Contestatie executare

Data publicare portal: 17.10.2018

Prin sentinţa civilă nr. 3253/30.03-2017 Judecătoria Xxxx a admis contestaţia la executare, formulată de contestatorul N.A.V., în contradictoriu cu intimata XXXX, ca întemeiată.

Anulează actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr.xxxx aflat pe rolul BEJ „Xxxx”.

Obligă intimatul la plata către contestator a sumei de 68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (suma 33 lei - taxă de timbru şi 35 lei cheltuieli dosar de executare).

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Xxxx sub nr. xxxx contestatorul N.A.V. în contradictoriu cu Xxxx a formulat contestaţie la executare împotriva tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. xxxx întocmit de Birou Executor Judecătoresc la cererea creditorului Xxxx solicitând anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul nr. xxxx.

În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul  a invocat prescripţia dreptului de a mai cere executarea silită raportat la data titlului executoriu respectiv sentinţa nr. xxxx şi la data comunicării actelor din dosarul de executare către N.A.V. respectiv xxxx.

În fapt, prin procesul verbal nr.xxxx, N.A.V. a fost sancţionat cu amendă contravenţională, în valoare de 250 lei, pe motiv că autoturismul ce-i aparţine, a circulat la data de xxxx, fără a deţine rovinietă valabilă.

A formulat plângere împotriva procesului verbal nr.xxxx şi a arătat că autoturismul fusese înstrăinat încă din xxxx, însă plângerea a fost respinsa ca tardivă prin sentinţa xxxx pronunţată de Judecătoria Xxxx în dosarul xxxx.

Amenda contravenţională de 250 lei stabilită prin procesul verbal de contravenţie a achitat-o în xxxx conform adresei xxxx emisă de Primăria Xxxx.

La xxxx au fost comunicate către N.A.V. actele de executare din dosarul nr. xxxx întocmite pentru suma de 412,45 lei, sumă compusă din 28 euro debit si 286,29 lei cheltuieli de executare silită.

Suma de 28 euro reprezintă contravaloarea tarifului de despăgubire aşa cum prevedea art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, constituind venit propriu al Xxxx.

Art. 8 alin (3) din OG nr. 15/2002, care a stat la baza aplicării sancţiunii complementare privind plata tarifului de despăgubire a fost abrogat de pct. 2 al art. I din Lege nr. 144 din 23 iulie 2012 publicata în Monitorul Oficial nr. 509 din 24 iulie 2012.

Ca urmare a abrogării dispoziţiilor legale care instituia obligaţia achitării tarifului de despăgubire - suplimentar faţă de obligaţia de plata a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziţionat rovinieta - s-a instituit o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravenţional, conforma prevederilor art. 15 alin (2) din Constituţia României.

In acest context intervine aplicarea legii contravenţionale mai favorabile în conformitate cu art. 12 alin 2 din OG nr. 2/2001 şi art. 15 alin2 Constituţia României. De asemenea, prin Decizia nr. 228/2007 Curtea Constituţionala a stabilit faptul ca legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenţiei şi momentul executării integrale a sancţiunii. Prin urmare, aşa cum a statuat si Curtea Constituţională, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar daca a fost săvârşită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor săvârşite si produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării in vigoare a actului normativ nou si, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariţiei noului act normativ.

Astfel, prin intrarea în vigoare a legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută.

In concluzie, solicită anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul nr xxxx.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 705, art. 712 şi urm NCPC, Legea nr. 144 din 23 iulie 2012.

În susţinerea contestaţie la executare, contestatorul a depus înscrisuri (f. 7-20).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 33 lei, conform chitanţei-f.25.

Xxxx a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În fapt, prin cererea de executare silită s-a adresat BEJ Xxxx, solicitând prin aceasta, executarea silită a debitorului N.A.V. pentru recuperarea debitului constând în contravaloarea tarifului de despăgubire aşa cum prevede art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 completată şi modificată prin actele ulterioare, constituind venit propriu al C.N.AD.N.R. S.A - D.R.D.P. Xxxx, stabilit, de altfel, prin procesul verbal de constatare a contravenţiei R l1 xxxx emis de către Xxxx.

