Apel. Infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal. Infracţiunea continuată

Decizie 584 din 24.05.2018


Criticile Parchetului referitoare la greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei din trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, în două infracţiuni, respectiv o infracţiune de  conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, şi o infracţiune de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, sunt întemeiate.

Structura infracţiunii continuate pune în lumină, un element principal de pluralitate şi un element principal de unitate. Pluralitatea caracterizează latura obiectivă, iar unitatea este caracteristică laturii subiective. Din punct de vedere material, infracţiunea continuată presupune mai multe acţiuni sau inacţiuni similare; din punct de vedere subiectiv, ea este caracterizată de existenţa unei singure rezoluţii privind săvârşirea tuturor acţiunilor sau inacţiunilor.

În speţa de faţă, deşi faptele comise în datele de 10.02.2016 şi 19.02.2016, sunt săvârşite la diferite intervale de timp astfel cum solicită textul de lege menţionat anterior, nu se poate aprecia că inculpatul a acţionat în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii continuate astfel cum aceasta este definită la art. 35 Cod penal.

Cu privire la rezoluţia infracţională în cazul infracţiunii continuate, făptuitorul trebuie să aibă o reprezentare a ansamblului activităţii infracţionale înainte de comiterea primului act de executare şi să dorească să realizeze în timp acţiunile care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. În cazul în care, după săvârşirea primului act de executare, făptuitorul ia o nouă rezoluţie infracţională, se va reţine existenţa unui concurs de infracţiuni, iar nu a unei infracţiuni unice, comise în formă continuată.

Decizia penală nr. 584/A/24.05.2018 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa penală nr. 280/08.02.2018 Judecătoria Brăila în baza art. 386 C.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei din trei infracţiuni de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p. în două infracţiuni din care o infracţiune de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată prevăzută de art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p. şi art. 41 al. C.p. (două acte materiale din 10.02.2016 şi 20.02.2016) şi o infracţiune de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. C.p.(faptă din 13.07.2016).

În baza art. art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., art. 41 al. C.p., art. 43 al. 5 C.p. şi art. 396 al. 10 C.p.p. a condamnat pe inculpatul ... la o pedeapsa de 1(un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată în perioada 10-20.02.2016.

În baza art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. C.p., art. 43 al. 5 C.p. şi art. 396 al. 10 C.p.p. a condamnat pe inculpatul ... la o pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere în data de 13.07.2016.

A constatat că faptele deduse judecăţii sunt săvârşite în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 987/05.10.2017 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 936/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 38-39 şi 40 C.p. a contopit pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecăţii de 1 an şi 3 luni închisoare, respectiv 1 an cu pedeapsa de 3600 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 987/05.10.2017 a Curţii de Apel Galaţi şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 936/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 9 luni închisoare, în total dispunându-se ca inculpatul ... să execute o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 3600 lei amendă penală.

În baza art. 45 al. al. 3 lit. a C.p. a aplicat inculpatului ... pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p. pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

A aplicat inculpatului ... pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 literele „a” si „b” cod penal (litera a– dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi litera b - dreptul de a ocupa o funcţie implicând  exerciţiul autorităţii de stat) pe întreaga durata prevăzuta de art.65 Cod penal.

În baza art. 40 al. 3 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 27.10.2017 la zi.

În baza art. 275 al. 6 C.p.p. suma de 260 lei reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu, avocat ... s-a dispus a fi înaintată  din fondul MJ rămânând în sarcina statului.

În baza art. 274 al. 1 C.p.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila la data de 19.09.2017 în dosarul nr. 1006/P/2016 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului ... sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni prevăzute de art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p.

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că inculpatul ..., la datele de 10.02.2016 şi 19.02.2016 a condus pe drumurile publice, în localitatea ... jud. .., autoturismul marca Opel Vectra cu numărul de înmatriculare ... în timp ce avea o alcoolemie de 0,18mg/l alcool pur in aerul expirat, fără  a poseda permis de conducere, iar la data 13.07.2016 a condus pe drumurile publice dinspre loc. ... către ..., autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare ... fără a poseda permis de conducere.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţie suspect, declaraţie inculpat, declaraţii martori, proces verbal de depistare, proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la faţa locului,  procese-verbal de ascultare, procese-verbale de conducere în teren şi planşe foto.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Brăila la data de 20.09.2017 sub nr. 17468/196/2017.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 06.11.2017 definitivă judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

 Inculpatul înainte de începerea cercetării judecătoreşti a arătat că recunoaşte faptele şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurile depuse la instanţă.

