Recurs. Activitatea desfăşurată în centrele de permanenţă de către asistentele medicale în baza convenţiilor civile/contracte de prestări servicii

Recurs. Activitatea desfăşurată în centrele de permanenţă de către asistentele medicale în baza convenţiilor civile/contracte de prestări servicii

Legea nr. 263/2004, privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, reprezintă lege specială în raport cu Codul fiscal, care este legea generală. Potrivit principiului de drept „specialia generalibus derogant”, norma specială e cea care derogă de la norma generală şi este de strictă interpretare la cazul respectiv.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală, în speţă fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2004, nu cele ale Legii nr. 227/2015. Potrivit legii speciale, este posibilă încheierea contractului de prestări servicii pentru activitatea de asistent medical.

Procesul verbal de control este nelegal întocmit în temeiul art. 7 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 227/2015, întrucât se întemeiază pe dispoziţii legale inaplicabile.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 2619 din 14 iunie 2018

- art. 61 coroborat cu art. 67 şi art. 6 alin. 1, 2 şi 3 Normele de aplicare ale Legii nr. 227/2015, art. 7 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 227/2015, Legea nr. 263/2004

Prin sentinţa nr. (...)/CA/14.12.2017, Tribunalul (...) a admis acţiunea formulată de reclamanta SC (...) S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă (...) şi în consecinţă a dispus anularea Procesului verbal de control seria (...) nr. (...) /19.04.2017 şi a măsurilor dispuse prin anexa 1 la acesta.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul (...) a reţinut următoarele:

În urma controlului efectuat la data de 21.11.2016 la Centrul de permanenţă (...), inspectorii de muncă au întocmit Procesul verbal de control seria (...) nr. (...) /19.04.2017, prin care s-au instituit în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

- obligativitatea încheierii unor contracte individuale de muncă pentru dr. (...), perioada 01.01.2015 - 01.11.2015 (pct. 1-2), dr. (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016 (pct. 2-2), (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016, (pct. 3-2), (...), perioada 01.01.2015 - 01.11.2015, (pct. 4-2), (...), perioada 01.01.2015 - 03.2016, (pct. 5-2), (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016 (pct. 6-2) şi (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016 (pct. 7-2) şi

- obligativitatea transmiterii în Revisal a contractelor individuale de muncă încheiate: (...), perioada 01.01.2015 - 01.11.2015 (pct. 8 - 2), dr. (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016 (pct. 9 - 2), (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016, (pct. 10 - 2), (...), perioada 01.01.2015 - 01.11.2015, (pct. 11 - 2), (...), perioada 01.01.2015 - 03.2016, (pct. 12 - 2), (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016 (pct. 13 - 2) şi (...), perioada 01.01.2015 - 31.03.2016 (pct. 14 - 2).

Din înscrisurile depuse în probaţiune instanţa a reţinut că între CAS (...) şi reclamanta s-a încheiat contractul pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă nr. 4546/2016, contractul de furnizare nr. 4009/2016 de servicii medicale în asistenţă medicală primară şi înregistrat sub nr. 17932/25.07.2016, durata de valabilitate de la 01.08.2016 - 31.12.2016, acte adiţionale pentru prelungirea duratei de valabilitate până la data de 31.07.2016.

 La data de 01.11.2015 pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă s-a încheiat Convenţia de asociere a medicilor de familie şi asistenţilor între dr. (...) reprezentant al SC (...) SRL, dr. (...) reprezentantă a CMI dr. (...), medic de familie dr. (...), dr. (...), dr. (...), asistenţi medicali (...), (...), (...), (...) şi (...) în asociere la Centrul de Permanenţă (...).

Între reclamant şi dr. (...), s-a încheiat convenţia civilă de prestări servicii nr. (...)/01.01.2015, având ca obiect prestări servicii medicale în cadrul Centului de permanenţă (...) pentru perioada 01.01.2015 - 31.12.2015, (reziliat la 1.11.2015), la un tarif orar de 12.8 lei/ora+6,4 lei cheltuieli de administraţie.

Între reclamant şi dr. (...) s-au încheiat convenţii civile de prestări servicii (nr. (...)/01.01.2015, (...)/01.01.2016 – reziliată la 31.03.2013 prin act adiţional nr. (…) şi (...)/01.04.2016), având ca obiect prestări servicii medicale în cadrul Centului de permanenţă (...),pentru perioada 01.01.2015 - 31.12.2016 la un tarif orar de 12.8 lei/ora + 6,4 lei cheltuieli de administraţie.

S-au încheiat convenţii civile de prestări servicii având ca obiect prestări servicii medicale în cadrul Centului de permanenţă (...), la un tarif orar de 8 lei, între reclamant şi as. medical (...), pentru perioada 01.01.2015 - 31.03.2016; as. medical (...), pentru perioada 01.01.2015 - 31.12.2015, as. medical (...), pentru perioada 01.01.2015 – 31.03.2016, as. medical (...), pentru perioada 01.01.2015 - 31.03.2016 şi as. medical (...) pentru perioada 01.01.2015 - 31.03.2016.

Aferent veniturilor realizate de dr. (...), dr. (...), as. medical (...), as. medical (...), as. medical (...), as. medical (...) şi as. medical (...), reclamanta a operat şi reţinut contribuţie de sănătate şi impozit.

Cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat că dr. (...), dr. (...) nu au încheiate CIM, deşi, potrivit art. 386 alin. 3 din Legea 95/2006 , medicii pot desfăşura activitate fie ca angajaţi, fie ca persoane fizice independente. S-a constat că as. medical (...) este organizată ca PFA de la data de 21.08.2013 şi s-a apreciat că reclamanta nu putea încheia convenţie civilă de prestări servicii cu numita (...) ca şi persoană fizică.

Prima instanţă a reţinut că raporturile de muncă se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi au la bază ideea de subordonare, astfel cum rezultă din definiţia contractului de muncă, art. 10 din Legea nr. 53/2003.

Însă, conform art. 278 al 2 din Legea nr. 53/2003 pot exista raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, cu privire la care sunt incidente prevederile Codului muncii, dar ca norme de drept comun şi numai în măsura în care normele speciale nu sunt complete, iar aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Instanţa a reţinut că Centrele de Permanenţă Medicale funcţionează în baza Legii 263/2004 şi au ca scop asigurarea permanenţei asistentei medicale primare.

În speţă, este vorba de un raport specific şi atipic, având ca obiect asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă, care beneficiază de o reglementare proprie, Legea nr. 263/2004, Ordinul comun MS şi MAI 697/112/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă.

Art. 16 din ordinul menţionat prevede “Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă, medicii de familie organizaţi în una dintre formele de exercitare a profesiei, potrivit legii, pot angaja ca salariaţi medici de familie, medici rezidenţi în medicina de familie în anul III de pregătire, precum şi asistenţi medicali, în condiţiile prevederilor legale în vigoare, sau pot încheia cu aceştia contracte de prestări de servicii.” De asemenea art. 13 alin. 2 lit. d) din acelaşi ordin se referă la contractul de muncă alternativ cu convenţia de prestări servicii.

Prima instanţă a apreciat că este la latitudinea medicului de familie opţiunea între a încheia contract de muncă ori convenţie civilă cu medicii/asistenţii medicali pentru satisfacerea serviciului de gardă, în cadrul centrelor de permanenţă.

Convenţia civilă de prestări servicii îşi găseşte reglementarea legală în textul art. 1.851 din Noul Cod civil, potrivit căruia contractul de antrepriză este contractul prin care antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preţ.

Mai mult, contractele de prestări servicii trebuie să respecte criteriile care definesc preponderenţa existenţei unei activităţi independente stabilite de pct. 19 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 46 din Codul fiscal: libera alegere a desfăşurării activităţii; libera alegere a programului de lucru; libera alegere a locului de desfăşurare a activităţii; riscul pe care şi-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfăşoară pentru mai mulţi clienţi.

Veniturile din convenţii civile sunt tratate începând cu anul 2011, indiferent de opţiunea către impozit anticipat sau final, drept venit din activităţi independente potrivit art.521 din Codul fiscal.

În cauză, din înscrisurile depuse în probaţiune instanţa a reţinut că la Centrul de permanenţă (...), pentru medicii/asistenţii medicali, salariaţi ai cabinetului medical reclamant, s-au încheiat pentru perioada verificată, convenţii de prestări servicii, care au fost înregistrate la autorităţile competente – Casa de asigurări de sănătate (...) şi Direcţia Sanitară a Judeţului (...) - şi s-au plătit toate taxele şi contribuţiile aferente.

Câtă vreme legea specială, nu impune o condiţie specială privind calitatea fiscală a persoanei care poate fi angajată ca şi medic/asistent medical, aprecierea pârâtului constituie o adăugare la lege şi se impune a fi înlăturată.

Contractul de muncă este un act care constată existenţa raporturilor de muncă, iar obligaţia încheierii acestuia derivă din existenţa raporturilor de muncă, art. 278 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 permiţând însă să nu se încheie contracte de muncă în anumite situaţii, cum este şi cea de faţă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul Inspectoratul Teritorial de Muncă (...), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi menţinerea ca legal a procesului verbal de control seria (...) nr. (...) /19.04.2017.

În motivare, recurentul arată că sentinţa este netemeinică, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 punctul 8 din Codul de procedură civilă, pentru casarea ei.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 61 coroborat cu art. 67, coroborat cu art. 6 alin. 1, 2, 3 din Normele de aplicare a Legii 227/2015, coroborat cu art. 7 alin. 3 şi alin. 4 care definesc veniturile din activităţile independente.

De asemenea, recurentul precizează că au fost încălcate şi prevederile art. 425 alin. 1 litera b) Cod de procedură civilă, considerentele nu cuprind susţinerile ITM (...) instanţa nefăcând nici măcar trimitere la apărările referitoare la calificarea activităţii prestate de asistenta medicală ca activitate dependentă. ITM (...) a susţinut că această activitate este dependentă, neîndeplinindu-se cel puţin 4 dintre criteriile prevăzute de art. 7 alin. 3 din Legea 227/2015, fiind îndeplinite doar cele de la punctele 3.3, 3.5 şi 3.6., activitatea prestată de asistentele medicale neputând fi încadrată ca activitate independentă.

Recurentul precizează că instanţa nu s-a pronunţat deloc asupra acestor apărări, reţinând că în prezenta speţă sunt incidente prevederile art. 278 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, permiţându-se să nu se încheie contracte de muncă în anumite situaţii, cum este cea de faţă.

Ba mai mult, printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 52 alin. 1 din Codul fiscal instanţa a reţinut că „veniturile din convenţii civile sunt tratate începând din 2011, indiferent de opţiunea către impozit anticipat sau final, drept venit din activităţi independente, potrivit art. 52 din Codul fiscal, însă reglementările legale ulterioare definesc activităţile independente raportat la anumite criterii prevăzute de art. 7 alin. 3 din Legea 227/2015.”

În drept, recurentul invocă Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Legea nr. 108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii şi Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Intimata S.C. (...) S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.

În motivare, intimata arată că sentinţa recurată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Intimata susţine că în toate perioadele de timp în care a colaborat cu colegii medici şi cu asistenţii medicali, a încheiat cu aceştia, fie convenţii civile de prestări servicii, fie contracte individuale de muncă şi a virat toate obligaţiile legale care se cuveneau bugetului de stat şi celui al asigurărilor sociale de stat, încadrându-se în sumele de bani alocaţi lunar de la Casa de Asigurări de Sănătate (...), care şi verifica periodic folosirea acestor sume.

Intimata apreciază că susţinerea din recursul I.T.M. (...) referitoare la faptul ca activitatea asistentelor medicale este o activitate dependentă, şi că nu sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 7 alin. 3 din Legea 227/2015, nu poate fi nici ea primită, fiind neîntemeiată. Conform art. 7 alin. (3) din Legea 227/2015, este independentă activitatea desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin 4 dintr-un număr de 7 criterii, în speţă sunt chiar 5 criterii.

În drept, intimata invocă următoarele dispoziţii legale: art. 1 din Legea 554/2004; art. 7(1) din Legea 554/2004; art. 278 alin. 2 Legea 53/2003; art. 16 din Ordinul MS şi MAI nr. 697/112/2011; 13 alin. 2 lit. d) din Ordinul nr. 697/112/2011; art. 19 din Normele de aplicare ale art. 46 din Codul Fiscal; art. 7(3) din Legea 227/2015.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat recursul ca fiind neîntemeiat din următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Curtea a constatat că recurentul pârât critică hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 61 coroborat cu art. 67 şi art. 6 alin. 1, 2 şi 3 Normele de aplicare ale Legii nr. 227/2015, coroborat cu art. 7 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 227/2015, ce definesc veniturile din activităţi independente. Se mai aduc critici referitor la nemotivarea hotărârii în sensul că aceasta nu cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat apărările recurentului pârât cu privire la calificarea activităţii prestate de către asistenta medicală ca activitate dependentă, întrucât nu îndeplinea cel puţin 4 din criteriile prevăzute de art. 7 alin. 3 din Legea nr. 227/2015.

Instanţa de fond a constatat că prin procesul verbal de control contestat s-au reţinut următoarele încălcări ale dispoziţiilor legale:

nerespectarea prevederilor art. 386 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, privind condiţiile în care medicii pot desfăşura activităţi medicale, respectiv fie ca angajaţi, fie ca persoane fizice independente pe bază de contract, calitate dobândită în baza certificatului de membru al CMR şi a înregistrării la administraţia financiară în a cărei rază domiciliază medicul. În speţă, pârâtul a reţinut că dr. (...) şi dr. (...) au fost primite la muncă în perioada 01.01.2015 – 31.03.2016, fără a li se încheia contracte individuale de muncă, ci convenţii civile, deşi acestea au devenit persoane fizice independente abia din 01.04.2016. Drept consecinţă, reclamantul a fost obligat să încheie contracte individuale de muncă cu cei doi medici pe perioada menţionată.

nerespectarea prevederilor art. 61 coroborat cu art. 67 şi art. 6 alin. 1, 2 şi 3 Normele de aplicare ale Legii nr. 227/2015, coroborat cu art. 7 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 227/2015, privind condiţiile desfăşurării activităţii în centrele de permanenţă de către asistentele medicale în baza contractelor de prestări servicii încheiate de acestea în calitate de persoane fizice, pârâtul reţinând că din cele 7 criterii prevăzute de textele legale, acestea îndeplineau doar trei, astfel că nu puteau încheia contracte de prestări servicii, ci trebuiau încheiate contracte individuale de muncă. Ca urmare, reclamantul a fost obligat să încheie contracte individuale de muncă cu asistenţii medicali pentru perioada în care aceştia au prestat activitatea în baza convenţiilor civile.

Prima instanţă a anulat integral procesul verbal de control, apreciind că pot exista raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe contracte individuale de muncă, în baza unor norme speciale, potrivit art. 278 alin. 2 din Legea nr. 53/2003. Norma specială în acest caz este reprezentată de Legea nr. 263/2004 şi Ordinul comun MS şi MAI nr. 697/112/2011, care la art. 16 prevede posibilitatea încheierii de contracte de prestări servicii cu medicii şi asistenţii medicali.

Curtea a constatat că recurentul aduce critici soluţiei instanţei de fond numai în ceea ce priveşte anularea măsurilor ce vizau încheierea contractelor individuale de muncă pentru asistenţii medicali, prin aceea că se critică aplicarea greşită a prevederilor art. 61 coroborat cu art. 67 şi art. 6 alin. 1, 2 şi 3 Normele de aplicare ale Legii nr. 227/2015, coroborat cu art. 7 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 227/2015, precum şi neexaminarea apărărilor pârâtului cu referire la aceste texte normative.

Prin urmare, întrucât pârâtul nu a formulat critici sub aspectul anulării măsurilor privind obligarea la încheierea contractelor individuale de muncă cu dr. (...) şi dr. (...) (măsurile 1 - 2, 2 - 2, 8 - 2 şi 9 - 2), ci numai în ce priveşte asistenţii medicali, nici nu a criticat aplicarea greşită a normelor legale în ce îi priveşte pe aceştia cu referire la nerespectarea prevederilor art. 386 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 (reţinută prin procesul verbal de control), aspectele nerecurate au intrat în puterea lucrului judecat, în temeiul art. 430 alin. 1 şi 2 Cod de procedură civilă, şi nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, aceasta fiind obligată a se pronunţa în limitele investirii.

Curtea a constatat că este investită a examina legalitatea sentinţei cu privire la soluţia şi considerentele privind anularea măsurilor referitoare obligaţia încheierii contractelor individuale de muncă cu asistenţii medicali şi înregistrarea acestor contracte în Revisal, respectiv anularea măsurilor 3 - 2, 4 - 2, 5 - 2, 6 - 2 şi 7 - 2 şi a măsurilor 10 - 2, 11 - 2, 12 - 2, 13 - 2 şi 14 - 2.

Curtea a constatat, aşa cum a arătat şi prima instanţă, că în procesul verbal de control s-a reţinut cu privire la activitatea desfăşurată în centrele de permanenţă de către asistentele medicale în baza convenţiilor civile/contracte de prestări servicii încheiate de acestea în calitate de persoane fizice că din punct de vedere fiscal această activitate se încadrează în prevederile Legii nr. 227/2015, art. 61 şi 67, coroborat cu art. 6 alin. 1, 2 şi 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 227/2015, coroborat cu prevederile art. 7 alin. 3 şi 4.

S-a concluzionat că pentru asistentele medicale persoane fizice trebuiau încheiate contracte individuale de muncă şi nu convenţii civile sau contracte de prestări servicii.

Recurenta critică hotărârea sub două aspecte:

1.aplicarea greşită a prevederilor art. 61 coroborat cu art. 67, coroborat cu art. 6 alin. 1.2.3 din Normele de aplicare a Legii 227/2015 modificată, coroborat cu art. 7 alin. 3 şi alin. 4, care definesc veniturile din activităţile independente;

2.încălcarea prevederilor art. 425 alin. 1 litera b) din Codul de Procedură Civilă, întrucât considerentele nu cuprind susţinerile părţilor, instanţa nefăcând trimitere la apărările părţilor referitoare la calificarea activităţii prestate de asistenta medicală ca activitate dependentă ori independentă.

Analizând motivele de recurs invocate, instanţa de recurs a constatat că nu sunt întemeiate.

Prin procesul verbal de control se reţine încălcarea prevederilor Legii nr. 227/2015, art. 61 şi 67, coroborat cu art. 6 alin. 1, 2 şi 3 din Normele de aplicare a Legii nr. 227/2015, coroborat cu prevederile art. 7 alin. 3 şi 4.

Instanţa de recurs a constatat că în mod nelegal s-a reţinut ca temei al întocmirii procesului verbal de control încălcarea dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţii independente, deşi asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă este reglementată prin Legea nr. 263/2004.

Legea nr. 263/2004, privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, reprezintă lege specială în raport cu codul fiscal, care este legea generală. Potrivit principiului de drept „specialia generalibus derogant”, norma specială este cea care derogă de la norma generală şi este de strictă interpretare la cazul respectiv.

Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică prioritar faţă de norma generală. Prin urmare, instanţa a constatat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2004, nu cele ale Legii nr. 227/2015.

Potrivit legii speciale, instanţa a reţinut că este posibilă încheierea contractului de prestări servicii pentru activitatea de asistent medical.

Ordinul comun MS şi MAI 697/112/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, stabileşte prin art. 16 că pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă, medicii de familie organizaţi în una dintre formele de exercitare a profesiei, potrivit legii, pot angaja ca salariaţi medici de familie, medici rezidenţi în medicina de familie în anul III de pregătire, precum şi asistenţi medicali, în condiţiile prevederilor legale în vigoare, sau pot încheia cu aceştia contracte de prestări de servicii.

Cu toate acestea, instanţa a reţinut că activitatea de prestări servicii se impune a fi efectuată în următoarele condiţii: încheierea contractului, prestarea serviciilor, emiterea facturii de către prestator şi plata facturii de către beneficiar.

Pentru aceste motive, instanţa de recurs a constatat că procesul verbal de control este nelegal întocmit întrucât se întemeiază pe dispoziţii legale inaplicabile.

Instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea legii speciale, astfel că nu se impunea să analizeze îndeplinirea cerinţelor din Codul fiscal referitoare la activitatea independentă, astfel că motivele de recurs privind neexaminarea şi neaplicarea prevederilor Legii nr. 227/2015 nu sunt întemeiate.

Pe de altă parte, s-a constatat că recurenta nu a reţinut în cuprinsul procesului verbal de control existenţa unui raport de prepuşenie între asistentele medicale şi reclamant.

În absenţa unui astfel de raport de prepuşenie, care se impunea atât a fi reţinut, cât şi dovedit, măsura obligării reclamantului la încheierea unui contract individual de muncă este nelegală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod de procedură civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului (...), împotriva sentinţei nr. (...)/CA/14.12.2017 pronunţată de Tribunalul (...), pe care a menţinut-o în totalitate.

Domenii speta

Spete similare