Conform prevederilor legale fapta posesorilor de autovehicule de a utiliza infrastructura rutieră fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie la OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi se sancţionează cu amendă aşa cum prevede art.8, alin. (1)., contravenientul având obligaţia de a achita, pe lângă amenda contravenţională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinietă valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4. aşa cum prevede art.8 alin. (3).

Astfel, autovehiculul aparţinând contestatorului N.A.V., fiind depistat utilizând reţeaua de drumuri naţionale fără a poseda rovinietă valabilă, i s-a emis procesul verbal de constatare a contravenţiei R l1 xxxx.

Titlul executoriu mai sus menţionat este emis de Xxxx, iar constatarea contravenţiei a fost efectuata cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei - SIEGMCR iar PVCC-ul s-a încheiat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei si Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor şi Direcţia Generala de Evidenta a Persoanelor, conform prevederilor art.9 alin.2 si 3 al OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Contravenientul având la dispoziţie 15 zile de la comunicarea PVCC să facă plângere la PVCC, şi exercitându-şi acest drept, a formulat prin dosarul civil nr. xxxx plângere contravenţională împotriva procesului-verbal de contravenţie Rxxxxx,  iar prin sentinţa civila nr. xxxx pronunţata de către Judecătoria Xxxx s-a respins plângerea contravenţională, menţinând-se astfel în totalitate dispoziţiile procesului verbal de constatare a contravenţiei, astfel contravenientul a devenit debitor al DRDP Xxxx, având obligaţia de a achita tarifului de despăgubire.

Deoarece tariful de despăgubire prevăzut în înştiinţarea de plată din procesul verbal de contravenţie se face venit la C.N.A.D.N.R. S.A., pentru aceasta sumă s-a demarat procedura executării silite.

Arată ca, temeinicia creanţei şi implicit a titlului executoriu în cauză este susţinută prin pronunţarea încheierii xxxx emisă de Judecătoria Xxxx prin care s-a dispus încuviinţare a executării silite a dispoziţiilor din sentinţa civila ce reprezintă titlu executoriu în cauză.

De asemenea, arată ca cele susţinute de contestator în sensul inexistenţei obligaţiei sale de a achita contravaloarea tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro stabilit prin procesul verbal de constatare a contravenţiei R.xx xxxx şi menţinut prin sentinţa civila ce reprezintă titlu executoriu în cauza, sunt neîntemeiate având în vedere atât cele motivate anterior, cât şi faptul că prin aceasta sentinţă civilă, instanţa a respins plângerea contravenţională, recunoscând temeinicia procesului verbal de constatare a contravenţiei şi implicit a sancţiunilor prevăzute de acesta.

Cu privire la dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012 invocate de contestator arătam că nu sunt aplicabile în speţă, deoarece legea nu se aplică retroactiv, cu excepţia legii penale mai favorabile. Pentru a opera aceasta prevedere, trebuie îndeplinite cumulativ doua condiţii: la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 să existe pe rolul unei instanţe de judecata (fond sau recurs) un dosar având ca obiect plângere contravenţionala şi instanţa să dispună prin hotărâre anularea tarifului de despăgubire, în temeiul art. II din Legea 144/2012. Organul emitent al procesului-verbal nu este abilitat prin lege să anuleze din proprie iniţiativă actele sancţionatoare emise, aceasta revenind, în exclusivitate, instanţei de judecată.

Intimata a învederează instanţei faptul ca nici nu a dispus anularea tarifului de despăgubire, iar după soluţionarea irevocabilă a dosarului xxxx, petentul nu mai poate beneficia de prevederile legale invocate.

Faţa de cele arătate, intimata a solicitat să se constataţi deplina legalitate a formelor de executare întreprinse de BEJ Xxxx în dosarul de executare silită nr. xxxx ce are ca obiect titlul executoriu R xxxx şi prin urmare, să respingeţi contestaţia ca neîntemeiată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205-208, C.proc. civ.

Instanţa, în temeiul art.255 C.pr.civ. rap. la art.258 C.pr.civ., a încuviinţat pentru părţi, proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă cauzei.

