Buget local

Cu referire la o primă critică formulată de  recurent, într-adevăr, potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2006, instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept. În speţă însă, obiectul acţiunii îl constituie verificarea legalităţii încheierii nr. 5/13.01.2015 şi a Deciziei nr. 22/2014 întocmite de Curtea de Conturi a României ca urmare a auditării financiare UAT pe anul 2013, acte administrative în care s-au reţinut abateri de la legalitatea plăţilor efectuate din fonduri publice de către autoritatea publică auditată în calitate de ordonator principal de credite. Persoanele juridice beneficiare ale unor sume de bani achitate din bugetul local nu au nici un rol în a justifica legalitatea cheltuielilor, singurul în măsură să facă o asemenea apărare este însăşi cel care a dispus efectuarea plăţilor, respectiv, ordonatorul principal de credite.

Aşadar, în mod legal şi temeinic judecătorul fondului a respins cererea de introducere în cauză a persoanelor juridice beneficiare a unor plăţi din bugetul local, plăţi considerate nelegale de către Curtea de Conturi a României.

Cu privire la criticile ce vizează modul în care instanţa de fond a soluţionat punctul 2 din decizia atacată, Curtea constată că acestea sunt întemeiate.

Astfel, s-a reţinut ca şi presupusă abatere modul de angajare, ordonanţare şi plată a contravalorii unor servicii de întreţinere şi funcţionare în cadrul Muzeului care, în opinia organului de control, constă în plata unor sume în afara condiţiilor legale de decontare. În acest sens, s-a reţinut că Muzeul, entitate aflată în subordinea UAT, a decontat nejustificat servicii de întreținere şi funcționare, în perioada 2012-2014, în temeiul unor  contracte de prestări servicii încheiate cu două societăți comerciale, producând UAT un prejudiciu în cuantum de 329.697 lei. Serviciile contractate prin cele două contrate sunt, potrivit celor specificate la capitolul „ Obiectul contractului”, „ Servicii prestate în muzee, inclusiv vânzare de bilete de intrare în muzeu şi activităţi inerente acestuia”, „Servicii de relaţii cu publicul (ghidaj)” şi „Servicii de curăţenie”. 

Curtea apreciază că în mod nelegal instanţa de fond nu a luat în considerare raportul de control nr. 4834/10761/4/2014  întocmit de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice prin care, contrar celor reţinute de auditorii publici, autoritatea în materie de achiziţii publice a constatat că la atribuirea celor două contracte de prestări servicii nu a încălcat dispoziţiile OUG nr. 34/2006. În acest sens, prin raportul de control se reţine că din nota justificativă privind determinarea valorii estimate întocmită de autoritatea contractantă s-a constatat că în componenţa obiectului contractului ( contractelor) s-au identificat atât servicii incluse în Anexa 2B cât şi servicii în Anexa 2A a OUG nr. 34/2006, iar valoarea estimată a serviciilor incluse în Anexa 2B a fost mai mare decât valoarea estimată a serviciilor incluse în Anexa 2A şi, pe cale de consecinţă, reclamanta nu avea obligaţia ca la atribuirea contractelor să aplice prevederile OUG nr. 34/2006.

În acest sens este  de remarcat faptul că, tocmai în urma sesizării Curţii de Conturi a României, sesizare efectuată în timpul auditării recurentului, ANRMAP a derulat procedura de supraveghere la Muzeu, procedură soldată cu întocmirea raportului de control nr. 4834/10761/4/2014. 

În condiţiile în care autoritatea în materie de achiziţii publice a constatat că, faţă de nota justificativă privind determinarea valorii estimate întocmită de autoritatea contractantă, aceasta  nu avea obligaţia ca la atribuirea contractelor să aplice prevederile OUG nr. 34/2006, intimata pârâtă nu putea reţine în decizia atacată nerespectarea unor dispoziţii legale în materie  de achiziţii publice. Mai mult, în condiţiile în care ANRMAP a derulat procedura de supraveghere chiar la sesizarea sa, se pune firesc întrebarea de ce ar mai fi avut nevoie de această sesizare dacă concluziile raportului  nu au relevanţă pentru auditorii intimatei pârâte.

De asemenea, judecătorul fondului în mod eronat a  înlăturat concluziile acestui raport pentru faptul că reclamantul nu a depus la dosar şi nota justificative privind determinarea valorii estimative de care se face vorbire în raportul de control, nici global, pentru toate serviciile contractate, cu atât mai puţin defalcat pe acestea. Curtea apreciază că instanţa de fond nu a fost sesizată cu verificarea legalităţii raportului de control nr. 4834/10761/4/2014 al ANRMAP pentru a avea în vedere actele care au dus la concluzia acestuia aşa încât, în condiţiile în care el a fost întocmit la sesizarea pârâtei intimate  şi nu a fost anulat, atât aceasta din urmă cât şi instanţa de judecată era ţinută a-l avea in vedere la verificarea faptei reţinută ca şi abatere la pct. 2 din decizie.

Tot cu referire la acest punct, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că recurentul reclamant era obligat să verifice, înainte de încheierea celor două contracte de prestări servicii, dacă personalul celor două societăţi care urma să desfăşoare activităţile ce formau obiectul contractelor aveau încheiate contracte de muncă cu acestea. O astfel de obligaţie în sarcina autorităţii publice este considerată de Curte excesivă, depăşind limitele tuturor principiilor care guvernează eficienta utilizare a fondurilor publice.

De asemenea, întemeiată se dovedeşte a fi şi critica referitoare la modul în care instanţa de fond s-a mărginit a prelua unele constatării din decizia  atacată fără o minimă analiză a dispoziţiilor legale în materia vizei privind controlul preventiv. Este de  menţionat faptul că în Raportul de audit nr. 960/27.10.2014 în baza căruia a fost întocmită decizia atacată nu se face nicio referire la această abatere.

Conform art. 21 alin. 2 din Legea nr. 500/2002, aşa cum era în vigoare la data de referinţă prevede că, ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale. Potrivit art. 3.5. din Ordinul nr. 522 din 16 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventive, operaţiunile ce privesc acte juridice prin care se angajează patrimonial entitatea publica se supun controlului financiar preventiv după avizarea lor de către compartimentele de specialitate juridică şi financiar-contabila. La entităţile publice unde nu sunt organizate compartimente de specialitate juridică si/sau financiar-contabila, controlul financiar preventiv se va exercita exclusiv prin viza persoanei desemnate de conducătorul entităţii publice.

De asemenea, art. Art. 9 din OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventive arată că,  entităţile publice, prin conducătorii acestora, au obligaţia de a organiza controlul financiar preventiv propriu şi evidenta angajamentelor în cadrul compartimentului contabil.

(2) Conducătorii entităţilor publice au obligaţia sa stabilească proiectele de operaţiuni supuse controlului financiar preventiv, potrivit art. 6, documentele justificative şi circuitul acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale.

(3) Evidenta angajamentelor se organizează, se tine, se actualizează şi se raportează conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(4) Ministerul Finanţelor Publice organizează controlul financiar preventiv propriu şi pentru operaţiunile privind bugetul trezoreriei statului, operaţiunile privind datoria publica şi alte operaţiuni specifice Ministerului Finanţelor Publice.

(5) Controlul financiar preventiv propriu se exercita, prin viza, de persoane din cadrul compartimentelor de specialitate, desemnate în acest sens de către conducătorul entităţii publice. Actul de numire va cuprinde şi limitele de competenta în exercitarea controlului financiar preventiv propriu. Persoanele desemnate sa efectueze aceasta activitate sunt altele decât cele care iniţiază operaţiunea supusă vizei.

În speţă, Muzeul Secuiesc al Ciucului, ca şi instituţie aflată în subordinea recurentului, faţă de specificul acesteia, are doar două persoane de specialitate angajate, directorul şi contabilul, nedispunând aşadar de un aparat de specialitate financiar-contabil. În realizarea scopului care îi revine controlului financiar preventive, contabilul a fost cel care, deși nu a fost desemnat în acest scop, a verificat şi dat acordul pentru plăţile efectuate referitoare la cele două contracte.

Curtea apreciază că, într-adevăr, faţă de dispoziţiile legale în materie, plăţile către cele două societăţi prestatoare de servicii nu au  avut viza de control financiar preventive propriu, contabilul entităţii nefiind desemnat să efectueze această activitate. Cu toate acestea, faţă de restul considerentelor referitoare la abaterea reţinută la pct. 2 din decizie, Curtea apreciază că nu s-a produs recurentului reclamant niciun prejudiciu.

În acest sens trebuie remarcat faptul că, toate plăţile efectuate în baza celor două contracte au fost justificate. Astfel, organele de control ale intimate pârâte nu au avut în vedere obiectul de activitate al Muzeul Secuiesc al Ciucului precum şi modalităţile specifice în care se realizează acesta. În contextul în care celor două contracte nu le erau aplicabile dispoziţiile OUG nr. 34/2006 şi HG nr. 925/2006, situaţiile de prestări servicii aferente fiecărei facturi (înscrisuri aflate în vol. II), sunt suficiente pentru a justifica legalitatea plăţilor efectuate, în ele fiind prevăzute activităţile din contracte care au fost desfăşurate, numărul de persoane care au participat la acestea precum şi de ore.

Faţă de toate acestea, Curtea constată că în mod nelegal intimata pârâtă a reţinut în sarcina recurentului reclamant abaterea prevăzută la pct. 2 din decizie.

În ceea ce privesc criticile ce vizează modul în care instanţa de fond a soluţionat pct. 1 şi 3 din decizia atacată, Curtea le apreciază ca nefondate.

Astfel, cu referire la pct. 1, angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata, în cursul anului 2013, în afara cadrului legal permisibil – pe baza unor contracte de colaborare – a unor fonduri bugetare nerambursabile în sumă de 144.000 lei către un număr de patru asociații, În mod legal instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile legale care condiţionează efectuarea unor plăţi nerambursabile către entităţi nonprofit  de efectuarea unei selecţii publice de programe de interes public general, dispoziţii prevăzute de Legea nr. 350/2005.

Faptul că entitatea auditată a fost sancţionată contravenţional denotă tocmai existenţa abaterii şi, de vreme ce s-a constatat că s-au făcut plăţi de la bugetul local în mod nelegal, este evident că se impune recuperarea sumei cu care a fost prejudiciată autoritatea publică.

Cât priveşte pct. 3, privind decontarea sumei de 406.440 lei de Asociaţia de Sport sub forma unor premii speciale acordate componenţilor echipei de hochei pe gheaţă în mod nelegal, apărările recurentei nu pot fi reţinute.

Se reţine astfel că, în urma verificărilor efectuate la Asociaţia de Sport - entitate aflată în subordinea UAT (finanţată în proporţie de 76% din subvenţii de la bugetul local) - cu privire la modul de angajare, ordonanţare şi plată a unor cheltuieli bugetare s-a constatat decontarea, în mod nejustificat şi în afara cadrului legal permisibil, a sumei de 406.440 lei ca urmare a derulării unui contract de finanţare încheiat cu o structură sportivă de drept public aflată în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului conform prevederilor HG nr. 11/2013, respectiv, Clubul de sport. Plata sumei s-a realizat sub forma unor premii speciale acordate componenţilor echipei de hochei pe gheaţă din cadrul structurii sportive beneficiare a finanţării nelegale, în condiţiile în care conform prevederilor art. 25 alin. (1) din H.G. nr. 1447/2007, acordarea premiilor, pentru sportivii din structurile sportive din subordine, cade în sarcina Ministerului Tineretului şi Sportului.

În condiţiile în care Asociaţia de Sport era ea însăşi finanţată de la bugetul local, aceasta nu avea dreptul ca, la rândul său, să finanţeze o altă structură de drept public aflată în subordinea unui organ al administraţiei publice centrale. De altfel, chiar recurentul recunoaşte că la acel moment nu exista o bază legală pentru acordarea de subvenţii de către un ordonator terţiar de credite al bugetului local  pentru o entitate publică aflată în subordinea unui organ al administraţiei publice centrale iar vidul legislativ existent la acel moment nu poate suplini dispoziţiile legale imperative în ceea ce priveşte cheltuielile din fonduri publice. Aşa fiind, critica recurentului este nefondată.

Faţă de toate cele de mai sus, Curtea va admite recursul formulat de reclamant, în calitate de coordonator al UAT, va casa în parte sentinţa atacată şi în rejudecare pe fond, în limitele casării, va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în calitate de coordonator al UAT în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, şi va dispune anularea parţială a Încheierii 5 din 13.01.2015 şi a Deciziei 22/2014 emise de Curtea de Conturi-Camera de Conturi Harghita în ceea ce priveşte măsura de la punctul 2 din Decizia nr. 22/2014, menţinând celelalte măsuri dispuse şi contestate.

Domenii speta

Spete similare