Calitatea de reprezentant a Sindicatului pentru membrii de sindicat, foști salariați

Sindicatul poate avea calitatea de reprezentant pentru reclamanții care nu mai sunt salariați ai angajatorului, parte în conflictul de muncă.

Temei de drept: art.28 și art.6 alin.1 lit.b din Legea nr.62/2011, Convenţia O.I.M. (Nr. 87)

Un prim motiv de apel se referă la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a Sindicatul Drumarilor „E.R.” pentru contestatorii N. si V., invocându-se prevederile art.28 din Legea nr.62/2011 a dialogului social cu completările si modificările ulterioare şi disp. art.1 si art.22 din Statutul Sindicatului, arătând că la data promovării acţiunii (11.08.2016), contestatorii N. si V. nu mai deţineau calitatea de membri ai Sindicatului Drumarilor „E.R.”.

Este real că potrivit art.6 alin.1 lit.b din Legea 62/2011 statutele organizațiilor sindicale cuprind cel puțin următoarele prevederi: modul in care se dobândește si încetează calitatea de membru al organizației sindicale, iar potrivit art.28 alin.1 din acelaşi act normativ organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislatia muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de munca si contractele individuale de munca, precum si din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, in fata instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. Apelanta face trimitere la prevederile art.22 din Statutul Sindicatului Drumarilor „E.R.” care stipulează că „orice salariat care lucrează în Compania Națională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din Romania indiferent de funcție, naționalitate ... are dreptul de a adera în mod liber la Sindicatul Drumarilor „E.R.” daca recunoaşte, respecta statutul şi plateşte cu regularitate cotizatia de membru”. Or, textul din Statut la care face trimitere apelanta se referă la dobândirea calităţii de membru , prin aderare, şi nu reglementează situaţia încetării automate a calităţii de membru prin pierderea statutului de angajat al companiei.

De altfel, interpretarea apelantei circumscrisă unei aplicări restrictive a dispoziţiilor art.3 din Legea nr. 62/2011, în sensul că membru al organizatiei sindicale poate fi doar lucrătorul cu contract de muncă valabil încheiat, este contrară finalităţii dispoziţiilor art.2 din Convenţia O.I.M. (Nr. 87) privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, ratificată de România prin ratificat prin Decretul nr. 213/1957, publicat în „Buletinul Oficial al României“, partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958, dispoziţie care stipulează că : „lucrătorii şi cei ce angajează, fără nici o deosebire de nici un fel, au dreptul, fără autorizaţie prealabilă, să constituie organizațiile stabilite de ei înşişi, precum şi de a se afilia la aceste organizaţii, cu singura condiţie de a se conforma statutelor acestora” Or, în interpretarea şi aplicarea acestor dispoziții convenționale internaționale, Comitetul Libertăţii Sindicale, ca for internaţional specializat în aplicarea convențiilor în acest domeniu, a statuat că „ o prevedere ce lipseşte lucrătorii concediați de dreptul de a fi membru al organizaţiei sindicale este incompatibilă cu principiul libertății de asociere întrucât privează persoanele interesate de dreptul de a participa la organizație potrivit liberei lor voinţe” (Cazul 1865, paragraf 333). În acelaşi sens, Comitetul de Experţi privind aplicarea Convențiilor şi Recomandărilor din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii notând că, în absenţa unui contract de muncă, lucrătorii pensionari, lucrătorii concediaţi sau fără loc de muncă nu intră sub incidenţa dispoziţiilor legale, a solicitat, prin intermediul Observaţiilor directe, Guvernului României să clarifice dacă aceşti lucrători pot, în condiţiile stabilite de statutele sindicale si de lege, a adera la uniunile sindicale sau a păstra calitatea de membru sindical şi după încetarea raporturilor de muncă.

Or, potrivit art.20 alin.2 Constituţia României dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

În consecinţă, dispoziţiile Convenţiei O.I.M. (Nr. 87) privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical, la care România este parte, trebuie aplicate în sensul şi finalitatea determinată în interpretarea oficială, iar simpla încetare a raportului de muncă nu poate avea ca efect direct şi inexorabil încetarea calităţii de membru al organizaţiei sindicale.

