Contestaţie la executare - contestaţie creditor Legea 77/2016

R O M Â N I A TRIBUNALUL DOLJ SECŢIA A II-A CIVILĂ DECIZIE Nr. ................. Şedinţa publică de la ............... Completul compus din: PREŞEDINTE .............. Judecător .................. Grefier ............... Pe rol, soluționarea cererii de apel împotriva sentinței civile nr. 5926/2017, pronunțate în dosarul nr. ..................., formulată de apelanții ..............................., având ca obiect contestaţie la executare .................................... a Sentinţei civile nr. ................pronunțată de Judecătoria Craiova. INSTANŢA Deliberând asupra apelului, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. ................, pronunțată în dosarul nr. .................de Judecătoria Craiova a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea ............................. ................, în contradictoriu cu intimata ......................., sens în care a fost anulată notificarea din 1/31. 05. 2016. Pentru a se pronunţa astfel, instanța de fond a reţinut că pentru ca un debitor să poată beneficia în mod efectiv de aplicarea Legii 77/2016, acesta trebuie să parcurgă o procedură premergătoare sesizării instanței de judecată și să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea 77/2016, la care se adaugă, în urma pronunțării Deciziei CCR nr. 623/2016, condiția survenirii impreviziunii în raporturile contractuale cu creditorul. În speța de față, intimata i-a adresat contestatoarei o notificare, prin intermediul unui avocat, înștiințând-o cu privire la decizia sa de a transmite Băncii dreptul de proprietate cu privire la garsoniera pe care a achiziționat-o cu banii proveniți din creditul acordat de contestatoare și asupra căreia a constituit o ipotecă în favoarea Băncii. Intimata a argumentat, în cuprinsul notificării, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea 77/2016. Pe notificarea comunicată de debitoare apare înscrisă data de 31. 05. 2016, iar data celor două convocări succesive la notar au fost stabilite pe 4. 07. 2016, respectiv pe 7. 07. 2016. La dosar nu a fost atașată o dovadă a primirii notificării de către Bancă, de către niciuna din părți. Dovada în acest sens ar fi trebuit făcută de către contestatoare, deoarece cel ce face o afirmație în proces, trebuie să o și dovedească. Din prevederile Legii 77/2016 nu rezultă că debitorul este obligat să atașeze documentele justificative ale îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din lege. Astfel cum susține intimata, instituțiile bancare sunt deja în măsură să cunoască cel puțin îndeplinirea unor condiții, precum suma împrumutată, destinația și garantarea creditului. Nimic nu împiedică creditorul să solicite ulterior înscrisuri pentru dovedirea unor condiții, dacă apreciază că se impune. În prezenta speță, oricum condițiile prevăzute de art. 4 din Lege au făcut obiectul argumentelor părților și au fost depuse înscrisuri cu scopul dovedirii lor. Conform art. 4 alin. 1 din Legea 77/2016, "pentru stingerea creantei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie indeplinite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevazute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislatia speciala; b) cuantumul sumei imprumutate, la momentul acordarii, nu depasea echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de catre Banca Nationala a Romaniei in ziua incheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achizitiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinatie de locuinta sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel putin un imobil avand destinatia de locuinta; d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotarare definitiva pentru infractiuni in legatura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi". Între contestatoare și intimată s-a încheiat contractul de credit bancar ipotecar nr. ......................, prin care contestatoarea i-a acordat intimatei un împrumut de ............... CHF, pentru achiziționarea unei garsoniere situate în Craiova. În vederea garantării restituirii împrumutului, asupra garsonierei s-a constituit un drept de ipotecă în favoarea Băncii. Prin certificatul de cazier judiciar nr.................., intimata a făcut dovada că nu a fost condamnată pentru fapte penale. Cuantumul sumei împrumutate nu a depășit ................. euro, iar creditul a avut ca destinație achiziționarea unei locuințe, fiind și garantat cu o ipotecă constituită asupra acesteia, aspecte care rezultă din contractul de credit și ipotecă. Instanța de fond apreciază că art. 4 alin. 1 lit. c prima teză din Legea 77/2016 privește situația existentă la data încheierii contractului de credit, prin folosirea timpului trecut. Intimata este o persoană fizică care a contractat un credit de la un profesionist, în vederea cumpărării unei locuințe. Din această împrejurare, rezultă că intimata a contractat în afara ocupației sale profesionale, având astfel calitatea de consumator. În schimb, condiția survenirii impreviziunii în raporturile contractuale ale părților apare ca neîndeplinită. Dat fiind că intimata este în măsură, în primul rând, să furnizeze elemente de fapt și probe care să conducă instanța de fond la concluzia existenței unor împrejurări de fapt specifice impreviziunii, instanța de fond i-a acordat acesteia un termen cu acest scop. Intimata nu a depus înscrisurile solicitate și, în acest context, instanța de fond nu a acordat un nou termen de judecată pentru soluționarea pe cale amiabilă a cauzei. Soluționarea pe cale amiabilă, în contextul Legii 77/2016, astfel cum a fost remodelată în decizia CCR nr. 623/2016, constând cel mai probabil într-o adaptare a contractului de credit, nu poate fi însușită de instanță dacă nu se dovedește întrunirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din lege și a celor ce țin de impreviziune. Raportat la cuprinsul deciziei nr. .......................... a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, instanţa de fond a reţinut că, pe lângă îndeplinirea acestor condiţii expres prevăzute de lege la art.4 din Legea nr.77/2016, instanţa judecătorească are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune. În acest context, determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo. Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Prin Decizia ....................., Curtea a reţinut faptul ca, creditul bancar este definit ca fiind acel angajament de punere la dispoziţie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadenţei unei datorii, în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unor dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă precum comisioanele de angajament, de urmărire sau de gestionare a respectării dispoziţiilor contractuale sau orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă. Astfel principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui „lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate”, respectiv „aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate”. Dispoziţiile art.1578 din Codul civil din 1864 consacră obligaţia împrumutatului de a restitui aceeași sumă numerică înscrisă în contract, ceea ce în doctrină a fost numit principiul nominalismului. Principiul nominalismului a fost preluat şi în noul Cod civil, la art.2164 alin.(2), potrivit căruia „În cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ţinut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variaţia valorii acesteia, dacă părţile nu au convenit altfel”. Textul legal are caracter supletiv, astfel că părțile au posibilitatea de a deroga de la acesta. În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia. Desigur că la această sumă, potrivit convenţiei părţilor, urmează a fi adăugate sumele care reprezintă costurile asociate cu acordarea creditului – dobânda şi comisioanele prevăzute în contract. Acelaşi principiu se aplică în cazul concret al contractului de credit (care nu reprezintă altceva decât un tip de contract de împrumut de consumație cu dobândă), atâta vreme cât acordarea creditului în monedă străină este permisă conform reglementărilor legale și câtă vreme împrumutatul are obligaţia de a restitui lucruri de aceeași cantitate și calitate. Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar şi în condițiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională, reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, niciun act normativ neinterzicând acordarea și rambursarea creditelor în monedă străină. Ambele părţi îşi asumă riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puţin sau mai mult la momentul restituirii decât la momentul acordării, raportat la o altă monedă considerată etalon. Odată cu încheierea contractului, se realizează acordul de voință al părţilor care agreează integral condițiile stipulate în acest act juridic. Opțiunea pentru un credit într-o monedă străină este făcută de către debitor, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cu celelalte produse de creditare. Concomitent cu identificarea avantajelor acestui tip de credit, împrumutatul are posibilitatea de a identifica și dezavantajele lui, printre care riscul de a angaja o sumă mai mare de lei pentru restituirea unui credit în valută comparativ cu cel în lei (dacă aceasta este moneda în care obține principalele venituri). Obligația de a rambursa ceea ce s-a primit cu titlu de împrumut reprezintă o obligație esențială a împrumutatului, fiind reglementată expres de lege și impusă de principii fundamentale de drept: principiul forței obligatorii a contractului - art.969 din vechiul Cod civil/art.1270 din actualul Cod civil -, principiul executării obligațiilor cu bună-credință – art.970 din vechiul Cod civil/art.1170 din actualul Cod civil - și principiul îmbogățirii fără justă cauză, potrivit căruia nimeni nu se poate îmbogăți pe seama altei persoane. Riscul valutar inerent este un element al preţului contractului de credit acordat în monedă străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în aceeaşi monedă. În situaţia în care condiţiile impuse de lege se cer a fi întrunite cumulativ, iar intimata nu au făcut dovada că nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractul de credit, nu se mai impune analiza celorlalte condiţii referitoare la intervenirea unui eveniment exterior şi pe care nu l-a putut prevedea la data încheierii contractului de credit (riscul supra-adăugat). În consecinţă, instanţa de fond va admite contestaţia şi va anula notificarea din 1/31. 05. 2016. Totodată, cererea reconvenţională urmează să fie admisă şi creditoarea va fi obligată să radieze înregistrarea din baza de date a ...................... privind notificarea de dare în plată formulată de intimat. La data de 19.07.2017, apelanta ......................, a formulat cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 5926/2017, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei , cu evocarea fondului și schimbarea în tot/în parte a sentinţa , cu consecința respingerii contestaţiei formulate de bancă la notificarea comunicată. În motivarea cererii a susținut că instanţa de fond in mod eronat si netemeinic a retinut ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 alin.l din lege si a celor ce tin de impreviziune, și prin urmare a făcut o aplicare greșită legii. A susţinut că in ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 77/2016, a aratat si dovedit in fata instanţei de fond, ca au fost integral îndeplinite, iar toate actele care demonstrează îndenlinirea condiţiilor de admisibilitate ale procedurii sunt în posesia Băncii contestatoare si au fost aratate si instanţe de fond, prin depunerea de copii la dosarul cauzei. In ceea ce priveşte calitatea de consumator a apelantei, a aratat si demonstrat in fata instanţei de fond, ca aceasta rezultă din însuşi contractul de credit si se analizeaza prin raportare la data încheierii contractului, precizând si demonstrând că apelanta, persoană fizică, in calitate de împrumutat în cadrul contractului de credit ipotecar nr. ........................, a acţionat în scopuri personale, in afara activităţii comerciale, industriale sau de producţie, având calitatea de consumator aşa cum este acesta definit in cuprinsul art. 2 pct. 2 al Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2 alin. 1 al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Conform ambelor acte normative, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice conslitute in asociafii, care, ...., acţionează in scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau deproducţie, artizanale ori liberale. Am arata de asemenea si faptul ca nu am destaşurat nicicând activităţi comerciale, industriale sau de producţie. Scopul solicitării creditului şi încheierii contractului de credit ipotecar a fost achiziţionarea cu destinaţia de locuinţa, aşa cum rezulta de altfel din cuprinsul art. 2 al contractului. In ceea ce priveşte impreviziunea, precizează că în cauza sunt îndeplinite toate condiţiile referitoare la existenta impreviziunii, astfel incat instanţa de fond a avut posibilitatea sa constate