Instanţa a apreciat admisibilă cererea inculpatului cu privire la procedura simplificată prevăzută de art. 375 C.p.p.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 10.02.2016, la orele 0230, inculpatul ... a  condus autoturismul cu numărul de înmatriculare ... pe D.N. 2B pe drumurile publice din localitatea ... jud. ..., deşi nu poseda permis de conducere.

Din procesul-verbal de depistare din data de 10.02.2016 a rezultat că inculpatul a fost oprit în trafic pe raz satului ... în timp ce conducea autoturismul marca Opel Vectra de culoare gri cu nr. de înmatriculare ...

La data de 20.02.2016 inculpatul ... a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare ... pe drumurile publice din loc. ..., jud. ..., deşi nu  poseda permis de conducere.

Potrivit procesului-verbal de conducere în teren a rezultat că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice de pe raza satului ..., iar la un moment dat când a efectuat o manevră de marşarier a tamponat autovehiculul marca VW ce era parcat pe str. ..., după care inculpatul se întoarce la volanul autoturismului său pe acelaşi traseu.

La data de 13.07.2016 ora 19:40 inculpatul ... a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare ... pe D.N.2B din loc. ... jud. ..., deşi nu poseda permis de conducere.

Potrivit procesului-verbal de depistare din data de 13.07.2016, inculpatul ... a fost depistat la intersecţia D.C.8 cu D.E. 584, în timp ce conducea autoturismului marca Fiat Marea ELX cu nr. ...

Potrivit procesului-verbal de conducere în teren inculpatul a condus la data de 13.07.2016, pe drumurile publice de pe raza satului ..., autoturismul marca Fiat Marea ELX cu nr. ..., fiind depistat de organele de poliţie la intersecţia D.J.212 cu D.E.584.

Martorii ... , ..., ... au confirmat cele expuse mai sus.

Potrivit adreselor nr.31019/04.08.2016, 30296/29.02.2016 ale Instituţiei Prefectului jud. ..., inculpatul ... nu figurează cu permis de conducere in evidenţa SPCRPCIV B.

Fiind audiat inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor în modalitatea descrisă mai sus.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: declaraţie suspect, declaraţie inculpat, declaraţii martori, procese-verbale de depistare, adresele nr. 31019/2016, 30296/2016 a Instituţiei Prefectului jud. ..., procese-verbale de conducere în teren şi planşe foto.

Instanţa a apreciat că faptele din 10.02.2016 şi 20.02.2016 sunt săvârşite de către inculpat în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, astfel că în baza art. 386 C.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei din trei infracţiuni de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p. în două infracţiuni din care o infracţiune de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată prevăzută de art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p. şi art. 41 al. C.p. (două acte materiale din 10.02.2016 şi 20.02.2016) şi o infracţiune de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. C.p. (faptă din 13.07.2016).

S-a reţinut că, în drept,  faptele inculpatului ..., care la datele de 10.02.2016 şi 20.02.2016 a condus pe drumurile publice, în localitatea ... jud. ..., autoturismul marca Opel Vectra cu  numărul de înmatriculare ..., fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p. şi art. 41 al. 1 C.p.

Fapta inculpatului ... care la data 13.07.2016 a condus pe drumurile publice dinspre loc. ... către DE584, autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare ... fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 C.p.

La individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa a reţinut că fapta inculpatului de a conduce în mod repetat autoturismul fără a poseda permis de conducere prezintă pericol public pentru siguranţa traficului rutier, însă la dozarea pedepsei instanţa a avut în vedere şi persoana inculpatului, care are 27 ani, studii 7 clase, a recunoscut săvârşirea faptei, fără ocupaţie.

Instanţa a mai reţinut că inculpatul are antecedente penale, săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie faţă de pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2280/13.12.2010 a Judecătoriei Brăila rămasă definitivă prin decizia penală nr. 25R/10.01.2011 a Curţii de Apel Galaţi.

Totodată instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 396 al.10 C.p.p. şi ale art. 43 al. 5 C.p.

Pentru aceste motive a stabilit o pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată şi 1 an închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis.

Instanţa constată că faptele deduse judecăţii sunt săvârşite în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 987/05.10.2017 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 936/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

Astfel, în baza art. 38-39 şi 40 C.p. a contopit pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecăţii de 1 an şi 3 luni închisoare, respectiv 1 an cu pedeapsa de 3600 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă şi modificată prin decizia penală nr. 987/05.10.2017 a Curţii de Apel Galaţi şi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 936/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 9 luni închisoare, în total inculpatul ... să execute o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni închisoare şi 3600 lei amendă penală.

În baza art. 45 al. al. 3 lit. a C.p. a aplicat inculpatului ... pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.p. pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

A aplicat inculpatului ... pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art.66 literele „a” si „b” Cod penal ( litera a – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi litera b - dreptul de a ocupa o funcţie implicând  exerciţiul autorităţii de stat) pe întreaga durata prevăzuta de art.65 Cod penal.

În baza art. 40 al. 3 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 27.10.2017 la zi.

A dispus anularea vechiului mandat de executare şi emiterea unuia nou conform hotărârii.

În baza art. 275 al. 6 C.p.p. suma de 260 lei reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu, avocat ... s-a dispus a se  înainta din fondul MJ şi a rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 al. 1 C.p.p. a obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 280/08.02.2018 a Judecătoriei Brăila, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila precum şi inculpatul ...

În motivarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, în esenţă, s-a arătat că, hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât în mod greşit instanţa de judecată a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei din trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, în două infracţiuni, respectiv o infracţiune de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere în formă continuată prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cod penal, şi o infracţiune de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal.

S-a menţionat că, în condiţiile în care inculpatul a fost depistat la datele de 10.02.2016, 20.02.2016 şi 13.07.2016 săvârşind infracţiunile prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, se impunea condamnarea sa pentru fiecare infracţiune în parte fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru concursul de infracţiuni, prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal.

Faţă de cele arătate, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi în rejudecare pronunţarea unei soluţii în sensul criticilor formulate.

Inculpatul ... a apreciat sentinţa penală pronunţată de instanţa de fond ca fiind netemeinică, că pedepsele ce i-au fost aplicate sunt prea mari având în vedere că nu a fost implicat în niciun accident rutier. A solicitat astfel admiterea apelului şi reducerea pedepselor aplicate.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a situaţiei de fapt reţinute, a probelor existente în dosar, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit disp.art.417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea apreciază că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila este fondat, în timp ce apelul formulat de inculpatul ... este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză, a reţinut corect situaţia de fapt de dusă judecăţii, însă a apreciat greşit încadrarea juridică a acestora, după cum se va arăta mai jos.

Instanţa de control judiciar făcând propria apreciere asupra probatoriilor administrate în cauză şi anume: procesele-verbale de depistare, adresele nr. 31019/2016, 30296/2016 a Instituţiei Prefectului jud. B, declaraţii martori, precum şi declaraţiile inculpatului ..., reţine pe baza acestora, următoarele:

La data de 10.02.2016, ora 02.30, inculpatul ... a condus pe drumurile publice, în localitatea ..., jud. ..., autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare ..., fără a poseda permis de conducere.

La data de 19.02.2016, inculpatul ... a condus pe drumurile publice, în localitatea ..., jud. ..., autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare ..., fără a poseda permis de conducere.

La data de 13.07.2016, inculpatul ... a condus pe drumurile publice, în localitatea ...  , jud. ... către DE584 autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare ..., fără a poseda permis de conducere.

În drept, faptele inculpatului descrise anterior, întrunesc elementele constitutive a trei infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu reţinerea disp. art. 38 alin.1 Cod penal, privind concursul de infracţiuni.

În cauză, nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal (pentru faptele din data de 10.02.2016 şi 19.02.2016) astfel cum a procedat instanţa de fond, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 35 Cod penal, privind infracţiunea continuată.

Astfel, într-adevăr, potrivit disp. art. 35 Cod penal, infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

 Structura infracţiunii continuate pune în lumină aşadar, un element principal de pluralitate şi un element principal de unitate. Pluralitatea caracterizează latura obiectivă, iar unitatea este caracteristică laturii subiective. Din punct de vedere material, infracţiunea continuată presupune mai multe acţiuni sau inacţiuni similare; din punct de vedere subiectiv, ea este caracterizată de existenţa unei singure rezoluţii privind săvârşirea tuturor acţiunilor sau inacţiunilor.

În speţa de faţă, deşi faptele comise în datele de 10.02.2016 şi 19.02.2016, sunt săvârşite la diferite intervale de timp astfel cum solicită textul de lege menţionat anterior, nu se poate aprecia că inculpatul a acţionat în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii continuate astfel cum aceasta este definită la art. 35 Cod penal.

Cu privire la rezoluţia infracţională în cazul infracţiunii continuate, reţinem că făptuitorul trebuie să aibă o reprezentare a ansamblului activităţii infracţionale înainte de comiterea primului act de executare şi să dorească să realizeze în timp acţiunile care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

În cazul în care, după săvârşirea primului act de executare, făptuitorul ia o nouă rezoluţie infracţională, se va reţine existenţa unui concurs de infracţiuni, iar nu a unei infracţiuni unice, comise în formă continuată.

Curtea reţine din probatoriul administrat, că inculpatul nu a avut o reprezentare de ansamblu a activităţii infracţionale, iar acţiunile de conducere a autoturismului nu au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ci la momentul comiterii celei de-a doua fapte (19.02.2016), inculpatul a luat o nouă hotărâre.

Prin urmare, faţă de aceste aspecte, Curtea reţine că nu suntem în prezenţa unei infracţiuni unice comise în formă continuată (pentru faptele comise în datele de 10.02.2016 şi 19.02.2016), şi a unei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (comisă la data de 13.07.2016), ci faptele inculpatului constituie trei infracţiuni distincte de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, comise în stare de concurs real prev. de art. 38 alin. 1 Cod penal.

Prin urmare, Curtea va admite apelul Parchetului şi va dispune condamnarea inculpatului ... la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru fiecare dintre cele trei infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.

La stabilirea pedepsei principale aplicate, Curtea are în vedere disp. prev. de art. 74 Cod penal, potrivit cărora, stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În speţa de faţă, deşi inculpatul a recunoscut săvârşirea celor trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a vinovăţiei, simplificând durata procedurii judiciare prin această conduită procesuală, Curtea observă totuşi că acesta nu este la primul impact cu legea penală, suferind anterior multiple condamnări penale - faptele din prezenta cauză fiind săvârşite în stare de recidivă postexecutorie faţă de pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2280/13.12.2010 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 10.11.2011- dând dovadă astfel  de constanţă şi perseverenţă infracţională.

Infracţiunea de conducere a unui vehicul fără a poseda permis, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, face parte din categoria infracţiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice, protejează valorile sociale privitoare la normala desfășurare a circulației autovehiculelor pe drumurile publice și în special securitatea tuturor participanților la trafic, infracțiuni care sunt definite în unanimitate de doctrină și jurisprudență ca fiind de pericol și nu de rezultat, astfel încât starea de pericol este generată ex re, chiar la momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, fără a mai fi necesară producerea unei consecințe prejudiciabile.

Prin urmare, deşi este adevărată susţinerea apelantului inculpat că nu a fost implicat în producerea vreunui accident de circulaţie, Curtea constată că, acest aspect nu poate căpăta o valență primordială în cadrul individualizării pedepsei în detrimentul examinării celorlalte criterii stabilite de art. 74 Cod penal.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Faţă de cele învederate, Curtea apreciază că aplicarea unor pedepse mai mici, astfel cum a solicitat apelantul inculpat, nu se justifică în cauză.

Nu în ultimul rând, observând că, faptele din prezenta cauză sunt săvârşite în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă la 05.10.2017 şi modificată prin decizia penală nr. 987/05.10.2017 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 936/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi, astfel încât Curtea va da eficienţă prevederilor art. 38 alin. 1 Cod penal, referitoare la instituţia concursului real de infracţiuni, deoarece inculpatul a comis infracţiunile mai înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele şi în acord cu dispoziţiile art. 39 Cod penal, va stabili pedeapsa cea mai grea la care va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, la care va adăuga în întregime pedeapsa amenzii.

Așa fiind, Curtea în temeiul art.421 pct.2 lit.a C. pr. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală nr. 280/08.02.2018 a Judecătoria Brăila şi, în rejudecare:

Va înlătură dispoziţiile privind soluţionarea laturii penale.

Va condamna pe inculpatul ... la o pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii prev. art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 10.02.2016).

Va condamna pe acelaşi inculpat la o pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii prev. art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 20.02.2016).

Va condamna pe acelaşi inculpat la o pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracțiunii prev. art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din 13.07.2016).

Va constata că faptele deduse judecăţii sunt săvârşite în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă la 05.10.2017 şi modificată prin decizia penală nr. 987/05.10.2017 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 936/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

Conform dispoziţiilor art. 38, art. 39 şi art. 40 Cod penal, va contopi cele trei pedepse de câte 1 an închisoare fiecare aplicate prin prezenta, cu pedeapsa de 3.600 lei amendă penală, aplicată prin sentinţa penală nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 05.10.2017 şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 28.09.2017, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani închisoare şi 3600 lei amendă penală.

În baza art. 40 alin. 3 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 27.10.2017 la zi.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate şi ale încheierii de îndreptare eroare materială din data de 27.02.2018, precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 371/01.03.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă la 05.10.2017 şi modificată prin decizia penală nr. 987/05.10.2017 a Curţii de Apel Galaţi şi ale sentinţei penale nr. 672/11.04.2017 a Judecătoriei Brăila definitivă prin decizia penală nr. 936/28.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi care nu contravin prezentei.

Va respinge ca fiind nefondat apelul declarat de inculpatul ...

Va obliga pe apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 260 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.