În condiţiile în care Sindicatul Drumarilor „E.R.” a înţeles să acţioneze şi pentru membrii N. si V. şi nu le-a opus pierderea statutară a acestei calităţii, rămân pe deplin aplicabile dispoziţiile art.28 din Legea 62/2011, chiar dacă raporturile de muncă erau încetate la data introducerii acţiunii.

În consecinţă, acest motiv de apel este nefondat, urmând a fi păstrată ca legală şi temeinică soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al Sindicatului Drumarilor „E.R.” pentru reclamanţii N. si V..

Pe fondul cauzei, se reţine că apelanta a invocat greşita stabilire a situaţiei de fapt de către prima instanţa. A susţinut apelanta că în mod eronat prima instanţa a apreciat că actele adiţionale privitoare la reducerea salariilor au fost încheiate în baza de H.C.A al CNADR nr.7/30.05.2013.În fapt actele adiţionale au fost încheiate în baza art.41 alin.1 din Legea 53/2003 , ca urmare a acordului părţilor, pentru a se încadra in fondul de salarii acordat de CNADNR SA , fiind necesar ca salariile de baza ale tuturor angajaţilor DRDP Constanta sa fie diminuate cu 5%, motiv pentru care s-au întocmit în lunile iulie si august 2013 actele adiţionale contestate.

Or, invocând o situație de fapt diferită de cea susținută şi dovedită prin acţiune, referitoare la faptul că prin Hotărârea nr. 7 pct. i din 30.05.2013 Consiliul de administrație al apelantei pârâte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A a hotărât reducerea cu 15% a salariului de bază pentru fiecare categorie de salariaţi în ordinea descrescătoare funcției din grila de salarizare, până la încadrarea în limita fondului de salarii aprobată, revenea în sarcina paratului-angajator de a administra probe concludente de natură a susţine procesual apărările formulate.

Este real că apelanta a dovedit că a procedat la întocmirea de informări, în baza Hotărârii nr. 7 din 30.05.2013 a Consiliului de administrație din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A vizând modificarea salariilor cu 15%, însă toți salariaţii au refuzat modificarea contractelor individuale de munca in sensul reducerii salariilor cu 15%, formulând contestaţii la informările din luna iunie 2013.

Totuşi apelanta nu a probat existenţa vreunui alt act decizional intern, ulterior Hotărârii nr. 7 din 30.05.2013, care să declanşeze procedura de negociere a salariilor individuale în baza art.41 alin.1 din Legea 53/2003 şi art.140 din CCM CNADR SA. De asemenea, nu s-a administrat vreun mijloc probatoriu pertinent şi concludent privitor la procentul de reducere de 5% necesar pentru încadrarea în fondul de salarii. Nu în ultimul rând, lipseşte orice dovada a informării prealabile a salariaţilor cu privire la aceasta reducere, apreciată ca act juridic nou, distinct de procedura iniţiată în baza Hotărârii 7/2013, act de informare obligatoriu potrivit art.17 C.Muncii.

În consecinţă, în limitele probatoriilor judiciare realizate, trebuie concluzionat că reducerea salariului de bază pentru fiecare categorie de salariaţi în ordinea descrescătoare funcţiei din grila de salarizare, până la încadrarea în limita fondului de salarii aprobată, decurge tot din Hotărârea nr. 7/30.05.2013 pct. i a Consiliul de Administraţie, așa încât acest act juridic constituie, chiar dacă nu există mențiuni în acest sens, temeiul actelor adiționale încheiate cu ocazia „negocierilor” salariale, care au reprezentat, în concret, o acceptare, de către salariat, a dispoziției angajatorului de reducere a salariului de bază.

În consecință, contrar susținerilor apelantei, temeiul cauzal concret al modificării salariilor reclamanților şi intervenientului în interes propriu a fost reprezentat de nr. 7 pct. i din H.C.A al CNADR nr.7/30.05.2013, singura modificare operând sub aspectul cuantumului reducerii aplicate. Prin Hotărârea nr. 7 pct. i din 30.05.2013 Consiliul de administrație al apelantei pârâte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A a hotărât reducerea cu 15% a salariului de bază pentru fiecare categorie de salariaţi în ordinea descrescătoare funcției din grila de salarizare, până la încadrarea în limita fondului de salarii aprobată.