BEJ xxxx a depus la dosar copia dosarului de executare silită nr. xxxx (f.42-123).

Contestatorul a achitat contravaloarea dosarului de executare în sumă de 35 lei, prin chitanţa-f.126.

Analizând  actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse şi a probelor administrate, instanţa  reţine  următoarele :

Instanţa reţine că la data de xxxx, orele 13,02, pe autostrada A1, km xxxxxx, vehiculul de categoria A cu numărul de înmatriculare XXXX, aparţinând contestatorului a fost surprins circulând pe drumurile publice fără a deţine rovinietă valabilă, încheindu-se procesul-verbal de contravenţie seria Xxxx din data de xxxx, prin care a fost aplicată sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 250 lei, procedându-se la înştiinţarea contestatorului cu privire la plata suplimentara a sumei de 28 Eur, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Acest proces verbal a fost comunicat contestatorului la data de xxxx, care a formulat plângere contravenţională, ce a fost respinsă ca tardiv formulată de către Judecătoria Xxxx, prin sentinţa civilă nr.xxx din data de xxxx, rămasă definitivă la data de xxxx.

La data de xxxx  a fost înregistrată cererea de executare silită formulată de intimat, formându-se dosarul de executare silită nr. xxxx de către BEJ Xxxx,  iar prin încheierea din data de 13.06.2016, s-a dispus admiterea cererii intimatului şi înregistrarea cererii de executare silită privind urmărirea silită a contestatorului pentru recuperarea contravalorii tarifului de despăgubire prevăzut în art. 8 alin. 3 din OUG nr. 15/2002.

Prin Încheierea de şedinţă nr. 5922 din data de 15.06.2016 pronunţată de Judecătoria Xxxx în dosarul nr.5869/311/2016, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenţie Xxxx din data de xxxx.

Potrivit art.712 alin.1 C.pr.civ. „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate face contestaţie la executare şi în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condiţiile legii”.

Conform art. II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România – rovinieta, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.509 din 24.07.2012: “Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările şi completările ulterioare, aplicate şi contestate în instanţă până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.

Instanţa observă din sentinţa civilă nr.xxxxpronunţata de către Judecătoria Gaeşti, în dosarul civil nr. xxxx, că s-a formulat plângere contravenţională de către contestator la data de xxxx, plângere ce a fost respinsă ca tardiv formulată.

Cu privire la admisibilitatea invocării legii contravenţionale mai favorabile pe calea contestaţiei la executare, instanţa reţine că interdicţia prevăzută de art. 713 alin. 2 C.pr.civ., care prevede faptul că pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate motive de fapt sau de drept privind fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, nu este aplicabilă în cazul invocării legii contravenţionale mai favorabile.

Pentru înţelegerea problematicii în cauză trebuie efectuată o delimitare clară între efectele pe care le produce apariţia unei legi contravenţionale mai favorabile în funcţie de momentul la care această lege intră în vigoare.

Este adevărat că legislaţia contravenţională este deficitară sub aspectul reglementării legii mai favorabile şi a efectelor acesteia, art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 tratând într-un mod lapidar doar situaţia în care fapta nu mai este considerată contravenţie. Însă, în virtutea art. 47 din acelaşi act normativ, dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 trebuie completate cu dispoziţiile Codului Penal. Or, în acest domeniu, lucrurile sunt stabilite exact prin art. 5 şi 6 Cod penal, şi nu există nicio raţiune pentru a nu aplica aceleaşi principii şi în domeniul contravenţional.

Pe cale de consecinţă, ori de câte ori, între momentul constatării contravenţiei şi cel al aplicării sancţiunii apare o lege contravenţională mai favorabilă, sancţiunea şi celelalte consecinţe ale săvârşirii contravenţiei vor trebui aplicate în conformitate cu legea nouă, astfel că, dacă nu mai sunt prevăzute, ele nu se mai aplică, chiar dacă la momentul săvârşirii şi al constatării contravenţiei erau prevăzute de lege. În schimb, dacă legea mai favorabilă apare după momentul aplicării sancţiunii ori celorlalte consecinţe ale săvârşirii faptei, însă până la data executării integrale a acestora, sancţiunea sau consecinţele care nu mai sunt prevăzute de noua lege nu se vor mai executa.

