Actiune având ca obiect constatarea încetarii de drept a mandatului de primar.

Decizie 19/CA din 19.01.2011


Art.15 , art.16, – Legea nr.593/2004 privind Statutul alesilor locali

Art.69 – Legea nr.215/2001

Art.21 al.1 si 2 – Constitutia României

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr.734/88/2010, reclamantul D.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Judetului Tulcea anularea Ordinului nr.118/24 februarie 2010, prin care s-a constatat încetarea calitătii sale de primar al comunei Horia, ca fiind nelegal.

S-a sustinut în motivarea actiunii că, prin Sentinta penală nr. 1088/10.10.2008 a Judecătoriei Tulcea, rămasă definitivă în dosarul nr. 6368/327/2007 a Judecătoriei Tulcea, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare, cu suspendarea conditionată a executării pedepsei privative de libertate.

S-a mai arătat că prin Ordinul Prefectului judetului Tulcea nr.118/24 februarie 2010 s-a constatat în mod nelegal, încetarea de drept a mandatului de primar, făcându-se o interpretare gresită a Legii nr.393/2004, fără a se face o distinctie între cele două moduri de existentă ale pedepsei închisorii, respectiv modul privativ de libertate si modul de suspendare a executării pedepsei închisorii.

Totodată, s-a solicitat si suspendarea executării actului administrativ atacat.

In dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosar, Ordinul nr.118/24 februarie 2010 emis de Prefectul judetului Tulcea.

Prefectul judetului Tulcea a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr.118, respectiv adresa nr.P.783/14.12.2009, referat nr. 2550/21.12.2009, Sentinta penală nr.1088/10 octombrie 2008 a Judecătoriei Tulcea, pronuntată în dosarul nr.6368/327/2007, Decizia penală nr.639/P/29 octombrie 2009.

Prin Sentinta civilă nr. 2249/17.09.2010 pronuntată de Tribunalul Tulcea s-a respins actiunea promovată de reclamantul D.A., ca nefondată.

Pentru a pronunta această hotărâre instanta de fond a retinut că prin Sentinta penală nr.1088 din 10 octombrie 2008 pronuntată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr.6368/327/2008, reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare, cu suspendarea conditionată a executării pedepsei, pentru săvârsirea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Prin Decizia penală nr.81/26.06.2009 a Tribunalului Tulcea, s-a mentinut hotărârea instantei de fond, hotărâre ce a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 639/P/29.10.2009 a Curtii de Apel Constanta, respingându-se recursul declarat de D.A.

Prin Ordinul nr.118/24.02.2010 emis de Prefectul judetului Tulcea, s-a constatat încetat de drept mandatul de primar al comunei H., judet Tulcea, avându-se în vedere referatul secretarului comunei întocmit conform art.16 alin. 2 din Legea nr.393/2004 privind Statutul alesilor locali.

Ordinul Prefectului privind încetarea calitătii de primar a reclamantului este emis legal, în conformitate cu dispozitiile art.15 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali si art.69 alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administratia publică locală potrivit cărora calitatea de primar încetează de drept în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească la o pedeapsă privativă de libertate.

Tribunalul a retinut că reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, iar faptul că instanta a dispus suspendarea conditionată a executării pedepsei pe o anumită durată, conform art.81 Cod penal, nu înseamnă că modalitatea de executare a pedepsei închisorii are efect asupra dispozitiilor art. 15 alin. 2 lit. e) din Legea nr.393/2004 si art.69 alin. 2 din Legea nr.215/2001.

Şi aceasta pentru că, dispozitiile Legii nr.393/2004 nu fac distinctie dacă modalitatea de executare este cu închisoare ori cu suspendare a executării pedepsei ci prevăd doar situatia condamnării la o pedeapsă privativă de libertate fără a interesa modalitatea de executare, pentru că relevantă este aplicarea pedepsei care atrage încetarea mandatului de ales local nu si forma în care se execută pedeapsa.

Interpretarea pe care reclamantul o dă dispozitiilor art.15 alin.2 lit.e) din Legea nr.393/2004, respectiv că, încetarea de drept a mandatului de primar ar interveni doar în situatia în care pedeapsa închisorii s-ar executa cu detentie si nu în situatia suspendării executării pedepsei închisorii, nu a fost retinută de instantă pentru că aplicarea pedepsei închisorii, indiferent în ce modalitate se execută, face ca primarul să devină incompatibil cu functia de demnitate publică pe care nu o poate exercita o persoană condamnată pentru o faptă penală.

Pentru considerentele arătate, a fost respinsă actiunea reclamantului în totalitate, atât în ce priveste anularea Ordinului Prefectului, cât si a suspendării executării acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.A, care a criticat-o ca fiind nelegală.

În motivarea recursului s-a arătat că, atât prefectul ca si prima instanta si-au îngăduit, printr-un exces de interpretare în detrimentul legii, sa facă o echivalentă totală si absolută, între notiunea de "pedeapsa privativa de libertate" si aceea de "suspendare conditionata a executării pedepsei Închisorii" .

Consideră că instanta de fond a retinut gresit ca legea alesilor locali nu distinge între modalitătile pedepsei închisorii atunci când se refera la încetarea calitătii de primar, apreciind că numitorul comun al suspendării conditionate a executării pedepsei închisorii este privarea de libertate si nu pedeapsa închisorii, ca pedeapsă principala.

În codul penal, notiunea de pedeapsă privativă de libertate este reglementată în mod distinct si nu se confundă sub nici o formă cu regimul juridic al suspendării conditionate a pedepsei cu închisoarea, iar ambele sunt doar doua forme de existenta ale pedepsei închisorii, ca pedeapsă principală.

Într-adevăr Legea nr.393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul alesilor locali în art. 15.(1) arata „calitatea de primar încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului când are loc condamnarea, acestuia prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate. Persoanele condamnate la o pedeapsa privativa de libertate executa pedeapsa cu închisoarea în sectii anume destinate în cadrul penitenciarelor, în functie de regimul de executare stabilit potrivit legi.

Persoanele condamnate cu suspendarea conditionata a executării pedepsei închisorii se supun unui cu totul alt regim juridic decât cel reglementat pentru executarea pedepsei privative de libertate.

De aceea, precizarea din Legea nr.393/2004, după care calitatea de primar încetează de drept, când are loc condamnarea, la o pedeapsă privativă de libertate, trebuie înteleasă, tocmai prin distinctia evidentă dintre aceste două moduri de existentă ale pedepsei închisorii - modul privativ de libertate si modul de suspendare al pedepsei închisorii.

Daca legiuitorul ar fi făcut trimitere la "pedeapsa închisorii” într-adevăr in cauza de fata nu conta modalitatea de individualizare a pedepsei închisorii, dar in textul legal nu se face o trimitere la general ci dimpotrivă se mentionează o modalitate particulara a pedepsei închisorii, respective privarea de libertate.

Daca legiuitorul ar fi precizat in textul legal "calitatea de primar încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului când are loc condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă cu închisoarea", atunci într-adevăr legea se referea, la oricare dintre modalitătile de individualizare ale pedepsei închisorii, la privarea de libertate sau la suspendarea conditionata sau la suspendarea sub supraveghere.

Dimpotrivă legiuitorul s-a referit limitativ si exclusiv, numai la una din formele de individualizare a pedepsei închisorii, respectiv, la cazul special al pedepsei închisorii, privarea de libertate nu si la cazul special al pedepsei închisorii, suspendarea conditionata a executării acesteia.

Cum legiuitorul s-a referit limitativ si exclusiv numai la una din formele de individualizare a pedepsei închisorii si nu s-a referit în general, la pedeapsa cu închisoarea, rezulta ca legiuitorul a particularizat, ca a precizat în mod special numai o anumita forma a pedepsei închisorii, ca netăgăduit a desprins din general, particularul, adică din pedeapsa închisorii - ca pedeapsa prevăzuta de codul penal a retinut doar o forma de existenta a acesteia, aceea referitoare la pedeapsa privativa de libertate.