Această hotărâre a fost atacată în instanță, iar prin decizia civilă nr. 1075A/13.11.2014 a Curții de Apel Timișoara a fost anulat și punctul i al actului.

Corect a apreciat prima instanță faptul că are putere de lucru judecat decizia pronunțată în apel, definitivă, prin care s-a anulat pct. i din HCA al CNADNR nr. 7/2013, efectul fiind acela că actul este lovit de nulitate și, deci, lipsit de efectele contrare legii.

Din aceasta perspectivă, apărările apelantei, potrivit cărora actele adiţionale reprezintă manifestarea de voinţă liberă a părţilor şi sunt suficiente prin ele însele pentru a justifica, din punct de vedere legal, reducerile salariale, neavând caracter accesoriu HCA nr. 7/30.05.2013 tind să repună în discuţie statuările deja definitive ale Curţii de Apel Timişoara.

În acest sens, prin decizia civilă nr. 1075A/13.11.2014 a Curții de Apel Timișoara s-a reţinut că „în ceea ce priveşte punctul i din Hotărârea 7/30.05.2013, instanţa observă că limitele mandatului dat directorului general este de reducere a salariilor, stabilindu-se şi criteriile de reducere a salariilor, astfel încât fondul de salarii să fie redus cu 15%. Aceste limite ale mandatului au avut drept consecinţă încheierea de acte adiţionale la contractele individuale de muncă prin care salariaţilor le-au fost diminuate salariile. Aceste limite fixate prin mandat directorului general exclud posibilitatea negocierii şi sunt de natură a încălca prevederile art. 41 alin. 1 Codul Muncii, potrivit cu care contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor, precum şi de art. 5 din CCM nr. 201/15.05.2013, conform cu care CCM poate fi modificat şi/sau prelungit prin act adiţional în condiţiile legii ori de câte ori părţile convin aceasta, iar orice modificare va face obiectul unei negocieri”.

Potrivit art. 1254 alin. 2 raportat la art. 1325 Cod civil, desființarea Hotărârii nr. 7/30.05.2013 pct. i a Consiliul de Administraţie atrage și desființarea actelor juridice subsecvente încheiate în baza actului juridic desființat, respectiv actele adiţionale la contractul individual de muncă prin care a fost diminuat salariul de bază al salariatului reclamant.

Faţa de aceste considerente, rămân lipsite de relevanţa judiciară toate apărările părţilor referitoare la verificarea valabilităţii consimţământului la încheierea actelor aditionale, nulitatea acestora decurgând din nulitatea actului în temeiul căruia au fost încheiate.

Dispunându-se anularea actelor adiţionale, pe cale subsecventă, în mod corect prima instanţa a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei diferenţele salariale dintre salariul cuvenit anterior reducerii salariale dispuse prin actele adiţionale anulate prin prezenta hotărâre şi salariul efectiv primit pentru perioada şi daune interese daune interese de 0,04 %/zi întârziere pentru sumele acordate prin prezenta hotărâre, calculate de la data de scadenţei fiecărui drept salarial şi până la plata efectivă a sumelor datorate . Statuând asupra caracterului nelegal al actelor aditionale contestate, instanţa a statuat deopotriva şi asupra îndreptăţirii reclamanţilor la plata integrală a drepturilor salariale pe perioada în litigiu. În consecinţă, sumele de plata au natura juridică a drepturilor salariale, iar neplata acestora la scadenţa lunara atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art.101 din CCm 201/15.05.2013, apelul fiind nefondat şi sub acest aspect.

Față de toate cele reținute, în baza dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, Curtea de Apel respinge, ca nefondat, apelul formulat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Constanţa împotriva sentinței civile nr.729/12.04.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o păstrează.

În baza art.453 C.pr.civ obligă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. reprezentată prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Constanţa să plătească Sindicatul Drumarilor „E.R.” suma de 2468,5 lei cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat 2380 lei şi contravaloare cazare 88 lei, conform facturilor depuse la dosarul cauzei.

Domenii speta

Spete similare