ca exista un dezechilibru major izvorand din contractul de credit, in detrimentul apelantei, dezechilibru care face imposibila continuarea contractului, neexistand un alt remediu pentru a restabili echilibrul, singura soluţie fiind darea in plata si stingerea datoriei. Impreviziunea este o instituţie care consacra o regula si o excepţie in domeniul executării contractului atunci când împrejurările pe care părţile le-au luat in considerare la incheierea contractului s-au modificat si contractul a dobândit valenţa de sarcina excesiva pentru una dintre parti. Este o situaţie in care instanţa de judecata intervine in contract. A învederat că în speţă, obligaţia apelantei a devenit excesiv de oneroasa -cumpărarea monedei CHF cu lei romaneşti la o valoare mai mare de peste 100% decât la data incheierii contractului de credit-datorita unei schimbări excepţionale a imprejurarilor-moneda CIIF a avut o apreciere accelerata si radicala fata de moneda naţionala, LEU-ul, prin mecanismul schimbului valutar necesar plaţii creditului-aspect ce face vădit injusta obligarea apelantei la executarea obligaţiei in continuare in aceasta modalitate deoarece: aceasta împrejurare a intervenit după incheierea contractului, schimbarea împrejurărilor si întinderea lor nu au putut fi prevăzute in mod rezonabil de apelantă prin prisma noţiunii de consumator mediu si normal informat si in lipsa unei informări obiective din partea băncii, apelanta nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor întrucât in contract nu este menţionat nimic in privinţa riscului valutar, apelanta a încercat negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului, dar, pana la momentul pronunţării hotărârii apelate nu a putut obţine un răspuns favorabil din partea băncii. A mai susținut că la momentul incheierii contractului de credit menţionat, raportat la circumstanţele economice de la acel moment precum si la capacitatea apelantei de înţelegere a clauzelor contractuale si a implicaţiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau in euro, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectării contractului. Astfel, apelanta s-a obligat să returneze creditul contractat la termenele si in cuantumul stipulate în contract, avand ca premiză cursul valutar al CHF de la acea data (1,9875 lei), insa pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat cu consecinţe grave asupra capacitatii apelantei de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, determinând astfel o supraindatorare a apelantei, o imposibilitate fortuita de executare a contractului. Pe de alta parte, apelanta consideră ca prin aceasta dare in plata a imobilului cu destinaţia de locuinţa si stingerea datoriilor aferente contractului de credit, banca nu este in niciun fel prejudiciata, in condiţiile in care, asa cum rezulta si din înscrisuri le aflate la dosarul cauzei, apelanta a contractat un credit in valoare de ...................CHF (102.356 lei), a achitat timp de 10 ani o rata lunara de aproximativ 190-240 CHF, iar in prezent, soldul creditului este de aproximativ .........................., deci mai mare decât suma împrumutată. In plus, valoarea de piaţa a apartamentului ipotecat, avand in vedere ca apelanta a realizat o serie de îmbunatatiri, este de aproximativ .................... CHF (................. ) ceea ce însemna ca banca primeşte mai mult decât suma împrumutata. A menţionat că toate aceste motive invocate anterior, ce arata faptul ca instanţa de fond in mod eronat a soluţionat cauza prin admiterea contestaţiei formulată împotriva notificării transmise de apelantă în temeiul art. 4 si urm. din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, duc la o imposibilitate de a mai achita ratele la cursul actual, in condiţiile in care din veniturile apelantei salariate trebuie sa suport pe langa rata creditului si cheltuielile necesare traiului zilnic, mai ales ca are si un copil minor. Fata de aspectele menţionate mai sus, a solicitat să se constate ca in cauza sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate ale procedurii prevăzute de Legea nr.77/2016, atat cu privire la impreviziune cat si cele prevăzute de art. 4 din Lege. In concluzie, avand in vedere cele menţionate anterior, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie admis apelul să fie anulată sentinţa amintită şi să fie judecat procesul, evocând fondul, să fie schimbată în tot/în parte sentinţa amintită, să fie respinsă contestaţia formulată împotriva notificării formulate şi transmise de apelantă în temeiul art. 4 si urm. din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 468 si următoarele din C. proc. civ. La data de 25.09.2017, intimata ............................. a formulat întâmpinare prin care solicită instanţei respingerea apelului cu consecinţa menţinerii ca temeinica si legala a Sentinţei civile nr. ..................... pronunţata de Judecătoria Craiova, cu cheltuieli de judecată. În motivarea întâmpinări a susţinut că în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale procedurii prevăzute de legea 77/2016 acestea trebuie raportate si analizate atat prin prisma condiţiilor specifice detaliate de art. 4 din lege precum si prin prisma condiţiilor procedurale prevăzute de art. 5 din lege. A învederat instanţei de judecata ca termenul de "30 de zile libere" trebuie raportat si stabilit si in conformitate cu prevederile codului de procedura civila care stabilesc la art. 181 alin. 1 pct. 2 si alin. 2 "Când termenul se socoteşte pe zile, nu intra in calcul ziua de la care incepe sa curgă termenul, nici ziua când acesta se implineste. Când ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul se prelungeşte pana in prima zi lucratoare care urmeaza". A solicitat instanţei de judecata sa constate ca niciunul dintre termenele indicate in notificare, nici cel din data de 04.07.2016 si nici cel din data de 07.07.2016 nu respecta perioada minima prevăzută de lege, astfel cum rezulta din documentele ataşate prezentei. Pentru a dispune in sensul celor anterior menţionate, a solicitat să se aibă în vedere atat motivele invocate in Contestaţia formulata precum si următoarele aspecte care sunt aplicabile in prezenta cauza ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 623/2016. Astfel consideră că în cauza dedusa judecaţii sa fie aplicabila teoria impreviziunii prin schimbarea împrejurărilor, întinderea acestora ar fi trebuit sa nu fi fost si nici sa nu fi putut fi avute in vedere de către debitor, in mod rezonabil, in momentul încheierii contractului. De aceea, existenta acestei cerinţe face ca impreviziunea sa se deosebească de forţa majora in cazul careia imprevizibilitatea este una absoluta si insurmontabila. Astfel, a învederat că daca împrumutaţii au prevăzut posibilitatea survenirii riscului de impreviziune, inseamna ca, ori si-au asumat aceasta consecinţa a contractului, ori trebuiau sa prevada o clauza de hardship care sa rezolve chestiunea dezechilibrului subsecvent al prestaţiilor dintre parti. Cum a aratat anterior, consideră ca variabilitatea monedei străine ori a costurilor aferente creditului sunt previzibile, împrumutaţii avand cunoştinţa de posibilitatea variaţiei monedei împrumutate. De asemenea, instanţa de fond a retinut in mod corect faptul ca, aceasta notificare de dare in plata fost introdusa cu rea-credinta atat timp cat veniturile apelantului permiteau achitarea obligaţiilor lunare către banca. Mai mult decât atat, fluctuaţiile veniturilor nu pot face obiectul intervenţiei impreviziunii in derularea contractului asa cum a fost învederat de către apelant. A mai susţinut că împrumutatul a avut pe toata perioada derulării contractului posibilitatea renegocierii contractuale prin inserarea unei clauze de revizuire/situatie grea/nenorocire/privatiune nedreapta prin care părţile sa poata proceda la negocieri in vederea adaptarii contractului, daca pe parcursul derulării executării unui contract se producea o împrejurare, o situaţie de orice natura, independenta de culpa vreunuia dintre parti si care afecta grav echilibrul contractului, provocând o ingreunare substanţiala a executării acestuia cel puţin pentru una din parti. A solicitat să se reţină faptul ca, in speţa nu am fost solicitaţi de către parte in vederea negocierii contractuale si pentru ca impreviziunea sa opereze, este necesar ca debitorul sa fi încercat „intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului." A învederat că în ceea ce priveşte notificarea trimisa de Intimat către Banca aceasta nu detaliaza nici macar in ceea ce priveşte situaţia persoanala a Intimatului aspecte care ar putea conduce la asimilarea situaţiei acestuia cu aspectele de fapt ce constituie cauza de ajustare/incetare a contractului ca urmare a impreviziunii. A mai susţinut că în realitate, legiuitorul acopera doua ipoteze in care impreviziunea nu funcţionează: în prima, debitorul si-a asumat expres riscul producerii unui eveniment care sa duca la dezechilibrul contractual; în a doua ipoteza, asumarea riscului evenimentului imprevizibil este dedusa pe cale de interpretare a contractului. Referitor la prima ipoteza, a înţeles să învedereze faptul ca, fluctuaţia preturilor este un fenomen care tine de esenţa vieţii economice, încheind contracte cu executare succesiva sau afectate de un termen de executare, in lipsa unor clauze de indexare sau de revizuire, părţile consimt sa-si asume riscurile acestor fluctuaţii. Clauza rebus sic stantibus poate fi prezumata numai in intenţia uneia dintre parti, si anume a debitorului si nu se poate susţine ca o astfel de clauza s-ar subînţelege in ce priveşte intenţia creditorului. Or, pentru interpretarea unui contract, este insuficient sa ne referim numai la intenţia uneia din parti. Interpretarea contractului se face după voinţa comuna a pârtilor. Interpretând a doua ipoteza si clauzele agreate de parti, executarea obligaţiei de a plaţi ratele de credit in moneda CHF, moneda afectata de variaţia cursului de schimb, isi gaseste suportul atat in conţinutul clauzelor contractuale, cat si in dispoziţiile legale din materia contractului de împrumut. Contractul de credit reprezintă un tip de contract de împrumut de consumaţie cu dobanda, fiindu-i pe deplin aplicabile prevederile legale in materie. Chiar in virtutea principiului nominalismului, împrumutatul are obligaţia de a restitui exact suma împrumutata, indiferent de creşterea sau scăderea valorii banilor. A mai arătat că, legiuitorul a anticipat posibilitatea existentei unei diferente a valorii sumei împrumutate in cazul împrumutului ce are ca obiect o suma de bani, intre momentul acordării împrumutului si cel al restituirii, prin instituirea principiului nominalismului. In acest caz, suma de bani împrumutata este privita ca o cantitate de bunuri fungibile, ce naşte in sarcina împrumutatului obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi cantitate si de aceeaşi calitate cu cele împrumutate. A solicitat să se constate faptul ca marirea valorii CHF nu poate fi considerata ca fiind imprevizibila, fluctuaţia cursului de schimb nu constituie prin sine insasi o împrejurare care sa determine modificarea contractului, avand in vedere ca variaţia cursului de schimb al valutelor este o noţiune general cunoscuta, putandu-se susţine ca orice persoana cunoaşte posibilitatea cresterii/scaderii valorii acestora si, implicit, ca un consumator, chiar si mai puţin avizat, isi asuma riscul aferent. Conştientizarea obligaţiei de rambursare a creditului in cuantumul si moneda contractata tine de îndatorirea fiecărui 'împrumutat de a-si asuma responsabil obligaţiile născute din raporturile contractuale in care alege sa intre. Intimata consideră că termenul de „risc" nu are in vedere riscul din contractele aleatorii, pentru ca asa cum a aratat, imprumutul/creditul bancar, chiar in valuta, nu este un contract aleatoriu. De asemenea, nu are nici sensul de risc al contractului, in înţelesul art. 1634 C. civ., când debitorul nu mai poate executa obligaţia din cauza unei forte majore, a unui caz fortuit ori a altor evenimente asimilate acestora. Este evident ca legiuitorul a avut in vedere, in principal riscul valutar, care insa nu este nici forţa majora, nici caz fortuit de natura sa exonereze total pe debitor de executarea obligaţiei, după cum nici devalorizarea imobilelor nu constituie asemenea cauze de exonerare de plata, astfel cum a retinut si Curtea Constituţionala a României prin Decizia la care am făcut referire. Chiar daca legiuitorul nu a spus-o expres, in definitiv, este evident ca au fost avute in vedere creditele in valuta, creşterea cursului si devalorizarea imobilelor pe fondul crizei economico-financiare. Din punctul de vedere al subscrisei, riscul valutar, privit in sensul aprecierii sau deprecierii unei monede străine, asa cum aratat anterior, nu costituie un element al impreviziunuii pentru ca face parte dintr-o noţiune general valabila si cunoscuta iar, cu privire la noţiunea devalorizării imobilelor CCR a hotarat inaplicabilitatea acesteia in spetele ce au ca obiect darea in plata. Analizând apelul declarat în cauză , tribunalul reține că este neîntemeiat, pentru cele care urmează: contrar celor susținute de apelantă, prima instanță a reținut îndeplinirea cerințelor prevăzute de legea specială, în sensul că în speță imobilul are destinația de locuință, creditul acordat de bancă nu depășește suma de ....................euro, consumatorul nu a fost condamnat prin hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care solicită aplicarea legii, și prin urmare va înlătura critica formulată, deoarece în speță notificarea a întrunit cerințele de fond și cele de formă, cerute de lege . În ceea ce privește teoria impreviziunii , Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile articolul 11 teza întâi raportate la articolul 3 teza a doua, articolul 4, articolul 7 şi articolul 8 din Legea numărul 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii. Prin urmare , instanţele judecătoreşti în faţa cărora au fost introduse acţiuni în baza Legii numărul 77/2016, vor fi obligate să verifice condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii şi să o aplice. În speță este vorba de un contract de credit încheiat în 2009, dar Curtea Constituţională a constatat că acele contracte în curs de derulare menţionate de articolul 11 din Legea numărul 77/2016 se referă şi la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, a Legii numărul 287/2009 (noul Cod civil). În esenţă, impreviziunea presupune intervenirea unui eveniment excepțional în executarea contractului , ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părţi la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Verificarea acestor condiţii revine, în fiecare caz, instanţei judecătoreşti care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunţând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide şi care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanţie cu stingerea tuturor accesoriilor. De asemenea, Curtea mai precizează că declararea ca neconstituţională a sintagmei "precum şi din devalorizarea bunurilor imobile" din Legea numărul 77/2016 a avut în vedere, în esenţă, faptul că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, şi nu bunuri imobile. Prin urmare în cazul contestației la notificare , trebuie dovedit în instanță că a intervenit supra dezechilibrul , iar debitorul este în situatia unei impreviziuni . Astfel, dacă “executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă din cauza unei schimbari exceptionale a împrejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei“, instanta poate sa dispuna fie adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea împrejurarilor, fie încetarea relatiilor contractuale, la momentul si în conditiile pe care le stabileste. Curtea a reținut că sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor , ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. În speță debitoarea contractând un credit într-o monedă străină a acceptat și variația de curs valutar , care este o împrejurare de fapt previzibilă. Fiind vorba de un contract de credit încheiat în altă monedă decât cea națională este firesc ca banca să primească aceiași cantitate de monedă împrumutată. Potrivit Deciziei cu nr. 623 din 2016 , darea în plată poate fi facută cu succes dacă se dovedește că a intervenit o situatie prin care contractul a devenit mult prea împovarator pentru debitor. Impreviziunea poate fi dovedinta prin pierderea locului de muncă, scăderea valorii imobilului, diminuarea venitului, pierderea capacitatii de munca, distrugerea imobilului sau orice alta schimbare de natura să schimbe bunul mers al contractului. În speță obligația revenea debitoarei , conform art. 249 Cpc potrivit căruia cel ce face o susținere înaintea instanței trebuie să o dovedească. Teoria impreviziunii intervine în măsura în care obligatia contractuală nu mai este susceptibilă de executare întrucât împrejurările în care trebuia executata o fac radical diferita de cea asumata în contract, dar acest aspect trebuie dovedit, ceea ce nu se poate reține în cauză, motiv pentru care ținând cont de considerentele expuse va respinge apelul declarat ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge apelul împotriva sentinței civile nr. ............, pronunțate în dosarul nr. ................, formulat de apelanții ................... în contradictoriu cu intimata .................. Definitivă.

Domenii speta

Spete similare