De altfel, aceasta este şi concluzia la care a ajuns Curtea Constituţională a României cu ocazia analizării dispoziţiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001. În considerentele Deciziei nr. 228/2007 Curtea stabileşte că aplicarea legii contravenţionale mai favorabile trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia şi la stadiul derulării cauzei, făcând distincţie după cum sancţiunile au fost sau nu aplicate. Arată în continuare Curtea că în cazul sancţiunilor aplicate la momentul intrării în vigoare a legii noi, dacă această lege nu le mai prevede, ele nu se mai execută. Aceleaşi considerente au fost reluate şi în decizia CCR nr. 112/2014 prin care s-au analizat dispoziţiile art. II din Legea nr. 144/2012.

În concluzie, apariţia unei legi contravenţionale mai favorabile anterior aplicării sancţiunii face ca sancţiunea aplicată potrivit legii vechi, care nu mai este prevăzută de legea nouă, să fie nelegală, finalitatea fiind, aşadar, anularea acesteia.

Pe de altă parte, apariţia unei legi contravenţionale mai favorabile după aplicarea sancţiunii, dar până la data executării integrale a acesteia, face ca sancţiunea care nu mai este prevăzută de noua lege să nu mai poată fi pusă în executare, întrucât a devenit lipsită de temei legal.

În lumina celor arătate, este evident că invocarea legii contravenţionale mai favorabile apărute după momentul sancţionării contravenţionale nu reprezintă nicidecum o critică adusă fondului dreptului cuprins în titlul executoriu, ci doar executării acestuia. Cu alte cuvinte, nu se susţine că aplicarea tarifului de despăgubire a fost nelegală, ci doar că executarea sa după momentul abrogării este ilegală, întrucât odată cu apariţia legii noi acesta a fost lipsit de temei legal şi prin urmare nu mai trebuia executat.

Pe cale de consecinţă, considerarea că invocarea legii contravenţionale mai favorabile este inadmisibilă pe calea contestaţiei la executare se datorează confundării efectului apariţiei unei legi mai favorabile anterior aplicării sancţiunii cu cel al apariţiei legii noi după acest moment.

Trebuie avute în vedere şi considerentele deciziei CCR nr. 112/06.03.2014, prin care Curtea şi-a menţinut practica anterioară, reluând argumentele expuse în Decizia nr. 228/13.03.2007 şi afirmând că acestea sunt aplicabile şi în cazul Legii nr. 144/2012, deci că principiul retroactivităţii legii mai favorabile trebuie să îşi producă efectele inclusiv în cursul executării silite. Or, singura cale de invocare a legii contravenţionale mai favorabile în cursul executării silite este, desigur, contestaţia la executare.

Întrucât principiul retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile este unul constituţional, acesta reprezintă o normă de ordine publică, astfel că instanţa de judecată învestită cu o contestaţie la executare, chiar întemeiată pe alte motive, are obligaţia de a verifica din oficiu dacă în cauză a intervenit o lege contravenţională mai favorabilă şi în caz afirmativ să facă aplicarea acesteia la speţa dedusă judecăţii.

Legea nr. 144/2012 prin care a fost abrogat art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 privind obligaţia achitării tarifului de despăgubire reprezintă o lege contravenţională mai favorabilă. Principiul retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile nu trebuie interpretat doar în lumina art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ci în sens extensiv, prin prisma art. 15 alin. 2 din Constituţia României.

Prin urmare, pentru a constata faptul că o lege conţine dispoziţii contravenţionale mai favorabile nu trebuie neapărat ca prin aceasta fapta săvârşită să fie scoasă în afara ilicitului contravenţional, ci este suficient ca prin ea consecinţele săvârşirii unei contravenţii să fie mai uşoare.

În cauză, obligarea la plata tarifului de despăgubire, deşi nu era o sancţiune principală ori complementară, reprezenta o consecinţă a săvârşirii contravenţiei, astfel că eliminarea acestei consecinţe constituie o lege contravenţională mai favorabilă în sensul art. 15 alin. 2 din Constituţia României.

