor de traducere prestate în prezenta cauză de către domnul K. L. în sumă de 69,45 lei (pentru termenul din 14.02.2018) și cele care au fost dispuse prin încheierile Tribunalului Covasna din 03.01.2018 şi 22.01.2018 și de către doamna H. H. M.,  se va include în cheltuielile judiciare care  vor rămâne în sarcina statului.

19. În conformitate cu art. 398 Cod procedură penală raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

I. În temeiul  art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea  art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 67 alin. 1 şi 2 Cod penal,  condamnă  inculpatul G. C. D., fiul lui Gy. şi V., născut la data de ….., în municipiul …….., judeţul ……, studii - …. clase, fără loc de muncă, starea civilă - căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în localitatea ….., nr. …., judeţul Covasna, CNP ………….., aflat în Penitenciarul Codlea,  în baza mandatului de arestare preventivă nr. 8/UP din 27.09.2017 emis de Tribunalul Covasna, la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b  şi  h Cod penal, pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor.

În baza art. 65 alin.1 şi 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b şi h Cod penal, ca pedeapsă accesorie de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

II. În temeiul art.15 alin. 2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 83 alin.1 Cod penal din 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare aplicată inculpatului G. C. D. pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 9 luni prin sentinţa penală nr. 7 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin decizia penală nr. 442/R din data de 08.05.2013 a Curții de Apel Brașov şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b  şi  h Cod penal, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 83 alin.1 Cod penal din 1969, revocă şi suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969, aplicată prin inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 9 luni prin sentinţa penală nr. 7 din 30 ianuarie 2013 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitivă prin decizia penală nr. 442/R din data de 08.05.2013 a Curții de Apel Brașov şi interzice exercitarea acestor drepturi pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 45 alin. 5 raportat la art. 45 alin.1 – 3 Cod penal, din pedepsele accesorii de mai sus, o aplică inculpatului G. C. D. pe cea mai grea şi interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi h Cod penal, ca pedeapsă accesorie de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

III. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 72 Cod penal, scade din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la data de la data de 26.09.2017 la zi.

IV. În baza art. 399 alin.1, 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului G. C. D., dispusă prin încheierea nr. 21/UP din data de 27.09.2017 a Tribunalului Covasna, în temeiul căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.8/UP din 27.09.2017.

V. Conform art.7 alin. din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul G. C. D. în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a SNDGJ, la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nici o altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată.

În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, aduce la cunoştinţa inculpatului G. C. D. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

VI. În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 şi art. 1357 Cod civil, cu aplicarea art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, cu sediul în municipiul Braşov, str. Calea Bucureşti, nr. 25 – 27, județul Braşov şi obligă  inculpatul G. C. D. să plătească acesteia suma de 16331,54 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate G. Gy., CNP …………………..

În baza  art. 19 şi art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1349 alin. 1 şi 2 şi art. 1357 Cod civil, cu aplicarea art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, str. Fabricii nr.2/A, judeţul Covasna şi obligă inculpatul G. C. D. să plătească acesteia suma de 3188 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate G. Gy., CNP ………………..

Ia act că persoana vătămată  G. Gy., CNP …………. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

VII. În temeiul art.162 alin.1 Cod procedură penală, art.163 alin.1 Cod procedură penală și art.162 alin. 5 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, dispune restituirea către inculpatul G. C. D., CNP ……, domiciliat în localitatea …., nr. ….., judeţul ………, a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta (hanorac cu glugă de culoare albastră, tricou cu mânecă scurtă de culoare de culoare roșie, pantaloni tip trening de culoare neagră și ghete de culoare neagră) – coletul nr. 2 - aflate la Camera de corpuri delicte şi mijloace materiale de probă a Tribunalului Covasna, înregistrate în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 46/2017.

În temeiul art.162 alin.1 Cod procedură penală, art.163 alin.1 Cod procedură penală și art.162 alin. 5 Cod procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, dispune restituirea către persoana vătămată G. Gy., CNP ………., domiciliat în comuna …… nr. …., judeţul Covasna, a puloverului din material textil de culoare negru cu gri aflat la Camera de corpuri delicte şi mijloace materiale de probă a Tribunalului Covasna (coletul nr. 3), înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 46/2017.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune confiscarea specială a briceagului cu plăsele din corn de cerb cu lungimea totală de 19 cm cu lungimea lamei de 9 cm, aflat în coletul nr. 1, în Camera de corpuri delicte şi mijloace materiale de probă a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul de corpuri delicte la poziţia 18/2017.

VIII. Conform art.398 Cod procedură penală raportat la art.272 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătoarei desemnată din oficiu pentru inculpat, av. R. Zs.,  în cuantum de 260 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Covasna şi se include în cheltuielile judiciare care rămân în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. 6 Cod procedură penală raportat la art.273 alin. 4 Cod procedură penală, art.16 din Ordinul nr.1054/C/2005 şi art. 1 alin.1  lit. a din Ordinul nr. 772/C-414 din 2009, contravaloarea serviciilor de traducere prestate în prezenta cauză de către domnul K. L. în sumă de 69,45 lei (pentru termenul din 14.02.2018) și cele care au fost dispuse prin încheierile Tribunalului Covasna din 03.01.2018 şi 22.01.2018 și de către doamna H. H. M.,  se include în cheltuielile judiciare care rămân în sarcina statului.

În conformitate cu art.398 Cod procedură penală raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 februarie 2018.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta