1.Revizuire întemeiată pe disp art 322 alin 1 pct 1 şi 2 cod proc civ, dispoziţii potrivnice

Hotărâre 81 din 05.05.2017


Revizuenţii au invocat că dispoziţiile privind respingerea cererii de anulare a vânzării şi adjudecării imobilului executat silit şi respingerea cererii de întoarcere a executării silite sub forma repunerii părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea adjudecatarului la lăsarea imobilului în deplină proprietate şi liniştită posesie sunt contradictorii cu dispoziţiile privind menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate, care implică şi anularea actelor de executare. Or, aşa cum am menţionat, instanţa a modificat soluţia de anulare în sensul că a anulat în parte actele de executare, doar în limita sumelor aferente clauzelor abuzive, ceea ce înseamnă că pentru celelalte acte de executare soluţia a fost modificată, nemaifiind menţinută.

În ceea ce priveşte contradicţia între soluția de respingere a recursului împotriva încheierii Judecătoriei din data de 15.12.2015 şi respingerea cererii de anulare a vânzării şi a celei de întoarcere a executării, se constată că prin încheierea astfel recurată, instanţa de fond a soluţionat o serie de excepţii, printre care şi cea a tardivităţii formulării contestaţiei la executare faţă de toate actele de executare întocmite cu mai mult de 15 zile anterior datei de 12.01.2015, pe care a respins-o ca nefondată. 

Motivele suplimentare invocate de către contestatori prin modificarea cererii de revizuire vizează considerentele deciziei contestate, or, textul de lege este clar şi neechivoc atunci când stabileşte că acest caracter potrivnic trebuie să privească dispoziţii ale instanţei, deci măsuri luate în dispozitiv, nu considerentele care au stat la baza soluţiei instanţei de judecată. De altfel, aceste motive suplimentare reprezintă de fapt critici veritabile aduse soluţiei din recurs, nefiind de natură a se încadra în motivul de revizuire invocat de părţi.

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 7.06.2017 sub nr 28007/212/2012*, revizuenţii Gioabă Georgiana şi Gioabă Liviu în contradictoriu cu intimaţii SC Suport Collect SRL, BCR SA, BCR SA Sucursala Unirea, Gioabă Mihaela Magdalena, Gioabă Alexandru, Zamfir Despina şi Zamfir Gabriel-Valentin au solicitat revizuirea deciziei civile nr 81 din 5.05.2017 pronunţată în dosarul nr 28007/212/2012* de Tribunalul Constanţa, invocând dispoziţiile art 322 alin 1 pct 1 şi 2 cod proc civ.

În motivare, s-a menţionat că între dispoziţiile instanţei se regăsesc măsuri protivnice, dat fiind că anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită 1018/2012 al BEJ Sarkis Ionică priveşte inclusiv actele de vânzare şi adjudecare ale imobilului, motiv pentru care dispoziţia referitoare la respingerea cererii de anulare a vânzării şi adjudecării imobilului şi a cererilor de întoarcere a executării silite sub forma repunerii în situaţia anterioară şi obligarea adjudecatarului la lăsarea imobilului în deplina proprietate a contestatorilor sunt potrivnice cu dispoziţia de respingere ca nefondate a recursurilor declarate împotriva încheierii din data de 15.12.2015 în dosarul 28007/212/2012* al Judecătoriei Constanţa.

Prin sentinţa recurată, instanţa a apreciat că anularea executării silite contestate se impune ca urmare a neregularităţilor privitoare la comunicarea către debitori a actelor de executare silită. Soluţionând recursul, Tribunalul Constanţa a anulat în parte executarea silită şi actele de executare efectuate în dosarul de executare silită în privinţa sumelor executate în baza clauzelor considerate abuzive.

Au menţionat revizuenţii că instanţa de recurs a dat ceea ce nu s-a cerut sau s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, dat fiind că revizuenţii au solicitat întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare, fapt ce presupune restituirea imobilului, iar instanţa de recurs a dispus restituirea situaţiei anterioare prin acordarea unei sume de bani, care nu a fost solicitată. Vânzarea imobilului este lovită de nulitate absolută ca urmare a respingerii recursurilor împotriva încheierii din 15.12.2016 şi menţinerea celorlalte dispoziţii.

Intimata SC Suport Colect SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, motivat de faptul că dispozitivul deciziei din recurs cu cel al sentinţei instanţei de fond. Această potrivnicie a fost invocată şi în cadrul cererii de lămurire şi de îndepărtare a dispoziţiilor potrivnice în cadrul unei cereri separate formulată în dosarul nr 28007/212/2012*. Instanţa de recurs a modificat sentinţa de fond în parte în sensul că a menţinut soluţia de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, dar a respins contestaţia la executare în parte, anulând actele de executare doar în privinţa sumelor executate în baza clauzelor abuzive. Măsura invocate de recurenţi referitoare la menţinerea anulării executării silite şi a actelor de executare, de fapt nu există. Măsura menţinerii actelor de executare, cu excepţia celor care vizau sumele executate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive nu este potrivnică cu cea a respingerii cererii de anulare a vânzării la licitaţie a imobilului şi respingerii cererii de întoarcere a executării silite. Măsura menţinerii actelor de executare silită nu este protivnică nici cu dispoziţia de respingere a recursurilor declarate împotriva încheierii din 15.12.2015, prin care au fost soluţionate excepţii, astfel încât soluţia respingerii recursului îndreptat împotriva încheierii nu are relevanţă în ceea ce priveşte fondul cauzei, dat fiind că soluţia admiterii recursului împotriva încheierii ar fi fost în sensul respingerii contestaţiei ca tardiv formulată, neavând incidenţă asupra aspectelor de fond.

Dispoziţiile nu sunt potrivnice, situaţia fiind cât se poate de clară: ca efect al admiterii recursului Suport Colect SRL instanţa a anulat în parte actele de executare ca efect al constării clauzelor abuzive, iar cu privire la viciile executării s-a constatat că acestea nu au produs vătămări, debitorii având cunoştinţă de dosarul de executare încă din anul 2012, motiv pentru care a menţinut actele de executare care nu priveau clauzele abuzive.

În ceea ce priveşte potrivnicia menţinerii actelor de executare, cu excepţia celor care vizau executarea actelor efectuate pe baza clauzelor abuzive cu cea a menţinerii celorlalte dispoziţii ale sentinţei de fond, aceasta nu există pentru că instanţa de fond s-a referit la menţinerea dispoziţiilor prin care a fost soluţionată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de recurs nu avea cum să schimbe soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte obligarea Suport Colect SRL la suportarea cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care această chestiune nu a  reprezentat un motiv de recurs. De altfel, cu privire la acest aspect, revizuenţii nici nu justifică un interes.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prev de art 322 pct cod proc civ, s-a menţionat că instanţa a dispus în sensul respingerii cererii de repunere în situaţia anterioară şi obligare a adjudecatarului la lăsarea imobilului în deplină proprietate şi liniştită posesie şi nu a acordat bani în echivalent, aşa cum susţin revizuenţii.

Prin încheierea  din data de 6.07.2017, instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul art 244 alin 1 pct 1 cod proc civ până la soluţionarea irevocabilă a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr 81 din 5.05.2017.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 22.03.2018, iar revizuenţii au formulat precizări la cererea de revizuire, prin care au menţionat că îşi întemeiază cererea şi pe disp  art 322 pct. 9 cod proc civ.. S-a menţionat că Tribunalul a reţinut că nu există motive de casare a hotărârii în vederea reţinerii spre rejudecare şi efectuarea unei noi expertize contabile, conform solicitării recurenţilor contestatori, întrucât pe baza criteriilor stabilite de instanţa de recurs ca urmare a stabilirii efectelor clauzelor abuzive asupra executării, debitul efectiv rămas neachitat urmează a fi stabilit de executor, pe baza raportului de expertiză întocmit în faţa Judecătoriei Constanţa în rejudecare şi depus la data de 12.09.2016.

De altfel, şi motivarea instanţei este contradictorie , dat fiind că a considerat că pe parcursul soluţionării dosarului s-a avut în vedere o dobândă de 6,95 % stabilită de instanţă. Instanţa a transformat dobânda variabilă într-o dobândă fixă, în condiţiile în care dobânda variază în funcţie de euribor, iar indicele euribor a ajuns la cote istorie, ceea ce înseamnă că instanţa de recurs a intervenit în voinţa părţilor. Motivarea este contradictorie şi pentru faptul că se menţionează că se anulează actele de executare pentru sumele executate în baza clauzelor constatate abuzive, reprezentând variaţia dobânzii după primul an, respectiv diferenţa de dobândă faţă de cea fixă din primul an şi comisionul de administrare, pentru ca apoi să se precizeze că sumele executate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive urmează a fi determinate de către părţile executării şi executorul judecătoresc. De asemenea, este contradictorie şi faptul că motivarea referitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, având în vedere că prin întinderea creanţei se înţelege chiar întinderea creanţei.

Intimata BCR SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire şi obligarea revizuenţilor la plata cheltuielilor de judecată. S-a menţionat că din simpla lectură a motivelor cererii de revizuire rezultă în mod evident că nu acestea nu pot fi încadrate în niciunul din motivele limitativ prevăzute de lege pentru revizuire, fiind de fapt vorba despre nemulţumirea reclamanţilor faţă de soluţia instanţei de fond, pentru că cea mai mare parte a motivelor de revizuire reprezintă critici aduse sentinţei pronunţate în fond, iar nu hotărârii instanţei de recurs. Revizuenţii încearcă să demonstreze o pretinsă contrarietate între dispozitivul sentinţei instanţei de fond şi cel al deciziei instanţei de recurs, ipoteză care chiar dacă ar fi reală nu se încadrează în motivul de revizuire indicat.

În dispozitivul deciziei pronunţată de instanţa de recurs nu există dispoziţii potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire, acesta fiind clar şi nesusceptibil de interpretări, dat fiind că instanţa a anulat în parte executarea silită şi actele de executare în dosarul de executare silită nr 1018/2012 al BEJ Sarkis Ionică, în privinţa sumelor executate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, menţinând restul dispoziţiilor instanţei de fond. Nemulţumirea revizuenţilor nu poate face obiect de analiză în cadrul căii de atac prin prisma motivului de plus petita pentru că nu a existat o pronunţare asupra unor lucruri nesolicitate de părţi.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate şi faţă de disp  art 322 pct 1, 2 şi 9 cod proc civ, instanţa constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente;

Un prim aspect ce trebuie menţionat în vederea soluţionării prezentei cereri de revizuire este cel referitor la motivele de revizuire invocate în cauză, în sensul că deşi prin cererea iniţială revizuenţii au invocat disp  art 322 pct 1 şi 2 cod proc civ, prin completările la cererea de revizuire au adăugat şi pct 9, care se referă la constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei încălcări a drepturilor sau libertăţilor fundamentale. Revizuenţii nu au arătat la motivele de fapt dacă o astfel de constatare există sau dacă au sesizat sau nu CEDO, nefăcând nicio referire la aceste aspecte. Mai mult, la interpelarea instanţei apărătorul revizuenţilor  precizat că înţelege să menţină şi acest temei de drept, fără a dezvolta motivele pentru care cazul de revizuire a fost invocat.

Prin urmare, instanţa constată în legătură cu punctul 9 al art 322 cod proc civ, că invocarea acestuia a fost pur formală, din moment ce nu au fost indicate motive şi date referitoare la incidenţa cazului de revizuire reglementat, urmând a fi analizate celelalte două cazuri prev de pct 1 şi 2 ale art 322 cod proc civ.

Primul motiv de revizuire vizează contrarietatea dispoziţiilor din dispozitivul deciziei, care nu pot fi aduse la îndeplinire din această cauză. Pentru ca acest motiv de revizuire să fie incident este necesar ca instanţa să fi dispus executarea unor obligaţii care se exclud reciproc. Contrarietatea trebuie să existe în cadrul dispozitivului, nu şi între dispozitiv sau considerente ori între dispozitiv şi probele administrate în cauză sau între dispozitiv şi sentinţa primei instanţe.

 Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că prin decizia civilă nr. 81/05.05.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 28007/212/2012*, s-au decis următoarele:

„Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii B.C.R. S.A., GIOABA LIVIU, GIOABA GEORGIANA şi SUPORT COLECT SRL, împotriva încheierii pronunţate în 15.12.2015, în dosarul nr. 28007/212/2012* al Judecătoriei Constanţa.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii GIOABA LIVIU şi GIOABA GEORGIANA împotriva încheierilor din 04.06.2015, 22.01.2016 şi 26.10.2016.

Admite recursul formulat de recurenta SUPORT COLECT S.R.L., în contradictoriu cu intimații GIOABA LIVIU şi GIOABA GEORGIANA, GIOABA MIHAELA MAGDALENA, GIOABA ALEXANDRU, ZANFIR DESPINA, ZANFIR GABRIEL VALENTIN, RADU MADALIN DANUT, B.C.R. S.A. şi B.C.R. S.A. SUCURSALA UNIREA, împotriva sentinţei civile nr. 14209/29.11.2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. 28007/212/2012*.

Modifică în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că:

Respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a încheierii de încuviinţare a executării silite din 10.10.2012 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. 25132/212/2012.

Anulează în parte executarea silită şi actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 1018/2012 al BEJ Sarkis Ionica, în privinţa sumelor executate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive.

Respinge ca neîntemeiată cererea de anulare a vânzării şi adjudecării imobilului executat silit.

Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite sub forma repunerii în situaţia anterioară şi obligarea adjudecatarului la lăsarea imobilului în deplina proprietate şi posesie a contestatorilor.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate.

Ia act că recurenta Suport Colect S.R.L. nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.”

Din analiza dispozitivului deciziei instanţei de recurs atacată în prezenta cauză, se constată că aceasta nu cuprinde dispoziţii susceptibile de executare silită, dar nici dispoziţii care se exclud unele pe celelalte, dat fiind că instanţa de recurs a respins recursurilor împotriva unor încheieri de şedinţă şi a admis recursul creditoarea Suport Colect, anulând actele de executare doar în limita sumelor stabilite pe baza clauzelor în privinţa cărora s-a constatat existenţa unui caracter abuziv, respingând totodată cererea de întoarcere a executării.

În ceea ce priveşte sentinţa Judecătoriei Constanţa se constată că prin aceasta s-a dispus:

„Respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere formulat de contestatori şi având ca obiect anularea contractului de cesiune nr. J379/31.08.2010 în privinţa creanţei contestatorilor.

Respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia la executare formulată de contestatori în privinţa cererii de constatare a neconformităţii contractuale a deciziei de declarare a scadenţei anticipate.

Respinge, ca tardiv introduse, cererile modificatoare depuse de contestatorii Gioabă Liviu şi Gioabă Georgiana în data de 13.07.2015 şi în data de 31.07.2015 şi de contestatorii Zanfir Despina şi Zanfir Gabriel Valentin în data de 08.08.2015.

Admite în parte contestaţia la executare, astfel cum a fost precizată şi modificată, formulată de contestatorii Gioabă Liviu, Gioabă Georgiana, Gioabă Mihaela Magdalena, Gioabă Alexandru, Zamfir Despina şi Zamfir Gabriel Valentin, în contradictoriu cu intimatele SUPORT COLLECT S.R.L. B.C.R., B.C.R. S.A. şi cu intervenientul RADU MADALIN DANUT .

Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale înscrise în art. 9 lit. c din contractul de credit bancar nr. 828/24.10.2007 și a celei înscrise în art. 3 pct. 9 din condițiile generale ale contractului privitoare la comisionul de administrare.

Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale înscrise în art. 5 din contractul de credit bancar nr. 828/24.10.2007 și a celei înscrise în art. 2 pct.10 lit. 1 din condițiile generale ale contractului privitoare la modul de formare a dobânzii curente variabile.

Constată caracterul abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale înscrise în art. 3 pct. 7 din condițiile generale ale contractului privitoare la posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral nivelul comisioanelor.

Respinge, în rest, capetele de cerere privitoare la caracterul abuziv al unora dintre clauzele cuprinse în contractul de credit bancar nr. 828/24.10.2007.

Anulează încheierea de încuviinţare a executării silite din data de 10.10.2012, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 25.132/212/2012.

Anulează executarea silită şi toate actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 1018/2012 al B.E.J. Sarkis Ionica.

Admite cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatorii Gioabă Liviu, Gioabă Georgiana, Gioabă Mihaela Magdalena, Gioabă Alexandru, Zamfir Despina şi Zamfir Gabriel Valentin, în contradictoriu cu intimatele SUPORT COLLECT S.R.L., B.C.R. S.A. şi B.C.R. S.A. – Sucursala Unirea şi cu intervenientul RADU MADALIN DANUT.

Obligă intervenientul-adjudecatar RADU MADALIN DANUT să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie contestatorilor Zanfir Despina, Zanfir Gabriel Valentin şi Gioabă Georgiana imobilul situat în Constanţa, strada Soveja, nr. 67, bl. 45, sc. B, et. 3, ap. 24, jud. Constanţa.

Dispune restituirea către contestatoarea GIOABA GEORGIANA, la rămânerea irevocabilă a soluţiei de admitere a contestaţiei la executare, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 de lei aferentă contestaţiei la executare.

Obligă intimata SUPORT COLECT S.R.L. la plata către contestatorii Gioabă Liviu şi Gioabă Georgiana a sumei de 4.857,63 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.835 de lei şi timbru judiciar în cuantum de 1,50 de lei, aferente cererii de întoarcere a executării silite, şi a sumei de 1.021,13 lei, reprezentând 1/2 din restul cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, constând în: onorarii de expert în cuantum de 2.500 de lei, cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită nr. 1018/2012 al B.E.J. Sarkis Ionica în cuantum de 153 de lei şi taxă judiciară de timbru aferentă fotocopierii parţiale a prezentului dosar în cuantum de 70 de lei.

Obligă intimatele B.C.R. S.A. şi B.C.R. S.A. – Sucursala Unirea la plata către contestatorii Gioabă Liviu şi Gioabă Georgiana a sumei de 1.021,13 lei, reprezentând 1/2 din restul cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, constând în: onorarii de expert în cuantum de 2.500 de lei, cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare silită nr. 1018/2012 al B.E.J. Sarkis Ionica în cuantum de 153 de lei şi taxă judiciară de timbru aferentă fotocopierii parţiale a prezentului dosar în cuantum de 70 de lei.

Obligă contestatorii Gioabă Liviu, Gioabă Georgiana, Gioabă Mihaela Magdalena, Gioabă Alexandru, Zamfir Despina şi Zamfir Gabriel Valentin, în solidar, la plata către  intimatele B.C.R. S.A. şi B.C.R. S.A. – Sucursala Unirea a sumei de 3.250 de lei, cu titlu de onorariu de avocat redus şi acordat proporţional culpei procesuale.

Compensează cheltuielile de judecată acordate contestatorilor Gioabă Liviu şi Gioabă Georgiana şi intimatelor B.C.R. S.A. şi B.C.R. S.A. – Sucursala Unirea până la concurenţa celei mai mici şi, în final, obligă contestatorii Gioabă Liviu, Gioabă Georgiana, Gioabă Mihaela Magdalena, Gioabă Alexandru, Zamfir Despina şi Zamfir Gabriel Valentin, în solidar, la plata către intimatele B.C.R. S.A. şi B.C.R. S.A. – Sucursala Unirea a sumei de 2.228,27 de lei.

Ia act că intimata SUPORT COLECT S.R.L. nu solicită cheltuieli de judecată în cauză”.

Coroborând dispozitivele celor două hotărâri reiese că dispoziţia de menţinere a celorlalte dispoziţii ale instanţei de fond se referă la problemele cu privire la care instanţa de recurs nu s-a pronunţat în mod distinct, şi anume: respingerea ca inadmisibil a  capătului  de cerere formulat de contestatori şi având ca obiect anularea contractului de cesiune nr. J379/31.08.2010  în privinţa creanţei contestatorilor, respingerea, ca tardiv introdusă a contestaţiei la executare formulată de contestatori în privinţa cererii de constatare a neconformităţii contractuale a deciziei de declarare a scadenţei anticipate, respingerea ca tardiv introduse a cererilor modificatoare depuse de contestatorii Gioabă Liviu şi Gioabă Georgiana în data de 13.07.2015 şi în data de 31.07.2015 şi de contestatorii Zanfir Despina şi Zanfir Gabriel Valentin în data de 08.08.2015, constatarea caracterului abuziv și, în consecință, nulitatea absolută a clauzei contractuale înscrise în art. 3 pct. 7 din condițiile generale ale contractului privitoare la posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral nivelul comisioanelor şi respingerea în rest, capetele de cerere privitoare la caracterul abuziv al unora dintre clauzele cuprinse în contractul de credit bancar nr. 828/24.10.2007.

Revizuenţii au invocat că dispoziţiile privind respingerea cererii de anulare a vânzării şi adjudecării imobilului executat silit şi respingerea cererii de întoarcere a executării silite sub forma repunerii părţilor în situaţia anterioară, cu obligarea adjudecatarului la lăsarea imobilului în deplină proprietate şi liniştită posesie sunt contradictorii cu dispoziţiile privind menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate, care implică şi anularea actelor de executare. Or, aşa cum am menţionat, instanţa a modificat soluţia de anulare în sensul că a anulat în parte actele de executare, doar în limita sumelor aferente clauzelor abuzive, ceea ce înseamnă că pentru celelalte acte de executare soluţia a fost modificată, nemaifiind menţinută.

În legătură cu aceste aspecte, revizuenţii care au formulat şi cerere de lămurire a dispozitivului, care a fost soluţionată prin decizia civilă nr 9 din 20.02.2018 a Tribunalului Constanţa. Prin această decizie s-a reţinut că:

„Dispoziţiile indicate de contestatori nu sunt potrivnice, dat fiind că instanţa nu a dispus exclusiv asupra anulării actelor de executare silită şi a cererii de întoarcere a executării silite cu consecinţa obligării adjudecatarului la lăsarea imobilului în deplină proprietate şi liniştită posesie. Sentinţa civilă nr 14209/29.11.2016 a Judecătoriei Constanţa a constatat caracterul abuziv şi a constatat nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit bancar nr 828/24.10.2007 cu privire la comisionul de administrare, modul de formare a dobânzii curente variabile şi posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor. Prin decizia civilă nr 81/05.05.2017 a Tribunalului Constanţa s-a dispus modificarea numai în parte a sentinţei recurate, instanţa menţinând dispoziţiile Judecătoriei privind constatarea clauzelor abuzive susmenţionate cu consecinţa anulării lor. Acestea sunt considerentele pentru care instanţa de recurs, rejudecând, deşi a respins cererea de anulare a vânzării şi adjudecării imobilului executat silit şi a respins cererea de întoarcerea executării silite sub forma repunerii părţilor în situaţia anterioară, a dispus „menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate”, respectiv a celor ce nu au fost modificate prin dispoziţiile de mai sus de cea vizând menţinerea celorlalte dispoziţii, şi anume a celor vizând caracterul abuziv.”

„Greşit au arătat petenţii că printre dispoziţiile menţionate de instanţa de recurs se numără anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr 1018/2012 al BEJ Sarkis Ionica, dispoziţie ce este potrivnică celei care stabileşte respingerea cererilor de anulare a vânzării şi adjudecarea imobilului executat silit şi a cererilor de întoarcerea executării silite. Instanţa de recurs nu a dispus anularea executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr 1018/2012 al BEJ Sarkis Ionica, ci doar anularea în parte a executării silite şi a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare silită nr 1018/2012 al BEJ Sarkis Ionica, arătând chiar prin dispozitiv cu privire la care parte a dispus anularea executării silite şi a actelor de executare, respectiv „în privinţa sumelor executate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive”.

În ceea ce priveşte contradicţia între soluția de respingere a recursului împotriva încheierii Judecătoriei din data de 15.12.2015 şi respingerea cererii de anulare a vânzării şi a celei de întoarcere a executării, se constată că prin încheierea astfel recurată, instanţa de fond a soluţionat o serie de excepţii, printre care şi cea a tardivităţii formulării contestaţiei la executare faţă de toate actele de executare întocmite cu mai mult de 15 zile anterior datei de 12.01.2015, pe care a respins-o ca nefondată. 

Prin considerentele deciziei pronunţate în recurs instanţa s-a menţionat că de recurs a anulat doar în parte executarea silită, doar raportat la existenţa unor clauze abuzive, apreciind că măsura anulării ca urmare a unor neregularităţi privitoare la comunicarea actelor de executare silită este excesivă, având în vedere că nu a produs nicio vătămare debitorilor ale căror nume figurau în mod expres în actele de executare, iar comunicarea s-a făcut la locul de domiciliu al fiecăruia. În considerentele deciziei au fost menţionate motivele pentru care nu au fost reținute drept judicioase  argumentele instanței de fond privind sancțiunea nulității executării silite ca urmare a neregularităților în comunicarea actelor de procedură, întrucât vătămarea a fost reparată prin respectarea termenului de contestație, însă alte neregularități ale actelor de executare în sine nu au fost reținute.

Cu alte cuvinte, nu se poate reţine o potrivnicie a soluţiilor invocate de revizuenţi, dat fiind că prin încheierea din data de 15.12.2017, instanţa a respins o excepţie de tardivitate a contestaţiei, motivat de faptul că anumite acte de executare nu au fost legal comunicate contestatorilor. După acest moment toate actele de executare au fost comunicate, iar soluţia de anulare în totalitate a actelor de executare era disproporționată faţă de vătămarea suferită care a fost acoperită prin posibilitatea formulării contestaţiei la executare recunoscută de instanţa de fond prin încheierea din 15.12.2017 şi de instanţa de recurs prin respingerea recursului împotriva acestei încheieri. Faptul că anumite acte de executare iniţiale nu au fost comunicate legal nu poate afecta întreaga executare silită, desfăşurată cu respectarea prevederilor legale.

În ceea ce priveşte susţinerea petenţilor cu privire la faptul că sancţiunea nulităţii actelor de executare silită a fost menţinută de instanţa de recurs, prin respingerea recursurilor împotriva încheierii de şedinţă din data de 15.12.2015 şi sub aspectul cheltuielilor de judecată, în sensul că respingerea cererilor de anulare a vânzării şi adjudecării imobilului, precum şi a cererii de întoarcere a executării silite ar fi avut drept efect şi respingerea cererii recurenţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, dar au fost menţinute cheltuielile de judecată solicitate de contestatorii recurenţi, instanţa constată că acestea sunt lipsite de interes în formularea cererii de faţă,atâta vreme cât le creează petenţilor o situaţie favorabilă, pentru care nu au interesul şi calitatea activă de a contesta.

Motivele suplimentare invocate de către contestatori prin modificarea cererii de revizuire vizează considerentele deciziei contestate, or, textul de lege este clar şi neechivoc atunci când stabileşte că acest caracter potrivnic trebuie să privească dispoziţii ale instanţei, deci măsuri luate în dispozitiv, nu considerentele care au stat la baza soluţiei instanţei de judecată. De altfel, aceste motive suplimentare reprezintă de fapt critici veritabile aduse soluţiei din recurs, nefiind de natură a se încadra în motivul de revizuire invocat de părţi.

În raport de prevederile art. 322 c. p. c., revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce poate fi promovată numai pentru cazurile limitativ prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond, care au fost discutate şi stabilite de instanţă cu ocazia rezolvării fondului litigiului. Dispoziţiile care reglementează exercitarea acestei căi de atac sunt de strictă interpretare, astfel că motivele exprese de revizuire nu pot fi extinse sau interpretate astfel încât să se dea posibilitatea unei noi judecăţi a fondului, pentru că s-ar ajunge la încălcarea principiul autorităţii de lucru judecat.

Potrivit unei practici constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe judecătoreşti, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor părţi. Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care reclamă, între altele, ca soluţia dată în mod oricărui litigiu de instanţele judecătoreşti să nu mai fie pusă in discuţie. (Hotărârea Brumărescu c. României din 30.09.1999, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 414 din 31/08/2000, Hotărârea Aurel Stanca c. României din 27.04.2004, cauza Ryabykh c. Rusiei, nr. 52854/99)

Aceasta presupune că instanţa care este investită cu o cale extraordinară de atac, de retractare, nu se poate transforma în instanţă de control judiciar care să repună în discuţie raportul juridic iniţial dedus judecăţii, deoarece aceasta poate afecta principiul securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, care se prezumă că exprimă adevărul şi se bucură de validitate, nu mai poate fi repusă în discuţie decât pentru motive excepţionale, limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prev de art 322 pct 2 cod proc civ, instanţa constată că şi acesta este neîntemeiat, dat fiind că revizuenţii au invocat faptul că instanţa de recurs a dat mai mult decât s-a cerut atunci când a obligat la restabilirea situaţiei anterioare prin echivalent. Din analiza dispozitivului instanţei de recurs, se constată că o astfel de soluţie nu este menţionată, dat fiind că instanţa a dispus doar respingerea cererii de întoarcere a executării sub forma repunerii în situaţia anterioară şi obligarea adjudecatarului la lăsarea imobilului în deplina proprietate şi posesie a contestatorilor. Nicăieri în cuprinsul deciziei nu s-a menţionat că instanţa ar fi obligat la plata echivalentului sumei în vederea repunerii în situaţia anterioară. Faptul că instanţa a menţionat modalitatea în care s-a solicitat repunerea în situaţia anterioară şi care a fost respinsă, nu are drept efect admiterea celeilalte modalităţi permisă de lege, cât timp aceasta nici nu a  fost solicitată, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra ei în mod expres.

Dând eficienţă acestor considerente de fapt şi de drept, instanţa va respinge ca nefondată cererea de revizuire.

În temeiul art 274 cod proc civ, instanţa va admite cererea intimatelor SC Suport Colect SRL şi BCR SA şi va obliga pe revizuenţi la plata cheltuielilor de judecată către aceştia, după cum urmează: 1500 lei, onorariu avocat către Suport Colect SRL şi 1629,17 lei onorariu avocat către BCR SA.