De altfel, chiar Curtea Constituţională a României a stabilit în mod definitiv şi obligatoriu prin Decizia nr. 505/02.12.2013 că dispoziţiile Legii nr. 144/2012 reprezintă o prevedere legală contravenţională mai favorabilă.

Cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 144/2012 la contestaţiile la executarea tarifelor de despăgubire aplicate prin procese-verbale de contravenţie întocmite în baza O.G. nr. 15/2002, instanţa reţine că art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a abrogat art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 care instituia obligarea celor ce săvârşeau contravenţia prevăzută de art. 8 alin. 1 la plata unui tarif de despăgubire.

Art. 15 alin. 2 din Constituţia României instituie principiul retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile ca excepţie de la principiul neretroactivităţii legilor.

După cum a statuat Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 228/2007, reluată şi în Decizia nr. 112/2014, contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârşii ş constatării acesteia, cât ş sub aspectul aplicării ş executării sancţiunii, iar efectele legii noi se aplică inclusiv în cursul executării silite tuturor sancţiunilor contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare. Prin urmare, faptul că o cauză se află deja în cursul executării silite nu constituie un impediment la aplicarea legii contravenţionale mai favorabile, având în vedere că la momentul apariţiei acesteia obligaţia de plată a tarifului de despăgubire nu fusese executată.

În ceea ce priveşte art. II din Legea nr. 144/2012, instanţa consideră că acesta nu constituie o restrângerea a principiului retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţia României, ci doar o aplicare a acestui principiu, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 505/2013. O interpretare contrară ar fi inadmisibilă, întrucât a considera că, printr-o lege ordinară, se pot aduce restrângeri efectelor unui principiu prevăzut de Constituţie ar însemna în sine încălcarea unui alt principiu constituţional, cel al supremaţiei Constituţiei în ierarhia actelor normative.

Mai mult, Curtea Constituţională a României a stabilit, prin Decizia nr. 214/16.07.1997, ce reprezintă situaţia tranzitorie în succesiunea legilor penale şi cum se determină legea mai favorabilă. Deşi decizia amintită se referea la determinarea legii penale mai favorabile, această decizie a fost pronunţată şi deci se raportează la redactarea pe care textul constituţional o avea anterior revizuirii din 2003, text ce prevedea ca excepţie de la regula neretroactivităţii legii doar legea penală mai favorabilă. În acest context, în condiţiile în care în actuala formă a art. 15 alin. 2 din Constituţie nu se face nicio distincţie între legea penală şi cea contravenţională pe tărâmul retroactivităţii, apreciem că argumentele expuse în Decizia CCR nr. 214/1997 sunt aplicabile prin analogie şi legii contravenţionale mai favorabile. Prin urmare, determinarea legii aplicabile trebuie efectuată potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. 2 din Constituţie, iar nu potrivit dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în legea nouă.

Pentru aceste motive, instanţa consideră că art. II din Legea nr. 144/2012 nu înlătură de la aplicare principiul retroactivităţii legii contravenţionale mai favorabile prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituţie, în sensul şi cu efectele ce reies din interpretarea stabilită în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României.

În aceste condiţii, instanţa constată că titlul executoriu contestat în cauză, prin prisma tarifului de despăgubire, nu mai poate fi executat silit, iar executarea silită demarată în dosarul execuţional nr. xxxx nu mai poate continua, toate actele de executare silită demarate la cererea intimatului-creditor fiind nule de drept, întrucât se încalcă principiul constituţional al legii mai favorabile, în interpretarea data de Curtea Constituţională, aşa cum reiese de mai sus.

Având în vedere argumentele de drept şi de fapt expuse, instanţa va admite contestaţia la executare, formulată  de contestatorul N.A.V., ca întemeiată şi va dispune anularea actelor de executare silită întocmite în dosarul de executare nr.xxxx aflat pe rolul BEJ „Xxxx”.

În temeiul art.453 alin1. C.pr.civ., instanţa va dispune obligarea intimatului la plata către contestator a sumei de 68 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (suma 33 lei - taxă de timbru-f.25 şi 35 lei cheltuielile dosarului de executare nr. xxxx-f.126).

Domenii speta

Spete similare