Rezultă asadar, că legiuitorul nu a intentionat să dispună încetarea mandatului de primar în cazul în care acesta a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii cu suspendarea conditionată si că textul legal invocat nu se aplică în cazul primarului condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării acesteia, motiv pentru care solicită  admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii actiunii si anularea Ordinului nr.118/24 februarie 2010.

Intimatul pârât legal citat a depus la dosar întâmpinare, invocând pe cale de exceptie inadmisibilitatea recursului declarat de intimatul reclamant, întrucât dispozitiile art.69 alin.5 din Legea nr.215/2001 privind administratia publică locală, prevăd că hotărârea primei instantei este definitivă si irevocabilă.

În acest sens invocă Decizia Curtii Constitutionale nr.239/02.03.2008, din care rezultă că, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, precum si modalităti de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să fie îngrădit accesul liber sa justitie. Or, excluderea căilor de atac în cazul examinat a fost impusă de necesitatea solutionării prompte a unei situatii foarte importante pentru orice comunitate dintr-un stat democratic, cea a încetării înainte de termen a mandatului de primar. mai mult decât atât, accesul liber la justitie nu presupune accesul la toate structurile judecătoresti si la toate căile de atac.

Modalitatea de contestare în justitie a Ordinului Prefectului nr. 118/2010 de constatare a încetării de drept a mandatului de primar reprezintă o procedură specifică de contestare si solutionare a unui astfel de litigiu, natura cauzelor suspuse controlului judecătoresc impunând o rezolvare promptă si definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declansării procedurii pentru organizarea si desfăsurarea alegerilor locale.

Apreciază intimatul că, dispozitiile art.69 alin.5 din Legea nr.215/2001, contin norme de procedură specială, derogatorii de la dreptul comun, adoptate de legiuitor în temeiul art.126 alin.2 din Constitutie si care nu îngrădesc exercitarea dreptului la folosirea căilor de atac legale si nu contravin principiului accesului liber la justitie.

Pe fond, solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca neîntemeiat si mentinerea hotărârii pronuntată de instanta de fond ca fiind legală si temeinică.

Solicită să se observe că, Ordinul nr.118/2010 emis de pârât,  si prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de primat al reclamantului a avut în vedere referatul secretarului comunei Horia întocmit conform art.16 alin.2 din Legea nr.393/2004 privind statutul alesilor locali.

Dispozitiile Legii nr.393/2004 se referă la condamnarea la o pedeapsă privativă de liberate si nu fac distinctie asupra executării acestei pedepse sau a suspendării acesteia. Conditia esentială este ce a condamnării la o pedeapsă privativă de libertate fără a interes modalitatea de executare, pentru că relevantă este aplicarea pedepsei care atrage încetarea mandatului de ales local, si nu forma în care se execută pedeapsa.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozitiilor art. 137 (1) Cod procedură civilă exceptia inadmisibilitătii recursului, Curtea constată următoarele:

Prin Ordinul nr.118/24.02.2010 emis de Prefectul judetului Tulcea s-a constatat încetat de drept mandatul de primar al comunei H., judet Tulcea, avându-se în vedere referatul secretarului comunei întocmit conform art.16 alin. 2 din Legea nr.393/2004 privind statutul alesilor locali.

Ordinul Prefectului privind încetarea calitătii de primar a reclamantului a fost emis în conformitate cu dispozitiile art.16 alin.1 din Legea nr.393/2004 privind statutul alesilor locali si art.69 alin.2 teza I din Legea nr.215/2001 privind administratia publică locală, potrivit cărora calitatea de primar încetează de drept în cazul condamnării prin hotărâre judecătorească la o pedeapsă privativă de libertate.

În conformitate cu dispozitiile  art.15 din Legea nr.393/2004 privind statutul alesilor locali:

(2) Calitatea de primar si, respectiv, de presedinte al consiliului judetean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri:

a) demisie;

b) incompatibilitate;

c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;

d) *** Abrogată

e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;

f) punerea sub interdictie judecătorească;

g) pierderea drepturilor electorale;

g1) pierderea, prin demisie, a calitătii de membru al partidului politic sau al organizatiei minoritătii nationale pe a cărei listă a fost ales;

h) deces.

În conformitate cu dispozitiile  art.69 al.2-5 din Legea nr. 215/2001:

(2) Mandatul primarului încetează de drept în conditiile legii statutului alesilor locali, precum si în următoarele situatii:

a) dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării functiei datorită unei boli grave, certificate, care nu permite desfăsurarea activitătii în bune conditii timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;

b) dacă acesta nu îsi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului.

(4) Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanta de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.

(5) Instanta de contencios administrativ este obligată să se pronunte în termen de 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instante este definitivă si irevocabilă.

Dispozitiile  art. 16 din Legea nr. 393/2004 stabilesc că:

(1)În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului.

(2) Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al orasului, precum si actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.

Procedura emiterii actului, prin care se constată intervenită cauza care determină încetare de drept, ope legis, a mandatului de primar este aceeasi atât în situatiile prevăzute de art.69 al.2-5 din Legea nr.215/2001 cât si în situatiile prevăzute de art.15 din Legea nr.393/2004. În atare situatie si procedura contestării în instantă, precum si căile  de atac reglementate de legiuitor sunt aceleasi.

Prevederile art.21 alin.(1) si (2) din Constitutia României, permit oricărei persoane accesul la justitie pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime si interzic îngrădirea prin lege a exercitării acestui drept. Totodată, normele constitutionale ale art. 129 garantează dreptul la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoresti, drept exercitat însă în formele si modalitătile prevăzute de lege.

Asadar, potrivit art.69 alin.(4) din Legea nr.215/2001, ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanta de contencios administrativ, contestatia adusă spre solutionare în fata instantei de judecată constituind însăsi modalitatea specifică si concretă prevăzută de legiuitor pentru a ataca în justitie actul administrativ vătămător - în spetă, ordinul prefectului. Totodată, este de remarcat că pe parcursul solutionării contestatiei de către instanta de contencios administrativ ambele părti din litigiu - atât primarul, cât si prefectul - îsi pot exercita neîngrădit drepturile si garantiile procesuale specifice procesului echitabil într-un stat democratic, astfel că nu se poate sustine încălcarea accesului liber la justitie sub toate aspectele sale.

Controlul judecătoresc reprezintă dreptul si obligatia pe care le au instantele judecătoresti de a verifica, în cazurile, în conditiile si cu procedura stabilite de lege, legalitatea ori temeinicia, sau numai legalitatea unor acte care emană de la organe ce nu fac parte din sistemul judiciar. Atât timp cât, sub imperiul garantiei constitutionale, legea prevede o modalitate concretă si efectivă de acces la instantă a părtii interesate, nu sunt încălcate prevederile art.21 alin. (1) din Constitutie.

În acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutională prin Decizia nr.239/4.03.2008 care a concluzionat că modalitatea de contestare în justitie a ordinului prefectului de constatare a încetării de drept a mandatului de primar, procedura specifică de contestare si de solutionare a acestor litigii este în mod firesc caracterizată prin celeritate, natura cauzelor supuse controlului judecătoresc impunând o rezolvare promptă si definitivă pentru trecerea la etapa următoare, cea a declansării procedurii pentru organizarea si desfăsurarea alegerilor locale.

Aceasta este ratiunea pentru care termenele ce caracterizează această procedură specială sunt mai scurte decât cele întâlnite în procedura de drept comun si tot din aceleasi considerente este admisă exceptia de la obligatia parcurgerii procedurii prealabile, specifică, de altfel, contenciosului administrativ.

Concluzionând, Curtea retine că fată de dispozitiile art.69 al.5 din Legea nr. 215/2004, exceptia invocată de intimat este fondată, astfel că urmează a fi  admisă si, pe cale de consecintă, în conformitate cu art.312 din Codul de procedură civilă  recursul va fi respins ca fiind inadmisibil.