Cerere furnizare informaţii de interes public. Sfera de aplicare a legii din perspectiva unei organizaţii neguvernamentale de utilitate publică.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. .../86/2017 din data de 16.10 2017, reclamanta A. în contradictoriu cu instituţiile pârâte CECCAR – Filiala B. (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România) şi CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România) – prin preşedinte C. a solicitat: obligarea pârâţilor să furnizeze informaţiile de interes public solicitate prin cererile depuse la sediul prim-pârâtei şi înregistrate sub nr. 1375,1376 din 25.09.2017; stabilirea unui termen de executare a hotărârii de 5 zile sub sancţiunea aplicării conducătorului second-pârâtei a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere; obligarea pârâtelor să plătească daune interese morale în cuantum de 1000 lei; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 243 din 8 februarie 2018, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii CECCAR – Filiala B. şi CECCAR prin preşedinte C., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, respectiv aceasta cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la primul motiv de recurs – contradictorialitatea – recurenta a învederat că, considerentul instanţei de fond prin care aceasta a achiesat la argumentul intimatului-pârât, în sensul utilizării de către CECCAR a banilor publici, intră în contradicţie cu considerentul prin care instanţa de fond a reţinut că intimatul-pârât nu funcţionează cu bani publici. Faptul că în motivarea hotărârii instanţei de fond se reţine că fondurile publice (ajutorul public judiciar) sunt recuperate ulterior procesului de la partea care cade în pretenţii, nu poate conduce la concluzia că sumele utilizate de către CECCAR îşi schimbă în timp natura juridică. În plus, această reţinere nu înlătură contradicţia dintre considerente, întrucât această aserţiune este rezultatul unei interpretări eronate a legii, deoarece prin art. 19 din OUG nr. 51/2001 sunt reglementate şi cazuri în care ajutorul public judiciar rămâne în sarcina statului. De asemenea, CECCAR utilizează şi fonduri publice provenite din decontarea onorariilor şi a altor cheltuieli ale experţilor contabili judiciari care efectuează expertize în procesul penal. Potrivit dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 135/2010 sunt reglementate şi cazuri în care aceste cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, se arată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a următoarelor prevederi legale: art. 2 din Legea nr. 544/2001, art. 19 din OUG nr. 51/2001, art. 275 din Legea nr. 135/2010. În hotărârea recurată instanţa de fond conchide: „faptul că în unele cazuri experţii judiciari primesc bani sub forma ajutorului public judiciar nu înseamnă că CECCAR utilizează resurse financiare publice deoarece cheltuielile de care partea a fost scutită si avansate de stat conform art. 18 din OUG nr. 51/2008 sunt recuperate la final prin obligarea părţii care a căzut în pretenţii la plata către stat a acestor sume”. Acest considerent a condus instanţa de fond la concluzia că CECCAR „este o instituţie publică care nu funcţionează cu bani publici”. Recurenta a considerat că, deşi instanţa de fond a reţinut ca premisă minoră a silogismului judiciar o situaţie de fapt parţial corectă, respectiv partea privind beneficierea de către CECCAR de fonduri publice provenite din ajutorul public judiciar, concluzia a fost obţinută prin încălcarea/aplicarea eronată a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt. Aplicarea dispoziţiilor art. 19 din OUG nr. 51/2001 şi a art. 275 din Legea nr. 135/2010 nu puteau conduce decât spre concluzia că intimatu1-pârât este o entitate care se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 544/2001, respectiv la obligarea acestuia la favorizarea la furnizarea informaţiilor de interes public. Mai mult, intimatul-pârât nu numai că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a, teza iniţială din Legea nr. 544/2001, fiind o autoritate publică ce utilizează fondurile publice, ci îndeplineşte şi condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a, teza finală din aceeaşi lege, fiind un ONG de utilitate publică care beneficiază de finanţare din bani publici. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 din OG nr. 65/1994, CECCAR este un ONG de utilitate publică, iar prin raportare la: art. 107 din Constituţie, la art. 17 din Legea nr. 213/1998 şi la Legea nr. 350/2005 în ansamblul său, în mod evident, beneficiază de finanţare din bani publici – apreciind relevantă vocaţia intimatului-pârât de a beneficia de bani publici şi nerelevant aspectul cuantumului finanţării ori chiar acţiunea de a accesa sau nu, fondurile publice. Per a contrario, orice petent care se adresează instanţei cu o cerere de obligare a unui ONG de utilitate publică care beneficiază de finanţare din bani publici, la furnizarea de informaţii de interes public, ar fi obligat la o probaţio diabolica, ar trebui să probeze realitatea accesării fondurilor publice şi eventual cuantumul acestora, ceea ce în mod evident este imposibil şi contrar raţiunii legii. Având în vedere dispoziţiile art. 483 Cod procedură civilă - Obiectul şi scopul recursului, raportat la dispoziţiile art. 493 - Procedura de filtrare a recursurilor, recurenta a considerat relevantă Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 375 din 23.01.2015 pronunţată în dosarul nr. 57896/3/2011 (dosar care a avut ca obiect comunicarea informaţiilor de interes public – ataşată memoriului de recurs), din ale cărei considerente reiese faptul că CECCAR este o entitate care se încadrează în categoria celor reglementate de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 544/2001 şi prin urmare trebuie să comunice informaţiile de interes public solicitate.

Intimaţi pârâţii CECAR – Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – Filiala B. şi CECAR – Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România au formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanta A. şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cauză nefiind date motivele de recurs prevăzute de art. 488 al. 1 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, invocate de recurenta reclamantă, având în vedere următoarele considerente:

În ce priveşte motivul de recurs motivat pe art. 488 al. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, criticile recurentei reclamante sunt neîntemeiate, întrucât, din considerentele sentinţei recurate, rezultă că instanţa de fond a reţinut că CECCAR, deşi asimilată instituţiilor publice potrivit Statutului de utilitate publică conferit de OG nr. 65/1994, conform art. 37 (1) şi (2) din această lege, atât CECCAR cât şi filialele sale îşi acoperă cheltuielile din venituri care se constituie din: taxa de înscriere la examenul de expert contabil, respectiv de contabil autorizat; taxa de înscriere în evidenţa Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România; cotizaţiile membrilor, fixe şi variabile; încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; donaţii, sponsorizări; alte venituri din activitatea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România şi a filialelor sale, stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare. Ca urmare, criteriul referitor la „utilizarea de resurse financiare publice” impus de legiuitor prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 544/2001 pentru a califica o persoană juridică ca înscriindu-se în categoria autorităţilor şi instituţiilor publice obligate să asigure accesul la informaţiile de interes public nu este îndeplinit intimaţii pârâţi, deoarece nu funcţionează cu bani publici, cum în mod just a reţinut prima instanţă. Faptul că instanţa de fond a reţinut că în unele cazuri experţii judiciari primesc bani sub forma ajutorului judiciar, nu înseamnă că CECCAR utilizează resurse financiare publice şi că s-ar încadra în categoria autorităţilor şi instituţiilor publice definite de art. 2 lit. a), astfel încât, sub acest aspect, criticile recurentei că ar fi contradictorii considerentele sentinţei recurate sunt neîntemeiate.

Nefondat este şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 al. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, instanţa de fond aplicând în mod just normele de drept material în speţă (art. 2 lit. a şi b din Legea nr. 544/2001). Pentru a califica o persoană juridică ca înscriindu-se în categoria autorităţilor şi instituţiilor publice obligate să asigure accesul la informaţiile publice, legiuitorul a utilizat criteriul referitor la „resurse financiare publice”. Per a contrario, dacă o persoană juridică nu foloseşte „resurse financiare publice”, nu se încadrează în categoria instituţiilor reglementate de Legea nr. 544/2001. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 286/4.05.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 532/7.07.2017, definitivă şi general obligatorie, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice. Prin Decizia nr. 286/4.05.2017 a Curţii Constituţionale pct. 14 şi 15, aceasta a motivat că, în sensul că: „prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate stabilesc înţelesul noţiunii de autoritate sau instituţie publică, în vederea asigurării de către aceste autorităţi şi instituţii, a accesului liber şi neîngrădit al persoanelor la informaţiile de interes public” (pct. 14) şi că „utilizarea, prin prevederile legale criticate, a criteriului referitor la resursele financiare publice pentru a califica o persoană juridică, înscriindu-se în categoria autorităţilor şi instituţiilor publice obligate să asigure accesul la informaţiile de interes public, este pe deplin justificată de raţiuni intrinseci noţiunii public, precum şi de imperativul asigurării transparenţei cu privire la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale sectorului public”. Potrivit OG nr. 65/1994, aprobată prin Legile nr. 42/1995, republicată privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, art. 18 al. 1 şi 2 „... Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi, persoană juridică de utilitate publicai şi autonomă, din care fac parte experţii contabili şi contabilii autorizaţi,..." şi „...este organizaţie profesională fără scop patrimonial". De asemenea, conform art. 37 din OG 65/1994, Corpul Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi din România îşi acoperă cheltuielile din taxa de înscriere la examenul de expert contabil, respectiv contabil autorizat, taxă de înscriere în evidenţele expertului contabil şi contabili autorizaţi, cotizaţiilor membrilor CECCAR, donaţii, sponsorizări. Ca urmare, deşi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi este persoană juridică de utilitate publică, acesta nu utilizează sau administrează resurse financiare publice încât nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 544/2001. Nu poate fi primită critica recurentei reclamante, în sensul că CECCAR ar fi finanţată de stat, întrucât unii experţi judiciari, primesc bani de la stat deoarece adaugă la lege, acestea „nefiind resurse financiare publice” în sensul art. 2 din Legea nr. 544/2001, iar conform art. 18 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă „Cheltuielile pentru care partea a beneficiat, de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut in pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume”. In ce priveşte hotărârile judecătoreşti anexate la cererea de recurs ca practică judiciară în materie, decizia nr. 5157/2013 a ÎCCJ - Secţia de Contencios Administrativ nu are legătură cu speţa, referindu-se la o contestaţie la Legea concurenţei nr. 21/1996, iar decizia civilă nr. 375/2015 a Curţii de Apel Bucureşti este o decizie de speţă, care nu este izvor de drept.

Analizând recursul, ale cărui motive se încadrează la art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanţa îl constată a fi neîntemeiat.

Deşi recurenta şi-a structurat cererea invocând două motive de recurs, prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), instanţa apreciază că esenţa acestuia o constituie aprecierea cu privire la modul de finanţare al pârâtei CECCAR – Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a din Legea nr. 544/2001 „prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aflată sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea unei autorităţi publice centrale sau locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar, precum şi orice operator sau operator regional, astfel cum aceştia sunt definiţi în Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, se supun prevederilor prezentei legi partidele politice, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică, care beneficiază de finanţare din bani publici”.

Atât recurenta, cât şi prima instanţă au reţinut că pârâta este o organizaţie neguvernamentală de utilitate publică, aspectul faţă de care există divergenţă fiind cel legat de modul de finanţare.

Potrivit textului legal, pentru a fi aplicabile dispoziţiile legii invocate de către reclamanta recurentă în susţinerea acţiunii sale, este necesar ca asociaţia pârâtă să fie finanţată din resurse publice.

Sub un prim aspect, instanţa subliniază că nu este suficient să aibă vocaţie de a fi finanţată din venituri publice, ci trebuie să beneficieze efectiv de o atare finanţare.

În argumentarea recurentei s-a arătat că finanţarea publică ce o îndreptăţeşte la solicitarea de informaţii de interes public este legată de finanţarea asociaţiei din sumele stabilite în favoarea experţilor contabili cu titlu de ajutor public judiciar.

Chiar dacă parte dintre experţii membri ai asociaţiei primesc onorarii stabilite în condiţiile prevăzute de OUG nr. 51/2008, instanţa reţine că aceste sume intră în patrimoniile experţilor contabili, iar nu în patrimoniul pârâtei. Faptul că experţii sunt obligaţi să contribuie din veniturile obţinute din activitatea lor profesională, deci şi din aceste onorarii, cu o sumă cu titlu de contribuţie (cotizaţie) către pârâtă nu transformă această formă de finanţare într-o finanţare din fonduri publice. O dată intrate în patrimoniul experţilor contabili, sumele obţinute cu titlu de onorarii îşi pierd individualitatea, făcând parte din universalitatea de venituri a experţilor. Plata ulterioară către pârâtă dobândeşte astfel un caracter privat, astfel că nu pot fi reţinute ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 544/2001

În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a constatat că este nu poate fi obligată pârâta la furnizarea de informaţii de interes public, chiar dacă parte dintre membrii acesteia sunt finanţaţi parţial din sume provenite de la bugetul de stat.

Constatând că reclamanta recurentă nu a făcut dovada existenţei vreunui motiv de natură să atragă casarea sentinţei recurate, în baza art. 496 alin. 1 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010) şi art. 2 din Legea nr. 544/2001, instanţa urmează a respinge ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare